Scînteia Tineretului, august 1955 (Anul 10, nr. 1946-1969)
1955-08-02 / nr. 1946
Consecinţe ale lipsei de organizare In fiecare an pe timpul verii, după terminarea anului de învăţământ, la uzinele „23 August" din Bucureşti sosesc studenţi la practică. Vin sute de studenţi din toate centrele universitare din ţară să-şi complecteze cunoştinţele dobândite la cursuri şi învaţă lingă maşini, cu ajutorul lucrătorilor, maiştrilor şi inginerilor, să împletească principiile teoretice cunoscute cu realitatea vie a procesului tehnologic de producţie, sub toate aspectele sale variate, complexe, autentice. Anul acesta, în vederea desfăşurării practicii In bune condiţiuni, conducerea uzinei a alcătuit un colectiv format din ingineri şefi de secţii, care urma să se îngrijească de această problemă. Grupa de învăţămînt de pe lingă direcţia cadre a uzinei primise în felul acesta un ajutor însemnat. Planul de practică pentru prima serie s-a întocmit la timp. Ţinîndu-se seama de proiectele trimise de facultăţi şi de durata seriilor, obiectivele de specializare au fost fixate şi programate în funcţie de specificul uzinei şi de pregătirea studenţilor, împărţirea calendaristică a corespuns în general necesităţilor. Primii studenţi au venit în luna mai. Ulterior, au sosit succesiv şi alte serii. Muncitorii şi inginerii i-au primit cu căldură. Cu toate că în uzină timpul are parcă o valoare mai mare, fiecare minut fiind preţuit, totuşi, prin atelierele şi secţiile unde au fost repartizaţi, studenţii au găsit peste tot oameni binevoitori, care-şi fac vreme să le dea cu răbdare toate explicaţiile de care au nevoie. Majoritatea studenţilor manifestă interes pentru practică. Ei dovedesc acest lucru prin sîrguinţa cu care muncesc să-şi adîncească cunoştinţele. Se pot menţiona grupe întregi care au muncit conştiincios, cu pasiune E vorba de grupele anului I de la Institutul politehnic Cluj, seria I-a, grupele anului II de la Institutul de maşini electrice Craiova şi de cele trei grupe aleanului IV de la Facultatea de mecanică din Bucureşti. Caietele de practică ale studenţilor din aceste grupe reflectăatitudinea serioasă pe care au avut-o studenţii în tot timpul stagiului de practică în uzină. Citindu-le, îţi dai seama că n-au pierdut vremea şi nici nu le-au complectat de mîntuială, copiind la întîmplare schiţe şi generalităţi după cursurile din timpul anului. Prin rezultatele obţinute şi prin comportarea generală în timpul practicii, unii studenţi cum ar fi Horia Voicu, Alexandru Buia şi Radu Pasca de la Institutul politehnic Cluj, Dorina Petcuşin şi Vasile Pora de la Institutul de maşini electrice Craiova şi alţii s-au remarcat în mod deosebit. Toţi aceştia, ca şi colegii lor care au ştiut să preţuiască vremea petrecută în fabrică, au arătat că sunt vrednici de cinstea ce lis-a făcut, de a fi trimişi să facă practică în una din cele mai mari uzine din ţară. Mai sunt însă studenţi care privesc altfel lucrurile. Aceştia în loc să respecte planul de practică şi să se apropie de muncitori, să înveţe, se plimbau cît era ziua de mare prin ateliere şi birouri, stingherind din lucru pe cei care-şi vedeau de treburi. Ca să evite uneori reproşurile muncitorilor şi inginerilor care le atrăgeau atenţia să nu mai piardă vremea, unii chiulangii preferau să se ascundă prin diverse locuri, de preferinţă la soare, pe iarbă, pentru a face plajă. Comportarea indisciplinată a acestor studenţi ar fi trebuit să pună pe gînduri organizaţiile U.T.M. din facultăţile respective. Cu atît mai mult cu cît şi în anii trecuţi s-au petrecut cazuri asemănătoare în diferite centre de practică. Ar fi fost necesar să se desfăşoare în rîndul studenţilor o activitate educativă mai susţinută, ca fiecare să înţeleagă şi să se convingă de însemnătatea stagiului de pratică, să li se atragă atenţia în mod Despre practica studenţilor la uzinele „23 August“ foarte serios că dispreţul cu care privesc această problemă va avea consecinţe asupra pregătirii lor pentru viitoarea profesie. Cred oare Nicolae Filipescu şi Mircea Todea de la Facultatea de tehnologie din Cluj sau alţii dela Facultatea de mecanică din Bucureşti, anul III, cum ar fi Dumitru Mazilu, Emil Tocăci şi Ovid Ştefănescu, că înşeală pe altcineva decit pe ei înşişi, dacă, în loc să stea în ateliere, îşi pierd timpul la şuete, pe iarbă ? Pe ei se înşeală ! Ei sînt cei care pierd. Abaterile săvîrşite de unii studenţi în timpul practicii se datoresc şi faptului că nici facultăţile nu s-au preocupat în măsură suficientă de pregătirea lor în vederea acestei perioade, însuşi modul cum au fost trimişi studenţiila practică a lăsat de dorit. Firesc ar fi fost ca fiecare facultate să fi trimis chiar din prima zi cîte un delegat pe un timp oarecare care să se ocupe de unele probleme materiale ale studenţilor, cum ar fi cantină, cazare etc. Inafară de Institutul tehnic din Galaţi şi Institutul de maşini electrice Craiova, nici o facultate nu s-a îngrijit să trimită la vreme asemenea delegaţi. Datorită acestei neglijenţe, cazarea studenţilor din Cluj, Timişoara şi Iaşi s-a făcut în mod defectuos şi cu întârziere. Situaţia studenţilor de la Institutul politehnic din Timişoara nu s-a rezolvat nici pînă în momentul de faţă satisfăcător. Lipsa delegaţilor de facultăţi a făcut să se ivească şi o altă defecţiune. Ştiind din anii trecuti că vin la practică neînsoţiţi de un delegat, studenţii n-au respectat termenul de prezentare. Au venit în grupuri mici. Cîţiva într-o zi, alţii mai tîrziu. De la Facultatea de mecanică din Bucureşti, 11 studenţi din anul I au venit timp de trei zile, iar restul pînă la 20, aproape după o săptămînă. De la anul III, al aceleiaşi facultăţi- 18 studenţi întârziaţi au venitla practică în decurs de 10 zile, cite unul, cite doi. Din această cauză grupa de învăţămînt din uzină a fost pusă de multe ori în situaţia ca săptămîni întregi să întocmească şi să modifice repartizările. Pe de altă parte, este greu să urmăreşti în ansamblu desfăşurarea practicii cînd în fiecare zi sosesc cîte 2-3 studenţi întîrziaţi. Se dă peste cap planificarea calendaristică, iar planul tematic rămâne pe hîrtie, nerealizat. Se pare că facultăţile nu cunosc destul de bine aceste lucruri. Conferenţiarii şi asistenţii vin rar prin uzină. Iar atunci cînd vin, unii dintre ei stau puţin şiprea, că , după ce dau o raităprin uzină, verifică sumar câteva caiete de practică, stau de vorbă cu cîţiva studenţi şi îşi trec observaţiile într-o condică. Tot controlul nu durează uneori nici trei ceasuri încheiate. De cînd s-a început practica anul acesta, n-a venit nimeni din partea facultăţilor din Iaşi, Timişoara şi Bucureşti, să stea două trei zile în uzină pentru a-şi da seama mai bine de situaţie. S-ar fi putut verifica cu acest prilej dacă tematica planurilor de practică corespunde obiectivelor de specializare, dacăplanurile calendaristice sunt întocmite judicios (de pildă, dacă pentru cunoaşterea strungului Carusel nu s-a afectatprea puţin o zi, în timp ce pentru ascuţitorie 3-4 zile sunt prea multe faţă de utilajul şi documentaţia afectată pentru studiu). Cîte n-ar fi fost de observat şi de îndreptat! S-ar fi putut ţine consfătuiri cu studenţii şi inginerii din uzină ; exista posibilitatea organizării unor lecţii demonstrative pe ateliere. Se puteau face multe şi s-a făcut atît de puţin. Nu se poate spune că conducerea uzinei „23 August” nu are nici o vină în felul în care au făcut studenţii practica. Conducerea uzinei cunoştea încă de anul trecut unele defecţiuni care împiedicau desfăşurarea practicii studenţilor. Cu toate acestea, nu s-a ţinut seama de experienţa anilor trecuţi şi această problemă nu a fost privită cu destulă seriozitate. Intr-o uzină unde vin sute de studenţi pe timpul verii, organizarea practicii trebuia începută din timp, metodic. Problema principală care trebuia rezolvată înainte de toate era fixarea numărului de studenţi pe care uzina putea să-i primească la practică în mod real fără să se stingherească activitatea în producţie. Conducerea uzinei a lăsat întreaga răspundere pe seama grupei de învăţămînt, care a lucrat cum s-a priceput. Rezultatul a fost că în uzină a venitun număr prea mare de studenţi. Nici încheierea convenţiilor cu facultăţile care au trimis studenţi la practică nu a fost organizată în bune condiţiuni. Unelepuncte din convenţiile încheiate sunt formale şi fictive, fără nici o valoare reală. Aceasta întrucît conţin, clauze care nu pot fi niciodată respectate de părțile contractante doarece se bazează pe hotărîri ministeriale care nu mai sînt în vigoare. Dacă conducerea uzinei se ocupa mai mult de practica studenților afla că nici colectivul de ingineri care a fost alcătuit pentru îndrumarea practicii nu-și îndeplineşte sarcinile. A lucrat la început două săptămîni şi apoi s-a destrămat Consecinţele acestei indiferenţe s-au resimţit. Planurile de practică pentru seriile următoare au fost improvizate fără ajutorul tehnic al oamenilor de specialitate. Maiştrii şi lucrătorii n-au primit indicaţii suficiente asupra procedeelor metodice pe care trebuie să le folosească cînd explică studenţilor cinematica unei maşini sau le explică o schiţă, un proces tehnologic. Nu s-au ţinut nici şedinţe cu studenţii şi inginerii din secţii pentru a se analiza modul cum se desfăşoară practica şi a se trage învăţăminte în vederea seriilor următoare-La rândul ei, grupa de învăţămînt, în loc să seziseze din vreme toate acestea conducerii uzinei pentru a se putea lua măsuri de îndreptare a lucrurilor, s-a mulţumit să-şi irosească forţele într-o activitate birocratică fără perspective, căutînd să rezolve sarcini care o depăşeau. Pentru a se lichida defecţiunile care stînjenesc practica studenţilor sunt necesare măsuri grabnice. Conducerea uzinei ar trebui să reorganizeze colectivul de ingineri care a fost alcătuit iniţial pentru sprijinirea acestei activităţi. Indrumarea şi controlul practicii în uzină va spori în felul acesta considerabil. Se vor putea revizui din timp şi la un nivel corespunzător planurile tematice pentru seria în curs, cît şi pentru seria care urmează. In acest scop, e bine să se ceară, facultăţilor ca proiectele lor pentru practică să nu le mai trimită odată cu studenţii, ci înainte, pentru a fi studiate în prealabil fără grabă. Pentru a se evita la seria următoare aglomerarea studenţilor în ateliere, colectivul de ingineri ar trebui să elaboreze chiar de pe acum un plan de repartizare, întrucît se cunosc obiectivele de specializare şi efectivele. în general este de dorit să se acorde mai multă importanţă caietelor de practică, iar inginerii din ateliere şi secţii să nu aştepte ca studenţii să-l roage ca să le corecteze caietele. Pentru a stimula interesul studenţilor de a-şi complecta caietele la zi, inginerii ar trebui să le controleze regulat şi să facă observaţiuni scrise asupra calităţii însemnărilor făcute de studenţi. îmbunătăţirea condiţiilor de practică va contribui la întărirea disciplinei studenţilor în uzină, creîndu-se o legătură mai trainică între cei care vin să înveţe şi cei care se oferă să-i înveţe. ŞTEFAN S. MOHOR Stropitoare zburătoare Pe aeroport a aterizat un avion biplan. A făcut un scurt ocol, apoi s-a oprit în apropierea unor butoaie. îndată cîteva fete au început să aducă găleţile cu soluţie de piatră vînătă şi s-o toarne în rezervorul aşezat în spatele scaunului pilotului. Pe urmă capacul rezervorului a fost închis la loc. Mecanicul Iulian Grecu s-a proptit într-una din aripi ajutîndu-i pilotului Constantin Chiriacescu să întoarcă aparatul mai repede și după vreo cîteva zeci de metri de drum pe pistă , avionul a decedat îndepărtându-se. Ajuns deasupra viilor de pe dealul Şorogari, Constantin Chiriacescu a coborît aproape de sol şi a dat drumul mecanismului de pulverizare a soluţiei. In cîteva minute butucii de viţă de vie de pe o jumătate de hectar au fost stropiţi cu cantitatea de 200 litri soluţie de piatră vînătă. Şi astfel, din zece în zece minute, avionul se întorcea la aeroport spre a-şi reînoi încărcătura. Munca echipajului avionului stropitoare este rodnică. In şase zile au fost stropite din avion 80 hectare de vie aparţinînd gospodăriei agricole de stat Bucium, regiunea Iaşi. Corespondent JOE LENŢER Chipul eroului contemporan*) Vorbind despre spinoasa problemă a înfăţişării eroului pozitiv, Galina Nikolaeva scria în articolul „Cum să creăm imaginea eroului” publicat de „Literaturaia Gazeta” în noiembrie 1954: „...Nu trebuie să ne pierdem în consideraţii asupra dozării trăsăturilor pozitive şi negative, ci să studiem cu toată puterea noastră creatoare, viaţa, munca eroilor noştri, să căutăm să pătrundem în sufletul celor mai buni oameni sovietici, pentru ca să arătăm tot farmecul şi complexitatea lor, să-i arătăm aşa cum sunt, vii şi convingători. Iar dacă scriitorul va cunoaşte şi va pătrunde în sufletul eroului, el îi va înfăţişa pe eroi aşa cum îi sugerează talentul şi gîndirea, cu defecte sau fără defecte (s.n.), în clipele lor de îndoială şi de greutăţi sau în perioade cînd o mişcare bine gîndită îi duce spre ţintă fără greş". La puţin timp după aceasta, editurile sovietice au scos în ediţii de mare tiraj nuvela Galinei Nikolaeva intitulată atît de simplu „Povestire despre directorul unui S.M.T. şi agronomul şef". (Nu înţelegem căror considerente se datoreşte trunchierea în traducerea românească a titlului care a devenit „Povestea Nastiei Kovşova" !). Nuvela apare pentru noi şi ca o convingătoare argumentare artistică a tezei pe care G. Nikolaeva o susţine în articolul mai sus citat. Intr-adevăr, aşa cum îşi propune în articol, autoarea s-a ridicat în povestirea aceasta pînă la nivelul eroilor săi, dovedind că eroul pozitiv, contemporanul nostru, nu poate fi dezvăluit în faţa cititorilor în toată măreţia sa sufletească, în toată bogăţia şi nobleţea ideilor şi aspiraţiilor sale, decit printr-o temeinică înţelegere şi cunoaştere a vieţii sale intime. * Galina Nikolaeva — „Povestea Nastiei Kovşova“ — E.S.P.L.A. — Colecţia Meridiane — 1955. „Scînteia tineretului" Pag. 2-a 2 august 1955 a specificului muncii sale şi a modului în care acest specific se răsfrînge în comportarea eroilor. Dar se poate oare confunda această înţelegere şi cunoaştere a vieţii cu jonglarea numărului de trăsături pozitive şi negative ale eroului contemporan, jonglare în care excelează unii critici literari şi chiar unii scriitori de la noi ? Nu, în nici un caz. Dozarea farmaceutică a procentajului de „pete" în caracterul unui erou, chipurile pentru a-l „umaniza” şi a-l face mai „veridic", este un lucru artificial, o speculaţie ieftină, ca şi extrema cealaltă, a „eroilor ideali". In acelaşi articol, Galiana , Nikolaeva arată că „...esenţa problemei nu constă în faptul că omul are anumite lipsuri Şi greşeli, ci în faptul că are spirit partinic combativ, pe care el, constructor al comunismului, îl concretizează zilnic în fapte mai mari Şi noai mici”. Spre zugrăvirea acestui spirit partinic combativ şi a formelor sale de concretizare trebuie să tindă scriitorul atunci cînd scrie despre eroul pozitiv. Aceasta se poate face numai în practica creaţiei şi a cunoaşterii realităţii şi conflictelor ei-Nastia Kovşova, eroina nuvelei Galinei Nikolaeva, face dovada unei rezolvări vii autentice, dată în focul creaţiei, problemelor redării eroului pozitiv al zilelor noastre. Nastia Kovşova găseşte în S.M.T.-ul din Juraviho o atmosferă călduţă de automulţumire, o atmosferă îmbîcsită de rutină şi de superficialitate. Conducătorii S.M.T.-ului Se mulţumesc să fie „în pas” cu celelalte S.M.T.-uri din raion fără a-şi pune problema ridicării calităţii muncii, a scopului activităţii lor. Din această cauză, în multe colhozuri productivitatea muncii e scăzută, ziua-muncă este slab retribuită şi cîştigul colhoznicilor e mic. Noua agronomă, în ciuda aparenţei sale de fetiţă naivă şi slăbuţă, care nu ştie să se descurce în chestiunile ce o privesc personal, se apucă cu dragoste de muncă şi învingînd una după alta piedici de tot felul, reuşeşte să smulgă din rutină şi indiferenţă S.M.T.-ul din Juravino. In Nastia Kovşova se întruchipează cele mai bune şi mai frumoase calităţi ale omului sovietic, ale tinerei generaţii de constructori ai comunismului. Nastia Kovsova are ca scop suprem în activitatea ei slujirea poporului; conştiinţa acestei nobile misiuni o înaripează pe Nastia şi îi dă putere să învingă în lupta cu acei oameni meschini, egoişti şi interesaţi care sunt calificaţi în nuvelă ca fiind „antreprenori” ai poporului. Nastiei Kovşova îi e caracteristică în acţiunile ei o nestrămutată credinţă în dreptatea şi victoria cauzei pentru care luptă. Aceasta o face să-şi urmărească cu o extraordinară perseverenţă scopul. Cu sufletul deschis, încredinţată că va fi înţeleasă, ea se duce la comitetul raional, la secretarul comitetului regional de partid şi obţine intradevăr dreptatea cauzei sale, care este însăşi cauza poporului. Niciodată mulţumită cu ceea ce a realizat, neobosită ea caută perfecţionarea iar atunci cînd i se pare că a obţinut-o intr-un domeniu, găseşte un alt făgaş pe care să-şi călăuzească energia. Lupta aprigă a Nastiei Kovşova cu toţi cei care-i stau împotrivă îşi găseşte explicaţia în acea mare şi generoasă dragoste faţă de om, faţă de nevoile celor mulţi, dragoste tipică oamenilor sovietici, în timp ce pentru birocraţii formalişti şi nepăsători din fruntea S.M.T.-ului Juravino, trifoiul şi asolamentele, agregatele şi sămînţa condiţionată înseamnă doar procente şi planuri, simple noţiuni agrotehnice, pentru Nastia Kovşova în spatele tuturor acestora se află soarta a zeci de oameni, viaţa şi bucuriile colhoznicilor. Astfel Nastia ne apare ca un exponent al maselor în care recunoaştem cele mai caracteristice trăsături, ale poporului sovietic, ca un adevărat constructor al comunismului. In nuvela Galinei Nikolaeva, alături de Nastia Kovsova, apar încă multe figuri de oameni simpli care, deși episodice, sunt expresiv creionate constituind un fel de fundal viu din care se desprinde eroina principală ; acestea întregesc parcă imaginea pe care cititorul şi-o formează despre Nastia. Numărăm în rîndul acestor oameni pe secretarul de partid Sokolov, pe agerul bunic Silanti, care consideră toţi noii veniţi la S.M.T. ca oaspeţii săi personali, pe comsomolistul Goşa Ciumak, excelentul mecanizator şi tractorist, pe colhoznicii din colhozul „Octombrie” care se luptă cu greutăţile şi de care Nastia se ocupă în mod special, şi încă mulţi alţii... Alături de Nastia Kovşova aceşti oameni încheagă parcă un măreţ tablou al uriaşului front în care oamenii sovietici păşesc pe drumul larg al comunismului, al invincibilităţii acestui front. Cu atât mai josnică ne apare — luînd prin comparaţie — figura lui Arkadii Farzanov, inginerul şef al S.M.T.-ului, „antreprenor” al poporului, om care cu neruşinare îşi însuşeşte meritele altora, îşi aranjează interesele sale personale în dauna intereselor colectivităţii. Conflictul dintre Nastia Kovşova şi Arkadii este conflictul dintre nou şi vechi, dintre cei ce merg înainte şi cei ce se pun în calea avîntului spre mai bine. In lupta aceasta nu poate învinge decit ceea ce-i nou, puternic şi drept, Nastia Kovşova — şi prin ea toţi oamenii de care vorbeam mai sus — triumfă. O particularitate a nuvelei, care i-a învestit o anume logică interioară distinctă, este aceea că întâmplările le aflăm din gura directorului staţiunii din Juravino— Alexei Cealikov. Acesta, unul din cei cu care a avut de furcă Nastia Kovsîlva, îşi „dă drumul" treptat, povestind cu năduful omului trecut prin multe, dar şi cu înţelegerea celui care azi o iubeşte pe micuţa şi dîrza fată. In unele situaţii, de exemplu, cititorului i se pare — dat fiind optica povestitorului — că Nastia este singură şi părăsită în acţiunile ei. Alteori, cititorul se întreabă cu uimire, odată cu Alexei de altfel, cînd a putut Nastia să se împrietenească cu tractoriştii, cînd şi cum a putut să-şi cucerească încrederea şi stima oamenilor? Pentru el, Nastia apare dintr-odată, surprinzător, ca fiind în fruntea colhoznicilor, stimată de ei, cerîndu-i-se părerea chiar în chestiuni ale vieţii lor familiare. Autoarea ar fi fost poate tentată să explice aceste situaţii şi le-ar fi rezolvat cu uşurinţă. Insă nu trebuie uitat nici un moment că toate întîmplările sînt privite prin prisma lui Alexei care la început era pornit contra Nastiei şi care, neinteresîndu-se deloc de tînăra agronomă, nu avea de unde să cunoască toate aceste lucruri. Galina Nikolaeva a reliefat cu grijă stări sufleteşti dintre cele mai nuanţate şi amănunte capabile să explice lăuntric comportarea eroilor. Iată, exprimată în cîteva cuvinte doar, impresia diferită produsă de Nastia cînd critică prima oară conducerea S.M.T.-ului (vorbeşte Alexei Cealikov): „Pe mine, verbele ei mă necăjeau şi mă întristau, pe Fedea (secretarul de partid al S.M.T.ului, n.n.) îl tulburau, pe Ignat Ignatovici (un agronom, n. n.) îl plictiseau, iar pe Arkadii îl scoteau din sărite". Din notarea sumară dar minuţioasă a reacţiilor, întrezărim deja care va fi atitudinea viitoare a acestor oameni faţă de Nastia! O uşoară notă de umor se degajă din întregul parcurs al povestirii, provenind din situaţia neobişnuită a povestitorului Cealikov. Alexei, care în momentul povestirii este îndrăgostit de Nastia, vrea să pară totuşi un povestitor obiectiv şi să prezinte lucrurile aşa cum le vedea atunci cînd era „duşmanul" Nastiei şi cînd aceasta-i făcea zile fripte la S.M.T. Totuşi, actualele sale sentimente pentru Nastia răzbat printre rânduri şi — în contrast cu intenţiile sale de obiectivitate — dau tocmai acea notă de umor. O scena plină de un comic savuros — prilej de a-i ironiza pe birocraţii din conducerea S.M.T--ului — este, in această privinţă, cea care se petrece la secretarul comitetului regional de partid, cînd întreaga conducere vine să se plîngă împotriva Nastiei. Iat-o, aşa cum o relatează povestitorul. „...într-o parte a odăii stăteau patru bărbaţi, toţi înalţi şi voinici uitîndu-se cu ură spre colţul din fund. Iar în colţul din fund stătea cuminte o fetişcană mărunţică, cu picioarele vîrîte sub scaun şi cu vîrfurile pantofilor în jos, cu capul plecat pe un umăr şi cu funduliţele ieşite înainte... Şi cel puţin dacă ar fi avut o înfăţişare războinică, dacă ar fi fost măcar furioasă ! Dar de unde,... Avea un aer aşa de abătut !... Intr-adevăr dacă te gîndeai că patru bărbaţi înalţi cît uşa erau gata să dezerteze de la S.M.T. din pricina acelei biete fiinţe amărîte, avea de ce să te umfle insul“. Numai că „fiinţa amărîtă“ se dovedeşte a fi puternică şi plină de voinţă, dreptatea fiind de partea ei. Ceea ce Alexei Cealikov a înţeles acum, dar nu putea pricepe însă deloc în clipele când cerceta tabloul din încăperea primului secretar. Tot în articolul „Cum se creează imaginea eroului“ Galina Nikolaeva sublinia una din cele mai importante cerinţe puse de partid în faţa literaturii realist-socialiste , „dezvăluirea unei teme partinice prin zugrăvirea vieţii spirituale, emoţionante a eroilor“. Autoarea însăşi, scriind povestirea da faţă, a avut în vedere împlinirea acestei cerinţe. Ea ne-a făcut să înţelegem uriaşa însemnătate a uneia din problemele cele mai actuale ce se pun în Uniunea Sovietică — ridicarea şi avîntul producţiei agricole — înfăţişindu-ne, pentru aceasta, viaţa minunatului om sovietic care este Nastia Kovşova. înţelegînd-o pe Nastia Kovşova, înţelegîndu-i lupta şi aspiraţiile, cititorii înţeleg şi preţuiesc şi mai mult întregul popor sovietic, ţelurile luptei sale nobile, pe care le înfăptuieşte cu atîta dîrzenie. Scriitoarea l-a conturat pe acest contemporan al vremurilor noastre nu după reţete şi procentaje, ci cunoscînd prin studiu viaţa eroului şi dezvăluind esenţa acestei vieţi. Realitatea sovietică atît de bogată in fapte măreţe şi eroice i-a furnizat Galinei Nikolaeva materialul de viaţă al cărţii. Nuvela ei e un rod al cunoaşterii şi încrederii în realitate. Iată o preţioasă învăţătură pentru acei titleri literaţi de la noi, amatori de speculaţii teoretice abstracte, dar lipsiţi de un contact viu, permanent cu realitatea. Nastia Kovşova impresionează pe cititor şi-i devine un erou drag, pentru că ea e un om care trăieşte şi-şi are necazurile şi bucuriile , sale, pentru că Nastia Kovşova învinge piedicile din drumul său, mai greu sau mai uşor, dar le învinge firesc, conform mersului vieţii, pentru că în lupta ei e animată de un deosebit spirit partinic, care în viaţă se traduce prin marea-i dragoste de oameni, pentru că, intr-un cuvînt, Nastia Kovşova este un om viu. In aceasta constă marea forţă şi viabilitate a acestei emoţionante povestiri. SERGIU MAXIM Vacanţa pionierească In taberele de la munte sau de la mare, pionierii patriei noastre işi petrec cele mai frumoase clipe ale vacanţei Ei ştiu să preţuiască din plin aceste zile minunate. Dis de dimineaţă, trompetistul sună deşteptarea. O nouă zi plină de surprize începe din momentul acesta. Cintecul lui cheamă la aer şi soare pionierii din tabără, care vor începe numaidecit programul lor de jocuri distractive şi interesante. Oare cu ce vor începe astăzi ? în tabăra de pionieri de la Timişul de jos, programul a început azi cu un foarte interesant meci de dublu la tenis de masă in aer liber. Pe cît se vede pionierii sunt pasionați amatori ai acestui sport. Cine va cîştiga întrecerea? Mă aflam în biroul comandamentului brigadierilor care lucrează pe şantierul de la Combinatul Poligrafic Casa Scînteii „I. V. Stalin“ şi îl ascultam pe tovarăşul Năstase care vorbea despre munca brigăzilor. Tocmai spunea cum cei din brigada raionului „Gh. Gheorghiu-Dej“ au reuşit să obţină steagul de brigadă fruntaşă pe şantier, cînd a fost întrerupt de sosirea a patru tineri. — Am vrea să muncim ca brigadieri pe şantier — spuse unul din ei — şi nu prea ştim care sunt condiţiile. Tovarăşul Năstase a început să 1© explice atunci cere este programul de lucru al brigadierilor, cum işi petrec timpul liber luînd parte la acţiuni sportive şi la manifestări culturale şi cum a fi brigadier, înseamnă a dovedi o înaltă disciplină in muncă şi în toată activitatea din timpul liber. — Munca de brigadier este frumoasă dar nu uşoară, le spuse el. Veţi primi haine şi încălţăminte, veţi avea posibilitatea să participaţi la activitatea noastră culturală şi sportivă, dar vă atrag atenţia încă odată că brigadier nu poate fi oricine- Mai gîndiţi-vă şi apoi spuneţi ce aţi hotărît. — Noi ne-am hotărît tovarăşe. Sîntem doar elevi de la o şcoală profesională şi nu fugim de muncă. Am aflat ca tinerii se numesc: Constantin Ungureanu, Marin Mihai, Ion Budenaru şi Ştefan Nimaru. încă nu părăsiseră biroul proaspeţii brigadieri cînd, pe uşă, dă năvală un tînăr scund şi negricios, cu ochi ca de cărbune. — Tovarăşe Năstase, normatorul ne face greutăţi şi trebuie să rezolvaţi această problemă. — Dar ce s-a întîmplat ? —Apoi, nu prea respectă munca brigadierilor. Noi una facem pe teren şi cam alta trece el pe hîrtie. Cel „revoltat" pentru Inexactităţile normatorului este tov. Duminică Buşcă, responsabilul brigăzii raionului „23 August“. Brigada sa nu se număra înainte printre cele fruntaşe. In ultimul timp însă s-au schimbat lucrurile. Tovarăşul Buşcă m-a călăuzit spre locul de muncă al brigăzii şi cu această ocazie l-am rugat să-mi povestească ceva despre el. — Ce pot să spun tovarășe ? Eu nu știam nici măcar alfabetul. Nu cunoșteam nici o meserie, dar am fost ajutat, iar azi cunosc și una și alta. Munca de brigadier am îndrăgit-o încă de cînd lucram la Buftea. Acum, dacă am auzit că s-a deschis aici un șantier al tineretului, am venit şi eu. Brigada mea la început, de... nu prea mergea, însă acum... să vedeţi numai cum lucrează băieţii!... Aici lucrează băieţii noştri — spuse tovarăşul Buşcă — şi să vedeţi ce rezultate o să avem la sfîrşitul săptămînii. M-am convins că intr-adevăr această brigadă are tineri de nădejde. Ne-am oprit lingă un buldozer pe care îl cercetau câţiva tineri. Se stricase ceva, iar brigadierii Octavian Velea şi Ion Berechet ajutau buldozeristului să-l pună în funcţiune. Brigadierii aveau şi alte sarcini, dar nu puteau lăsa buldozeristul singur la greu... Cu noul lor comandant, brigadierii desigur că îşi vor ajunge scopul. Au ei o dorinţă ascunsă şi luptă cu îndîrjire pentru realizarea ei. Cei din brigada raionului „Gh. Gheorghiu-Dej" se pare că au simţit ceva, iar munca lor dovedeşte că şi-au sporit avântul. De altfel toate brigăzile sînt în întrecere şi fiecare vrea să deţină steagul de fruntaşă. Cine se va bucura oare de această onoare la sfîrşitul săptămînii? Să fie tot brigada raionului .,Gh. Gheorghiu-Dej“ ? Sau cumva brigada raionului .,Stalin“? Cine ştie dacă nu va aduce o surpriză, brigada condusă de Buşcă, tânărul scund şi negricios, cu ochi ca de cărbune. Muncesc de zor brigadierii şi cu fiecare zi aspectul şantierului se schimbă. Pînă la 23 August nu mai e mult şi toţi se străduiesc ca la această dată, pe unde se văd azi şanţuri şi sfărîmături de ziduri, să fie spaţii verzi şi ronduri cu flori multicolore. Acum, pământul se nivelează, iar şoselele au început să alcătuiască o reţea care pînă mai ieri putea fi doar bănuită. Alături de brigadieri vin şi lucrează voluntar tineri din Capitală. Mîinile lor obişnuite cu strungul, cu volanul automobilului, sau cu cartea și caietul, muncesc de zor la amenajarea frumosului parc. M. ARHIMEDE întovărăşiri Împart roadele muncii Ţăranii muncitori întovărăşiţi din satul Reşca, raionul Caracal, au terminat de curînd secerişul şi treierişul griului şi orzului. De pe cele 35 ha. însămînţate cu griu, ei au realizat o producţie de 1.800 kg. la hectar, iar la orz, de pe 10 ha., au recoltat mai mult de 30.000 kg. de boabe. După ce au achitat cotele cuvenite statului şi plata în natură pentru muncile efectuate de S.M.T., întovărăşiţii au împărţit între ei recolta. Ţăranul muncitor Andrei Gheorghe, de pildă, a dus acasă mai bine de 1 560 kg. de griu, Nicolae Ioniţă 2.300 kg., iar Pandelie din 1.100 kg. de griu. Rod bogat au dus la casele lor şi ceilalţi ţărani muncitori întovărăşiţi din satul Reşca. Ne scriu cititorii Un colţ pentru odihna Nimeni nu mai era atras să se odihnească în parcul din faţa căminului cultural al comunei Ciocăneşti, raionul Călăraşi. Nu erau nici flori, nici verdeaţă şi parcă nici pomii nu mai umbreau. ...într-o dimineaţă însorită, un grup de tineri gălăgioşi ieşiră pe uşa căminului cultural. — Hai, lăsaţi veselia acum — se auzi un glas — şi să pornim la treabă după cum ne-am sfătuit. In mai puţin de două ore, grupuleţe de tineri se îndreptau spre parc. Ei purtau pe umeri sape, greble, topoare, alţii duceau lăzi şi roabe încărcate cu răsadniţe. Utemiiştii Vasile Chiru şi Vasile R. Ion începură să lucreze printre primii. Ion Drăgan, Elena Dinu şi Maria Petre le urmară exemplul şi împreună cu pionierii de la Şcoala elementară de 7 ani au lucrat 640 ore muncă voluntară. Aşa au apărut în parc cei 10 plopi de Canada, plantaţi pe una din laturile parcului şi rondurile din centru, în care au fost sădite cu grijă flori- Panseluţe, stighie, nei înalţi şi parfumaţi, ochiul boului, viu colorat, se întrec parcă să ademenească pe trecători cu frumuseţea şi gingăşia lor. Tiinerii au muncit cu hărnicie. Ei au reparat băncile şi au construit şi alte şase bănci noi. Ort de plăcut este azi să te odihneşti în parcul comunei noastre! .. • , t Corespondentă ALICE BELIVAN INFORMAŢII Luni dimineaţă a început la Ministerul Invăţământului o consfătuire cu şefii secţiilor de învăţământ ale sfaturilor populare regionale. La consfătuire se analizează activitatea şcolilor elementare şi medii în anul şcolar 1954—1855, şi se vor stabili măsurile pentru deschiderea noului an şcolar, în prima zi a consfătuirii au fost prezentate referatele secţiilor de învăţămînt ale sfaturilor populare regionale Iaşi şi Timişoara, după care au urmat discuţii. Lucrările consfătuirii continuă în zilele de 2 şi 3 august. ★ Duminică s-a înapoiat în Capitală delegaţia arhitecţilor din R.P.R. care a participat la Congresul Internaţional al arhitecţilor de la Haga Din delegaţie au făcut parte prof. arhitect Pompiliu Macovei, vicepreşedinte al Uniunii Arhitecţilor din R.P.R., arhitect şef al oraşului Bucureşti şi prof. arhitect Horia Maicu, membru al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, membru în biroul Uniunii Arhitecţilor din R. P. R. (Agempres)