Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)
1972-01-15 / nr. 7049
CU CE PROBLEME SE CONFRUNTĂ COLECTIVUL DUMNEAVOASTRĂ ÎN ACEST AN? CE ÎNTREPRINDEŢI IN SPRIJINUL REZOLVĂRII LOR? ÎN CENTRUL ATENŢIEI: ASIMILAREA In fabricaţie A NOILOR PRODUSE Lucrînd de 12 ani la Uzina mecanică pot să-mi dau destul de bine seama de faptul că anul 1972 reprezintă pentru colectivul nostru de muncă un an pe parcursul căruia, chiar din primul trimestru, ne vom confrunta cu o seamă de probleme extrem de dificile. Şi cînd fac această afirmaţie nu mă gîndesc atît la creşterea valorică a planului — peste 6 la sută — deşi nici ea nu este de neglijat cît, mai ales, la aspectul calitativ al lucrurilor concretizat în asimilarea pînă în martie a vagonului conteiner pe patru osii şi trecerea la producţia de serie a electromotorului pentru macaz destinat staţiilor de cale ferată cu comandă automată. Mi se pare deci firesc să-mi opresc atenţia cu precădere asupra modalităţilor prin care noi, organizaţia U.T.C., integrîndu-ne eforturilor generale, ne-am propus să intervenim în sprijinul rezolvării în bune condiţii a lor. O precizare : asimilarea noului produs se va face intr-un sector unde în totalul salariaţilor tinerii deţin ponderea. Acolo, ca de altfel în toată întreprinderea, în conformitate cu legea nr. 2 din 1971 privind perfecţionarea pregătirii profesionale a lucrătorilor din unităţile socialiste de stat, încă din vara anului trecut se desfăşoară cursuri de ridicare a calificării şi reciclare. Prin intermediul comisiei social-profesionale, comitetul U.T.C. urmăreşte îndeaproape mobilizarea tuturor tinerilor la frecventarea lor, conţinutul lecţiilor şi continuitatea susţinerii acestora. După cum este de aşteptat în programa analitică a cursurilor au fost incluse şi teme speciale privind vagonul conteiner cu patru roţi. Cu alte cuvinte muncitorii au posibilitatea să-şi completeze din mers cunoştinţele teoretice necesare apropiatei lui fabricări. Dintre ei cîţiva au plecat pe data de 3 ianuarie la Uzina de vagoane din Arad unde vor rămîne timp de o lună pentru a-şi însuşi, la faţa locului, practic, tehnologia de execuţie a noului produs. Cînd se vor reîntoarce intenţionăm ca în baza propunerilor ce le vor face să operăm modificări de substanţă în conţinutul lecţiilor astfel încît ele să ţină seama în şi mai mare măsură de ILIE NEACŞU secretarul comitetului U.T.C., Uzina Mecanică Buzău scopul precis pentru care sînt destinate. Asta pe de o parte. Pe de alta fiecare tînăr din cei ce au fost trimişi la specializare va primi ca sarcină de organizaţie să se ocupe nemijlocit de ajutorarea altor trei colegi utecişti în vederea grăbirii procesului de integrare a acestora din urmă exigenţelor ce le stau în faţă o dată cu includerea confecţionării vagoanelor pe patru osii în atribuţiile de serviciu. Cît priveşte trecerea la producţia de serie a electromotorului pentru macaz nici în rezolvarea acestei probleme nu vom sta cu braţele încrucişate. Prototipul fiind executat încă de la sfîrşitul anului trecut, iar seria zero fiind lansată, am stabilit ca unul din proiectanţii săi să se întîlnească cu tineri lăcătuşi pentru a le explica principiile constructive şi de funcţionare ale acestui aparat, importanţa efectuării unor lucrări ireproşabile dat fiind rolul său în asigurarea securităţii circulaţiei pe calea ferată. Acestei prime acţiuni i se vor adăuga în scurtă vreme altele. Astfel, secretarul organizaţiei, Ion Chiorpec, s-a îngrijit de selectarea din vasta bibliotecă tehnică pe care o avem la dispoziţie a acelor cărţi care tratează tehnologia de fabricaţie a electromotorului. Lista lor a fost afişată la gazeta „Tineretul şi producţia“ iar săptămînal tot acolo vor fi expuse şi recenzii, citirea lor va putea, credem, constitui îndreptare preţioase în lectură. Consider, de asemenea oportun faptul că o dată cu trecerea la producţia de serie organizaţia U.T.C. va analiza decadal modul în care uteciştii îşi realizează sarcinile de plan atît din punct de vedere cantitativ cît și calitativ. (Continuare în pag. a IV-a) în sectorul creşterii animalelor, unde dependenţa faţă de factorii pedoclimatici este mai redusă decât în ramura vegetală şi unde priceperea omului este hotărâtoare, aplicarea acordului global reprezintă un factor de imensă însemnătate pentru creşterea producţiei. Experienţa multor cooperative agricole de producţie, care au transpus în practică judicios şi corect această modalitate de plată în cursul anului 1971, a demonstrat cu prisosinţă acest lucru. Un exemplu edificator îl constituie cooperativa agricolă de producţie din Codlea, judeţul Braşov, care a aplicat acordul global la ferma de vaci de lapte. După cum ne mărturisea şeful fermei, Ion Alexandru, aceasta măsură a completat în cel mai fericit mod toate eforturile făcute în ultimii ani în direcţia îmbunătăţirii efectivelor de animale, a îmbogăţirii bazei furajere, a modernizării procesului de producţie. Prin înlocuirea treptată a exemplarelor neeconomice, cu tineret selecţionat din prăsilă proprie (în 1971 au fost înlocuite cu juninci valoroase, 166 de vaci care nu mai erau productive, iar în 1972 numărul acestora va fi de 100 de capete), s-a ajuns la o structură calitativ superioară, producţia medie de lapte a crescut. In cele 6 grajduri în care este adăpostit efectivul de 700 de vaci cu lapte, se introduce treptat, pe măsura creării disponibilităţilor de investiţii, mecanizarea principalelor activităţi. Adăparea şi evacuarea gunoiului se fac deja mecanizat în trei dintre ele, iar în celelalte doar pe jumătate în sensul că apa se administrează la jgheab cu furtunul, iar gunoiul este transportat cu vagoneţi. Ridicarea productivităţii păşunilor, creşterea suprafeţei rezervate fermei şi cultivarea ei cu furaje valoroase, prepararea nutreţurilor după reţete ştiinţifice, constituie alte atribute ale procesului de producţie desfăşurat în ferme. Dar să vedem cum a fost influenţată producţia şi cointeresarea oamenilor, prin aplicarea acordului global. ..Ne-am dat seama de la bun început că succesul aplicării acestui sistem depinde de înţelegerea esenţei lui de către oameni, de stabilirea unor obligaţii şi drepturi precise atît din partea unităţii cît şi a îngrijitorilor, ne spunea şeful fermei In momentul în care îngrijite-1 OCTAVIAN MILEA (Continuare în pag. a ll-a) . Ieri, în aula Universităţii din Bucureşti, au continuat lucră- I rile simpozionului naţional studenţesc „U.T.C. — şcoală de educaţie comunistă a tine- I retului“. Participanţii au audiat referate şi coreferate pe temele : „Cunoaşterea valorilor culturii, ştiinţei şi tehnicii contemporane — condiţie fundamentală în formarea viitorilor specialişti“ şi „Cultivarea tradiţiilor revoluţionare, factor esenţial în educarea patriotică a studenţilor“. Referatul la prima temă a fost realizat de un colectiv de studenţi de la Universitatea din Bucureşti ; la această temă studenţi din cea mai tînără Universitate a ţării — Universitatea din Braşov — au susţinut un interesant coreferat. Ambele lucrări, precum şi dezbaterile care au urmat şi la care au participat un mare număr de studenţi au subliniat ideea că umanistul autentic nu poate ignora cuceririle ştiinţelor naturii, performanţele tehnicii, limbajul matematic. De asemenea, nici un tehnician nu poate progresa dacă nu-şi depăşeşte orizontul profesiei ca atare, cită vreme nu se integrează în întreaga mişcare a gîndirii şi simţirii contemporane şi nu se manifestă el însuşi ca umanist. Cea de a doua temă a fost dezvoltată intr-un referat realizat de studenţi de la Universitatea din Iaşi, după care participanţii la simpozion au ascultat coreferatul reprezentanţilor centrului universitar Craiova. Aceste comunicări precum şi dezbaterile care au urmat, au marcat obiectivele fundamentale ale acţiunii concrete de asimilare, cultivare şi cinstire a tradiţiilor noastre revoluţionare în rândul viitorilor intelectuali. Tot ieri, participanţii la simpozion au făcut o vizită la Muzeul de istorie a Partidului Comunist Român, a mişcării deReşiţa, la peste 200 de ani de viaţă a Combinatului. Mai întîi împrejurimile nu mai sunt verzi fiindcă iarna s-a aşternut timidă, dar s-a aşternut. Oraşul e sobru ca orice oraş muncitoresc. De aici, oamenii pleacă la studii ori să dea o mină de ajutor în alte părţi ale ţării , am dimocratice şi revoluţionare România. In cursul şedinţei de după-amiază au fost audiate şi dezbătute referatele „Studenţimea democrată, prezenţă activă în mişcarea antifascistă din România", „Educaţia prin muncă şi pentru muncă — titlu de nobleţe pentru tineretul universitar“, „Educaţia tineretului universitar in spiritul dreptăţii şi echităţii socialiste — obiectiv major al asociaţiei studenţeşti“. Lucrările simpozionului vor continua şi în cursul zilei de azi. DORINA TURCU putea spune cu mina pe inimă că este firesc. Aici vin şi oameni cu amintirile altor locuri, cu amintirile universităţilor sau ale uzinelor pe unde au trecut. Reşiţa e un gigant , un fel de meduză tenace care merită privită pentru eleganţa mişcărilor ei; aici vin oameni să lucreze, cu iiinile şi cu mintea, cu sufletul şi conştiinţa că şi-au găsit locul adevărat în viaţă,in societate. Dacă am fost atent la explicaţiile date pe stradă de secretarul U.T.C pe combinat, Combinatul este el însuşi un orăşel în care fiecare munceşte, unde fiecare ins adună minore, orel", tonindi’-le retopindu-le, dîndu-le sens şi valoare naţională. A cincea parte din oamenii Reşiţei sint tineri, poate ca mine, ori mai tineri, ori cu puţin mai în vîrstă, tineri care au găsit vieţii un sens adevărat. Nu sint speriaţi de greutăţi fiindcă greutăţile îi copleşesc numai pe cei nepregătiţi pentru viaţă. Sunt bucuroşi şi plini de încredere că înfăptuiesc ceva, că existenţa lor are un sens. Pendularea timpului lor se petrece logic, precis ; o necesitate liber înţeleasă animă oamenii Gigantului. Funicularele trec prin oraş, muncitorii trec pe sub ele. Eu încă privesc priveliştile şi visez o Reşiţă în primăvară, încărcată de flori, de puritatea albului. Acum, vremea are o anume mohoreală ; sigur, cîndva trebuie să revăd Reşiţa în primăvară. Atunci voi reîntîlni cu o anumită familiaritate oamenii din combinat. Da. Reşiţa este un gigant şi dintr-o privire nu o poţi accepta. Ea pune stăpinire pe oameni, îi atrage ca un magnet. Aici focurile nu se pot stinge. E ceva care tine de veşnicie, de (Continuare în pag. a ll-a) . Avantajele aplicării acordului global in zootehnie Minutele Reşiţei au valoare nationala Reportaj de DUMITRU M. ION Demni de faptele înaintaşilor, la răspunderilor înălţimea actuale Simpozionul studenţesc „U.T.C. — şcoală de educaţie comunistă a tineretului“ . La Muzeul de istorie a partidului, participanţii la simpozion trec în revistă marile momente ale mişcării revoluţionare de tineret din ţara noastră In secţia de bobinat a Fabricii „Argeşana" din Piteşti Foto: PAVEL TINGALA TINERETUL 31 MUZICA Spre finele anului trecut am urmărit o anchetă T.V. deosebit de întristătoare. Intr-adevăr, ce poate fi mai trist decît să vezi tineri ridicând din umeri la cuvîntul „muzică“ ? Era vorba acolo de a afla de ce tinerii ocolesc sălile de concert și opera, și ancheta se baza pe un chestionar lansat unui grup masiv de tineri. întrebarea fundamentală era : „ce reprezintă pentru tine muzica ?“ şi era o întrebare bună, numai că răspunsurile au depăşit probabil cele mai sumbre presimţiri ale redactorilor. Majoritatea celor chestionaţi, studenţi, elevi în ultimele clase de liceu au răspuns : „un mijloc de distracţie“ fiind evident că se referă la muzica uşoară — şi din păcate şi mai evident că altfel de muzică nici nu intră în vederile lor. Abia la a doua întrebare : „frecventaţi Ateneul, Opera“ ? — a venit înţelegerea, o înţelegere surprinsă şi vag stînjenită. „A, nu, ...n-am fost niciodată“. Cu alt prilej, un elev din ultima clasă a unui liceu ardelean, mărturisea cu aplomb că sigur, ştie cine este Tom Jones — cum altfel ! — dar n-auzise în viaţa lui de Nicolae Herlea, nici măcar din Întâmplare, la radio sau din presă. Şi exemplele s-ar putea înmulţi, televiziunea n-avea cum să epuizeze subiectul şi s-a limitat fatal la a descrie o situaţie. Implicaţiile acestei situaţii sînt însă mult mai grave decît ar părea la prima vedere şi dincolo de tristeţea despre care vorbeam, o analiză lucidă, şi daca se poate activă, se impune. Intr-adevăr, este stupefiant. De unde această ignoranţă în masă a tineretului, acest refuz al uneia dintre cele mai tulburătoare, mai grele de sensuri, mai sublime arte ? Unde au greşit — grav — educatorii unde s-a produs acea fisură, după cit se arată, cu atît de rele urmări, în educaţia estetică a tineretului, şi mai ales, cînd ? Pentru că încă acum zece ani, în vremea studenţiei mele, era o izbîndă să obţii un bilet la Ateneu sau la Operă. Tineretul studios umplea sălile de concerte, aşteptam conştiincioşi uneori ore, să ni se facă favoarea de a pătrunde la „repetiţiile de sîmbătă“ de la Ateneu, nu ne mai ajungeau serile de alergătura de la o catedrală a muzicii la alta. Şi eram mulţi, aulele în care se SMARANDA JELESCU (Continuare in pag. a 11-a) ■ IN I NUMĂRUL I m AZO I Pe ordinea de zi un singur punct : ■ ADUNAREA GE- I ■ NERALĂ (pag. a lll-a) M VIITORUL DETER- ■ ■ MINA PREZENTUL 1 (pag. a V-a) e greu, dar tocmai de ... In drum spre Ilva Mare, comună pierdută printre crestele domoale ale munţilor Rodnei, refac în memorie o discuţie cu un absolvent al Facultăţii de limbă şi literatură română din Timişoara care, în luna iulie, la repartiţie, îşi exprimase „profesia de credinţă“ cu dezinvoltură şi cinism: — Eu, la ţară ?! Să fim serioşi... Şi la urma urmei cum naiba poate să trăiască cineva într-un sat rupt de lume ? Adesea, reporterului nu-i stă la îndemînă o replică convingătoare, fie pentru că declaraţiile de acest gen par a fi reflectarea unui mod de gîndire greu de biruit prin cuvinte, fie din lipsa experienţei reale. Şi de aceea cred că motivul adevărat care m-a purtat pe drumul forestier încîlcit dintre live, spre aşezarea rătăcită printre păduri, a fost nevoia unei replici. ★ Iiva Mare este, din punct de vedere geografic, o localitate „ruptă de lume“. Casele răsfirate la distanţă de sute de metri una de alta par singuratice şi neînsemnate intr-un peisaj montan copleşitor prin măreţie. Oamenii şi-au croit cărări nesigure, căci întinderea de pămînt, generoasă, le poartă paşii în toate direcţiile, fără restricţie. Comuna pare înfiptă acolo, între munţi, de cînd lumea, cu acelaşi ritual al dimineţilor cu cocoşi, cu vitele pornind spre cireada, cu copiii care se cheamă prin chiuituri prelungite, la şcoală. O clădire solidă în marginea satului — o şcoală de patru ani — şi o alta, cu două etaje, în centru — şcoala generală de 10 ani şi, mai sus spre Ivăneasa şi Poiana Cătunelor, încă două şcoli. Iarna, copiii coboară kilometri prin zăpadă, cu sania sau cu schiurile, rareori lipseşte cîte unul speriat de viscol sau de lupi. Maturii satului şi-au făcut un obicei din a croi poteci prin nămeţi spre acele case care au şcolari, ba uneori îi adună pe mai mulţi într-o sanie şi-i poartă pînă în curtea şcolii. Sînt şcolile pentru toţi sătenii, clădirile cele mai respectate, cele mai de mîndrie ale lor. Primul cablu pentru lumină electrică a fost tras întîi şi întîi la şcoală, prima antenă de televizor aici au instalat-o. Aici se adună oamenii să afle noutăţi, vin, primăvara să-i mai întrebe pe profesori ce să facă dacă li s-au mânat pomii, dacă li s-a îmbolnăvit un animal, vin să se mire de cite minuni citesc ei prin ziare, despre rachetele care au ajuns pe Tună, despre construcţiile de la Lotru sau Porţile de Fier, despre Marea Neagră care-i atît de departe de ei... GALINA ENIŞTEANU (Continuare in pag. a TV-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVIII, SERIA II Nr. 7049 6 PAGINI —30 BANI SÎMBĂTĂ 15 IANUARIE 1972 Experienţa Slobozia de A. I. ZĂINESCU E fascinantă acum, în transparente de iarnă şi vînturi, această experienţă pe care, succint, s-o numim Slobozia, fac ridicarea, în fond, pe verticală a unei străvechi aşezări din imensitatea de basm a cîmpîei care trăieşte în ultimii ani unul din marile procese ale socialismului, aşezarea pe cele mai noi coordonate tehnico-industriale. E confluenţa dintre industrie şi agricultură. Sau, mai precis, e fenomenul însuşi al industrializării, mutat azi, în întreaga sa plenitu- elme, în locuri unde, sadovenian, se putea spune, că nu se întîmplă nimic. Cîmpia a avut însă dintotdeauna o viaţă a ei aparte, un miraj propriu, cel al nesfîrşirii, a alergării pe cer parcă, cel al unei imense nesfîrşite respiraţii, cel al unei geometrii în continuă fixare de orizonturi, punct rar, 1 inexorabil, în nemărginirile timpului. Şi cîmpia aceasta, modul acesta specific de a o trăi şi, simţi, reprezintă, în plan literar, cred, una din distincţiile modului de a gîndi 1 specific munteneşte. Fiindcă acele locuri, sadoveniene, unde nu se întîmplă nimic erau fundamental moldoveneşti. Viaţa acolo se consuma printre aşezări de deal, printre o coline şi obcine, în tîrguri suav crenelate de istorii intense, de geologii. Cîmpia pare a fi consumat totul, într-o imensă linişte, pentru ca din răstimp în răstimp, să reizbucnească vital. În rostogolirea ciulinilor Bărăganului, Panait Istrati putea vedea rostogolirea sufletelor. Şi aceasta încă ceva * mai departe, în cîmpia dinspre bălţi, unde viaţa are de * asemenea un miraj aparte, îngemănat cu indelunga, abia * perceptibila răsuflare a Dunării, cu umbre pe cer de stuf şi lumini. Slobozia nu era nimic din toate acestea, decît punctul de reazim geografic al nesfîrşirii care o înconjura : cîmpii, cer şi cîmpii. Ceea ce s-a petrecut şi se petrece azi acolo înseamnă o istorie. Istorie la zi, contemporană. E un oraş care creşte şi pe care îl auzi geologic cum creşte. Cu cîţiva ani în urmă , se profilau primele turle industriale. Unii puteau părea că le privesc cu un anumit scepticism care provenea de la natura însăşi a aşezării, de la dialogul care se anunţa greu între un început de efort şi imensita- , tea însăşi a cîmpurilor. Greutatea provenea însă şi , dintr-o anume deprindere de secole a omului de cîmp obişnuit să privească şi să-şi construiască viaţa pe ( (Continuare în pag. a ll-a)