Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)
1972-01-24 / nr. 7056
„SCINTEIA TINERETULUI" pag. 2 Cite ceva despre DUMITRU PRICEPUTU, secretarul comitetului U.T.C. din comuna însurăţei, judeţul Brăila, auzisem încă înainte de a-l cunoaşte personal. La sediul C.A.P. „Griviţa Roşie“, unde lucrează, adresasem cîtorva tineri o rugăminte : „povestiţi-mi, le spusesem, ceea ce consideraţi mai important in legătură cu realizările organizaţiei voastre, cu ceea ce socotiţi caracteristic colectivului de utecişti din care faceţi parte". Părerile lor, deşi păreau să nu aibă nimic deosebit, să evoce situaţii obişnuite, mă surprindeau prin faptul că în retrospectiva activităţii organizaţiei era mereu menţionat numele secretarului comitetului comunal, „îl avem şi pe Dumitru Priceputu“. Cuvintele rostite de unul dintre tineri au deschis capitolul acelor fapte care m-au îndemnat să privesc mai îndeaproape personalitatea aceluia a cărui prezenţă uteciştii o situau în rindul celor mai reprezentative argumente pozitive ale vieţii organizaţiei ; să înţeleg realitatea in care devenise posibil ca raporturile dintre secretarul U.T.C. şi membrii colectivului să fie concentrate în această formulare neaşteptată. Am continuat mai apoi dialogul despre elementele acestei realităţi chiar cu cel vizat. La 23 de ani, biografia tehnicianului agricol DUMITRU PRICEPUTU este foarte biogată sub aspectul activităţii profesionale şi politice, înainte de a răspunde solicitării mele de a-mi împărtăşi cîteva din rezultatele muncii lui a dorit, insă, să facă o precizare utilă pentru înţelegerea exactă a semnificaţiei pe care el însuşi le-o acordă. „Tot ceea ce aş putea spune despre mine nu poate fi despărţit de efortul colectiv, de tovarăşii mei de muncă şi organizaţie. Eu nu sunt singurul autor al bunelor rezultate despre care se vorbeşte, în aceeaşi măsură ceilalţi tineri din cooperativa unde lucrez, din organizaţia comunală U.T.C., au dreptul să se considere la fel. Fără sprijinul lor ele nu ar fi fost posibile. De aceea, rezultatele cuprinse in biografia mea sunt si ale organizaţiei, îmi aparţin mie dar şi tuturor celorlalţi tineri.“ , Îl avem şi pe DUMITRU PRICEPUTU“ Nu cu multă vreme în urmă DUMITRU PRICEPUTU a fost ales preşedinte al cooperativei „Griviţa Roşie“. Faptul că i-a fost încredinţat acest dificil mandat vine ca o recunoaştere a succeselor pe care le-a obţinut pe parcursul mai multor ani de muncă asiduă, din momentul cînd a terminat şcoala de tehnicieni la Odobeşti şi a venit să lucreze in cooperativă. De atunci, fiecare an, începînd cu 1966, i-a adus o nouă treaptă de afirmare. In rindul celor mai des amintite sînt rezultatele din 1969 şi 1970 ale fermei pe care a condus-o pînă de curind. Astfel, pentru producţia de struguri obţinută în sectorul viticol, C.A.P. „Griviţa Roşie“ s-a clasat pe locul I între cooperativele din judeţul Brăila şi a cîştigat locul II pe ţară. Iar aici un amănunt se adaugă de la sine : un procent de 70 la sută dintre cooperatorii care lucrează în ferma respectivă il formează tinerii, uteciştii. Acelaşi itinerariu, şi cu rezultate la fel de frumoase, se constată şi in activitatea depusă în cadrul organizaţiei U.T.C. înainte de a deveni reprezentantul tuturor uteciştilor din comuna însurăţei, DUMITRU PRICEPUTU a fost purtătorul de cuvînt al celor din sectorul viticol, din ferma de care aminteam, apoi al celor din cooperativa agricolă de producţie. Pentru ca anul trecut, la cel de al IX-lea Congres al organizaţiei noastre, să fie ales membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Este, aşa cum ne spunea el însuşi, o încununare a biografiei lui de pînă acum. O biografie în care efortul sirguincios, dorinţa materializată de a fi mereu un exemplu de dăruire şi-au găsit consacrarea in încrederea deplină pe care cei din jurul său, nu numai , tineri, i-o acordă Din acest punct de vedere, capacitatea sa de mobilizare, de antrenarea celorlalţi la efort, de a fi un focar de iniţiativă şi energie, a avut un rol hotăritor. De altfel, cele cîteva rezultate pe care le-am consemnat nu fac altceva decit să le exemplifice eficienţa pentru afirmarea lui personală şi a organizaţiei pe care o reprezintă. TRAIAN GÎNJU CURSURILE AGROZOOTEHNICE (Urmată din pag. I) fost înscrişi la cursuri numai cei care au efectuat minimum de norme convenţionale nu sprijină, ci dărimă complet o demonstraţie şi aşa şubredă. De ce tot cei care sunt mai buni, mai harnici, care ştiu deci mai multe, să vină la cursuri şi nu in primul ritul cel mai dinspre coadă ? Logic, nu ar trebui aşa ? La aceste cursuri nu se transmit numai şi numai nişte cunoştinţe, ci se formează şi anumite convingeri, se înlătură unele fisuri, se sudează un colectiv. Insă, înainte de toate, obligativitatea participării nu trebuie discutată. Fireşte, ne-am întrebat şi care este situaţia participării tinerilor, cunoscut fiind faptul că organizaţia U.T C are, printre alte sarcini, şi pe aceea de a mobiliza pe toţi tinerii din C.A.P. la cursurile agrozootehnice, de a se interesa de modul de asimilare a noilor cunoştinţe predate. Şi desigur, am fost destul de surprinşi cînd Maricica Istrate, secretara comitetului U.T.C. pe C.A.P. Barcea, nu a putut să ne furnizeze nici un element de informaţie ca dovadă a preocupării pentru această chestiune. A trebuit să-i relatăm noi adevărata situaţie (din 218 utecişti cooperatori frecventează cursurile numai 75), deşi dumneaei, fiind şi contabilă la C.A.P., este zilnic în apropierea surselor de informaţie, în mijlocul tinerilor. În cel de al doilea popas, la C.A.P. Unirea din comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, chestiunea participării nu poate fi deocamdată edificată. Sesizăm insă o bună, adecvată organizare a cursurilor. Dacă anul trecut au fost doar două cercuri, anul acesta sunt cinci. Brigăzile fiind mixte şi cercurile au un caracter mai complex, în fiecare fermă funcţionînd cite unul, eforturile spre mobilitate, spre adaptare strinsă la probleme ridicate de practică, fiind peste tot vizibile. Tematica este judicios întocmită. — Nu vrem să facem teorie de dragul teoriei, ne spune Ştefan Vulpe, preşedintele C.A.P. Unirea. Anul acesta abordăm unele teme cu totul noi pentru cooperatorii noştri cum ar fi : irigarea viei, ierbicidarea la porumb sau unele culturi noi, prima dată produse aici, ca soia şi sorgul. Temele rezultă In special din necesitatea de a ţine pasul cu transformările pe care le aduce progresul tehnic in lucrările agricole. Asta de fapt şi diferenţiază cursurile agrozootehnice de anul acesta faţă de cele de anul trecut, asigurind, totodată, pentru cursanţi elementul de atractivitate necesar. Insă şi aici cuprinderea cooperatorilor lasă de dorit. Din 426 de braţe active sunt înscrise în cercuri numai 210, adică nici jumătate. Cum cursurile de abia de acum vor începe (pînă acum lectorii au lucrat la „Casa agronomului“) este de aşteptat să se ia măsuri pentru ca toţi cooperatorii să beneficieze de cunoştinţele ce se vor preda la cursuri. Aceleaşi măsuri, deşi aici e cam tîrziu, trebuie luate şi la C.A.P. Barcea. Fiindcă aceste măsuri vizează nu doar însuşirea în sine a unor cunoştinţe teoretice, ci fac parte dintr-un sistem mult mai larg care urmăreşte pregătirea optimă a recoltelor viitoare. Şi atunci cînd e vorba de recoltă, fiecare lucru trebuie făcut la timpul său. Turişti sau vandali? Ce poate fi mai plăcut la sfirşitul unei săptămini decit o excursie, sus la munte ? Aer ozonat, crestele munţilor poleite de zăpadă, toate contribuie la reconfortare. De aceea cred că tinerii de la Fabrica de conserve şi mezeluri din Bucureşti şi-au ales, pentru două zile, cabana „Voina“ de la poalele munţilor Ezer-Păpuşa. 86 de persoane au călătorit confortabil spre peisajul montan aflat la 950 m altitudine. Pînă aici totul a fost normal. Veselie, animaţie, aşa cum este în excursie. Cina însă s-a prelungit foarte mult, mesele au devenit supraîncărcate de sticle cu băutură, limbile au Început să se Încurce, iar spectacolul s-a degradat cu totul. Din grup s-au desprins cîţiva „instrumentişti“ şi astfel sala liniştită, civilizată de restaurant, s-a transformat intr-un fel de menajerie. Intervenţia ospătarilor s-a dovedit inutilă. Şeful cabanei, alţi turişti care se aflau în restaurant sau hotel au rămas stupefiaţi în faţa acestei panorame. Pe la orele unu noaptea „saxofonistul“ urcat pe două scaune se prăbuşeşte pe podea iar muştiucul saxofonului îi face o rană în frunte, care sîngerează abundent. Abia acum grupul scandalagiilor începe să se destrame. Dar la etajul II al hotelului zarva continuă perturbînd pe ceilalţi turişti. Un tînăr introduce probabil cheia invers în yală. Aceasta nu cedează şi „operativ", tînărul forţează uşa, strică broasca, rupe canatul, crapă placajul uşii şi intră în cameră. Trist este şi faptul că la predarea camerelor se constată lipsa unor pături şi prosoape. Cum de este posibil acest lucru ? Cunoaşte oare organizaţia U.T.C. de la fabrica respectivă rezultatele acestei excursii ? Poate c-ar trebui să fie traşi la răspundere nu numai tinerii ci şi cei doi ghizi care s-au recomandat Polzan şi Ghelbociu care au însoţit grupul. Frumuseţile zonei Muscelului vă invită să le vizitaţi. Cabana „Voina" vă stă la dispoziţie cu tot confortul. Dar un astfel de „sfîrşit de săptămînă" nu-i dorim nici noi, nici ceilalţi iubitori ai turismului. ION PETREANU şeful Filialei hoteluri, restaurante şi turism Cîmpulung Muscel Un club scos la licitaţie! Sunt secretarul organizaţiei U.T.C. din atelierul mecanic al Uzinei „1 Mai“ din Baia Mare, uzină care recent a sărbătorit 125 de ani de activitate. Mă adresez redacţiei într-o problemă in care întîmpinăm serioase greutăţi şi anume posibilitatea de a ne petrece plăcut şi instructiv timpul liber. Multă vreme tinerii noştri au beneficiat de un club dotat cu săli de şah, tenis de masă, sală de festivităţi, bibliotecă. Activa aici un colectiv artistic care cuprindea fanfară muncitorească, brigadă artistică de agitaţie, formaţie de muzică populară românească. Tinerii din uzină, cei din cartierul Ferneziu, veneau cu drag la club. Şi toate au fost bune pînă cînd uzina noastră s-a unit cu Combinatul chimico-metalurgic. Din acel moment activitatea culturală a încetat. Biblioteca, formaţia artistică s-au desfiinţat. Oricit de ciudat ar părea, instrumentele muzicale au fost vindute la licitaţie, materialele sportive au dispărut fără urmă. La plenara organizaţiei U.T.C. pe platformă, factorii conducători din uzină ne-au asigurat că se vor lua măsuri şi clubul se va redeschide. Cum s-ar zice... simple promisiuni. La plenara organizaţiei U.T.C. pe Combinat delegaţii au ridicat din nou această problemă. De data asta răspunsul preşedintelui comitetului sindical pe combinat a fost : „Dacă vreţi club, să vă faceţi !“. Ca şi cum clubul ar fi o problemă personală. In curind vom aniversa semicentenarul creării organizaţiei noastre de tineret. Ne-am propus o seamă de acţiuni. Problema clubului este deosebit de stringentă pentru noi. Dar, aşa cum v-am spus preşedintele sindicatului nu înţelege acest lucru simplu. Sfătuiţi-ne, ce s-ar putea face. IOAN GHIRASIM muncitor, Baia Mare N.R. Este desigur trist dacă situaţia se prezintă intr-adevăr aşa cum o relataţi dumneavoastră, stimate corespondent. Dar singurul sfat pe care vi-l putem da este acesta : aveţi puţintică răbdare. Pin? va înţelege preşedintele sindicatului vostru care-i sînt îndatoririle, pînă ii vor veni în ajutor organele municipale sau chiar pînă la... viitoarele alegeri de sindicat. PLECAREA TOVARĂŞULUI ŞTEFAN PETERFI LA FUNERALIILE REGELUI FREDERIK AL IX-LEA AL DANEMARCEI Duminică a plecat spre Copenhaga vicepreşedintele Consiliului de Stat, ştefan Peterfi, reprezentant personal al preşedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, la funeraliile regelui Frederik al IX-lea al Danemarcei. La plecare, de la aeroportul Otopeni, vicepreşedintele Consiliului de Stat a fost salutat de Constantin Stătescu, secretarul Consiliului de Stat, Vasile Gliga, adjunct al ministrului afacerilor externe, funcţionari superiori din M.A.E. A fost prezent, de asemenea, ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar al Danemarcei în România, Torben Busch-Nielsen. CRONICA U. T. C. Ieri a plecat spre Varşovia o delegaţie a Uniunii Tineretului Comunist alcătuită din tovarăşii Ion Popescu, secretar al C.C. al U.T.C. şi Gheorghe Trif, preşedintele Consiliului Tineret Sătesc de la Comitetul judeţean Satu-Mare al U.T.C., care va participa la o reuniune pe tema „Tineretul şi progresul tehnico-ştiinţific in agricultură“. Duminică dimineaţa a părăsit Capitala indreptîndu-se spre Varşovia delegaţia Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din România formată din tovarăşii Gheorghe Şoima, vice-preşedinte al Consiliului U.A.S.R., Dan Birliba, secretar al Consiliului U.A.S.R., şi Nicolae Daravoinea, membru al Comitetului Executiv al U.A.S.R., reprezentant permanent al U.A.S.R. la U.I.S. care urmează să participe la Seminarul internaţional studenţesc pe problemele securităţii şi cooperării europene şi la şedinţa Comitetului Executiv al Uniunii Internaţionale a Studenţilor de la Varşovia. „Aviz tuturor părinţilor cu bun simţ: HUGO ŞI IOSEFINA este filmul pe care copiii voştri nu trebuie să-l piardă“. „Rar se întimplă ca un film să te facă atît de fericit" — iată numai două din elogiile criticii de film suedeze la adresa ecranizării regizorului Kjell Grede după o nu mai puţin cunoscută carte destinată copiilor de poeta şi prozatoarea Maria Gripe. Dacă mai adăugăm şi cele cîteva distincţii obţinute la festivalurile internaţionale, interesul pentru filmul HUGO ŞI IOSEFINA ajunge la o cotă maximă. Şi dacă nu ne sperie cuvintul, atunci să spunem de la început că filmul este o capodoperă. Inspirat din universul copilăriei, mai exact de prietenia dintre o fetiţă şi un băiat de 7 ani care se cunosc petrecîndu-şi vara de dinaintea primului an de şcoală intr-un peisaj fastuos, filmul este o baladă cinematografică deopotrivă dedicată minunii de a fi copil cit şi splendorilor naturii septentrionale. HUGO ŞI IOSEFINA nu are propriu-zis un subiect, la cele de mai sus putem adăuga doar cunoştinţa lor protectoare, pe grădinarul Gudmarsson, care devine pentru ei un personaj de basm ce-i conduce într-o lume de miracol. Natura în acest film nu este, ca intr-o posibilă ecranizare după cunoscuta operă sadoveniană „Dumbrava minunată", un refugiu, ci un spaţiu intim de unde eroii vor pleca în timp, reîntoarcerea fiind imposibilă. Fost asistent al marelui cineast Ingmar Bergman, regizorul Kjell Grede este un reprezentant tipic pentru realismul psihologic al şcolii cinematografice suedeze. Lirismul sobru, supralicitarea atenţiei pentru delicateţea gestului firesc, adică tot ceea ce înseamnă pentru noi filmul suedez e regăsit aici în povestea luminoasă a unei prietenii intre doi copii. Dincolo de calităţile lui şi de obişnuita recomandare, „un film pentru toate vîrstele". • Hugo si Iosefina » • Trenul HUGO ŞI IOSEFINA este un eveniment cinematografic care aduce nota unui optimism aparte. TRENUL — o altă ecranizare, după un roman intitulat „Frontul artei", este evocarea unui moment spectaculos din lupta rezistenţei franceze împotriva ocupanţilor hitlerişti: sabotarea sustragerii dintr-un muzeu francez, imediat după ziua cea lungă a debarcării din Normandia, a unor tablouri celebre de către trupele de ocupaţie aflate in retragere. Naraţiune cinematografică alertă (unul din regizorii filmului este John Frankenheimer, autorul filmului „Marele premiu“), TRENUL are în subiectul său un moment emoţionant ce depăşeşte cu mult neprevăzutul luptei dintre patrioţii francezi şi hitlerişti. Feroviarii care transportă un inestimabil tezaur cultural aparţinind poporului francez sunt nişte oameni care nu cunosc pictura, nişte oameni simpli, patrioţi care ştiu însă că inamicul nu trebuie să ia din Franţa nimic, în timp ce comandantul convoiului german, colonelul Waldheim, este un cunoscător rafinat al picturii, lucru care nu scuză cu nimic comportamentul său, apartenenţa la o armată care în retragere jefuieşte Franţa. In rest filmul mizează prea mult pe spectacular oferind situaţii „incredibile" din arsenalul de serie al filmului de aventuri. Raportat la cea mai bună realizare închinată luptei Rezistenţei franceze, filmul lui Rene Clement „Bătălia căilor ferate", TRENUL nu poate avea nici o pretenţie tocmai datorită acestui decalaj intre o operă in care intensitatea dramatică emoţionează prin profunzimea morală a personajelor (la Rene Clement) şi o alta, in filmul de faţă, în care aceeaşi intensitate dramatică frapează doar prin gesturile de suprafaţă. Oricum, TRENUL este un film care include în distribuţia sa un mare număr de actori de reputaţie internaţională, lucru care îl „salvează“ în parte : Michel Simon (intr-un rol episodic), Burt Lancaster, Paul Scofield, Jeanne Moreau, Suzanne Flon etc. TUDOR STANESCU 113 ani de la Unirea Principatelor Române MANIFESTĂRI ÎN ÎNTREAGA ŢARĂ Aniversarea a 113 ani de la Unirea Principatelor Române prilejuieşte în aceste zile, in întreaga ţară, un mare număr de manifestări cultural-artistice prin care poporul nostru cinsteşte actul de la 24 ianuarie 1859 şi pe făuritorii lui. • LA CASA DE CULTURA a municipiului Iaşi a avut loc un simpozion închinat Unirii principatelor române, iar la Casa de cultură a tineretului şi studenţilor a fost prezentat un spectacol de teatru şi film dedicat aceluiaşi eveniment. La Huşi , oraşul în care s-a născut domnitorul Al. I. Cuza — a fost vernisată duminică dimineaţa o interesantă expoziţie intitulată Unirea principatelor Române. • UN SIMPOZION închinat zilei de 24 ianuarie, a avut loc la Casa municipală de cultură din Cluj. Despre acest eveniment de seamă in istoria ţării noastre a vorbit profesorul Aurel Dumbrăveanu. Manifestări dmsacrate aceluiaşi eveniment au avut loc la casele de cultură din municipiile Dej şi Turda, la căminele culturale şi cluburile din judeţ. •IN HOLUL BIBLIOTECII „Theodor Aman“ din Craiova a fost organizată o expoziţie de cărţi care reuneşte numeroase opere literare şi ştiinţifice dedicate actului Unirii. Cu acelaşi prilej, la clubul Uzinei „7 Noiembrie“ din Craiova s-a desfăşurat o şezătoare literară la care şi-au dat concursul membrii cenaclului literar „Bluze albastre“ şi formaţiile artistice de amatori ale întreprinderii. • SĂRBĂTORIND ziua de 24 ianuarie, oamenii muncii din întreprinderile şi instituţiile oraşului Galaţi, elevi, studenţi şi militari ai forţelor noastre armate, au luat parte la festivităţile organizate la statuia fostului pîrcălab de Covurlui, Al. I. Cuza şi la statuia lui Costache Negri, unde au fost depuse coroane şi buchete de flori. De asemenea, la statuia domnitorului Cuza, aflată in piaţa grădinii publice a Galaţiului, cetăţenii oraşului s-au prins In tradiţionala „Horă a Unirii“. In aceeaşi zi, la Casele de cultură şi căminele culturale din judeţul Galaţi au avut loc conferinţe, urmate de programe artistice. In expoziţia recent deschisă în holul Institutului de artă teatrală din Tg. Mureş. Foto: AL. PRUNDEANU Cauzele sunt şi la noi acasă Prof. MIRCEA MUNTEANU Petroşani Oricât de parţială, chiar unilaterală ar fi această constatare, ea include o realitate căreia cred că încă nu i se dă atenţia cuvenită : o dată cu pătrunderea lumii la noi în casă prin imaginile televiziunii, mulţi dintre noi am pierdut din contactul cu viaţa artistică şi chiar sportivă, am renunţat, în parte sau de tot, la utilizarea unor „canale“ tradiţionale. Alăturind şi efervescenţa, dinamismul caracteristic tuturor sectoarelor de activitate, dar şi implicaţiile evidente asupra uzurii nervoase, noi credem că şi în aceasta rezidă una din explicaţiile unei anumite tendinţe de retragere în intimitatea căminului propriu, prilej de refacere psihică şi fizică, de deconectare şi instruire în faţa micului ecran. E o realitate ce nu poate fi ignorată şi care explică într-o oarecare măsură cvasi-divorţul, în unele locuri mai accentuat, în altele nu, de manifestările artistice, lirice şi dramatice Cele semnalate de Corvin Alexe in articolul „A dispărut «intelectualul de provincie» ?“, sunt dure dar adevărate, reclamind într-o mare măsură puncte de sprijin de natura celui mai sus discutat. „Fenomenul petroşenean“, comun şi altor localităţi cu o mai mare tradiţie culturală, suportă însă şi alte cauze, obiective şi subiective. Astfel, trebuie spus, în primul rînd, că un teatru de provincie, exceptînd poate Naţionalele, tot mai greu asimilează absolvenţi şi ajunge la un moment dat să-şi completeze efectivul cu actori mai puţin dotaţi şi uneori cu insuficiente studii, chiar medii, lucru ce afectează calitatea spectacolului şi determină rezerva publicului faţă de reprezentaţiile teatrale locale. O analiză ştiinţifică, nepărtinitoare, a acestui fenomen poate că ar fi necesară. Şi totuşi, la Petroşani au fost multe cazuri cînd au văzut lumina rampei şi spectacole cu autentice potenţe valorice („Părinţi teribili“, „Avarul“, „Ştafeta nevăzută“ etc.) care îndreptăţeau invitaţia făcută şi numeroşilor intelectuali din Valea Jiului, rămaşi însă in aceeaşi indiferenţă alarmantă. Nici rezonanţa unor nume cuprinse in afişele ce anunţau descinderea în Petroşani a trupelor bucureştene, nu întotdeauna asigurau „reţete“ scontate. Am văzut, e drept, săli pline, dar şi ştraifuri ce anunţau suspendarea spectacolelor. Se pare insă că o soartă mai vitregă o au îndeosebi spectacolele de operă şi cele simfonice, intelectua-lul petroşenean demonstrând o anumită indiferenţă chiar faţă de prezenţe cu reputaţia unei artiste ca Teodora Lucaciu, fiică a acestor meleaguri. Un anume răspuns il mai poate da în ceea ce priveşte distanţarea publicului de spectacolul local şi nefericita poziţie a clădirii teatrului, cam urîtă, in vreme ce in centrul oraşului există o modernă şi impunătoare casă de cultură. Insă această realitate e un argument de care se agaţă mulţi din cei ce nu frecventează teatrul : situaţia a fost aceeaşi chiar şi cînd Teatrul de stat din Petroşani prezenta spectacole In sala casei de cultură. După opinia mea, o influenţă nocivă asupra gustului estetic o au şi aşa-zisele şuşanee, de sub egida Casei de cultură din Petroşani, şi din alte localităţi, la unele din ele participînd şi solişti cunoscuţi. Mai trebuie spus — dar nu numai spus ! — că instituţiile de învăţămint general, liceal şi universitar manifestă o insuficientă preocupare faţă de pregătirea, din acest punct de vedere, a elevilor şi studenţilor. Dacă nici profesorii care predau materii umaniste nu manifestă pasiune şi înţelegere pentru artă, atunci cine este mai îndreptăţit să vegheze la conturarea profilului spiritual al elevului, să-l înveţe să iubească frumosul ? Cred, de asemenea, că şi activitatea organizaţiilor U.T.C. şi sindicale din instituţii şi întreprinderi ar trebui să manifeste o preocupare mai atentă şi mult mai multă înţelegere faţă de calitatea, nivelul manifestărilor cultural-artistice pe care le oferă oamenilor. In ultima vreme am aflat despre numeroase societăţi culturale înfiinţate dintr-o necesitate spirituală firească in oraşe dar şi în comune, cum ar fi cea din Romoş, judeţul Hunedoara. Poate că ar fi indicată şi pentru municipiul Petroşani o astfel de societate culturală care să impulsioneze viaţa cultural-artistică a atit de numeroasei intelectualităţi din Petroşani, Lupeni, Vulcan, Petrila şi celelalte localităţi jiene, ai cărei reprezentanţi să-şi antreneze colegii lor profesori, ingineri, medici, jurişti şi in frecventarea spectacolelor lirice şi dramatice. Deocamdată însă se întimpină greutăţi şi in sensul desfăşurării activităţii cenaclului literar municipal ! Reţete şi presiuni nu-s indicate. Sensibilitatea artistică nu e „sensibilă“ la ele. E necesar un imbold interior, un dialog şi o preocupare generală a tuturor factorilor răspunzători ţinind seama, eventual, şi de cele spuse mai sus. LUMINILE (Urmare din pag. I) dar“, acestora le prinde bine sacrificiul şi nopţile de „agonie“ de acum — ne răspunde Bădiţa I. Bibliografia la literatura universală şi comparată este imensă , nu se poate studia în doi ani cantitatea de materie a acestui curs, fără să ai educaţie pentru un studiu continuu. — Aveţi emoţii ? — M-am obişnuit cu examenele, verificarea şi notarea studentului nu este decit un impuls spre a se depăşi pe sine. Raidul nostru se apropie de sfîrşit. Ultima escală am făcut-o la camera 214 unde am cunoscut pe secretarul anului III — Română — Berbec Doru. — Cum vă apreciaţi activitatea dumneavoastră individuală ? — Dincolo de aspectul ei profesional, activitatea individuală are o finalitate autoeducativă. Numai astfel ne putem menţine obişnuinţa studiului, printr-o muncă ordonată, sistematică. întotdeauna mi-a venit destul de greu să-mi apreciez și să-mi notez „activitatea" individuală, dar am crezut în ea. ...Este ora 24. In complexul „Regie", la multe ferestre este lumină, la mese vezi chipuri cufundate în studiu. Semn că se apropie sesiunea. LUNI 24 IANUARIE 1972 Fără entuziasm şi vocaţie de animatori nu putem face nimic trainic! TEODOR MATEESCU Cluj Situaţia relatată în materialul „A dispărut intelectualul de provincie 7“ este şi nu este singulară. înainte de a încerca să formulăm totuşi unele concluzii, voi rememora alte citeva observaţii. Dese călătorii prin ţară in ultima vreme mi-au îngăduit constatări dintre cele mai tonice, dar şi dintre cele care stirnesc nedumeriri. Un teatru de provincie cum e, de pildă, cel din oraşul Sf. Gheorghe are satisfacţia unor cifre pe care le-ar invidia colective „de marcă“, chiar din Capitală. Evidenţele teatrului amintit au înregistrat anul trecut la specacolele susţinute la reşedinţă şi în turnee, peste o sută de mii de spectatori ! Mai poate fi vorba de un sens „clasic“ de provincie in acest caz ? Iată insă şi polul opus : într-una din serile stagiunii trecute, am numărat în sala Teatrului din Baia Mare, 47 de spectatori la reprezentaţia cu piesa „Lovitura“ de Sergiu Fărcăşan. Directorul stătea in cumpănă , să anuleze spectacolul, sau să oblige actorii să apară in faţa unei săli aproape goale ? Bineînţeles, n-a putut refuza intilnirea publicului, chiar atit de restrins, cu actorii şi piesa a fost jucată. „Suntem deprinşi cu asemenea compromisuri. Altfel, i-am pierde şi pe cei 47 de spectatori sau pe alţi ca ei“ — mi-a mărturisit directorul Iosif Căpoceanu. O seară mai tirziu, in sala unui club central din oraş, era programată o expunere pe teme de istorie a cinematografiei, avindu-l ca invitat pe actorul Şerban Cantacuzino. Sala s-a dovedit neîncăpătoare, asistenţa surprinzător de activă, în momentul cind i s-a adresat invitaţia de a pune întrebări. A fost o seară lungă, cu un public angajat intr-un dialog neaşteptat de viu. Ipostaza era alta decit cea oferită iniţial de sala teatrului. La Calafat, orăşel dunărean în judeţul Dolj, există de cîtva timp un muzeu de istorie şi artă, pe la care vizitatorii se abat numai rareori. In comunele învecinate — Poiana Mare, Desa, Ciupercenii Noi, Maglavit, Golenţi — am întrebat elevi de la şcoli generale dacă-mi pot spune ceva despre muzeul din cel mai apropiat oraş. Mai toţi au fost tentaţi să-mi vorbească despre... Craiova. Au fost miraţi să afle că, intr-adevăr, şi Calafatul poate avea un muzeu. Tot prin comparaţie, alt exemplu într-o comună din judeţul Sălaj , Valcăul de Sus. Şcolarii trăiesc abnegaţia constituirii unui muzeu de istorie şi etnografie cu piese strînse de ei. Au nu numai conştiinţa lucrului util, instructiv, frumos, ci şi mindria de a se şti urmăriţi, aşteptaţi de locuitorii Valcăului — părinţi, rude, cadre didactice, oaspeţi din împrejurimi. Prima Încăpere a devenit neîndestulătoare, desenele, planşele s-au extins pe pereţii holurilor şcolii, apoi a trebuit să se mai găsească încă o încăpere pentru a găzdui generos inventarul colecţionat. Starea firească de aici de asimilare, de căutare şi valorificare, deci de propagare a unor mărturii de cultură materială. Este premisa sigură şi necesară a viitorului „intelectual de provincie“. De altfel, sensul rămâne în ultimă analiză, convenţional, căci interesul de care se bucură anumite acţiuni--scoate termenul de „provincie,'' din accepţia presupus peiorativă. La Oradea, de pildă, directorul teatrului din localitate, Emanoil Lenghel, a izbutit să facă ,difinear toate manifestările aşaozitte „anexe“ ale instituţiei — recitaluri de poezie, seri comemorative, montaje tematice — reuşite certe in ceea ce priveşte atragerea publicului. Esenţialăl este deci nu Iniţiativa in sine, ci modalitatea de a o exprima, de a o finaliza intr-un act convingător, pe măsura înţelegerii elevate, dar neapărat prin virtutea comunicabilităţii directe. A stimula şi a menţine interesul pentru ceea ce obişnuit numim cultură in această formă şi, deci, a conferi unei mari mase de oameni cu preocupări diferite, însuşirea de intelectuali — fie de capitală, fie de provincie — înseamnă a propaga continuu valorile autentice. Misiunea aceasta cere entuziasm şi deopotrivă vocaţie. Una fără cealaltă se risipeşte in van asemenea unui glas in pustiu. Cere insă şi o largă adeziune. Actorul din Petroşani, autorul scrisorii, e lipsit, poate, tocmai de o asemenea adeziune. Bineînţeles, că rezonanţa şi adeziunea la actul cultural nu se dobindesc printr-o operă de mecenat solitar. Ar fi şi inadecvat condiţiilor de azi şi de scurtă strălucire. Statutul social de intelectual, azi, are o altă cuprindere, mult mai vastă şi idealul său uman se constituie intr-un proces de participare combativă la prefacerile timpului, ale ţării. „Faţa lumii se va schimba — spunea Tudor Vianu — cînd fiecare muncitor va dobindi conştiinţa unui artist". Aş înscrie cuvintele acestea pe frontispiciul fiecărei instituţii menite să propage cultura şi cu precădere lingă numele fiecărui comitet judeţean al culturii şi educaţiei socialiste, pentru a face din stadiul potenţial al nevoii generale de artă o realitate trainică, evidentă şi in locurile în care, deocamdată, mai sunt multe de făcut. P. S. îmi place să cred că rindurile acestea ajung la redacţie după cele cu antetul Comitetului judeţean Hunedoara al Culturii şi Educaţiei Socialiste. NOTA REDACŢIEI. Şi nouă ne-ar fi plăcut să credem că un astfel de organism judeţean nu rămine insensibil la cele ce se petrec în raza sa de acţiune. Comitetul Culturii şi Educaţiei Socialiste de la Hunedoara, insă, are probabil treburi mai importante în această perioadă. Vom face, totuşi, în aşa fel incit să aflăm ce gândesc tovarăşii de acolo, cum apreciază ei situaţia de la Petroşani şi, bineînţeles, nu numai de acolo. , PERSPECTIVA (Urmare din pag. I) târziu, că ele aduc între problemele „la ordinea zilei" însăşi configuraţia patriei noastre în deceniile următoare, ceea ce pune în faţa ochilor noştri, încă de pe acum, o imagine a societăţii în care vom trăi. Această afirmaţie nu este deloc o simplă metaforă, ci unul din adevărurile cu care vehiculează consecvent politica partidului nostru. Este evident, aşadar, că ceea ce apropie şi uneşte cele două evenimente între ele, adăugîndu-le un numitor comun, este elementul perspectivei, trăsătura de dinamism şi vitalitate ce izvorăşte din obiectivele cercetării şi concluziile pe care ni le propun amîndouă, fiecare din alt unghi de vedere. Bilanţul pe care îl facem regulat, la sfîrşit de săptămână, în acest colţ de pagină şi-a depăşit şi de data aceasta caracterul de retrospectivă, proiectîndu-se intr-un domeniu care altă dată ţinea de literatura ştiinţifico-fantastică. De-a lungul săptămânii trecute, intr-un moment sau altul al ei, ne-am gîndit cu toţii la anii 1980 şi 2000.