Scînteia Tineretului, septembrie 1977 (Anul 33, nr. 8795-8820)

1977-09-01 / nr. 8795

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 RESTANŢE NEJUSTIFICATE PE UN ŞANTIER AL TINERETULUI Urgentarea lucrărilor de construcţii, recuperarea restanţelor pe unele din şantierele de investiţii sunt sarcini ce solicită nu numai o mai bună organizare a muncii, întărirea disciplinei şi folosirea la capacitatea maximă a utilajelor, ci şi o mai susţinută contribuţie din partea tinerilor, a organizaţiilor U.T.C. Tocmai dintr-o asemenea raţiune a fost deschis, la unul din noile obiective aflate in construcţie in cadrul Combinatului chimic din Tg. Mureş, un şantier al tineretului. Locul nu a fost ales întimplător. Trebuie să menţionăm că realizarea acestei investiţii a demarat cu o întindere de 7 luni. Iată deci că în aceste condiţii, cu atit mai lăudabili este iniţiativa Comitetului judeţean Mureş al U.T.C. de a veni in sprijinul constructorilor. Numai că, lucru de neînţeles, la ora actuală, şantierul tineretului este... fără tineri. Il rugăm deci pe inginerul Ioan lenei, care coordonează lucrările din partea Trustului de construcţii chimice Cluj, să ne explice cauzele acestei situaţii . „Timp de o lună au fost prezenţi pe şantier zilnic, în două serii, in jur de 100 tineri, de la Grupul şcolar de construcţii şi Grupul şcolar „Electromureş". Subliniez că au făcut lucrări de organizare pe şantier, pe care, din lipsă de oameni, nu le-am fi putut executa. Printre acestea amintim amenajarea cantinei şi dormitoarelor, împrejmuirea şantierului cu stîlpi de beton şi sirmă ghimpată, nivelarea terenului la bazinul de omogenizare, săparea de rigole şi şanţuri, turnarea dalelor şi pavarea cu acestea a drumurilor de acces. Valoarea producţiei realizate cu elevii brigadieri depăşeşte un milion lei“. — De ce s-a întrerupt totuşi activitatea şantierului ? — La ora actuală, continuă inginerul lenei, ne lipsesc cel puţin 200 de oameni. E adevărat, lucrări de genul celor efectuate in seriile anterioare nu avem decît pentru 40 de utecişti zilnic. Avem insă lucrări de săpături pentru fundaţii, care nu pot fi executate cu elevi de 18—17 ani. — Se puteau totuşi asigura. da£ă solicitaţi, şi tineri mai în vîrstă... — Sint de acord cu dumneavoastră, dar în situaţia aceasta îmi trebuiau cel puţin 20 de dulgheri zilnic ca să consolideze * malurile şanţurilor să nu se surpe pina la turnare. — Iată deci unul din motivele adevărate : lipsa muncitorilor calificaţi, care să asigure condiţiile de securitate a muncii pe şantier. în această situaţie, adresăm întrebarea . ..De ce nu participă măcar cei 40 de tineri cărora şantierul le poate asigura front de lucru fără riscuri ?“ Răspunsul sună în felul următor : „Convenţia cadru a sosit cu două săptămini in urmă la Inspectoratul şcolar judeţean, care in tot acest timp a refuzat să colaboreze cu noi in privinţa organizării şantierului amintit. Pină ce au primit convenţia şi am ajuns la înţelegere...“. Observăm cum motivele incep să devină subiective. Organizarea şantierului de la Tg. Mureş s-a făcut fără o pregătire adecvată condiţiilor existente pe un asemenea şantier. S-a mers la minima rezistenţă , elevii, şi dacă se poate cei din clasele mici, deşi instrucţiunile in această privinţă erau destul de clare : „elevii şi studenţii vor desfăşura muncă patriotică in serii de zile o lună de zile in perioada 15 iulie — 15 septembrie“, vor fi însoţiţi de cadre didactice sau maiştri instructori. Studenţii, şi sunt aproape 3 000 în Tg. Mureş, elevii din clasele mari au fost „radiaţi“ de la început de pe lista brigadierilor care ar fi trebuit să lucreze pe acest şantier. Facem specificaţia aceasta, deoarece lucrările sunt mai deosebite decât la curăţat sau supraînsăminţat păşuni ori chiar la lucrările agricole. Era deci firesc ca din cei peste 70 000 utecişti ai judeţului Mureş să fie aleşi aceia care pot face faţă lucrărilor impuse de fluxul construcţiei. N-am vrea să credem că s-a abandonat ideea şantierului tineretului de la Tg. Mureş. Aşteptăm aşadar momentul consemnării reînceperii lucrărilor care la ora actuală sunt încă mult rămase în urmă. Comitetul judeţean Tg. Mureş al U.T.C. are datoria de a interveni prompt pentru ca pe acest şantier activitatea să intre in normal. MIRCEA BORDA Dinuţă Fiorea, este comandantul brigăzii de elevi de la Liceul industrial de chimie din Cimpulung Muscel, care împreună cu colegii săi au muncit cu abnegaţie şi simţ de răspundere pe Şantierul de locuinţe Vişoi . Foto : O. PLECAN (Urmare din pag. I) cine ştie ce mindrie deşartă, poate că intr-o zi s-ar fi întrebat el însuşi ce caută aici, dar aşa ceva n-o să se intimple niciodată, pentru că sentimentul că e nevoie de tine nu poate fi înlocuit cu nimic. Dorinţa de a crea, de a construi, cu mîinile tale, de a munci, nu a fost inventată de cineva ; ea nu este doar o ambiţie ci, o vocaţie care, odată descoperită, nu mai poate fi stăvilită. Directorul Ion Sălăjan, ardelean de felul său, a pus în viaţa lui citeva uzine pe picioare, după care a luat-o de la început în Alexandria, cu oameni care nu văzuseră în viaţa lor un strung, care veneau doar ca să pună mina de-o pîine şi s-o ducă repede la ei în sat. Şi Ion Sălăjan trăieşte acelaşi sentiment : că este nevoie de el. A face industrie nu înseamnă doar a ridica hale noi şi a produce, ci a o lua de fiecare dată de la început, cu fiecare om în parte. La fostul atelier de reparaţii „Islaz“ sunt acum asimilate utilaje care se aduceau din import, se vorbeşte despre autoutilaje şi agitaţie vizuală, ţi se arată unde vor fi amplasate viitoarele hale şi unde o să fie, peste cîţiva ani, intrarea în uzină. Se va înfiinţa aici una din marile întreprinderi de mecanică fină ale ţării, o să fie nevoie SIMBOLURIl Pt STEMA ALEXANDRIEI de muncitori cu înaltă calificare, dar în anii care au trecut „Islaz“-ul a format muncitori şi maiştri pentru toate celelalte întreprinderi „mai tinere“ din oraş, aşa că gindul la ziua de mîine nu sperie pe nimeni ci, dimpotrivă, e încă un prilej de mindrie , „înseamnă că cei care au plecat prin alte părţi, unde a fost nevoie de ei, au să se întoarcă acum înapoi", spune convins Gheorghe Mitruş, secretarul de partid al uzinei , şi chiar dacă nu o să fie aşa, uzina care a ştiut să transforme atiţia oameni veniţi din satele din împrejurimi în adevăraţi muncitori, va şti să o facă şi pentru ea însăşi. în 1980 la „Islaz" vor fi 2 500 de angajaţi, se vor produce maşini agregate şi maşini-utilaje pentru industria uşoară, scule şi port-scule pentru maşini cu comandă numerică, piese de schimb pentru industria uşoară. La întreprinderea de rulmenţi se vor produce 50 de milioane de rulmenţi, la întreprinderea de panouri şi tablouri electrice producţia va fi cu 90® o mai mare. Se vor crea în judeţ 16 000 noi locuri de muncă, se vor construi 20 000 de apartamente. Oamenii de aici au prilejul să arate ce pot : alături, dincolo de marginea oraşului, continuă să se coacă pâinea Burnasului, să treacă anotimpurile, unul după celălalt. Dar e de-ajuns să simţi marea desfăşurare de forţe omeneşti de pe străzile Alexandriei, pentru a bănui cum va arăta mline orașul. Mai sunt două săptămini până la deschiderea anului de invățămint CUM ARATĂ LABORATOARELE, CABINETELE ŞI ATELIERELE ŞCOLARE BUCUREŞTI Producţia şi cercetarea pot începe in orice moment Intrăm in clădirea liceului industrial ,,Griviţa roşie“. Prima imagine nu este prea încurajatoare, în holul central şi pe culoare, ciţiva meşteri lucrează la tencuială şi vopsitorie. Ne întrebăm cum ar arăta in cazul acesta clasele, cabinetele, atelierele ? Dar, odată cu deschiderea primei uşi — Cabinetul de cazangerie, sudură, construcţii metalice — încep surprizele plăcute, încăperea este zugrăvită în tonuri calde, domneşte o curăţenie desăvirşită, machetele funcţionale — cu toate realizate prin autodotate — apanaturra sunt aşezate frumos in vitrine, planşele sint prinse la locul lor pe pereţi. Continuăm cu vizitarea celorlalte cabinete — desen, istorie, limbă română, mecanică-organe de maşini, în total 20 la număr. Pretutindeni, aceeaşi curăţenie, aceeaşi ordine, lucrările de cercetare începute in anul trecut nu-i aşteaptă decit pe elevi pentru a fi continuate. Directorul scolii, inginerul Vasile Mărgineanu, ne explică si ,,misterul“ decalajului existent în stadiul lucrărilor , spre deosebire de holuri si culoare — toate cabinetele si laboratoarele au fost reparate, zugrăvite şi curăţite de elevi, profesori, părinţi. Termenul incheiarii acestor operaţii — 15 iulie — a fost respectat cu străşnicie (ceea ce nu se poate spune si despre cooperativa „Constructorul“), iar contribuţia elevilor şi a cadrelor didactice se poate evalua în 30 000 lei economisiţi Ne continuăm raidul in cele 3 ateliere aflate in incinta întreprinderii patronatoare. Toate utilajele, în majoritate moderne, au fost revizuite si noi să intre in producţie in orice moment. Trusele individuale au fost completate si aranjate in dulapuri. Stivuite frumos, intr-un colt aşteaptă să fie expediate către şcolile generale ale municipiului Bucureşti truse de lăcătuşerie în valoare de 86 000 lei. Ajutorul pe care uteciştii il acordă colegilor lor mai mici începe chiar de la 15 septembrie ! CLUJ încă 100 de utilaje şi machete funcţionale prin autodotare In anul şcolar trecut, elevii Grupului şcolar „Tehnofrig“ din Cluj-Napoca şi-au efectuat pregătirea practică atit in secţiile uzinei patronatoare, cit şi in atelierele proprii, modern utilate. In cursul acestei vacanţe de vară atelierul-şcoală a primit dotări noi, au fost extinse spaţiile de producţie. Elevii, împreună cu cadrele didactice, cu maiştrii instructori au pregătit maşinile, bancurile de lucru, au executat reparaţiile necesare, au ■terminat curăţenia in hala de producţie şcolară. Aici se află 13 strunguri şi 5 raboteze noi, 6 polizoare mari, 3 maşini de rectificat, 15 maşini electrice de găurit mari, fierăstraie alternative, mai multe freze, aproape 100 de bancuri complete de lucru, dotate cu întreaga gamă de scule, în aceste zile continuă înzestrarea cu utilaje, prin grija întreprinderii patronatoare. De asemenea, atit în atelier, cit şi in laboratoarele şi cabinetele şcolii, au intrat peste 100 de machete funcţionale, precum şi un număr de maşini-unelte de mare randament, toate executate de elevii care au absolvit recent Liceul industrial „Tehnofrig“. ALBA Ce realizări în ateliere trebuie să corespundă profilului liceului CELTA este de acum o firmă cunoscută. Ea reuneşte intr-un tot atelierele şcolare ale Liceului „Horia, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia. Liceul, la această dată, are profilul de matematică şi fizică. A fost profilat astfel din necesitate, dar şi pentru că aici există baza materială prin care se poate racorda instruirea practică la profilul de matematică şi fizică. In această vară, aici s-a lucrat intens pentru consolidarea atelierelor care se află in incinta şcolii — 11 la număr de montaj electronic, mecanică fină, atelierul de filme didactice, de design, mase plastice, lăcătuşerie, urmate de cel de sudură, croitorie, tîmplărie, dactilografie, precum şi acel atelier numit, „studioul de îngrijire a materialului didactic“. Ne putem lesne da seama că profilul de matematică şi fizică va fi foarte bine servit, in replică, de pregătirea practică. Ce probleme se pun în mod deosebit în noul an ? Fiecare elev să aibă, în continuare, un loc de muncă, să muncească efectiv, repartizarea pe ateliere să se facă în funcţie de opţiunile lor, iar însuşirea unor deprinderi practice să fie indisolubil legată de pregătirea la disciplinele de bază. In nomenclatorul produselor care constituie ucenicia elevilor intră astfel : mese pentru laboratoare de fizică, cu instalaţiile corespunzătoare, mese de laborator de chimie, mese de laborator de biologie, staţii de radioficare 45 100 W, pupitre de comandă pentru laboratoare de fizică şi chimie, laboratoare lingvistice, coloane difuzoare, interfoane, osciloscoape, produse de masă plastică, verfixuri, filme didactice. HUNEDOARA In „orarul" şcolii — aparatură de înaltă tehnicitate La Grupul şcolar energetic din Deva au fost construite, în această vară, 9 ateliere si laboratoare noi, de ridicată, specializare — termomecanică, maşiniurerie, circuite electrice primare, circuite electrice secundare, protecţie prin relee, acţionări şi automatizări etc. care, alăturindu-se celor existente (de lăcătuşerie si electrotehnică) oferă condiţii optime însuşirii si deprinderii meseriei. Clădirea este terminată, constructorul — Şantierul „Energoconstructii“ Deva efectuînd acum finisajele exterioare. In cel mult, o săptămină clădirea va fi predată beneficiarului pentru începerea lucrărilor de montaj. In zilele următoare, circa 40 de băieţi si fete pe serie, consfăţniţi într-un şantier al tineretului, vor participa la montarea utilajelor si a aparaturii, la efectuarea conexiunilor, amenajarea zonei înconjurătoare, efectuarea curăţeniei în vechile ateliere şi confecţionarea unor noi seturi de scule. BRAŞOV Instalaţia realizată de elevi a trecut cu succes probele tehnologice Incepînd din viitorul an şcolar, elevii Liceului industrial „Colorom“ din oraşul Codlea, judeţul Braşov, vor dispune, în vederea pregătirii lor practice, de o instalaţie complexă pentru producerea coloranţilor. Instalaţia, de fapt un atelier-şcoala organizat pe profilul unei secţii uzinale, avind producţie continuă, este realizată în cea mai mare parte prin autodotare. Anul de învăţămint 1977—1978 va găsi îmbogăţit şi atelierulşcoală cu utilaje şi instalaţii pentru recondiţionări de pompe şi armături. Avind o dotare superioară celei din anul trecut, cu o producţie riguros planificată, atelierul va prelua, în perspectivă apropiată, întreaga producţie derecondiţionări de pompeşi armături a întreprinderii patronatoare — binecunoscuta „Colorom“. Grupaj realizat de LUCREŢIA LUSTIG, MONICA ZVIRJINSCHI, DRAGOMIR HOROMNEA, AL. BALGRADEAN RITM CORESPUNZĂTOR LIVRĂRILOR (Urmare din pag. I) pauză lungă. Discontinuităţi supărătoare. — Ce se intimplă, de fapt ? — îl întrebăm pe muncitorul Nicolae Butnaru, şeful unei echipe fruntaşe de tineri muncitori. — N-am avut. timp de citeva ore. chelnere pentru usi, pompa de la Plopeni si bare de protecţie-dreapta. Aceste repetate dereglări pe fluxul montajului influenţează negativ productivitatea muncii, în ultimă instanţă chiar îndeplinirea planului şi a angajamentelor noastre. In cursul primului semestru situaţia a fost mult mai bună. Zi de zi, decadă de decadă, lună de lună s-a înregistrat ritmicitatea optimă, iar planul de producţie a fost depăşit considerabil,la toţi indicatorii. Intre altele, s-au livrat peste prevederi 316 autocamioane. Uteciştii, cei peste 10 000 de tineri care muncesc aici, au contribuit la aceste frumoase realizări, cu citeva iniţiative valoroase. Una dintre ele, „Din deşeuri — produse noi“, s-a concretizat numai în secţia prese mici — unde majoritatea o constituie fetele — în 389 tone de oţel economisit. „In luna august, apoi, ne informează tovarăşul Ioan Cicorschi, locţiitorul secretarului U.T.C. pe uzină, tinerii au realizat lucrări in valoare de 120 000 lei. Este vorba de confecţionarea unor ştante, scule etc". Astfel de iniţiative, insă trebuie să se extindă in toate organizaţiile din sectoarele productive. O problemă cu care se confruntă colectivul acestei întreprinderi este aceea a lipiei de promptitudine in onorarea contractelor de către furnizori. Din cauza aceasta, s-au produs serioase derogări în aprovizionarea cu materiale si semifabricate, cauzind in final importante rămineri sub plan. — Care sunt colaboratorii ce vă fac cel mai des greutăţi in această privinţă ? Ne răspunde inginerul Vasile Munteanu, directorul comercial al U.A.B. : „In principal, metalurgia, mai exact Combinatul siderurgic Galati ne-a rămas dator incă din semestrul I cu 1, 577 tone de tablă de diferite dimensiuni. Am acceptat reprogramarea cantităţii respective, urmînd ca ea să fie livrată, conform promisiunii combinatului, pină la 30 iulie. Dar colaboratorul nostru nu s-a ţinut nici de data aceasta decit parţial de promisiune. Pină la 15 august metalurgiştii din Galati trebuiau să ne livreze, apoi, 7 720 tone de tablă din cota pe acest Semestru, dar ne-au trimis numai 3 890 torte. Un alt furnizor. Întreprinderea .,Electrobanat“—Timişoara, ne-a intirziat în 7 luni livrarea a 6 000 de faruri , alti debitori restantieri . Combinatul de oteluri speciale Tîrgovişte, cu 1 150 tone de oţel, întreprinderea de utilaj chimic şi forje din Rimnicu Vilcea, cu 3 137 arbori cotiţi din semestrul I şi 700 din luna august şi întreprinderea mecanică Reşiţa cu 3 000 amortizoare de vibraţii. Lucrurile stau întocmai, şi furnizorii, îndeosebi Combinatul siderurgic Galaţi — ca de altfel toate cele 167 de întreprinderi din ţară care colaborează la fabricarea autocamioanelor — au datoria să-şi mobilizeze forţele pentru a expedia, in cel mai scurt timp, la Braşov, materialele şi piesele restante din contracte, de a se încadra în termenele de livrare convenite. Muncitorii si specialiştii de la uzina brasoveană sunt hotăriti ca in spiritul bunelor lor tradiţii să facă totul pentru a recupera întirzierile, pentru a îndeplini exemplar planul şi angajamentul pe acest an. Unele cauze care provoacă desincronizări pe fluxul producţiei sunt, insă, de natură subiectivă şi aparţin uzinei. Ne rezumăm asupra uneia singure, de cea mai mare importanţă, însă. Este vorba de pregătirea forţei de muncă. S-a făcut mult in această privinţă, dar a mai şi rămas mult de făcut. Un exemplu : lunar, un număr de citeva sute de muncitori ■— între care 200—300 de tineri — nu reuşesc să-şi îndeplinească sarcinile de producţie. Restanţele lor determină în bună măsură restanţele uzinei. Nici nu este de mirare, dacă ţinem seama de faptul că peste 2 000 de tineri îndeplinesc unîntreprindere munci calificate, fără a fi calificaţi. Randamentul lor nu se poate ridica la nivelul cerinţelor. Iată de ce conducerea uzinei trebuie să acorde mai multă atenţie activităţii de învăţămint, să ia măsurile cele mai potrivite pentru calificarea grabnică a acestor tineri, pentru perfecţionarea profesională a tuturor categoriilor de muncitori. Organizaţia U.T.C. ar putea să ia ea însăşi o iniţiativă în această privinţă, pentru ca, intr-adevăr, fiecare tinăr din uzină să-şi aducă o contribuţie tot mai mare la activitatea renumitului colectiv al construcțiilor de autocamioane. CRONICA LITERARĂ Dacă acceptăm unanim ideea că opera este expresia autorului, mai rar admitem ipoteza contrară, nu mai puţin posibilă, totuşi. Şi cind spun asta, nu mă gindesc la scriitorii mărunţi (instalaţi confortabil intr-o manieră cu priză la un moment, dat la critică şi public), stagnanţi, care îşi refuză evoluţia de dragul persistenţei succesului. în ultimii ani, îndeosebi în poezie, am întilnit frecvent genul acesta de creatori şi nu e inutil să relev că foamea lor de succes fără risc, imobilismul au generat o covârşitoare senzaţie de saţiu. Dar tiparul stilistic al operei sfîrşeşte prin a-l marca irevocabil şi pe Scriitor, în Sadoveanu, de pildă, este văzut un mare şi taciturn singuratic al literaturii noastre. în viaţa de toate zilele, cel ce întruchipa Cuvintul era o statuie a tăcerii. Problemă de temperament, ar putea decreta cineva, însă afirmaţia ar fi inexactă. Sadoveanu s-a construit după chipul şi asemănarea eroilor săi, mai toţi personificări ale tăcerii elocvente. Codul creaţiei ajunge la el cod al existenţei, schimbindu-i fundamental caracterul: înainte de a deveni Sadoveanu, tinărul Sadoveanu nu era deloc necomunicativ. O excelentă imagine a personalităţii lui iniţiale ne-o oferă volumul Corespondenţa debutului (1898— 1904), apărut la Editura Minerva sub îngrijirea regretatului Savin Bratu şi a lui Constantin Mitru. Valoarea acestui corpus epistolar esteîndoită. Biografiștii, discipolii lui Saint Beuve, găsesc aici un material incitant, lipsit de acele enigme pe care prozatorul le va cultiva ulterior cu voluptate şi sistemă. Ca odinioară Bălcescu, Eminescu, Duiliu Zamfirescu, sau ca Arghezi, congenialul contemporan. Sadovenu detestă indiscreţia factologilor. Intr-o Mărturisire din 1937 îşi făcea publică lipsa de entuziasm pe care i-o stirneau izvoriştii : „Am obiceiul să distrug scrisorile, ciornele şi notele, că să nu fie bătaie de cap pentru oamenii curioşi. [...] N-am alimentat notele biografice din cărţi, de aceea cele mai multe sunt vagi ori cuprind neexactităţi". Se înţelege că ceea ce a Sadoveanu în corespondenţa debutului scăpat din aceste autodafouri documentare devine, cum e cazul acestui epistolarium, şi mai preţios. Interesul acestor scrisori nu trebuie căutat, totuşi, in detaliul biografic. Ele au o valoare de documente psihologice (in sensul lovinescian al termenului), iar cine va şti să le citească în mod creator va transforma biografia documentară într-una estetică. O critică înţeleasă ca arheologie internă a creaţiei şi existenţei nu se va putea dispensa niciodată de asemenea date. Pe textele din ediţia de faţă vedem treptat cum opera triumfă asupra omului. Acest Sadoveanu matinal era un personaj bifrons. Sadoveanu de mai tîrziu există aici un nuce, dar crisalida ascunde și pe opusul acestuia. Tematic, stilistic, ideologic chiar, autorul anilor maturi pe acest teritoriu se prefigurează. Psihologic, însă, numai parţial. Tinărul Sadoveanu este un om ce se autoconstruieşte. Ades Împotriva firii sale. Cel obişnuit cu imaginea unui Ceahlău al tăcerii are surpriza de a intîlni un tânăr epistolier precipitat, abundenţi gălăgios. Spătosul adolescent nu are vocaţia corespondenţei, o practică mai mult ca pe un viciu al tinereţii, dar pagina lui e vie, episoadele narate au relief, ca literele dăltuite ale pisaniilor. Disponibilitatea stilistică ia ochii. S-ar zice că Sadoveanu a descoperit mai întîi stilurile, pentru a ajunge apoi la Stil. Cutare pasaj parodiază exprimarea ştiinţifică, rigoarea scolastică a deducţiilor, care probabil nu plăcea şcolarului captiv la militărosul Liceu Naţional : „Dragă prietene, Te-ai uitat sus ? Ai văzut că-i Paşcani ? Bun. Dac-ai văzut că-i Paşcani, nu ştiu ce însemnează vorba asta. Şi dacă nu şti trebuie să-ţi explic ; şi dacă trebuie să-ţi explic, tu trebuie să pricepi ; şi dacă pricepi, înţelegi; şi dacă înţelegi, ascultă : dacă citeşti cuvintul Paşcani, trebuie să-l traduci — glod îngrozitor. Prin urmare, să mergem din deduceri în deduceri...“. Vocea binevoitoare devine pe neaşteptate autoritară, vocea unui cenzor fără drept de apel. Producţiile literare ale prietenilor sunt clasate tăios, fără protocol: „asta îmi place, asta nu-mi place“, în binele unei valori la 1900 mai mult prezumate, decit confirmare: „In adevăr, după cum presimţeşti, pastelul nu e reuşit ; e implut de-o mulţime de versuri radarnice. [...] Pe urmă — zău, drept să-ţi spun, nu te mai cunosc — tu, care aşa de uşor şi aşa de natural versifici, aici ,i-ai făcut de cap : «Noaptea, cu nantaua-i neagră, împrejurul lor cuprinde», pe urmă : «E un bine... plin de groază el priveşte cătră lună... tremurind să latre-ncepe, cu o plingere nebună , ceilalţi cîni l-au auzit, şi cu toţi acum iese şi plîngind, cu toţii ,latră... Ciţiva inşi speriaţi se scoală şi copii plîng în vatră (! ?)». Du-te dracului Un Sadoveanu umorist nu-i tocmai o figură familiară, însă la 20 de ani tinărul este hîtru, mucalit, factice citeodată, corosiv şi memorabil, de cele mai multe ori. Verva satirică i-o alimentează puzderia publicaţiilor literare „sforăitoare“, gazde uitate şi obscure pentru grafomani famelici, cu orgolii nemăsurate. Dacă lui Iuvenal indignarea ii provoca versul mizantrop, la Sadoveanu dezgustul capătă inflexiuni aproape cordiale. Spectacolul meschin al vieţii literare e contemplat cu superior şi secret amuzament, ca un fel de bilet al deşertăciunilor : „Să vezi, bre, Bucureştii sunt plini de poeţi. La fiecare 10 paşi întilneşti cite o figură încruntată de sceptic dispreţuitor acoperită de o pălărie italiană şi păşind falnic prin noroiul lumii acesteia. Şi să ştii că sunt poeţi ; de pildă, lucrul acesta îl afirmă 5 fete din mahalaua lui, părinţii nenorociţi şi prietenii (în faţa lui), mai cu seamă prietenii de litere. Şi totdeauna au o tribună in care să-şi publice operele. E foarte uşor. Se string zece invidiaţi. „Bre, nu ne publică bucăţile pentru că-s invidioşi... Să scoatem noi o revistă»“. Tinărul are clară conştiinţa secetei, a crizei de la 1900 a literaturii noastre, neezitind să-şi spună franc părerile despre amurgul idolilor. Pentru cei care-şi închipuie clasicii în modul fin ironizat de Arghezi, adică împăcaţi şi radioşi, „bătînd armonios pasul pe compănii şi întorcind capul spre dreapta pentru onor literar“, iconoclastia tinărului Sadoveanu poate părea scandaloasă. Clasicii sunt decimaţi fără ezitare : Macedonski e „capul de şir al rataţilor“, Coşbuc „excelează în formă greoaie“, în fine, într-un rind intoleranţa este de-a dreptul apocaliptică, o tăgadă absolută: „Vine Vlahuţă, scrie un roman, a cărui limbă nu-i nicidecum românească ; vine Delavrancea, vine Caragiale, maeştri ca şi Vlahuţă — minunaţi artişti ca şi Vlahuţă, mai mult sau mai puţini români în ceea ce produc, dar artişti fără îndoială. Pe urmă, Slavici, cu o concepţie falsă de viaţă ţărănească [...]. Vezi, o sumă mare de artişti care s-au zbătut, au scris puţin, foarte puţin, dar ale căror scrieri nu sunt menite să rămite“ (? !). Ca şi azi, la 1900 ideea de generaţie era foarte vie. Pare ciudat, dar tinărul Sadoveanu e obsedat de spiritul de generaţie, se visează conducător de grup, are chiar o strategie a ieşirii colective din anonimat: „Cind [...] ne vom simţi cu tovarăşi mulţi, cu materie pregătită de mai înainte pe o jumătate de an măcar, atunci cind vom fi ceva, — odată năvălim buluc la război, la asalt...“. Dezlănţuirea vanităţii nu este, totuşi, niciodată insuportabilă. Tinărul aspiră constant spre Valoare. O cumpătare subterană îi temperează avânturile, excesele, pe care le va socoti, in curind, „exagerări“ ale tinereţii. Ceea ce impresionează in fiecare scrisoare este încrederea imperturbabilă în sine a semnatarului. Tinărul Sadoveanu trăieşte sentimentul predestinării, se simte sortit unui viitor literar de excepţie, îndoielile il vizitează numai pe om (in latura realizării lui materiale), niciodată pe scriitor : „Voi lucra in orice condiţiuni. Nevoile nu mă descurajează“. La 20 de ani, Sadoveanu nu are încă o operă, dar este neclintit in convingerea că „dacă eşti ceva, trebuie să ieşi ca untdelemnul deasupra, ori ai, ori n-ai prieteni buni“. Ceea ce ii defineşte de timpuriu psihologia este seninătatea, „privirea limpede în viitor“. La virsta, cind alţii încep să caute, el are sentimentul deplinei maturităţi, „taie cu trecutul“, pe care şi-l priveşte cumva din Sirius. Sentimentul acesta este pendantul unei ideologii, schiţată în liniile ei esenţiale de pe acum. Sigur, Sadoveanu n-a fost omul speculaţiei estetice. Preceptele lui izvorăsc, din operă, codifică o experienţă. Dacă trecem cu vederea unele prejudecăţi presemănătoriste (simboliştii, duşmanii retoricii, nu puteau fi amatori de „zgomote şi vorbe infernale“) sau naivitatea de a crede că sinceritatea,, trăirea primează expresiei, tinărul Sadoveanu are o concepţie estetică uimitor de solidă. Literatura pe care o preconizează este realistă, specific naţională. Scriitorul înţelege, din prima tinereţe, că trebuie să ne impunem pe plan european nu prin sincronizare facilă, ci prin cultivarea timbrului propriu : „Noi nu trebuie să căutăm a ne ţine de literatura apusană, după cum ne-am ţinut, de mode şi de fleacuri, că dacă om face şi literatură de modă, apoi n-am făcut nimic“. Nu trebuie reliefate aici (dar nici negate !) scoriile semănătorismului, căci tinărul, departede a postula autarhia culturală, citea şi comenta fii pe marii autori ai timpului : Flaubert, Zola, Nordau, Daudet, Rostand, Ibsen, Dumas, Raphaele Giovagnoli, Sienkiewicz ș.a. Respingerea modelelor externe provine nu din vanitate, ci din motive de demnitate naţională. Epistolierului nu-i plac exotismul, vaporozităţile meridionale, dar nici fantasticul nordic. Aversiunea pentru prozatorul care „se screme ca să ajungă ceva â la Edgar Poe, ori à la Hoffmann“, coforează brusc fila, ca sepia. Estetica lui e, practic, „comportistă“, bazată pe cinematografierea vieţii naţionale ; „să zic : «A ! uite ce-mi trebuie !» să vezi pe ţăran, pe burghez, cum se muşcă, cum vorbeşte (...) să vezi că tresare de viaţă o nuvelă, să tresari tu însuţi în faţa noutăţii...“. Pentru tinărul Sadoveanu literatura este expresia fidelă a vieţii poporului său. IOAN ADAM JOI 1 SEPTEMBRIE 1977 Temperatura entuziasmului De 25 de ani un grup de entuziaşti se întîlnesc cu regularitate în fiecare joi la şedinţele Cercului literar „Mihai Eminescu“ al întreprinderii de autocamioane Braşov. Fireşte, oamenii s-au schimbat între timp, unii mai vîrstnici au dispărut, alţii, tineri, au venit în loc, dar tradiţia s-a păstrat. Sunt oameni cu meserii şi înclinaţii artistice deosebite. Unii au o vechime „in cadrul cercului“ de aproape două decenii, alţii participă la şedinţe de 1 an sau 2... Pe toţi îi caracterizează însă aceeaşi dragoste pentru profesiunea aleasă, dragoste exprimată în competenţa şi conştiinciozitatea la locul de muncă şi, in timpul liber, in aceeaşi nobilă psirdie in dificila luptă de a exprima intr-o formă frumoasă, frumoasele lor gînduri şi simţăminte. Aceste cuvinte se pot spune şi despre tinărul lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii auto Theodor Cristian, şi despre tehniciană Ioly Marothy, şi despre oţelarulVirgil Nicolae, ori despre virstnicul Dumitru Stănescu, autorul unor expresive „Versuri pentru uzina mea“, pe care le-am reţinut pentru grupajul nostru. Dintr-o lăudabilă iniţiativă a comitetului U.T.C. al întreprinderii, in colaborare cu comitetul sindical, sărbătorirea unui sfert de veac de activitate a cercului ,,Mihai Eminescu“ a coincis cu apariţia la editura „Litera“ a unei semnificative culegeri intitulate însemnări literare, ce cuprinde lucrări ale acestor pasionaţi ai frumosului din marea unitate industrială braşoveană. Lucrările sunt încă inegale valoric. Unele sunt izbutite sub raport artistic, trăpind prin originalitatea şi densitatea expresiei, altele, dimpotrivă, nu sunt cu totul curăţate de zgura strigăciilor şi a lucrului comun. Toate sint animate însă de aceeaşi lăudabilă intenţie, autorii lor incercind, după cum se precizează într-un elocvent „Cuvînt înainte“, să transpună în vers ,dragostea fierbinte pentru partid, pentru viitorul de aur al patriei noastre socialiste, să-şi exprime cele mai înalte şi cele mai alese ginduri despre viaţa noastră nouă de azi“. Tematica lucrărilor din culegere — culegere ce a stat, dealtfel, şi la baza alcătuirii grupajului de mai jos — se remarcă prin diversitate. Ceea ce conferă personalitate antologiei este dorinţa de a surprinde aspecte din viaţa de zi cu zi a colectivului uzinei, a oamenilor societăţii în mijlocul cărora trăiesc aceşti pasionaţi ai cuvântului. Cum ne mărturisea tinărul poet Theodor Cristian :„Nu putem scrie altceva decât despre fapte pe care le cunoaştem, care ne pasionează ori constituie obiectul unor frămintări pentru noi şi pentru cei din jurul nostru“. Vom găsi, aşadar, versuri de ardentă vibraţie patriotică, ori în care se caută a se transmite în registru liric stări lăuntrice. Găsim însă — şi ar fi fost de dorit ca ponderea unor atari compuneri să fie mai ridicată ! — şi „ghimpi“ satirici de autentică incisivitate şi forţă educativă, în care sunt „încondeiate“, fără menajamente, diverse aspecte critice (mă refer, in speţă, aici, la spiritualele notaţii epigramatice ale tehnicianului Gheorghe Sandu). In sfîrşit, întilnim o schiţă (oare o singură bucată de proză merita să fie cuprinsă în plachetă ?) semnată de Dumitru Stănescu şi inspirată din viaţa oamenilor din întreprindere.Intr-un cuvînt, o tematică reprezentativă pentru preocupările artistice ale membrilor cercului şi pentru viaţa marelui colectiv in cadrul căruia ei muncesc. VICTOR ATANASIU Theodor Cristian „DĂRUIRE“ Azi punem pe umeri coloane de vise pe zări milenara, pe lanurile-n pîrg, şi înaltă ne este privirea şi poate discerne trecerea noastră în zîmbet mereu. Dumitru Stănescu „UZINA MEA“ Vreau să aleg florile gîndului meu Pentru tine, dar nu le găsesc pe cele mai roşii.. Sunt numai ucenic încerc să încălzesc cu dragostea mea Fierul, mai uşor să-l forjez, vers întocmai ca meşterii mari. Vorbele toate le-aprind şi le trec în focul din cuptoarele tale. Să ardă continuu.