Scînteia Tineretului, septembrie 1976 (Anul 32, nr. 8484-8509)
1976-09-01 / nr. 8484
"SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 TINERII- CONSTRUCTORI AI PROPRIULUI ORAŞ Comuna Nădrag se află in extremitatea de sud-vest a judeţului Timis. O comună de munte. In apropiere, virful Fades (1384 m), cel mai însemnat. Apoi, de jur-imprejur, alte înălţimi acoperite cu păduri — virful Ceanga, virful Alunului — creează comunei un cadru natural desprins parcă din poveşti. Comuna Nădrag datează cam din jurul anului 1000, iar un document scris, din anul 1365, o aminteşte drept un sat de păstori. Astăzi, satul de păstori al anului 1365 este pe cale să devină oraş. Ambiţie deloc deşartă văzind fata actuală a comunei si cunoscind proiectele de viitor, dintre care unele prind deja viată, iar altele isi asteaptă cu nerăbdare rindul acolo, in schitele de sistematizare aflate la consiliul popular. Ion Spilea, vicepresedinte al biroului executiv al consiliului popular, care mi-a propus să vizităm citeva „obiective" aflate in construcţie si care mai bine de două ore mi-a vorbit cu patimă greu ascunsă despre viitorul oraş Nădrag, a subliniat, deseori, că in orice acţiune întreprinsă de consiliul popular, un sprijin fără rezerve s-a primit din partea uteciştilor. Semnătura organizaţiei U.T.C. comunale se află înscrisă pe absolut toate realizările de seamă ale comunei. „Cred că prestigiul organizaţiei U.T.C., imi spune tovarăşul Spilca, prestigiu de care se bucură in toată comuna, rezidă tocmai din implicarea in miezul problemelor celor mai arzătoare cu care ne confruntăm, a tineretului in totalitatea sa. Activităţile organizate de comitetul comunal al U.T.C., activităţi pe care, ca membru al biroului comitetului comunal de partid, le cunosc incă din faza de proiect, au fost dedicate in special mobilizării tinerilor pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor ce ne revin din planul de dezvoltare social-economică şi edilitară a comunei. Educarea tineretului în spiritul dragostei pentru comuna in care s-au născut este, după părerea mea, cel mai frumos rezultat al organizaţiei U.T.C....“. • Cuvintele de laudă rostite de tovarăşul Spilca la adresa organizaţiei U.T.C. din comuna Nădrag, mărturisim, ne-au suscitat interesul. Am dorit să aflăm faptele uteciştilor, singurele în măsură să justifice asemenea aprecieri şi iată că ele nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Mai întii „pe viu“, poposind in citeva locuri din comună, deşi era după-amiază, am găsit la lucru mulţi utecişti. Aveam să aflu că sunt obişnuitele ore de muncă patriotică, spun obişnuite pentru că ele se desfăşoară zilnic. Se lucra la acoperişul punctului sanitar veterinar, o clădire ridicată de la temelii şi pînă la... acoperiş prin muncă patriotică, un drum, trecusem pe lingă ştrandul comunei — un bazin care poate rivaliza cu cele mai frumoase din orice oraş şi care fusese construit tot prin munca patriotică a uteciştilor. Ei construiseră şi vopsiseră gardul, ei vopsiseră şi bazinul şi tot ei au amenajat şi un teren de tenis. Au participat 260 tineri, iar numărul de ore de muncă patriotică a trecut de 10 000. Dintr-un simplu caiet, un caiet subţire, şcolăresc, dar care cuprinde între coperţile sale munca unei organizaţii U.T.C., sintetizată in date şi cifre, a căror autenticitate este parafată şi semnată de către consiliul popular comunal, Mircea Novăcescu îmi face cunoscute succesele ce constituie mindria şi cartea de vizită a uteciştilor. Mircea Novăcescu este locţiitorul secretarului comitetului comunal U.T.C. şi mai este unul dintre tinerii care, aşa cum spune el, poate oricind, la orice oră din zi şi din noapte. • Comuna Nădrag şi satul Crivina = 4 438 locuitori. • întreprinderea „Ciocanul", în actualul cincinal capacitatea de producţie se va dubla. • In comună mai funcţionează o secţie de panificaţie, un sector de gospodărire comunală, cooperativa meşteşugărească şi sectorul de exploatare forestieră • Liceul industrial-metalurgic (400 elevi), şcoală generală, 3 grădiniţe cu orar normal, creşă cu 100 locuri. • Un club muncitoresc şi un cinematograf să povestească „de-a fir a păr ce a făcut, face şi va face U.T.C.-ul in comună Vizităm şi viitorul local al noii scoli, aflat în construcţie. Şi aici găsim la lucru mai multi utecişti. Vor fi ridicate 11 noi săli de clasă, un internat cu 312 locuri (aparţinînd Liceului metalurgic), o sală de sport şi mai multe ateliere şcolare (pe o suprafaţă de 720 m2). Cu aceste prime imagini ajungem în biroul tovarăşului Spilca şi, nu peste mult, privim planul de dezvoltare a comunei. „Ne-am propus să realizăm majoritatea (250 locuri), la care se vor adăuga in anii următori o sală de spectacole (400 locuri) şi o nouă clădire administrativă. • S-au construit 240 apartamente , 2 cămine de nefamilişti (total : 465 locuri) şi 2/3 din străzi au fost asfaltate. Există 40 000 ma zone verzi şi florale. A fost extinsă reţeaua de apă potabilă. • Vor mai fi construite încă 400 apartamente, o grădiniţă, un hotel cu restaurant şi spaţii comerciale, obiectivelor noi prin forţe proprii, prin contribuţia cetăţenilor comunei, şi prin muncă voluntar-patriotică. Avem tradiţii în acest sens şi mai avem continuă tovarăşul Spilca, de apărat un titlu : locul unu pe judeţ in anul 1975 la muncă patriotică. Am realizat anul trecut lucrări edilitar-gospodăreşti în valoare de 2 788 000 lei. Cum stăm anul acesta , angajamentul nostru este cifrat la 2 800 000 şi, pînă ZESTREA PREZENTĂ ŞI VIITOARE A TINERILOR DIN COMUNA NĂDRAG . In prezent, am realizat 2 480 000. Deci, avem şanse mari să păstrăm primul loc pe judeţ !“ In discuţie intervine şi locţiitorul secretarului comitetului U.T.C., Mircea Novăcescu : „Ne pregătim pentru a deveni orăşeni din toate punctele de vedere. Noi, în organizaţia U.T.C., am considerat necesar să iniţiem o serie de activităţi prin care să contribuim la ridicarea nivelului de pregătire a uteciştilor, cuprinzind „noutăţile“ de ultimă oră. Am constituit formaţii artistice de dansuri, brigăzi artistice şi, in sfirşit, fara noastră numărul unu : echipa de teatru de amatori care a obţinut, nu demult, premiul 2 pe judeţ. In curînd, tot din iniţiativa comitetului comunal U.T.C., va fi înfiinţată o brigadă de răspindire a cunoştinţelor tehnico-ştiintifice, in care vor activa cei mai autorizaţi repre- Cine opreşte „îngrăşarea" unui dosar al birocraţiei ? Pe masa inginerului Lucian Acriş, şeful biroului mecanic şef şi investita al întreprinderii poligrafice din municipiul Cluj- Napoca, se află un dosar voluminos care pare, prin dimensiuni, un adevărat dosar juridic ce îşi aşteaptă întreprinzătorul „arbitru“ care să-i dezlege enigma. In acelaşi timp, secretara comitetului U.T.C. pe întreprindere, Maria Bochiş, întocmeşte — pentru a cita oară? — un tabel in care trece conştiincios pe tinerii care solicită locuinţă la căminul de nefamilişti. Tabel ce sporeşte volumul dosarului de pe masa inginerului sef... Ai putea să te întrebi la ce bun toate aceste hirtii, la ce bun corespondenta pe care o conţine voluminosul dosar de pe masa inginerului Aeris, corespondentă purtată de aproape un an in serierea obţinerii aprobărilor necesare începerii construcţiei căminului de nefamilişti care ar fi trebuit datată (spunem numai datată !) in trimestrul III al acestui an ? Realitatea este insă că pină la această oră, lucrările nu au fost nici măcar atacate, iar proiectul este in continuare neaprobat. De Ce ! Pentru că de aproape un an întreprinderea poligrafică amintită încearcă să obţină avizul Centralei industriei poligrafice, aviz care le este refuzat pe motiv că terenul pe care se prevede a se amplasa căminul necesită scoaterea din circuitul agricol şi exproprieri, în această situaţie. Centrala industriei poligrafice cere întreprinderii din Cluj-Napoca „a reanaliza împreună cu organele locale această problemă şi a solicita Consiliului popular judeţean Cluj-Napoca un teren liber de ferice sarcini, urmând ca pe acest amplasament să se comande noul proiect de adaptare la terenul pentru căminul de nefamilişti“. Or, după cum suntem informaţi de la Consiliul popular al municipiului Cluj-Napoca, un asemenea teren nu există in raza municipiului. Ce-i de făcut ? Din discuţia cu iniginerul Ioan Dico, inginer principal la sectorul arhitectură —sistematizare de la Consiliul popular municipal Cluj-Napoca, reţinem faptul că terenul cu pricina, situat in strada Cojocnei, este special destinat pentru construcţia căminelor de nefamilişti ! Pentru că tot cu forme legale alte întreprinderi — întreprinderea Carbochim, întreprinderea Armătura, întreprinderea de ceramică fină — au reuşit să-şi construiască căminele. Alte două cămine sunt la roşu Nu, nu este vorba de niciun statut privilegiat pentru aceste întreprinderi, ci numai de faptul că forurile tutelare ale respectivilor beneficiari au trimis la faţa locului, adică un municipiu, un delegat care să analizeze, împreună cu beneficiarii şi cu consiliul popular municipal, posibilităţile legale şi efective de amplasare a acestor cămine ! La rindul lor, insă, se pare că şi tovarăşii de la întreprinderea poligrafică din Cluj- Napoca consideră soluţia războiului cu adrese, solicitări parafate, drept singura soluţie posibilă. Pentru că altfel cum să ne explicăm faptul că chiar in adunarea generală a oamenilor muncii, in prezenta unui tovarăş din centrală, problema căminului de nefamiliști nici măcar nu a fost ridicată ? Este foarte adevărat că la data de 8 iulie a.c. prin adresa 7073 expediată Centralei industriei poligrafice, s-a revenit cu solicitarea aprobării documentării. Din curs sesizării mai multor tineri am aflat de la tovarășul Neghib Iaşar, economist in cadrul Direcţiei economice a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, că in momentul de fată s-a obţinut avizul M.A.I.A. pentru exproprierea terenului din strada Cojocnei, deci, că s-a recurs la aceeaşi soluţie respinsă in urmă cu citeva luni. Desigur, nimeni nu neagă faptul că există raţiuni multiple ce recomandă ca asemenea aprobări să se elibereze cu maxim discernămint, dar parcă, totuşi, 6 luni sunt un termen prea lung pentru a ajunge exact de unde s-a plecat... ŞERBAN CIONOFF F. S. Pentru informarea completă şi exactă a cititorilor noştri ţinem să menţionăm şi faptul că in situaţia sus-menţionată se mai află şi căminelede nefamilişti ale întreprinderilor poligrafice Craiova şi Timişoara DIN CAIETUL ALBASTRU AL ORGANIZAŢIEI COMUNALE NĂDRAG A U.T.C. (ANUL 1976) • Organizaţia U.T.C. din întreprinderea „Ciocanul“ a contribuit la realizarea, peste plan, a 200 maşini „Electrovesta“, 150 maşini gătit 60 tone lanţuri industriale şi miniere, 25 tone piese turnate din bronz, 150 tone sub 3 mm tablă laminată; • 172 utecişti au prestat lucrări de muncă patriotică la construcţia blocurilor de locuinţe şi a cresei, lucrări in valoare de 17 405 lei ; • Pe străzile „Şcolii" şi „Olarilor" s-au construit diguri, lucrările fiind apreciate la suma de 13 000 lei ; • 178 utecişti au participat la amenajări de spaţii verzi, planîn diverse planuri, astfel Incit să schimbăm şi oamenii, nu numai faţa locurilor. Am intensificat activitatea politico-educativă şi culturală. Depunem o susţinută muncă pentru popularizarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, luptăm, pe diverse căi, pentru combaterea misticismului, căutăm să înlesnim accesul membrii organizaţiei către cultură şi artă. Am înfiinţat, în colaborare cu biblioteca comunală şi biblioteca tehnică a întreprinderii „Ciocanul“, standuri de cărţi tări de pomi şi arbuşti în valoare de 51 642 lei ; • In satul Crivina, aparţinător comunei, s-au reparat tractoare, s-au amenajat un punct sanitar si un miniteren de sport. Au participat 62 de tineri. Valoarea lucrărilor 17110 lei ; • Pe strada Cornet, din comuna Nădrag, au fost executate lucrări de Instalare a conductei de apă pentru tabăra pionierilor. Au participat 58 tineri. Valoarea lucrărilor : 17 368 lei î • Lucrări de pregătire pentru asfaltarea unor străzi in valoare de 40 000 lei. Participanţi : 103 tineri. zentanti ai intelectualilor din comună. Suntem conştienţi că viitorul oraş Nădrag va fi cu adevărat oraş numai dacă şi locuitorii săi vor fi pregătiţi pentru a trăi în conformitate cu normele înalte ale civilizaţiei socialiste. Iată de ce, organizaţia U.T.C. şi-a înscris printre principalele sale preocupări, nu numai munca patriotică, ci şi educarea permanentă a tinerilor în spiritul exigenţelor pe care le presupune convieţuirea intr-un oraş. După părerea mea, tinerii din comuna Nădrag nu vor cunoaşte „şocul viitorului“ ! Am părăsit comuna purtind cu mine imagini grăitoare despre activitatea neobosită a unei organizaţii U.T.C. comunale, despre munca unor tineri care parcurg paşi de uriaş spre progres. Şi, ca un argument — incă un argument ! — am purtat mult timp in minte o cupă de cristal zărită la consiliul popular intr-un birou. Scria pe ea : „Comunei Nădrag pentru buna gospodărire — 5 mai 1976“. M-am gindit că poate, peste un an sau doi, revenind pe aceste locuri, voi găsi o altă cupă pe care va scrie : „Orașului Nădrag...". TEODOR POGOCEANU VIAŢA SATE LA UŞĂ C. Maria, B. Elvira, Bucureşti . E totuşi mult prea mult să afirmaţi că nereuşita fiilor la concursul de admitere pentru treapta a doua, la Liceul real umanist nr. 43 reprezintă o nenorocire. Greşiţi şi, in primul rînd, faţă de fiii de„ care, după propriile aprecieri, „şi-au pierdut orice încredere în ei, nu au nici o dorinţă de viitor, au căzut intr-o totală apatie“. Cum puteţi considera epuizate şansele de reuşită in viaţă ale unor adolescenţi de 17 ani numai si numai pentru că, la un concurs alţii au fost mai buni şi au reuşit ? Acesta nu poate fi socotit un eşec in viată şi pentru o viată, ci pur si simplu o nereuşită care poate fi înlocuită cu o reuşită. Cu condiţia ca in primul rînd părinţii să gindească altfel decit ginditi dv. acum, care, copleşiţi de nereuşita la liceu, inoculaţi fiilor idei eronate despre reuşită în viaţă. Vi se pare inexplicabilă căderea unor elevi care pe parcursul treptei intii au avut media generală in jur de opt iar la şcoala generală au fost premianţi, ca la concursul de admitere să obţină doar media 5,75 şi respectiv 5,05 ! Ar fi mai mult de discutat pe tema mediilor cu care încheie unii elevi şcoala generală şi treapta intii, dar nu e locul aici. Adevărat, media fiilor dv. din treapta intii, care a jucat rol de notă adunată la media de concurs, este o medie bună, dar nu intr-atit de mare incit să vi se pară o cădere de la o înălţime considerabilă. Din păcate, toate variantele care există — şi există, pentru că sistemul nostru de invătămînt, de pregătire pentru muncă şi viaţă, este astfel conceput incit să ofere tinerilor mai multe variante posibile de realizare, le consideraţi incompatibile cu propriii fii şi aspiraţiile lor. O muncă de 8 ore în producţie o socotiţi imposibilă la 17 ani. Dar sunt mii şi mii de tineri care-şi trăiesc această vîrstă muncind 8 ore şi învăţînd la liceul seral, fără a considera asta ceva ieşit din comun, ori o situaţie nepotrivită lor. Studiile de specialitate asupra capacităţii de efort fizic şi intelectual la această virstă au atestat posibilităţile îmbinării muncii cu învăţătura — altminteri n-ar fi fost conceput un asemenea invăţămînt, căci societatea noastră are in vedere sănătatea fizică şi spirituală a tineretului. Uşor nu este, adevărat, şi nu ascunde nimeni faptul că această categorie de tineri munceşte mai mult, dar solicitarea mai intensă la această vîrstă nu poate face decit bine, călind, pregătindu-i mai serios pentru viaţă. Dv. nu acceptaţi nici ideea îmbrăţişării unui liceu industrial unde au rămas locuri pentru concursul de admitere din septembrie, pentru că acesta ar cere fiilor efort de pregătire la o disciplină de specialitate. Da, se cere efort, dar ce se poate realiza in viaţă fără efort ? Iată că pentru copiii dv. există două variante, deloc de subestimat, căci si liceul seral şi liceul de specialitate dau aceleaşi drepturi şi posibilităţi de afirmare profesională ca şi liceul real umanist. Nu este firesc ca, după atita timp de la nereuşita fiilor dv., să rămîneti in stare de panică a „imposibilităţii totale“ — cum vă exprimaţi. N-ar fi bine ca în locul acestei defensive păgubitoare pentru moralul copiilor dv. să-i încurajaţi să se pregătească şi să se prezinte cu inima deschisă la concursul de admitere la un liceu de specialitate . Liliana Ciobanenco, Tulcea . Este posibil ceea ce doreşti tu. Primul pas pe care trebuie să-l faci este să te adresezi Oficiului forţelor de muncă din Tulcea şi să le ceri să-ţi recomande o întreprindere unde te vei putea pregăti pentru a lucra în industria uşoară. Dinşii cunosc toate posibilităţile de calificare pe plan local căci este mai greu să te pregăteşti şi să lucrezi în domeniul dorit în afara judeţului tău, fiecare judeţ pregătindu-şi, de regulă, cadrele din rindul populaţiei din perimetrul judeţului. Suntem convinşi că Oficiul forţelor de muncă îţi va da indicaţiile dorite. Dacă nu, scrie-ne din nou şi explică-ne ce ţi s-a răspuns. Reţine că în condiţiile în care te angajezi, poţi urma treapta a doua de liceu la cursurile serale. Mariana T., Arad : Poţi, pe baza absolvirii celor opt clase să te înscrii la liceul seral, in treapta întii, la un liceu fie mecanic, fie electrotennic şi să-ţi continui studiile. In treapta întii te poţi înscrie fără concurs de admitere. Jane Spina, Vrancea : Intîrziemi cu răspunsul din motive obiective. Ne vom adresa Oficiului forţelor de muncă din judeţul Vrancea pentru a te sprijini să găseşti o muncă corespunzătoare stării sănătăţii şi care să-ţi permită să te pregătești pentru studiile ce dorești să le faci. LUCREȚIA LUSTIG ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ CHIMIC „GRIVIŢA ROŞIE" cu sediul în Bucureşti, Calea Griviţei nr. 357, sectorul 8 ÎNCADREAZĂ URGENŢ , în conformitate cu prevederile legilor nr. 12/1972 şi 57/1974: • zidari • lăcătuşi montatori • betonişti * Muncitori necalifi... . câţi • fierar-betonişti • ingineri în spen dulghericialitatea sudură Relații suplimentare la telefon 65 4090 sau 65 5090, interior 300. - (Urmare din pag. I) uscatului, sau în momentul desprinderii de el, al avîntului spre înălţimi, ducînd pe partea superioară a aripilor o culoare simbolică pentru cer, iar pe cea inferioară, o alta, a pămîntului. Sint păsări, ne incită la reflecţie artistul, care prin forma şi nuanţele penajului par bulgări de lut azvirliţi spre cer, iar altele, decupaje ale acestuia, coborîte la înălţimea braţului, pe care ochiul şi buricele degetelor le-ar putea iscodi, un amănunt surprinse. Ştefan Ghergheli dezvăluie o fabuloasă albie de fluviu, o miraculoasă formă şi floră subacvatică, aşa cum ni le-au descris cindva basmele. Cei doi sculptori gălăţeni, Gheorghe Turcu, comandantul taberei, şi Silviu Catargiu, preşedintele filialei U.A.P., imaginează un „Narcis“, stilizare de factură modernă a unui străvechi mit (lucrarea, odată fixată pa malul Dunării, va înainta mult spre apă, reflectindu-se in ea) şi, respectiv, o „Pasăre a apelor“, ambiguă făptură, revendicată egal de cele două medii naturale materne. Deci, o „măiastră“ a apelor care s-ar putea numi la fel de bine peşte zburător. La Secţia de trasaj optic a Şantierului naval i-am intîlnit pe Ingo Glass şi Crişan Bela. Primul, recunoscut specialist al sculpturii în metal, punea la punct, cu ajutorul inginerilor şi proiectanţilor acestei secţii, ultimele detalii în vederea executării „tiparelor“ lucrării sale, „înălţare“ (13 metri, pe verticală), îndrăzneaţă interpretare a arhitecturii gotice, a unui zbor sublimat în tensiunea arcelor boltite. Al doilea, Crişan Bela, definitiva dimensiunile exacte şi dispoziţia elementelor propriei lucrări, intitulată „Evoluţie“. Fiecare sculptor are, un şantier, o „umbră“. Este sudorul, care i-a fost afectat, sub mîinile căruia lucrarea se apropie migălos şi tenace de înfăţişarea dorită. Artiştii le-au explicat acestor tineri sudori intenţiile, le-au prezentat, cu minuţiozitate, proiectele. Am stat de vorbă cu o parte dintre ei. Experienţa trăită li se pare ieşită din comuni Intîlnirea cu arta, o revelaţie. Sudorul David Gică, de pildă, care colaborează cu Vasilica Marinescu-Raznovski, ne spunea : „îmi place sculptura la care am fost desemnat să lucrez. Odată isprăvită şi aşezată pe locul deja destinat, ales, va impresiona puternic. Lucrarea ne ridică şi numeroase dificultăţi. Pe care, pină la sfirşit, sunt sigur, le vom rezolva. Imi propun să contribui la realizarea ei în mod exemplar. N-aş vrea să se cunoască sudurile, mina omului. Aş vrea să pară născută, aşa, dintr-o dată, dintr-o singură respiraţie, dintr-un singur gest“. Sudorul Nicolae Stingă, cel ce ajută pe sculptorul Nicolae Şapte fraţi, ne declara : Lucrarea care mi-a revenit mă atrage, mă pasionează. Pentru prima oară execut un astfel de lucru. Mai aparte şi fără pereche. Vreau să spun fără stas, ieşit din rutina zilnică. De la început pină la sfirşit. Sint dispus să stau lingă statuie, fiindcă pînă la urmă tot statuie este şi o zi întreagă. Cit va fi nevoie pentru a o executa la timp şi in bune condiţiuni. Lucrarea imi ridică o serie de probleme tehnice noi. De aceea consider că este pentru mine un fel de școală, în meserie, dar si in artă, pentru că niciodată pină la această intimplare n-am putut afla atîtea lucruri despre sculptură, niciodată nu m-am aflat atit de aproape de o operă de artă, ca să zic așa, chiar „înăuntrul“ ei. Un alt sudor, Teodor Bujor, „mina dreaptă“ a tinărului artist Előd Kocsis, se destăinuia, la rindul său : „Văd cum creşte, oră de oră, zi de zi, sub ochii mei lucrarea lui Kocsis. Mi se pare din ce în ce mai interesantă. Aştept, cu nerăbdare, să o terminăm. Nu ştiu cum va arăta incă. In fiecare zi îi adăugăm pe neaşteptate alte elemente. Acum, încep să pricep şi eu cit de frumoase pot fi uneori formele rezultate din tăiere, deşeurile pe lingă care treceam înainte nepăsător, fără a le învrednici cu o privire. Pentru că nu mai serveau — gindeam — la nimic în mod practic. încep, de asemenea, să pricep cite ceva din felul in care cugetă şi lucrează artistul“. Alţi sudori, în vecinătate, lucrează pentru şantier. I-am surprins trăgînd cu ochiul din cind în cind spre „tabără“ şi i-am întrebat, fireşte, ce cred despre aceasta. Ion Lehăduş mărturisea : „Nu ştiu dacă tot ceea ce văd că şi-au propus artiştii s-ar fi putut realiza in altă parte. Şantierul oferă totul : material, oameni, aparate, experienţă în prelucrarea metalului, viaţa lui aparte, din care, la un loc, simţi că se plămădeşte opera". Sau, Drăgana Răileanu : „N-am văzut pină acum chipul în care se face o operă de artă. Iată de ce, adesea, urmăresc atent ce se petrece lingă mine. Anumite lucrări bănuiesc ce vor reprezenta. Altele, nu, înainte de toate, observ însă că „secretul“ operei constă într-o mare cantitate de muncă, in sudoare, griji, în facere şi desfacere, pînă la obţinerea soluţiei căutate“. Am părăsit tabăra cu sentimentul că un oraş întreg urmăreşte cu încordare munca artiştilor. Că un oraş întreg le oferă necondiţionat sprijinul său. Tabăra de la Galaţi înseamnă, deocamdată, zece artişti — ce pot fi întilniţi ziua la şantierul naval, la mesele comune, „împărţite“ cu sudorii, ori, spre seară la pontonul unde-şi au „reşedinţa“. Mai înseamnă peste 80 de tone de oţel. Proiecte de anvergură. Lucrări aflate în plin proces al desăvârşirii. Numeroşi muncitori şi specialişti (mai numeroşi decit se poate constata la prima vedere), angrenaţi în realizarea acestora. In ziua vernisajului insă, la 5 septembrie, ele vor fi plantate pe faleza Dunării, preferat loc de promenadă al gălăţenilor, intre Palatul Amiralităţii (operă a lui Angliei Satigny) şi vasul „Libertatea“, rodul deplin închegat al inteligenţei şi harului artiştilor invitaţi să o susţină. De la această dată, în nopţi întunecate, marinarii vor identifica oraşul, în primul rind, datorită monumentelor sale, puternic, feeric luminate de proiectoare. Oraşul-port va mai primi deci zece faruri. Cu vremea s-ar putea numi portul cu o sută de faruri. Să visăm. De ce nu ? ARTA ŞI PRODUCŢIA MIERCURI 7 SEPTEMBRIE 1976 »FILIERA"—FAŢADĂ ŞI ADEVĂR Marsilia lui Frankenheimer prin care se mişcă agitat, intr-o aproape maladivă tensiune Gene Hackmann „Filiera“ e un oraş butaforic, construit parcă anume drept cadru acestui film înăbuşitor, cu străzi sordide, in pantă, cu hoteluri infame şi o lume pestriţă, troglodită, în care numai stupiditatea pare a face pereche cu instinctul. Interesant este că filmul începe cu o panoramă a Marsiliei, albă, explozivă şi fabulos frumoasă, cu iahturi acostate la chei, iahturi luxoase, ca păsări in repaos. Este dealtfel singura imagine superbă a Marsiliei, pe care operatorul Claude Renoir ne-o oferă parcă într-o neglijenţă a unităţii de stil, pentru a schimba apoi impresionismul cu culorile tari ale unui expresionism de tavernă, in climatul căruia se mişcă lumea, mişunătoare, povirnită, a acelei Marsilii despre care va fi vorba. Cele două feluri de a privi Marsilia nu se exclud, ci se compun. Faţada şi adevărul — nici o noutate, nici estetic şi nici de fapt, din ce in ce mai ostentativ folosită în filmul occidental. Mai mult decit atit, cu cit realitatea descrisă de filmul occidental este mai dură, mai feroce, mai deznădăjduită, ea e strinsă in pelicule filmate luxos, in culori clare, lucioase, bine delimitate, adevărată orgie de meserie şi talent a operatorului. Iau cu totul la întimplare trei exemple grăitoare care-mi vin in minte — „Moartea la Veneţia“ a lui Visconti, „Samuraiul“ lui Mellville, „Conversaţia“ lui Ford Copolla. Nu e decit continuarea metaforei cu faţada şi interiorul. Frankenheimer in această „Filieră“ a lui, care a făcut mare casă şi s-a jucat pe toate meridianele, nu face altceva. Filmul nu este faimos, cu toate că e unul din marile succese ale lui Hackman. A căuta sensul popularităţii lui exclude ideea de a te opri numai la vedetă. E ceva mult mai serios aici şi mult mai complicat. In definitiv cine este acest poliţist fanatic ? Vreo personalitate de excepţie ? Nici vorbă. (Să introducem aici lunga paranteză care dă de fapt cheia „Filierei“ şi nu numai a ei. Secvenţa in care Hackman — alias Poppay, drogat, asistat de omologul său francez Henri, in plină criză de dezintoxicare, egală cu acesta o „conversaţie“l. Impresia e disperată. Poliţistul de peste ocean nu are ce spune celuilalt, dar nimic, absolut nimic. Nume de jucători de basse-ball. Fragmente disparate amintind tehnica romanului modern din anonima lui copilărie şi adolescentă. Europeanul îl priveşte acut, cu un interes cvasiştiinţific. „Vorbeşte" ii cere mereu, ca să nu se gindească la drog. Şi aberanta spovedanie continuă. Copolla a făcut intr-adevăr cu „Conversaţia“ un film mare. Nu, Hackman nu interpretează o personalitate puternică, generoasă, un „cavaler al binelui“ hollywoodian. Tipul este pe cale de dispariţie. Nici in filmele „west“ care incă se mai fac, din automatism, eroul nu mai este tezist şi copilăros. „Durii“ nu suportă întotdeauna, la analiză, zimbetul ironic. „Durii" ar trebui analizaţi cu seriozitate. Ei explică nu numai o psihoză, dar şi o stare de fapt, dinafara psihozei. Poliţistul lui Hackman, care in prima fază a „Filierei“, inspirat dealtfel de un fapt cit se poate de real, termină, practic învins, urmărirea, nici nu are prea multe trăsături de caracter pozitive. Impresia generală pe care o lasă întreaga peliculă este de ceva sordid, sufocat, fără șansă. Marele boss al drogurilor, urmărit de politia franceză şi americană in acelaşi timp, va sfirşi ucis, intr-adevăr, dar totul capătă aspectul unei răfuieli personale, o „afacere“ intre urmărit şi urmăritor. Hackman îl va ucide hoţeşte, în definitiv ilegal, după o urmărire atroce, făcută pe jos, in condiţii inegale, pe care numai fanatismul urei o explică. In felul acesta, se întimplă ceva straniu (greu de crezut că fiescontat la un „vulpoi" ca Frankenheimer) şi neortodox , diferentele caracterologice şi etice dintre cele două tabere se estompează. La un moment dat Chenier — „bossul“ — spune : „New Yorkul este un oraş comod pentru mine. Cum am scăpat ? Din aproape o sută de poliţişti care mă urmăreau, 55 s-au lăsat cumpăraţi iar ceilalţi, in afară de acesta, erau neglijabili". „Acesta“ e cinstit, dar o cinste atit de fanatică ascunde la rindu-i un tip de alienare, de unde cruzimea sa fără scrupule. El ucide in bătaie, in citeva minute, un hăituit, care se dovedeşte a fi de fapt un om al poliţiei franceze. Şi atunci, succesul ? Intr-un film în care eroul nu este erou . „Criza de erou" in sensul clasic al cuvintului trebuie explicată numai căutind să-i descifrăm mobilurile in filmele bune, importante. Bineînţeles, adevărul filmelor acestora se propagă şi deraiază pină la subproducţie. Arta adevărată insă se poartă fără menajamente cu adevărul. La urma urmei, marile cărţi ale lumii, in sensul acesta, sunt de cruzimea inciziei impersonale. Filmul, mai mult ca altele chiar, nu face excepţie. Criza de erou a filmului occidental, care se cufundă din ce in ce mai mult in sordid, in panică, un cenuşiu filmat colorat şi nichelat, e concludentă, şi firească. Publicul urmăreşte cu interes astfel de filme, purtătoare ale unui adevăr social şi psihologic de netăgăduit. SMARANDA JELESCU TINERETUL ŞI CINECLUBURILE înainte de a intra în detalii, o consideraţie de ordin teoretic şi principial. In recent apărutul volum Cinematograful românesc contemporan, 1949—1975, şi chiar la capitolul „Cinecluburile şi cultura cinematografică“, se vorbeşte de o receptare la mai multe niveluri a mesajului cinematografic : a) nivelul cunoaşterii realităţii ; b) nivelul educării morale ; c) nivelul educaţiei estetice, „deci al limbajului utilizat de realizator“. Evident, trebuie atrasă atenţia asupra faptului că unei astfel de diviziuni nu i se cuvine să-i atribuim decit o valoare cel mult metodologică, de analiză critică, deoarece expresia filmică e unică, nu ea contopindu-se toate treptele înţelegerii din partea spectatorului. Mai precis , orice operă de artă, deci şi filmul-operă de artă, aduce informaţii atit brute, de viaţă cotidiană, imediate (specialiştii spun : informaţii semantice), cit şi informaţii de ordin estetic, artistic, revelatoriu. Unicitatea expresiei unui film se manifestă, în realitate, la un singur nivel, pe care-l pretinde ca necesar : acela al cunoaşterii poetice, artistice. Problema fundamentală, aşadar, devine aceea a cunoaşterii estetice prin filmcunoaşterea aceleiaşi lumi, a aceloraşi adevăre Florian Petraruri umane şi sociale la care se ajunge prin cunoaşterea filozofică şi ştiinţifică. Astfel, o trainică, eficientă educaţie cinematografică implică, prioritar, un anumit orizont de estetică generală, adică o minimă familiaritate cu problemele cunoaşterii prin artă, in general. Imediat după aceea, survine o „specificare“ sau o „specializare“, pe canalul elementelor caracteristice de limbaj cinematografic, ca artă de sine stătătoare, pentru a se obţine un lesnicios exerciţiu al cunoaşterii artistice, poetice, prin film. Pe această linie de tensiune, desigur, unul din mijloacele cele mai viguroase îl constituie cineclubul de cultură, în toate variantele determinate de grupul social pe lingă care fiinţează : cinecluburi ale sindicatelor, cinecluburi ale şcolilor şi universităţilor, ale organizaţiilor de tineret, ale aşezămintelor culturale în mediul rural. Organizarea unui cineclub nu presupune nici eforturi şi nici cheltuieli prea mari. O sală — obişnuita sală de festivităţi, de consfătuiri, de club etc. — un aparat de proiecţie şi un nucleu de animatori pasionaţi şi competenţi. Şi, fireşte, ceea ce e mai greu, deocamdată , filme. Filmele de cineclub sunt, in genere, filme de cinematecă. Aceasta înseamnă că reţeaua de cinecluburi ar trebui să beneficieze de un fond iniţial de circa 50 de filme — punctind etape ale evoluţiei artei cinematografice —, fond care să sporească treptat la 100 şi apoi la 200 şi 300. (Nu mai e un secret pentru nimeni că o naţiune dintre cele mai culte din punct de vedere cinematografic, cea franceză, a atins indicele maxim de eficienţă educativă prin circulaţia asiduă a 300 de filme din fondul principal al Cinematecii Franţei). Organisme responsabile, ca „Romaniafilm“, ca Arhiva Naţională de Filme şi Aciu, în colaborare cu sindicatele, cu şcolile şi organizaţiile de tineret, sunt chemate să studieze calea cea mai scurtă şi mai sigură în vederea creării grabnice a unui astfel de pachet esenţial de filme, puse in serviciul culturii şi educaţiei cinematografice la scară republicană. Dar, pe lingă entuziasmul animatorilor, am uitat să amintesc o condiţie importantă, care vizează masa celor înscrişi in cinecluburi şi, cu precădere, a tinerilor: interesul real, adevăratul sentiment de prietenie faţa de arta filmului. Deci, nu o goană după divertisment facil, nu o repulsie generică şi nejustificată in ceea ce priveşte „conferinţele“ şi „dezbaterile“ care însoţesc, in mod obligatoriu, activitatea oricărui cineclub, constituindu-i raţiunea specifică de a fi Deoarece, se ştie, proiecţia fiecărui film — la cineclub — e precedată de o introduceri* vorbită , în legătură cu«ulturile şi formele cinematografic elper?ietatea realizatorilor, cu stilurile individuale şi naţionale etc. şi e urmată de discuţii. Experienţa ne arată că asemenea discuţii sunt de multe on foarte profitabile, fertile, tocmai pentru că în cursul lor apar şi îşi dobîndesc elucidarea numeroase probleme de ordinul cel mai variat : filozofic, politic, social, economic, cultural şi bineînţeles artistic, demonstrindu-se astfel complexitatea, bogăţia de motive a operei de artă cinematografică. In sensul celor arătate, se cuvine sa nu neglijăm contribuţia programelor de televiziune, în speta a celor de telecinemateca. Ele sunt de regulă utile, deşi in ultima vreme nu mai par rodul unei selectiuni cultural-estetice riguroase, puţind chiar să semene confuzii, uneori, sub unghiul condiţiei, artistice, al culturii si educaţiei cinematografice propriu-zise. Intre tineret şi film există de mult şi va continua mereu să existe un raport de intensă simpatie. Pentru ca această simpatie sa se transforme efectiv intr-un factor de cunoaştere estetică, poetică, de cultură şi elevaţie a conştiinţelor, e necesar ca mişcarea de cinecluburi se dezvolte intr-un ritm cit mai viu. Dar, înainte de a se face noi paşi decisivi pe acest făgaş, trebuie să se verifice dacă elementele de bază ale acţiunii culturale prin arta filmului sunt cu adevărat educatori-educaţi. Altminteri, orice iniţiativă devine formală şi caducă. (In momentul actual, cadrele cinematografice ridică asemenea semne de întrebare, în legătură cu calificarea şi cu competenţa lor). Viaţa noastră culturală şi artistică a atins o treaptă de complexitate, de diversitate şi de intensitate, atit în extensiune, cit şi în profunzime care pretinde cu necesitate şi, in acelaşi timp, garantează o bună reuşită şi în domeniul important — şi pină acum ,destul de neglijat — al cinecluburilor, al culturii şi educaţiei cinematografice, deschise întregii națiuni. GRUPUL ŞCOLAR DE CONSTRUCŢII, ARHITECTURA ŞI SISTEMATIZARE Bucureşti, sectorul 8, str. Occidentului nr. 12 Primeşte înscrieri la ŞCOALA DE SPECIALIZARE POSTLICEALA DE ARHITECTURA ŞI SISTEMATIZARE, pentru anul I, în anul şcolar 1976—1977, la următoarele specialităţi : • gospodărie comunală şi lucrări edilitare : • topografie ; • organizarea şi normarea muncii, înscrierile între 6—13 septembrie 1976. Probe de concurs la toate specialităţile : matematică şi fizica (scris). Informaţii se pot lua de la secretariatul şcolii, telefon 50 26 80.