Romanulu, noiembrie 1892 (Anul 36)

1892-11-26

1088 dată cerul a fost senin , iar in cele­lalte jile noroi. Mijlocia nebulosităței a fost 3. Sorele a strălucit 29 ore. Vineri am avut 1.6 milimetri de apă obținută din zăpadă, a cărei grosime a fost de 15 milimetri. Mercuri și foi au fost picături de plaie și fulgi de zăpadă. Luni și Vineri a suflat vântul de la W, iar Joi cel de la E , in cele­ l’alte jile nu am avut vânt. Presiunea atmosferică s’a coborît. Mi­jlocia săptămânală a fost 759.8, mijlo­ciile zilnice au variat între 758.1 și 761.9. Afară de Mercuri și Joi, in tote cele­­l’alte zile a fost brumă. Marți a fost un ușor cutremur de pă­mânt la 10 ore 39 minute, ora locală. ------------- «■—IU ■'l'll' IM———---------­ ROMANULU, 26 NOEMBRE Uâ cestiune militară Un ofițer superior, care să as­cunde supt inițiala O, s’a supărat forte mult de articolul nostru, prin care ceream ca ofițerii numiți în slujbe c­v.de să demisioneze. Imparțialitatea ne face a publica răspunsul său, ori­cât de violent ar fi, observăm iasă că d-sea se in­­șală. Tocmai fiind-că agil se tinde la națiunea armată, fiind-că toți ar tre­bui să fie militari, nu mai putem purta uniforma In­tot­deauna, căci am ajunge a vedea pe toți funcțio­narii, pe judecătorii tribunalului civil, cu uniforme de subi locotenenți sau coloneii. Uniforma trebuie purtată când ești in serviciul militar, numai căci alt­fel nu are rațiunea sea de a fi. Ne am esprimat pute­rea, când am vorbit de demisiunea ce se cerea de ministrul de resbel. Cea ce dorim este, ca funcționarul civil să nu mai fie în serviciul activ al armatei. Fie ei demisionați, reformați sau trecuți in neactivitate, lucrul importă puțin, dar trebuie să se scie că In funcțiunile lor, gradul ce ocupă in armată nu mai numără, deci că nu mai au drept a pune uniforma. Argumentele pe care le invoca d-nn O. nu fac de­cât să ne con­firme în credința nóstra. Dacă: «Milităria nu mai e ail­­ă mă­sură ci uâ datorie sacră», dacă «tot românul instruit va trebui să fie o­­fițer de reserva», cu atât mai mult să impune necesitatea d’a nu purta uniforma, când este în funcțiuni ci­vile. Etă scrisorea In cestiune : Domnule Director, ziarul Românul din 4 Nombre ne arată că a fost un discuțiune forte vie în con­siliul de miniștrii în privința militarilor cari primesc funcțiuni civile, și acestui vech­in și stimat organ de publicitate ’i se pare de neînțeles a vedea uniforma mil­­iară mer­eu în funcțiuni civile, mai mult incă, doresce triumful ministrului de res­­boiü, care se zice că s’a opus ca militarii să mai păstreze locurile lor în armată în­dată ce au­ primit funcțiuni civile.­­Marul Românul are și nu are­ dreptate din punctul de vedere din care judecăm ces­­tiunea, iar ministrul de resboin­ scle sau nu scie ce face iarăși din punctul de ve­dere din care privim cestiunea. Dacă persistăm a -i da armatei înțele­sul evului mediu­, dacă sub uniforma mili­tară a țerei nu vedem de­cât nișce mer­cenari plătiți a păcii frontiera și ordinea publică, dacă regimul cons­ituției nóstre permite a înflori și organisa caste de oa­meni în țară în nici un alt raport cu po­pulația de­cât a’i constrânge la un ser­viciu nesuferit și a le face poliția, dacă românul când a îmbrăcat uniforma s’a le­pădat de calitatea sea de cetățean și nu e mai este de­cât un schir al puterei, dacă politic și patriotic a ține pe mili­tari la­să parte de ori­ce mișcare de ac­tivitate a țerei, atunci­ Românul are drep­tate și trebue să protesteze când vede uniforma în serviciuli civile. Dar tocmai din acest punct de vedere ministrul de resbon­i nu ar avea dreptate și acesta fiind-că Românul ar avea dreptate. Să ’mi permiteți a face puțină politică militară, care va pune de astă dată în evi­dență că Românul nu are dreptate, iar ministru, dacă ’i în acord cu ideile Ro­manului lucrază contra intereselor arma­tei sau mai bine jis­­­a instituției de apă­rare a țerei. Nu trebue de cât se amintesc faptul, ca sé încredințez pe ori­cine, că armate­le de astă­zi numai au, și nici trebue se aibă, nimic de comun, în bazele și orga­nizările militare de altă dată, dacă nu arma ce o portă, de unde numirea de ar­mată. Se scie cum în trecut se organizau armatele, cum se lua lumea la armată, cum se încătărăma omul, fie el ori­cine, pentru armată, cum milităria era uă specie și uă meserie ; aspirațiile moderne însă, au schimbat situația cu totul, și nu totul, astă­­zi pretindem a avea națiunea armată, astă­zi numai cetățanului român,­­îi póte fi dată onorea de a purta arma sub ste­gul român, și cu cât vom da cuvîntului de națiunea armată un mai larg înțeles, cu cât vom tinde mai mult a face ca în ora de nevoe tot ce este român, și valid să ’și găsască rîndul intre apărătorii țârei, cu atât organizarea nostră militară va fi mai puternică, și țara mai voinică a în­frunta streinul. Românii cu armata lor teritorială, a căreia rădăcină am găsit’o in vechile nós­tre instituțiuni militare, s’a apropiat mai mult de­cât tote poporale de principiul de națiune armată, singurul drept, și e­­chitabil și de nă­potrivă apărător pe stra­turile­ populațiunii. Dacă legile nóstre militare ar fi fost păzite cu vigore, dacă hatârurile, nepăsa­rea și desordinea nu s’ar fi domnit în a­­plicarea legei de recrutare, nu­­ ar găsi astă­­zi un judecător, un advocat, un ingi­ner, un meseriaș, un slujbaș al statului, fie chiar scriitor la comisie, care să nu fie cel puțin sub-ofițer în rezervă, chiar miniș­trii noștri mai tineri nu ar fi de­cât nisce ofițeri rezerviști. Când tocsm­ul pentru apararea vetrei strămoșești ar­bate, trebue să găsască tota suflarea românascâ gata a o apăra și este datoria administrației resboiului se facă din vreme, ca fie­care, la acea oră de grea încercare, se -și găsască locul în­tre luptători. Cum vise am putea ajunge acest mare scop, dacă am fi dominați de ideia că nu putem avea un prefect căpi­tan, și un maior sub-prefect, sau un lo­cotenent președinte de tribunal și un ma­ior grefier, un sub- ofițer director de mi­nister și un căpitan șef de secție etc. etc. Numai un judecată în care s’a înrădăcinat organizațiile militare ale trecutului pote vorbi ast­fel, dar omeni din generația nouă nu trebuee nici să gândească la așa ceva. Crede are stimatul redactor al Românului că țara nostră ar fi în stare să suporte cheltuelile unei organisări militare, care se aibă ,reși­care importanță, pe baze pretoriane ? Și acest oțerit organ de pu­blicitate în apărarea libertăților poporului român, crede că face bine de a susține idei care creză uă castă de parias din mi­litarii țârei, a’i spune românului că îndată ce a îmbrăcat uniforma țârei el nu mai este cetățean, el este incompatibil cu res­tul mișcărei de desvoltare a națiunei sale ?—Militarul să aibă dreptul de vot, și se nu aibă dreptul a fi sub­prefect, fără a se lepăda de nobila îndatorire de apărător al țârei, iar la nevoe să’l cheme să’l încatarămeze iarăș și să’i spue: dute de mori pentru țară ?—Frumóse teorii. In așa scârbase condițiunî nu aș dori să văd pe apărătorii patriei române. Atât numai pentru partea politică a ces­­tiunei, să cercetăm acum puțin in­finda­­mente generale și partea organică a ces­­tiunei. România liberă e mică, mijloce puține, îndatoriri și respundere istorică mare, căci e simbolul in jurul căruia trebue se gra­viteze tot ce e român, și in secolul de fer și foc in care trăim, sa nu póte face alt­fel de­cât să’și dea uă organisare mi­litară in raport cu importanța pe care trebue să ’și-o păstreze in lume. Cum să’și organiseze dér puterea de apărare de­cât pe baze de națiune armată, adică cum am spus, că la nevoe fie­care român va­lid să’și găsască rândul in cetele luptăto­rilor. Așa dér uă parte din locuitorii țerei vor forma școla unde fie­care român se vre să învețe a purta și mânui arma. Aceste sunt elementele armatei perma­nente și cea teritorială. Altă parte va veni numai in restimpuri a’și reaminti serviciul apărărei. Acestea sunt elementele rezervei. Oă altă parte se va întruni la comu­nele lor. Acesta sunt elementele miliției Aceste trei elemente organisate in chip de a corespunde scopului apărărei, ne dau națiunea armată. Și pentru ca aceste trei elemente să potă fi cu mai multă int­e snire pregătite pentru scopul apărărei, ar tre­bui ca instrucția militară se fie susținută ca obligatorie in tote școlele publice și private. După acestă formă de organisare pe care am adoptat-o noi, dar n’am aplicat-o cu destulă vigore și pricepere, țara nostră pate m­­­as de primejdie se se presinte cu mase mari in fața străinului. Aceste mase ânse trebue incadrate pentru a le putea mișca, și aici vine cheltuiala cea mare pentru țară și grija organisatorului. Ofițerii, cari au să pregătescă instrueze și să încadreze aceste mase ne lipsesc, și pe cât timp vom lucra cu impresii vechi ne vor lipsi tot­dauna. Administrația mi­litar­ă ar trebui se tindă a face ca uă a treia parte din gradele ofițeresc­ se fie în­trebuințați in servicii civile, rămâind a’i preschimba din timp in timp, in cât bud­getul militar se nu fie prea încărcat, iar efectivul ofițerilor să fie cât se pote de mare. Sem­ că ni se pote răspunde că astăzi nu avem in destui ofițeri pentru­­ armată, ne cum, să dăm și serviciilor civile.—Așa este, insă dacă vă dată principiul e bine cumpănit a dispune de cadre ofițeresc­ fără a încurca budgetul militar, in vederea ma­selor ce avem de incadrat, pentru ce se susținem și se preconisăm uă idee greșită, ca princip de organisare. Că militarul tre­bue să-­i dea demisia pentru a avea uă funcție civilă? înțeleg ca in vederea nevoilor militare, administrația resboiului să refuze unora din oficeri cererea de a ocupa funcții ci­vile, dar de aici până a pretinde că ofițe­­rul trebue să demisioneze pentru a ocupa funcții civile e departe, mai cu sumă că ori­ce ofițer are dreptul de a’și cere dis­ponibilitatea; și ast­fel s’ar crea oă situa­ție otiasă intre oficeri și administrația de resboiu, de care administrația ar trebui se se ferască. Cred dar că am dovedit că și din punc­tul de vedere al organisărei nostre mili­tare este bine ca ofițerii se potă ocupa funcții civile, ei vor fi cu atât mai mult prețuiți de țară, iar educația lor discipli­nată va împrăștia in populație sentimente de datorie și ordine, ce lipsesc. Am uă statornică credință că dacă ad­ministrația de resboiu va ști se organise­ze națiunea armată, dacă s’ar introduce greși­care îmbunătățiri in legea recrutărei, in cât se nu vedem numai sumanul pur­tând tote greutățile aperărei, pe când ghe­­rocul se fofileze printre rîndurile legei, nu mai mult de­cât in două decenii, ori­ce român instruit, va fi un ofițer distins al elementului de apărare și indată ce nive­lul instrucției și educației militare va cresce in elementul ofițerilor de reservă, el din ce in ce se va asimila mai mult cu ofițerii activi, până se va contopi. Acesta insă nu se dobândesce cu idei strâmte de organisare militară cari mira­­se cât colo militarii de la anul 1700, și este in opunere cu principiile moderne de organisare.—Ceea­ ce bătrânii noștrii cre­­deau despre militărie, își căută astă­zi ul­timul său vers: milităria numai e astă­ ji uă meserie, e uă sacră datorie O... D'ALE INVEJATORILOR Ni se cere a publica urmatorea scrisore care s’a adresat d-lui Mi­nistru de Finanțe . Domnule Ministru D. I. Irimescu, perceptor al circom. 18 Cândescu din plasa și jud. Dâmbovița, nu voesce se ’mi achite salariul ca învățător pe luna lui Septembre până ce nu-i voi­ lăsa d-sele suma de 16 lei bani 80, care bani fice d-sea, ’i datorază suplinitorul, care m’a înlocuit în Septembre 14 zile la scală, cât eu am absentat fiind în mane­vră. Acestă datorie o numesce d. percep­tor ca contribuțiune de stat pe expiratul an financiar 1891—92 cea ce nu e drept, căci în registrele de contribuție se găsesc­ achitat suplinitorul meu N. Teodorescu. Acestă șicană mi-a pus-o în vedere nu­mitul d. perceptor la 8 Octombre prin a­­dresa No. 168 când cu 10 zile mai nainte achitasem dreptul suplinitorului și­­ mi re­­luasem serviciul în primire, așa ne a fost condițiunile. Am arătat d-lui perceptor că nu e legal cele ce mi se cer, el Insă mă amenință că va stărui prin tóte mijlocele ca între­gul salariu se se tracă la economii de stat, dacă nu voia voi să fac ce-mi poruncesce d-sea. Am reclamat d-lul revisor școlar respec­tiv, care a intervenit pe lângă d. casier gene­ral de Dâmbovița de a ordona ca să mi se dea salariul. Dar perceptorul nu numai că nu voes ce se mi-l dea, ci am văzut și un proces-verbal de urmărire fără număr tri­mes onor. Primăriei de Voinesci ca sâ-l legaliseze și să mi-l înainteze. D. primar cunoscând dreptul, îl ține pe loc până va vedea resultatul reclamelor mele, ba încă voesce a­m înapoi, după cum m’am in­format. Am reclamat prin ajutorul serviciului poștai tot d-vostră și nu scra ce resultat a avut acea reclamă. Cu profund respect supun acasta la cu­noștința d-vostră, rugându-vă, dacă veți bine-voi, a ordona celor în drept, ca să nu mă mai șicaneze d. perceptor în puținele mele drepturi care sunt căpătate prin multe îndatoriri ce mi se cer ca învățător. Vă rog respectuos a primi umilita ru­găciune și deosebitul respect ce-l datorez. I.Dumitrescu Invet. com­. Voinescî plaiul și jud. Dâmbovița. PS. Atât de ua­cam dată pentru d. Irimescu, perceptorul circ. 18, Cândescu, jud. Dâmbovița A­­rte*teatr­u Sala Dacia.—Marele Teatru mecanic a domnului Oscar Gierke din Dresda va da in fie­care ji câte un mare representație începutul la 8 ore sara. ------------------------!*----------------------­ FOITA­RIARULUI «ROMANULU» 4 CONST. de STAMATE-CIUREA NEPOTUL meu PETRACHEL Intr’un cuvînt, cântecile ei parta un fel de hipnotism auditiv, așa că la ultima notă ce se stingea cătunel după buzele ei, publicul rămânea in timpul pausei ca înțepenit, părând a asculta încă pe cântărață, ce de mult se retrăsese după culise. Apoi, tre­­zindu-se ca din somn, isbucnia în a­­plause și chemări frenetice. Din causa acesta piesa suferea în efectul jocu­lui și directorul teatrului no­uă dată devenia furios, dar la urmă se li­­niștia, când scotea din casa teatrală beneficiul ce era în­tot­de­a­una îm­belșugat. Sume de bani însemnate și juva­eruri de­­ preț, erau depuse de ga­lanterii­ Capitalei la piciorele Roze- Pomponel. Insă ea cu uă grație naivă înapoia darurile adoratorilor, lăsându’i cu astă faptă în uimire și desperare. Un ast­fel de candore neașteptată pă­rea a dovedi, că ținta ei era de a ’și găsi vr’un mire din junimea no­bilă ce o înconjura, vrând prin le­găturile căsătorii să’și Înalțe origi­nea ce T­eșta din rândul poporului de jos. Tatăl ei, francez, coletar de pe oă stradă neînsemnată din Paris, iar mama ei poloneză din Galiția, fiica unui cismar din Cracovia, înzestrând unica lor copilă numai cu uă edu­cație musicală, și dându’i bine­cu­­vîntarea, au trimia’o prin lume ca să’și caute norocul, și iată dor, că acéstă fată săracă, de pe uă stradă uitată a Parisului, de uă dată s’a ivit ca un cometă strălucitore pe ho­­risontul capitalei Nordului,­plutind cu mândrețe printre stelele presărate pe piepturile adoratorilor cari o ur­­mau ca niște sateliți. Eu, nemernicul sărac, mă uitam de departe la arena amorului, pe care cavalerii bontonului își rup lăn­­cile în luptă, pentru câștigul favoru­lui jeiței culiselor netrecându-mi nici prin vis că voi­ fi aruncat de soartă pe acea arenă și călcat în picioire de luptători. In 15 Februare, în timpul nebum­­aticului carnaval, camara fii­mă in­vitară să merg cu dânșii la un da­­mascat—monstru dat, de publicul nobil al capitalei, î n folosul orfanilor săraci. Când am intrat și am văzut imensele salone bucsite de măscl, îmi veni amețilă. Căldura și atmos­fera din ele, îmbibată de mirosul o­­dorelor, era atât de înădușitare, că ’mi împiedica răsuflarea.— Tumultul vocilor, rîsețile, răcnetele, bătaia cu piciorele a dănțuitorilor, precum și zgomotul orchestrei, produciau uă i­­ritație neprim­eiesc asupra nervilor mei nedeprinși la ast­fel de gălăgii. Camarazii mei, cari mai toți du­­ceau viața în banchete și bachanale, se aruncară ca nisce iscusiți înotă­tori în vârtejul danțului plutind ca nisce paie aruncate pe valurile spu­megase ale unei cataracte.—Eu, ră­­tămându-mă do­uă colonii, așteptam pauza danțului, ca să trec in salo­nul de vis-avis, predestinat pentru fumători, când de uădată două măsci se opriră d­ inaintea mea.—Cavalerul era îmbrăcat în domino negru, iar dama­sul de la braț, in costumul pi­toresc de Gitană spaniolă. — Bine te-am­ găsit, Leporello, ’mi a zis Gitana. De ce ești așa de posomorit și fără mască ? — Eu nu te cunosc, 'I am răs­puns eu, și mă mir de ce mă nu­­mesc, Leporello, nefiind nici în cos­tumul lui nici având vr’uă afacere cu vr’un don juan. — Cum așa ? s’a întors ea cu în­trebare către cavalerul său în do­mino negru. Deci, servitorul nu cu­­nosce pe stăpânul său ? Dominul negru ’mi a pus mâna pe umăr, jicându’mi. — Sorțul norocului îți este arun­cat de buzile iubitei mele Laura. Tu, Leporello, slujesce ’mi numai cu cre­dință și serviciul meu, va fi cu îm­­belșugare resplătit. — Mie nu ’mi place să fiu Le­porello, ’I am răspuns eu făcând un pas ladărăpt. Serviciul său este în­jositor și mârșav. Gitana s’a plecat repede la urechia mea șoptindu’mi . — Taci prostule... nu doar, vrei să te pier­i ? Așteaptă-mă mâine la miezul nopței, eu voiu veni la tine și îți voiu spune tot. «După aceste cuvinte repede s’a depărtat, par­că temându-se de vr’uă replică din partea mea». Ea trage după dânsa pe dominul negru ce pășia încâlcind cu piciorele ca un om ne­putincios. Eu rämasem­ ca încremenit, căci în dominul acela, de pe mers și voce, am cunos­cut pe șeful meu, contele general. (Va urma). / 1

Next