Scînteia Tineretului, august 1955 (Anul 10, nr. 1946-1969)

1955-08-02 / nr. 1946

Consecinţe ale lipsei de organizare In fiecare an pe timpul verii, după ter­minarea anului de învăţământ, la uzinele „23 August" din Bucureşti sosesc studenţi la practică. Vin sute de studenţi din toate centrele universitare din ţară să-şi complecteze cunoştinţele dobândite la cursuri­ şi învaţă lingă maşini, cu aju­torul lucrătorilor, maiştrilor şi ingineri­lor, să împletească principiile teoretice cunoscute cu realitatea vie a procesului tehnologic de producţie, sub toate aspec­tele sale variate, complexe, autentice. Anul acesta, în vederea desfăşurării practicii In bune condiţiuni, conducerea uzinei a alcătuit un colectiv format din ingineri şefi­ de secţii, care urma să se îngrijească de această problemă. Grupa de învăţămînt de pe lingă direcţia cadre a uzinei primise în felul acesta un ajutor însemnat. Planul de practică pentru prima serie s-a întocmit la timp. Ţinîndu-se seama de proiectele trimise de facultăţi şi de durata seriilor, obiectivele de specializare au fost fixate şi programate în funcţie de spe­cificul uzinei şi de pregătirea studenţilor, împărţirea calendaristică a corespuns în general necesităţilor. Primii studenţi au venit în luna mai. Ulterior, au sosit suc­cesiv şi alte serii. Muncitorii şi inginerii i-au primit cu căldură. Cu toate că în uzină timpul are parcă o valoare mai mare, fiecare minut fiind preţuit, totuşi, prin atelierele şi secţiile unde au fost re­partizaţi, studenţii au găsit peste tot oa­­meni binevoitori, care-şi fac vreme să le dea cu răbdare toate explicaţiile de care au nevoie. Majoritatea studenţilor manifestă inte­res pentru practică. Ei dovedesc acest lu­cru prin sîrguinţa cu care muncesc să-şi adîncească cunoştinţele. Se pot menţiona grupe întregi care au muncit conştiincios, cu pasiune­ E vorba de grupele anului I de la Institutul politehnic Cluj, seria I-a, grupele anului II de la Institutul de maşini electrice Craiova şi de cele trei grupe ale­­anului IV de la Facultatea de mecanică din Bucureşti. Caietele de prac­tică ale studenţilor din aceste grupe re­flectă­­atitudinea serioasă pe care au avut-o studenţii în tot timpul stagiului de practică în uzină. Citindu-le, îţi dai seama că n-au pierdut vremea şi nici nu le-au complectat de mîntuia­lă, copiind l­a întîmplare schiţe şi generalităţi după cursurile din timpul anului. Prin rezultatele obţinute şi prin com­portarea generală în timpul practicii, unii studenţi cum ar fi Horia Voicu, Alexan­dru Buia şi Radu Pasca de la Institutul politehnic Cluj, Dorina Petcuşin şi Vasile Pora de la Institutul de maşini electrice Craiova şi alţii s-au remarcat în mod de­osebit. Toţi aceştia, ca şi colegii lor care au ştiut să preţuiască vremea petrecută în fabrică, au arătat că sunt vrednici de cinstea ce li­­s-a făcut, de a fi trimişi să facă practică în una din cele mai mari uzine din ţară. Mai sunt însă studenţi care privesc alt­fel lucrurile. Aceştia în loc să respecte planul de practică şi să se apropie de muncitori, să înveţe, se plimbau cît era ziua de mare prin ateliere şi birouri, stingherind din lucru pe cei care-şi ve­deau de treburi. Ca să evite uneori re­proşurile muncitorilor şi inginerilor care le atrăgeau atenţia să nu mai piardă vre­mea, unii chiulangii preferau să se as­cundă prin diverse locuri, de preferinţă la soare, pe iarbă, pentru a face plajă. Comportarea indiscip­linată a acestor studenţi ar fi trebuit să pună pe gîn­­duri organizaţiile U.T.M. din facultă­ţile respective. Cu atît mai mult cu cît şi în anii trecuţi s-au petrecut cazuri ase­mănătoare în diferite centre de practică. Ar fi fost necesar să se desfăşoare în rîn­­dul studenţilor o activitate educativă mai susţinută, ca fiecare să înţeleagă şi să se convingă de însemnătatea stagiului de pratică, să li se atragă atenţia în mod Despre practica studenţilor la uzinele „23 August“ foarte serios că dispreţul cu care pri­vesc această problemă va avea consecinţe asupra pregătirii lor pentru viitoarea pro­fesie. Cred oare Nicolae Fi­lipescu şi M­i­­rcea Todea de la Facultatea de tehnologie din Cluj sau alţii de­­la Facultatea de me­canică din Bucureşti, anul III, cum ar fi Dumitru Mazil­u, Emil Tocăci şi Ovid Şte­­fănescu, că înşeală pe altcineva decit pe­ ei înşişi, dacă, în loc să stea în ateliere, îşi pierd tim­pul la şuete, pe iarbă ? Pe ei se înşeală ! Ei sînt cei care pierd. Abaterile săvîrşite de unii studenţi în timpul practicii se datoresc şi faptului că nici facultăţile nu s-au preocupat în măsură suficientă de pregătirea lor în vederea acestei perioade, însuşi modul cum au fost trimişi studenţii­­la practică a lăsat de dorit. Firesc ar fi fost ca fiecare facultate să fi trimis chiar din prima zi cîte un delegat pe un timp oarecare care să se ocupe de unele probleme materia­le ale studenţilor, cum ar fi cantină, ca­zare etc. In­­afară de Institutul tehnic din Galaţi şi Institutul de maşini electri­ce Craiova, nici o facultate nu s-a îngri­jit să trimită la vreme asemenea delegaţi. Datorită acestei neglijenţe, cazarea stu­denţilor din Cluj, Timişoara şi Iaşi s-a făcut în mod defectuos şi cu întârziere. Situaţia studenţilor de la Institutul poli­tehnic din Timişoara nu s-a rezolvat nici pînă în momentul de faţă satisfăcător. Lipsa delegaţilor de facultăţi a făcut să se ivească şi o altă defecţiune. Ştiind din anii trecuti că vin la practică neînsoţiţi de un delegat, studenţii n-a­u respectat termenul de prezentare. Au venit în gru­puri mici. Cîţiva într-o zi, alţii mai tîr­­ziu. De la Facultatea de mecanică din Bu­­cureşti, 11 studenţi din anul I au venit timp de trei zile, iar restul pînă la 20, aproape după o săptămînă. De la anul III, al aceleiaşi facultăţi- 18 studenţi în­târziaţi au venit­­la practică în decurs de 10 zile, cite unul, cite doi. Din această cauză grupa de învăţămînt din uzină a fost pusă de multe ori în situaţia ca săptămîni întregi să întocmească şi să mo­difice repartizările. Pe de altă parte, este greu să urmăreşti în ansamblu desfăşu­rarea practicii cînd în fiecare zi sosesc cîte 2-3 studenţi întîrziaţi. Se dă peste cap planificarea calendaristică, iar planul tematic rămâne pe hîrtie, nerealizat. Se pare că facultăţile nu cunosc destul de bine aceste lucruri. Conferenţiarii şi asistenţii vin rar prin uzină. Iar atunci cînd vin, unii dintre ei stau puţin şi­­prea, că , după ce dau o raită­­prin uzină, ve­rifică sumar câteva caiete de practică, stau de vorbă cu cîţiva studenţi şi îşi trec observaţiile într-o condică. Tot contro­lul nu durează uneori nici trei ceasuri încheiate. De cînd s-a început practica anul aces­ta, n-a venit nimeni din partea facultă­ţilor din Iaşi, Timişoara şi Bucureşti, să stea două trei zile în uzină pentru a-şi da seama mai bine de situaţie. S-ar fi putut verifica cu acest prilej dacă tematica pla­nurilor de practică corespunde obiective­lor de specializare, da­că­­planurile calen­daristice sunt întocmite judicios (de pildă, dacă pentru cunoaşterea strungului Ca­rusel nu s-a afectat­­prea puţin o zi, în timp ce pentru ascuţitorie 3-4 zile sunt prea multe faţă de utilajul şi documen­taţia afectată pentru studiu). Cîte n-ar fi fost de observat şi de îndreptat! S-ar fi putut ţine consfătuiri cu studenţii şi in­ginerii din uzină ; exista posibilitatea or­ganizării unor lecţii demonstrative pe ateliere. Se puteau face multe şi s-a fă­cut atît de puţin. Nu se poate spune că conducerea uzinei „23 August” nu are nici o vină în felul în care au făcut studenţii practica. Con­ducerea uzinei cunoştea încă de anul tre­cut unele defecţiuni care împiedicau des­făşurarea practicii studenţilor. Cu toate acestea, nu s-a ţinut seama de experienţa anilor trecuţi şi această problemă nu a fost privită cu destulă seriozitate. Intr-o uzină unde vin sute de studenţi pe timpul verii, organizarea practicii tre­buia începută din timp, metodic. Proble­ma principală care trebuia rezolvată îna­inte de toate era fixarea numărului de studenţi pe care uzina putea să-i pri­mească la practică în mod real fără să se stingherească activitatea în producţie. Conducerea uzinei a lăsat întreaga răs­pundere pe seama grupei de învăţămînt, care a lucrat cum s-a priceput. Rezulta­tul a fost că în uzină a venit­­u­n număr prea mare de studenţi. Nici încheierea convenţiilor cu facultă­ţile care au trimis studenţi la practică nu a fost organizată în bune condiţiuni. Unele­­puncte din convenţiile încheiate sunt formale şi fictive, fără nici o va­loare reală. Aceasta întrucît conţin, clauze care nu pot fi niciodată respectate de păr­țile contractante doarece se bazează pe hotărîri ministeriale care nu mai sînt în vigoare. Dacă conducerea uzinei se ocupa mai mult de practica studenților afla că nici colectivul de ingineri care a fost al­cătuit pentru îndrumarea practicii nu-și îndeplineşte sarcinile. A lucrat la înce­put două săptămîni şi apoi s-a destră­mat Consecinţele acestei indiferenţe s-au resimţit. Planurile de practică pentru seriile următoare au fost improvizate fără ajutorul tehnic al oamenilor de specia­litate. Maiştrii şi lucrătorii n-au primit indicaţii suficiente asupra procedeelor metodice pe care trebuie să le folosească cînd explică studenţilor cinematica unei maşini sau le explică o schiţă, un proces tehnologic. Nu s-au ţinut nici şedinţe cu studenţii şi inginerii din secţii pentru a se analiza modul cum se desfăşoară prac­tica şi a se trage învăţăminte în vederea seriilor următoare-La rândul ei, grupa de învăţămînt, în loc să seziseze din vreme toate acestea conducerii uzinei pentru a se putea lua măsuri de îndreptare a lucrurilor, s-a mulţumit să-şi irosească forţele într-o ac­tivitate birocratică fără perspective, cău­­tînd să rezolve sarcini care o depăşeau. Pentru a se lichida defecţiunile care stînjenesc practica studenţilor sunt nece­sare măs­uri grabnice. Conducerea uzinei ar trebui să reorganizeze colectivul de ingineri care a fost alcătuit iniţial pentru sprijinirea acestei activităţi. In­drumarea şi controlul practicii în uzină va spori în felul acesta considerabil. Se vor pu­tea revizui din timp şi la un nivel corespunzător planurile tematice pen­tru seria în curs, cît şi pentru seria care urmează. In acest scop, e bine să se ceară, facultăţilor ca proiectele lor pentru practică să nu le mai trimită oda­tă cu studenţii, ci înainte, pentru a fi studiate în prealabil fără grabă. Pentru a se evita la seria următoare aglomera­rea studenţilor în ateliere, colectivul de ingineri ar trebui­ să elaboreze chiar de pe acum un plan de repartizare, întrucît se cunosc obiectivele de specializare şi efectivele. în general este de dorit să se acorde mai multă importanţă caietelor de prac­tică, iar inginerii din ateliere şi secţii să nu aştepte ca studenţii să-l roage ca să le corecteze caietele. Pentru a stimula interesul studenţilor de a-şi complecta ca­ietele la zi, inginerii ar trebui să le con­troleze regulat şi să facă observaţiuni scrise asupra calităţii însemnărilor făcute de studenţi. îmbunătăţirea condiţiilor de practică va contribui la întărirea disci­plinei studenţilor în uzină, creîndu-se o legătură mai trainică între cei care vin să înveţe şi cei care se oferă să-i înveţe. ŞTEFAN S. MOHOR Stropitoare zburătoare Pe aeroport a aterizat un avion biplan. A făcut un scurt ocol, apoi s-a oprit în apropierea unor butoaie. îndată cîteva fete au început să aducă găleţile cu so­luţie de piatră vînătă şi s-o toarne în re­zervorul aşezat în spatele scaunului pilo­tului. Pe urmă capacul rezervorului a fost închis la loc. Mecanicul Iulian Grecu s-a proptit într-una din aripi ajutîndu-i pi­lotului Constantin Chiriacescu să în­toarcă aparatul mai repede și după vreo cîteva zeci de metri de drum pe pistă , avionul a decedat îndepărtându-se. Ajuns deasupra viilor de pe dealul Şo­­rogari, Constantin Chiriacescu a coborît aproape de sol şi a dat drumul mecanis­mului de pulverizare a soluţiei. In cîteva minute butucii de viţă de vie de pe o ju­mătate de hectar au fost stropiţi cu can­titatea de 200 litri soluţie de piatră vînătă. Şi astfel, din zece în zece minute, avi­onul se întorcea la aeroport spre a-şi reînoi încărcătura. Munca echipajului avionului­ stropi­­toare este rodnică. In şase zile au fost stropite din avion 80 hectare de vie aparţinînd gospodăriei agricole de stat Bucium, regiunea Iaşi. Corespondent JOE LENŢER Chipul eroului contemporan*) Vorbind despre spinoasa problemă a înfăţişării eroului pozitiv, Galina Niko­laeva scria în articolul „Cum să creăm imaginea eroului” publicat de „Litera­­turaia Gazeta” în noiembrie 1954: „...Nu trebuie să ne pierdem în consi­deraţii asupra dozării trăsăturilor pozi­tive şi negative, ci să studiem cu toată puterea noastră creatoare, viaţa, munca eroilor noştri­, să căutăm să pătrundem în sufletul celor mai buni oameni sovietici, pentru ca să arătăm tot farmecul şi com­plexitatea lor, să-i arătăm aşa cum sunt, vii şi convingători. Iar dacă scriitorul va cunoaşte şi va pătrunde în sufletul erou­lui, el îi va înfăţişa pe eroi aşa cum îi sugerează talentul şi gîndirea, cu defecte sau fără defecte (s.n.), în clipele lor de îndoială şi de greutăţi sau în perioade cînd o mişcare bine gîndită îi duce spre ţintă fără greş". La puţin timp după aceasta, editurile sovietice au scos în ediţii de mare tiraj nuvela Galinei Nikolaeva intitulată atît de simplu „Povestire despre directorul unui S.M.T. şi agronomul şef". (Nu înţe­legem căror considerente se datoreşte trunchierea în traducerea românească a titlului care a devenit „Povestea Nastiei Kovşova" !). Nuvela apare pentru noi şi ca o con­vingătoare argumentare artistică a tezei pe care G. Nikolaeva o susţine în articolul mai sus citat. Intr-adevăr, aşa cum îşi propune în articol, autoarea s-a ridicat în povestirea aceasta pînă la nivelul eroilor săi, dovedind că eroul pozitiv, contempo­ranul nostru, nu poate fi dezvăluit în faţa cititorilor în toată măreţia sa sufletească, în toată bogăţia şi nobleţea ideilor şi aspi­raţiilor sale, decit printr-o temeinică înţe­legere şi cunoaştere a vieţii sale intime. * Galina Nikolaeva — „Povestea Nas­tiei Kovşova“ — E.S.P.L.A. — Colecţia Meridiane — 1955. „Scînteia tineretului" Pag. 2-a 2 august 1955 a specificului muncii sale şi a modului în care acest specific se răsfrînge în com­portarea eroilor. Dar se poate oare confunda această în­ţelegere şi cunoaştere a vieţii cu jongla­rea numărului de trăsături pozitive şi negative ale eroului contemporan, jon­glare în care excelează unii critici literari şi chiar unii scriitori de la noi ? Nu, în nici un caz. Dozarea farmaceutică a pro­centajului de „pete" în caracterul unui erou, chipurile pentru a-l „umaniza” şi a-l face mai „veridic", este un lucru arti­ficial, o speculaţie ieftină, ca şi extrema cealaltă, a „eroilor ideali". In acelaşi ar­ticol, Galiana , Nikolaeva arată că „...esenţa problemei nu constă în faptul că omul are anumite lipsuri Şi greşeli, ci în faptul că are spirit partinic combativ, pe care el, constructor al comunismului, îl concreti­zează zilnic în fapte mai mari Şi noai mi­ci”. Spre­ zugrăvirea acestui spirit partinic combativ şi a formelor sale de concreti­zare trebuie s­ă tindă scriitorul atunci cînd scrie despre eroul pozitiv. Aceasta se poate face numai în practica creaţiei şi a cunoaşterii realităţii şi conflictelor ei-Nasti­a Kovşova, eroina nuvelei Galinei Nikolaeva, face dovada unei rezolvări vii autentice, dată în focul creaţiei, proble­melor redării eroului pozitiv al zilelor noastre. Nastia Kovşova găseşte în S.M.T.-ul din Juraviho o atmosferă călduţă de au­­tomulţumire, o atmosferă îmbîcsi­tă de rutină şi de superficialitate. Conducătorii S.M.T.-ului Se mulţumesc să fie „în pas” cu celelalte S.M.T.-uri din raion fără a-şi pune problema ridicării calităţii muncii, a scopului activităţii lor. Din această cauză, în multe colhozuri productivitatea muncii e scăzută, ziua-muncă este slab retribuită şi cîştigul colhoznicilor e mic. Noua agronomă, în ciuda aparenţei sale de­ fetiţă naivă şi slăbuţă, care nu ştie să se descurce în chestiunile ce o privesc personal, se apucă cu dragoste de muncă şi învingînd una după alta piedici de tot felul, reuşeşte să smulgă din rutină şi indiferenţă S.M.T.-ul din Juravino. In Nastia Kovşova se întruchipează cele mai bune şi mai frumoase calităţi ale omului sovietic, ale tinerei generaţii de constructori ai comunismului. Nastia Kovsova are ca scop suprem în activitatea ei slujirea poporului; conştiinţa acestei nobile misiuni o înaripează pe Nastia şi îi dă putere să învingă în lupta cu acei oameni meschini, egoişti şi interesaţi care sunt calificaţi în nuvelă ca fiind „an­treprenori” ai poporului. Nastiei Kovşova îi e caracteristică în acţiunile ei o nestră­mutată credinţă în dreptatea şi victoria cauzei pentru care luptă. Aceasta o face să-şi urmărească cu o extraordinară per­severenţă scopul. Cu sufletul deschis, în­credinţată că va fi înţeleasă, ea se duce la comitetul raional, la secretarul comite­tului regional de partid şi obţine intr­­adevăr dreptatea cauzei sale, care este însăşi cauza poporului. Niciodată mulţumită cu ceea ce a rea­lizat, neobosită ea caută perfecţionarea iar atunci cînd i se pare că a obţinut-o in­tr-un domeniu, găseşte un alt făgaş pe care să-şi călăuzească energia. Lupta aprigă a Nastiei Kovşova cu toţi cei care-i stau împotrivă îşi găseşte ex­plicaţia în acea mare şi generoasă dra­goste faţă de om, faţă de nevoile celor mulţi, dragoste tipică oamenilor sovietici, în timp ce pentru birocraţii formalişti şi nepăsători din fruntea S.M.T.-ului Jura­­vino, trifoiul şi asolamentele, agregatele şi sămînţa condiţionată înseamnă doar procente şi planuri, simple noţiuni agro­tehnice, pentru Nastia Kovşova în spa­tele tuturor acestora se află soarta a zeci de oameni, viaţa şi bucuriile colhoznici­lor. Astfel Nastia ne apare ca un expo­nent al maselor în care recunoaştem cele mai caracteristice trăsături, ale poporului sovietic, ca un adevărat constructor al co­munismului. In nuvela Galinei Nikolaeva, alături de Nastia­ Kovsova, apar încă multe figuri de oameni simpli care, deși episodice, sunt expresiv creionate constituind un fel de fundal viu din care se desprinde eroina principală ; acestea întregesc parcă ima­ginea pe care cititorul şi-o formează des­pre Nastia. Numărăm în rîndul acestor oameni pe secretarul de partid Sokolov, pe agerul bunic Silant­i, care consideră toţi noii veniţi la S.M.T. ca oaspeţii săi personali, pe comsomolistul Goşa Ciumak, excelentul mecanizator şi tractorist, pe colhoznicii din colhozul „Octombrie” care se luptă cu greutăţile şi de care Nastia se ocupă în mod special, şi încă mulţi alţii... Alături de Nastia Kovşova aceşti oameni încheagă parcă un măreţ tablou al uriaşului front în care oamenii sovietici păşesc pe drumul larg al comu­nismului, al invincibilităţii acestui front. Cu atât mai josnică ne apare — luînd prin comparaţie — figura lui Arkadii Far­­zanov, inginerul şef al S.M.T.-ului, „antre­prenor” al poporului, om care cu neru­şinare îşi însuşeşte meritele altora, îşi aranjează interesele sale personale în dauna intereselor colectivităţii. Conflictul dintre Nastia Kovşova şi Arkadii este con­­flictul dintre nou şi vechi, dintre cei ce merg înainte şi cei ce se pun în calea avîntului spre mai bine. In lupta aceasta nu poate învinge decit ceea ce-i nou, pu­ternic şi drept, Nastia Kovşova — şi prin ea toţi oamenii de care vorbeam mai sus — triumfă. O particularitate a nuvelei, care i-a în­vestit o anume logică interioară distinctă, este aceea că întâmplările le aflăm din gura directorului staţiunii din Juravino— Alexei Cealikov. Acesta, unul din cei cu care a avut de furcă Nastia Kovsîlva, îşi „dă drumul" treptat, povestind cu nă­duful omului trecut prin multe, dar şi cu înţelegerea celui care azi o iubeşte pe micuţa şi dîrza fată. In unele situaţii, de exemplu, cititoru­lui i se pare — dat fiind optica povesti­torului — că Nastia este singură şi pără­sită în acţiunile ei. Alteori, cititorul se întreabă cu uimire, odată cu Alexei de altfel, cînd a putut Nastia să se împriete­nească cu tractoriştii, cînd şi cum a putut să-şi cucerească încrederea şi stima oa­menilor? Pentru el, Nastia apare dintr-o­­dată, surprinzător, ca fiind în fruntea colhoznicilor, stimată de ei, cerîndu-i-se părerea chiar în chestiuni ale vieţii lor familiare. Autoarea ar fi fost poate tenta­tă să explice aceste situaţii şi le-ar fi re­zolvat cu uşurinţă. Insă nu trebuie uitat nici un moment că toate întîmplările sînt privite prin prisma lui Alexei care la în­ceput era pornit contra Nastiei şi care, neinteresîndu-se deloc de tînăra agrono­mă, nu avea de unde să cunoască toate aceste lucruri. Galina Nikolaeva a reliefat cu grijă stări sufleteşti dintre cele mai nuanţate şi amănunte capabile să explice lăuntric comportarea eroilor. Iată, exprimată în cîteva cuvinte doar, impresia di­ferită produsă de Nastia cînd cri­tică prima oară conducerea S.M.T.-ului (vorbeşte Alexei Cealikov): „Pe mine, verbele ei mă necăjeau şi mă întristau, pe Fedea (secretarul de partid al S.M.T.­­ului, n.n.) îl tulburau, pe Ignat Ignato­­vici (un agronom, n. n.) îl plictiseau, iar pe Arkadii îl scoteau din sărite". Din no­tarea sumară dar minuţioasă a reacţiilor, întrezărim deja care va fi atitudinea vii­toare a acestor oameni faţă de Nastia! O uşoară notă de umor se de­gajă din întregul parcurs al povestirii, provenind din situaţia neobişnuită a po­vestitorului Cealikov. Alexei, care în momentul povestirii este îndrăgostit de Nastia, vrea să pară totuşi un povestitor obiectiv şi să prezinte lucrurile aşa cum le vedea atunci cînd era „duşmanul" Nastiei şi cînd aceasta-i făcea zile fripte la S.M.T. Totuşi, actualele sale sentimente pentru Nastia răzbat printre rânduri şi — în contrast cu intenţiile sale de obiecti­vitate — dau tocmai acea notă de umor. O scena plină de un comic savuros — prilej de a-i ironiza pe birocraţii din con­ducerea S.M.T--ului — este, in această privinţă, cea care se petrece la secretarul comitetului regional de partid, cînd în­treaga conducere vine să se plîngă îm­potriva Nastiei. Iat-o, aşa cum o rela­tează povestitorul. „...într-o parte a odăii stăteau patru bărbaţi, toţi înalţi şi voinici uitîndu-se cu ură spre colţul din fund. Iar în colţul din fund stătea cuminte o fetişcană mă­runţică, cu picioarele vîrîte sub scaun şi cu vîrfurile pantofilor în jos, cu capul plecat pe un umăr şi cu funduliţele ieşite înainte... Şi cel puţin dacă ar fi avut o înfăţişare războinică, dacă ar fi fost mă­car furioasă ! Dar de unde,­... Avea un aer aşa de abătut !... Intr-adevăr dacă te gîndeai că patru bărbaţi înalţi cît uşa erau gata să dezerteze de la S.M.T. din pricina acelei biete fiinţe amărîte, avea de ce să te umfle insul“­. Numai că „fiinţa amărîtă“ se dovedeşte a fi puternică şi plină de voinţă, dreptatea fiind de partea ei. Ceea ce Alexei Cealikov a înţeles acum, dar nu putea pricepe însă deloc în clipele când cerceta tabloul din încăperea primului secretar. Tot în articolul „Cum se creează imagi­nea eroului“ Galina Nikolaeva sublinia­ una din cele mai importante cerinţe puse de partid în faţa literaturii realist-socia­liste , „dezvăluirea unei teme partinice prin zugrăvirea vieţii spirituale, emoţio­nante a eroilor“. Autoarea însăşi, scriind povestirea da faţă, a avut în vedere împlinirea acestei cerinţe. Ea ne-a făcut să înţelegem uriaşa însemnătate a uneia din problemele cele mai actuale ce se pun în Uniunea Sovie­tică — ridicarea şi avîntul producţiei agricole — înfăţişindu-ne, pentru aceasta, viaţa minunatului om sovietic care este Nastia Kovşova. înţelegînd-o pe Nastia Kovşova, înţelegîndu-i lupta şi aspira­ţiile, cititorii înţeleg şi preţuiesc şi mai mult întregul popor sovietic, ţelurile luptei sale nobile, pe care le înfăptuieşte cu atît­a dîrzenie. Scriitoarea l-a conturat pe acest con­temporan al vremurilor noastre nu după reţete şi procentaje, ci cunoscînd­ prin studiu viaţa eroului şi dezvăluind esenţa acestei vieţi. Realitatea sovietică atît de bogată in fapte măreţe şi eroice i-a furni­zat Galinei Nikolaeva materialul de viaţă al cărţii. Nuvela ei e un rod al cunoaş­terii şi încrederii în realitate. Iată o pre­ţioasă învăţătură pentru acei­ titleri lite­raţi de la noi, amatori de speculaţii teo­retice abstracte, dar lipsiţi de un contact viu, permanent cu realitatea. Nastia Kovşova­ impresionează pe citi­tor şi-i devine un erou drag, pentru că ea e un om care trăieşte şi-şi are necazu­rile şi bucuriile , sale, pentru că Nastia Kovşova învinge piedicile din drumul său, mai greu sau mai uşor, dar le învinge firesc, conform mersului vieţii, pentru că în lupta ei e animată de un deosebit spirit partinic, care în viaţă se traduce prin marea-i dragoste de oameni, pentru că, intr-un cuvînt, Nastia Kov­şova este un om viu. In aceasta constă marea forţă şi viabi­litate a acestei emoţionante povestiri. SERGIU MAXIM Vacanţa pionierească In taberele de la munte sau de la mare, pionierii patriei noastre işi pe­trec cele mai frumoase clipe ale va­canţei­ Ei ştiu să preţuiască din plin aceste zile minunate. Dis de dimineaţă, trompetistul sună deşteptarea. O nouă zi plină de sur­prize începe din momentul acesta. Cin­­tecul lui cheamă la aer şi soare pio­nierii din tabără, care vor începe nu­maidecit programul lor de jocuri dis­tractive şi interesante. Oare cu ce vor începe astăzi ? în tabăra de pionieri de la Timişul de jos, programul a început azi cu un foarte interesant meci de dublu la te­nis de masă in aer liber. Pe cît se vede pionierii sunt pasionați amatori ai aces­tui sport. Cine va cîştiga întrecerea? Mă aflam în biroul comandamentului brigadierilor care lucrează pe şantierul de la Combinatul Poligrafic Casa Scîn­­teii „I. V. Stalin“ şi îl ascultam pe tova­răşul Năstase care vorbea despre munca brigăzilor. Tocmai spunea cum cei din brigada raionului „Gh. Gheorghiu-Dej“ au reuşit să obţină steagul de brigadă fruntaşă pe şantier, cînd a fost întrerupt de sosirea a patru tineri. — Am vrea să muncim ca brigadieri pe şantier — spuse unul din ei — şi nu prea ştim care sunt condiţiile. Tovarăşul Năstase a început să 1© ex­plice atunci cere este programul de lucru al brigadierilor, cum işi petrec timpul liber luînd parte la acţiuni sportive şi la manifestări culturale şi cum a fi briga­dier, înseamnă a dovedi o înaltă disciplină in muncă şi în toată activitatea din tim­pul liber. — Munca de brigadier este frumoasă dar nu uşoară, le spuse el. Veţi primi haine şi încălţăminte, veţi avea posibili­tatea să participaţi la activitatea noastră culturală şi sportivă, dar vă atrag atenţia încă odată că brigadier nu poate fi ori­cine- Mai gîndiţi-vă şi apoi spuneţi ce aţi hotărît. — Noi ne-am hotărît tovarăşe. Sîntem doar elevi de la o şcoală profesională şi nu fugim de muncă. Am aflat ca tinerii se numesc: Constan­tin Ungureanu, Marin Mihai, Ion Bude­­naru şi Ştefan Nimaru. încă nu părăsiseră biroul proaspeţii brigadieri cînd, pe uşă, dă năvală un tînăr scund şi negricios, cu ochi ca de cărbune. — Tovarăşe Năstase, normatorul ne face greutăţi şi trebuie să rezolvaţi această problemă. — Dar ce s-a întîmplat ? —­Apoi, nu prea respectă munca bri­gadierilor. Noi una facem pe teren şi cam alta trece el pe hîrtie. Cel „revoltat" pentru Inexactităţile nor­­matorului este tov. Duminică Buşcă, res­ponsabilul brigăzii raionului „23 August“­. Brigada sa nu se număra înainte printre cele fruntaşe. In ultimul timp însă s-au schimbat lucrurile. Tovarăşul Buşcă m-a călăuzit spre locul de muncă al brigăzii şi cu această ocazie l-am rugat să-mi povestească ceva despre el. — Ce pot să spun tovarășe ? Eu nu știam nici măcar alfabetul. Nu cunoșteam nici o meserie, dar am fost ajutat, iar azi cunosc și una și alta. Munca de brigadier am îndrăgit-o încă de cînd lucram la Buftea. Acum, dacă am auzit că s-a des­chis aici un șantier al tineretului, am ve­nit şi eu. Brigada mea la început, de... nu prea mergea, însă acum... să vedeţi nu­mai cum lucrează băieţii!... Aici lucrează băieţii noştri — spuse to­varăşul Buşcă — şi să vedeţi ce rezul­tate o să avem la sfîrşitul săptămînii. M-am convins că intr-adevăr această brigadă are t­ineri de nădejde. Ne-am oprit lingă un buldozer pe care îl cercetau câţiva tineri. Se stricase ceva, iar brigadierii Octavian Velea şi Ion Be­rechet ajutau buldozeristului să-l pună în funcţiune. Brigadierii aveau şi alte sar­cini, dar nu puteau lăsa buldozeristul sin­gur la greu... Cu noul lor comandant, brigadierii de­sigur că îşi vor ajunge scopul. Au ei o do­rinţă ascunsă şi luptă cu îndîrjire pentru realizarea ei. Cei din brigada raionului „Gh. Gheorghiu-Dej" se pare că au sim­ţit ceva, iar munca lor dovedeşte că şi-au sporit avântul. De altfel toate brigăzile sînt în întrecere şi fiecare vrea să deţină steagul de fruntaşă. Cine se va bucura oare de această onoare la sfîrşitul săptă­mînii? Să fie tot brigada raionului .,Gh. Gheorghiu-Dej“ ? Sau cumva brigada ra­ionului .,Stalin“? Cine ştie dacă nu va aduce o surpriză, brigada condusă de Buşcă, tânărul scund şi negricios, cu ochi ca de cărbune. Muncesc de zor brigadierii şi cu fiecare zi aspectul şantierului se schimbă. Pînă la 23 August nu mai e mult şi toţi se stră­duiesc ca la această dată, pe unde se văd azi şanţuri şi sfărîmături de ziduri, să fie spaţii verzi şi ronduri cu flori multi­colore. Acum, pământul se nivelează, iar şose­lele au început să alcătuiască o reţea care pînă mai ieri putea fi doar bănuită. Ală­turi de brigadieri vin şi lucrează volun­tar tineri din Capitală. Mîinile lor obiş­nuite cu strungul, cu volanul automobilu­lui, sau cu cartea și caietul, muncesc de zor la amenajarea frumosului parc. M. ARHIMEDE întovărăşiri Împart roadele muncii Ţăranii muncitori întovărăşiţi din satul Reşca, raionul Caracal, au terminat de cu­rînd secerişul şi treierişul griului şi orzu­lui. De pe cele 35 ha. însămînţate cu griu, ei au realizat o producţie de 1.800 kg. la hectar, iar la orz, de pe 10 ha., au recoltat mai mult de 30.000 kg. de boabe. Du­pă ce au achitat cotele cuvenite statului şi plata în natură pentru muncile efectuate de S.M.T., întovărăşiţii au împărţit între ei recolta. Ţăranul muncitor Andrei Gheor­­ghe, de pildă, a dus acasă mai bine de 1 560 kg. de griu, Nicolae Ioniţă 2.300 kg., iar Pandelie din 1.100 kg. de griu. Rod bogat au dus la casele lor şi ceilalţi ţărani muncitori întovărăşiţi din satul Reşca. Ne scriu cititorii Un colţ pentru odihna Nimeni nu mai era atras să se odih­­nească în parcul din faţa căminului cultu­ral al comunei Ciocăneşti, raionul Călă­raşi. Nu erau nici flori, nici verdeaţă şi parcă nici pomii nu mai umbreau. ...într-o dimineaţă însorită, un grup de tineri gălăgioşi ieşiră pe uşa căminului cultural. — Hai, lăsaţi veselia acum — se auzi un glas — şi să pornim la treabă după cum ne-am sfătuit. In mai puţin de două ore, grupuleţe de tineri se îndreptau spre parc. Ei purtau pe umeri sape, greble, topoare, alţii duceau lăzi şi roabe încărcate cu ră­sadniţe. Utemiiştii Vasile Chiru şi Vasile R. Ion începură să lucreze printre primii. Ion Drăgan, Elena Dinu şi Maria Petre le urmară exemplul şi împreună cu pionierii de la Şcoala elementară de 7 ani au lu­crat 640 ore muncă voluntară. Aşa au apărut în­ parc cei 10 plopi de Canada, plantaţi pe una din laturile par­cului şi rondurile din centru, în care au fost sădite cu grijă flori- Panseluţe, stighie, nei înalţi şi parfumaţi, ochiul boului, viu colorat, se întrec parcă să ademenească pe trecători cu frumuseţea şi gingăşia lor. Tiinerii au muncit cu hărnicie. Ei au re­parat băncile şi au construit şi alte şase bănci noi. Ort de­ plăcut este azi să te odihneşti în parcul comunei noastre! ..­­ • , t Corespondentă ALICE BELIVAN INFORMAŢII Luni dimineaţă a început la Ministerul Invăţă­mântului o consfătuire cu şefii sec­ţiilor de învăţământ ale sfaturilor popu­lare regionale. La consfătuire se anali­zează activitatea şcolilor elementare şi medii în anul şcolar 1954—1855, şi se vor stabili măsurile pentru deschiderea noului an şcolar, în prima zi a consfătuirii au fost pre­zentate referatele secţiilor de învăţămînt ale sfaturilor populare regionale Iaşi şi Timişoara, după care au urmat discuţii. Lucrările consfătuirii continuă în zilele de 2 şi 3 august. ★ Duminică s-a înapoiat în Capitală de­legaţia arhitecţilor din R.P.R. care a par­ticipat la Congresul Internaţional al arhi­tecţilor de la Haga­ Din delegaţie au făcut parte prof. arhi­tect Pompiliu Macovei, vicepreşedinte al Uniunii Arhitecţilor din R.P.R., arhitect şef al oraşului Bucureşti şi prof. arhitect Horia Maicu, membru al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, membru în biroul Uniunii Arhitecţilor din R. P. R. (Agem­pres)

Next