Scînteia Tineretului, septembrie 1976 (Anul 32, nr. 8484-8509)

1976-09-01 / nr. 8484

"SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 TINERII- CONSTRUCTORI AI PROPRIULUI ORAŞ Comuna Nădrag se află in extremitatea de sud-vest a judeţului Timis. O comună de mun­te. In apropiere, virful Fades (1384 m), cel mai însemnat. Apoi, de jur-imprejur, alte înălţimi acoperite cu păduri — virful Ceanga, virful Alu­nului — creează comunei un cadru natural des­prins parcă din poveşti. Comuna Nădrag datea­ză cam din jurul anului 1000, iar un document scris, din anul 1365, o aminteşte drept un sat de păstori. Astăzi, satul de păstori al anului 1365 este pe cale să devină oraş. Ambiţie deloc deşartă văzind fata actuală a comunei si cunos­­cind proiectele de viitor, dintre care unele prind deja viată, iar altele isi asteaptă cu nerăbdare rindul acolo, in schitele de sistematizare aflate la consiliul popular. Ion Spilea, vicepresedinte al biroului executiv al consiliului popular, care mi-a propus să vizităm citeva „obiective" aflate in construcţie si care mai bine de două ore mi-a vorbit cu patimă greu ascunsă despre viitorul oraş Nădrag, a subliniat, deseori, că in orice acţiune întreprinsă de consiliul popular, un spri­jin fără rezerve s-a primit din partea utecişti­lor. Semnătura organizaţiei U.T.C. comunale se află înscrisă pe absolut toate realizările de sea­mă ale comunei. „Cred că prestigiul organiza­ţiei U.T.C., imi spune tovarăşul Spilca, prestigiu de care se bucură in toată comuna, rezidă toc­mai din implicarea in miezul problemelor celor mai arzătoare cu care ne confruntăm, a tinere­tului in totalitatea sa. Activităţile organizate de comitetul comunal al U.T.C., activităţi pe care, ca membru al biroului comitetului comunal de partid, le cunosc incă din faza de proiect, au fost dedicate in special mobilizării tinerilor pen­tru îndeplinirea tuturor sarcinilor ce ne revin din planul de dezvoltare social-economică şi edi­litară a comunei. Educarea tineretului în spiri­tul dragostei pentru comuna in care s-au năs­cut este, după părerea mea, cel mai frumos re­zultat al organizaţiei U.T.C....“. • Cuvintele de laudă rostite de tovarăşul Spilca la adresa or­ganizaţiei U.T.C. din comuna Nădrag, mărturisim, ne-au sus­citat interesul. Am dorit să a­­flăm faptele uteciştilor, singure­le în măsură să justifice ase­menea aprecieri şi iată că ele nu s-au lăsat prea mult aştep­tate. Mai întii „pe viu“, po­posind in citeva locuri din co­mună, deşi era după-amiază, am găsit la lucru mulţi ute­­cişti. Aveam să aflu că sunt o­­bişnuitele ore de muncă patrio­tică, spun obişnuite pentru că ele se desfăşoară zilnic. Se lu­cra la acoperişul punctului sa­nitar veterinar, o clădire ridi­cată de la temelii şi pînă la... acoperiş prin muncă patriotică, un drum, trecusem pe lingă ştrandul comunei — un bazin care poate rivaliza cu cele mai frumoase din orice oraş şi care fusese construit tot prin munca patriotică a uteciştilor. Ei con­struiseră şi vopsiseră gardul, ei vopsiseră şi bazinul şi tot ei au amenajat şi un teren de tenis. Au participat 260 tineri, iar nu­mărul de ore de muncă patrio­tică a trecut de 10 000. Dintr-un simplu caiet, un caiet subţire, şcolăresc, dar care cuprinde în­tre coperţile sale munca unei organizaţii U.T.C., sintetizată in date şi cifre, a căror autentici­tate este parafată şi semnată de către consiliul popular comunal, Mircea Novăcescu îmi face cu­noscute succesele ce constituie mindria şi cartea de vizită a uteciştilor. Mircea Novăcescu este locţiitorul secretarului co­mitetului comunal U.T.C. şi mai este unul dintre tinerii care, aşa cum spune el, poate oricind, la orice oră din zi şi din noapte. • Comuna Nădrag şi sa­tul Crivina = 4 438 locuitori. • întreprinderea „Ciocanul", în actualul cincinal capacita­tea de producţie se va dubla. • In comună mai funcţionea­ză o secţie de panificaţie, un sector de gospodărire comu­nală, cooperativa meşteşugă­rească şi sectorul de exploa­tare forestieră • Liceul in­­dustrial-metalurgic (400 e­­levi), şcoală generală, 3 gră­diniţe cu orar normal, creşă cu 100 locuri. • Un club mun­citoresc şi un cinematograf să povestească „de-a fir a păr ce a făcut, face şi va face U.T.C.-ul in comună Vizităm şi viitorul local al noii scoli, aflat în construcţie. Şi aici găsim la lucru mai multi utecişti. Vor fi ridicate 11 noi săli de clasă, un internat cu 312 locuri (aparţinînd Liceului metalurgic), o sală de sport şi mai multe ateliere şcolare (pe o suprafaţă de 720 m2). Cu aceste prime imagini ajungem în bi­roul tovarăşului Spilca şi, nu peste mult, privim planul de dezvoltare a comunei. „Ne-am propus să realizăm majoritatea (250 locuri), la care se vor adăuga in anii următori o sală de spectacole (400 locuri) şi o nouă clădire adminis­trativă. • S-au construit 240 apartamente , 2 cămine de nefamilişti (total : 465 locuri) şi 2/3 din străzi au fost asfaltate. Există 40 000 ma zone verzi şi florale. A fost extinsă reţeaua de apă potabilă. • Vor mai fi con­struite încă 400 apartamente, o grădiniţă, un hotel cu restaurant şi spaţii comer­ciale, obiectivelor noi prin forţe pro­prii, prin contribuţia cetăţenilor comunei, şi prin muncă volun­­tar-patriotică. Avem tradiţii în acest sens şi mai avem­ conti­nuă tovarăşul Spilca, de apărat un titlu : locul unu pe judeţ in anul 1975 la muncă patriotică. Am realizat anul trecut lucrări edilitar-gospodăreşti în valoare de 2 788 000 lei. Cum stăm anul acesta , angajamentul nostru este cifrat la 2 800 000 şi, pînă ZESTREA PREZENTĂ ŞI VIITOARE A TINERILOR DIN COMUNA NĂDRAG . In prezent, am realizat 2 480 000. Deci, avem şanse mari să păs­trăm primul loc pe judeţ !“ In discuţie intervine şi locţiitorul secretarului comitetului U.T.C., Mircea Novăcescu : „Ne pregă­tim pentru a deveni orăşeni din toate punctele de vedere. Noi, în organizaţia U.T.C., am considerat necesar să iniţiem o serie de activităţi prin care să contribuim la ridicarea nivelu­lui de pregătire a uteciştilor, cuprinzind „noutăţile“ de ulti­mă oră. Am constituit formaţii artistice de dansuri, brigăzi ar­tistice şi, in sfirşit, fara noas­tră numărul unu : echipa de teatru de amatori care a obţi­nut, nu demult, premiul 2 pe judeţ. In curînd, tot din iniţia­tiva comitetului comunal U.T.C., va fi înfiinţată o brigadă de răspindire a cunoştinţelor teh­­nico-ştiintifice, in care vor ac­tiva cei mai autorizaţi repre- Cine opreşte „îngrăşarea" unui dosar al birocraţiei ? Pe masa inginerului Lucian Acriş, şeful biroului mecanic şef şi investita al întreprinderii poligrafice din municipiul Cluj- Napoca, se află un dosar volu­mi­­nos care pare, prin dimensiuni, un adevărat dosar juridic ce îşi aşteaptă întreprinzătorul „arbi­tru“ care să-i dezlege enigma. In acelaşi timp, secretara comitetu­lui U.T.C. pe întreprindere, Ma­ria Bochiş, întocmeşte — pentru a cita oară? — un tabel in care trece conştiincios pe tinerii care solicită locuinţă la căminul de nefamilişti. Tabel ce sporeşte volumul dosarului de pe masa inginerului sef... Ai putea să te întrebi la ce bun toate aceste hirtii, la ce bun corespon­denta pe care o conţine volu­minosul dosar de pe masa in­ginerului Aer­is, corespondentă purtată de aproape un an in se­rierea obţinerii aprobărilor ne­cesare începerii construcţiei că­minului de ne­familişti care ar fi trebuit data­tă (spunem nu­mai datată !) in trimestrul III al acestui an ? Realitatea este insă că pină la această oră, lucrările nu au fost nici măcar atacate, iar proiectul este in continuare neaprobat. De Ce ! Pentru că de aproape un an întreprinderea poligrafică a­­mintită încearcă să obţină avi­zul Centralei industriei poligra­fice, aviz care le este refuzat pe motiv că terenul pe care se pre­vede a se amplasa căminul ne­cesită scoaterea din circuitul a­­gricol şi exproprieri, în această situaţie. Centrala industriei po­ligrafice cere întreprinderii din Cluj-Napoca „a reanaliza îm­preună cu organele locale a­­ceastă problemă şi a solicita Consiliului popular judeţean Cluj-Napoca un teren liber de ferice sarcini, urmând ca pe a­­cest amplasament să se coman­de noul proiect de adaptare la terenul pentru căminul de nefa­milişti“. Or, după cum suntem­ infor­maţi de la Consiliul popular al municipiului Cluj-Napoca, un asemenea teren nu există in raza municipiului. Ce-i de făcut ? Din discuţia cu inigi­­nerul Ioan Dico, inginer prin­cipal la sectorul arhitectură —sistematizare de la Consiliul popular municipal Cluj-Napoca, reţinem faptul că terenul cu pricina, situat in strada Cojoc­­nei, este special destinat pentru construcţia căminelor de nefa­milişti ! Pentru că tot cu forme legale alte întreprinderi — în­treprinderea Carbochim, între­prinderea Armătura, întreprin­derea de ceramică fină — au reuşit să-şi construiască cămi­nele. Alte două cămine sunt la roşu Nu, nu este vorba de nici­un statut privilegiat pentru a­­ceste întreprinderi, ci numai de faptul că forurile tutelare ale respectivilor beneficiari au tri­mis la faţa locului, adică un mu­nicipiu, un delegat care să ana­lizeze, împreună cu beneficiarii şi cu consiliul popular munici­pal, posibilităţile legale şi efec­tive de amplasare a acestor că­mine ! La rindul lor, insă, se pare că şi tovarăşii de la între­prinderea poligrafică din Cluj- Napoca consideră soluţia războ­iului cu adrese, solicitări para­fate, drept singura soluţie po­sibilă. Pentru că altfel cum să ne explicăm faptul că chiar in adunarea generală a oamenilor muncii, in prezenta unui tova­răş din centrală, problema că­minului de nefamiliști nici mă­car nu a fost ridicată ? Este foarte adevărat că la data de 8 iulie a.c. prin adresa 7073 expe­diată Centralei industriei poli­grafice, s-a revenit cu solicita­rea aprobării documentării. Din­ curs se­sizării mai mul­tor tineri am a­­flat de la to­varășul Neghib Iaşar, econo­mist in cadrul Direcţiei econo­mice a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, că in mo­mentul de fată s-a obţinut avi­zul M.A.I.A. pentru expro­prierea terenului din strada Co­­jocnei, deci, că s-a recurs la aceeaşi soluţie respinsă in urmă cu citeva luni. Desigur, nimeni nu neagă faptul că există raţiuni multiple ce recomandă ca asemenea a­­probări să se elibereze cu ma­xim discernămint, dar parcă, to­tuşi, 6 luni sunt un termen prea lung pentru a ajunge exact de unde s-a plecat... ŞERBAN CIONOFF F. S. Pentru informarea com­pletă şi exactă a cititorilor noş­tri ţinem să menţionăm şi fap­tul că in situaţia sus-menţiona­­tă se mai află şi căminele­­de nefamilişti ale întreprinderilor poligrafice Craiova şi Timişoara DIN CAIETUL ALBASTRU AL ORGANIZAŢIEI COMUNALE NĂDRAG A U.T.C. (ANUL 1976) • Organizaţia U.T.C. din întreprinderea „Ciocanul“ a contribuit la realizarea, pes­te plan, a 200 maşini „Elec­­trovesta“, 150 maşini gătit 60 tone lanţuri industriale şi miniere, 25 tone piese tur­nate din bronz, 150 tone sub 3 mm tablă laminată; • 172 utecişti au prestat lu­crări de muncă patriotică la construcţia blocurilor de lo­cuinţe şi a cresei, lucrări in valoare de 17 405 lei ; • Pe străzile „Şcolii" şi „Olari­lor" s-au construit diguri, lucrările fiind apreciate la suma de 13 000 lei ; • 178 utecişti au participat la ame­najări de spaţii verzi, plan­în diverse planuri, astfel Incit să schimbăm şi oamenii, nu numai faţa locurilor. Am inten­sificat activitatea politico-edu­­cativă şi culturală. Depunem o susţinută muncă pentru popu­larizarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, luptăm, pe diverse căi, pentru combate­rea misticismului, căutăm să înlesnim accesul membrii or­ganizaţiei către cultură şi artă. Am înfiinţat­, în colaborare cu biblioteca comunală şi bibliote­ca tehnică a întreprinderii „Ciocanul“, standuri de cărţi tări de pomi şi arbuşti în valoare de 51 642 lei ; • In satul Crivina, aparţinător comunei, s-au reparat trac­toare, s-au amenajat un punct sanitar si un miniteren de sport. Au participat 62 de tineri. Valoarea lucrări­lor 17110 lei ; • Pe strada Cornet, din comuna Nădrag, au fost executate lucrări de Instalare a conductei de apă pentru tabăra pionierilor. Au participat 58 tineri. Va­loarea lucrărilor : 17 368 lei î • Lucrări de pregătire pen­tru asfaltarea unor străzi in valoare de 40 000 lei. Parti­cipanţi : 103 tineri. zentanti ai intelectualilor din comună. Suntem­ conştienţi că viitorul oraş Nădrag va fi cu adevărat oraş numai dacă şi locuitorii săi vor fi pregătiţi pentru a trăi în conformitate cu normele înalte ale civiliza­ţiei socialiste. Iată de ce, orga­nizaţia U.T.C. şi-a înscris prin­tre principalele sale preocupări, nu numai munca patriotică, ci şi educarea permanentă a tine­rilor în spiritul exigenţelor pe care le presupune convieţuirea intr-un oraş. După părerea mea, tinerii din comuna Nădrag nu vor cunoaşte „şocul viitorului“ ! Am părăsit comuna purtind cu mine imagini grăitoare despre activitatea neobosită a unei organizaţii U.T.C. comunale, despre munca unor tineri care parcurg paşi de uriaş spre progres. Şi, ca un argument — incă un argument ! — am purtat mult timp in minte o cupă de cristal zărită la consiliul popular intr-un birou. Scria pe ea : „Comunei Nădrag pentru buna gospodărire — 5 mai 1976“. M-am gind­it că poate, peste un an sau doi, reve­nind pe aceste locuri, voi găsi o altă cupă pe care va scrie : „Orașului Nădrag...". TEODOR POGOCEANU VIAŢA SATE LA UŞĂ C. Maria, B. Elvira, Bucu­reşti . E totuşi mult prea mult să afirmaţi că nereuşita fiilor la concursul de admitere pen­tru treapta a doua, la Liceul real umanist nr. 43 reprezintă o nenorocire. Greşiţi şi, in pri­mul rînd, faţă de fiii de„ care, după propriile aprecieri, „şi-au­ pierdut orice încredere în ei, nu au nici o­ dorinţă de viitor, au căzut intr-o totală apatie“. Cum pute­ţi considera epuizate şansele de reuşită in viaţă ale unor adolescenţi de 17 ani numai si numai pentru că, la un concurs alţii au fost mai buni şi au reuşit ? Acesta nu poate fi socotit un eşec in viată şi pentru o viată, ci pur si simplu o nereuşită care poate fi înlocuită cu o reuşită. Cu condiţia ca in primul rînd părinţii să gindească altfel de­cit ginditi dv. acum, care, co­pleşiţi de nereuşita la liceu, inoculaţi fiilor idei eronate despre reuşită în viaţă. Vi se pare inexplicabilă căderea unor elevi care pe parcursul treptei intii au avut media generală in jur de opt iar la şcoala gene­rală au fost premianţi, ca la concursul de admitere să ob­ţină doar media 5,75 şi respec­tiv 5,05 ! Ar fi mai mult de discutat pe tema mediilor cu care încheie unii elevi şcoala generală şi treapta intii, dar nu e locul aici. Adevărat, me­dia fiilor dv. din treapta intii, care a jucat rol de notă adu­nată la media de concurs, este o medie bună, dar nu intr-atit de mare incit să vi se pară o cădere de la o înălţime consi­derabilă. Din păcate, toate variantele care există — şi e­­xistă, pentru că sistemul nos­tru de invătămînt, de pregă­tire pentru muncă şi viaţă, este astfel conceput incit să ofere tinerilor mai multe variante posibile de realizare, le con­sideraţi incompatibile cu pro­priii fii şi aspiraţiile lor. O muncă de 8 ore în producţie o socotiţi imposibilă la 17 ani. Dar sunt mii şi mii de tineri care-şi trăiesc această vîrstă muncind 8 ore şi învăţînd la liceul seral, fără a considera asta ceva ieşit din comun, ori o situaţie nepotrivită lor. Stu­diile de specialitate asupra ca­pacităţii de efort fizic şi inte­lectual la această virstă au a­­testat posibilităţile îmbinării muncii cu învăţătura — alt­minteri n-ar fi fost conceput un asemenea invăţămînt,­ căci societatea noastră are in ve­dere sănătatea fizică şi spiri­tuală a tineretului. Uşor nu este, adevărat, şi nu ascunde nimeni faptul că această cate­gorie de tineri munceşte mai mult, dar solicitarea mai in­tensă la această vîrstă nu poa­te face decit bine, călind, pre­­gătindu-i mai serios pentru viaţă. Dv. nu acceptaţi nici ideea îmbrăţişării unui liceu industrial unde au rămas locuri pentru concursul de admitere din septembrie, pentru că a­­cesta ar cere fiilor efort de pregătire la o disciplină de specialitate. Da, se cere efort, dar ce se poate realiza in viaţă fără efort ? Iată că pentru co­piii dv. există două variante, deloc de subestimat, căci si li­ceul seral şi liceul de specia­litate dau aceleaşi drepturi şi posibilităţi de afirmare profe­sională ca şi liceul real uma­nist. Nu este firesc ca, după atita timp de la nereuşita fiilor dv., să rămîneti in stare de panică a „imposibilităţii totale“ — cum vă exprimaţi. N-ar fi bine ca în locul acestei defensive pă­gubitoare pentru moralul co­piilor dv. să-i încurajaţi să se pregătească şi să se prezinte cu inima deschisă la concursul de admitere la un liceu de spe­cialitate . Liliana Ciobanenco, Tulcea . Este posibil ceea ce doreşti tu. Primul pas pe care trebuie să-l faci este să te adresezi Oficiu­lui forţelor de muncă din Tul­cea şi să le ceri să-ţi recoman­de o întreprindere unde te vei putea pregăti pentru a lucra în industria uşoară. Dinşii cunosc toate posibilităţile de califica­re pe plan local căci este mai greu să te pregăteşti şi să lu­crezi în domeniul dorit în a­­fara judeţului tău, fiecare ju­deţ pregătindu-şi, de regulă, cadrele din rindul populaţiei din perimetrul judeţului. Sun­tem­ convinşi că Oficiul forţe­lor de muncă îţi va da indica­ţiile dorite. Dacă nu, scrie-ne din nou şi explică-ne ce ţi s-a răspuns. Reţine că în condiţiile în care te angajezi, poţi urma treapta a doua de liceu la cursurile serale. Mariana T., Arad : Poţi, pe baza absolvirii celor opt clase să te înscrii la liceul seral, in treapta întii, la un liceu fie mecanic, fie electrotennic şi să-ţi continui studiile. In treap­ta întii te poţi înscrie fără concurs de admitere. Jane Spina, Vrancea : Intîr­­ziemi cu răspunsul din motive obiective. Ne vom adresa Ofi­ciului forţelor de muncă din judeţul Vrancea pentru a te sprijini să găseşti o muncă co­respunzătoare stării sănătăţii şi care să-ţi permită să te pregă­tești pentru studiile ce dorești să le faci. LUCREȚIA LUSTIG ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ CHIMIC „GRIVIŢA ROŞIE" cu sediul în Bucureşti, Calea Griviţei nr. 357, sectorul 8 ÎNCADREAZĂ URGENŢ , în conformitate cu prevederile legilor nr. 12/1972 şi 57/1974: • zidari • lăcătuşi montatori • betonişti * Muncitori necalifi­... . câţi • fierar-betonişti • ingineri în spe­n dulgheri­cialitatea sudură Relații suplimentare la telefon 65 4090 sau 65 5090, interior 300. - (Urmare din pag. I) uscatului, sau în momentul des­prinderii de el, al avîntului spre înălţimi, ducînd pe partea supe­rioară a aripilor o culoare sim­bolică pentru cer, iar pe cea inferioară, o alta, a pămîntului. Sint păsări, ne incită la reflec­ţie artistul, care prin forma şi nuanţele penajului par bulgări de lut azvirliţi spre cer, iar al­tele, decupaje ale acestuia, co­­borîte la înălţimea braţului, pe care ochiul şi buricele degetelor le-ar putea iscodi, un amănunt surprinse. Ştefan Ghergheli dezvăluie o fabuloasă albie de fluviu, o miraculoasă formă şi floră subacvatică, aşa cum ni le-au descris cindva basmele. Cei doi sculptori gălăţeni, Gheorghe Turcu, comandantul taberei, şi Silviu Catargiu, pre­şedintele filialei U.A.P., imagi­nează un „Narcis“, stilizare de factură modernă a unui stră­vechi mit (lucrarea, odată fi­xată pa malul Dunării, va îna­inta mult spre apă, reflectin­­du-se in ea) şi, respectiv, o „Pasăre a apelor“, ambiguă făp­tură, revendicată egal de cele două medii naturale materne. Deci, o „măiastră“ a apelor care s-ar putea numi la fel de bine peşte­ zburător. La Secţia de trasaj optic a Şantierului naval i-am intîlnit pe Ingo Glass şi Crişan Bela. Primul, recunoscut specialist al sculpturii în metal, punea la punct, cu ajutorul inginerilor şi proiectanţilor acestei secţii, ul­timele detalii în vederea execu­tării „tiparelor“ lucrării sale, „înălţare“ (13 metri, pe vertica­lă), îndrăzneaţă interpretare a arhitecturii gotice, a unui zbor sublimat în tensiunea arcelor boltite. Al doilea, Crişan Bela, definitiva dimensiunile exacte şi dispoziţia elementelor pro­priei lucrări, intitulată „Evolu­ţie“. Fiecare sculptor are, un şan­tier, o „umbră“. Este sudorul, care i-a fost afectat, sub mîi­­nile căruia lucrarea se apropie migălos şi tenace de înfăţişa­rea dorită. Artiştii le-au expli­cat acestor tineri sudori inten­ţiile, le-au prezentat, cu minu­ţiozitate, proiectele. Am stat de vorbă cu o parte dintre ei. Ex­perienţa trăită li se pare ieşită din comuni Intîlnirea cu arta, o revelaţie. Sudorul David Gică, de pildă, care colaborează cu Vasilica Marinescu-Raznovski, ne spunea : „îmi place sculptura la care am fost desemnat să lucrez. Odată isprăvită şi aşe­zată pe locul deja destinat, ales, va impresiona puternic. Lucrarea ne ridică şi numeroase dificul­tăţi. Pe care, pină la sfirşit, sunt sigur, le vom rezolva. Imi propun să contribui la realiza­rea ei în mod exemplar. N-aş vrea să se cunoască sudurile, mina omului. Aş vrea să pară născută, aşa, dintr-o dată, din­­tr-o­­ singură respiraţie, dintr-un singur gest“. Sudorul Nicolae Stingă, cel ce ajută pe sculpto­rul Nicolae Şapte fraţi, ne decla­ra : Lucrarea care mi-a reve­nit mă atrage, mă pasionează. Pentru prima oară execut un astfel de lucru. Mai aparte şi fără pereche. Vreau să spun fă­ră stas, ieşit din rutina zilnică. De la început pină la sfirşit. Sint dispus să stau lingă sta­tuie, fiindcă pînă la urmă tot statuie este­ şi o zi întreagă. Cit va fi nevoie pentru a o execu­ta la timp şi in bune condi­­ţiuni. Lucrarea imi ridică o se­rie de probleme tehnice noi. De aceea consider că este pentru mine­ un fel de școală, în me­serie, dar si in artă, pentru că niciodată pină la această intim­­plare n-am putut afla atîtea lu­cruri despre sculptură, nicioda­tă nu m-am aflat atit de aproa­pe de o operă de artă, ca să zic așa, chiar „înăuntrul“ ei. Un alt sudor, Teodor Bujor, „mina dreaptă“ a tinărului artist Előd Kocsis, se destăinuia, la rindul său : „Văd cum creşte, oră de oră, zi de zi, sub ochii mei lu­crarea lui Kocsis. Mi se pare din ce în ce mai interesantă. Aştept, cu nerăbdare, să o ter­minăm. Nu ştiu cum va arăta incă. In fiecare zi îi adăugăm pe neaşteptate alte elemente. Acum, încep să pricep şi eu cit de frumoase pot fi uneori for­mele rezultate din tăiere, deşeu­­rile pe lingă care treceam înain­te nepăsător, fără a le învred­nici cu o privire. Pentru că nu mai serveau — gindeam — la nimic în mod practic. încep, de asemenea, să pricep cite ceva din felul in care cugetă şi lucrează artistul“. Alţi sudori, în vecinătate, lu­crează pentru şantier. I-am sur­prins trăgînd cu ochiul din cind în cind spre „tabără“ şi i-am întrebat, fireşte, ce cred despre aceasta. Ion Lehăduş mărturi­sea : „Nu ştiu dacă tot ceea ce văd că şi-au propus artiştii s-ar fi putut realiza in altă par­te. Şantierul oferă totul : mate­rial, oameni, aparate, experien­ţă în prelucrarea metalului, via­ţa lui aparte, din care, la un loc, simţi că se plămădeşte opera". Sau, Dră­­gana Răileanu : „N-am văzut pină acum chipul în care se face o operă de artă. Iată de ce, a­­desea, urmăresc atent ce se pe­trece lingă mine. Anumite lu­crări bănuiesc ce vor reprezen­ta. Altele, nu, înainte de toate, observ însă că „secretul“ operei constă într-o mare cantitate de muncă, in sudoare, griji, în fa­cere şi desfacere, pînă la obţi­nerea soluţiei căutate“. Am părăsit tabăra cu senti­mentul că un oraş întreg urmă­reşte cu încordare munca artiş­tilor. Că un oraş întreg le ofe­ră necondiţionat sprijinul său. Tabăra de la Galaţi înseamnă, deocamdată, zece artişti — ce pot fi întilniţi ziua la şantierul naval, la mesele comune, „îm­părţite“ cu sudorii, ori, spre sea­ră la pontonul unde-şi au „re­şedinţa“. Mai înseamnă peste 80 de tone de oţel. Proiecte de anvergură. Lucrări aflate în plin proces al desăvârşirii. Numeroşi muncitori şi specialişti (mai nu­meroşi decit se poate constata la prima vedere), angrenaţi în realizarea acestora. In ziua ver­nisajului insă, la 5 septembrie, ele vor fi plantate pe faleza Du­nării, preferat loc de promena­dă al gălăţenilor, intre Palatul Amiralităţii (operă a lui An­gliei Satigny) şi vasul „Liberta­tea“, rodul deplin închegat al inteligenţei şi harului artiştilor invitaţi să o susţină. De la a­­ceastă dată, în nopţi întuneca­te, marinarii vor identifica ora­şul, în primul rind, datorită mo­numentelor sale, puternic, fee­ric luminate de proiectoare. Oraşul-port va mai primi deci zece faruri. Cu vremea s-ar pu­tea numi portul cu o sută de faruri. Să visăm. De ce nu ? ARTA ŞI PRODUCŢIA MIERCURI 7 SEPTEMBRIE 1976 »FILIERA"—FAŢADĂ ŞI ADEVĂR Marsilia lui Frankenheimer prin care se mişcă agitat, intr-o aproape maladivă tensiune Gene Hackman­­n „Filiera“ e un oraş butaforic, construit parcă anu­me drept cadru acestui film înăbuşitor, cu străzi sordide, in pantă, cu hoteluri infame şi o lume pestriţă, troglodită, în care numai stupiditatea pare a face pereche cu instinctul. Inte­resant este că filmul începe cu o panoramă a Marsiliei, albă, explozivă şi fabulos frumoasă, cu iahturi acostate la chei, iah­turi luxoase, ca păsări in repaos. Este dealtfel singura imagine superbă a Marsiliei, pe care operatorul Claude Renoir ne-o oferă parcă într-o neglijenţă a unităţii de stil, pentru a schim­ba apoi impresionismul cu culorile tari ale unui expresio­nism de tavernă, in climatul că­ruia se mişcă lumea, mişună­­toare, povirnită, a acelei Mar­­silii despre care va fi vorba. Cele două feluri de a privi Mar­silia nu se exclud, ci se com­pun. Faţada şi adevărul — nici o noutate, nici estetic şi nici de fapt, din ce in ce mai ostentativ folosită în filmul occidental. Mai mult decit atit, cu cit rea­litatea descrisă de filmul occi­dental este mai dură, mai fe­roce, mai deznădăjduită, ea e strinsă in pelicule filmate lu­xos, in culori clare, lucioase, bine delimitate, adevărată orgie de meserie şi talent a operato­rului. Iau cu totul la întimplare trei exemple grăitoare care-mi vin in minte — „Moartea la Ve­neţia“ a lui Visconti, „Samura­iul“ lui Mellville, „Conversaţia“ lui Ford Copolla. Nu e decit continuarea metaforei cu faţada şi interiorul. Frankenheimer in această „Filieră“ a lui, care a făcut mare casă şi s-a jucat pe toate meridianele, nu face alt­ceva. Filmul nu este faimos, cu toate că e unul din marile suc­cese ale lui Hackman. A căuta sensul popularităţii lui exclude ideea de a te opri numai la ve­detă. E ceva mult mai serios aici şi mult mai complicat. In definitiv cine este acest poliţist fanatic ? Vreo personalitate de excepţie ? Nici vorbă. (Să intro­ducem aici lunga paranteză care dă de fapt cheia „Filierei“ şi nu numai a ei. Secvenţa in care Hackman — alias Poppay, dro­gat, asistat de omologul său francez Henri, in plină criză de dezintoxicare, egală cu acesta o „conversaţie“l. Impresia e dispe­rată. Poliţistul de peste ocean nu are ce spune celuilalt, dar nimic, absolut nimic. Nume de jucători de basse-ball. Frag­mente disparate amintind teh­nica romanului modern din a­­nonima lui copilărie şi adoles­centă. Europeanul îl priveşte acut, cu un interes cvasiştiinţi­fic. „Vorbeşte" ii cere mereu, ca să nu se gindească la drog. Şi aberanta spovedanie conti­nuă. Copolla a făcut intr-ade­văr cu „Conversaţia“ un film mare­. Nu, Hackman nu inter­pretează o personalitate puter­nică, generoasă, un „cavaler al binelui“ hollywoodian. Tipul este pe cale de dispariţie. Nici in filmele „west“ care incă se mai fac, din automatism, eroul nu mai este tezist şi copilăros. „Durii“ nu suportă întotdeauna, la analiză, zimbetul ironic. „Du­rii" ar trebui analizaţi cu serio­zitate. Ei explică nu numai o psihoză, dar şi o stare de fapt, dinafara psihozei. Poliţistul lui Hackman, care in prima fază a „Filierei“, inspirat dealtfel de un fapt cit se poate de real, termină, practic învins, urmări­rea, nici nu are prea multe tră­sături de caracter pozitive. Im­presia generală pe care o lasă întreaga peliculă este de ceva sordid, sufocat, fără șansă. Ma­rele boss al drogurilor, urmărit de politia franceză şi americană in acelaşi timp, va sfirşi ucis, intr-adevăr, dar totul capătă aspectul unei răfuieli personale, o „afacere“ intre urmărit şi ur­măritor. Hackman îl va ucide hoţeşte, în definitiv ilegal, după o urmărire atroce, făcută pe jos, in condiţii inegale, pe care­ numai fanatismul urei o expli­că. In felul acesta, se întimplă ceva straniu (greu de crezut că fiescontat la un „vulpoi" ca Frankenheimer) şi neortodox , diferentele caracterologice şi e­­tice dintre cele două tabere se estompează. La un moment dat Chenier — „bossul“ — spune : „New Yorkul este un oraş co­mod pentru mine. Cum am scă­pat ? Din aproape o sută de po­liţişti care mă urmăreau, 55 s-au lăsat cumpăraţi iar ceilalţi, in afară de acesta, erau neglija­bili". „Acesta“ e cinstit, dar o cinste atit de fanatică ascunde la rindu-i un tip de alienare, de unde cruzimea sa fără scrupule. El ucide in bătaie, in citeva mi­nute, un hăituit, care se dove­deşte a fi de fapt un om al po­liţiei franceze. Şi atunci, succesul ? Intr-un film în care eroul nu este erou . „Criza de erou" in sensul cla­sic al cuvintului trebuie expli­cată numai căutind să-i desci­frăm mobilurile in filmele bune, importante. Bineînţeles, adevă­rul filmelor acestora se propagă şi deraiază pină la subproducţie. Arta adevărată insă se poartă fără menajamente cu adevărul. La urma urmei, marile cărţi ale lumii, in sensul acesta, sunt de cruzimea inciziei impersonale. Filmul, mai mult ca altele chiar, nu face excepţie. Criza de erou a filmului occidental, care se cufundă din ce in ce mai mult in sordid, in panică, un cenuşiu filmat colorat şi nichelat, e concludentă, şi firească. Publicul urmăreşte cu interes astfel de filme, purtătoare ale unui ade­văr social şi psihologic de netă­găduit. SMARANDA JELESCU TINERETUL ŞI CINECLUBURILE înainte de a intra în detalii, o consideraţie de ordin teoretic şi principial. In recent apărutul volum Cinematograful româ­nesc contemporan, 1949—1975, şi chiar la capitolul „Cineclu­­burile şi cultura cinematografi­că“, se vorbeşte de o receptare­ la mai multe niveluri a mesa­jului cinematografic : a) nivelul cunoaşterii realităţii ; b) nive­lul educării morale ; c) nivelul educaţiei estetice, „deci al lim­bajului utilizat de realizator“. Evident, trebuie atrasă atenţia asupra faptului că unei astfel de diviziuni nu i se cuvine să-i atribuim decit o valoare cel­ mult metodologică, de analiză critică, deoarece expresia filmi­­că e unică, nu ea con­­topindu-se toate treptele în­ţelegerii din partea spectatoru­lui. Mai precis , orice operă de artă, deci şi filmul-operă de ar­tă, aduce informaţii atit brute, de viaţă cotidiană,­ imediate (specialiştii spun : informaţii semantice), cit şi informaţii de ordin estetic, artistic, revelato­riu. Unicitatea expresiei unui film se manifestă, în realitate, la un singur nivel, pe care-l pretinde ca necesar : acela al cunoaşterii poetice, artistice. Problema fundamentală, aşadar, devine aceea a cunoaşterii es­tetice prin film­­cunoaşterea a­­celeiaşi lumi, a aceloraşi adevă­re Florian Petra­ruri umane şi sociale la care se ajunge prin cunoaşterea fi­­­­lozofică şi ştiinţifică. Astfel, o trainică, eficientă educaţie cinematografică impli­că, prioritar, un anumit orizont de estetică generală, adică o minimă familiaritate cu proble­mele cunoaşterii prin artă, in general. Imediat după aceea, survine o „specificare“ sau o „specializare“, pe canalul ele­­mentelor caracteristice de lim­baj cinematografic, ca artă de sine stătătoare, pentru a se ob­ţine un lesnicios exerciţiu al cu­noaşterii artistice, poetice, prin film. Pe această linie de tensiune, desigur, unul din mijloacele cele mai viguroase îl constituie cineclubul de cultură, în toate variantele determinate de grupul social pe lingă care fiinţează : cinecluburi ale sindicatelor, ci­­necluburi ale şcolilor şi univer­sităţilor, ale organizaţiilor de tineret, ale aşezămintelor cultu­rale în mediul rural. Organiza­rea unui cineclub nu presupune nici eforturi şi nici cheltuieli prea mari. O sală — obişnuita sală de festivităţi, de consfă­tuiri, de club etc. — un apa­rat de proiecţie şi un nucleu de animatori pasionaţi şi compe­tenţi. Şi, fireşte, ceea ce e mai greu, deocamdată , filme. Fil­mele de cineclub sunt, in gene­re, filme de cinematecă. Aceas­ta înseamnă că reţeaua de cine­cluburi ar trebui să beneficieze de un fond iniţial de circa 50 de filme — punctind etape ale evo­luţiei artei cinematografice —, fond care să sporească treptat la 100 şi apoi la 200 şi 300. (Nu mai e un secret pentru nimeni că o naţiune dintre cele mai culte din punct de vedere cine­matografic, cea franceză, a a­­tins indicele maxim de eficien­ţă educativă prin circulaţia asi­duă a 300 de filme din fondul principal al Cinematecii Franţei). Organisme responsabile, ca „Romaniafilm“, ca Arhiva Na­ţională de Filme şi Aciu, în co­laborare cu sindicatele, cu şcoli­le şi organizaţiile de tineret, sunt chemate să studieze calea cea mai scurtă şi mai sigură în vederea creării grabnice a unui astfel de pachet esenţial de filme, puse in serviciul culturii şi educaţiei cinematografice la scară republicană. Dar, pe lingă entuziasmul animatorilor, am uitat să amin­tesc o condiţie importantă, care vizează masa celor înscrişi in cinecluburi şi, cu precădere, a tinerilor: interesul real, adevă­ratul sentiment de prietenie faţa de arta filmului. Deci, nu o goană după divertisment facil, nu o repulsie generică şi nejus­tificată in ceea ce priveşte „con­ferinţele“ şi „dezbaterile“ care însoţesc, in mod obligatoriu, ac­tivitatea oricărui cineclub, con­­stituindu-i raţiunea specifică de a fi Deoarece, se ştie, proiecţia fiecărui film — la cineclub — e precedată de o introduceri* vorbită , în legătură cu«ul­turile şi formele cinematografi­­c elper?ietatea realizatori­lor, cu stilurile individuale şi naţionale etc. şi e urmată de discuţii. Experienţa ne arată că asemenea discuţii sunt de multe on foarte profitabile, fertile, tocmai pentru că în cursul lor apar şi îşi dobîndesc elucidarea numeroase probleme de ordinul cel mai variat : filozofic, politic, social, economic, cultural şi bineînţeles artistic, demonstrin­­du-se astfel complexitatea, bo­găţia de motive a operei de artă cinematografică. In sensul celor arătate, se cu­vine sa nu neglijăm contribuţia programelor de televiziune, în speta a celor de telecinemate­­ca. Ele sunt de regulă utile, deşi in ultima vreme nu mai par ro­dul unei selectiuni cultural-es­­tetice riguroase, puţind chiar să semene confuzii, uneori, sub un­ghiul condiţiei, artistice, al cul­turii si educaţiei cinematografi­ce propriu-zise. Intre tineret şi film există de mult şi va continua mereu să existe un raport de intensă sim­patie. Pentru ca această simpa­tie sa se transforme efectiv in­tr-un­­ factor de cunoaştere estetică, poetică, de cultură şi elevaţie a conştiinţelor, e nece­sar ca mişcarea de cinecluburi se dezvolte intr-un ritm cit mai viu. Dar, înainte de a se face noi paşi decisivi pe acest făgaş, trebuie să se verifice dacă elementele de bază ale acţiunii culturale prin arta filmului sunt cu adevărat educatori-educaţi. Altminteri, orice iniţiativă devi­ne formală şi caducă. (In mo­mentul actual, cadrele cinema­tografice ridică asemenea sem­ne­ de întrebare, în legătură cu calificarea şi cu competenţa lor). Viaţa noastră culturală şi ar­tistică a atins o treaptă de com­plexitate, de diversitate şi de intensitate, atit în extensiune, cit şi în profunzime care pre­tinde cu necesitate şi, in acelaşi timp, garantează o bună reuşită şi în domeniul important — şi pină acum ,destul de neglijat — al cinecluburilor, al culturii şi educaţiei cinematografice, des­chise întregii națiuni. GRUPUL ŞCOLAR DE CONSTRUCŢII, ARHITECTURA ŞI SISTEMATIZARE Bucureşti, sectorul 8, str. Occidentului nr. 12 Primeşte înscrieri la ŞCOALA DE SPECIALIZARE POSTLI­­CEALA DE ARHITECTURA ŞI SISTEMATIZARE, pentru anul I, în anul şcolar 1976—1977, la următoarele specialităţi : • gospodărie comunală şi lucrări edilitare : • topografie ; • organizarea şi normarea muncii, înscrierile între 6—13 septembrie 1976. Probe de concurs la toate specialităţile : matematică şi fizica (scris). Informaţii se pot lua de la secretariatul şcolii, telefon 50 26 80.

Next