Romanulu, decembrie 1888 (Anul 32)
1888-12-01
ANUL AL XXXII-LE .SKVîâ Yoiesce și vei putea. a nunciuri 40 Jujhtî Uni» de 80 litere, petit pagina IV................ Delto „ „ » nu...............2 lei luențiunl și reclame pagina 111 și IV linia . 2 „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Jiarohiî. *■ IN PARIS, la Havas, Laffite et C-aie, 8, Place de la Bourse LA VIENA, la d-nil Haasenstcin et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S ja. la — G L. Daube et 0-tiie |.. :,tru Germania, Belgia. Olanda, Elveția și Aim re a — Scrisorile n Tr.înoate sc refusil.— EXEMPLARUL][BAN REDACȚIA STRADA DÓMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA,1, Fuudatore : C. A. ROSETTL Directore : VINTILĂ C. A. ROSETTL Edițiunea <*ge diniuață BUCURESTI, 30 BRUMAR Gând am afirmat în aceste colane că, după cum merg lucrurile, conservatorismul este pe ducă, că liberalismul se preface, și că oă nouă partită de guvernământ este în formațiune, și anume partita democrată,—căutaserăm mai întâia să ne dăm bine sema de cele ce se petrec în țara ndstră și, punând evenimentele interne alături cu cele esterne, am afirmat adevărul de sus, întreit în părțile sale : conservatorismul este pe ducă; liberalismul se preface, partita democrată își da ființă hotărîtă în jocul politicei române. Aceste ale nostre afirmațiuni au fost judecate drept neexacte de unul din confrații noștril, ale cărui procedeuri de polemică, corectă față de noi, le-am apreciat totdeauna. Confratele nostru afirmă la rândul său că : «Ideile nostre sunt greșite»; «Sistemul nostru de a scrie istoria este forte curios»; «Chipul nostru de a judeca omenii și lucrurile este forte ciudat». Mai înainte de a fi provocat noi, prin articolul nostru de Luni 14 (26) Noembre râspunsul acesta, același confrate afirmase într’un prim Bucureșci că, în tote tările europene cu regim constituțional, liberalismul este discreditat, judecat cu severitate, că sufereră o lipsă. Se vedem dacă, asupra ambelor cestiuni, afirmațiunile confratelui nostru sunt sprijinite de faptele reale și netăgăduite. Sa cercetăm dacă un observator, nu superficial, nici grăbit, nici părtinitor, poate trage din aceste fapte învățămintele ce pare a fi scos confratele nostru. Și, spre acest scop, sa luăm lucrurile de mai sus ceva. Astfel cum este astăzi organisată economia unui stat constituțional, două sunt partidele cari au rațiunea de a fi partite de guvernământ: una care doreșce binele în folosul națiunei; alta care doreșce mai binele în folosul presinte și viitor al națiunei. Încă de mai ’nainte, pe aceste două temeiuri neclătite, binele și mai binele, s’au format, au muncit și au produs aristocrația și democrația la Atene, patricianii și plebeianii la Roma, în evul meijin: comuna și regalitatea în Francia, imperiul și papalitatea în Germania, comuna și principii în Italia, nobilimea și regii în Espania ; ci în Anglia, întâia poporul și monarhia, și apoi wighii și torgi. După revoluțiunea franceză, în secolul nostru, binele și mai binele au produs pe conservatori și pe liberali. Unii, conservatorii, crezură că a sta pe loc, la rigore a admite o parte din principiile Revoluțiunei francese (care n’a fost făcută de conservatori ci de părinții liberalismului de aici) și a guverna într’una numai cu ele —este și va fi bine. Celalți, liberalii, crezură că trebue să mergi înainte și să nu te mulțămesci cu binele; că datoresc să cauți fără obosală mai binele. In întraga primă jumătate a secolului nostru, în tota Europa, — afară, bine înțeles, de statele cari nu au adunări deliberante, — luptele politice s’au dat tote asupra acestei cestiuni primare — mumă a tuturor celorlalte. Conservatorii au ținut la bine. Liberalii au tins la mai bine și pe rând, cu sacrificie enorme, cu mari greșeli dar și cu mari câștiguri, au apucat mai binele, l’au realisat și au continuat a merge înainte. Secolul nostru este tăiat în două la jumătatea lui printr’un mare și decisivă revoluțiune: victoria completă, indiscutabilă, generală a liberalismului.— Credințele liberalilor, — ideologism și utopism la’nceputul secolului — devin principii de stat. Conservatorii recunoscură victoria liberalilor și efectele ei, și tăcură, îndată după 1848 într’unele state, mai tânjliu într’altele — căci 10,20 sau 30 de ani nu numără mult in evoluțiunea lentă a ideei — liberalii ajunseră la putere, își realisară tóte credințele, își vă<jură visul cu ochii și steteză locului, nu mai căutară mai binele. Tăcerea conservatorilor, abstențiunea lor de la luptă, contradicțiunea în care ar fi căzut cu ânsăși credințele lor daca el s’ar fi pus să caute mai binele, produseră peste câtăva vreme uă altă partită, numiți-o radicală, stângă estremă, sau democrată, numele nu importă. Faptul este că acum liberalii la putere remâneau cu binele, democrații sau radicalii porniau spre cercetarea mai binelui. Roul în și pentru ua națiune nu l’a căutat, nici în vechime, nici în timpurile nóstre, nici uă partită de guvernământ. Ceia ce mai remăsese din vechia partită conservatore, neatras în vîrtejul victorios al liberalismului, nu puteau să scriă pe programul lor negarea binelui. Cu încetul, cu încetul și după ce experiența demonstră pe dintregul binele real al câștigurilor liberalismului, conservatorii înscriseră pe programul lor când pe față, cum face cornițele de Paris, când cu reticențe cum face domnul de Bismarck, tote aceste câștiguri. Conservatorii erau liberalii, deveniseră liberali fără sâ-și dea sema, sau fără să voiască a o spune. Simplă cestiune de amor propriu și nimic mai mult. Realitatea stă pretutindeni astfel: Conservatorii cari pretind a fi partită de guvernământ au astăzii programa liberalilor. Intre el și acei liberali cari stau pe loc mulțămindu-se cu binele nu există nici uă deosebire. Din vechile principii ale partitei conservatore nu mai stă ’n piciure nici unul. Alături de acesta unire între conservatorii pocăiți și între liberalii staționari caută sĕ se alcatuesca în țara nostră partita democrată care va înscri pe stindardul sau mai binele. E un legea lirei cǎreia," agi seu mâne, luptătorii politici vor trebui să se supună. Vom reveni. SAMBATA, 1 DECEMBRE 1888 Luminétate si vei fi. ABONAMENTE 111 Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diaruhtî și oficicle poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. PopovicI, 16, Fleischmarkt. IN ITALIA, Iad. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. 0.) 16, Genova. — Articolele nepublicnte se nrd — Â se vedea telegramele In pagin III POLITICA SAȘILOR DIN ARDEAL Nici uă dată Sașii din Ardeal n’au escetat prin’tr o atitudine demnă, reală și frățască față cu naționalitățile asupate de elementul domnitor maghiar. Politica lor a fost totdeauna șovăitoire. in mijlocul asuprirei și persecuțiunei generale la cari sunt espuși Nemaghiarii, ei au căutat totdeauna să ciupesca câte uă fărâmițară în profitul nemului lor chiar cu riscul d’a înjosi demnitatea lor națională. Așa a fost în trecut. In timpul din urmă Insé, părea a se fi convins și el că societatea maghiară tinde d’a dreptul la maghiarizarea tuturor câți nu s’au născut Maghiari. Astfel un deputat sas, d. dr. Steinacher, represintantul cercului electoral al Cisnădiei, din comitatul Sibiului, cu ocasiunea discuțiunei ce s’a urmat în camera ungară asupra proiectului de lege privitor la rescumpărarea de către stat a drepturilor de cârciumărit (așa numitele regale), s’a avântat până la a spune deputaților maghiari crude adevăruri în ce privesce politica lor față cu celelalte naționalități. Cuvintele deputatului sas au găsit numaidecât un puternic ecod în tota presa maghiară de peste munți. Mare a fost însă decepțiunea tuturor acelora, cari au crezut în tăria și statornicia convingerilor numitului deputat. Câteva zile după aceea, d. Steinacher a cântat cu jale un pater peccavi, și s’a întors la sînul celor cari încâlcesc pe toți renegații. Iată ce s’a întâmplat. In urma discursului deputatului sas, care este tot vădată și secretarul Camerei de comerciu și industrie din circumscripțiunea Budapesta, președintele acesteia a convocat pe toți membrii în întrunire extraordinară și aci a espus atitudinea ce a observat d. Steinacher față cu elementul maghiar în camera ungară. Discuțiunile ce s’au urmat au fost vine și lungi, și părerile s-au împărțit în două: unii membri au fost pentru destituire și escludere, iar alții pentru uă aspră dojană și cererea unei declarațiuni categorice, prin care Steinacker se se înfățișeze ca aderent sincer al ideei de stat maghiar. Părerea acestora din urmă a triumfat, fiind că s’a avut în vedere d’a nu se da prilej la un prea mare supărare din partea cercurilor germane, din Austria și Germania Hotărîrea camerei de comerciu și industrie s’a comunicat numai de cât d-lui Steinacher, și acesta fără desilare s’a presintat în cameră făcând tóte declarațiunile ce i s’au cerut. Ba ce este mai mult, pentru ca sâ nu mai rămână nici măcar uă umbră de sinceritatea declarațiunilor sale, d. S. Steinacher ’și-a dat și demisiunea din mandatul său de deputat, nevoind a mai cădea în ispită ca, în calitatea sea de Sas, se mai scape vre-uă vorbă neplăcută pentru cercurile magiare. In fața unei asemenea alitundini rușindse din partea unui represintant ales ca naționalist sas, se vor găsi desigur și dintre sași unii cari de blameze și se disprețuiască pe omul cu consciința atât de înjosită; mulți casé vor fi cari, gândindu-se la axioma politică sasescá , prudentes ac circumspecți, vor găsi destule scuse pentru conaționalul lor. Déci majoritatea Sașilor admite un asemenea purtare, fie-i de bine. Tot ce noi dorim cnsé este ca exemplul dat de deputatul sas să fie pentru frații noștrii de peste munți un stimulent și mai puternic de a merge pe calea demnităței, stăruind din resputeri pentru dobândirea drepturilor lor naționale. Un diplomat pe banca acuzaților In Spania este iminent un proces la Arnim. Este vorba de a se da in judecată fostul ambasador de pené acum al Spaniei pe lângă curtea din Berlin, comitele Benomar. Iată ce se comunică din Madrid diavulul Berliner Tageblatt în privința acestei afaceri de sensațiune : Ministrul de externe, d. Vega de Armijo, a numit un anchetă spre a se stabili deca comitele Benomar trebuie judecat de tribunal sau de consiliul de stat, deorece dânsul, după revocarea sa, a continuat a săvârși acte de ambasador de și primise ordin să lase afacerile pe sema însărcinatului de afaceri. Oficiul de esterne din Spania acuză pe corintele că a destăinuit politica externă a liberalilor fostului șef de cabinet Canovas del Castillo. Ziarul conservatorilor spanioli Epoca contestă cum că cornițele Benomar ar fi pus la disposițiunea d-lui Canovas documente d’ale ministerului de esterne. D’altmintrelea numitul jiar nu tăgăduesce că d. Canovas a descoperit unele secrete, decât acestea nu i-au fost comunicate de cornițele Benomar. Presa austriacă și noul minister român, Tremaenciau. * oigariul unmstei urate esterne din Viena, scrie cu privire la schimbarea făcută în ministerul român următorele : «In România s’a făcut u schimbare parțială în minister în urma resultatului alegerilor generale. Ministerul conservator-jun, căruia d. Carp i-a dat numele, și care a înlocuit astă primăvară cabinetul naționalliberal al d-lui I. Brătianu, s’a aliat, după cum se scie, în vederea alegerilor, cu conservatorii spre a-și menține situațiunea față cu partidul național-liberal. Acesta, firesce, fu învins în urma alianței, și chiar șefii principali au căut în luptă. Dar după ce aleșii s’au întrunit în capitală, era uă urmare necesară ca sé se ivesca diferende între guvern și conservatori.» După ce explică apoi originea crisei, Fremdenblatt constată soluțiunea , după densul, norocosă, care a urmat și termină astfel: «Regele Carol a zis cu drept cuvânt în ultimul său discurs de tron, că România a devenit un element puternic de pace și de siguranță în Europa, înțelepciunea de care dau probă partidele politice din România confirmă încă vă dată acest adevăr. Europa póte avea tota încrederea în cabinetul Rosetti-Carp, dirigent de omeni inteligenți, de uă capacitate probată. SCIRI D’ALE PILEI La ministerul de resbel s’a constituit un comisiune, sub președinta d-lui general Arion, pentru a studia și propune schimbările ce trebuesc făcute în uniformele ofițerilor. * * * Intre d-nii generali Budișteanu și Racoviță s’ar fi ivit neînțelegeri de natura d’a ’i fa ce să iasă pe teren. Se fac demersuri pentru aplanarea diferendului. * * * Citim in România Liberă de ieri: Reclamatiuni numerase au venit din Botoșani, Podul Ilvei, Vasluiu, adică din principalele puncte de esportațiune a cerealelor de pe linia sechestrală pentru insuficiența materialului de transport. Alaltâeri, în Botoșani nu mai era un deposit de peste 690 de vagane de grâu. Din nenorocire nicăeri lipsa de material nu este mai mare decât pe linia sechestrata, direcțiunea căilor ferate a luat disposițiunile cele mai energice și a trimis un personal special pentru ușurarea transporturilor. Cu iiua de a fi începe de la Roman în jos evacuarea treptata a punctelor îngrămădite de cereale. * * * Voința Națională află că trenul de persone, care avea să sosescá ieri la 4:35 a UTTRfilai "1 itott LVex»~.~.. * * * Camera de comerciu, circumscripțiunea Ploieșct, este convocată pentru 22 Noembre st. v. Intre altele vor fi puse în discuțiune următorele cestiuni: Proiectul de lege pentru înființarea breslelor, proiectul pentru monopolisarea fabricarei luminărilor de cerá în favorea clerului; înființarea unei sucursale la Ploesci; comercial ambulant prin comunele rurale, etc. etc. * * * Mai mulți relfocatori au spart acum vr’uâ trei file ușa de la capela cimitirului Viișora din Ploiesci. Nefiind cnse lucruri de valore, ei s’au retras deranjând și stricând numai unele obiecte de ornamente mormântale. * * * Comisiunea Camerei, însărcinată cu compunerea răspunsului la Mesagiu, a ales președinte pe d. G. Apostoleanu și secretar pe d. Laurian. FOIȚA ROMANULUI 1 DECEMBRE 68 Domna Arnaud DIRECTOAREA DE POȘTA DE ELIE BERTHET XVIII SECHESTRUL Portărelul care conducea operațiunile judiciare răspunse cu un ton îndulcit. — Cu mare părere de roü, domnle, nu pot, ânsă să las a eși nici uă trăsură din cele aflate aci. Cai și trăsuri trebui să fie sechestrate. Cât pentru domnele n’au de ce să se temă, nu suntem așa de înfricoșători după cât se crede. D-nia lor putea să rămână âncâ câte-va file în odăile d-lor,cari vor fi vizitate numai de formă, cu condițiune numai d’a nu se atinge de nimic din cele trecute în inventaria. Bineînțeles agentul forței publice avea uă intențiune obligatorie, totuși cornițele eră cât p’aci să î răspundă aspru. Emma, care bagă de sema asta, se grăbi d’a răspunde. — Mă voia supune la tóte condițiunile ce ni se va impune : dar nu voia pârâsi pe tata, nu voiesc ca se’l părăsesc. — Copila mea,fise corințele cu nerăbdare, presința mea n’ar face de cât să’mi maréscá suferințele și umiliațiunea. Spectacolul suferințelor téle, mi-ar lua puterea de care am trebuință. — Pentru prima ora în viața mea tată, voia îndrâsni ca se’t ies din cuvent. D. de Vaublanc, cu tóta iritațiunea mea, păru mișcat de stăruința Emmei. — Copila asta a fost totdeauna resfațată, reluă el, trebuie așadar ca să cedez capriciului său. Cât pentru d-tea, Leocadio, urmă el întorcăndu-se spre comitesa, te vei arăta mai ascultatore? Mulțămita averei d-tele personale, ai uă positiune independentă.Ia așa dar măsuri pentru a’ți asigura oă retragere liniștită... Nu disper a hotărî în curând pe încăpățînata asta de Emma ca se te urmeze. — Scumpă mamă, iarta-me, strigă ea; dar în circumstanțele actuale, e tata, e cel mai de plâns, deci voia rămâne cu densul. Comite, a era forte supărata; printr’un, necunoscință naturală a caracterului sea și acesta depărtare pe care o ceruse ca să grație cu câteva file mai înainte, acum îl înapoiară neplăcere de marte. — înțeleg, «fise ea c’uă voce năbușită; pentru tată ca și pentru fiică, sunt singura causă a acestui desastru, pe care îl ași fi putut întânjia cu câteva file, cu câteva ore póte, prin cedarea averei mele... Deci s’a făcut ligă contră’mi, sunt respinsă, tratațâ ca ua străină... Emma se repezi spre densa cu brațele deschise. — Scumpă mamă, cum ai crede oare... — Lasâ-mă,fise comitesa cu putere respingând’O; alegeiea d-tele e făcută, voia face și ea pe a mea. Și ea eși. Emma ezită, nesciind daca trebuia s’alerge după dânsa séu să stea lângă tatăl său; totuși ea fu reținută de gândirea ca lăsând singur pe tatăl său, el s’ar lăsa cu totul disperab.il s’ar face cine scie ce, și se arunca pe un scaun. — Liniștește-te, copilă,fise d. de Vaublanc cu distracțiunea; mama mea se liniștește tot atât de iute cum se supără; ea e nervosă. Amendoul tăcură, și nu se mai au a fi de decât vocea grasă și monotona a portărelului care dicta inventariul, pe când condeiul tovarășului său mergea scârțîind pe hârtie. D-na de Vaublanc era cu atât mai rănită cu cât consciința nu’l imputa pate câ nu încercase nimic pentru a împedica catastrofa presiune. Ea rătăci câtva cu un pas neregulat la voia întâmplarei prin apartamentul deșert. In sfârșit, se scoborî în curte, și întâlnind pe Carol în drumul ei, îi porunci să pună caii la trăsura. Densul îl reaminti că atât caii cât și trăsura erau în paza agenților, ș’apoi, ca nefiind vizitiul, nu era cine să conducă caii. — Așa e,fi se comitesa c’ua agitațiune estremâ, dar atunci cum ași putea să plec d’aci, căci voia se plec... Trebuie să plec cât mai curând ! Servitorul, splimentat de zapucela stăpânei séle, nu sola ce se răspunda, când s’auci un zgomot de voci în spre portă, și comitesa ridicând ochii, zări printre grilaj pe Iona Marsais care parlamenta cu agentul însărcinat cu paza, pentru a putea să intre la Bastide. D-na de Vaublanc scose un țipet de bucurie. — Se intre ! se intre!fise ea, și ea care uitasem... Carol dute și si se lase pe femeia aceia pe care apoi o vei aduce la mine... Acum scia cum voia pleca. Valetul credit mai anteia fórte serios că netericirile filei sdruncinase mintea comitesei, obicinuit énse la un ascultare orba, se duse se prevină pe agent, care consimția lăsa se intre pe Iona. Carol o conduse, conform ordinului ce primise, într’un salonaș de lângă salonul de marmură. D-na de Vaublanc se afla deja acolo, palidă, gâfâind, cu tóte membrele tresârind de spasmuri nervose. Ea nu pronunță nici un cuvent cât fu servitorul de față; dar cum eși,fise Iónei c’uă grabă nervosul — Ei bine! ce ai sé’mi spui ? îmi aduci vre-ua scrisóre ? Ióna scose, íntr’adevĕr, ua scrisóre din buzunarul șorțului și voia sé dea aceeari esplicațiuni; dar comitesa, fără a’l asculta, îi smulse scrisórea din mână și rupse repede plicul. Zona, devenită agentul principal al unei corespondențe secrete, n’avea decât într’un mod vag consciința de rolul prost ce juca, își pute aduce aminte oricine cum se întâlnise ea cu Puysieux și domnele de Vaublne la stena din Valea Fontânei. Baronul aufiind invitațiunea adresată de Emma mamei și fetei d’arveni la Bastide, și neîndrăsnind se scrie prin poștă, se gândi a se sluji de acele sermane femei, pentru a corespunde cu comitesa. El le spionase când ele rǎtaceau peste câmpii pentru a culege plante medicinale, și intrase cu înlesnire în raport cu ele. Luzetta, printr’un sentiment instinctiv d dreptate, îi respinse cererea cu indignațiune; dar mama ‘s’arăta mai de înteles. Iona, convinsă că lipsa directore de poștă era s’o lipsesca de micul său mijloc de viețuire, nu negligea nimic pentru a’și crea mijloce. Produsul erborisațiunilor era precaria și transitoria. Suzetta nu era atât de bine vindecată pentru ca mizeria se n’o potă face a cădea. Sermana femeie înăbușise așadar scrupulele: d’altfel, cu tot secretul ce i se cerea d’a ține, s’afirma ca nu era de cât ceva nevinovat în acea afacere, și câteva scuse sfîrșise d’a linisti consciința de tot. Așa dar dânsa, dusese comitesei mai multe scrisori de la Puysieux, pene’n fina aceia; dar comitesa nu scrisese nici oa dată lui Puysieux, și se scie că densa se mulțămea cu primirea lui în pavilionul din grădină. In momentul acela, d-na de Vaublanc era atât de turturată încât abia citea biletul ce primise. Ea sfârși cu tote acestea a desluși ca baronul având cunostințâ de evenimentele de la Bastide, ii oferea înca a o substrage de la persecuțiunile ale căror obiect putea fi. — Da, murmură ea, voia primi serviciile rele , numai ezit de loc..... Acest demers, acum, nu e poruncit de cea mai imperiosa trebuință ? i__ Se așeza la biuroul său, luă un condeiu și scrise atât de repede pe cât condeiul putea să urmeze gîndirea : «Numai am bărbat, numai am fată, tata lumea mé urusce, mĕ renegă pentru c’am refusat d’ami arunca averea’n bolbuca în care s’a dus deja averea familiei mele. Singura mea speranță d’aci încolo e numai în d-‘ea. Ia mé din casa asta blestemată unde sunt singură și fără sprijin. Me vel conduce unde vei voiam încredere în afecțiunea și devotamentul d-fele. (Va urma).