Romanulu, noiembrie 1892 (Anul 36)
1892-11-26
1088 dată cerul a fost senin , iar in celelalte jile noroi. Mijlocia nebulosităței a fost 3. Sorele a strălucit 29 ore. Vineri am avut 1.6 milimetri de apă obținută din zăpadă, a cărei grosime a fost de 15 milimetri. Mercuri și foi au fost picături de plaie și fulgi de zăpadă. Luni și Vineri a suflat vântul de la W, iar Joi cel de la E , in cele l’alte jile nu am avut vânt. Presiunea atmosferică s’a coborît. Mijlocia săptămânală a fost 759.8, mijlociile zilnice au variat între 758.1 și 761.9. Afară de Mercuri și Joi, in tote celel’alte zile a fost brumă. Marți a fost un ușor cutremur de pământ la 10 ore 39 minute, ora locală. ------------- «■—IU ■'l'll' IM———--------- ROMANULU, 26 NOEMBRE Uâ cestiune militară Un ofițer superior, care să ascunde supt inițiala O, s’a supărat forte mult de articolul nostru, prin care ceream ca ofițerii numiți în slujbe cv.de să demisioneze. Imparțialitatea ne face a publica răspunsul său, oricât de violent ar fi, observăm iasă că d-sea se inșală. Tocmai fiind-că agil se tinde la națiunea armată, fiind-că toți ar trebui să fie militari, nu mai putem purta uniforma Intotdeauna, căci am ajunge a vedea pe toți funcționarii, pe judecătorii tribunalului civil, cu uniforme de subi locotenenți sau coloneii. Uniforma trebuie purtată când ești in serviciul militar, numai căci altfel nu are rațiunea sea de a fi. Ne am esprimat puterea, când am vorbit de demisiunea ce se cerea de ministrul de resbel. Cea ce dorim este, ca funcționarul civil să nu mai fie în serviciul activ al armatei. Fie ei demisionați, reformați sau trecuți in neactivitate, lucrul importă puțin, dar trebuie să se scie că In funcțiunile lor, gradul ce ocupă in armată nu mai numără, deci că nu mai au drept a pune uniforma. Argumentele pe care le invoca d-nn O. nu fac decât să ne confirme în credința nóstra. Dacă: «Milităria nu mai e ailă măsură ci uâ datorie sacră», dacă «tot românul instruit va trebui să fie ofițer de reserva», cu atât mai mult să impune necesitatea d’a nu purta uniforma, când este în funcțiuni civile. Etă scrisorea In cestiune : Domnule Director, ziarul Românul din 4 Nombre ne arată că a fost un discuțiune forte vie în consiliul de miniștrii în privința militarilor cari primesc funcțiuni civile, și acestui vechin și stimat organ de publicitate ’i se pare de neînțeles a vedea uniforma miliară mereu în funcțiuni civile, mai mult incă, doresce triumful ministrului de resboiü, care se zice că s’a opus ca militarii să mai păstreze locurile lor în armată îndată ce au primit funcțiuni civile.Marul Românul are și nu are dreptate din punctul de vedere din care judecăm cestiunea, iar ministrul de resboin scle sau nu scie ce face iarăși din punctul de vedere din care privim cestiunea. Dacă persistăm a -i da armatei înțelesul evului mediu, dacă sub uniforma militară a țerei nu vedem decât nișce mercenari plătiți a păcii frontiera și ordinea publică, dacă regimul consituției nóstre permite a înflori și organisa caste de oameni în țară în nici un alt raport cu populația decât a’i constrânge la un serviciu nesuferit și a le face poliția, dacă românul când a îmbrăcat uniforma s’a lepădat de calitatea sea de cetățean și nu e mai este decât un schir al puterei, dacă politic și patriotic a ține pe militari lasă parte de orice mișcare de activitate a țerei, atunci Românul are dreptate și trebue să protesteze când vede uniforma în serviciuli civile. Dar tocmai din acest punct de vedere ministrul de resboni nu ar avea dreptate și acesta fiind-că Românul ar avea dreptate. Să ’mi permiteți a face puțină politică militară, care va pune de astă dată în evidență că Românul nu are dreptate, iar ministru, dacă ’i în acord cu ideile Romanului lucrază contra intereselor armatei sau mai bine jisa instituției de apărare a țerei. Nu trebue de cât se amintesc faptul, ca sé încredințez pe oricine, că armatele de astăzi numai au, și nici trebue se aibă, nimic de comun, în bazele și organizările militare de altă dată, dacă nu arma ce o portă, de unde numirea de armată. Se scie cum în trecut se organizau armatele, cum se lua lumea la armată, cum se încătărăma omul, fie el oricine, pentru armată, cum milităria era uă specie și uă meserie ; aspirațiile moderne însă, au schimbat situația cu totul, și nu totul, astăzi pretindem a avea națiunea armată, astăzi numai cetățanului român,îi póte fi dată onorea de a purta arma sub stegul român, și cu cât vom da cuvîntului de națiunea armată un mai larg înțeles, cu cât vom tinde mai mult a face ca în ora de nevoe tot ce este român, și valid să ’și găsască rîndul intre apărătorii țârei, cu atât organizarea nostră militară va fi mai puternică, și țara mai voinică a înfrunta streinul. Românii cu armata lor teritorială, a căreia rădăcină am găsit’o in vechile nóstre instituțiuni militare, s’a apropiat mai mult decât tote poporale de principiul de națiune armată, singurul drept, și echitabil și de năpotrivă apărător pe straturile populațiunii. Dacă legile nóstre militare ar fi fost păzite cu vigore, dacă hatârurile, nepăsarea și desordinea nu s’ar fi domnit în aplicarea legei de recrutare, nu ar găsi astăzi un judecător, un advocat, un inginer, un meseriaș, un slujbaș al statului, fie chiar scriitor la comisie, care să nu fie cel puțin sub-ofițer în rezervă, chiar miniștrii noștri mai tineri nu ar fi decât nisce ofițeri rezerviști. Când tocsmul pentru apararea vetrei strămoșești arbate, trebue să găsască tota suflarea românascâ gata a o apăra și este datoria administrației resboiului se facă din vreme, ca fiecare, la acea oră de grea încercare, se -și găsască locul între luptători. Cum vise am putea ajunge acest mare scop, dacă am fi dominați de ideia că nu putem avea un prefect căpitan, și un maior sub-prefect, sau un locotenent președinte de tribunal și un maior grefier, un sub- ofițer director de minister și un căpitan șef de secție etc. etc. Numai un judecată în care s’a înrădăcinat organizațiile militare ale trecutului pote vorbi astfel, dar omeni din generația nouă nu trebuee nici să gândească la așa ceva. Crede are stimatul redactor al Românului că țara nostră ar fi în stare să suporte cheltuelile unei organisări militare, care se aibă ,reșicare importanță, pe baze pretoriane ? Și acest oțerit organ de publicitate în apărarea libertăților poporului român, crede că face bine de a susține idei care creză uă castă de parias din militarii țârei, a’i spune românului că îndată ce a îmbrăcat uniforma țârei el nu mai este cetățean, el este incompatibil cu restul mișcărei de desvoltare a națiunei sale ?—Militarul să aibă dreptul de vot, și se nu aibă dreptul a fi subprefect, fără a se lepăda de nobila îndatorire de apărător al țârei, iar la nevoe să’l cheme să’l încatarămeze iarăș și să’i spue: dute de mori pentru țară ?—Frumóse teorii. In așa scârbase condițiunî nu aș dori să văd pe apărătorii patriei române. Atât numai pentru partea politică a cestiunei, să cercetăm acum puțin infindamente generale și partea organică a cestiunei. România liberă e mică, mijloce puține, îndatoriri și respundere istorică mare, căci e simbolul in jurul căruia trebue se graviteze tot ce e român, și in secolul de fer și foc in care trăim, sa nu póte face altfel decât să’și dea uă organisare militară in raport cu importanța pe care trebue să ’și-o păstreze in lume. Cum să’și organiseze dér puterea de apărare decât pe baze de națiune armată, adică cum am spus, că la nevoe fiecare român valid să’și găsască rândul in cetele luptătorilor. Așa dér uă parte din locuitorii țerei vor forma școla unde fiecare român se vre să învețe a purta și mânui arma. Aceste sunt elementele armatei permanente și cea teritorială. Altă parte va veni numai in restimpuri a’și reaminti serviciul apărărei. Acestea sunt elementele rezervei. Oă altă parte se va întruni la comunele lor. Acesta sunt elementele miliției Aceste trei elemente organisate in chip de a corespunde scopului apărărei, ne dau națiunea armată. Și pentru ca aceste trei elemente să potă fi cu mai multă inte snire pregătite pentru scopul apărărei, ar trebui ca instrucția militară se fie susținută ca obligatorie in tote școlele publice și private. După acestă formă de organisare pe care am adoptat-o noi, dar n’am aplicat-o cu destulă vigore și pricepere, țara nostră pate mas de primejdie se se presinte cu mase mari in fața străinului. Aceste mase ânse trebue incadrate pentru a le putea mișca, și aici vine cheltuiala cea mare pentru țară și grija organisatorului. Ofițerii, cari au să pregătescă instrueze și să încadreze aceste mase ne lipsesc, și pe cât timp vom lucra cu impresii vechi ne vor lipsi totdauna. Administrația militară ar trebui se tindă a face ca uă a treia parte din gradele ofițeresc se fie întrebuințați in servicii civile, rămâind a’i preschimba din timp in timp, in cât budgetul militar se nu fie prea încărcat, iar efectivul ofițerilor să fie cât se pote de mare. Sem că ni se pote răspunde că astăzi nu avem in destui ofițeri pentru armată, ne cum, să dăm și serviciilor civile.—Așa este, insă dacă vă dată principiul e bine cumpănit a dispune de cadre ofițeresc fără a încurca budgetul militar, in vederea maselor ce avem de incadrat, pentru ce se susținem și se preconisăm uă idee greșită, ca princip de organisare. Că militarul trebue să-i dea demisia pentru a avea uă funcție civilă? înțeleg ca in vederea nevoilor militare, administrația resboiului să refuze unora din oficeri cererea de a ocupa funcții civile, dar de aici până a pretinde că ofițerul trebue să demisioneze pentru a ocupa funcții civile e departe, mai cu sumă că orice ofițer are dreptul de a’și cere disponibilitatea; și astfel s’ar crea oă situație otiasă intre oficeri și administrația de resboiu, de care administrația ar trebui se se ferască. Cred dar că am dovedit că și din punctul de vedere al organisărei nostre militare este bine ca ofițerii se potă ocupa funcții civile, ei vor fi cu atât mai mult prețuiți de țară, iar educația lor disciplinată va împrăștia in populație sentimente de datorie și ordine, ce lipsesc. Am uă statornică credință că dacă administrația de resboiu va ști se organiseze națiunea armată, dacă s’ar introduce greșicare îmbunătățiri in legea recrutărei, in cât se nu vedem numai sumanul purtând tote greutățile aperărei, pe când gherocul se fofileze printre rîndurile legei, nu mai mult decât in două decenii, orice român instruit, va fi un ofițer distins al elementului de apărare și indată ce nivelul instrucției și educației militare va cresce in elementul ofițerilor de reservă, el din ce in ce se va asimila mai mult cu ofițerii activi, până se va contopi. Acesta insă nu se dobândesce cu idei strâmte de organisare militară cari mirase cât colo militarii de la anul 1700, și este in opunere cu principiile moderne de organisare.—Ceea ce bătrânii noștrii credeau despre militărie, își căută astăzi ultimul său vers: milităria numai e astă ji uă meserie, e uă sacră datorie O... D'ALE INVEJATORILOR Ni se cere a publica urmatorea scrisore care s’a adresat d-lui Ministru de Finanțe . Domnule Ministru D. I. Irimescu, perceptor al circom. 18 Cândescu din plasa și jud. Dâmbovița, nu voesce se ’mi achite salariul ca învățător pe luna lui Septembre până ce nu-i voi lăsa d-sele suma de 16 lei bani 80, care bani fice d-sea, ’i datorază suplinitorul, care m’a înlocuit în Septembre 14 zile la scală, cât eu am absentat fiind în manevră. Acestă datorie o numesce d. perceptor ca contribuțiune de stat pe expiratul an financiar 1891—92 cea ce nu e drept, căci în registrele de contribuție se găsesc achitat suplinitorul meu N. Teodorescu. Acestă șicană mi-a pus-o în vedere numitul d. perceptor la 8 Octombre prin adresa No. 168 când cu 10 zile mai nainte achitasem dreptul suplinitorului și mi reluasem serviciul în primire, așa ne a fost condițiunile. Am arătat d-lui perceptor că nu e legal cele ce mi se cer, el Insă mă amenință că va stărui prin tóte mijlocele ca întregul salariu se se tracă la economii de stat, dacă nu voia voi să fac ce-mi poruncesce d-sea. Am reclamat d-lul revisor școlar respectiv, care a intervenit pe lângă d. casier general de Dâmbovița de a ordona ca să mi se dea salariul. Dar perceptorul nu numai că nu voes ce se mi-l dea, ci am văzut și un proces-verbal de urmărire fără număr trimes onor. Primăriei de Voinesci ca sâ-l legaliseze și să mi-l înainteze. D. primar cunoscând dreptul, îl ține pe loc până va vedea resultatul reclamelor mele, ba încă voesce am înapoi, după cum m’am informat. Am reclamat prin ajutorul serviciului poștai tot d-vostră și nu scra ce resultat a avut acea reclamă. Cu profund respect supun acasta la cunoștința d-vostră, rugându-vă, dacă veți bine-voi, a ordona celor în drept, ca să nu mă mai șicaneze d. perceptor în puținele mele drepturi care sunt căpătate prin multe îndatoriri ce mi se cer ca învățător. Vă rog respectuos a primi umilita rugăciune și deosebitul respect ce-l datorez. I.Dumitrescu Invet. com. Voinescî plaiul și jud. Dâmbovița. PS. Atât de uacam dată pentru d. Irimescu, perceptorul circ. 18, Cândescu, jud. Dâmbovița Arte*teatru Sala Dacia.—Marele Teatru mecanic a domnului Oscar Gierke din Dresda va da in fiecare ji câte un mare representație începutul la 8 ore sara. ------------------------!*---------------------- FOITARIARULUI «ROMANULU» 4 CONST. de STAMATE-CIUREA NEPOTUL meu PETRACHEL Intr’un cuvînt, cântecile ei parta un fel de hipnotism auditiv, așa că la ultima notă ce se stingea cătunel după buzele ei, publicul rămânea in timpul pausei ca înțepenit, părând a asculta încă pe cântărață, ce de mult se retrăsese după culise. Apoi, trezindu-se ca din somn, isbucnia în aplause și chemări frenetice. Din causa acesta piesa suferea în efectul jocului și directorul teatrului nouă dată devenia furios, dar la urmă se liniștia, când scotea din casa teatrală beneficiul ce era întotdeauna îmbelșugat. Sume de bani însemnate și juvaeruri de preț, erau depuse de galanterii Capitalei la piciorele Roze- Pomponel. Insă ea cu uă grație naivă înapoia darurile adoratorilor, lăsându’i cu astă faptă în uimire și desperare. Un astfel de candore neașteptată părea a dovedi, că ținta ei era de a ’și găsi vr’un mire din junimea nobilă ce o înconjura, vrând prin legăturile căsătorii să’și Înalțe originea ce Teșta din rândul poporului de jos. Tatăl ei, francez, coletar de pe oă stradă neînsemnată din Paris, iar mama ei poloneză din Galiția, fiica unui cismar din Cracovia, înzestrând unica lor copilă numai cu uă educație musicală, și dându’i binecuvîntarea, au trimia’o prin lume ca să’și caute norocul, și iată dor, că acéstă fată săracă, de pe uă stradă uitată a Parisului, de uă dată s’a ivit ca un cometă strălucitore pe horisontul capitalei Nordului,plutind cu mândrețe printre stelele presărate pe piepturile adoratorilor cari o urmau ca niște sateliți. Eu, nemernicul sărac, mă uitam de departe la arena amorului, pe care cavalerii bontonului își rup lăncile în luptă, pentru câștigul favorului jeiței culiselor netrecându-mi nici prin vis că voi fi aruncat de soartă pe acea arenă și călcat în picioire de luptători. In 15 Februare, în timpul nebumaticului carnaval, camara fiimă invitară să merg cu dânșii la un damascat—monstru dat, de publicul nobil al capitalei, î n folosul orfanilor săraci. Când am intrat și am văzut imensele salone bucsite de măscl, îmi veni amețilă. Căldura și atmosfera din ele, îmbibată de mirosul odorelor, era atât de înădușitare, că ’mi împiedica răsuflarea.— Tumultul vocilor, rîsețile, răcnetele, bătaia cu piciorele a dănțuitorilor, precum și zgomotul orchestrei, produciau uă iritație neprimeiesc asupra nervilor mei nedeprinși la astfel de gălăgii. Camarazii mei, cari mai toți duceau viața în banchete și bachanale, se aruncară ca nisce iscusiți înotători în vârtejul danțului plutind ca nisce paie aruncate pe valurile spumegase ale unei cataracte.—Eu, rătămându-mă două colonii, așteptam pauza danțului, ca să trec in salonul de vis-avis, predestinat pentru fumători, când de uădată două măsci se opriră d inaintea mea.—Cavalerul era îmbrăcat în domino negru, iar damasul de la braț, in costumul pitoresc de Gitană spaniolă. — Bine te-am găsit, Leporello, ’mi a zis Gitana. De ce ești așa de posomorit și fără mască ? — Eu nu te cunosc, 'I am răspuns eu, și mă mir de ce mă numesc, Leporello, nefiind nici în costumul lui nici având vr’uă afacere cu vr’un don juan. — Cum așa ? s’a întors ea cu întrebare către cavalerul său în domino negru. Deci, servitorul nu cunosce pe stăpânul său ? Dominul negru ’mi a pus mâna pe umăr, jicându’mi. — Sorțul norocului îți este aruncat de buzile iubitei mele Laura. Tu, Leporello, slujesce ’mi numai cu credință și serviciul meu, va fi cu îmbelșugare resplătit. — Mie nu ’mi place să fiu Leporello, ’I am răspuns eu făcând un pas ladărăpt. Serviciul său este înjositor și mârșav. Gitana s’a plecat repede la urechia mea șoptindu’mi . — Taci prostule... nu doar, vrei să te pieri ? Așteaptă-mă mâine la miezul nopței, eu voiu veni la tine și îți voiu spune tot. «După aceste cuvinte repede s’a depărtat, parcă temându-se de vr’uă replică din partea mea». Ea trage după dânsa pe dominul negru ce pășia încâlcind cu piciorele ca un om neputincios. Eu rämasem ca încremenit, căci în dominul acela, de pe mers și voce, am cunoscut pe șeful meu, contele general. (Va urma). / 1