Romanulu, octombrie 1892 (Anul 36)

1892-10-26

984 »».■.^SSilia Eua din el un cavaler roman, l’a trans­format într'un nobil cartaginez. Ce tristă figură făcea în veștmin­tele lui Malachon din Pygmalion ! Decá nu un alt sentiment, cel puțin mila, ar trebui să tacă pe comitetul teatral să nu mai torturese ast­fel pe un artist. Singura scuză pe care o póte in­voca direcțiunea teatrului, în alege­rea unor asemenea tragedii, este a­­cela că a voit să ne arate că d-na Vermont-Ventura și d-ra Ciupagea au talent. In­contestabil că prima în Polye­ude și a doua în Pygmalion, au do­vedit că smerită se ocupe un loc im­portant pe prima nostra scenă. Dar num­e­ am IndoitJ,de acesta, suntem convinși, și putem afirma că dacă li s’ar da roluri mai potri­vite cu talentul lor, s’ar distinge și mai mult. Direcțiunea are chiar ocasiunea d’a manifesta credința m­a, într’un mod mai puțin displăcut. Sunt locuri vacante de societate, clasa III, II și I chiar, sĕ le dea a­­celor artiste, să asigure ast­fel posi­­țiunea lor, dar să ne mai lase cu tragediile să-i fie milă și de noi. Inculți am fi, dar mărturisim că mai bine înțelegem cea ce se pe­trece în­­ zilele nóstre, de­cât cea ce s’o fi petrecut cu 800 de ani înainte de Christos, Malachon și Sever, o fi fost ca d-na Costescu; Hamilcar și nobilul Neargue, ca d-na Mateescu; Benaida, ca d-na Alexandrescu, dar trebuie se spunem că noi ne închipuiam aceste personagii cu totul alt­fel. Și mulți cugetă ca noi, pentru mulți scala teatrului național fiind prea înaltă, ei se vor descuragea, vor fugi și atunci......Opereta de la teatrul Măican va fi plină și teatrul național gol. Va fi pute surprinsă direcțiunea primei nóstre scene de acest resultat, dar nu vom putea să-i spunem alt de­cât : Ale télé dintr’ale télé !J Bovin. I TURCIA, RUSIA întreita alianță, Se scrie din Constantinople chiarului Parisian le Temps : „In urma resbelului turco-rus din 1877 și 1878, sultanul Adul Hamid a înțeles in­­dată că trebuie cu ori­ce preț să profite de liniștea neașteptată care a urmat pen­tru a reface] cu totul opera predecesori­lor săi Ma­­grabnic fără indouială era să se ocupe de armată. Prin urmare, cu ea a început. După­acea epocă intr’adevăr nici un sacrificiu, fie in omeni, fie in bani, nu s’a cruțat pentru a duce la bine acest program. In mijlocul unei situațiuni finan­ciere din cele mai grele ce se póte, ar­mata nu a încetat de a progresa. „Astă­z­i incepe a se culege fructele a­­tâtor osteneli. Armata turcesca dă cantitate de lepădat. Ea pate, nu este un cas de trebuință, pune pe picior de resbel cel puțin un milion soldați de inițiul ordin. Este adevărat că comandamentele nu sunt la înălțimea misiunei lor. Dar cu strate­­giști europeni pentru a o conduce, armata turcă, care n’a perdut nici una din cali­tățile ei cele vechi, va găsi incă drumul care a condus’o­uă dâtă la atâtea biru­ințe străluci­tore. „Ast­fel se póte înțelege forte lesne câte intrige diplomatice trebue să se urzască in jurul unui suveran care dispune de a­­semenea mijloce in cas de conflagrațiune europeană. Dar până acum tote încercă­rile au fost nefolositóre. Sultanul, a cărui prudență politică trece de proverbială, s’a ținut tot­deuna intr’uă strictă neutralitate. El a rămas neîmlodios. „Cele două partide rivale au făcut tot posibilul spre a’l câștiga pentru causa lor Din amândouă părțile s’au făcut suvera­nului otoman oferte, făgăduelile cele mai atragatóre dar și cele mai greu de înde­plinit. „Agenții întreitei alianțe, secondați de Enghitera, s’au angajat să susție imperiul contra tuturor atacurilor din partea Ru­siei; au mers chiar, se­­lice, până a pro­mite restituirea imperiului otoman fron­..............--------------------------------------­sierile sale naturale in Asia, adică linia Caucasului, inlesnindu-i ast­fel a constitui un tare și puternic imperiu musulman a­­siatic. „Din partea sea Rusia nu a rămas cu mâinele în sân. Persone demne de credință, și forte în curent cu afacerile, ’mi au afir­mat că, afară de nota d-lui S­hichkine, diplomația rusescă a făcut să intrevin­ă guvernului turcesc putința de a relua po­­sițiunea efectivă a provinciilor europene perdute în anii din urmă pentru a în­tinde ast­fel din nou frontierele sale pena la Dunăre și a se stabili solid în Europa. „Este bine ințeles că nu vă dăm a­­ceste informațiuni de­cât subt totă serva, dar vă repet că persona care re­­mi le-a comunicat este in măsură de a sei bine cea ce afirmă“. Și noi credem ca corespondentul zia­­rului parisian că acel care a comunicat aceste amănunte este forte bine informat. E natural că întreita alianță să caute a lovi pe Rusia în Asia ca să facă trebu­rile Engliterei care in schimb va da con­cursul său puterilor centrale. Este aseme­nea natural ca Rusia să promită înapo­ierea provincielor de la Dunăre și din Balcani, căci ea sclă că dacă le inapoiază acii Turciei, mâine­le va înapoi când va găsi situațiunea Europei încurcată și a­­lianțele de a­ fi desfăcute. Nu ne prinde mirarea dar ca fie­care din cele două părți puse ar fî față in față să caute a atrage pe Turcia in sfera lor de acțiune, când scie că ea dispune a­ fi de mai bine de un milion de omeni. Nu ne prinde mirarea de asemenea ca Rusia, pentru ura ce portă a­ii Bulgariei și Ro­mâniei, se dorescá a ne intorce la timpu­rile dinaintea resbelului de la 1877 și 1878. Ea, care nu face nimic de sentiment ci numai de calcul, pare să dea cea ce a făcut cu sacrificii in numele naționalită­ților și al religiunei pentru u­ ambițiă meschină. Daci ne ocupăm de acesta cestiune, o facem numai a constata încă uă dată că tendințele ruseșci sunt numai interesul de cucerire: 234 doctori militari, 11.857 sub­ofițeri, 72 037 soldați și 6.130 cai. Cai­maux. 24 Octomvre.— Nișce bande de lucrători ațâțați, de anarh­istul din Paris Tournade, au străbătut stradele astă napte strigând și amenințând. Telegrame Paris, 24 Oct.D. Leon Say propune Camerei transferarea la Pantheon a ră­mășițelor mortuare ale lui Thiers. Bruxelles, 24 Oct.—S’a constatat că 600 de lucrători belgiani au fost expulzați din Nordul Franciei; 200 au fost victime ale violențelor. Lisabona, 24 Oct.—La Lisabona au fost aleși 4 deputați monarh­iști și doui repu­blicani. D. Serpa Piemontel a fost reales. Câte­va desordine s’au produs la Cintra; s’au trimes trupe. Praga, 24 Oct.—Cei doui acuzați in procesul moștenirea contelui de Waldstein au fost achitați de juriu; rezumatul preșe­dintelui a ținut aprope șapte ore Berlin, 24 Octomvre. — După­­ fiare căsătoria Principesei Margareta de Prusia cu Prințul Frederic Carol de Hessa s-a fixat pentru 25 Ianuarie viitor. Cologne, 25 Octomvre. — Gazeta de Cologne dice că proiectul militar fixează efectivul de pace pentru pericolul de la 1 Oct 1893 până la 31 Martie 1899 la uă medie de 492.068 oameni împărțiți in 711 batalione de infanterie, 477 escadroane de cavalerie, 494 baterii de campanie, 37 batalione de artilerie pedestră, 24 bata­lione de pionieri, 7 batalione de trupe de drumuri de fer, 21 batalione de tren. Se presupune că trupele pedestre vor face un serviciu de două ani. Expunerea motivelor face să se observe că situația militară s-a schimbat în detrimentul Germaniei; ea cere măsuri eficace pentru ca toți omenii în stare de a purta arme să facă serviciul militar. Trebue de asemenea să-­și reserve mijloacele de a păstra oameni sub arme până la finele celui de al 3-lea an în­tre cari coșuri prevăzute de codul penal Cheltuelile cerute de proiect sunt : 66.800 000 mărci plătite uă dată, dintre care 61 milione in 1893—94; cheltuelile anuale se vor urca la 64 milione dintre care 66.400.000 mărci pentru cei d’intalți ani. Sporirea efectivului este de 2138 ofițeri, ROMANULU, 26 OCTOMBRE D’ale elitei La 1 Noemvrie va fi inaugurată Morga. • Am atâta nerăbdare, spunea doctorul Minovici, unui confrate, să se inaugureze morga aceasta, pentru care lucrez mereu, și aș vrea să fiu în ziua aceea, chiar dacă primul cadavru ar fi al meu care va veni aci“, termină el pe un ton vesel. Sperăm că pentru buna organizație a morgei, dorința doctorului Minovici nu se va realiza în­tocmai așa. Clădirea complectă a Morgei a costat 87.000 lei. Mașinăriile 38.000 lei, mobilie­rul 5000 lei, ceea ce face 130.000 lei, pe întreținerea Morgei va costa 10 000 lei an, iar plata personalului 17.­­00 lei, in total 27.000 lei. * Presa în provincie cresce din ce în ce. De astă dată Ialomița se bucură de un nou diar conservator: Bărăganul e nu­mele pruncului. Și notați că acesta e deja al 3-lea dhiar guvernamental în Călărași. * Duminecă s’a celebrat căsătoria d-lui Dim. Georgescu, funcționar din direcția c. f. r. cu domnișora Zoe Cornescu . In Galați se anunță apar­ițiunea urmă­­torele două­­ fiare nouă: Luptătorul (so­cial democrat) și Dacia bisâptămânal sub direcția d-lui Al. Radu, profesor. Cu a­­ceste două diare noul, face­m câte apar în Galați. Bine stăm cu presa. * După cum se comunică Luptei, un in­cident forte regretabil s’a întâmplat pro­fesorului universitar d. Th. Stelian, din Iași. In urma unor cuvinte schimbate la un proces, locotenentul de cavalerie Millo a lovit pe eminentul profesor in plină stradă mare, in dreptul farmaciei Konya Opinia publică din Iași e adânc impre­sionată de acest incident și toți reprobă agresiunea ofițerului. * Pester Lloyd află că transacțiunele bursei din Viena au influențate in mod simțitor in urma conflictului greco-român. *• pilele acestea va apare in Bucuresci on nouă revistă literară intitulată Doina. Ploaie de prefecți. In Bucuresci sunt actualmente peste 10 prefecți de județe, în afaceri de ser­viciu. * Afară de operetele Frumosa Elena și Mika Io, cari se vor representa în Cra­iova cu decoruri noui, comitetul a mai obținut o­ frumosă operetă Fatimița, îm­preună cu costumele de la teatru națio­nal din Bucureșci. * Alaltă­ sară când Elisabeta Rusu, vă­duva victimei administrației catargiste din Dorohoiu, vroia se plece acasă, durerile de facere au cuprins-o în vestibilul gărzi Nord. Nenorocita femee a fost imediat trans­portată la spitalul Maternitatea, unde a născut un fată. * Din sbor nu e păcat. Oă nouă ediție a celor ce[s’au petrecut in Dorohoiu, ne o semnaleza Constituțio­nalul de a­ fi: Doui arestanțî, Nae Costache, numit și Preda Vasile, și Barbu Vasile, amândoui țigani, au scăpat din penitenciarul Câmpu­lung alaltă­ieri, Duminică, pe la 5 ore săra. Sentinelele prinzând de veste și lu­­ându-se după ei, i-au ajuns și i-au somat să stea pe loc, fugarii nesupunându-se so­­mațiunii, sentinelele au tras cu pușcele. Nae Costache a rămas mort și Barbu Va­sile a primit răni grave, in urma cărora a murit ieri la spital. Amândo­i fu­eseră condamnați de cur­tea cu jurați, in actuala sesiune, la muncă silnică.­­ La 4 Octombre trecut, comerciantul Ce­­sare Monti de naționalitate italian și care făcea comercia in Galați și Brăila, aflân­­du-se in Sulina pe bordul vaporului elin Elena Milas, pe care avea încărcați boi pentru a fi transportați in Italia, pe când voia a observa nisce legături, a fost a­­runcat de la spate de un bou in Dunăre și s’a înecat. HOLERA Viena, 24 Oct. — Wiener Abend Post anunță că cele două coșuri suspecte de bolă semnalate ieri și aici nu au fost con­statate, ci sunt probabile. Semini, 24 Oct. — De la 19 Oct. penă­uții au fost in total 8 cazuri de boli și 5 decese. Examenul bacteriologic a demon­strat că este h­olera asiatică. Personele atinse sunt lucrători; doar sunt încă bol­navi. Vaporul Panonia care i-a adus face carantină in mijlocul Dunărei. Școlele s’au închis. Budapesta, 24 Oct. — In cele 24 de ore au fost 19 cașuri de h­oleră și 5 de­cese. La Kalocs și la Temesvár 1 deces. Hamburg, 24 Oct. — Ieri 2 cașuri, 2 decese. S’a transportat 2 bolnavi și un mort. In total au fost de la aparițiunea h­o­­lerei 17,978 coșuri și 7605 decese. Conflictul româno-grec Viena, 24 Oct.— „Corespondența Poli­tică» <fice in privința afacerei Zappa și a rupturea de către Grecia a relațiunilor cu România, că acastă bruscă decisiune a gu­vernului elenic nu este justificată de loc Guvernul român nu putea să admită ca neînțelegerea să se fi regulat pe cale di­plomatică, atunci când tribunalele țării sunt singure competente pentru a cunosce afacerile care intereseza proprietatea i­­mobiliară situată in România, și cu atât mai mult cu cât nisce terțe persane, care se die moștenitori ai lui Vangheli Zappa, sunt interesate in litigiu; desbaterea tre­bue sa urmaresca cursul său legal și re­gulat d­ inaintea instanțelor judiciare. „Corespondența Politică“ aprobă­­ nota ministrului Afacerilor străine al României, care contrastează cu tonul nervos al co­­municațiunilor greceșci. . DIN LUME Ciocnire între țărani și geamdarmi. Am fost înregistrat și noi scriea că țăranii din Galiția și Bucovina emigrează în mase în Rusia. Pentru impedecarea emigrațiunii s’a trimis miliție și geamdarmerie la granița de către Rusia. Cu tote acestea țăra­nii continuă a ’și părăsi vetrele și a trece In Rusia, țiilele acestea gen­­darmeria voind să impedece emi­grarea țăranilor ruteni din comuna Barancuc, în Bucovina, țăranii s’au opus, și în urma acesta s’a prove­­nit conflict serios. Primarul și alți câți­va săteni, luând partea emigranți­lor, au fost arestați. Alegerile în Italia. După un telegramă din Roma, se crede că din cele 508 alegeri pentru camera italiană circa 400 vor da deja îndată la începutul alegerilor un resultat definitiv, așa că vor fi de lipsă a se face peste 100 de ba­­lotagii. Mașină de sburat. Pester Lloyd anunță că ministrul de comerciu ungar a acordat profe­sorului de studiile matematice de la universitatea din Cluj, Dr. Ludovic Martin, privilegiul pentru oă mașină de sburat, pe care inventatorul vă nu­­mesce «aripi plutitore». Suntem cu­rioși ce va eși și din astă «invenție» Deputatul francez Millevoye și Cehii­tineri, ț­iarul Politik din Praga primește din Budapesta uă telegramă, după care, deputatul francez Millevoye a felicitat telegrafic în numele mai multor colegi pe delegații Cehilor­­tineri din incidentul discursului lui Eim în delegațiunl * SOIRI ECONOMICE . Considerând că în portul Sulina se vor ivi dese cusuri de transbordaj­ de cereale române, destinate pentru importul în Ger­mania, din­­ șlepuri în vaporele de Mare, fie în porturi, fie la rada de Sulina, se aduce la cunoșcința d-lor exportatori de cereale de la Dunărea de Jos, că nu vor putea păstra interesele lor la aceste pro­cedeuri de­cât în modul următor: Se recomandă de a se înainta cosulatu­­lui imperial german din localitate timp, adică înaintea începerea incărcărei șlepu­rilor, relativamente înaintea expediere­­lor, actele destinate a dovedi identitatea ce­realelor romane, apoi șlepurile vor fi pe­cetluite cu sigiliul consulatului și vor merge ast­fel transbordate în vaporele de Mare, sub supraveghiarea consulatului imperial și regal al Austro-Ungariei, conform înțelegerei ce acest consulat a avut cu consulatul imperial german, după ce mai intâiu se va constata că sigiliile se află în bună stare. Terminându-se trasbordarea, consulatul imperial și regal austro-ungar din Sulina va face pe scurt consulatului imperial german uă comunicare, privitore la sfârși­tul lucrului. Acesta comunicare, la cererea interesaților,se va face prin telegramă. După primirea acestei comunicări, consulatul imperial german va libera certificatul de origină cuvenit. In cazul când prescripțiunile de mai sus nu vor fi urmate in mod strict, certificate de origină pentru cerealele încărcate la Sulina pentru Germania nu vor fi liberate intemplările cin­ei Hoț prins.—Un faimos hoț de cai, a­­nume Gheorghe Dinu Oprea, care locuia în Gârbovi, (Ialomița) și care fiind urmă­rit de parchet, dispăruse de la un timp, a fost prins în­­ ziua de 6 curent, la nișce târle din marginea pădurei Redea, de lân­gă Broștenii-noui, de către primarul co­munei Gvârbi vi. d Marinache S. Apostolescu Hoțul avea asupra s­a un cuțit și un re­­volver încărcat, dar de care n’a făcut uz din cauză că primarul era armat cu un pușcă Peabody. îndată ce a vedut pe primar că se apropie, hoțul a voit să fugă spre pădure. La somațica primarului, care i-a strigat să stea că trage cu pușca după densul, el s’a predat. A fost trimis la subprefectura din Urziceni, și de acolo va fi trimis la parchet. Acesta este șeful unei bande care de mult se află la caranti­nă, și numai el scăpase de a fi prins. Hoțul are femee și copii în comuna Gâr­bovi. Eri pe la orele 2 și jum.^un tren de marfă prin dreptul Magasiei Regiei Mono­polului tutunurilor a călcat pe pașnicul Costache Iliescu, in etate ca de 35 ani tăindu’i capul și mâna stângă și rămânând mort pe loc. FELURIMI Teste Ocean într’nâ luntre mică.— Se scrie din Londra : Căpitanul Andrews, care acum de curând trecu Oceanul din Europa la America pe­uă luntre cu pânze, declară, că va face călătoria înapoi arăși singur pe­uă luntre, dar și mai mică, și construită din aluminiu. Uă rasă umană dispărândă.—­Insulele Andamane, un teritor destul de important, situat în golful Bengal și aparținând An­gliei, își vede populația sea descrescând pe fie­care an în proporții forte însemnate. Acestă rasă, absolut degenerată, abia se reproduce, și copiii pe cari îi procreiază, mor toți în vârstă fragedă. Andamaniții, a căror origine e forte veche, au fost des­coperiți la 1608 de către un călător fran­­­ces cu numele Peyraud.

Next