Românul, decembrie 1914 (Anul 44, nr. 215-242)

1914-12-08 / nr. 221

VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ! ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană In pagina HI. Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV. Inserții și reclame în pagina III linia. . A se adresa­ in România * la Administrația ziarului. La X la d-nii John F. Jones & C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Vlena x la d-nii Rudolf Mossa & C-ie La Génévé s la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA: STR. ACADEMIEI, Ho. 19 ADMINISTRAȚII, CALEA VICTORIEI, No. 56 ROMÂNUL Fundator : C. A. ROSETTI 50 bani 30 bani a lei. LUNI 8 DECEMVRIE 1914 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară . . un an 13 lai . . . șea­se luni 9 1«1 In străinătate . un an 38 lei . . . șease luni 18 le Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A se adresa: In Româniat la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Barl« t la «Agence Internationale de journau-. Gorbaty». La Vlena t la d-nul I, Bettenhausen, Staatebaknbc La Génévé > Heinrich Massein. TELEFON No. 57/20 și 22/39 BUCUREȘTI, 7 DECEMVRIE ADRESĂ LA CAMERA Discuția, măr­ginită la trei decla­­­rații făcute în numele celor trei partide la Cameră, a pus încă oda­tă în evidență un punct de acord între cele trei partide de guvernă­­mînt. In scurtul discurs rostit în fata comisiunii deputaților cari au în­­mînat Regelui Adresa, Maiestatea Sa a adăugat: „In unirea simțimintelor dom­­niilo­r-voastre, isvorîte dintr’un pa­triotism cald și luminat, găsesc cel mai puternic sprijin în aceste momente de mare răspundere prin care trecem“. Cuvintele regale au fost o exac­tă și luminoasă recunoaștere a ne­­cesității sufletești și politice din a­­ceastă vreme. Unirea simtimente­­lor tuturora este chezășia celei mai bune conduceri a Statului ro­mân. Nu tot astfel au crezut cei cîți­­va răzleți, cari — cu o ironie mai cu seamă inteligentă și bine plasa­tă — s’au arătat nemulțumiți de „acordul tăcerii“. Pentru acești, din fericire foarte puțini, amatori de vorbă multă, tăcerea nu este o condiție pentru pregătirea și efec­tuarea marilor acțiuni. După ce au trăit o viață întreagă din culti­varea scandaloasă a frazei și din abuzul de o opinie publică super­ficială și destul de ușuratică, acești puțini își închipue că și în momentele mari, cum sunt cele de acum, se pot face mari isprăvi cu discursuri anoste, lipsite de tact și de șir. „Acordul tăcerii“ e acordul oamenilor cari lucrează, cari au conștiința gravitatei momentului și care măsoară cuvintele cu pre­țul acțiunii pe care o pot săvîrși. In fata acestora, a unanimitate! celor ce reprezintă cugetarea și ex­periența politică din această țară, corul dizarmonic al celor cîțiva­­„independenți“, iresponsabili și fără valoare pentru acțiune nu este decit o notă stridentă și comi­că într-un acord general. Țara, pe care au, cu modestia cunoscută, pretenția de a o reprezenta, nu va putea să nu facă o comparație, ab­solut necesară, între cei ce vorbesc și... nu pot de­cit să vorbească, și între cei ce nu vorbesc, dar sunt în măsură să lucreze și lucrează. „Unirea simțîmintelor tuturora“ este pentru tară, pentru tara cea mare și adevărată, un mijloc pen­tru isbîndirea voințelor sale celor mai prețioase. Evenimentele mari iau cer discursuri și manifestații externe, pentru a ridica oamenii pînă la înălțimea lor. Ele cer pu­tere sufletească — credință într’un ideal și spirit de sacrificiu — și putere materială pentru a trans­forma voințele în acte și a nu le lăsa ca simple veleități. Toate a­­ceste nu au nimic de a face cu dis­cursurile sonore. Pregătirea sufle­tească s’a făcut în decursul școli­lor în care ne-am format o con­știință națională, căreia nu i s’ar putea­­ spori nimic din intensitate prin vorbele ce s’ar rosti acum. Pregătirea materială, pregătirea actelor ce trebuesc săvirșite, nu se face in lumină de foc bengal, în sunet de tobe și în aclamații după perorații țipătoare. Pregătirea ac­telor se face în tăcere, în tăcere se poate asigura apărarea intere­selor noastre. Vorba nu e făcută în instituțiile politice pentru ca să rămînă la un vag și steril plato­nism, la un aflux de declamații li­terare; ea nu are funcțiune reală de­cit atîta timp cit călăuzește la acte și se transformă în act. „Acordul tăcerii“ este astfel una din manifestațiile politice înțelep­te, o dovadă de maturitate politi­că și un semn prețios al acelei „unități a simtimentelor“ care ehezășuește apărarea intereselor românești. H. -A» Celor cari cunosc teatrul uriași­lor dramatici ai Nordului Ibsen, Björnson, etc. le-a plăcut, lucrarea lui Sophus Michaelis „O nuntă în Revoluție“, pe care d. George Dia­­mandy, directorul general al tea­trelor, a avut frumoasa inspirație să o reprezinte pe prima noastră sce­nă. Alții au găsit-o slabă, ca să nu mai vorbim de marele număr al ce­lor ce n’au înteles-o—două categorii care, de altfel, se pot­­ confunda. In sprijinul celor susținute mai sus trebue să spunem, de la început, că este vorba de o lucrare subțire. Partea cea mai de seamă a acțiu­­nei se petrece în sufletele eroilor și pentru aceasta autorul n’ar fi avut numai de cut nevoe de vremu­rile Convențiunei, nici de „castelul Th­onville, în apropiere de Condé“. Dar dramaticul danez a înțeles că atunci cînd e vorba de piese psico­­logice, poți să n’ai succes chiar da­că te chiam­ă Henrik Ibsen și de aceea a alergat la uniformele mul­ticolore ale revoluției, la execuții­le făcute din ordinul comisarilor Convenționei și la întregul aparat din presă, ales anume pentru ochii spectatorilor din toate țările din lume. Spre deosebire de alte piese cu clopote, uniforme, execuții, efecte de lumină, etc. în­­ aceasta nici un nasture de uniformă nu strică ar­monia generală. Scriitorul a știut să întrebuințeze și să legitimeze to­tul, ca un adevărat artist al sce­nei.­ E vorba de cinstea și de viata u­­nui ofițer superior, dăruite în schimbul atingerii a cinci degete albe și reci. „Ai pus mina pe mine, spune loct.-colonel Marc Aron, după tîl­­măcirea care se reprezintă la Tea­trul Național. Să nu mai faci a­­ceasta nici­odată. Mina d-tale e ca ghiața, se hrănește din sîngele meu. Acum îmi soarbe și conștiin­ța—acuma îmi ia fidelitatea și a­­cuma — viitorul meu. Mina aceas­ta cere tot viitorul meu“. Pentru că Alaine de L’Estoile a pus mina ei de marchiză și de fe­m­ei frumoasă pe brațul lui de os­taș, Marc Aron și-a trădat tova­rășii, și-a lepădat gradul și a re­nunțat la viață. Este aici, fără în­doială, tot atîta sensualism — ba poate mai mult!—ca în Bataille de pildă, dar supt ce formă ne este în­fățișată această taină a simțurilor! Marc Aron a văzut un ofițeraș aristocrat de ciocolată, că în noap­tea nuntei își lasă mireasa de o par­te și el se îndeletnicește cu... tre­muratul de teama unui execuții, care îl așteaptă în zorii zilei. Și Marc Aron s’a întrebat: Dacă­ aș fi eu în locul soldatului de zahăr ce aș face ? Și pentru că i-a plăcut răspunsul pe care sin­gur și l’a dat s’a și pus în locul mi­relui lui Alaine de L’Estoile. O viață întreagă pentru o singu­ră noapte ! Dar unde există apara­tul adevărat pentru măsurătoarea vremii ? Marc Aron avea credința cel puțin înainte, că va trăi într’o noapte cu­ într’o viată întreagă, dacă a trăi înseamnă a simți via­ța din plins, nu a te pieptăna, a scrie bilete neroade, etc. •­ A fost fericit. A doua zi a căutat cu orice preț, moartea, de­și a avut de zece ori prilejul să scape. A primit să fie împușcat ca pedeapsă? Nu credem Autorul ne spune : „Dar nu-și au toate fetele Franciei patul desvelit pentru eroii tricolorului Atunci pentru că a scăpat pe des Tréssan­tes ? Nu, din două puncte de pri­vire : 1) Pentru că marchizul des Trésailes a fost prins și, deci vi­novatul nu a scăpat. II) Fiind­că de partea morală a lucrului nu știa de­cât Montaloup, un bun prieteni al lui Marc Aron. Nu, Marc Aron a murit fericit, a murit de fericire! El voia să-și păstreze pentru totdeauna impre­siile din­ noaptea aceea și de aceia a murit. Mîine, poate, Alaine de L’Estoi­le va fi o femee ca toate femeile, iar a doua lor noapte va fi o noap­te ca toate nopțile. In noaptea cea mare însă Alaine de L’Estoile a fost o eroină din ve­chile legende ale nordului, iar el un Crai din altă lume întors pe pămînt numai pentru cite­va cea­suri de fericire desăvârșită. Și noaptea aceea a fost cu atît mai simțită cu cit trebuia să fie a al­tuia și el a cucerit-o cu viața sa. A murit, dar a atins idealul,­­ cum spune acea tainică eroină a lui Ibsen Hilda Wangel. U­rț­ii au găsit mai reală psiho­logia lui Ernest des Trassailles. E explicabil: numărul lașilor este mai mare de­cit acela al eroilor. CONST. PITULEȚ. VIEAȚA TEATRALĂ O nuntă In revoluție — CINSTEA ȘI VIEAȚA UNUI OFIȚER SUPERIOR PENTRU O NOAPTE DE DRAGOSTE — in cântec ^sholpic PICTURA DE CHR, SPEYER « PAGINI DE ACTUALITATE Răsboiul și Alcoolul LUPTA CONTRA ALCOOLISMULUI. — UN ARTICOL AL D-LUI PIERRE LAFITTE. — CE MASURI S’AU LUAT IN RUSIA.—REZULTATELE OBȚINUTE IN ELVEȚIA ȘI NORVEGIA­ Paralel cu marele războiu eu­ropean, un al doilea razboiu se desenează din ce în ce mai ac­centuat și aceasta chiar în țările ce se găsesc deja în luptă. E vor­ba de marea cruciadă contra răz­­tra războiului, cruciadă care a fost propovăduită de atîtea ori mai nainte, dar care n’a prins pînă azi. De data asta însă, răz­boiul le-a deschis ochii la toți. Nicăeri mai bine de­cât în răz­boiu, se pot vedea ravagiile al­coolului. In Rusia, în Franța, în Belgia și chiar în cumpătata Germanie, se resimt profund toate scăderile fizice și intelectuale ale soldați­lor alcoolici. Singură Anglia pare a prezen­ta o oare­care superioritate în a­­ceastă privință. De altfel la ple­carea soldaților din patrie, socie­tatea anti-alcoolică din Anglia, a avut grije să împartă fie­cărui ci­te o foaie volantă în care se a­­f­lau tipărite următoarele șase precepte: 1) Alcoolul slăbește facultatea de a observa semnalele. 2) El împiedică soldatul de a se orienta spre a se pune la a­­dăpost contra atacului inamicu­lui. 3) El compromite preciziunea tirului. 4) El mărește senzația obose­­lei. 5) El scade puterea de rezisten­ță contra frigului și hoațelor. 6) El agravează­ complicațiu­­nile datorate rănilor primite în mptă.❖ Exemplul Angliei ar trebui să fie imitat și de celelalte armate. Francezii de altfel recunosc cei d’intîi, că în Flandra, soldații englezi cînd sunt obosiți și cei de băutură refuză ori­ce fel de bău­tură alcoolică, și aceasta o fac nu din cauza disciplinei, ci din convingerea lor personală că re­­zistînd contra ispitei alcoolului, pe de o parte sporesc șansele de prezervațiune, iar pe de alta mă­resc forța de rezistență și de atac. Cu privire la această luptă contra alcoolului, d. Pierre La­fitte, directorul ziarului francez „Excelsior“ publică într’un re­cent număr următorul judicios articol: „îmi aduc aminte că pe Ave­nue d’Italie care este una din ce­le mai lungi străzi ce duc spre barierile Parisului, cu ocazia u­­nei anchete personale, am găsit câte o circiumă la două case. U­­nui străin care mă însoțea nu-i venea să creadă ochilor. Uimirea și indignarea lui însă, nu mai cu­­noscură nici o margine cînd tre­bui să-i mărturisesc că numai considerațiinii de bucătărie poli­tică, zădărniceau sforțările de­ combatere a unui­ asemenea fla­gel. Teama de alegător întunecă, conștiințele cele mai luminate. „Un mare ziar al nostru, a fost forțat să înceteze campania con­tra alcoolului de teamă să nu fie boicotat de patronii cafenelelor, berăriilor și cîrciumilor din în­treaga Franță. Deputații, consi­lierii comunali și alți oameni po­litici au intervenit și s-a conti­nuat otrăvirea și abrutizarea mi­lioanelor de francezi. „Astăzi însă situația nu mai este aceiași. Guvernatorul militar al Parisului și prefectul poliției cari n’au motiv să se teamă de a­legători, au dat o lovitură de moarte vînzărei absintului și bă­uturilor similare, vizate prin le­gile din 30 Ianuarie 1907 și 26 De­cembrie 1908. Trebue deci ca pre­sa să nu dezarmeze atîta timp cît aceste măsuri nu vor fi apli­cate în toată țara. A nu profita de situația de azi, pentru a zdrobi monstrul, ar fi o adevărată cri­mă, un act de trădare socială, de care s’ar face vinovați acei cari dețin puterea absolută în acest moment. „Chiar în clipele acestea de a­­dîncă frămîntare sufletească s'a putut zice despre alcool că el con­stitue o nouă primejdie. Nu este oare și el un fel de „năvălitor“? Nu cotropește oare și el corpul și creerul cu lamentabilul să­u cortej de nebunii și mizerii?... „Națiunea așteaptă generaliza­rea pe întregul teritoriu a măsu­rilor luate în Capitală. Trebue ca odată cu ultimul german să dispară de pe teritoriul Franței și cel din urmă pahar de alcool“. # Iată ce se petrece în Franța. Să vedem acum ce se petrece în Rusia, tara eminamente alcoolica. Aci, liga anti-alcoolică „Absti­nența“ a trimis Țarului o adresă solicitând interzicerea complectă­ și pentru tot­deauna a vînzării alcoolului, împăratul printr-o te­legramă trimisă marelui Duce Constantin președintele ligei, a răspuns:­­ „Vă mulțumesc. De mult lua­sem hotărîrea să suprnm cu desă­­vîrșire debitele oficiale pentru desfacerea alcoolului în Rusia“. întreaga presă din imperiu a înregistrat cu entuziasm depeșa prin care Țarul anunță desfiin­țarea debitelor guvernamentale. Ziarele văd în această deciziune un nou program a cărui consecin­ță va fi regenerarea Rusiei și tranformarea ei în țară sănătoa­să și puternică. „Nowoje Wieroja“ constată că unul din rezultatele fericite ale interzicerei băuturilor spirtoase d­ela izbucnirea războiului, este că totalul depunerilor la Casa de economii, în cursul lunei Septem­­brie a fost cu 23 de milioane de ruble mai mare ca totalul depu­nerilor din Septembrie, anul tre­cut. * In Norvegia, Regele Haakon a semnat un decret prin care in­terzice transformarea cerealelor și a cartofilor în alcool sau bere, pe toată durata războiului european. Măsura aceasta însă înseamnă închiderea de fapt a tuturor dis­tileriilor de spirt și a fabricilor de bere. Un al doilea decret interzice vân­zarea en gros și en detail a spir­tului. Numai stocul existent de bere poate fi dat în consumație. Ca urmare, un mare număr de debite de băuturi s-au închis. De asemenea Consiliul federal din Elveția a dat o deciziune prin­ care se oprește extragerea alcoo­lului din cartofi și cereale și se suspendă vînzarea băuturilor spir­toase timp de un an de zile. Prin această măsură, pe deo­parte se pune stavilă ravagiilor alcoolului, iar pe de alta, se con­servă pentru hrana populațiunei substanța alimentară care fiind transformată în alcool otrăvea populația. * A trebuit dar să isbucnească un războiu european pentru ca măsurile contra alcoolismului să se ia în mod serios și cu foloase reale. Să sperăm că alcoolismul care este o boală lentă, se va vindeca în mod definitiv, mai ales la cei care întorși din războiu, își vor fi putut da seama de ce înseamnă a­ fi fi otrăvit viața fără folos nu­ numai pentru patrie dar nici pen­tru tine personal. BETE - SUBOBEȚE MACULATURA Un pretins mare ziar din Capi­tală anunță mereu pe pagina IV-a: HÂRTIE MACULATURA — de vânzare. Multă maculatură trebue să mai fie la acel ziar! Probabil, că e numai o macula­tură — tot ziarul. — „ v.­.7*v...­ UNEI DOAMNE *~ care mimase limbă afumată Multă limbă afumată Ai mîncat, contța mea,— De ai prins la limbă­ atîta Și te-ai afumat așea... GRID. Chestiunea vînzării mărfurilor de tot felul, și în primul rind a a­limentelor de prima necesitate, este de cea mai mare importanță în momentele grele prin care tre­cem actualmente. De aceea autoritățile au cea mai imperioasă datorie de a veghea să nu se facă abuzuri și de a ocroti populațiunea împotriva oricărei încercări de speculă și de exploa­tare. Trebue să constatăm cu satisfac­ție și cu bucurie că, în această pri­vință, autoritățile publice și-au făcut pe deplin datoria. Intervenția aceasta a autorități­lor însă — care a mulțumit toată lumea și s’a dovedit de cel mai ma­re folos pentru publicul consuma­­tor — n’a fost pe placul unor ne­gustori angrosiști și detailiști. Lu­crul nu ne surprinde, căci era de așteptat. Decât, legile și regula­mentele nu sunt numai pentru unii, ci pentru toată lumea. Și, după cum negustorimea are drept la anu­mite a­van­tage și ocrotiri, tot a­șa trebue protejat în contra acelora cari ar căuta să speculeze nevoile sale. Șapte milioane de suflete, ori­­ce s’ar spune, valorează desigur mai mult decit cei cîțiva negustori an­grosiști cari se agită și protes­tează. Prima grijă a guvernului și a autorităților publice trebue să fie prin urmare de a ocroti aceste șap­te milioane de ființe omenești, Este vorba aci de nevoile și de traiul întregei populațiuni a țarei, care trebue să primeze totul. Inte­resele personale și mai ales cîști­­gul exagerat trebue să dispară imediat în fața unui problem eco­nomic de așa, de mare însemnătate. Cu toată dragostea și stima ce avem pentru negustorimea noas­tră, ca și în genere pentru toată lumea muncitoare, credem că nu trebue tolerată starea de lucruri pe care vor s-o creeze unii negus­tori angrosiști sau detailiști. Suntem gata a recunoaște, de altfel, că imensa majoritate a ne­­gustorimei noastre este însuflețită de cele mai umanitare și patrioti­ce simțiminte și că nici nu s’a gân­­dit măcar să speculeze publicul sau să tragă vre-un folos nepermis și nedrept de pe urma actualei stări de lucruri. Din fericire — și aceasta, o afir­măm nci cu o legitimă mîndrie — sînt prea puțini negustori de la noi cari nu-și dau seama de gravitatea împrejurărilor și cari se gîndesc să realizeze cu orice preț, cît mai mare cîștig din aceste împreju­rări. Și negustorimea ca și publicul consumator sînt fiii aceleiași țări și expuși la aceleași primejdii. De aceea se impune în aceste mo­mente, mai mult ca ori­cînd, să dea și unii și alții pilda celei mai frumoase solidarități sociale. Spuneam la începutul acestui articol că se impune în prima li­nie să se ia măsuri în privința vînzării alimentelor. De altfel, publicul ar avea drep­tul să ceară fixarea de prețuri nor­male, nu numai pentru alimente de prima necesitate, ci pentru orice fel de alimente și mărfuri. Autoritățile publice însă n’au mers pînă acolo, ci s’au gîndit să asigure lumea numai în ceea ce privește vînzarea alimentelor de ultima necesitate. Angrosiștii și negustorii de toate categoriile au deci, pînă acum de­plina libertate în ceea ce privește vînz­area celorlalte alimente și măr­furi. Destul cîștig deci din vînzarea acestor mărfuri, cari n’au fost ta­rifate de administrația comunală. Sunt atâtea alimente care se vând azi cu mult mai scump decât acum cir cv­a luni. Chiar pentru cele ta­rifate s’au pus prețuri mai mari decât cele obișnuite. Să vorbim însă de mărfurile netarifate. Aceste mărfuri sunt: cafea, ma­caroane, sardele și diferite conser­ve, batoguri și tot felul de pești a­­fumați, b­acherdă, mezeluri, ceai, lumânări, săpun, halva, brânze­turi, lămâi, mandarine, mere, pe­re și diferite fructe uscate, etc. In afară însă de aceste mărfuri, dintre care cele mai multe ar pu­tea fi considerate tot ca de prima necesitate, mai sunt o mulțime care n’au fost tarifate. Este vorba de tot felul de măr­furi de lipscănie, mode, pânze­turi și stofe, obiecte de îmbrăcă­minte și încălțăminte, ruifărie, mă­­nușerie, blănărie, mărfuri de dro­gherie, etc. etc. După cum vedem, negustorii și angrosiștii au un mare număr de mărfuri pe care pot să le vîndă cu prețurile ce vor binevoi a hotărî dînșii. Cînd deci din o sută de mărfuri sînt abia cinci tarifate — și aces­tea tot cu cîștig — iar vînzarea celorlalte este lăsată la discreția angrosiștilor și negustorilor, cre­dem că aceasta este destulă tole­ranță din partea autorităților. De aceea nu ne îndoim că vor re­cunoaște și negustorii că n’au drep­tate să se agite și să protesteze. In cele din urmă se vor convinge și negustorii că autoritățile sunt sili­te să-și facă toată datoria. GH. DUNĂRE. ANCHETE Datoria autorităților — IN CHESTIUNEA VINZAREI ALIMENTELOR DE PRIMA NECESITATE — Colții apașilor Apașii presei cred­ că au drept la viață: atacați, — se apără. Zilele trecute au provocat un enorm scan­dal la o cafenea și, gazetele, se în­țelege, au povestit faptul cititori­lor. Acum că întâmplarea a fost scrisă cu mai multă sau cu mai puțină obiectivitate, e altceva. Dați-le voe adevăraților ziariști, pe cari apașii presei îi compromit, să se răzbune și ei cste puțin când au ocazie. In definitiv dacă apașii nu se băteau și nu făceau scan­dal, ziarele îi lăsau în pace. Dați în stambă, apașii presei se apără, ceva mai mult: se năpustesc asu­pra adevăraților jurnaliști. Trebue să spunem de la început că n’am avut cinstea să fim atacați de că­tre apașii presei, iar cei asupra că­rora s’au aruncat dînșii sînt toc­mai adversarii noștri politici. Nu putem să suferim însă să vedem pe apașii presei arătîndu-și colții, terorizînd gazetăria romînă, — du­pă cum n’am răbda ca hoții, oda­tă scăpați din închisoare, să iasă la drum cu ciomagul pentru a spar­ge capul polițiștilor cari au pus mina pe ei și din pricina cărora au fost condamnați. In urma reportajului cu scanda­lul de la cafeneaua din calea Vic­toriei, un ziar ocazional a anunțat­­ pentru viitorul său număr titluri­le următoare: „încercarea de viol a d-lui I. Em. Protopopescu- Pake, directorul ziarului „Drepta­tea“, „Drama conjugală de la „U­­niversul“, „D-na Cazzavilan bătută groaznic de soțul ei” etc. Care este rostul acestor articole? Apașii presei spun: — Ori ne lăsați în pace să ne fa­cem treburile, ori vă calomniem, inventăm, facem intrigi, nu ne lă­săm pînă nu vă facem de rîs. Cu alte cuvinte un șantaj, în­treaga presă română este datoare să se ridice împotriva acestei în­drăzneli nouă a apașilor. întâmplarea socotim ca va servi și drept învățătură de minte unora dintre ziarele ocărite de a­­pași, ziare serioase care adesea nu s’au sfiit de a întrebuința aceleaș arme de care se folosesc apașii de azi, ziare care și-au atacat adver­sarii într’un m­od nepotrivit cu chemarea unei prese civilizate. ■ Credem că suntem înțeleși. Acestea nu ne împedică pe noi, cronicari obiectivi, să osândim pro­cedeul întrebuințat azi de dirigia­torii ziarelor vremelnice. W.

Next