Romanul, ianuarie 1899 (Anul 43, nr. 268-290)
1899-01-14 / nr. 276
2 Furtul de la băcăniă Grancea Eri pe la orele 6 seara s’a prezentat în băcănia d-lui Grancea un domn foarte bine îmbrăcat și a cerut să fie servit cu o mulțime de coloniale. Tîrguise atîta încît nota se ridica la respectabila sumă de 100 lei tocmai. D. Grancea era încîntat de un asemenea mușteriei, care deși pentru prima oară îl vedea in prăvălie totuși îl lăsă una sută net pe tejghea. Cînd totul era împachetat, leventul mușterin scoase din buzunar o hîrtie de 20 și 6 lei în argint pe cari îl depuse în mîinile negustorului, iar restul— zicea el —îl voia da băiatului care va merge cu mine acasă. — Foarte bine .. mersi, răspunse d. .Grancea, băete Ia-ți căciula și mergi cu domnul. Băiatul se execută și ambii porniră pe jos de-a lungul stradelor Capitalei, domnul înainte băiatul după el. După aproape trei sferturi de oră de plimbare galantomul client se opri deodată și spuse băiatului: — Adu pachetele și du-te de schimbă piesa asta de două lei colo în colț că vreau să-ți dau și ție ceva. Băiatul încîntat plecă îndată, dar n’apucă să facă trei și domnul rupse la fugă cu pachete cu tot, în partea opusă. Pricepînd îndată că nu-i lucru curat la mijloc, băiatul se luă după el și chemînd gardistul reuși să 1 prindă. — Stăi onorabile! •— Iaca stau, răspunse încet și timid negustorul de piei pe cloșcă. — Hai la secție să te cercetăm — Ba iartă-mă, ba că-ți dau un pol ba că’n sus, ba că’n jos , pînă se văzură în sfîrșit ajunși la secția respectivă. Cînd îl văzu comisarul rămase înmărmurit, Gentilomul nu era altul decît Vasile Radovici un vechi client al serviciului antropometric. --------------------0000-------------------- Esterhazi intervievat Fostul maior Esterhazy intervievat, a declarat că a făcut o depoziție la care nu se aștepta nimeni. El a mai spus că e interogat de Curtea de Casație ca un acuzat și că va spune totul. El crede că desbaterile vor dura o săptămînă și vor necesita rechemarea lui Picquart și a altora. Sunt probabile grave incidente. Alegerile de erl Erl s’a făcut în Capitală alegerea unui senator, în locul defunctului C. Esarcu. Au luat parte la vot 1021 delegători. D. Dr. Stoicescu, candidat liberal a întrunit unanimitatea de 1019 voturi. Au fost 2 buletine anulate. Opoziția s’a abținut. Erl a avut loc la Vaslui alegerea unui deputat pentru colegiul I. Iată rezulatul : Alegători înscriși 162. Votanți 86. Voturi anulate 4. D. Eduard Ghica, candidat liberal, a obținut 82 voturi și a fost proclamat ales. Opoziția n’a prezintat candidat Un copil predicator Un copil de 5 ani anume Lareney Lawarance Dennis, a sosit la New York unde a început să predice asupra lui Isus Christos și misiunile lui divine Să se noteze că prima predică a fost făcută în contradictoriu, căci Larney Lawarance Dennis a rugat pe cei de față să-i pue întrebări la care el a răspuns cu o siguranță și cu o preciziune care denotă cunoștința adâncă a Sf. Scripturi și o spontaneitate ce improvizare minunată la un copil. Din Străinătate * Berliner Tagblatt,, primește știri din Copenhaga, că Țarul dorește ca să se țină acolo conferința pentru dezarmare. Guvernul danez ar adera la această ideie. * * * j Berliner Tagblat, cu data de 10 ianuarie scrie : Un rar fenomen sa observat afară pe cer. Luna care sta pe cer la Est, era înconjurată de nori subțiri, în jurul cărora se afla un splendind curcubeu, în formă de cerc. Mai accentuate erau culorile roșii, galbenă și verde. Acest fenomen a ținut câteva minute. * * * Asupra relațiunilor Germano americane.] “Magdeburger Zeitung” dă următorul icident: Ambasadorul Herman din Washington a atras în mod neoficial atențiunea guvernului american asupra espectorațiunilor deputatului Berry din Kentuky, care a zis că Statele Unite că dau o bătae Germaniei, pentru că aceasta s-a amestecat în în chestia Filipinelor. Berry a declarat că el are cel mai mare respect ață de Germania, dar desaproabă atitudinea guvernului german față de Satele unite și că el nu-și retrag vorbele. Dacă însă vreun membru al Reichstagului german voește să-i tragă o răspundere, el este gata în orice moment; adresa sa este Newport. Kentuky. Deputatul Macola, condamnat la 13 ani detențiune că a ucis în duel pe Cavallotti, a făcut la timp apel în contra acestei sentințe. Apelul care trebuia să se judece la ROMANUL 26 a. c- în urma cererei acuzatulu a fost amânat pentru o dată care se v n a fixa mai târziu * * * Supraviețuitorii garibaldieni au comemorat la Genova aniversarea luptei de la Dijon (1870—71). Cauzio, afară de o telegramă lui Menotti Garibaldi a trimes în numele supraviețuitorilor din campania din Franța următoarea depeșă primarului din Dijon. ‘Garibaldi nii reîncesc anuala salutare eroicului oraș care în aciești din urmă ani, numai cu amintirea luptelor comune, a ținut vie dragostea între poporul italiean și cel Francez. * * Consiliul de răsboi și din Varșovia a judecat zilele trecute pe locotenentul Beccarewez, care a împușcat pe colonelul Ieu Zeltinski. Locotenentul e condamnat la morte prin împușcare, degradarea titlului de nobil. Comandatul suprem al trupelor a schimbat această pedeapsă în depărtare la Siberia pe timp nedeterminat. Povestea Reginei Mentoare D. George A. Mandy a tradus după manuscriptul german inedit, al M. Sale Carmen Sylva următoarea povestire a Augustei scriitoare .A fost o dată o regină bună la inimă. Ea jinduia să curme toate suferințele pe cari le vedea pe pămînt. Cu cit lucea însă mai mult bine, cu atîta pare că nevoile sporeu. Mijlocele ei erau neîndestulătoare ca să ajute pe cei săraci, cu vorbe nu puteau mîntui de dureri pe cei ce jelea și mîna ei nu putea vindeca toate boalele. Credea însă cu neputință că D-zeu să fi vrut o lume așa de plină de neajunsuri, și-și închipuia că dacă oamenii ar ști* să se oarte ar fi negreșit fericiți. Atunci se asc la biserică și înălță o rugăciune de a cărei putere și îndrăsneală nici nu-și putea da seama în acea clipă. Se rugă ca și aceia cari, în nesocotința lor, nu știu ce s’ar întîmpla dacă li s’ar împlini ruga. — «Doamne, se rugă,ea, de voiu întîlni în cale vreun nenorocit, fă ca numai privirea mea să-l mîntue de suferințe, chiar dacă ar fi să cadă asupră-mi tot nenorocul lui». Cu inima îndurerată e și din biserică, întrebîndu-se dacă D-zeu a ascultat-o. D-zeu pare uneori a nu ne asculta ruga...Dar chiar în ziua aceea înțelese că ruga-i fusese împlinită. Intimi, purtat într’un cărucior, un băiat care nici o dată nu umblase. Il cunoștea de multă vreme; dînsul iubea din tot sufletul pe regina cea bună. Ca totdeauna ea se apropie de el, îl apucă de gingașa mină, și, cu glas duios, îi vorbi de o repede vindecare. Ochii băiatului se deschiseră tot mai mari, iar regina simți că-i piere din trup toată vlaga. Deodată băiatul se ridică voios : «Pare că ași putea umbla!» strigă el ca în vis, se sculă din culcușul sau de chin și începu să umble, ca și cum n’ar fi fost nici odată olog. Regina urmări zîmbind chiotele copilului, se duse acasă, căzu la pat și zăcu multă vreme de dambla. Nu vru să ia leacuri; zicea că Dumnezeu o va tămădui, cînd îi va veni vremea. Așa se și întîmplă. De atunci ea tot luă asupra-și boale peste boale : orbi, asurzi, muți și fu prinsă de friguri, dar tot mai frumoasă mai tînără și mai luminoasă eșea din aceste încercări. Nici odată nu se tînguia. In curînd eși svon în lume de minunata ei putere de vindecare — deși dînsa nici o dată nu vorbise despre asta—și oamenii începură să năvălească la regină și s-o chinuiască cu suferințele lor, fără să bănuiască ce jerfe le aducea. Se zicea, că regina era primejduită de toate molipsirile și nu voia să se ferească de ele, mai ales cînd era vorba de un copil. Tot așa cu sărăcia. Știa să născocească multe spre a găsi altora de lucru; dar ea demult nu mai avea nimic și nu-și putea era cea mai mică dorință, deoarece întotdeauna li lipseau mijloacele. Cu tot ajutorul soțului ei iubitor,ajunsese ca Sf. Elisabeta, abia de mai avea o haină. Numele ei era de mii de ori binecuvântat. Lumea cată să se apropie de dînsa, s’o stingă, să-i prindă o privire; căci lumina ochilor ei mîngîia pe cine oglindeam Păcei care purcedea de la dînsa nimeni nu-i putea sta împotrivă. Mai greu de îndurat îi erau ceasurile în cari nu era înțeleasă, cînd potolise o zavistie și drept răsplată trebui să auză chiar la vatra sa vorbe neplăcute. Uită o clipă că și aceasta era o parte din darul ei bine-facător,și plînse m taină. Dar norii se împrăștiară și regina pricepută și sufletește :avea să ia asupră sî relele altora. De atunci răbdarea-i fu neclintită. Oamenii uitară că se purtaseră räu cu dînsa și-și închipuiră că necurmat au iubit-o, că n’au hiulit-o nici o dată. Iar dînsa zîmbea o privire din ochii ei le dăruise uitarea. Intr’o zi o femee sărmană o rugă: «Măria-ta, singurul meu băiat e pe moarte. Știă că ai burueni minunate cari vindecă, cînd nimic numai poate vindeca». Regina, fără a sta pe gînduri, se duse în pripă lîngă patul în care horcăia a moarte tînărul. El deschise ochii împăinjeniți și se mai uită odată la dînsa. Această singură privire îi ațîța din nou flacărea vieței; răsuflarea sa se întoarse în piept; buzele, reci și vinetei se rumeniră și se desghețară, iar mama recunoscătoare se aruncă la picioarele reginei, imbrățișîndu-i genunchii. Intorcîndu-se de astă dată acasă, regina nu se simți așa ostenită ca de obicei, dar totuși se aștepta, ca o boală grea, poate , chiar moartea, să o pîndească. Care nu-i fu spaima, cînd a doua zi vazü că singurul copil cazü greu bolnav, înaintînd cu pași repezi spre moarte ! «Doamne Dumnezeule !» asta ea.. «Această jerfă n’o vei cere de la mine! Trece peste puterile mele!» Zadarnică îi fu ruga! Zadarnice iscusitele ei îngrijiri ! Chiar privirea-i perduse farmecul. Copilul ei nu mai deschise, ochi ciaiurea despre îngeri minunat de frumoși și despre flori, pînă ce rămase înțepenit și galben, în brațele ei , iar regina doborîtă fără lacrimi, fără jelanie, fără puteri, simțea numai că arde de dureri Din acea clipă părea că darul ei a părăsit-o. Oamenii ziceau, că ar fi perdut încrederea în minunatele ei burueni. Vini o vreme de întunecime pentru sărmana regină. Ea își blestema făptura și ruga ei, își aducea vină, că din pricina ei a căzut tot greul nenorocirei sale și asupra îndrăgitului ei soț. Lumea ii părea așa de întunecată, ca și cum ar fi fost împresurată de o noapte fără zori, fără primăvară, fără pomi frumoși, fără cîntece de păsări, fără nimic în fine; nimic din toate ce altă ínviorau sufletul ei. Ea care nu cîrtise nici o dată, cît timp crezuse, că mîntuise pe alții de suferințele lor, găsi astă dată cerul fără îndrumare și nu mai avea tăria, de a se bucura de fericirea celeilalte mame, cruțată de groasnica suferință. După ce îndelungă vreme rătăcise în noaptea îndoilei, ea adormi în sfirșit. De odată i se păru că ușa se deschise, că dragu-i copil intră, strălucitor și fericit, că se așeză pe marginea patului, că îi ridică de pe piept povara durerei și îi dădu bucuria cu un resuflet ce răspândea miros de micșunele. Apoi el zise cu vocea-i duioasă : «Mamă, nu plânge! Tu m’ai făcut atît de fericit, cum n’ași fi fost pe pămînt, cu toată iubirea ta aprinsă! Oare nu ’mi-ai deschis tu cerul ? ’Mi-a fost dat să mă întorc acolo, fără dureri și fără păcate mulțumită jertfei tale, ohi mamă! Nu plînge! Sunt pururea cu tine ! Ai făptuit, nu evlavia ta, o greșală, crezind că ai putea să alini toate suferințele lumei și ai fost silită să o ispășești, doborita la pămînt. Lumea este așa cum o vrea Dumnezeu: o ocnă, un cuptor, o topitoare, o trecere forte scurtă de la o viață la alta, mai mult sau mai puțin înălțată, după cum am învățat pe pămînt. Răbdare mămă! ceasul mîntuirei tale sună , iar eu sunt pururea lîngă tine, cu lumina și puterea mea ! Tu poți încă să mîngîi, pentru că știi bine, că ea ne așteaptă pe toți! Moartea nu este! ci numai o renaștere și, oh! mamă, dacă ai ști cît de frumoasă e, ai aștepta-o cu o nespusă bucurie și n’ai mai suspina! Sărăcia, boala, nedreptatea și lupta, trebue să fie! Acestea toate folosesc numai să ne curățim sufletul, să ne ajutăm între noi și să ne miluim. Iată de ce sunt fericiți aceia, cari ajută pe cei ce suferă, din toate puterile, jertfindu-se și dăruind tot ce au de dat, dar să schimbăm pămîntul într’un rain, nu se poate și nici nu trebue ; căcî pămîntul este un loc de muncă, numit de oameni: «iad sau purgatoriu!» Regina se deșteptă și de atunci liniștea reintră în sufletul ei. Ea putu să mînge, să aducă bucurie, dar să vindece... nu! Ea nu mai avea nici o dorință ; trăia tihnită și fericită, răspîndind pacea în jurul ei. Sinaia, 30 Oct. 1891 închiderea Schupstinei Belgrad 13 Ianuarie Discursul tronului citit la închiderea sesiunei Scupstinei constată că activitatea acestei adunări a fost patriotică, folositoare finanțelor țârei precum și desvoltarel intelectuale și econmice. Discordia dintre partide a dispărut. Comunicațiunea prin drum de fier cu România va da o nouă desvoltare comercialul Serbiei. i cu oștinea va face asemenea mult pentru armată, pentru ca să se privească viitorul cu încredere. Comisiea interparamentară Vineri 13 Ianuarie Comitetul membrilor, camerei Austriei formând o uniune interparlamenară pentru tribunalele internaținnale de arbitragiu a primit o resoluțiune după care membri comitetului trebue să agite în favoarea pacei generale și cu chestiunele privitoare la pacea generală să fie discutate în viitoarea sesiune de delegați. Din Camera Deputaților Paris 13 ianuarie Discutînd articolele bugetului ministerului afacerilor streine, camera a respins un amendament combătut de Delcasse prin care se cerea suprimarea ambasadei de la Vatican FORȚA [ZIARULUI „ROMANUL 50 . „Căldurile de amiabi începură a ne frige, băgând de seamă asta prințul în semn de onoare și bunăvoință ordonă a se întinde acel steag mare al României, ca un cort în contra razelor soarelui, căci cu privirile ațintite la exercițile militare atâta timp petrecusem, încît dejunul nostru se prefăcu în prînz cum se cade , după terminarea prînzului prințul cu garda și cu curtea sa se întoarse acasă, iar carele și miniștrii lui ne au petrecut pînă la malul Dunării. „Pământ mai fructos ca al Romîniei pot zice că nu mai este în toată lumea creștină. ‘Pentru că pretutindenea pășuni frumoase și grase nutresc turme și cirezi în foarte mare număr. ‘Lînă, în, piei se află cu prisos. „Mine de aur sunt bogate și neesplotate. ., Dunărea, Prutul și alte rîuri dau peste în mai mare cărăținie de cât oricare altă țară din Europa. ‘Soiul de cal e foarte nobil. Albinele produc mierea de sinele. „Vinele de metale sunt de belșug ; rîurile rostogolesc nisip de aur „Viile se lucrează ușor, pămîntul se ară cu un mănuchi de spini. „Negustoria se face cu Transilvania, Polonia, Turcia și Serbia și moneta este veche și nestricată. ‘Orizontele este totdeauna blind și aerul e foarte sănătos. ‘Țara Romînească se desparte de Bulgaria prin Dunăre, care aici e lată ca rîul Elbii la Hamburg ; are însă mult mai mare repeziciune. ‘La trecătoare pe ambele maluri, sunt forterețe nu prea întărite : Giurgiu și Rusciuc.,1) Acest om de stat după care am extras documentul acesta, este Paul Strasburg, care în 1632, a călătorit prin Valahia. Bucuresci în timpul lui Matei Basarab ! La începutul domniei lui Matei Basarab întîlnim un eveniment care poate să ne serve pentru delimitarea orașului. Abia Matei Vodă intrase in Bucuresci cînd Radu Ilie vine cu oaste numeroasă, compusă din Moldoveni, Tătari si Turci să ia Domnia. Bătălia se dădea în marginea orașului, între Dudești și între mănăstirea Plumbuita (26 Octombrie). „Fost-au rasboiu mare de dimineața pînă seară, ne spune cronica; facut-au Tătari mare năvală în multe rînduri, cît se amesteca unii cu alții bătîndu-se tot cu săbiile goale și nimica nu putură folosi, ci cînd fuîn de seară, a dat Dumnezeu de a fost isbînda lui Matei Vodă, iar Radu Vodă au dat dosul, fugînd cu mare spaimă și cu capul gol, și multe true puri au căzut jos de sabie. Făcutus’au din trupurile acelora o movilămare în marginea orașului despre dudesci, ca să se pomenească... „E probabilă că bariera Bucureștilor, după podul tîrgului d’afară, era p atunci în vecinătatea bisericei cu Sfinți. Ceea ce confirmă această e mahalaua Oborului vechiu, coprinsă azi în întinderea orașului, și care trebuia să fie mai înainte o sîmpie afară dintr’însul, precum numirea sa o arată. ‘Tradiția populară ne spune asemenea că tîrgul Moșilor, acea serbare națională de tot anul, e în comemorația pomenei ce s’a făcut în ziua morților pentru cei căzuți în bătaia ce se dete în această localitate. Igg.‘E anevoe a cerea o descriere credincioasă a fisionomiei Bucureștilor și a intra în mai multe amănunte , dar ceea ce seia de starea socială din acele timpuri, ceea ce ne-a rămas din forma primitivă a orașului, ne fac a cugeta că arhitectura reproducea acest timp social. Curtea veche sau palatul Domnesc, cu biserica și împrejurimile sale, ce se prezintă ca o fortăreță, forma centrul activităței cetățel. Alături și împrejurul säu se grupa boerimea din care se faceau Domni, cu palatele lor importante prin formă și întindere, și jos, populațiunea orașului în căsuțele ei de lemn, acele construcțiuni ușoare care fură adesea prada focului, alimenta pe cantierul neregulat și capricios al stradelor din orășele vechi, și împărțite după categoriile de meserii. Cât pentru mînăstirile orașului ele pot fi considerate ca puncturi strategice, ca asiluri pentru orășeni în timpurile grele, și știm în adevăr că poporul găsi adesea ori scăpare întrînsele. (Va urma) 1) Tim. Cipariu: „Arhiva pentru filologia și istoria, Blasiu M.DCCCLXVII.1) Revista Romînă Tom I. p. 338.— •> 'r'