Scînteia Tineretului, octombrie 1965 (Anul 21, nr. 5093-5119)
1965-10-01 / nr. 5093
m învins „bariera BIOLOGICA“ ? Dr. I. STEFAN candidat în ştiinţe medicale — Care sînt indicaţiile pentru transplantări în chirurgia modernă ? — Transplantarea se face ori de cîte ori lipseşte, din diferite cauze, din organism un organ sau un tesut — de exemplu cînd din cauza unei răniri cineva „pierde“ o porţiune de piele. Se poate întîmpla ca un organ sau un ţesut, important pentru viaţa omului să se „strice“, să se „uzeze“, adică să nu funcţioneze normal. Să zicem că rinichiul s-a îmbolnăvit şi nu mai funcţionează sau corneea, învelişul din faţă al ochiului tot din cauza unei boli și-a pierdut transparența. In ambele cazuri, organul rămîne pe loc, însă practic defectîndu-se el nu mai există și trebuie înlocuit. Această înlocuire se face prin transplantare. — Ce succese s-au înregistrat în ultimul timp pentru ca organismul sa „tolereze" transplantul ? — S-au încercat fel de fel de metode, pentru a face grefa să „prindă“ mai bine. S-a iradiat grefa înainte de a fi transplantată cu raze Roentgen. De curînd ţesutul grefei a fost supus acţiunii ultrasunetelor. Cele mai bune rezultate s-au obţinut însă prin conservarea țesuturilor care urmează să fie transplantate. — In ce constă această conservare ? — Există diferite metode de conservare. Se folosesc de obicei : răcirea, congelarea, uscarea, răcirea foarte puternică pînă la 70—80°C, precum și o metodă care combină uscarea cu această răcire, aşanumita liofilizare. In afară de aceste metode, dintre care am amintit doar cîteva, se folosesc pe larg anumite lichide speciale de conservare. Toate metodele folosite au un singur scop : de a slăbi rezistenţa organismului faţă de grefă, adică de a slăbi producerea de anticorpi. S-a încercat, deocamdată pe animale de experienţă, să se slăbească această intoleranţă prin iradierea prealabilă cu raze Roentgen, care scade posibilităţile de producere a „anticorpilor“, „paralizînd“ acele organe şi ţesuturi care „fabrică“ anticorpi. O altă metodă folosită în experienţe pentru slăbirea intoleranţei este şi parabioza: stabilirea unei legături între circulaţia sangvină a celor două organisme-primitor şi donator. După cîteva zile grefa obţinută de la unul din partenerii parabiozei prinde la celălalt partener mai bine ca de obicei. In sfîrşit, răcirea artificială a corpului, „hibernaţia artificială“, este o metodă care se practică din ce în ce mai mult în anumite cazuri. — Ce transplantări se execută în mod practic în prezent în clinicile de chirurgie ? — Transplantarea osului în diferite scopuri este una din transplantările cele mai frecvente și mai eficace. Grefele de vase sangvine sunt un domeniu foarte important al transplantărilor. Pentru a înlesni tehnica transplantărilor vasculare s-au construit niște 5 aparate ingenioase pentru s coaserea vaselor. Transplantarea de cornee se practică în numeroase ţări printre care şi ţara noastră. S-au obţinut de acum succese în trans- plantarea unor organe importante ca rinichiul, măduva osoasă şi altele. Există încă multe organe la care se încearcă transplantarea. Ba chiar există experienţe reuşite cu reîmplantarea unor membre. Descoperirea acizilor nucleici în celula vie şi a rolului lor în procesele vitale a fost comparată ca importanţă cu cea a dezagregării atomului. Se ştie astăzi că acidul dezoxiribonucleic (ADN) este purtătorul „caracterelor ereditare transmise din generaţie în generaţie , iar acidul ribonucleic (ARN) joacă rolul de „mesager“, el fiind cel care „prezidează“ în celulă elaborarea proteinelor după directivele primite de la ADN. Dar iată că cercetările arată că în afara acestor „informaţii“ genetice „înnăscute“, ARN-ul poate primi şi transmite informaţii „dobîndite“ de organism în cursul vieţii. In acest sens rolul ARN- ului în procesul electro-chimic al memoriei este esenţial. Mai mult chiar , se pare că „chimia memoriei" nu este limitată la nivelul celulelor nervoase, ea fiind prezentă în fiecare celulă a materiei vii. Primele experiențe care au stabilit că ARN este „Suportul chimic“ al memoriei datează din 1959. Savantul american James Mc. Connel lucrînd pe viermi In 1926, doi cercetători americani Minot și Murphy au făcut o descoperire extraordinară. Anemia pernicioasă, boală considerată pînă la acea dată nevindecabilă, a fost tratată pentru prima oară cu rezultate spectaculare cu un extras de ficat. Au trecut aproape 40 de ani de la descoperirea proprietăţilor stimulatorii ale extrasului de ficat şi de atunci au fost efectuate în numeroase laboratoare cercetări asidue pentru realizarea unor ale extrase eficace. Prof. dfr. C. T. NICOLAU medic emerit, membru corespondent al Academiei -Cum a născut ideea transplantării de măduvă osoasă ? — Progresele făcute în tratamentul unor boli de singe prin aplicarea alchilanţilor, antimetabolice antifolice, hormoni steroizi, iradierile în unele afecţiuni ca şi în cancere unde aplicarea de doze mari de raze ionizante au provocat leziuni grave ale măduvei osoase, au dus la concluzia că transplantul de măduvă osoasă ar putea fi un mijloc terapeutic de redresare a funcţiei măduvei osoase. Metoda fusese mai de mult utilizată cu aplicarea pe diferite căi, fără rezultate încurajatoare. — Care este condiţia rea— Ţinîndu-se seama de compatibilitatea antigenică în încercări de mielotransfuzii homologe, rezultatele au fost bune atunci cînd „mozaicul“ antigenic al eritrocitelor a fost apropiat. Transplantarea, aplicată pe cale intravenoasă cu măduva osoasă extrasă de la donatori homologi în cantitate de 1,3 miliarde de celule pe mm3 au fost bine suportate. Încercările de redresare a funcţiunii măduvei osoase în diferite afecţiuni (hipoplazii, anemii, aplastice, pancitopenii, diateze hemoragice) au dat rezultate bune. Mecanismul ar fi considerat ca o grefă, bineînţeles temporară, cu factori stimulatori pînă cînd funcţia mielopoetică a bolnavilor şi-a reluat activitatea. — Cum se aplică transplantarea de măduvă osoasă în bolile al căror tratament intensiv cu radiaţii produce o inhibiţie a funcţiei medulare, ca de pildă, în cancerarea măduvei de la însuşi bolnavul canceros, înainte de iradiaţie sau chimioterapie şi conservarea ei 1—3—5 şi chiar mai multe luni la temperaturi joase de minus 79°C pentru a fi aplicată în cazul cînd bolnavul după tratamentul aplicat necesită o redresare a măduvei inhibate. — Această metodă că pe scară largă ? se apli-— Este o operație curentă care s-a utilizat și se utilizează pe scară din ce în ce mai mare. — Dar transplantarea de măduvă osoasă de la un alt individ în ce fază se află ? — Lucrările întreprinse în diverse ţări arată preocuparea lăudabilă de a aborda diferitele aspecte ale problemei legate de transplantul de măduvă osoasă. Procentul de , 14 la sută cu rezultate favo grabile, justifică extinderea cercetărilor şi în acest domen I şitei unei dulare ? transplantări raeMetoda constă în prelevanțu spinos. Prof. dr. J. LEDERBER şi profesor la Stanford University (California), Premiul Nobel pentru medicină (1958) Să ne imaginăm că toate organele noastre pot fi transplantate după voinţă. Nimic n-ar împiedica în acest caz să înlocuim după dorinţă o inimă îmbătrînită ca pe un „carburator“ uzat. Este posibil ca aceste „piese de schimb“ să fie în viitor furnizate de lumea animală. Medicina ar înscrie astfel cea mai mare victorie a sa, înfăptuind unul din cele mai vechi vise ale omenirii. Acest vis părea doar în urmă cu un an greu de realizat într-un viitor, previzibil. Nu se ajunsese încă să se învingă in mod durabil procesul de „intoleranţă biologică“ prin care organismul respingea ţesuturile şi organele străine. Dar astăzi, în 1965, se poate considera că grefele au învins bariera biologică în cele mai multe cazuri. Succesele înregistrate în ultimul timp ne permit să afirmăm că în istoria transplantărilor, anul 1965 va rămîne înscris ca o piatră de hotar. Bilanţul acestor succese merită a fi menţionat pe scurt. Pînă în prezent au fost efectuate 400 de transplantări de rinichi. Actualmente trăiesc în întreaga lume cel puţin 100 de persoane care posedă de mai bine de un an un rinichi transplantat. Grefa de rinichi a putut fi prelevată de la donatori voluntari deoarece omul are doi rinichi şi poate trăi perfect cu unul singur. S-au scurs numai doi ani de cînd profesorul francez Mathé, a realizat prima grefă veritabilă de măduvă osoasă. Bolnavului, un medic de 26 de ani atins de leucemie i s-a distrus prin iradiere măduva producătoare de celule canceroase (leucemice) înlocuind-o cu măduvă sănătoasă provenită de la 6 donatori : părinţii, sora şi cei 3 fraţi ai pacientului. Operaţia a reuşit pe deplin. De atunci, aceste grefe s-au făcut în numeroase centre medicale ale lumii cu rezultate promiţătoare. Au fost încercate şi transplantări de pulmon provenit de la decedaţi, care au funcţionat în bune condiţii în organismul gazdă. în 1964 a fost făcută tentativa primelor transplantări de ficat din lume, pacienţii supravieţuind astfel un timp variabil. Experienţele de transplantare a inimii efectuate pe animale în U.R.S.S., S.U.A. şi alte ţări, sunt promiţătoare şi se speră că în cel mult 10 ani se va trece la transplantări umane. Cîinii cu inima transplantată nu prezintă nici un semn de intoleranţă şi utilizează cordul grefat ca pe propria lor inimă. Anul trecut a fost înregistrată şi prima operaţie prin care s-a transplantat inima unui cimpanzeu unui om. In ce priveşte grefele de oase, artere, vene, nervi, acestea se utilizează curent încă înainte de 1954 în serviciile de chirurgie deşi în aceste cazuri nu este vorba propriu-zis de un transplant. Un os introdus în organismul unui bolnav, de pildă, serveşte doar ca „materie primă“ pentru organismul care îşi va fabrica astfel noul os. Toate aceste succese au fost posibile datorită unei mai bune cunoaşteri a mecanismelor de toleranţă a organismului. Pentru a ameliora această toleranţă se utilizează în prezent un arsenal întreg : extragerea splinei şi a timusului din organismul gazdă, iradierea acestuia cu o bombă cu cobalt, tratarea prealabilă cu droguri steroizi (cortison) imuran și alte medicamente menite să inhibe formarea anticorpilor care ar putea distruge grefa. « Idealul, ar fi desigur, de a descoperi o metodă radicală pen- ' tru a împiedica grefa, sau în termeni medicali, reacţia antigen-anticorp. Acest lucru este încă un deziderat. Dar în aştep- g tarea zilei cînd transplantarea I va deveni o operaţie banală, oa- * menii de ştiinţă se preocupă de pe acum de crearea viitoarelor „bănci de organe“. In aceste „bănci“ se conservă la frig oase, piele şi ochi gata pentru a fi transplantate. ■ Avem deci, toate motivele să credem că în curînd — după unii savanţi, în maximum 10 ani — transplantarea de ţesuturi şi organe să se înscrie în realitatea cotidiană, corpul omului devenind o „maşină“ fundamental reparabilă ! Prof. ROBERT ETTINGER: • Perspectiva imortalităţii Posibilitatea de a reînvia organisme conservate la o temperatură foarte joasă se pare că trece din domeniul speculaţiei ştiinţificofantastice în domeniul activităţii practice. Profesorul Robert Ettinger, autorul cărţii „Perspectiva imortalităţii“ consideră că dacă s-ar putea conserva corpul persoanelor decedate, la temperaturi foarte scăzute, (bineînţeles, fără a se trece de stadiul biologic al morţii), acestea ar putea fi reînviate după dorinţă după un timp destul de îndelungat. „In acest fel, afirmă savantul englez, bolnavii suferind de maladii considerate astăzi incurabile, ar putea să aştepte pină cînd ştiinţa va descoperi o cale de vindecare a bolii care a produs decesul". A fost imaginată în amănunţime şi metoda practică pentru a păstra în condiţii optime un organism în stadiul morţii clinice. Corpul va fi conservat în cutii de oţel inoxidabil, denumite „capsule ale timpului", în jurul cărora va circula azot lichid ce va menţine temperatura la 200 grade sub zero. „BINEFACERILE" ZINCULUI In unele regiuni de pe glob s-au înregistrat adesea creşteri şi înălţimi spectaculoase ale tinerilor. Astfel, în Scandinavia în 1959, în America în 1961 şi actualmente în Austria, înălţimea medie a tinerelor fete este de 1,78 metri. Cercetările geologice au arătat că prezenţa în sol a unor mari cantităţi de zinc, extras apoi de plante care sunt consumate de om, ar putea explica aceste accese de gigantism. SINGE SINTETIC? Progresele făcute în ultimii ani în tehnică de conservare a sîngelui, au permis aplicarea transfuziei sanguine in toate specialităţile medicale. Excepţionala acţiune terapeutică a sîngelui face ca el să fie considerat în prezent „cel mai preţios medicament". încercările de a-1 înlocui cu produse artificiale nu au dat pînă acum decît rezultate parţiale. S-a reuşit producerea artificială a, unor componente sanguine, de pildă plasma, dar hemoglobina n-a putut fi reprodusă pînă de curînd în laborator. Or, hemoglobina, pigmentul pe care îl conţine globulele roşii ale animalelor, este cea care transportă oxigenul dătător de viaţă de la organele respiratorii la ţesuturi. Structura sa este foarte complexă. Deşi cunoşteau formula chimică a hemoglobinei, biochimiştii au încercat pînă acum zadarnic s-o reproducă în laborator. S-a reuşit însă în urmă cu patru ani sinteza clorofilei, al cărei rol în viaţa plantelor poate fi comparat cu cel al hemoglobinei în viaţa animalelor. Dar nu numai atît. Din punct de vedere chimic, pigmentul verde al plantelor, clorofila este înrudită cu pigmentul roşu din sîngele animalelor, cu hemoglobina. Clorofila „A“ care a fost sintetizată în laborator de Perutz şi Kendrew, are o moleculă alcătuită din 55 atomi de carbon, 72 atomi de hidrogen, 4 atomi de azot, 5 atomi de oxigen şi 1 atom de magneziu. Molecula hemoglobinei are aceeaşi structură ca şi a clorofilei, dar se deosebeşte de aceasta prin faptul că în centrul nucleului cromogen se află un atom de fier. Folosind experienţa şi metodele de laborator care i-au condus la celebra sinteză a clorofilei, Perutz şi Kendrew au pornit din nou la drum, căutînd să realizeze pentru prima oară sinteza sîngelui animal. Paralel, un grup de cercetători japonezi de la Facultatea de medicină din Tokio, sub conducerea dr. S. Kimoto, încearcă să realizeze o hemoglobină artificială, pornind de la o idee ingenioasă. Iată pe scurt despre ce este vorba. După cum se ştie, hemoglobina are două componente principale : hemul (sau hemina) şi globina. Din acestea, hemina se găseşte în sîngele tuturor animalelor vertebrate şi multor nevertebrate, fiind identică cu cea a omului. Globina însă variază de la specie la specie. Dintre cele două părţi ale hemoglobinei, cel mai uşor de obţinut pe cale sintetică a fost globina. Cercetătorii japonezi au realizat o astfel de globina artificială pornind de la Imidazolpolistiren. Această globina a fost „conjugată" graţie unor metode originale de chimie fizică, cu hemul extras din singe provenit de la bovine. In condiţii experimentale, noua substanţă d o hemoglobină „sui generis” şi-a demonstrat capacitatea de a transporta mici cantităţi de oxigen. Perfecţionarea produsului ar putea-o apropia şi mai mult de capacitatea de transport a hemoglobinei naturale. Studiile continuă tocmai în acest sens. Dr. R. IRIMESCU AUTORADIOGRAFIE Fiecare va putea în curînd să-și facă o autoradiografie ca o simplă fotografie. Metoda preconizată în prezent în Anglia este următoarea : se introduce în organul care urmează a fi cercetat (stomac, esofag, vezică) un mic balon de cauciuc acoperit de o emulsie fotografică, balonul este apoi umflat ca să poată adera perfect la peretele organului. O dată scos din organism, balonul este umflat din nou în camera obscură și apoi este developat ca o fotografie oarecare. din specia planaria a constatat un fapt surprinzător : posibilitatea de a transmite „memoria“ de la un individ la altul. Experienţele lui Mc. Connel au stîrnit un viu interes în lumea biologilor. Ele au fost apoi confirmate prin alte studii şi observaţii interesante. Astfel, celebrul biolog suedez Holger Hyden, de la Institutul de Neurobiologie din Göteborg, a constatat că procentul mijlociu al ARN-ului variază în mod considerabil în cursul vieţii. Analizînd eşantioane provenite din măduva spinării de la indivizi între 3—40 de ani decedaţi accidental, savantul suedez a constatat că procentul ARN din celule variază între 0,4 şi 0,6 micrograme. In a doi parte a vieţii, după 40 de ani acest procent descreşte progresiv pentru a ajunge la bătrîneţe la aproape, aceleaşi cifre de la naştere. Alte experienţe efectuate pe şoareci de cercetători de la Universitatea din California au pornit de la formarea unui reflex condiţionat la şoareci, care erau învăţaţi să înceapă să mănînce la sunarea unui clopoţel. Extrăgînd apoi ARN din creierul acestor animale, cercetătorii l-au injectat unor şoareci nedresaţi. Rezultatul ? Animalele infectate cu ARN provenit de la şoarecii dresaţi, au început să reacţioneze în acelaşi fel la sunetul clopoţelului spre deosebire de animalele „martor“ netratate „care rămîneau pasive“. Dar oamenii ? Pot ei oare beneficia de virtuţile acestui acid binefăcător ? Recent, în Canada au avut loc primele cercetări ale acţiunii ARN-ului asupra unor bătrîni Doi cercetători canadieni Mc. GUI şi Cameron împreună cu o echipă de medici au injectat pe cale intravenoasă unui lot de 20 bătrîni o doză zilnică de 50—70 mg. acid ribonucleic. După un astfel de tratament care a durat 15 zile, memoria acestor persoane a fost simţitor îmbunătăţită. Capacitatea de memorare a persoanelor tratate a fost examinată înainte şi după administrarea ARN-ului cu ajutorul unor teste psihologice, constatîndu-se creşterea memoriei pentru fapte recente care la vîrstnici este în general deficito.a. Prin ce mecanism este posibilă ameliorarea memoriei prin intermediul ARN-ului. La această întrebare oamenii de ştiinţă mai sunt datori cu răspunsul. Dar experienţele efectuate în Canada sunt grăitoare pentru posibilitatea de a perfecţiona unul din cele mai importante procesa ale vieţii psihice memoria. I Dr. E. ROŞIANU FIULm lui LIMBAJUL SINTETIC La Centrul naţional de studii şi telecomunicaţii din Franţa a fost construit un aparat de mărimea unei cutii de ţigări care va permite surdomuţilor să audă şi să înţeleagă cuvintele pronunţate în faţa lor, datorită procesului limbajului sintetic. Noul aparat transformînd semnalele vocale în semnale de înaltă frecvență, cuvîntul devine un ,,cod", o „voce sintetică", asimilabilă de surdo-mut după un antrenament de 5 săptărmîni. OPERAŢII SUB HIPNOZA La maternitatea Sabbatsberg din Suedia, a fost introdusă o nouă metodă de anestezie chirurgicală. Pacientele, atît cele cu naşteri obişnuite cit şi cele care necesită operaţii cezariene, beneficiază de efectele „narcotice“ ale hipnozei pentru înlăturarea durerilor. DE LA 6 ORE LA 30 DE ZILE Cercetătorul sovietic S. Uşakov din Moscova a experimentat o nouă formă de antibiotice încorporate în poliviniluri. Introduse în corp, antibioticele îşi prelungesc acţiunea de la 6 ore la 30 de zile. RTIMITV-A INIMA AJUTĂ INIMA Cele mai noi extrase de acest fel, ale căror efecte salutare au produs senzaţie în lumea specialiştilor, sunt cele provenite din inimă. „Furnizorul“ unuia din aceste extrase organice este un peşte Eptatretus fronţii care trăieşte la mari adîncimi în Oceanul Pacific. Particularitatea acestui animal este faptul că are trei inimi şi că bătăile inimii sale nu sunt regulate de curenţi nervoşi sau electrici ci de o substanţă chimică. Această substanţă a fost identificată şi biochimiştii i-au stabilit formula şi proprietăţile. Numele ei provizoriu este „eptatretin“, iar pe cartea sa de vizită se află scris : „regulator chimic al contracţiilor cardiace“. Utilizat experimental, eptatretinul a dus la modificarea fibrelor musculare cardiace şi restabilirea bătăii normale a inimii de broască. Injectarea intravenoasă a noului produs a avut numeroase rezultate pozitive printre care: intensificarea inimii dinilor, regularizarea tensiunii arteriale, sporirea fluxului de singe şi mărirea conductibilităţii stimulul normal al inimii. Experienţele continuă pentru a se trece la aplicarea acestui tratament în bolile cardiace ale omului. Dr. I. ROMAN Prof. A. N. STUDISKI: o „Regenerarea artificială" In prezent, în faţa savanţilor din întreaga lume care se ocupă cu fenomenele de regenerare, stă ficatul. S-a reuşit ca numai după o săptămină de la extragerea a din ficatul unui şobolan, ficatul regenerat să atingă 75 la sută din greutatea iniţială, iar după două săptămîni şi-a recăpătat greutatea iniţială. Rezultate asemănătoare au fost obţinute şi la cîini. Există numeroase date clinice şi experimentale despre refacerea capacităţii funcţionale a ovarului, glandei tiroide, oaselor. Dar există date experimentale care arată că în viitor vor putea fi regenerate pe cale artificială organe vitale, ca de exemplu inima sau creierul. în laborator, s-a reuşit ,,prepararea“ unor serii întregi de inimi noi, de mici fragmente celulare. Biologii americani şi sovietici au reuşit să obţină de curînd regenerarea celui mai ,,nobil" ţesut din organism, sistemul nervos. în culturi artificiale de ţesuturi s-a obţinut astfel multiplicarea celulelor din centrii nervoşi superiori ai scoarţei cerebrale.