Scînteia Tineretului, octombrie 1965 (Anul 21, nr. 5093-5119)

1965-10-01 / nr. 5093

m învins „bariera BIOLOGICA“ ? Dr. I. STEFAN candidat în ştiinţe medicale — Care sînt indicaţiile pentru transplantări în chirur­gia modernă ? — Transplantarea se face ori de cîte ori lipseşte, din diferite cauze, din orga­nism un organ sau un te­­sut — de exemplu cînd din cauza unei răniri cineva „pierde“ o porţiune de piele. Se poate întîmpla ca un or­gan sau un ţesut, important pentru viaţa omului să se „strice“, să se „uzeze“, adică să nu funcţioneze normal. Să zicem că rinichiul s-a îmbol­năvit şi nu mai funcţionează sau corneea, învelişul din faţă al ochiului tot din cauza unei boli și-a pierdut transparența. In ambele cazuri, organul ră­­mîne pe loc, însă practic de­­fectîndu-se el nu mai există și trebuie înlocuit. Această înlocuire se face prin trans­plantare. — Ce succese s-au înregis­trat în ultimul timp pentru ca organismul sa­ „tolereze" transplantul ? — S-au încercat fel de fel de metode, pentru a face gre­fa să „prindă“ mai bine. S-a iradiat grefa înainte de a fi transplantată cu raze Roent­gen. De curînd ţesutul grefei a fost supus acţiunii ultrasu­netelor. Cele mai bune rezul­tate s-au obţinut însă prin conservarea țesuturilor care urmează să fie transplantate. — In ce constă această conservare ? — Există diferite metode de conservare. Se folosesc de obicei : răcirea, congelarea, uscarea, răcirea foarte puter­nică pînă la 70—80°C, precum și o metodă care combină us­carea cu această răcire, aşa­­numita liofilizare. In afară de aceste metode, dintre care am amintit doar cîteva, se folo­sesc pe larg anumite lichide speciale de conservare. Toate metodele folosite au un singur scop : de a slăbi re­zistenţa organismului faţă de grefă, adică de a slăbi produ­cerea de anticorpi. S-a încer­cat, deocamdată pe animale de experienţă, să se slăbeas­că această intoleranţă prin iradierea prealabilă cu raze Roentgen, care scade posibili­tăţile de producere a „anti­corpilor“, „paralizînd“ acele organe şi ţesuturi care „fabri­că“ anticorpi. O altă metodă folosită în experienţe pentru slăbirea intoleranţei este şi parabioza: stabilirea unei legături între circulaţia sangvină a celor două organisme-primitor şi donator. După cîteva zile gre­fa obţinută de la unul din partenerii parabiozei prinde la celălalt partener mai bine ca de obicei. In sfîrşit, răci­rea artificială a corpului, „hi­­bernaţia artificială“, este o metodă care se practică din ce în ce mai mult în anumite cazuri. — Ce transplantări se exe­cută în mod practic în pre­zent în clinicile de chirurgie ? — Transplantarea osului în diferite scopuri este una din transplantările cele mai frec­vente și mai eficace. Grefele de vase sangvine sunt un do­meniu foarte important al transplantărilor. Pentru a în­lesni tehnica transplantărilor vasculare s-au construit niște 5 aparate ingenioase pentru s coaserea vaselor. Transplan­­tarea de cornee se practică­­ în numeroase ţări printre care­­ şi ţara noastră. S-au obţinut­ de acum succese în trans-­ plantarea unor organe im­portante ca rinichiul, mădu­va osoasă şi altele. Există încă multe organe la care se în­cearcă transplantarea. Ba chiar există experienţe reuşite cu reîmplantarea unor membre. Descoperirea acizilor nucleici în celula vie şi a rolului lor în procesele vitale a fost com­parată ca importanţă cu cea a dezagregării atomului. Se ştie astăzi că acidul dezoxiribonu­­cleic (ADN) este purtătorul „ca­racterelor ereditare transmise din generaţie în generaţie , iar acidul ribonucleic (ARN) joacă rolul de „mesager“, el fiind cel care „prezidează“ în celulă elaborarea proteinelor după directivele pri­mite de la ADN. Dar iată că cercetările arată că în afara acestor „informaţii“ ge­netice „înnăscute“, ARN-ul poate primi şi transmite informaţii „do­­bîndite“ de organism în cursul vieţii. In acest sens rolul ARN- ului în procesul electro-chimic al memoriei este esenţial. Mai mult chiar , se pare că „chimia memo­riei" nu este limitată la nivelul celulelor nervoase, ea fiind pre­zentă în fiecare celulă a materiei vii. Primele experiențe care au sta­bilit că ARN este „Suportul chi­mic“ al memoriei datează din 1959. Savantul american James Mc. Connel lucrînd pe viermi In 1926, doi cercetători ame­ricani Minot și Murphy au fă­cut o descoperire extraordi­nară. Anemia pernicioasă, boală considerată pînă la acea dată nevindecabilă, a fost tra­tată pentru prima oară cu re­zultate spectaculare cu un ex­tras de ficat. Au trecut aproape 40 de ani de la descoperirea proprietăţi­lor stimulatorii ale extrasului de ficat şi de atunci au fost efectuate în numeroase labora­toare cercetări asidue pentru realizarea unor ale extrase e­­fic­ace. Prof. dfr. C. T. NI­COL­AU medic emerit, membru co­respondent al Academiei -Cum a născut ideea transplantării de măduvă o­­soasă ? — Progresele făcute în tra­tamentul unor boli de singe prin aplicarea alchilanţilor, antimetabolice antifolice, hor­moni steroizi, iradierile în unele afecţiuni ca şi în can­­cere unde aplicarea de doze mari de raze ionizante au provocat leziuni grave ale măduvei osoase, au dus la concluzia că transplantul de măduvă osoasă ar putea fi un mijloc terapeutic de redresa­re a funcţiei măduvei osoase. Metoda fusese mai de mult uti­lizată cu aplicarea pe diferite căi, fără rezultate încuraja­toare. — Care este condiţia rea­— Ţinîndu-se seama de compatibilitatea antigenică în încercări de mielotransfuzii homologe, rezultatele au fost bune atunci cînd „mozaicul“ antigenic al eritrocitelor a fost apropiat. Transplantarea, aplicată pe cale intravenoasă cu măduva osoasă extrasă de la donatori homologi în can­titate de 1,3 miliarde de celule pe mm3 au fost bine suportate. Încercările de re­dresare a funcţiunii măduvei osoase în diferite afecţiuni (hi­poplazii, anemii, aplasti­ce, pancitopenii, diateze hemora­­gice) au dat rezultate bune. Mecanismul ar fi considerat ca o grefă, bineînţeles tempo­rară, cu factori stimulatori pînă cînd funcţia mielopoeti­­că a bolnavilor şi-a reluat activitatea. — Cum se aplică transplan­tarea de măduvă osoasă în bolile al căror tratament in­tensiv cu radiaţii produce o inhibiţie a funcţiei medulare, ca de pildă, în cancer­a­rea măduvei de la însuşi bol­navul canceros, înainte de iradiaţie sau chimioterapie şi conservarea ei 1—3—5 şi chiar mai multe luni la tempera­turi joase de minus 79°C pen­tru a fi aplicată în cazul cînd bolnavul după tratamentul aplicat necesită o redresare a măduvei inhibate. — Această metodă că pe scară largă ? se apli-— Este o operație curentă care s-a utilizat și se utili­zează pe scară din ce în ce mai mare. — Dar transplantarea de­­ măduvă osoasă de la un alt individ în ce fază se află ? — Lucrările întreprinse în diverse ţări arată preocupa­rea lăudabilă de a aborda di­feritele aspecte ale proble­mei legate de transplantul de măduvă osoasă. Procentul de , 14 la sută cu rezultate favo­ g­rabile, justifică extinderea­­ cercetărilor şi în acest domen I şitei unei dulare ? transplantări rae­Metoda constă în preleva­­nțu spinos. Prof. dr. J. LEDERBER şi profesor la Stanford Uni­versity (California), Pre­miul Nobel pentru medi­cină (1958) Să ne imaginăm că toate orga­nele noastre pot fi transplantate după voinţă. Nimic n-ar împie­dica în acest caz să înlocuim după dorinţă o inimă îmbătrî­­nită ca pe un „carburator“ uzat. Este posibil ca aceste „piese de schimb“ să fie în viitor furnizate de lumea animală. Medicina ar înscrie astfel cea mai mare vic­torie a sa, înfăptuind unul din cele mai vechi vise ale omenirii. Acest vis părea doar în urmă cu un an greu de realizat într-un viitor, previzibil. Nu se ajunse­se încă să se învingă in mod durabil procesul de „intoleranţă biologică“ prin care organismul respingea ţesuturile şi organele străine. Dar astăzi, în 1965, se poate considera că grefele au învins bariera biologică în cele mai multe cazuri. Succesele înregis­trate în ultimul timp ne permit să afirmăm că în istoria trans­plantărilor, anul 1965 va rămîne înscris ca o piatră de hotar. Bilanţul acestor succese me­rită a fi menţionat pe scurt. Pînă în prezent au fost efectuate 400 de transplantări de rinichi. Actualmente trăiesc în întreaga lume cel puţin 100 de persoane care posedă de mai bine de un an un rinichi transplantat. Gre­fa de rinichi a putut fi prelevată de la donatori voluntari deoare­ce omul are doi rinichi şi poate trăi perfect cu unul singur. S-au scurs numai doi ani de cînd profesorul francez Mathé, a realizat prima grefă veritabilă de măduvă osoasă. Bolnavului, un medic de 26 de ani atins de leucemie i s-a distrus prin ira­diere măduva producătoare de celule canceroase (leucemice) în­­locuind-o cu măduvă sănătoasă provenită de la 6 donatori : pă­rinţii, sora şi cei 3 fraţi ai pa­cientului. Operaţia a reuşit pe deplin. De atunci, aceste grefe s-au făcut în numeroase centre medicale ale lumii cu rezultate promiţătoare. Au fost încercate şi transplan­tări de pulmon provenit de la decedaţi, care au funcţionat în bune condiţii în organismul gazdă. în 1964 a fost făcută tentativa primelor transplantări de ficat din lume, pacienţii supravieţuind astfel un timp variabil. Experienţele de transplantare a inimii efectuate pe animale în U.R.S.S., S.U.A. şi alte ţări, sunt promiţătoare şi se speră că în cel mult 10 ani se va trece la transplantări umane. Cîinii cu inima transplantată nu prezintă nici un semn de intoleranţă şi utilizează cordul grefat ca pe propria lor inimă. Anul trecut a fost înregistrată şi prima opera­ţie prin care s-a transplantat inima unui cimpanzeu unui om. In ce priveşte grefele de oase, artere, vene, nervi, acestea se utilizează curent încă înainte de 1954 în serviciile de chirurgie deşi în aceste cazuri nu este vorba propriu-zis de un trans­plant. Un os introdus în organis­mul unui bolnav, de pildă, ser­veşte doar ca „materie primă“ pentru organismul care îşi va fa­brica astfel noul os. Toate aceste succese au fost posibile datorită unei mai bune cunoaşteri a mecanismelor de toleranţă a organismului. Pentru a ameliora această toleranţă se utilizează în prezent un arsenal întreg : extragerea splinei şi a ti­musului din organismul gazdă, iradierea acestuia cu o bombă cu cobalt, tratarea prealabilă cu droguri steroizi (cortison) imuran și alte medicamente menite să inhibe formarea anticorpilor care ar putea distruge grefa. « Idealul, ar fi desigur, de a­­ descoperi o metodă radicală pen- ' tru a împiedica grefa, sau în termeni medicali, reacţia anti­­gen-anticorp. Acest lucru este încă un deziderat. Dar în aştep- g tarea zilei cînd transplantarea I va deveni o operaţie banală, oa- * menii de ştiinţă se preocupă de pe acum de crearea viitoarelor „bănci de organe“. In aceste „bănci“ se conservă la frig oase,­­ piele şi ochi gata pentru a fi­­ transplantate. ■ Avem deci, toate motivele să credem că în curînd — după unii savanţi, în maximum 10 ani — transplantarea de ţesuturi şi organe să se înscrie în realitatea cotidiană, corpul omului devenind o „maşină“ fundamental repara­­bilă ! Prof. ROBERT ETTINGER: • Perspectiva imortalităţii Posibilitatea de a reînvia organisme conservate la o temperatură foarte joasă se pare că trece din domeniul speculaţiei ştiinţifico­­fantastice în domeniul activităţii practice. Profesorul Robert Ettinger, autorul cărţii „Perspectiva imortalită­­ţii“ consideră că dacă s-ar putea conserva corpul persoanelor dece­date, la temperaturi foarte scăzute, (bineînţeles, fără a se trece de stadiul biologic al morţii), acestea ar putea fi reînviate după dorinţă după un timp destul de îndelungat. „In acest fel, afirmă savantul englez, bolnavii suferind de maladii considerate astăzi incurabile, ar putea să aştepte pină cînd ştiinţa va descoperi o cale de vindecare a bolii care a produs decesul". A fost imaginată în amănunţime şi metoda practică pentru a păstra în condiţii optime un organism în stadiul morţii clinice. Corpul va fi conservat în cutii de oţel inoxidabil, denumite „capsule ale timpu­lui", în jurul cărora va circula azot lichid ce va menţine tempera­tura la 200 grade sub zero. „BINEFACERILE" ZINCULUI In unele regiuni de pe glob s-au înregistrat adesea creşteri şi înălţimi spectaculoase ale tinerilor. Astfel, în Scandina­via în 1959, în America în 1961 şi actualmente în Austria, înălţimea medie a tinere­lor fete este de 1,78 metri. Cercetările geologice au ară­tat că prezenţa în sol a unor mari cantităţi de zinc, extras apoi de plante care sunt con­sumate de om, ar putea expli­ca aceste accese de gigantism. SINGE SINTETIC? Progresele făcute în ultimii ani în tehnică de conservare a sîngelui, au permis aplicarea transfuziei sanguine in toate specialităţile me­dicale. Excepţionala acţiune terapeutică a sîngelui face ca el să fie con­siderat în prezent „cel mai preţios medica­ment". încercările de a-1 înlocui cu produse arti­ficiale nu au dat pînă acum decît rezultate parţiale. S-a reuşit pro­ducerea artificială a, u­­nor componente sangui­ne, de pildă plasma, dar hemoglobina n-a putut fi reprodusă pînă de curînd în laborator. Or, hemoglobina, pig­mentul pe care îl con­ţine globulele roşii ale animalelor, este cea care transportă oxigenul dă­tător de viaţă de la organele respiratorii la ţesuturi. Structura sa este foar­te complexă. Deşi cunoşteau for­mula chimică a hemo­globinei, biochimiştii au încercat pînă acum za­darnic s-o reproducă în laborator. S-a reuşit în­să în urmă cu patru ani sinteza clorofilei, al că­rei rol în viaţa plante­lor poate fi comparat cu cel al hemoglobinei în viaţa animalelor. Dar nu numai atît. Din punct de vedere chimic, pigmentul verde al plantelor, clorofila este înrudită cu pigmen­tul roşu din sîngele a­­nimalelor, cu hemoglo­bina. Clorofila „A“ care a fost sintetizată în la­borator de Perutz şi Kendrew, are o molecu­lă alcătuită din 55 atomi de carbon, 72 atomi de hidrogen, 4 atomi de azot, 5 atomi de oxigen şi 1 atom de magneziu. Molecula hemoglobinei are aceeaşi structură ca şi a clorofilei, dar se deosebeşte de aceasta prin faptul că în centrul nucleului cromogen se află un atom de fier. Folosind experienţa şi metodele de laborator care i-au condus la ce­lebra sinteză a clorofi­lei, Perutz şi Kendrew au pornit din nou la drum, căutînd să reali­zeze pentru prima oară sinteza sîngelui animal. Paralel, un grup de cercetători japonezi de la Facultatea de medici­nă din Tokio, sub con­ducerea dr. S. Kimoto, încearcă să realizeze o hemoglobină artificia­lă, pornind de la o idee ingenioasă. Iată pe scurt despre ce este vorba. După cum se ştie, hemoglobi­na are două componente principale : hemul (sau hemina) şi globina. Din acestea, hemina se gă­seşte în sîngele tuturor animalelor vertebrate şi multor nevertebrate, fiind identică cu cea a omului. Globina însă va­riază de la specie la specie. Dintre cele două părţi ale hemoglobinei, cel mai uşor de obţinut pe cale sintetică a fost glo­bina. Cercetătorii japo­nezi au realizat o astfel de globina artificială pornind de la Imidazol­­polistiren. Această glo­bina a fost „conjugată" graţie unor metode ori­ginale de chimie fizică, cu hemul extras din singe provenit de la bovine. In condiţii experimen­tale, noua substanţă d o hemoglobină „sui ge­neris” şi-a demonstrat capacitatea de a trans­porta mici cantităţi de oxigen. Perfecţionarea produsului ar putea-o apropia şi mai mult de capacitatea de transport a hemoglobinei natura­le. Studiile continuă tocmai în acest sens. Dr. R. IRIMESCU AUTORADIOGRAFIE Fiecare va putea în curînd să-și facă o autoradiografie ca o simplă fotografie. Metoda preconizată în prezent în An­glia este următoarea : se in­troduce în organul care urmea­ză a fi cercetat (stomac, eso­fag, vezică) un mic balon de cauciuc acoperit de o emulsie fotografică, balonul este apoi umflat ca să poată adera per­fect la peretele organului. O dată scos din organism, balonul este umflat din nou în camera obscură și apoi este developat ca o fotografie oarecare. din specia planaria a constatat un fapt surprinzător : posibilitatea de a transmite „memoria“ de la un individ la altul. Experienţele lui Mc. Connel au stîrnit un viu interes în lumea biologilor. Ele au fost apoi con­firmate prin alte studii şi obser­vaţii interesante. Astfel, celebrul biolog suedez Holger Hy­den, de la Institutul de Neurobiologie din Göteborg, a constatat că procen­tul mijlociu al ARN-ului variază în mod considerabil în cursul vieţii. Analizînd eşantioane pro­venite din măduva spinării de la indivizi între 3—40 de ani dece­daţi accidental, savantul suedez a constatat că procentul ARN din celule variază între 0,4 şi 0,6 mi­crograme. In a doi parte a vieţii, după 40 de ani acest procent descreşte progresiv pentru a ajunge la bă­trîneţe la aproape, aceleaşi cifre de la naştere. Alte experienţe efectuate pe şoareci de cercetători de la Uni­versitatea din California au por­nit de la formarea unui reflex condiţionat la şoareci, care erau învăţaţi să înceapă să mănînce la sunarea unui clopoţel. Extră­­gînd apoi ARN din creierul a­­cestor animale, cercetătorii l-au injectat unor şoareci nedresaţi. Rezultatul ? Animalele infectate cu ARN provenit de la şoa­recii dresaţi, au început să reac­ţioneze în acelaşi fel la sunetul clopoţelului spre deosebire de a­­nimalele „martor“ netratate „care rămîneau pasive“. Dar oamenii ? Pot ei oare bene­­ficia de virtuţile acestui acid bine­făcător ? Recent, în Canada au avut loc primele cercetări ale acţiunii ARN-ului asupra unor bătrîni Doi cercetători canadieni Mc. GUI şi Cameron împreună cu o echipă de medici au injectat pe cale intravenoasă unui lot de 20 bătrîni o doză zilnică de 50—70 mg. acid ribonucleic. După un astfel de tratament care a durat 15 zile, memoria a­­cestor persoane a fost simţitor îmbunătăţită. Capacitatea de memorare a per­soanelor tratate a fost examinată înainte şi după administrarea ARN-ului cu ajutorul unor teste psihologice, constatîndu-se creş­terea memoriei pentru fapte re­cente care la vîrstnici este în ge­neral deficito.a. Prin ce mecanism este posibilă ameliorarea memoriei prin inter­mediul ARN-ului­­. La această în­trebare oamenii de ştiinţă mai sunt datori cu răspunsul. Dar ex­perienţele efectuate în Canada sunt grăitoare pentru posibilita­tea de a perfecţiona unul din cele mai importante procesa ale vieţii­ psihice­­ memoria. I Dr. E. ROŞIANU FIULm lui LIMBAJUL SINTETIC La Centrul naţional de studii şi telecomunicaţii din Franţa a fost construit un apa­rat de mărimea unei cutii de ţigări care va permite surdo­muţilor să audă şi să înţeleagă cuvintele pronunţate în faţa lor, datorită procesului limba­jului sintetic. Noul aparat transformînd semnalele vocale în semnale de înaltă frecven­ță, cuvîntul devine un ,,cod", o „voce sintetică", asimilabilă de surdo-mut după un antrenament de 5 săptărm­îni. OPERAŢII SUB HIPNOZA La maternitatea Sabbatsberg din Suedia, a fost introdusă o nouă metodă de anestezie chi­rurgicală. Pacientele, atît cele cu naşteri obişnuite cit şi cele care necesită operaţii cezarie­ne, beneficiază de efectele „narcotice“ ale hipnozei pen­tru înlăturarea durerilor. DE LA 6 ORE LA 30 DE ZILE Cercetătorul sovietic S. Uşa­­kov din Moscova a experimen­tat o nouă formă de antibiotice încorporate în poliviniluri. In­troduse în corp, antibioticele îşi prelungesc acţiunea de la 6 ore la 30 de zile. R­T­I­M­I­T­V-­A INIMA AJUTĂ INIMA Cele mai noi extrase de acest fel, ale căror efecte salutare au produs senzaţie în lumea specialiştilor, sunt cele prove­nite din inimă. „Furnizorul“ unuia din aceste extrase organice este un peşte Eptatretus fronţii care trăieşte la mari adîncimi în Oceanul Pacific. Particularitatea ace­stui animal este faptul că are trei inimi şi că bătăile inimii sale nu sunt regulate de curenţi nervoşi sau electrici ci de o substanţă chimică. Această substanţă a fost identificată şi biochimiştii i-au stabilit for­mula şi proprietăţile. Numele ei provizoriu este „eptatretin“, iar pe cartea sa de vizită se află scris : „regulator chimic al contracţiilor cardiace“. Utilizat experimental, epta­­tretinul a dus la modificarea fibrelor musculare cardiace şi restabilirea bătăii normale a inimii de broască. Injectarea intravenoasă a noului produs a avut num­eroase rezultate pozi­tive printre care: intensifica­rea inimii dinilor, regulariza­rea tensiunii arteriale, sporirea fluxului de singe şi mărirea conductibilităţii stimulul nor­mal al inimii. Experienţele continuă pentru a se trece la aplicarea acestui tratament în bolile cardiace ale omului. Dr. I. ROMAN Prof. A. N. STUDISKI: o „Regenerarea artificială" In prezent, în faţa savanţilor din întreaga lume care se ocupă cu fenomenele de regenerare, stă ficatul. S-a reuşit ca numai după o săptămină de la extragerea a din ficatul unui şobolan, ficatul re­generat să atingă 75 la sută din greutatea iniţială, iar după două săp­­tămîni şi-a recăpătat greutatea iniţială. Rezultate asemănătoare au fost obţinute şi la cîini. Există numeroase date clinice şi experimen­tale despre refacerea capacităţii funcţionale a ovarului, glandei tiro­ide, oaselor. Dar există date experimentale care arată că în viitor vor putea fi regenerate pe cale artificială organe vitale, ca de exemplu inima sau creierul. în laborator, s-a reuşit ,,prepararea“ unor serii întregi de inimi noi, de mici fragmente celulare. Biologii americani şi sovietici au reuşit să obţină de curînd regenerarea celui mai ,,nobil" ţesut din organism, sistemul nervos. în culturi artificiale de ţesuturi s-a obţinut astfel multiplicarea celulelor din centrii nervoşi superiori ai scoarţei­ cerebrale.

Next