Scînteia Tineretului, mai 1976 (Anul 32, nr. 8380-8405)
1976-05-01 / nr. 8380
SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 2 SÄ O CHEMI ŞI SÄ TE CHEME De epoca sau răibeei Patria e veşnic sfintă, Pentru ea, cu-oricine, noi, Ne luăm oricind la trîntă. Este-al dragostei izvor Patria, şi fără teamă, O slujim cu-avint şi dor Fiindcă ea ne este mamă. Cei ce sint şi cei ce-au fost Sini in inima ei, toate, Traiul n-are nici un rost Făr' de-a ţării libertate. Este-al neamului temei, Ca şi-a soarelui căldură Trainic e îndemnul ei, Şi din goarnă şi din gură. Să te cheme şi s-o chemi Treaz la orişice alarmă, Iar în paşnicile vremi Munca ta să fie armă ! Patria să ne-o iubim Sărutindu-i gingaş faţa Pentru dinsa să trudim, Pentru ca să ne dăm viaţa. GEORGE LESNEA TINERILOR INSCRIPŢIE IN MAI Copiii noştri, făcîndu-se mari Ne-acoperă cerul din faţă, Dar poate, poate avea un părinte Mai vie dorinţă, mai mari bucurii in viaţă ? Miii, braţe, pentru ei s-au deschis : Daţi-vă drumul, zburaţi, Dacă altceva nu-mi mai rămine Decit să privesc zborul vostru spre viitor Mi-ajunge şi-atit, Sunt acolo cu voi cinci planaţi La fel m-am desprins de lingă tata şi eu Şi depărtarea cu vremea a crescut, lată îndemnul pe care vi-l fac : inălţaţi-vă, cuceriţi cerul necunoscut în timp ce plutiţi pe deasupra capului meu Sufletul meu vă însoţeşte cintind. LETAY LAJOS EDIFICIUL NOSTRU ! A răsărit din ziua innoită al nostru edificiu , precum cu viguroase rădăcini o plantă ce inimile noastre reazemă. Pentru acest pilastru care dintr-un străvechi ţinut în albăstrimi, spre-naltul timpului se-nalţă asemeni unui preţios tezaur, se extrage din pîntecele carpatine minereul, asemeni unui preţios tezaur este amestecat betonul, topit oţelul destinat grinzilor unităţii noastre. „ Un edificiu al fiinţelor pentru fiinţă, al celor de azi pentru cei de miine, o atotcuprinzătoare, înţelept plănuită construcţiei unde ştiinţă, născocire, suflet şi meşteşug mîna-şi întinde pentru ca mozaicul visului i spaţiul întreg să il împodobească, pentru ca muzici să răsune prin largi şi transparente hale. Un temerar şi unic edificiu - arteră irigată de sîngele pulsînd căldura cea umană. E ca şi cum mistria vremii ' călăuzită ar fi fost de-o mină ce lucrurile le-ar fi orînduit astfel ^ ca tot ce astăzi este necesar să fie construit pentru viitorime ' şi ca printr-o lumină fără taină ^ să se întrezărească limpede pulsind paşnica lume a urmaşilor. ' Dar mina aceasta singură nu este, sint infinit de multe miini ce cărămidă peste cărămidă aşează ridicind un edificiu vieţii : ' întreaga ţară este condusă de o mină. Peste zidiri înalte de cristal din liber zbor visările se-aştern. . ELSE KORNIS In româneşte de GRIGORE ARBORE 1 MAI -desen de Mircea Dumitrescu ŞTIU Ştiu : toate cite-mi izvorăsc in cale Cind trec zorii in dimineaţa clară, Sint mărturia frumuseţii tale Pe care-adinc ţi-o port in suflet, Ţară ! Ştiu : drepte, drumurile mele toate Cu ale tale strins se împletesc Şi stoluri, visurile-mi avintate Sub flamurile-ţi nalte înfloresc. Ştiu : ochii, plini de tine, iţi culeg imaginea, ca-ntr-un vrăjit focar, Şi mă răsfring, la rîndul meu, intreg in argeşuri imense de cleştar. Ştiu : îţi rămin mereu îndatorat Cu dragostea-mi, cu braţul de tărie Şi te-ai slăvi o, Ţară, ne-ncetat Cu munţii şi cu codrii-n veşnicie— ION SEGARCEANU NOS Noi locuim in ţară ca-ntr-o stemă în care precum ea ne înlumină această dragoste frumos eternă şi-această primăvară rodnică, senină. Noi locuim in ţară o inimă rotundă un cîntec, o grădină, un fiu adine şi pur şi-această preacurată, statornică lumină ce ne-a unit pe viaţă cu munţii dimprejur. Noi locuim cu ţara-ntr-o rostire de slove vechi, dar şi de visuri nouă coborîtori cu grîuri de iubire dintr-un luceafăr strecurat prin rouă. Noi ne-am clădit in suflet lumina, triumfînd sub a Partidului nestinsă torţă. Noi sintem rîul, ramul traversînd din azi în mîine marea noastră forţă. Noi locuim in ţară o stea de vechi izvoare pe care mai rodeşte zarea de eroi cind dimineaţa in blind contur ne arată acestei Românii in care credem noi. RADU FELIX ANOTIMP TÍMÁR Pămintul e mai bun e-o primăvară - eu i-am împins ferestrele pe rînd cu aripile mari păstrate-n gind, in nerăbdarea soarelui de-afară. De-acum primim lumina ; cerbi de lut cu fruntea bat în uşile-ngheţate lăsînd pe praguri semnele ciudate şi anotimpul lor necunoscut. Vom priveghea pe munţi să auzim cum încolţeşte-n mijlocul cimpiei curatul sîmbure al veşniciei in apa căreia ne limpezim... Se-aşază ţara peste ţara veche, săminţa pe săminţa care-a fost, o primenire cu un tainic rost statornic ne recheamă în pereche. Riu peste riu, catarg peste catarg ne aşezăm ca floarea peste floare, munţi peste munţi şi mare peste mare hotarele se caută şi ard... Lovim văzduhul-n aripile noi, ca-ntr-o columnă timpul ne aşază cum raza se deschide-n altă rază eternizînd lumina peste noi. Veşmintele ce ne cuprind curat vor mirosi mereu a primăvară - această iarbă-naltă ne măsoară, aceste păsări veșnic ne străbat... GHEORGHE ISTRATE Învingători fără nume Cu mărturisită timiditate am intrat în hala unde jocul trebuie ţinut în friu ca un cal pur singe căruia i se pune pentru prima dată şaua. De aceea, poate nevăzut de nimeni, mi-am strins un pumni şapca albă pe care o purtasem pină atunci, gata s-o arunc în oţelul topit ca pe o floare in fata învingătorilor. Căci nu altceva îmi păreau cei patru oameni, pe feţele cărora flăcările şi-au întipărit pentru totdeauna umbra dansului lor: patru învingători în profesie. Patru bărbaţi dezbrăcaţi pină la briu azvirleau cu lopeţile pietriş şi ciment în gura unui vulcan artificial, pregătindu-l pentru o nouă şarjă. In privirea lor strălucea o ironie blindă la adresa aparatului de fotografiat, a noastră — patru reporteri tineri, sincer impresionaţi de ceea ce vedeam, precum şi a cuptorului incandescent căruia-i înfruntau trufia opt ore pe zi, fără să-şi facă din asta un titlu de glorie. Zi de zi în faţa unui cuptor căruia mie îmi venea să-i zic „dumneavoastră“, opt ore în care iarba şi soarele aşteptau cuminţi afară, dar ore în care ai sentimentul că materia devine ascultătoare, că fulgerele pot fi imblinzite, iar timpul nu trece zadarnic. Acestor oameni denumiţi cumplit de frumos „oţelari“ nu le-am cerut numele. In anonimatul lor am simţit, mai grav ca oricind, bătînd pulsul revoluţiei continue pe care o trăim. MIRCEA DINESCU La răspindia drumurilor de pămint, Balşul a fost multă vreme pentru lumea oltenilor un fel de haltă lăutărească intre merele vilcene şi griul cimpiei de jos, intre cetatea Băniei şi mirajul „vieţii la Capitală“ sub semnul de pomină al cobiliţelor. Sprijinit în matca Olteţului ca intr-o cirjă a uitărilor, tirguşorul acesta, inundat de circiumi şi circiumari, îşi ridicase la rang de mare industrie cele curva ateliere pentru împletit fringhii şi turnat luminări la care s-a adăugat mai tirziu o făbricuţă rudimentară de „lucerie“. Localnicii, mai degrabă ţărani decât orâşeni, îşi vedeau mai departe de grija plugului fără a îndrăzni să viseze, nici măcar in cele mai fericite Clipe din sărbătorile lor cu tiribombe şi marfă de bilet, fascinantele metamorfoze umane şi economice, in care, o dată implicat, falşul de odinioară şi-a depăşit, după numai citeva anotimpuri de hărnicie toridă, sentinţa prăfuitului popas provincial dintre patru puncte cardinale. Ora exactă a Balşului contemporan se măsoară după clepsidra acelor vetre impunătoare unde metalul lichid devine, sub mingiierea unor palme fermecate, aripă de zbor spre înălţimi. De sus, din geana de muguri a pădurii Sarului, panorama acestei noi cetăţi româneşti pentru construcţia de maşini, dominată în prim plan de halele şi turnurile Întreprinderii de osii şi boghiuri, înlesneşte porecl desluşirea unui crimpei din vastul şi fertilul „miracol românesc“ prin care se recunoaşte, de mai multă vreme, in toate graiurile pămintului, verticalitatea ascensiunii noastre pa schetele construcţiei socialiste Din răspintia unei tinere cetăţi metalurgice numită Balş, drumurile de fier ale ţării şi drumurile de fier ale lumii îşi îmbogăţesc imaginea fugară a trenurilor de zi şi noapte cu sunetul sacadat al roţilor călătorite spre zări. Pe fiecare osie plămădită aici, la Balş, copiii şi nepoţii ţăranilor tirgareţi de altădată aştern o frintură de doină ca o emblemă de suflet descoperindu-şi aptitudini noi pentru o nouă tradiţie. Şi pentru a face credibil titlul de impunătoare cetate metalurgică acordat Balşului e de ajuns să amintim că toată populaţia sa de acum 10 ani reprezintă astăzi numărul celor care îşi desfăşoară activitatea numai la Întreprinderea de osii şi boghiuri. Media de vârstă a colectivului de muncă din această modernă unitate constructoare de maşini este fixată la 23 de ani. Mai mult de jumătate din numărul muncitorilor reprezintă uteciştii racordaţi cu întregul lor entuziasm la pulsul curajos al petrelor cu foc nestins. Din Iancu Jianu şi din Oboga, din Baldovineşti şi Morunglav, din Osica şi din Pârşcoveni copiii ţăranilor olteni şi-au îndreptat spre vatra cea nouă a Balşului industrial drumurile şi visurile lor de adolescenţi, devenind — peste noapte am putea spune — destoinici oţelari, sudori, strungari, lăcătuşi, forjori. Se intimpla un salt spectaculos in conştiinţa şi în destinul oamenilor odată cu spectaculosul salt din geografia sentimentală a prăfuitului tîrguşor de odinioară. Intr-un plan afectiv imaginea industrială a Balşului de astăzi poate fi asociată unei fascinante gări pentru toate trenurile lumii. Din palmele tinerilor olteni se rostogolesc roţile osiilor de cintec pentru nenumărate drumuri de fier de peste mări şi ţări. La numai cinci ani de cinci se închegau aici primele roţi, emblema Balşului poate fi intilnită sub soarele Indiei şi al Braziliei, sub soarele Chinei şi al Pakistanului. Din această gară de vis se îndreaptă spre Arad şi spre Drobeta-Turnu Severin, spre Caracal, spre Ploieşti şi spre Iaşi „glasul roţilor de tren“ izvorit dintre palmele celor care scriu, cu hărnicia lor, prezentul şi viitorul Balşului. GEORGE TARNEA O gară pentru toate trenurile lumii 1 mai Simbol al afirmării conştiinţei muncitoreşti, al luptei pentru împlinirea idealurilor cele mai înaintate ale clasei muncitoare privind făurirea unei societăţi mai drepte şi mai bune — iată semnificaţia zilei de 1 Mai in istoria poporului roman. Zi de cinstire a muncii şi zi de luptă. De la primul 1 Mai sărbătorit in România, in anul 1390, cind se intensifica lupta clasei muncitoare din patria noastră pentru organizare politică şi profesională şi pină in prezent, cind sub conducerea partidului construim în mod conştient o societate nouă, oamenii muncii au folosit această zi-simbol pentru a trece în revistă rezultatele luptei şi muncii lor, pentru a scruta cu cutezanţă viitorul. Sărbătoarea tuturor celor ce muncesc din întreaga lume, ziua de 11 Mai s-a afirmat în istoria poporului român ca zi de luptă pentru consolidarea unităţii clasei noastre* muncitoare şi a întregii naţiuni române, fiind in acelaşi timp un prilej de manifestare a solidarităţii internaţionaliste. Pentru partidul comunist organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Mai s-a dovedit a fi, îndeosebi* în anii grei ai ilegalităţii, o,inai,tă şcoală , de fiecare dată se cerea să fie găsite forme noi, modalităţi noi de luptă, de activitate, ceea ce a dus la îmbogăţirea experienţei, la concluzii folositoare pentru viitoarele bătălii de clasă, pentru perfecţionarea întregii sale munci. „CA UN SINGUR OM..." Primul 1 Mai în România a fost sărbătorit în anul 1890. Constantin Mitle scria în „Munca“, subliniind semnificaţia politică a acestui măreţ eveniment, că „un alt partid s-a ridicat în ţară. O altă clasă de oameni are dreptul la viaţă politică şi socială . Partidul Muncitorilor are temeinice baze şi adinei rădăcini împlintate in inima poporului“. Folosind din plin aceste atribute, Clubul muncitorilor din Bucureşti, sau ,.partida muncitorilor, cum se mai numea, a chemat muncitorimea la sărbătoarea de 1 Mai 1390. Se pornea de la ideea că „ Mai însemnează măsurarea pe cale paşnică şi legitimă a două puteri : poporul şi bogaţii, munca şi capitalul“. Poporul a ieşit în stradă cîntînd „Deşteaptă-te române“ şi purtind pancarte pe care îşi înscrisese revendicările. Poporul a învăţat că poate să domine strada şi că acesta este un mijloc eficient de luptă. Şi a învăţat că trebuie să fie unit. Este semnificativ faptul că în apelul pe care Clubul muncitorilor l-a lansat la 1 Mai 1892 se arăta : „Voi toţi care doriţi o lume mai bună şi mai dreaptă, voi toţi trebuie să răspundeţi ca un singur om la chemarea noastră şi să veniţi în număr cit mai mare ca să sărbătorim ziua de 1 Mai.“ Pretutindeni in ţară prima zi de mai a devenit o sărbătoare scumpă muncitorimii. Tradiţionala sărbătoare populară a exploziei naturii, de Arminden, dobindea acum, odată cu afirmarea proletariatului român pe scena istoriei, semnificaţii noi şi o importanţă fundamentală in viaţa social-politică. Şi în 1891 şi in 1892 de 1 Mai muncitorii, in numeroase localităţi împreună cu ţăranii, cu alte categorii ale populaţiei, au organizat ample acţiuni cu un profund caracter politic. Un manifest difuzat in numeroase localităţi din Transilvania sublinia : „Cea mai frumoasă şi înălţătoare sărbătoare o sărbătorim de 1 Mai — ziua muncii“. „AL NOSTRU ESTE VIITORUL" La 1 Mai 1893 muncitorimea din patria noastră se găsea organizată într-un partid politic, fapt care marca începutul afirmării sale in rezolvarea principalelor probleme ale societăţii româneşti. Manifestul pe care P.S.D.M.R. l-a lansat la 1 Mai 1893 chema la acţiuni de luptă, la manifestări care să exprime forţa clasei muncitoare. Masele au răspuns la această vibrantă chemare. Anton Bacalbaşa nota in articolul intitulat După serbare : „Atit numericeşte cit şi moraliceşte, partidul este mai tare şi mai bine organizat decit partidele burgheze. Care partid burghez este in stare să grupeze oricind şi fără intimidări, ori făgăduieli, atita lume ?“. Apariţia in această perioadă a poeziei „Muncitorilor“ reprezintă un remarcabil eveniment, fiind printre primele elogii literare aduse zilei de 1 Mai. Autorul este Traian Demetrescu, poetul care in anul 1393 se număra printre delegaţii muncitorilor la Congresul de constituire a P.S.D.M.R. Emoţionantele lui versuri — „In mai, cind rozele-nfloresc / Scăldate-n aurul de soare / Popoarele sărbătoresc / A muncii sfintă sărbătoare“ — erau declamate la multe dintre întrunirile muncitoreşti. An după an, muncitorimea devine mai puternică, se afirmă cu mai multă vigoare în viaţa politică şi socială. An după an, sărbătorirea zilei de 1 Mai devine tot mai mult o tribună de luptă. De multe ori lupta s-a dat pentru însuşi dreptul de a sărbători această zi istorică. Ca in 1895, de pildă, cind guvernul a incercat zadarnic să-i oprească pe muncitori să demonstreze. Sau ca în 1896, cind P.S.D.M.R. chema muncitorimea la „postul de onoare“. Post pe care nu l-a părăsit nici în vremurile grele care au urmat. Odată cu începutul actualului secol au sporit şi acţiunile represive împotriva mişcării muncitoreşti şi democratice. La 1 Mai 1907 ziarul „România muncitoare“ scria că „această zi, cea mai mare, cea mai sfintă sărbătoare a muncitorimii din întreaga lume, găseşte în ăst an pe muncitorii din Ţara Românească în plin doliu şi adine îndureraţi“. Peste 11 000 de ţărani fuseseră împuşcaţi pentru că au îndrăznit să,se ridice la o luptă pentru a-şi face dreptate. Manifestul cercului „România muncitoare“ preciza că „1 Mai 1907 nu este zi de sărbătoare ci zi de luptă“. Ca şi 1 Mai 1914, cind lozincile revoluţionare au marcat vădit o nouă orientare, vizind schimbarea orinduirii sociale, întronarea republicii democratice. Ca şi 1 Mai 1917, cind o parte a ţării se afla sub ocupaţie germană, masele manifestind sub lozinca: „Totul pentrupopor şi totul prin popor“. Dar 1 Mai a fost dintotdeauna o zi de speranţă. La marea manifestaţie organizată la Bucureşti, în primăvara anului 1920, unde au participat peste 80.000 de persoane, un grup de tineri purta o uriaşă pancartă pe care scria : „Al nostru este viitorul“. Un viitor care se impunea a fi construit in mod conştient. „PENTRU EDUCAREA MORALĂ ŞI PATRIOTICĂ A MASELOR DE MUNCITORI" Se împlinesc în această primăvară 55 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român. Un nou capitol s-a deschis cu 55 de ani în urmă în istoria poporului român. A apărut o forţă politică bine organizată, profund revoluţionară, singura în stare să asigure construcţia conştientă a viitorului în care un întreg popor spera. Crearea P.C.R. avea să determine o schimbare fundamentală şi în conţinutul sărbătorii de 1 Mai. „Azi, de 1 Mai — consemna ziarul Socialismul în primăvara anului 1922 — muncitorimea îşi ia angajamentul de a lupta pentru ca uşile temniţelor să se deschidă, zăvoarele să cadă, iar tovarăşii noştri să capete libertate, pentru ca să vină în mijlocul nostru, să lupte împreună cu noi, şi împreună să distrugem această lume ticăloasă şi să clădim o lume nouă“. Documentele vremii arată că stopul fundamental pe care P.C.Dr. îl conferea sărbătoririi zilei de 1 Mai era atragerea unor mase tot mai mari de oameni ai muncii la acţiuni de TI IMIT VI SeClăUSl .«nut-'a-aHm, 1 *»«!»suf rit «*»... Prima pagină a publicaţiei „Tineretul Socialist“ din 29 aprilie 192, criticare de pe poziţii marxistleniniste a orinduirii de stat burghezo-moşiereşti din România, la luptă hotărîtă pentru eliberarea socială şi naţională, pentru progres. Chiar din primul an de ilegalitate, la 1 Mai 1924, într-o circulară se cerea tuturor membrilor partidului ca, folosind influenţa şi încrederea de care se bucură în rîndurile maselor muncitoare, să organizeze manifestaţii şi demonstraţii, să lupte pentru front unic. Organizaţia revoluţionară a tineretului, care de la 1 Mai 1924 s-a denumit Uniunea Tineretului Comunist, şi-a intensificat lupta sub conducerea partidului „pentru a apăra cu singele luptătorilor săi interesele clasei muncitoare de la oraşe şi de la sate“. De aici înainte,, până la victoria insurecţiei naţionale armate antifasciste şi antiimperialiste, ziua de 1 Mai va fi aniversată în condiţiile creşterii terorii cu care clasele dominante sperau să intimideze muncitorimea, s-o facă să renunţe la luptă. De la prima manifestare de 1 Mai, cea din anul 1890, sărbătorirea Zilei muncii a prilejuit o puternică afirmare a solidarităţii internaţionaliste. C. Dobrogeanu Gherea sublinia că „serbarea de 1 Mai, după conţinutul ei practic, este o manifestare de clasă a poporului muncitor contra claselor potrivnice, contra întocmirii sociale actuale, iar după raţionamentul ei moral este o manifestare pentru pace universală, pentru înfrăţirea tuturor oamenilor pe pămintul acesta“. Partidul comunist avea să ducă mai departe aceste tradiţii, să le îmbogăţească, să le confere caracter revoluţionar. „Viaţa muncitoare“ din 3 mai 1926 preciza că „nici o putere din lume nu va putea opri ca inimile noastre să bată în aceeaşi călduroasă bătaie alături de milioane de proletari". Lozincile lansate în fiecare an de partidul comunist concretizau această stare de spirit : „Pace cu toate popoarele“. 1 Mai nu putea fi. In condiţiile în care in ţară clasele dominante înăspreau exploatarea, în condiţiile în care după 1933 creştea pericolul fascist, o simplă sărbătoare. Mai trebuia să fie — şi a fost — zi de luptă. „Tineretul — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aflat in acei ani în fruntea mişcării revoluţionare de tineret — nu poate să se mărginească numai la o activitate culturală şi sportivă“. Adevărata sa misiune era aceea „de a intensifica acţiunea de propagandă,printre muncitori pentru organizarea lor, pentru educarea morală şi patriotică a maselor de muncitori“. Desigur, numai, unită muncitorimea, sub conducerea partidului comunist, putea să învingă in lupta împotriva exploatării şi asupririi, pentru o lume nouă. De aceea, începind de la 1 Mai 1890, in fiecare an, de Ziua muncii, lozinca unităţii a fost scandată la toate manifestările muncitoreşti. De la crearea sa partidul comunist a luptat cu toate forţele pentru realizarea acestei unităţi. Istoria a voit ca vestea realizării Frontului Unic Muncitoresc să fie adusă la cunoştinţa maselor muncitoare in ziua marii sărbători a unităţii şi solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc, la 1 Mai 1944. ★ La 1 Mai 1945 pentru prima oară In România Ziua muncii a fost sărbătorită In condiţii de libertate. De atunci, an de an, in această zi, facem bilanţul rezultatelor muncii noastre, ne mobilizăm, sub conducerea partidului, intr-un uriaş efort colectiv al cărui rezultat este progresul patriei. ADRIAN VASILESCU suntMi sccutist «muia*!.. ISERRRIMEĂ HUMEI FILE DIN ISTORIA LUPTEI REVOLUŢIONARE ÎNSCRISE IN FALDURILE SĂRBĂTOREȘTI ALE ZILEI DE 1 MAI Prima pagina a ziarului „România muncitoare“ apărută festiv cu prilejul zilei de 1 Mai 1902 Fragment din manifestul C.C. al P.C.R. din mai 1929 și un articol privind manifestările antifasciste de la 1 Mai 1939, publicate in Scinteia din 1 Iunie 1939 1 Mai 1892. In București (Grădina Trocadero) 1 Mai 1908, la Turnu-Severin (Pădurea Crihala) 1 Mai 1933, la București SÍMBÁTA 7 MAI 1976 BIOGRAFIE EXEMPLARA La poarta de vest a Craiovei se înalţă cele două coşuri de fum ale termocentralei de la Işalniţa. Această citadelă a energeticii doljene care, in decursul celor 12 ani de funcţionare a furnizat economiei naţionale sute de miliarde kilowat/ore energie electrică, a trăit săptămina trecută clipele unui eveniment festiv. Pentru rezultatele obţinute in întrecerea socialistă pe 1975, colectivului întreprinderii „Electrocentrale“ Craiova i-a fost conferit, prin Decret Prezidenţial, Ordinul Muncii clasa I. A doua zi după inminarea înaltei distincţii am avut ocazia să cunosc ciţiva dintre uteciştii fruntaşi ai întreprinderii. Atunci l-am intilnit şi pe tinărul electrician Marin Micu. Originar din comuna Giijova , judeţul Dolj, absolvent al Şcolii profesionale de energetică din Hunedoara, el lucrează in secţia electric-reparaţii, termocentrala Işalniţa. Activitatea sa de zi cu zi, dăruirea in muncă au fost apreciate nu numai de colegii săi, dar şi de conducerea întreprinderii, precum şi de organizaţia de tineret. Cele citeva schimburi de experienţă făcute din întreprinderi similare din Franţa şi Algeria i-au adus un plus de competenţă şi măiestrie profesională. Căsătorit de trei ani, el s-a stabilit in Craiova, iar zilele următoare se va muta cu familia in noul apartament dat de întreprindere. Şi timpul liber se pregăteşte pentru examenele ,ce le va susţine la liceu, curs fără frecvenţă. Electricianul Marin Micu nil este un tinăr de excepţie, tocmai pentru că priceperea şi hărnicia lui se regăsesc la marea majoritate a tinerilor de aici. Aşa se explică de ce contribuţia lor la obţinerea înaltei distincţii nu este deloc simbolică, ci se adaugă concret, palpabil, la marea contribuţie pe care o aduc tinerii de la Işalniţa la dezvoltarea energeticii româneşti. In acest sens, angajamentul harnicului colectiv de a da ţării, în actualul cincinal, peste 31,5 miliarde kwh energie electrică, este mai mult decit o aspiraţie. Este hotărîrea fermă care, prin numele sutelor de tineri comunişti, devine, pe zi ce trece, certitudine. LUDOVIC NAGY