Romanulu, iunie 1892 (Anul 36)
1892-06-25
ANUL AL B- LEA— Ediții Haroesce și vei putea. Luminaza-te și vei fi. IN STREINATATE anunciuri se primesc: LA PARIS, la h nií . boráét*, rue Camufriuțtil — Havas 8 place de la Bourse - Jones, 31 bis Fault. Montmartre Adam, Bdiîaspail 105 bin Pag. IV linia 20 bani; P. II ANUNCIURÎ 1 lefi. Inserți! ți reclame 2 leLINCtoSRMAÍílA la d. A. Steiner (Hamburg și Berlin) și d. G. L. Daube (í lankfurt). IRAUäliDUTI? ^ IŒ* P ® 411 *n fóti for»; ADUNAMAN Ifi. 60 lel „ „ stremlate. Scrisorile nefrinc&te sereftwä.—Artico lele oepablicate se ard. Anunciuri și abonamente se primesc la administrația ^ianuloi EI EHPLAB 11L 15 BAU REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA, Strada Brezoianu, 12 Fondat in 1857 de C. A. ROSETTI • v ■ ..... I. . .■ 1. . I .I. I ... . . I._ I .. 5— 1 [UNK]— . . . . . ■ • • • . • ■ [UNK] [UNK] . ■ v • > ■ m ■ APARE IN TOATE JQILELE DE LUCRU ȘI DUMINICELE OIPMIop, VINTILA C. IL ROSETTI BAKUI SAMBATA, 25 IUNIE, f1. IUNIE 1892 LA GENEVA, la Maasenstein și Vogler.—AUSTINIA la Dukes, I Wollzeiler—8, Viena Abonamente se pot face la tote birourile poștale din țară și streinătate. „ROSAILIT STUDENȚILOR ROMÂNI Mândrii flăcăi și flăcărandri din România Liberă, tineri Români din cele patru unghiuri ale României, cari veniți în universitatea Bucureșcilor sé vé pregătiți pentru luptele cele mari ale vieței și ale patriei, am citit telegrama ce ați adresat Suveranului României,— și sufletul meu, lacom de înalte și românesci fericiri, a tresăltat din adâncul durerilor frățesc péne pe piscurile unde’mi alint cu iubire visurile-mi dalbe și mărețe. Cl vitéza și milósá Tinerime română, lasá-mé se’țî spun, cu lacrimile celei mai sfinte bucurii, că ai scris în sera de 8 Iuniu 1892 pagina cea mai luminósá în istoria Țorei după resboiul Neatârnărei; lasa-mé se’țî spun, Tinerime dulce, Lume nouă, lume ce ai inimă mare și agerăminte, că vorbele télé vor pătrunde pretutindeni cu dumneizeiesca putere, căci sunt însuflețite de tăria nebiruită a celei mai netermurite iubiri. O ! ce priveliște minunată! Unde’s luceferii din filele nevoilor celor mari ca să vé strîngă la pieptul lor întotdeuna cald pe toți cu părintesc și nesăturat amor ? Unde’s cel care mi-a dat viață și care v’ar fi înălțat în slăvile Românismului și ale Iubirei ? Unde’s Brătienii !* Unde’s Golesciî, Kogălnicenii, Negri și Bălcescu care ar fi plâns de fericire, nu privind în joc la horă pe flăcăii României, ci luptând lupta Solinței pe ogorele Dreptății ? Mărire ! de trei ori mărire voită, tineri în cari arde cu întreită virtute sufletul ostașilor de odiniora ! Piero índoiela din sufletele cele mai inchise! Sece isvorul temerilor de tot felul! Cu voi, Studenți Români, cresce și se va înradecina pene în afurisime, a$i mai mult decât oricând în sufletele a 12 milione de Români ideia cea neclintită ca și Credința, cea nemuritore ca și Viitorul, că una suntem cu toți de la Munte péne la Mare, de la Tisa péne la Nistru ! Ați arătat cu foc, o luptători fără de semen, că durerile nóstre de dincolo de Carpațî și chinurile fraților noștri de dincolo, topesc cu doborâzarea lor putere stâncile munților, umplu prăpastiele, culcă la pomânt pădurile, apropiă mână de mână, lipesce inimă de inimă, ne citim în ochii gândurile, ne auzim bătăile inimelor, cu toți, de la Turda pâne la Giurgiu și de pretutindeni de unde, azi, și mâne, și în vecii vecilor, se vor auzi cuvintele rostite cu nesmintită și românesca tăriă: sunt Român, Român muri-vom și ca mine și-vor toți cei cari după mine vor ținti priviri de vultur în cest spre care lumineza și apele Tisei, și valurile Dunărei, și colinele Carpaților, și malurile falnice ale Prutului și Nistrului. Aveți neîntrecută dreptate, copii ai României! Da! neamul nostru românesc nu cunosce granițe; n’am cunoscut granițe nici uă dată, chiar și atunci când s’ar fi crezut că, în viforul cumplitelor nenorociri, am perdut consciința de noi înșine. Am avut uă limbă și un popor în trecut; suntem uă limbă, uă inimă și uă voință in presiute. Voi, tinerime română, dați astăzi acestei voințe iresistibilul avânt. Sunteți sublimi ! Unei purtări mârșave, unor prigoniri spurcate, unor atacuri infecte și barbare, voi răspundeți în numele civilisațiunei, în numele linișcei. Înțelepți peste firea tinérá a inimelor vostre, voi ați venit mai departe de cât și orișicine. Cu puterea iubirei și nobililor patimi, ați citit, ca și ’n cărțile vóstre in ascunzătorile tainicului viitor, și ați ghicit momentul asupra căruia stăruind și apelând faceți a-i se vibreze tóte córdele române intre hotare și peste hotare. Frumósu și chinuită Transilvania, sfânt Chivot al Românismului neperitor, mângâie-te, căci loviturile Hunilor și mișeliele cumplite ale Jidanilor maghiarisați nu vor pricinui, acum și ’n totd’auna, subt ăst sare și ’n astă lume mare, altceva de cât se dea iubire! nóstre mai mari aventuri și intregei Omeniri uă scârbă și mai neînfrântă pentru națiunea ce se numesce maghiară. Fecioră care de vecuri plângi pe Isus al teu,—Ardel, pomânt unde de atâtea ori se cutremurară nobilii cei venetici sub privirile ar^étare ale Românilor,— popor neasemuit de tare in credințele téle, sură înainte cu fruntea sus și cu chipul senin Calvarul suferințelor! Vei fi restignit, o popor transilvanen, dar după răstignire, veni va învierea, va crăpa și se va derîma catapetesma Bisericei blestemate și, la licăririle livide ale fulgerilor, se vor vede prăbușindu-se îngroziți in hăul infamiei prigonitorii tei. Fră-ți, Transilvania, fră-țî cuvintele studenților adresate Regelui nostru balsamul întăritor ! Sârbe, din duliață și tăria lor virtutea ce 'ți trebue ca sâ’ți duci și mai departe povara afurisită a suferinților și chinurilor maghiare. Ași dori ca pe din afară sé se sciă în tóte ținuturile vóstre, frații mei, cuvintele îndelung-résunătore ale tinerimei din Bucuresci; ași voi ca preoți cu Crucea în mână sé le cânte în sfinte biserici drept credincioșilor; așî tresălta de fericire deca pe colnicele Transilvaniei, pe lângă doina Sé mé suia la mante, la zori, Sé iéa fulgerul din nori,Si, de sus, din înălțime, Se’l arunc In Ungnnime, s’aru ice și cuvintele studenților români, căci sunt superbe, căci spun, în neuitată formă, ceia ce întrega Românime a spus și va spune totdeuna. Tinerimea Română, cu telegrama adresată Regelui Carol, a făcut Românismului slujbă de somn. Din patru părți ie lume laudă și cinste i se vor aduce. In colónele mele a găsit loc de frunte tot ce a fost spre binele hotărîtor al Românilor din tota lu" * ,? ffcst Ipimea. Studenții români au făcut un pas mare spre binele hotărîtor al Românilor. Românul se ’nchină Tinerime! și cu inimă ’n veci téneru le strigă. Se trăiți, Tineri mândri și voinici ! Când ve va fi mai rea, se va flă ca ’n sera de 8 Iuniu 1892, când ați făcut se resune în lumea tata, cuvintele din telegrama adresată Regelui Carol. Le trăiți!! „Românulu“. BULETIN Bucuresti, 12/24 Gieșar Germanii ne-au dat esemplu de muncă In cursul acestui ecol pentru a ajunge la gloriă, acum ne dau esemplu de gratitudine atre omenii cari au lucrat cu devotament și desinteresare pentru patrie. Cu ocasiunea nunții contelui de Bismarck la Viena, care ia pe contesa Hoyos, fostul cancelar și-a lăsat ermitagul său ca se asiste la acesta sarbatore de familie. Acesta călătorie a dat prilegiul germanilor să se maifesteze și se aréta recunostința lor aceluia care a făcut unitatea patriei și a ridicat tera lor la rangul cel mai mare care se putea spera. In tot cursul drumului principele de Bismarck n’a intampinat decât ovafiuni entusiaste, decât mărturisiri de dragoste nemărginită. La gara Anhalt din Berlin, unde trenul s’a oprit la 5 ore după amiazia, mii de cetățeni au năvălit în local cu atâta hotărire că poliția a renunțat se mai impedece mulțimea. Când fostul cancelar s’a ivit la ferestra vagonului séuj aclamațiuni au isbucnit și 12 buchete ’i-au fost înmânate. Un glas apoi s’a audit numaidecât în mulțime care strigă : «Alteță, spune-ne câteva cuvinte». D. Bismark k ínse a răspuns surâdând: «Voiți ca se vorbesc, dar datoria mea este tăcerea !» Atunci același glas, care ceruse ca fostul, cancelar se vorbesc, a adaugat : «Daca voi, sunteți obligati să tăceți, vor vorbi pietrele.» In momentul căne trenul s’a pus în mișcare, un alt glas s’a auzit: «Poporul german nu este ca prinții; ei nu uită pe Bismarck.» Apoi mulțimea a intonat cântecul Deutschland über alles (Germania e mai presus decât totul). La Dresda principele de Bismarck a sosit în gara Bohemiei la 8 ore și 3 v localfil gării și ulița Draga, care conduce în centrul orașului, erau acoperite de cu o mulțime nenumărată. Dispozițiunile pentru primirea fostului cancelar au fost luate oficial de municipalitate și de poliție. Regele Albert s-a ocupat, și el direct de măsurile luate și a aprobat ideia unei manifestări populare foculâ principelui. «Eu voia, ar ficis regele, că fiecare oră ce petrece domnul de Bismarck la Dresda, se fie uă oră de sérbatare». Un cortegiu cu torje a fost organul la care au luat parte peste ziece mii omeni. Cu acesta escortă și în mijlocul acestei mulțimi compacte trăsura deschisă a principelui a străbătut orașul de la gară până la hotel Bellevue. Când corul a intonat cântecul cunoscut: «Cum putem să te uităm ?» d. de Bismarck a început să plângă. El vedea că poporul german tot își mai aduce aminte de faptele sale. La Viena primirea nu a fost tot așa de căldurosă, dar mulțimea la gară și pe atr de era destul de numerdsă. Ovații i s’au făcut și aci îndestul; germanii mai cu sumă, cari vedeau în ospetele lor pe acela care a pus bazele unității germane, au manifestat simpatia lor în mod zgomotos. Germanul înainte de tote e german și pe urmă e monarhist, republican, socialist sau anarhist. Puțin Îi pasă lui decâ e împărat Frantz Iosef sau Wilhelm I1, el se ocupa mai mult de patria comună. Sărbătorirea d-lui de Bismarck este deci mai mult un omagiu adus patriotismului său de către germanii din tóte părțile și uâ protestare pentru modul cum a fost tratat autorul unității germane. Atitudinea acesta face onore poporului german. Ea ar trebui ,sä fie mitatä de tóte națiunile, căci nimic nu este mai frumos și mai mare ca recunoscința. intr’adevĕr, când ură și pasiunea cauta să ascundă faptele unui patriot, vorbesc pietrele ca se umilască pe omeni. Suveranii pot să aiba interes a uita faptele unui om care a făcut serviciu țareL sele, crezând ca prin acea uitare aui să iasă mai la lumină actele lor, dar poporul drept și recunoscător trebue se’și aducă totdeuna aminte de ele. Noi nu iubim pe principele de Bismarck, pentru că principiele sale relcționare și tendințele sele ritare nu ne convin, dar nu autoputem să nu’l admirăm pentru patriotismul său. El a pus mai presus,de ortce ideiă, mărirea și Întărirea statului german. Cu atât dér e mal mult tfétor poporul interesat în cestiune ué’l iubédcá și sé’l sárbátoréscá. Românii ar trebui să ia exemplu de și să nu uite faptele lor patrioți, căci décà el ómenilor nu vor rai vorbi de el, vor vorbi pietrele. Acțiunile mari și folositóre nu se nesocotesc fără ca se degradeze pe poporul nerecunoscător. Iregularitățile de la Poște Aflăm, că la secțiunea tehnicii a d-lui Bratescu de la direcțiunea poștelor și telegrafelor s’ar fi descoperit orecari neregularitați cu ocasiunea furniturilor. Afacerea găsindu-se destul de stricsa, d. ministru de interne a cerut destituirea șefului acelei secțiuni, Inse d. Sturdza a promis, ca ’i va suspenda până la facerea anchetei. Comisia de ancheta s’a și numit. Ea se compune din d-nii Manu și Simpsom. Se crede Insa ca acesta comisiune nu e tocmai scrupulosă, căci membrii ei ar fi in bune relatiuni cu cel implicați in, acesta afacere. Mulți se intreba, de ce nu.s’a numit in comisie domnul Floru son d. Chirițescu ? cari au reputați unea de funcționari imparțiali, și de aci deduc, ca afacecerea se va face mușama. Sa zice că aceste neregularitați ar dura de pe alte timpuri și ca numai acum s’au descoperit de către d. Sturza. Déca d-sea, in déta ce a aflat abusul ce se facea, a luat măsuri contra lui, nimeni nu trebue se se mai Îndoiască că își va face datoria până la sfârșit. D-sea are reputațiunea de om cinstit și dacă intr’adevér va constata abuzuri reale, avem convingerea că va pedepsi așa cum merita pe cei vinovați. Așteptam resultatul anchetei ca să revenim. Ne întrebăm insă cum inspectorul general Iliescu, de care depânda acea secțiune, nu a descoperit acele neregularitați. Ori a fost neglijent și atunci nu minta a mai avea acea funcțiune, ori a schit și a tăcut și atunci e vinovat ca a tolerat totul din alte punțuri de vedere. In tot cazul noi avem speranța în sinceritatea sentimentelor rigurose ale directorului care va sti se măsure fiecăruia dupe faptele sale. "1