Romanulu, iunie 1892 (Anul 36)

1892-06-25

ANUL AL B- LEA— Ediții H­a­roesce și vei putea. Luminaza-te și vei fi. IN STREINATATE anunciuri se primesc: LA PARIS, la h­ nií . boráét*, rue Cam­ufriuț­til — Havas 8 place de la Bourse - Jones, 31 bis Fault. Montmartre Adam, Bdiîaspail 105 bin Pag. IV linia 20 bani; P. II ANUNCIURÎ 1 lefi. Inserți! ți reclame 2 leL­IN­CtoSRMAÍílA la d. A. Steiner (Hamburg și­­ Berlin) și d. G. L. Daube (í­ lankfurt). IRAUäliDUTI? ^ IŒ* P ® 411 *n fóti for»; ADUN­AMAN Ifi. 60 lel „ „ stremlate. Scrisorile nefrinc&te sereftwä.—Artico lele oepablicate se ard. Anunciuri și abonamente se primesc la administrația ^ianuloi EI EHPLAB 11L 15 BAU REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA, Strada Brezoianu, 12 Fondat in 1857 de C. A. ROSETTI­­ • v ■ ..... I. . .■ 1. . I­­ .I. I ... . . I._ I .. 5— 1­­ [UNK]— . .­­ . . . ■ • • • . • ■ [UNK] [UNK] . ■ v • > ■ m ■ APARE IN TOATE JQILELE DE LUCRU ȘI DUMINICELE OIPMIop, VINTILA C. IL ROSETTI BAKUI SAMBATA, 25 IUNIE, f1. IUNIE­ 1892 LA GENEVA, la Maasenstein și Vogler.—A­US­TINIA la Dukes, I Wollzeile­r—8, Viena Abonamente se pot face la tote bi­rourile poștale din țară și streinătate. „ROSAILIT STUDENȚILOR ROMÂNI Mândrii flăcăi și flăcărandri din România Liberă, tineri Ro­mâni din cele patru unghiuri ale României, cari veniți în univer­sitatea Bucureșcilor sé vé pregă­tiți pentru luptele cele mari ale vieței și ale patriei, am citit tele­grama ce ați adresat Suveranu­lui României,— și sufletul meu, lacom de înalte și românesci fe­riciri, a tresăltat din adâncul du­rerilor frățesc­ péne pe piscurile unde’mi alint cu iubire visurile-mi dalbe și mărețe. Cl vitéza și milósá Tinerime română, lasá-mé se’țî spun, cu lacrimile celei mai sfinte bucurii, că ai scris în sera de 8 Iuniu 1892 pagina cea mai luminósá în istoria Țorei după resboiul Neatârnărei; lasa-mé se’țî spun, Tinerime dulce, Lume nouă, lume ce ai inimă mare și ageră­minte, că vorbele télé vor pătrunde pre­tutindeni cu dumneizeiesca pu­tere, căci sunt însuflețite de tăria nebiruită a celei mai netermurite iubiri. O ! ce priveliște minunată! Unde’s luceferii din filele ne­voilor celor mari ca să vé strîn­­gă la pieptul lor în­totdeuna cald pe toți cu părintesc și nesă­turat amor ? Unde’s cel care mi-a dat viață și care v’ar fi înălțat în slăvile Românismului și ale Iubirei ? U­nde’s Brătienii !* Unde’s Go­­lesciî, Kogălnicenii, Negri și Băl­­cescu care ar fi plâns de fericire, nu privind în joc la horă pe flă­căii României, ci luptând lupta Solinței pe ogorele Dreptății ? Mărire ! de trei ori mărire voită, tineri în cari arde cu întreită vir­tute sufletul ostașilor de odiniora ! Piero índoiela din sufletele cele mai inchise! Sece isvorul temeri­lor de tot felul! Cu voi, Studenți Români, cresce și se va înradecina pene în afur­­i­sime, a$i mai mult de­cât ori­când în sufletele a 12 milione de Români ideia cea neclintită ca și Credința, cea nemuritore ca și Vi­itorul, că una suntem cu toți de la Munte péne la Mare, de la Tisa péne la Nistru ! Ați arătat cu foc, o luptători fără de semen, că durerile nóstre de dincolo de Carpațî și chinurile fraților noștri­ de dincolo, topesc cu doborâzarea lor putere stâncile munților, umplu prăpastiele, culcă la pomânt pădurile, apropiă mână de mână, lipesce inimă de inimă, ne citim în ochii gândurile, ne au­­z­im bătăile inimelor, cu toți, de la Turda pâne la Giurgiu și de pre­tutindeni de unde, azi, și mâne, și în vecii vecilor, se vor auzi cu­vintele rostite cu nesmintită și ro­­mânesca tăriă: sunt Român, Ro­mân muri-vom­ și ca mine și-vor toți cei cari după mine vor ținti priviri de vultur în cest spre care lumineza și apele Tisei, și valu­rile Dunărei, și colinele Carpaților, și malurile falnice ale Prutului și Nistrului. Aveți neîntrecută dreptate, copii ai României! Da! neamul nostru românesc nu cunosce granițe; n’am cunos­cut granițe nici uă dată, chiar și atunci când s’ar fi crezut că, în viforul cumplitelor nenorociri, am perdut consciința de noi înșine. Am avut uă limbă și un popor în trecut; suntem uă limbă, uă inimă și uă voință in presiute. Voi, tinerime română, dați as­tăzi acestei voințe iresistibilul a­­vânt. Sunteți sublimi ! Unei purtări mârșave, unor prigoniri spurcate, unor atacuri infecte și barbare, voi răspundeți în numele civilisațiunei, în nu­mele linișcei. Înțelepți peste firea tinérá a i­­nimelor vostre, voi ați venit mai departe de cât și ori­și­cine. Cu puterea iubirei și nobililor patimi, ați citit, ca și ’n cărțile vóstre in ascunzătorile tainicului viitor, și ați ghicit momentul­­ a­­supra căruia stăruind și apelând faceți a-i se vibreze tóte córdele române intre hotare și peste ho­tare. Frumósu și chinuită Transil­vania, sfânt Chivot al Românis­mului neperitor, mângâie-te, căci loviturile Hunilor și mișeliele cumplite ale Jidanilor­ maghiari­­sați nu vor pricinui, acum și ’n tot­d’auna, subt ăst sare și ’n astă lume mare, altceva de cât se dea iubire! nóstre mai mari aventuri și intregei Omeniri uă scârbă și mai neînfrântă pentru națiunea ce se numesce maghiară. Fecioră care de vecuri plângi pe Isus al teu,—Ardel, pomânt unde de atâtea ori se cutremu­rară nobilii cei venetici sub pri­virile ar^étare ale Românilor,— popor neasemuit de tare in cre­dințele téle, sură înainte cu frun­tea sus și cu chipul senin Calva­rul suferințelor! Vei fi restignit, o popor transilvanen, dar după răstignire, veni­ va învierea, va crăpa și se va derîma catapetesma Bisericei blestemate și, la licăririle livide ale fulgerilor, se vor vede prăbușindu-se îngroziți in hăul in­famiei prigonitorii tei. Fră-ți, Transilvania, fră-țî cu­vintele studenților adresate Re­gelui nostru balsamul întăritor ! Sârbe, din duliață și tăria lor vir­tutea ce 'ți trebue ca sâ’ți duci și mai departe povara afurisită a suferinților și chinurilor maghiare. Ași dori ca pe din afară sé se sciă în tóte ținuturile vóstre,­­ frații mei, cuvintele îndelung-ré­­sunătore ale tinerimei din Bucu­­resci; ași voi ca preoți cu Crucea în mână sé le cânte în sfinte bi­serici drept credincioșilor; așî tre­­sălta de fericire deca pe colnicele Transilvaniei, pe lângă doina Sé mé suia la mante, la zori, Sé iéa fulgerul din nori,­­Si, de sus, din înălțime, Se’l arunc In Ungnnime, s’ar­u ice și cuvintele studenților români, căci sunt superbe, căci spun, în neuitată formă, ceia ce în­trega Românime a spus și va spune tot­deuna. Tinerimea Română, cu tele­grama adresată Regelui Carol, a făcut Românismului slujbă de somn. Din patru părți ie lume laudă și cinste i se vor aduce. In colónele mele a găsit loc de frunte tot ce a fost spre binele ho­­tărîtor al Românilor din tota lu­" * ,? ffcst Ipi­­­mea. Studenții români au făcut un pas mare spre binele hotărîtor al Românilor. Rom­ânul­ se ’nchină Tineri­me! și cu inimă ’n veci téneru le strigă. Se trăiți, Tineri mândri și voi­nici ! Când ve va fi mai rea, se va flă ca ’n sera de 8 Iuniu 1892, când ați făcut se resune în lumea tata, cuvintele din telegrama adre­sată Regelui Carol. Le trăiți!! „Românulu“. BULETIN Bucur­esti, 12/24 Gi­eșar Germanii ne-au dat esemplu de muncă In cursul acestui ecol pen­tru a ajunge la gloriă, acum ne dau esemplu de gratitudine atre omenii cari au lucrat cu devotament și de­­sinteresare pentru patrie. Cu ocasiunea nunții contelui de Bismarck la Viena, care ia pe con­tesa Hoyos, fostul cancelar și-a lă­sat ermitag­ul său ca se asiste la a­­cesta sarbatore de familie. Acesta călătorie a dat prilegiul germanilor să se ma­ifesteze și se aréta recu­nostința lor aceluia care a făcut u­­nitatea patriei și a ridicat tera lor la rangul cel mai mare care se pu­tea spera. In tot cursul drumului principele de Bismarck n’a intam­­pinat de­cât ovafiuni entusiaste, de­cât mărturisiri de dragoste nemăr­ginită. La gara Anhalt din Berlin, unde trenul s’a oprit la 5 ore după amiazia, mii de cetățeni au năvălit în local cu­ atâta hotărire că poliția a renun­țat se mai impedece mulțimea. Când fostul cancelar s’a ivit la ferestra vagonului séuj aclamațiuni au isbuc­­nit și 12 buchete ’i-au fost înmâ­nate. Un glas apoi s’a audit numai­de­cât în mulțime care strigă : «Alteță, spune-ne câte­va cuvinte». D. Bis­­­mark k ínse a­ răspuns surâdând: «Voiți ca se vorbesc, dar datoria mea este tăcerea !» Atunci același glas, care ceruse ca fostul, cancelar se vorbesc­, a adaugat : «Daca voi, sunteți obligati să tăceți, vor vorbi pietrele.» In momentul căn­e trenul s’a pus în­ mișcare, un alt glas s’a auz­it: «Poporul german nu este ca prinții; ei nu uită pe Bismarck.» Apoi mul­țimea a intonat cântecul Deutschland über alles (Germania e mai presus de­cât totul). La Dresda principele de Bismarck a sosit în gara Bohemiei la 8 ore și 3­ v localfil gării și ulița Draga,­ care con­duce în centrul orașului, erau aco­­­peri­te de c­u o mulțime nenumărată. Dispozițiunile pentru primirea fostu­lui­ cancelar au fost luate oficial de municipalitate și de poliție. Regele Albert s-a ocupat, și el direct de mă­surile luate și a aprobat ideia unei manifestări populare foculâ princi­pelui. «Eu voia, ar fi­­cis regele, că fie­care oră ce petrece domnul de Bismarck la Dresda, se fie uă oră de sérbatare». Un cortegiu cu torje a fost orga­nul la care au luat parte peste ziece mii omeni. Cu acesta escortă și în mijlocul acestei mulțimi compacte trăsura deschisă a principelui a stră­bătut orașul de la gară până la hotel Bellevue. Când corul a intonat cân­tecul cunoscut: «Cum putem să te uităm ?» d. de Bismarck a început să plângă. El vedea că poporul ger­­man tot își mai aduce aminte de faptele sale. La Viena pr­imirea nu a fost tot așa de căldurosă, dar mulțimea la gară și pe atr de era destul de nu­­merdsă. Ovații i s’au făcut și aci în­destul; germanii mai cu sumă, cari vedeau în ospetele lor pe acela­ care a pus bazele unității germane, au manifestat simpatia lor în mod zgo­­motos. Germanul înainte de tote e german și pe urmă e monarh­ist, republican, socialist sau anarh­ist. Puțin Îi pasă lui decâ e împărat Frantz Iosef sau Wilhelm I1, el se o­­cupa mai mult de patria comună. Sărbătorirea d-lui de Bismarck este deci mai mult un omagiu adus pa­triotismului său de către germanii din tóte părțile și uâ protestare pen­tru modul cum a fost tratat autorul unității germane. Atitudinea acesta face onore po­porului german. Ea ar trebui ,sä fie mitatä de tóte națiunile, căci nimic nu este mai frumos și mai mare ca recunoscința. intr’adevĕr, când ură și pasiunea ca­uta să ascundă fap­tele unui patriot, vorbesc pietrele ca se umilască pe omeni. Suveranii pot să aiba interes a uita faptele unui om care a făcut serviciu țareL sele, crezând ca prin acea uitare aui să iasă mai la lumină actele lor, dar poporul drept și recunos­cător trebue se’și aducă tot­deuna aminte de ele. Noi nu iubim pe principele de Bismarck, pentru că principiele sale relcționare și tendințele sele ritare nu ne convin, dar nu auto­pu­­tem să nu’l admirăm pentru patrio­tismul său. El a pus mai presus,de or­tce ideiă, mărirea și Întărirea sta­tului german. Cu atât dér e mal mult tfétor po­porul interesat în cestiune ué’l iu­­bédcá și sé’l sárbátoréscá. Românii ar trebui să ia exemplu de și să nu uite faptele lor patrioți, căci décà el ómenilor nu vor r­ai vorbi de el, vor vorbi pie­trele. Acțiunile mari și folositóre nu se nesocotesc fără ca se degra­deze pe poporul nerecunoscător. Iregularitățile de la Poște Aflăm, că la secțiunea teh­nicii a d-lui Bratescu de la direcțiunea poștelor și te­legrafelor s’ar fi descoperit ore­cari ne­­regularitați cu ocasiunea furniturilor. Afacerea găsindu-se destul de st­ricsa, d. ministru de interne a cerut destituirea șe­fului acelei secțiuni, Inse d. Sturdza a promis, ca ’i va suspenda până la facerea anchetei. Comisia de ancheta s’a și numit. Ea se compune din d-nii Manu și­ Simpsom. Se crede Insa ca acesta comisiune nu e tocmai scrupulosă, căci membrii ei ar fi in bune relatiuni cu cel implicați in, acesta afacere. Mulți se intreba, de ce nu­.s’a nu­mit in comisie domnul Floru son d. Chi­­rițescu ? cari au reputați unea de funcțio­nari imparțiali, și de aci deduc, ca aface­­cerea se va face mușama. Sa zice că aceste neregularitați ar dura de pe alte timpuri și ca numai acum s’au descoperit de către d. Sturza. Déca d-sea, in déta ce a aflat abusul ce se facea, a luat măsuri contra lui, nimeni nu trebue se se mai Îndoiască că își va face datoria până la sfârșit. D-sea are reputațiunea de om cinstit și dacă intr’adevér va constata abuzuri reale, avem convingerea că va pedepsi așa cum merita pe cei vinovați. Așteptam resultatul anchetei ca să re­venim. Ne întrebăm insă cum inspectorul ge­neral Iliescu, de care depânda acea sec­țiune, nu a descoperit acele neregularitați. Ori a fost neglijent și atunci nu m­inta a mai avea acea funcțiune, ori a schit și a tăcut și atunci e vinovat ca a tolerat to­tul din alte punțuri de vedere. In tot cazul noi avem speranța în sin­ceritatea sentimentelor rigurose ale direc­torului care va sti se măsure fie­căruia dupe faptele sale. "1

Next