Românul, decembrie 1914 (Anul 44, nr. 215-242)
1914-12-08 / nr. 221
VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ! ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană In pagina HI. Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV. Inserții și reclame în pagina III linia. . A se adresa in România * la Administrația ziarului. La X la d-nii John F. Jones & C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Vlena x la d-nii Rudolf Mossa & C-ie La Génévé s la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA: STR. ACADEMIEI, Ho. 19 ADMINISTRAȚII, CALEA VICTORIEI, No. 56 ROMÂNUL Fundator : C. A. ROSETTI 50 bani 30 bani a lei. LUNI 8 DECEMVRIE 1914 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară . . un an 13 lai . . . șease luni 9 1«1 In străinătate . un an 38 lei . . . șease luni 18 le Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A se adresa: In Româniat la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Barl« t la «Agence Internationale de journau-. Gorbaty». La Vlena t la d-nul I, Bettenhausen, Staatebaknbc La Génévé > Heinrich Massein. TELEFON No. 57/20 și 22/39 BUCUREȘTI, 7 DECEMVRIE ADRESĂ LA CAMERA Discuția, mărginită la trei declarații făcute în numele celor trei partide la Cameră, a pus încă odată în evidență un punct de acord între cele trei partide de guvernămînt. In scurtul discurs rostit în fata comisiunii deputaților cari au înmînat Regelui Adresa, Maiestatea Sa a adăugat: „In unirea simțimintelor domniilor-voastre, isvorîte dintr’un patriotism cald și luminat, găsesc cel mai puternic sprijin în aceste momente de mare răspundere prin care trecem“. Cuvintele regale au fost o exactă și luminoasă recunoaștere a necesității sufletești și politice din această vreme. Unirea simtimentelor tuturora este chezășia celei mai bune conduceri a Statului român. Nu tot astfel au crezut cei cîțiva răzleți, cari — cu o ironie mai cu seamă inteligentă și bine plasată — s’au arătat nemulțumiți de „acordul tăcerii“. Pentru acești, din fericire foarte puțini, amatori de vorbă multă, tăcerea nu este o condiție pentru pregătirea și efectuarea marilor acțiuni. După ce au trăit o viață întreagă din cultivarea scandaloasă a frazei și din abuzul de o opinie publică superficială și destul de ușuratică, acești puțini își închipue că și în momentele mari, cum sunt cele de acum, se pot face mari isprăvi cu discursuri anoste, lipsite de tact și de șir. „Acordul tăcerii“ e acordul oamenilor cari lucrează, cari au conștiința gravitatei momentului și care măsoară cuvintele cu prețul acțiunii pe care o pot săvîrși. In fata acestora, a unanimitate! celor ce reprezintă cugetarea și experiența politică din această țară, corul dizarmonic al celor cîțiva„independenți“, iresponsabili și fără valoare pentru acțiune nu este decit o notă stridentă și comică într-un acord general. Țara, pe care au, cu modestia cunoscută, pretenția de a o reprezenta, nu va putea să nu facă o comparație, absolut necesară, între cei ce vorbesc și... nu pot decit să vorbească, și între cei ce nu vorbesc, dar sunt în măsură să lucreze și lucrează. „Unirea simțîmintelor tuturora“ este pentru tară, pentru tara cea mare și adevărată, un mijloc pentru isbîndirea voințelor sale celor mai prețioase. Evenimentele mari iau cer discursuri și manifestații externe, pentru a ridica oamenii pînă la înălțimea lor. Ele cer putere sufletească — credință într’un ideal și spirit de sacrificiu — și putere materială pentru a transforma voințele în acte și a nu le lăsa ca simple veleități. Toate aceste nu au nimic de a face cu discursurile sonore. Pregătirea sufletească s’a făcut în decursul școlilor în care ne-am format o conștiință națională, căreia nu i s’ar putea spori nimic din intensitate prin vorbele ce s’ar rosti acum. Pregătirea materială, pregătirea actelor ce trebuesc săvirșite, nu se face in lumină de foc bengal, în sunet de tobe și în aclamații după perorații țipătoare. Pregătirea actelor se face în tăcere, în tăcere se poate asigura apărarea intereselor noastre. Vorba nu e făcută în instituțiile politice pentru ca să rămînă la un vag și steril platonism, la un aflux de declamații literare; ea nu are funcțiune reală decit atîta timp cit călăuzește la acte și se transformă în act. „Acordul tăcerii“ este astfel una din manifestațiile politice înțelepte, o dovadă de maturitate politică și un semn prețios al acelei „unități a simtimentelor“ care ehezășuește apărarea intereselor românești. H. -A» Celor cari cunosc teatrul uriașilor dramatici ai Nordului Ibsen, Björnson, etc. le-a plăcut, lucrarea lui Sophus Michaelis „O nuntă în Revoluție“, pe care d. George Diamandy, directorul general al teatrelor, a avut frumoasa inspirație să o reprezinte pe prima noastră scenă. Alții au găsit-o slabă, ca să nu mai vorbim de marele număr al celor ce n’au înteles-o—două categorii care, de altfel, se pot confunda. In sprijinul celor susținute mai sus trebue să spunem, de la început, că este vorba de o lucrare subțire. Partea cea mai de seamă a acțiunei se petrece în sufletele eroilor și pentru aceasta autorul n’ar fi avut numai de cut nevoe de vremurile Convențiunei, nici de „castelul Thonville, în apropiere de Condé“. Dar dramaticul danez a înțeles că atunci cînd e vorba de piese psicologice, poți să n’ai succes chiar dacă te chiamă Henrik Ibsen și de aceea a alergat la uniformele multicolore ale revoluției, la execuțiile făcute din ordinul comisarilor Convenționei și la întregul aparat din presă, ales anume pentru ochii spectatorilor din toate țările din lume. Spre deosebire de alte piese cu clopote, uniforme, execuții, efecte de lumină, etc. în aceasta nici un nasture de uniformă nu strică armonia generală. Scriitorul a știut să întrebuințeze și să legitimeze totul, ca un adevărat artist al scenei. E vorba de cinstea și de viata unui ofițer superior, dăruite în schimbul atingerii a cinci degete albe și reci. „Ai pus mina pe mine, spune loct.-colonel Marc Aron, după tîlmăcirea care se reprezintă la Teatrul Național. Să nu mai faci aceasta niciodată. Mina d-tale e ca ghiața, se hrănește din sîngele meu. Acum îmi soarbe și conștiința—acuma îmi ia fidelitatea și acuma — viitorul meu. Mina aceasta cere tot viitorul meu“. Pentru că Alaine de L’Estoile a pus mina ei de marchiză și de femei frumoasă pe brațul lui de ostaș, Marc Aron și-a trădat tovarășii, și-a lepădat gradul și a renunțat la viață. Este aici, fără îndoială, tot atîta sensualism — ba poate mai mult!—ca în Bataille de pildă, dar supt ce formă ne este înfățișată această taină a simțurilor! Marc Aron a văzut un ofițeraș aristocrat de ciocolată, că în noaptea nuntei își lasă mireasa de o parte și el se îndeletnicește cu... tremuratul de teama unui execuții, care îl așteaptă în zorii zilei. Și Marc Aron s’a întrebat: Dacă aș fi eu în locul soldatului de zahăr ce aș face ? Și pentru că i-a plăcut răspunsul pe care singur și l’a dat s’a și pus în locul mirelui lui Alaine de L’Estoile. O viață întreagă pentru o singură noapte ! Dar unde există aparatul adevărat pentru măsurătoarea vremii ? Marc Aron avea credința cel puțin înainte, că va trăi într’o noapte cu într’o viată întreagă, dacă a trăi înseamnă a simți viața din plins, nu a te pieptăna, a scrie bilete neroade, etc. • A fost fericit. A doua zi a căutat cu orice preț, moartea, deși a avut de zece ori prilejul să scape. A primit să fie împușcat ca pedeapsă? Nu credem Autorul ne spune : „Dar nu-și au toate fetele Franciei patul desvelit pentru eroii tricolorului Atunci pentru că a scăpat pe des Tréssantes ? Nu, din două puncte de privire : 1) Pentru că marchizul des Trésailes a fost prins și, deci vinovatul nu a scăpat. II) Fiindcă de partea morală a lucrului nu știa decât Montaloup, un bun prieteni al lui Marc Aron. Nu, Marc Aron a murit fericit, a murit de fericire! El voia să-și păstreze pentru totdeauna impresiile din noaptea aceea și de aceia a murit. Mîine, poate, Alaine de L’Estoile va fi o femee ca toate femeile, iar a doua lor noapte va fi o noapte ca toate nopțile. In noaptea cea mare însă Alaine de L’Estoile a fost o eroină din vechile legende ale nordului, iar el un Crai din altă lume întors pe pămînt numai pentru citeva ceasuri de fericire desăvârșită. Și noaptea aceea a fost cu atît mai simțită cu cit trebuia să fie a altuia și el a cucerit-o cu viața sa. A murit, dar a atins idealul, cum spune acea tainică eroină a lui Ibsen Hilda Wangel. Urții au găsit mai reală psihologia lui Ernest des Trassailles. E explicabil: numărul lașilor este mai mare decit acela al eroilor. CONST. PITULEȚ. VIEAȚA TEATRALĂ O nuntă In revoluție — CINSTEA ȘI VIEAȚA UNUI OFIȚER SUPERIOR PENTRU O NOAPTE DE DRAGOSTE — in cântec ^sholpic PICTURA DE CHR, SPEYER « PAGINI DE ACTUALITATE Răsboiul și Alcoolul LUPTA CONTRA ALCOOLISMULUI. — UN ARTICOL AL D-LUI PIERRE LAFITTE. — CE MASURI S’AU LUAT IN RUSIA.—REZULTATELE OBȚINUTE IN ELVEȚIA ȘI NORVEGIA Paralel cu marele războiu european, un al doilea razboiu se desenează din ce în ce mai accentuat și aceasta chiar în țările ce se găsesc deja în luptă. E vorba de marea cruciadă contra răztra războiului, cruciadă care a fost propovăduită de atîtea ori mai nainte, dar care n’a prins pînă azi. De data asta însă, războiul le-a deschis ochii la toți. Nicăeri mai bine decât în războiu, se pot vedea ravagiile alcoolului. In Rusia, în Franța, în Belgia și chiar în cumpătata Germanie, se resimt profund toate scăderile fizice și intelectuale ale soldaților alcoolici. Singură Anglia pare a prezenta o oarecare superioritate în această privință. De altfel la plecarea soldaților din patrie, societatea anti-alcoolică din Anglia, a avut grije să împartă fiecărui cite o foaie volantă în care se aflau tipărite următoarele șase precepte: 1) Alcoolul slăbește facultatea de a observa semnalele. 2) El împiedică soldatul de a se orienta spre a se pune la adăpost contra atacului inamicului. 3) El compromite preciziunea tirului. 4) El mărește senzația oboselei. 5) El scade puterea de rezistență contra frigului și hoațelor. 6) El agravează complicațiunile datorate rănilor primite în mptă.❖ Exemplul Angliei ar trebui să fie imitat și de celelalte armate. Francezii de altfel recunosc cei d’intîi, că în Flandra, soldații englezi cînd sunt obosiți și cei de băutură refuză orice fel de băutură alcoolică, și aceasta o fac nu din cauza disciplinei, ci din convingerea lor personală că rezistînd contra ispitei alcoolului, pe de o parte sporesc șansele de prezervațiune, iar pe de alta măresc forța de rezistență și de atac. Cu privire la această luptă contra alcoolului, d. Pierre Lafitte, directorul ziarului francez „Excelsior“ publică într’un recent număr următorul judicios articol: „îmi aduc aminte că pe Avenue d’Italie care este una din cele mai lungi străzi ce duc spre barierile Parisului, cu ocazia unei anchete personale, am găsit câte o circiumă la două case. Unui străin care mă însoțea nu-i venea să creadă ochilor. Uimirea și indignarea lui însă, nu mai cunoscură nici o margine cînd trebui să-i mărturisesc că numai considerațiinii de bucătărie politică, zădărniceau sforțările de combatere a unui asemenea flagel. Teama de alegător întunecă, conștiințele cele mai luminate. „Un mare ziar al nostru, a fost forțat să înceteze campania contra alcoolului de teamă să nu fie boicotat de patronii cafenelelor, berăriilor și cîrciumilor din întreaga Franță. Deputații, consilierii comunali și alți oameni politici au intervenit și s-a continuat otrăvirea și abrutizarea milioanelor de francezi. „Astăzi însă situația nu mai este aceiași. Guvernatorul militar al Parisului și prefectul poliției cari n’au motiv să se teamă de alegători, au dat o lovitură de moarte vînzărei absintului și băuturilor similare, vizate prin legile din 30 Ianuarie 1907 și 26 Decembrie 1908. Trebue deci ca presa să nu dezarmeze atîta timp cît aceste măsuri nu vor fi aplicate în toată țara. A nu profita de situația de azi, pentru a zdrobi monstrul, ar fi o adevărată crimă, un act de trădare socială, de care s’ar face vinovați acei cari dețin puterea absolută în acest moment. „Chiar în clipele acestea de adîncă frămîntare sufletească s'a putut zice despre alcool că el constitue o nouă primejdie. Nu este oare și el un fel de „năvălitor“? Nu cotropește oare și el corpul și creerul cu lamentabilul său cortej de nebunii și mizerii?... „Națiunea așteaptă generalizarea pe întregul teritoriu a măsurilor luate în Capitală. Trebue ca odată cu ultimul german să dispară de pe teritoriul Franței și cel din urmă pahar de alcool“. # Iată ce se petrece în Franța. Să vedem acum ce se petrece în Rusia, tara eminamente alcoolica. Aci, liga anti-alcoolică „Abstinența“ a trimis Țarului o adresă solicitând interzicerea complectă și pentru totdeauna a vînzării alcoolului, împăratul printr-o telegramă trimisă marelui Duce Constantin președintele ligei, a răspuns: „Vă mulțumesc. De mult luasem hotărîrea să suprnm cu desăvîrșire debitele oficiale pentru desfacerea alcoolului în Rusia“. întreaga presă din imperiu a înregistrat cu entuziasm depeșa prin care Țarul anunță desființarea debitelor guvernamentale. Ziarele văd în această deciziune un nou program a cărui consecință va fi regenerarea Rusiei și tranformarea ei în țară sănătoasă și puternică. „Nowoje Wieroja“ constată că unul din rezultatele fericite ale interzicerei băuturilor spirtoase dela izbucnirea războiului, este că totalul depunerilor la Casa de economii, în cursul lunei Septembrie a fost cu 23 de milioane de ruble mai mare ca totalul depunerilor din Septembrie, anul trecut. * In Norvegia, Regele Haakon a semnat un decret prin care interzice transformarea cerealelor și a cartofilor în alcool sau bere, pe toată durata războiului european. Măsura aceasta însă înseamnă închiderea de fapt a tuturor distileriilor de spirt și a fabricilor de bere. Un al doilea decret interzice vânzarea en gros și en detail a spirtului. Numai stocul existent de bere poate fi dat în consumație. Ca urmare, un mare număr de debite de băuturi s-au închis. De asemenea Consiliul federal din Elveția a dat o deciziune prin care se oprește extragerea alcoolului din cartofi și cereale și se suspendă vînzarea băuturilor spirtoase timp de un an de zile. Prin această măsură, pe deoparte se pune stavilă ravagiilor alcoolului, iar pe de alta, se conservă pentru hrana populațiunei substanța alimentară care fiind transformată în alcool otrăvea populația. * A trebuit dar să isbucnească un războiu european pentru ca măsurile contra alcoolismului să se ia în mod serios și cu foloase reale. Să sperăm că alcoolismul care este o boală lentă, se va vindeca în mod definitiv, mai ales la cei care întorși din războiu, își vor fi putut da seama de ce înseamnă a fi fi otrăvit viața fără folos nu numai pentru patrie dar nici pentru tine personal. BETE - SUBOBEȚE MACULATURA Un pretins mare ziar din Capitală anunță mereu pe pagina IV-a: HÂRTIE MACULATURA — de vânzare. Multă maculatură trebue să mai fie la acel ziar! Probabil, că e numai o maculatură — tot ziarul. — „ v..7*v... UNEI DOAMNE *~ care mimase limbă afumată Multă limbă afumată Ai mîncat, contța mea,— De ai prins la limbă atîta Și te-ai afumat așea... GRID. Chestiunea vînzării mărfurilor de tot felul, și în primul rind a alimentelor de prima necesitate, este de cea mai mare importanță în momentele grele prin care trecem actualmente. De aceea autoritățile au cea mai imperioasă datorie de a veghea să nu se facă abuzuri și de a ocroti populațiunea împotriva oricărei încercări de speculă și de exploatare. Trebue să constatăm cu satisfacție și cu bucurie că, în această privință, autoritățile publice și-au făcut pe deplin datoria. Intervenția aceasta a autorităților însă — care a mulțumit toată lumea și s’a dovedit de cel mai mare folos pentru publicul consumator — n’a fost pe placul unor negustori angrosiști și detailiști. Lucrul nu ne surprinde, căci era de așteptat. Decât, legile și regulamentele nu sunt numai pentru unii, ci pentru toată lumea. Și, după cum negustorimea are drept la anumite avantage și ocrotiri, tot așa trebue protejat în contra acelora cari ar căuta să speculeze nevoile sale. Șapte milioane de suflete, orice s’ar spune, valorează desigur mai mult decit cei cîțiva negustori angrosiști cari se agită și protestează. Prima grijă a guvernului și a autorităților publice trebue să fie prin urmare de a ocroti aceste șapte milioane de ființe omenești, Este vorba aci de nevoile și de traiul întregei populațiuni a țarei, care trebue să primeze totul. Interesele personale și mai ales cîștigul exagerat trebue să dispară imediat în fața unui problem economic de așa, de mare însemnătate. Cu toată dragostea și stima ce avem pentru negustorimea noastră, ca și în genere pentru toată lumea muncitoare, credem că nu trebue tolerată starea de lucruri pe care vor s-o creeze unii negustori angrosiști sau detailiști. Suntem gata a recunoaște, de altfel, că imensa majoritate a negustorimei noastre este însuflețită de cele mai umanitare și patriotice simțiminte și că nici nu s’a gândit măcar să speculeze publicul sau să tragă vre-un folos nepermis și nedrept de pe urma actualei stări de lucruri. Din fericire — și aceasta, o afirmăm nci cu o legitimă mîndrie — sînt prea puțini negustori de la noi cari nu-și dau seama de gravitatea împrejurărilor și cari se gîndesc să realizeze cu orice preț, cît mai mare cîștig din aceste împrejurări. Și negustorimea ca și publicul consumator sînt fiii aceleiași țări și expuși la aceleași primejdii. De aceea se impune în aceste momente, mai mult ca oricînd, să dea și unii și alții pilda celei mai frumoase solidarități sociale. Spuneam la începutul acestui articol că se impune în prima linie să se ia măsuri în privința vînzării alimentelor. De altfel, publicul ar avea dreptul să ceară fixarea de prețuri normale, nu numai pentru alimente de prima necesitate, ci pentru orice fel de alimente și mărfuri. Autoritățile publice însă n’au mers pînă acolo, ci s’au gîndit să asigure lumea numai în ceea ce privește vînzarea alimentelor de ultima necesitate. Angrosiștii și negustorii de toate categoriile au deci, pînă acum deplina libertate în ceea ce privește vînzarea celorlalte alimente și mărfuri. Destul cîștig deci din vînzarea acestor mărfuri, cari n’au fost tarifate de administrația comunală. Sunt atâtea alimente care se vând azi cu mult mai scump decât acum cir cva luni. Chiar pentru cele tarifate s’au pus prețuri mai mari decât cele obișnuite. Să vorbim însă de mărfurile netarifate. Aceste mărfuri sunt: cafea, macaroane, sardele și diferite conserve, batoguri și tot felul de pești afumați, bacherdă, mezeluri, ceai, lumânări, săpun, halva, brânzeturi, lămâi, mandarine, mere, pere și diferite fructe uscate, etc. In afară însă de aceste mărfuri, dintre care cele mai multe ar putea fi considerate tot ca de prima necesitate, mai sunt o mulțime care n’au fost tarifate. Este vorba de tot felul de mărfuri de lipscănie, mode, pânzeturi și stofe, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, ruifărie, mănușerie, blănărie, mărfuri de drogherie, etc. etc. După cum vedem, negustorii și angrosiștii au un mare număr de mărfuri pe care pot să le vîndă cu prețurile ce vor binevoi a hotărî dînșii. Cînd deci din o sută de mărfuri sînt abia cinci tarifate — și acestea tot cu cîștig — iar vînzarea celorlalte este lăsată la discreția angrosiștilor și negustorilor, credem că aceasta este destulă toleranță din partea autorităților. De aceea nu ne îndoim că vor recunoaște și negustorii că n’au dreptate să se agite și să protesteze. In cele din urmă se vor convinge și negustorii că autoritățile sunt silite să-și facă toată datoria. GH. DUNĂRE. ANCHETE Datoria autorităților — IN CHESTIUNEA VINZAREI ALIMENTELOR DE PRIMA NECESITATE — Colții apașilor Apașii presei cred că au drept la viață: atacați, — se apără. Zilele trecute au provocat un enorm scandal la o cafenea și, gazetele, se înțelege, au povestit faptul cititorilor. Acum că întâmplarea a fost scrisă cu mai multă sau cu mai puțină obiectivitate, e altceva. Dați-le voe adevăraților ziariști, pe cari apașii presei îi compromit, să se răzbune și ei cste puțin când au ocazie. In definitiv dacă apașii nu se băteau și nu făceau scandal, ziarele îi lăsau în pace. Dați în stambă, apașii presei se apără, ceva mai mult: se năpustesc asupra adevăraților jurnaliști. Trebue să spunem de la început că n’am avut cinstea să fim atacați de către apașii presei, iar cei asupra cărora s’au aruncat dînșii sînt tocmai adversarii noștri politici. Nu putem să suferim însă să vedem pe apașii presei arătîndu-și colții, terorizînd gazetăria romînă, — după cum n’am răbda ca hoții, odată scăpați din închisoare, să iasă la drum cu ciomagul pentru a sparge capul polițiștilor cari au pus mina pe ei și din pricina cărora au fost condamnați. In urma reportajului cu scandalul de la cafeneaua din calea Victoriei, un ziar ocazional a anunțat pentru viitorul său număr titlurile următoare: „încercarea de viol a d-lui I. Em. Protopopescu- Pake, directorul ziarului „Dreptatea“, „Drama conjugală de la „Universul“, „D-na Cazzavilan bătută groaznic de soțul ei” etc. Care este rostul acestor articole? Apașii presei spun: — Ori ne lăsați în pace să ne facem treburile, ori vă calomniem, inventăm, facem intrigi, nu ne lăsăm pînă nu vă facem de rîs. Cu alte cuvinte un șantaj, întreaga presă română este datoare să se ridice împotriva acestei îndrăzneli nouă a apașilor. întâmplarea socotim ca va servi și drept învățătură de minte unora dintre ziarele ocărite de apași, ziare serioase care adesea nu s’au sfiit de a întrebuința aceleaș arme de care se folosesc apașii de azi, ziare care și-au atacat adversarii într’un mod nepotrivit cu chemarea unei prese civilizate. ■ Credem că suntem înțeleși. Acestea nu ne împedică pe noi, cronicari obiectivi, să osândim procedeul întrebuințat azi de dirigiatorii ziarelor vremelnice. W.