Scînteia Tineretului, mai 1973 (Anul 29, nr. 7448-7474)
1973-05-01 / nr. 7448
„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 Trebuie să cîştigam şi această bătălie : 11 milioane tone de oţel Vestiţii hunedoreni — oţelari, laminorişti, jurnalişti — au primit pentru a treia oară Ordinul Muncii clasa I. Stau de vorbă in impunătoarea sală de marmură a Palatului Republicii cu un oţelar hunedorean cu chipul bronzat de soarele nemilos al cuptoarelor. — In fiecare an stabiliţi un record ? — Bine zis în fiecare an. Deoarece în fiecare an depăşim realizările anului anterior. Cu aceleaşi agregate, cu aceleaşi braţe, dar mai ales folosind bine inteligenţa oamenilor, priceperea şi experienţa lor. — Peste aceste succese, remarc eu, străluceşte acum înaltul Ordin al Mujicii. — Eu aş zice — continuă interlocutorul — că în strălucirea ordinului pe care ni l-a inminat secretarul general al partidului, ca simbol al recunoştinţei, strălucesc faptele miilor de siderurgişti, faptele comuniştilor pentru care uzina este o a doua casă, colectivul — a două familie, iar oţelul şi fonta — vocaţia, pasiunea şi viaţa lor. La puţine zile după inmînarea înaltei distincţii am poposit printre siderurgiştii hunedoreni. Parcă înaltul ordin strălucea pe pieptul fiecăruia, aşa de puternică era satisfacţia şi mîndria lor pentru marele succes al colectivului, al fiecăruia dintre ei. — Ce reprezintă pentru dv. această nouă distincţie ? — Şi mîndrie, dar şi obligaţia de a ne autodepăşi, de a rămîne în continuare în frunte — consideră utecistul Adrian Drăgulescu, şeful unei echipe de oţelari, fruntaşă în întrecerea pe 1972. Şi, obligaţia la care ţine fiecare siderurgist hunedorean, ca la cea mai de preţ obligaţie personală, ca la o răspundere personală de la care nu se poate abate — continuă tinărul oţelar — este îndeplinirea planului de producţie la toţi indicatorii pe anul acesta şi realizarea cincinalului înainte de termen pentru a putea cîştiga bătălia celor 11 mioane tone de oţel cit va trebui să realizeze industria noastră in 1975. Este răspunsul nostru la înalta preţuire şi Încredere cu care ne învredniceşte partidul. Sensul îndrăznelii noastre — un an cîştigţat în competiţia progresului Pentru muncitorii de la F.C.T.B., hotărîţi să scurteze cu un an cincinalul, a început o energică bătălie cu timpul, dinamizată acum de primirea Ordinului Muncii clasa I-a. Ce are specific această confruntare, dincolo de parametrii ei economici ? Faptul că ponderea covirşitoare a forţei de muncă o deţin femeile. Peste 13 mii de angajate înscrise in catalogul eşalonului de efort al întreprinderii. Multe din ele crescute odată cu fabrica, implicate astăzi intr-o dublă aniversare: 25 de ani in cartea de muncă, un sfert de secol de la semnarea certificatului de naştere al întreprinderii. Elena Ciocan rememorează cu uşoară nostalgie momentele acelea înfrigurate în care se înălţa prima aripă a întreprinderii, iar ea pe atunci foarte tinără („eram secretară U.T.C., vă daţi seama !“) conducea una dintre brigăzile de producţie. Actuala secretară a organizaţiei de tineret din F.C.T.R. are abia doi ani de activitate. Parcurgem împreună halele de lucru. Florica Crişan pare cunoscută de toată lumea . .,Ca să coordonezi 3 600 de tineri, trebuie să-i cunoşti bine pe fiecare. Să ştii cit pot să facă şi cum să-i determini să facă mai mult decit cred că pot face“. 30 la sută din producţia întreprinderii este semnată de tineri. „Prestigiul nu e în mod obligatoriu direct proporţional cu virsta, remarcă Ion Nicolae, şeful secţiei 3 (confecţii pentru femei). Jumătate din oamenii secţiei noastre sunt tineri, dar mie, om cu 22 de ani vechime în fabrică, nu mi-ar fi ruşine să semnez nici una din lucrările executate de ei. Primirea Ordinului Muncii li se datorează, deci, şi lor în mare măsură. — Ce semnificaţie are pentru dv., pentru economia naţională, îndeplinirea cincinalului în 4 ani, aşa cum v-aţi angajat ? — o întreb pe tovarăşa Florica Crişan. — Sensul îndrăznelii noastre — pentru că este o îndrăzneală, lucidă, calculată şi realistă, — constă tocmai în ciştigarea unui an de muncă în această strânsă competiţie a progresului. Şi, fiecare utecist, fiecare tinăr, alături de comunişti, de toţi salariaţii se consideră un concurent cu responsabilităţi înalte aşa cui ni se cere prin proiectul de norme — şi muncesc în aşa fel ca fiecare să poată spune la 30 decembrie 1973 : sîntem cu un an inaintea timpului, deci la înălţimea la care ne cere partidul să fim, întotdeauna . COMPETENT, INVENTIV, DISCIPLINAT Suntem la secţia de piroliză a Combinatului petrochimic Brazi. O adevărată şcoală a prelucrării petrolului. In laboratoarele ei gigantice se obţine etilenă, dar tot aici, la şcoala comunistă a muncii, s-a născut şi s-a format înalta conştiinţă muncitorească a mii şi mii de salariaţi. „ Primim etilena de la piroliză, de la băieţii lui Gheorghe Neacşu. La noi are loc oxidarea ei. Procesul este extrem de delicat. Orice neatenţie ar putea aduce cu sine imense pagube întregului combinat. De aceea, disciplina în producţie joacă aici un rol hotăitor. Din ’68, de cînd sunt aici, nu am sesizat nici o abatere. Cred că şi acesta a fost un fapt care a determinat succesele noastre. Dar numai disciplina în sine n-ar valora nimic, continuă maistrul Anton Şuier, dacă n-ar fi dublată de competenţa profesională, de spiritul de inventivitate şi iniţiativă. Acest lucru încercăm noi să-i învăţăm pe tineri , să fie stăpini pe meserie la locurile lor de muncă, să posede capacitatea de a gindi tehnic, capacitatea de a răspunde prompt, disciplinat, oricărei probleme intervenită în procesul de producţie. Privesc din nou combinatul. E o galaxie de lumini in mijlocul cimpiei Ploieştilor. Trecind pe alături, trenurile ţării străpung noaptea ca nişte sfredele luminiscente. Pe zeci de metri altitudine — turnuri de piroliză şi răcire, coşuri de fum zenitale, un peisaj al muncii, al efortului comun. — Faptul că am fost o unitate fruntaşă şi in ceilalţi ani, îmi spune directorul tehnic al Combinatului petrochimic, tovarăşul Adrian Stoica, dovedeşte că înaltul titlu cu care am fost onoraţi nu este o excepţie. El se inscrie ca o verigă a întregului lanţ de succese pe care le-a înregistrat grupul industrial de petrochimie de la înfiinţare şi pină in prezent. Termenii noştri de comparaţie — recordurile de producţii la hectar Avusesem şi alte prilejuri de a constata hărnicia şi priceperea, ataşamentul tuturor lucrătorilor faţă de unitatea lor din bărăganul ialomiţean — întreprinderea agricolă de stat OGRADA. Acum, însă, la citeva zile doar de la primirea înaltului Ordin al Muncii, doream să stăm mai mult de vorbă cu oamenii, să cunoaştem mai în amănunţime coordonatele pe care işi desfăşoară ei munca, dovedită a fi foarte, eficientă. A fost dificil, deoarece toţi erau pe cimp, la semănatul porumbului sau în fermele zootehnice. Nu şi-au permis nici un răgaz. — Ne bucurăm din mers de această preţioasă distincţie pentru că porumbul nu aşteaptă să fie băgat sub brazdă — ne spunea Constantin Gib, directorul unităţii, care chiar în ziua următoare festivităţii la care luase parte la Consiliul de Stat, a pornit dis-de-dimineaţă spre tarlalele unde se semăna. Liniştiţi sunt cei de la Ograda doar atunci cind au terminat treaba, cind au făcut-o bine şi sunt siguri de rezultatele ei ulterioare. — Vedeţi, anul trecut, continuă tovarăşul director, am realizat 12 000 kg boabe la hectarul de porumb. Avem voie să scădem anul ăsta ? Nici vorbă. E musai să obţinem cel puţin tot atit. Pentru că termenii noştri de comparaţie sunt întotdeauna recordurile de producţie la hectar. Utecistul Aurel Coroşanu lucrează zi şi noapte pentru recuperarea întîrzierilor, cu grijă permanentă pentru calitate. Fiecare simte alături de el, la greu, umărul tovarăşului. — Fiecare ceas de muncă trebuie să aibă eficienţa sa, iată poate principalul atribut al muncii noastre, al celor de la Ograda, ne mărturisea secretara organizaţiei celor peste 70 de utecişti, inginera Doina Pavel. Muncind într-un asemenea climat şi noi tinerii ne formăm ca oameni de acţiune, cu mare responsabilitate pentru toate actele noastre, aşa cum se prevede în Proiectul de norme ale eticii şi echităţii socialiste. Este semnificativ faptul că in adunările noastre se discută foarte mult despre îndatorirea de a urma exemplul comuniştilor, de a înfăptui realizări identice. Avem termeni de comparaţie foarte buni, jaloane foarte exacte şi preţioase în drumul pe care ni-l croim în viaţă. Să simţi şi tu răspunderea pentru dezvoltarea ţării Institutul de studii şi proiectări energetice este unul dintre locurile unde noţiunea de efort creator se armonizează perfect cu condiţia tinereţii. Aici, virsta medie a salariaţilor se situează la virsta apartenenţei la organizaţia noastră. Rezolvarea sarcinilor de importanţă naţională în multe din sectoarele vitale ale acestui adevărat creier al energeticii româneşti este asigurată de tineri. Centrul de calcul, sectorul energie electrică, cel al energeticii nucleare sunt numai cîteva dintre domeniile unde tinerii sub 30 de ani formează covîrşitoarea majoritate. „ Toţi colegii mei sunt conştienţi de răspunderea ce o au pentru dezvoltarea energeticii româneşti, pentru dezvoltarea industrială a ţării, care va asigura, pentru noi toţi, creşterea nivelului de trai, material şi spiritual — ne declară tinărul inginer Dumitru Drăgan. Vedeţi, noi trebuie să asigurăm devansarea producţiei de energie faţă de producţia de bunuri, trebuie să fim cu un pas înainte. Iată de ce, în activitatea noastră, orice întîrziere, orice greşeală poate aduce prejudicii însemnate, după cum realizarea mai devreme a sarcinilor noastre înseamnă, pentru economie, posibilitatea de a deschide mai devreme un şantier, de a pune in funcţiune, înainte de termen, o fabrică. Sarcinile noastre sunt acum mult uşurate in urma aplicării prevederilor Plenarei C.C. al P.C.R. din 28 februarie-2 martie a.c. şi a Decretului Consiliului de Stat privind noile structuri în economie, deoarece a crescut numărul specialiştilor în sectorul de cercetare, a devenit mai operativă aplicarea unui studiu in producţie. Vizita la I.S.P.E. te convinge încă de un lucru , şi anume că aici se lucrează, ca in tot mai multe domenii de activitate de la noi, la nivelul celor mai înalte exigenţe ale ştiinţei şi tehnicii contemporane. Toate acestea — subliniau tinerii mei interlocutori de la I.S.P.E. — marile responsabilităţi faţă de dezvoltarea ţării, apărarea prestigiului ştiinţific internaţional, ca şi recenta decorare a colectivului — obligă. Condiţiile deosebite de studiu ce există aici, tehnica şi echipamentul cel mai modern de care dispune institutul nu constituie numai posibilităţi, ci şi stimuli pentru rezolvarea marilor obligaţii faţă de ţară, faţă de popor. Răsplata ţării sporeşte datoria noastră către ţară Oamenii întreprinderii „Electroaparataj“ Bucureşti despre care scriem aceste rînduri, ne sint cunoştinţe apropiate, nu o dată am fost in mijlocul lor convingîndu-ne la faţa locului, în secţiile unde se hotărăşte nemijlocit soarta producţiei, de răspunderea cu care fiecare şi întreg colectivul privesc onorarea atribuţiilor profesionale ce le revin. Pentru succesele lor în 1972 au primit în preajma zilei de 1 Mai „Ordinul Muncii, clasa I“, Steagul roşu şi Diploma de onoare. Sunt distincţii care înseamnă înainte de toate o înaltă apreciere a eforturilor depuse aici pentru îndeplinirea cincinalului înainte de termen, pentru ca maşinile şi utilajele să fie folosite cu maximum de randament, pentru ca fiecare oră, fiecare minut productiv să adauge încă o cotă în drumul spre mai mult, spre mai bine. — Este firesc, întrucît — releva tinărul turnător-formator Nicolae Sandu — a-ţi măsura forţele cu alţii înseamnă, in primul rînd, a te autodepăşi. Noi, pe drept, am obţinut în 1972 rezultate bune. Avînd însă în vedere sarcinile cu care ne confruntăm în acest an hotăritor al cincinalului, ţinînd seama de obiectivele pe care vrem să le atingem, obiective prezentate atit de clar la recenta Plenară a Comitetului Central al partidului, trebuie să nu precupeţim nimic pentru a face din aceste rezultate bune, rezultate foarte bune. Răsplata ţării, acordarea Ordinului Muncii, clasa I, sporeşte datoria noastră către ţară. A fi muncitor la „Griviţa" înseamnă să fii demn — prin muncă şi conduită — de trecutul ei glorios şi pentru Uzina de utilaj chimic „Griviţa roşie“ armindenii au sosit cu îndoite semne de bucurie. — Nu e puţin lucru să fii printre primii, acum, cind lupta cu timpul — îndeplinirea cincinalului în patru ani şi jumătate — este ţelul de căpetenie al colectivului nostru, declara — pe bună dreptate — inginerul Virgil Muştuc, locţiitorul secretarului U.T.C. pe uzină. Şi tinerii noştri au odată mai mult motive de bucurie, deoarece ei înseamnă 60 la sută din efectiv şi cu precădere în sectoarele direct productive. Aşadar, la dubla sărbătoare a muncii tinerii din uzină se prezintă cu puternice argumente şi, în primul rînd, aportul direct şi masiv la realizarea sarcinilor de plan. — După cum ştiţi, noi tinerii care muncim la „Griviţa roşie“ suntem, trebuie să fim, continuatorii bogatelor tradiţii revoluţionare ale colectivului uzinei, în frunte cu comuniştii — ne spune lăcătuşul cazangiu Paul Bîru, şef de brigadă. Dar ce însemnează astăzi pentru noi spirit revoluţionar ? In primul rînd să muncim, să trăim şi să învăţăm în chip comunist, să nu precupeţim energiile noastre tinere pentru a ne face datoria in mod exemplar faţă de patrie, faţă de partid. Este, poate, unul din secretele colectivului de muncitori de la „Griviţa roşie“ , secret prin intermediul căruia uzina s-a înscris în detaşamentul de purtători ai înaltului Ordin al Muncii. Vorba matriţeiului Paul Pereţeanu, de la secţia sculărie : „Forţa noastră, în marea şi minunata competiţie a muncii, creşte odată cu perfecţionarea noastră. Ca meseriaşi dar şi ca oameni, ca utecişti“. Prin răspunderea pentru calitatea lucrărilor, noi înţelegem răspunderea pentru viaţa oamenilor Constructorii constituie o prezenţă atât de obişnuită, comună în peisajul Hunedoarei, incit cu greu şi-ar putea cineva închipui cum ar arăta fără ei marea citadelă a oţelului. Modesta Uzină de fier de acum 20 de ani a fost transformată intr-un grandios Combinat siderurgic care poate rivaliza cu oricare altul din lume. însăşi urbea şi-a schimbat radical înfăţişarea, vechea aşezare rămînînd o simplă anexă a marelui oraş de astăzi. Peste toate se aşează personalitatea constructorilor de la I.C.S.H. Anul trecut, întreprinderea a fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa a II-a, iar acum, în preajma lui 1 Mai, pentru rezultatele cu totul remarcabile înregistrate în 1972, a primit Ordinul Muncii clasa I-a. Vestea a ajuns repede la cunoştinţa constructorilor, umplîndu-ii de bucurie. Cu toţii sunt conştienţi că rezultatele pe care le-au obţinut sunt rodul atit al eforturilor proprii cit şi al măsurilor adoptate de partid pentru perfecţionarea întregii activităţi economico-sociale. Cel mai tânăr Erou al Muncii Socialiste din Hunedoara, maistrul Constantin Diaconescu, ne înfăţişează efectele pozitive ale unei alte măsuri adoptate recent de partid : aplicarea normelor unitare de structură pentru unităţile economice. — La Atelierul de construcţii metalice, afirmă el, exista un serviciu de salarizare care nu-şi justifica existenţa. In urma aplicării recentului decret, serviciul a fost redus la dimensiunile strict necesare : 6 salariaţi, aproape toţi tineri, au fost repartizaţi în producţie, unde li se oferă posibilitatea de a se califica. Constructorii hunedoreni, posesorii Înaltului Ordin, sunt hotărâţi să ducă acţiunea mai departe, să aplice cu şi mai multă consecvenţă măsurile stabilite de partid pentru perfecţionarea întregii lor activităţi. Totodată ei se angajează că vor îndeplini la un Înalt nivel calitativ sarcinile ce le revin în acest an hotărâtor pentru realizarea cincinalului înainte de termen, pentru că într-adevăr, aşa cum se exprima unul dintre interlocutorii noştri. Vasile Faur, şef de echipă, în siderurgie, ca de altfel în multe alte domenii, răspunderea pentru calitatea lucrărilor presupune răspunderea pentru viaţa oamenilor, pentru rodnicia muncii lor. în fiecare zi am ceva nou de învăţat, dar şi de a-i învăţa pe cei mai tineri In întimpinarea zilei de 1 Mai, chimiştii făgărăşeni au obţinut însemnate rezultate faţă de sarcinile de plan. Au fost realizate în plus 500 tone azotat de amoniu, 700 tone acid azotic, 120 tone anilină, 160 tone săruri anorganice, iată bilanţul pe care l-au raportat ei partidului în momentul în care li s-a inmînat Ordinul Muncii pentru locul de frunte ocupat în întrecerea socialistă pe anul trecut. In această autentică întrecere cu timpul, pe agenda organizaţiilor U.T.C. au fost consemnate acţiuni de largă amploare menite să-i antreneze pe tineri la îndeplinirea cincinalului înainte de termen. Uteciştii din organizaţia nr. 17 au fost cei care au chemat la întrecere toţi tinerii combinatului în aşa fel incit la sfîrşitul fiecărei luni, 60 la sută din totalul tinerilor să fie prezenţi la panoul evidenţiaţilor in întrecerea socialistă. Obiectivele propuse: depăşiri zilnice de plan, calitate excepţională. — Dar pentru aceasta — ne relata tinărul inginer Lucian Tonceanu, mecanic şef al fabricii de amoniac şi acid azotic — trebuie să învăţăm mult, să învăţăm în permanenţă. Este o sarcină de partid, o condiţie a omului modern. Nu-i de ajuns să ne pregătim noi înşine ci să-i ajutăm la fiecare pas in acest proces pe cei mai tineri, mai lipsiţi de experienţă, să-i formăm ca muncitori şi cetăţeni, demni de exigenţele impuse de construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Este un efort la care ne obligă şi recenta distincţie ce ne-a fost acordată. Specialistul — mereu în mijlocul producţiei în 1972, Trustul de construcţii montaje din Timişoara şi-a îndeplinit sarcinile de producţie în proporţie de 105,5 la sută la producţia terminată, dînd astfel peste plan printre altele 145 apartamente şi devansînd în acelaşi timp termenele de realizare la alte obiective cu scadenţă în 1973. Productivitatea muncii pe salariat a fost depăşită cu 6,1 la sută, cheltuielile materiale la mia de lei cheltuită scăzînd considerabil. Pentru toate aceste realizări, prin Decret al Consiliului de Stat strădania celor 9 000 de salariaţi ai Trustului a fost răsplătită prin conferirea Ordinului Muncii clasa a IlI-a Stăm de vorbă cu cîţiva dintre ei. — Lucrez de mai bine de 10 ani pe şantierele de construcţii, la Trustul din Timişoara am venit în urmă cu mai bine de un an. Aseară am urcat împreună cu tovarăşul director Tudose, pină la ultimul nivel al spitalului construit de noi. Mă uitam la geana cerului — ne spune maistrul Nicuşor Gaioş — să văd cum o să fie vremea pentru ziua de mîine. Bună, imi zic, apoi mi-am rotit privirea In jur. Cind am venit aici nu erau nici acele „L“-uri, adică blocurile cu 10 etaje care străjuiesc aleea stadionului, nici Casa tineretului, nici clădirea Institutului de proiectări, nici blocurile astea din stingă și nici spitalul. Și am văzut încă o dată pentru ce a fost decorat colectivul nostru. , Intr-o altă parte a oraşului, acolo unde pină în urmă cu trei ani se întindea vestita baltă verde, un alt tînăr, Adrian Lăcătuşu, împreună cu băieţii din echipa sa lucrează cu rîvnă la ceea ce s-au angajat încă de la Începutul anului . „Fiecare apartament, cu o zi mai devreme“ — este una dintre multele iniţiative pe care uteciştii trustului au luat-o în acest an. „ Angajamentul nostru este dintre cele mai mobilizatoare din ultimii ani, ne spunea directorul tehnic al trustului, tovarăşul inginer Ciomocoş Teodor, şi el va fi fără îndoială îndeplinit pentru că la noi pe şantiere fiecare muncitor, maistru, tehnician sau inginer ştie in fiecare zi ce are de făcut, munca este întotdeauna bine organizată. Cadrele noastre de specialitate au o deviză : să fii mereu în mijlocul producţiei, dar de fiecare dată cu un pas înaintea sarcinilor la zi, în aşa fel incit ştiinţa, gîndirea tehnică, să deschidă muncii noi perspective. Aşa ne cere partidul, aşa ne cer îndatoririle de fiecare zi, realitatea muncii noastre. Reportaj anchetă de : ROMULUS LAL, PAVEL PERFIL, OCTAVIAN MILEA, PETRE JUNIE, GHEORGHE GHIDRIGAN, EM. ISOPESCU, SOFIA SCORTARU, AL. BALGRADEAN, ADINA VELEA, ION DANCEA. ÎNALTUL ORDIN AL MUNCII întâlnit în urmă cu cîteva zile şi, fireşte, dialogul a început în termeni obişnuiţi. — Muncesc tot aşa de mult şi asta înseamnă că sunt sănătos şi bine dispus, mi-a spus el. — De ce trebuie să înţeleg că dacă munceşti mult eşti şi bine dispus ? —• Pentru că obţin şi rezultatele dorite. Iar cele mai frumoase rezultate se răsfrîng spre tine şi în tine, le vezi pe chipul senin, adică în buna ta dispoziţie ; ele alungă crisparea lăsînd în loc multe mulţumiri sufleteşti. — Nu te oboseşte niciodată munca la strung ? — Muncă fără oboseală ? V-aş întreba, la rîndul meu : se poate ? Dar dacă munca te pasionează, dacă îţi faci din ea un ideal, dacă o practici cu conştiinţa că ai o meserie pe care trebuie s-o descoperi şi redescoperi cu fiecare operaţie nouă pe care o execuţi, atunci într-adevăr munca devine o plăcere. — Ai vrea să vorbeşti despre ultimele succese în muncă şi la învăţătură ? — Mă mîndresc cu un succes deosebit dar care nu-i propriu-zis succes personal. Cu patru luni în urmă organizaţia U.T.C. şi conducerea secţiei mi-au încredinţat îndrumarea unei echipe formată din 10 strungari. Succesul ce-mi aparţine constă în omogenizarea echipei, în armonizarea relaţiilor de muncă şi viaţă existente între cei care lucrăm laolaltă. Dar cel mai de preţ succes aparţine chiar micului nostru colectiv, celor 10 tineri strungari, care lună de lună îşi depăşesc sarcinile de producţie în medie cu 5—7 la sută. — Dar la şcoală ? — Am încheiat bine primele două trimestre. Acum „Nu găsesc o condiţie mai umilitoare decit aceea de om depăşit“ mă pregătesc pentru „actul final“ al clasei a Xl-a. — Cite ore munceşti, de fapt, pe zi ? — Am un orar precis de la care nu mă abat... decit parţial, sîmbăta şi duminica. Mă scol la 5 şi mă urc la 23. Deci, cam 18 ore de muncă şi învăţătură din care trebuie scăzute, fireşte, pauzele de masă şi pauzele dintre orele de şcoală. — Nu este mult ? — Altfel nu se poate. In caz contrar, aş rămîne un învins, învins de timp, de repeziciunea acumulărilor tehnice şi profesionale, învins de alţii, de propria-mi delăsare. Şi nu găsesc o condiţie mai umilitoare decît aceea de om „depăşit“ sau, şi mai grav, de tînăr „depăşit“. L. ROMULUS N-ar a mai stat de vorbă cu Ion Anca, cîştigătorul titlului de cel mai bun tînăr strungar al ţării pe anul 1972, de cîteva luni. Ne-am „UN SUCCES FACIE ESTE MAI DĂUNĂTOR DECÎT UN INSUCCES NEMERITAT“ In 1955, un proaspăt absolvent al Politehnicii timişorene refuza drumurile bătătorite ale specialităţii pentru care s-a pregătit, consacrîndu-se în întregime problemelor de automatică şi electronică industrială. In 18 ani de neîntreruptă activitate la Uzina „Electromotor“ din acelaşi oraş al studenţiei, 45 de brevete de inventator poartă semnătura sa. Multe dintre ele sunt atestate în S.U.A., R.F.G., Japonia şi alte ţări ale lumii. Alte peste o sută de articole şi studii publicate în prestigioase reviste de specialitate din ţară şi străinătate i-au asigurat un binemeritat loc în rîndul specialiştilor de pretutindeni. O demonstrează bogata corespondenţă pe care conf. dr. ing. Dan Teodorescu o primeşte zilnic de pe aproape toate meridianele. — V-aţi gîndit vreodată să evaluaţi valoarea totală a invenţiilor dumneavoastră ? — Nu, nu m-am gîndit şi n-am făcut-o. Din două motive. Primul constă în dificultatea aprecierii exacte a valorii unei invenţii şi al doilea fiindcă meritul meu, dacă există, se integrează societăţii. Toate invenţiile mele sunt datorate, pe de o parte, condiţiilor de lucru excelente, create de către conducerea de partid, iar pe de alta nu pot fi depărţite de aportul colaboratorilor mei, aceeaşi încă de la începutul activităţii mele. Ca să aveţi totuşi o imagine, v-aş putea spune că una dintre invenţii, intrată de curînd în producţia de serie, a uzinei noastre, este vorba de instalaţia pentru condiţionarea aerului în halele zootehnice, aduce, cu fiecare bucată, produsă, economii în valoare de 1 000 de lei valută. — Cum vă împăcaţi cu timpul ? — Eu sunt realist în ceea ce priveşte timpul. Mă împac bine cu el, fiindcă nu-l las să treacă pe lingă mine. — Alături de foarte multele satisfacţii, vi s-a întîmplat să treceţi prin momente de cumpănă, de îndoială sau chiar de eşec ? . — Nu există om de ştiinţă, inventator, să n-aibă cel puţin un moment de criză, mai ales la început. Din păcate, dificultăţile trecerii acestor momente fac ca foarte multe talente, tinere mai ales, să se piardă de timpuriu. Arta de a transforma imposibilul în posibil se învaţă, se educă. Personal, am momente de îndoială, poate mai numeroase decît certitudinile. Este periculos să nu le ai. Ele îţi asigură vitalitatea cercetării. Am încercat sentimentul eşecului cu prilejul primei mele invenţii făcută în urmă cu 18 ani aici, la „Electromotor“. Ulterior lucrarea a fost distinsă cu Premiul de Stat. Depăşirea acestor praguri este binefăcătoare întregii vieţi. Un succes facil este mai dăunător decît un insucces nemeritat. Cel de-al doilea sancţionează rapid, dar e surmontabil; primul este perfid, poate sancţiona o întreagă viaţă. După mine, condiţia ca să realizezi 30—40 de invenţii este să o fi realizat pe prima. ION DANCEA „Dansul se aseamănă cu efortul unui m „Aş fi vrut să fac sculptură, dar am, ales dansul — o sculptură în mişcare. In gesturile omulii există o nemărginită graţie. Aţi văzut cu cită fineţe, şi rafinament chiar, se culeg vara spicele de griu de pe cimp ? Mişcările secerătorilor împrumută ceva din unduirea lanurilor coapte. Pe şantier, sau in porturi aţi văzut macaragii cum dirijează forţa macaralelor ? In mişcarea amplă dintre cer şi apă pe care o descriu larg braţele mecanice există o anumită graţie. Am ales doar aceste „romantice“ exemple, evidente pentru oricine şi arhicunoscute, cu toate că în fiecare fel de muncă există acel ritm deosebit care armonizează, dă ordine şi cadenţă gesturilor noastre : la strung, la forjă, în abatajul minelor, la pescuit, în agricultură. Domeniile vieţii, ca în orice altă artă, sunt şi sferele de inspiraţie ale baletului. Precum bine ştiţi, cel mai vechi document de artă este un dans magic, vinătoresc, scrijelit de omul preistoric pe pereţii peşterilor de la Altamira. Dansul acela, de o surprinzătoare graţie şi energie, este inspirat din viaţa vinătorilor neolitici“. Cîteva zile la rînd am văzut-o pe Ileana Iliescu la orele de repetiţie, lucrînd cu o neobosită răbdare în acel laborator — sala oglinzilor de la etajul patru al Operei Române — pentru ca mişcarea să devină graţie, expresie artistică. Doar pentru 15 minute de balet pe scenă (în „Ucenicul vrăjitor“) artista munceşte de 30 de zile în culise. „Semnul specific al unui dansator de balet, îmi spunea balerina, nu este acel mers graţios de pe scenă, în vîrful degetelor, ci transpiraţia care-ţi curge fierbinte sub bărbie în zilele de repetiţie. La noi silueta nu se păstrează prin... ajunare. Ca să ajungi la armonia dintre muzică şi dans trebuie să lucrezi mult în fiecare zi, pină ce oglinzile din faţă, care-ţi corectează gesturile, se aburesc de răsuflarea ta. In urmă cu foarte mulţi ani, pe vremea cartelelor, aveam raţii de miner. Numai muncind zilnic, în nesfîrşite ore de repetiţii, reluînd, de la capăt, obsedant fiecare gest, fiecare mişcare, dansul reuşeşte să devină graţie artistică, capabil să exprime frumoase sentimente omeneşti. Numai atunci satisfacţia îţi este deplină, iar orele de muncă sunt răsplătite. Munca a căpătat un sens, o valoare socială. „Uşor nu e nici cîntecul I Zi şi noapte nimic nu-i uşor pe pămînt ! Căci rouă este sudoarea privighetorilor I care s-au ostenit toată noaptea cîntînd“. După ce a recitat aceste sugestive versuri din poezia lui Lucian Blaga, poate un crez artistic şi un temei pe care îşi sprijină munca, Ileana Iliescu s-a strecurat uşor în scenă, printre faldurile grele ale cortinei de pluş. ION MARCOVICI MARTI 7 MAI 1973