Rondul, aprilie 1993 (Anul 1, nr. 36-57)

1993-04-01 / nr. 36

ANUL I, NR. 36, Pag. 2 Refugiul unui lider Partidul „Mișcarea pentru România“ are greutăți: în țară are numai un sediu, săptămînalul editat de M.P.R. n-are difuzare sau căutare Sediul central al partidului „Mișcarea pentru România“ și a publicației „Mișcarea“ se află într-o casă dă­răpănată de pe strada Scărlătescu (zona Gării de Nord) din Bucu­rești. Acest spațiu a fost cedat voluntar partidului, de către un cetățean care nu mai locuiește acolo. Cea mai mare problemă es­te curentul electric, care se întrerupe foar­te des. „Deși primim ni­ din toată țara, clona­pe plan financiar ne des­curcăm îngrozitor de greu. Cei de la Rodipet nu sînt corecți, și re­vista se găsește cu greu, nu numai în pro­vincie, ci și în Bucu­rești. Sedii prin țară nu avem decit unul, la Craiova. Susținătorii noștri sînt în număr mic pentru că în rîn­­durile partidului nu primim decît tineri cinstiți, selecționați în urma unor teste de cultură generală și mai ales din istoria națio­nală Avem semnale din țară că oamenii sunt nerăbdători să a­­fle ce anume reprezen­tăm“, ne-a declarat dl. Marian Munteanu, li­derul acestui partid. Ștefan Doru DANCUȘ Marți, 30 martie 1993, la Palatul Elisabeta a avut loc aniversarea unui an de la for­marea Frontului Democrat al Salvării Naționale (F.D.S.N.). La această omagiere a participat și fondatorul acestui partid, dl. Ion Iliescu, președintele țării. S-a băut și s-a vorbit mult. În imagine, președintele țării alături de președintele Senatului. PAC dezaprobă „Bugetul conține deturnări de fonduri în — declară senatorul Alexandru Popovici, „Partidul Alianței Civice nu va vota bugetul, între altele, pentru că premiza anunțată în alcătuirea lui — creșterea economică zero — nu este susținută de realitatea economică din România. în realitate este vorba de o scădere a pro­dusului intern brut, cu circa 3 000 mi­liarde lei față de 1992. Dacă aceasta este situația, trebuie măcar să se spună cin­stit țării cum stăm. Din punct de vedere al structurii bu­getului, multe lucruri stau, de aseme­nea, sub semnul nesincerității. Sunt pre­văzute, de pildă, la cheltuieli sume des­tinate subvențiilor pentru întreprinderi nerentabile, prin deturnarea adevăratei destinații a bugetului de stat într-o e­­conomie de piață. Impozitele plătite de contribuabili nu sunt destinate să ace­ bugetul propus I favoarea unităților de stat nerentabile ș­i Partidul Alianței Civice, pere pierderile unei industrii de stat neeficiente, ci unor investiții publice de utilitate cetățenească. Finanțarea între­prinderilor de stat se poate face numai din Fondurile Proprietății de Stat. De aceea, considerăm că trebuia să ni se prezinte acum simultan și bugetul și raportul de administrare a Fondului Proprietății de Stat, pentru a preîntîm­­pina orice deturnare de fonduri din­­tr-o parte în alta, în ce privește bugetul asigurărilor sociale, considerăm că s-a produs deja o asemenea deturnare de fonduri prin folosirea soldului activ al fondurilor de pensii, de șomaj, etc. în alte scopuri, respectiv acoperirea deficitului bugetu­lui public“. Andreea PASCTJ msmi „Guvernul revine la centra­lm“ „Proiectul propus de Guvern nu e un buget. Nu reprezintă o viziune serioasă asupra economiei românești în anul 1993“ — consideră deputatul Mircea Ciumara (P.N.T.C.D.) „Faptul că nici Guver­nul nu ia în serios acest proiect de buget e probat de absența primului mi­nistru. Pretutindeni în lume, bugetul e expresia cea mai directă a progra­mului de guvernare și el angajează în modul cel mai nemijlocit răspunde­rea primului ministru în fața Parlamentului. Pro­iectul care urmează să de­vină în această săptămînă lege nu e decît un para­van formal, conceput în grabă, pentru uzul obser­vatorilor externi, la adă­postul căruia Guvernul va continua să adminis­treze țara de azi pe mîi­­ne, în aceeași manieră centralistă și ineficientă pe care o cunoaștem de 40 de ani. Repartiția cheltuielilor administra­ției locale în proiectul de buget arată rit, se poate de clar că avem de-a face cu tendințe de revenire la un sistem centralist“. Mariana STOICIU Utile Utile Utile Utile ACTE NECESARE PENTRU ÎNREGISTRAREA NOULUI NĂSCUT Certificatul constatator de naștere, buletinele de identitate ale părinților, certificatele de naștere și de căsătorie ale pă­rinților. Poate declara nașterea orice persoană, dar certificatul îl primește doar unul dintre părinți, înregistrarea se va face în termen de 15 zile pentru co­pilul născut viu și 24 de ore pentru copilul născut mort. Ne­­respectarea termenului se a­­mendează cu 50 de lei. Pentru indemnizația de naș­tere a mamelor cu mai mult de un copil sunt necesare: adeve­rință tip de la starea civilă, co­pii după certificatele de naștere ale copiilor. Dacă sunt din afa­ra căsătoriei sau căsătorii suc­cesive e nevoie de copii după certificatul de naștere și de că­sătorie al mamei — sentințe de divorț (după caz). Acte pentru înregistrarea că­sătoriei. Timbre de 10 lei + 10 + 10 4> 20 de lei, buletinele de identitate, certificate de naște­re în original și copie, certifi­cate prenupțiale care au vala­bilitate 14 zile de la emitere pînă la oficiere, sentința de divorț ră­masă definitivă (după caz), cer­tificat de deces (original și co­pie) al fostului soț (după caz). Pentru căsătoria cu cetățeni străini sunt necesare: cetățean român — actele pentru de mai sus. Pentru cetățean străin — adeverința de domiciliu în care să fie menționat că este necăsătorit sau divorțat, tradu­să și legalizată la noi în țară, pașaport, certificat de naștere, tradus și legalizat, certificat prenupțial. Căsătoria se poate încheia la interval de 10—14 zile de la data depunerii actelor. Pentru căsătorii în zilele de sîmbătă se percepe o taxă de 3 000 lei, achitată anticipat, o­­dată cu înregistrarea declara­ției de căsătorie. La înregistrarea deceselor se cer: certificatul constatator de deces, buletinul de identitate al decedatului, certificatul de naș­tere și căsătorie, livretul mili­tar pentru bărbații pînă la vîr­­sta de 50 de ani. La înregistra­re se va prezenta o rudă de gradul I (soț, soție, părinți, co­pii) cu buletinul de identitate. înregistrarea decedatului ca­re are o cauză de moarte natu­rală se face în trei zile. Pentru moarte violentă este de 24 de ore. Nerespectarea termenului se amendează cu 50 de lei. Pen­tru înregistrări decese sîmbăta e program între 9—13. Toate înregistrările se fac în clădirea Primăriei. Cornelia ROBEA­NU ALOCAȚIE DE SPRIJIN Persoanele îndreptățite să primească alocație de sprijin conform articolului 130, Legea 1 din 1991, sunt: 1. Persoanele care au bene­ficiat de ajutor de șomaj, legal, fără a putea să se încadreze în muncă și sunt lipsite de mijloa­ce de întreținere, primesc în continuare alocație de sprijin. 2. Sunt considerate lipsite de mijloace de întreținere persoa­nele care îndeplinesc cumulativ zone­­le: a) nu dețin împreu­nă cu membrii familiei terenuri agricole, cu o suprafață mini­mă echivalentă cu cea preciza­tă la art. 5, alin. 1, lit. „a“. (20 000 m p., în zonele colinare și de șes și de cel puțin 40 000 m.p. în zonele montane); b) nu realizează împreună cu mem­brii familiei un venit mediu lu­nar de cel puțin 40 la sută pe membrii de familie, din salariul de bază minim pe economie, brut, indexat, din care s-a scă­zut impozitul corespunzător si­tuației titularului alocației de sprijin. Art. 12: Alocația de sprijin este o sumă egală cu 40 la sută din salariul minim pe econo­mie, brut, indexat, din care se scade impozitul corespunzător situației titularului. Alocația de sprijin se acordă pe o perioadă de 18 luni. în această perioadă, persoanele respective pot urma cursuri de calificare sau recali­ficare care să nu depășească durata de primire a alocației de sprijin. Actele necesare pentru în­scrierea la alocația de sprijin, buletin de identitate, carnet de șomer, decizia de încetare a plă­ții ajutorului de șomaj, acte din care să rezulte venitul lunar al fiecărui membru de familie, a­­deverință cu terenul agricol în proprietate. Bianca MUREȘAN

Next