Scînteia Tineretului, ianuarie 1982 (Anul 38, nr. 10141-10163)
1982-01-05 / nr. 10141
„SCÎNTEIA TINERETULUI" pag. 2 SATUL ROMÂNESC ARE NEVOIE IN PRIMUL RIND DE TINERI IPOTEŞTI ..natala mea vîlcioară“ „Răsare luna-mi bate drept la faţă , /Un rai din basme văd printre pleoape, / Pe cimpi un văl de argintie ceaţă, / Sclipiri pe cer, văpaie peste ape, / Un bucium nuntă tainic cu dulceaţă. / Sunind din ce vire tot mai aproape...“. Satul natal al lui Eminescu. Ipoteşti de două mii de ani. Un sat în căuşul unei văi. tmn sat obişnuit în Moldova de sus. Uliţele umad prin sat şeppuind, casele, acoperite cu tablă albă luminează stins ziua şi noaptea. Oare cum arăta satul acum o sută şi ceva de ani ? Ce s-au schimbat într-un sat în care ţăranii , ţăranii dintr-un sat nesfirşit pentru cultura română, au continuat să semene, în rotaţia anotimpurilor, porumbul, cartofii, griul, să petreacă timpii de bucurie şi restrişte, să ia lemne de foc şi de ridicat case din codru.... să-şi pască vitele pe imaş, să urce dealuri trudite, să păstorească albinele, să se gindească din când in când la marele lor consătean, la copilul satului lor, „băiet di pi la nod“, un fiu acolo, un fiu al satului, un fiu plecat departe, ieşit dintre ei şi plecat în lume, fiu care nu şi-a uitat nicicând satul. Au trecut de-atunci, de la luceafărul lor, patru şiruri de ţărani. Au trecut prin vatra satului patru rînduri ele ţărani. Ai lui Eminovici, cei care au casa ceva mai sus, adică pe dîmbul dinspre drumul ce duce la Cătămăreşti şi Botoşani nu mai sunt. A rămas doar casa pe care o ştim aproape cu toţii... O casă luminată doar de gîndurile vizitatorilor... După o sută şi douăzeci de ani, în jur, alte case, încearcă aceeaşi singurătate. Satul cu case răsfirate pe fundul ceaunului unei văi s-a împuţinat. Dealtfel mic, puţin era şi înainte satul Ipoteşti. Te şi miri cum de-a trecut prin veac. Mai are, totuşi, o şansă. E aproape de oraş, iar oamenii si fac naveta. Navetiştii, autobuzele, asfaltul. Elemente constitutive. Oamenii pleacă dimineaţa, se întorc spre seară. Numai codrul rămine. Pe deal e codrul, numele e mare, dar, n-o să vă vină să credeţi, e numai o pădure de ulmi, ulmi şi stejari, mai mult ulmi decât stejari, o pădure de silvostepă, tainic codru în memoria afectivă a marelui iubitor de locuri natale. Sunt sute de păduri, sint sute de asemenea păduri in toată Moldova, în toată Transilvania, Muntenia, Oltenia. Dar cite sate, cite sate nu sunt una cu pămîntul din care se ridică aşa cum e Ipoteştiul ?! Un sat al copilăriei. O şcoală mică, ,jaaitutucă-mitutucă“ are numai 52 de elevi care-şi fac cele patru clase primare. Se învaţă alfabetul, se învaţă a scrie cuvintele limbii române, părţile ei de vorbire, fonetica, toată gramatica. Ciţi copii pot avea cei 700 de locuitori ai satului. O mină de copii. 210 curţi, 310 ogrăzi, 210 gospodării. Citeva zeci de fântîni. Ceva mai multe izvoare. Sătenii îmbătrânesc. Cei din urmâ le vin mai greu. Adică se lasă tot mai puţin atraşi de boarea cîmpului, de satul Cil pulsaţiile lui ce sunt ale unei mari inimi. Constanţa Moldovan de la primărie răsfoieşte un registru grosuţ. Oamenii din Ipoteşti continuă să crească animale. 600 de oi, 300 de vaci, ce, e puţin ?! Culturile de bază sunt griul şi porumbul. Nu prea e poetic ? ! Ba da ! Mai sus de Ipoteşti nu mai creşte viţa de vie ! E limita pentru cultura viei în emisfera noastră. Interesant, nu ?! Seara, seara băieţii, flăcăii navetişti, unii cu radiocasetofoane, ies pe uliţele satului. Locul de adunare e la răscrucea din faţa casei lui Mihai Eminescu. Şi imul o vorbă, altul o vorbă, serile trec. Erau odată clăci, baluri, hore. Acum nu mai evit. Mai sunt doar amintiri, nostalgii Doar nunţile, nunţile ce mai au ceva de basm. Totuşi nu ca altădată cînd începeau sîmbăta la amiază şi se sfirşeau tocmai marţea cînd soarele era pe cer la trei suliţe înălţime. Acum ţin pînă la naveta de luni dimineaţa. Peste 100 de tineri pleacă-n navetă spre Botoşani. Pleacă dimineaţa in zori şi se întorc pe seară. Gîndul lor stă în oraş, la industrii. în sat mai sunt doar cu trupul. Doare ? Doare ! în sat, in Ipoteşti au doar casele frumoase, înalte, cu lumină multă, cu acoperişurile în ape, case făcute din banii industriei. Spune mult faptul că şi-au durat case in sat ? Poate. Poate că e poarta de Întoarcere, de oricmndă întoarcere, ombilicul ce dă viată. Cu agricultura mare a satului se îndeletnicesc doar patru tineri.trei dintre ei sunt mecanizatori. Un sat cu doar patru tineri agricultori î Un semn de întrebare, un semn de exclamare ? Nu ştim ! Ştim doar că în satul Ipoteşti din judeţul Botoşani agricultura are patru tineri ca patru stîlpi pe care se sprijină tot mersul ei şi viitorul unui sat. O matcă, o nouă matcă şi o nouă poftă de a trăi. Cu totul şi cu totul, şi definitiv, în sat trăiesc şi muncesc 11 oameni sub 30 de ani ! Ţărani în satul lui Mihai Eminescu ! Comuna însăşi se numeşte Mihai Eminescu. Spui că eşti, de unde eşti, mă ? Din Eminescu, spui, parcă ai coborî dintr-o poezie sau dintr-o povestire şi toată lumea te ştie ca de cînd lumea şi pămintul, ca de cînd pămîntul. Să te ştie lumea şi să se uite la tine ca la un fel de curiozitate. Un om din Eminescu. Ca un vers. A, din Eminescu, interesant ! E loc de mai mult?! Iarăşi greu de spus! Să căutăm a citi biografiile celor patru ţărani tineri din satul lui Mihai Eminescu. Nişte oameni care răstoarnă dealurile la Ipoteşti. Aşa se spune prin părţile acelea despre oamenii care lucrează cu tragere de inimă la cimp : că răstoarnă dealurile ! Patru ţărani tineri din, umbra fabricilor din Botoşani au ales între Botoşani şi Ipoteşti — Ipoteştiul. Să umblăm cu emoţie prin cele patru biografii de ţărani tineri din Ipoteşti. Patru existente ce ţin de existenţa griului, a plinii, a satului şi permanenţei unui sat aşezat ca o piatră de hotar in spiritualitatea noastră. Continuatori de veşnicie. Constantin Axinie este tractorist sau mecanizator, cum i se mai spune, sau ,aviator al pămintului“ — altă expresie. Are un copil şi are o casă nouă. Casă din cărămidă. Căsătorii. Vorbeşte frumos şi are şi immune pe măsură, un nume care parcă strigă: Valerian Ungureanu. Şi el se ocupă cu „aviaţia“ arăturilor. Stă cu părinţii. E calm ca orice moldovean cînd nu e supărat peste poate. Vorbeşte moldoveneşte. Din cînd în cind merge la oraş, cu soţia care-i muncitoare la Textila şi dă o raită şi „pi pentru“. Aşa se satură de oraş, aşa îşi ia el porţia de oraş pentru o bună bucată de vreme. Cei 26 de ani sunt ai lui Fănuţă Gireadă. Mecanizator sobru. Om ai familie : 2 copii Toată lumea îl desmiardă , Fănuţă. Numai în sat poţi fi desmierdat de toată lumea. Ca nicăieri pe lume, ca nicăieri pe faţa betonată a pământului Costache M. Ungureanu doar râvneşte să fie mecanizator. Cumva e şi el. Ocupaţia lui e mai „complexă“. E conducător de utilaj la C.A.P. A trebuit să înveţe reguli de circulaţie ca orice automobilist sau, mai apropiat de el opus, ca orice tractorist reterist. Căsătorit recent, nuntă, în ultimul sezon a fost cioban la oi. El, el are oi mai multe-n sat, mindre şi cornute. Soţia. Florica e la ceapeu. Tinereţea se călătoreşte, tinereţea rămîne, tinereţea creşte, tinereţea rămine, rămine ca un luceafăr, acolo, sus, in satele noastre fundamentale. EUGEN MIHAESCU ÎN ANUL ACESTA A fost multă veselie adevărată (şi nu puţină veselie falsă), au fost urări spuse cu suflet şi Hinduc tot cu sufletul (n-ar fi stricat, la capitolul acesta, şi puţină inteligenţă), serpentine şi confete şi buhai şi muzică excelentă şi actori de talie europeană interpretând scenete, cuplete, duete care nu erau ele chiar de talie europeană, dar de cele mai multe ori aveau haz, un program de revelion şi de după nu mai reuşit decât in alţi ani, dar nici mai rău. Oricum, o dovadă că la televiziune există forţe mari şi talente mari şi că, atunci cînd toată lumea îşi dă interesul, se pot realiza lucruri demne de laudă. Au existat momente de-a dreptul admirabile şi un efort colectiv extraordinar. Felicitări. Teleaştilor, din inimă, şi cu inteligenţa inimii. La mulţi ani ! A lipsit totuşi ceva. Anul trecut a fost. Acum nu. Şi i-am simţit lipsa. Nu, Amza Pellea n-a lipsit, şi am admirat încă o dată arta lui de a interpreta un monolog, naturaleţea, tactul, fineţea... Fineţea, în primul rând, pentru că Amza Pellea, care dă senzaţia că spune „verde“ ce are de spus, e in realitate unul dintre interpreţii noştri cei mai fini, cei mai eleganţi. Eleganta nu poartă totdeauna smoking. Şi ce păcat că Amza Pellea nu e totdeauna, in tot cursul anului, Amza Pellea ! Ce păcat că unele din textele pe care e chemat să le spună sunt nu numai pieptănate şi trandafirii şi dulcegi (cum observa el însuşi in recenta convorbire cu Tudor Vornicu) ci de-a dreptul stupide. Chiar nu poate un actor de tinuta lui Amza Pellea să evite să joace, in dramolete de doi bani, roluri care nu i se potrivesc ? Mă rog, poate că nu vrea să-i mîhnească pe autorii fără har și refuză să-i jignească, uitînd că tot atita respect cit le datorează acestora îi datorează şi lui Amza Pellea... Excelentă ni s-a părut imaginea lui Carmen Stănescu ca gospodină necăjită şi dialogul dintre ,,conştiinţă“ obosită a actriţei, venind cu sacoşele de la piaţă, şi magnifica apariţie care este, care continuă să fie preafrumoasa interpretă. Am văzut-o şi pe Stela Popescu, cea mai bună actriţă de revistă din anii postbelici şi poate din toată istoria teatrului de estradă românesc, pe Stela Popescu cu verva ei drăcească sau, mai bine-zis, drăcesc-ingerească. Am văzut-o — şi iarăşi ne-am gîndit că lipseşte ceva. Ce ? Nu ne dădeam sea- mma. Am fost profund emoţionaţi de marele Finteşteanu care, la cei 83 de ani ai lui, ne ruga să nu-1 uităm pe... Finteşteanu. Nu ’ avem cum, pentru că, măcar pînă in anul 2000, îl vom revedea mereu la televizor, în roluri noi, şi tot el, pe melodia Barbului Lăutarul, ne va vesti că a început un nou mileniu. Un nou mileniu fără umbrele, fără nenorocirile celui care e pe cale să se ducă... Un mileniu luminos, cu o... ei, da... cu o televiziune mai puţin inegală, mai puţin şorovăitoare, care să nu mai alterneze obositor rarele salturi in fedus cu foarte desele alunecări in văile cenuşii ale mediocrităţii. Şi ne-am amintit ce-a fost anul trecut şi s-ar fi cuvenit să existe şi acum , un moment in care să auzim şi părerea teleaştilor despre televiziune. Rostită in glumă, ori pe jumătate in glumă, sau măcar sugerată. Anul trecut, Stela Popescu a interpretat un asemenea cuplet... autocritic, in care se spuneau fără crispare, pe un ton amabil, câteva adevăruri mai aspre. Anul ăsta, nici un cuvint. Și ar fi fost destule de spus. Despre atitea şi atitea programe tutelate de zeul Morfeu. Despre obişnuinţa de a vorbi nefiresc, rostindu-se fraze învăţate pe dinafară ori citite de pe fiţuici. Despre neglijarea educaţiei cinematografice, despre rărirea filmelor de „cinematecă“ şi înlocuirea lor nu cu supraproducţii, ci cu subproducţii. (Ciclul Shakespeare a fost un semn bun, dar ar trebui ca el să nu rămînă un eveniment izolat, ci să deschidă un drum.). Despre contrastul vizibil care există Intre modul deschis in care se exercită critica în documentele de partid sau în presă si sfiala cu care se încumetă câte un realizator să aducă severe observaţii vreunui pictor de nasturi ori unuia care are două pisici şi le mai şi mingile, des compusul ! Despre slaba receptivitate a redacţiei la criticile telespectatorilor : de ani de zile nu i s-a mai răspuns pe micul ecran unei scrisori care să conţină observaţii critice la adresa vreunei emisiuni de televiziune... Despre... Despre... Să nu continuăm şi să nu dăm senzaţia că, tocmai acum, la Început de an, am uitat cele bune (care există, dar nu dau semn că vor să se adune) , emisiunile economice (în special cele agricole), după-amiaza de simbată a lui Tudor Vornicu şi a Vioricăi Bucur, reportajele pline de fantezie ale lui Alexandru Stark şi ale Ancăi Arion, prezentările lui Iosif Sava, unele dintre emisiunile pentru tineret ale Sânzianei Pop şi ale lui Mihai Tatulici, momentele reuşite din emisiunile culturale ale Mihaelei Macovei, ale Julietei Ţintea, ale Smarandei Jelescu, ale lui Viorel Grecu, Telejurnalul (parcă mai sărac anul ăsta), Teleenciiclopedia etc. Dar dacă am aduna toate emisiunile bune dintr-o săptămînă oarecare cu greu am putea umple spaţiul unei singure zile de transmisii. E mult, pentru că douăsprezece sau paisprezece ore de emisiuni reuşite nu se realizează cu uşurinţă. E mai puţin, totuşi, decit am dori. Decit s-ar putea. Telecrtonicarul, care nu poate fi acuzat că are pretenţii exagerate s-ar mulţumi cu dispariţia emisiunilor foarte proaste şi cu sporirea in număr a celorlalte. El nu crede că e posibil ca toate emisiunile să fie excepţionale, ideal pe care nici o televiziune din lume nu-l atinge. Dar să nu se cadă niciodată sub un anumit nivel, iar ceea ce rămine să fie mai bun decit a fost, asta se poate — şi nu la anul şi la mulţi ani, ci chiar în anul acesta. FLORIN MUGUR In Palanca totul e posibil (Urmare din pag. 1) la gura sobei, într-o clasă dirntr-un sat românesc, Palanca. Am întîlnit aici profesori şi învăţători care-şi cunosc menirea de dascăli al unui sat românesc, şi care, dincolo de orele de clasă, dau băncile şi catedra la perete ca să facă loc de întors pentru horă şi corul urcat pe postamentul pe care fetele, care nu ştiu cit de bine îl iau pe Do de sus corect, ar face plină orice sală de spectacol cu vraja colindelor lor. Au fost lingă mine in acea dimineaţă citiva profesori care, alături de directoarea scolii, Elena Dumitriu, au făcut totul ca tradiţiile acestor locuri, frumoasele tradiţii populate să nu se piardă. Mi-am notat numele lor : Paul Suditu, Viorica Matei Stungu, Cornel Cojocaru,Mana Matcă. La maluri, apa Sabatului îngheţată sub sălcii ca într-o felicitare de sărbători. Un cîntec de iarnă hălăduieşte lingă o poartă, lingă alta, porţi de fier şi beton ale caselor ridicate într-o singură duminică pentru că Palanca e sat de zidari şi zugravi care-şi strâng, pentru înălţarea unei singure case, tot neamul satului. In buzunar un măr iernata a luat dintr-un desen de pe-un perete al școlii, miroase a zăpadă și nu mă mir că este mărul luat dintr-un desen mitraliat de un avion albastru pentru că în Palanca totul e posibil. LA LUMINA ZĂPEZII Primele zile ale noului an, între atitea şi atitea preocupări, intre bilanţuri şi evaluarea perspectivelor, zilele vacanţei de iarnă reprezintă o oază de linişte, de bună dispoziţie, da frumos. Fie că işi petrec timpul in cluburile tineretului, in sălile de spectacole, in compania cărţilor şi melodiilor dragi, în tabere sau in drumeţii, tinerii — despovăraţi o vreme de grijile cele de fiecare zi ale şcolii — au acum vreme suficientă pentru a-şi cultiva pasiunile, de a se destinde. Aşezăm alături, in acest colţ de pagină dedicat in exclusivitate vacanţei — imagini, transmise în direct, de la o serie de activităţi care au polarizat atenţia tinerilor studioşi, aflaţiacum intr-un necesar răgaz. Ar mai fi încă foarte multe de spus. Dar, e teribil de greu să prinzi in vorbe şi în rînduri numărate nostalgia pe care o încerci, ca adult, pătrunzind într-un orăşel al copiilor, urmărind jocurile şi bucuria de pe figurile celor mici; sau — la munte — aşternind, cind toţi cei din cabană s-au culcat, rînduri, la lumina zăpezii, despre ce ai văzut şi trăit; sau, în timpul unui spectacol alcătuit din versuri calde, de inimă, frumos rostite, alăturate unei muzici ce se adresează minţii şi sensibilităţii deopotrivă, căutând să spui cit mai bine şi mai adevărat despre atenţia ce se poate citi pe feţele concentrate ale celor din jur... Dacă acestea toate şi încă altele s-ar aşterne, rezultatul ar fi o carte de mari proporţii care s-ar intitula, simplu, VACANŢA şi care ar aduna in filele ei toate curatele bucurii ale acestui veritabil anotimp al bucuriei. Or, reporterii care s-au străduit să desprindă numai citeva pagini din această visată carte nu vă pot oferi, în rîndurile ce urmează, decit o infimă parte din gama —practic, nelimitată —■ a preocupărilor de vacanţă. Trăind, şi ei, alături de tineri, tinereşte, această perioadă. Cu actriţa Rodica Negrea despre :,, Timpul liber văzut dinspre scenă — Ce înseamnă vacanţa de iarnă pentru o actriță, Rodica Negrea? — Mă pui in încurcătură ! Dar dacă mă gindesc puțin, ar putea să însemne să joci mai bine ca niciodată, pentru a Ie aduce o mică bucurie celor care consideră că merită să-ți petreci citeva ore la teatru. — Joci la Teatrul Mic. In ce piese vei putea fi văzută in următoarele săptămîni ? •— „Efectul razelor Gamma asupra anemonelor“, „Lecţia de engleză“, „Mîrîiala“, „Nişte ţărani“... Apoi, la teatrul „Ţăndărică“ se continuă seria spectacolelor cu „Tyl Eulenspiegel“, în regia Cătălinei Buzoianu. — Cum ai ajuns la „Ţăndărică“ ? — Rolul din „Tyl“ a venit ca un cadou din partea Cătălinei Buzoianu, în timp ce punea in scenă „Efectul razelor Gamma...“. i-am mîncat zilele...“. Faptul că a ieșit bine Pînă la urmă, a fost o surpriză pentru ea dar si pentru mine. Drept „premiu“, m-a luat în „Tyl“ ! — A propus, cind ai luat hotărârea şi te faci actriţă ? — Destul de tîrziu. Nu pot să spun că nu aveam oarecari înclinaţii încă de mică (la serbările şcolare storceam lacrimile mămicilor din sală recitind cu patos poezii patriotice), dar ideea de a face teatru mi-a venit abia prin clasa a X-a, deşi eram într-o clasă specială de chimie şi chiar nutream o mare pasiune pentru chimia organică. La viraţa aceea, insă, incent să simţi, să percepi lucruri pe care tineşti să le spui, dar care nu pot îi spuse in cuvinte banale. Sigur, am avutşi încercări poetice, însă am descoperit că alţii, reuşeau să exprime mult mai bine propriile mele trăiri. Mie nu-mi răminea decit să-l interpretez. "A'mai fost' apoi şi starea aceea de adolescenţă, virsta primei iubiri care te face să-ţi doreşti săvârşirea unor lu-truri surprinzătoare, senzaţionale. Aşa că, la a doua încercare, am intrat la Institutul de teatru din București. Marele meu noroc a fost să fiu repartizată la clasa extraordinarei Olga Tudorache. — ...Iar în anul II, jucai deja alături de profesoara ta in „Efectul...“. Apoi au urmat alte si alte succese. Intre atîtea repetiţii, spectacole, deplasări, filmări, presupun ci iţi rămine extrem de puţin timp liber. Totuşi, cu ce te ocupi cind devii persoană particulară ? — în copilărie îmi doream foarte mult să merg la mare. Indiferent că era vară sau iarnă, ea reprezenta pentru mine un fel de miraj. Părinţii mei, oameni simpli, nefiind prea mari vilegiaturiști, nu-mi răminea decît să-mi petrec vacantele la tară, la bunici. Sper însă că va veni o vreme cînd timpul meu liber va coincide cu cel al soţului meu, Mache (actorul Dinu Manolache, n.n.) şi vom ajunge gl noi. în sfîrşit... turişti ! — Fiindcă nu eşti încă prea departe de copilărie, ce recomandări ai avea pentru timpul liber al celor aflaţi acum in vacanţă ? — Le-aş sugera să fugă cit mai departe de marile oraşe, acolo unde natura se arată în toată splendoarea şi sălbăticia ei. îi sfătuiesc, aşadar, să plece la rudele sau la bunicii care locuiesc la ţară. Cu siguranţă, nu se vor plictisi, sunt atitea lucruri de descoperit acolo... Şi le mai transmit să fie mereu buni, generoşi. Fiecare zi în care ai făcut o faptă bună poate fi notată ca o zi mare, ca o nesfîrşită bucurie. Pentru mine, cel puţin, aceasta este o adevărată profesiune de credinţă. Mai rămîne apoi cîe citit multă literatură bună, mai ales poezie, de ascultat muzică şi — de ce nu ? — mai rămit pe timp şi pentru visare... GABRIELA HUREZEAN Devenită deja tradiţională, tabăra de instruire sportivă ce şi-a deschis porţile la Vatra Dornei pentru 209 de tineri din toată ţara oferă, şi în acest an, graţie frumuseţilor naturii, la care se adaugă surprizele pregătite de organizatori, condiţii deosebite pentru odihnă, sport şi recreere. Marele dar al naturii este aerul curat, datorat munţilor împăduriţi, care încing depresiunea de jur împrejur. Deşi suntem în nordul ţării şi zăpada îmbracă cu mantia ei brazii, casele, gardurile, băncile din parc, afară este totuşi cald, se circulă „în talie“. Nu este o anomalie a acestui an, ci o realitate datorată faptului că zona este ferită de vînturi. Pe o asemenea vreme, ce poate fi mai frumos ca schiul, săniuşul, patinajul, mergind pină la spectaculoasele probe de bob şi sărituri de la trambulină ? Calendarul activităţilor sportive este foarte cuprinzător. S-a intrat din plin în concursuri, ai căror câştigători vor fi cunoscuţi în ultimele zile de tabără Sute de prieteni ai zăpezii — oaspeţi, şi ei, ai staţiunii — au luat Jurnal de tabără cu asalt pistele de concurs, aplaudîndu-i cu căldură pe cojudeţenii lor. Se vede însă că tot fotbalul rămîne sportul rege, pînă şi aici. Dovadă, meciul desfăşurat pe zăpadă între două „combinate“ a cîte 6 jucători. Deşi timpul „regulamentar“ de joc trecuse, meciul n-a fost întrerupt decît atunci cînd echipa în treninguri verzi a introdus pe un tînăr (spectator) care a și reuşit să înscrie un gol în poarta albaştrilor. După masa de prinz, ce poate fi mai plăcut decît o plimbare prin vestitul parc al staţiunii, care se întinde Pînă departe pe pantele Dealului Negru ! Amatorii de drumeţii trebuie numai să aleagă traseul dorit, posibilităţile fiind multiple. începătorii în ale muntelui se fixaseră ieri pentru un drum uşor spre Saru Dornei, iar un grup mai „de elită“, echipat cu clăpari, hanorace portocalii, piolete, ochelari de soare etc., etc., programase un traseu complicat spre cabanele Giumalău și Rarău. Parcă după atîta mişcare aştepți cu alt sentiment o seară cultural-distractivă , la care, pe lingă dans, urmează ca o serie de tineri talentaţi să-şi expună creaţiile de poezie patriotică sau de proză scurtă. S. ALEXANDRU Sporturile de iarnă, la ele acasă BUCURIA VISULUI ÎMPLINIT Bucuriile aparţin in întregime vacanţei. La Timişoara, dar şi la Făget, Nădlag, Sinnicolaul Mare, la Deta, ori Gătaia, practic in toate comunele şi satele judeţului Timiş, ofertele pentru ca bucuriile să fie depline depăşesc posibilitatea ca beneficiarii să răspundă la ele aşa cum ar dori. La clubul şcolii sunt atitea activităţi : o şezătoare literară iti îngăduie o intilnire cu eroul preferat, in vreme ce în sala de sport sau chiar în curte, pe zăpadă, se desfăşoară campionatul de minifotbal. Dacă iti place să pictezi sau eşti un pasionat filatetist, acum cind pacea a devenit o necesitate vitală pentru propria-ţi linişte şi pentru visuri, expoziţiile tematice şi ştafeta „Porumbelul păcii" te cheamă să-ţi exprimi talentul creator. Mai sunt apoi filmele. Una este să le vezi intr-o după amiază, si alta să-ţi fie oferite în grupaje tematice, pentru ca la sfîrşit să te poţi înscrie la un concurs dotat cu premii pe tema mesajelor artistice şi a conţinutului de idei transmise. Un loc distinct il ocupă acţiunile politico-educative in cadrul cărora sint evocate tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, figuri de tineri comunişti de ieri şi de azi care s-au distins şi se disting prin eroism. Aniversarea celor 34 de ani de la proclamarea Republicii şi apropiata împlinire a 60 de ani de existenţă a U.T.C. constituie tot atâtea prilejuri de a pune în lumină măreţele transformări pe care le-a cunoscut ţara noastră ION DANCEA INTRE DOI OAMENI (Urmare din pag. 1) şir de oameni care dau altora ce au mai bun va rămine neîntrerupt. UN CINEMATOGRAF LA CARE FILMUL CONTINUA IN VIATA Chiar dacă numele i-a rămas acelaşi, ca pe vremea cinematografului cu filme de dragoste şi de război. La temeiul de astăzi a înghiţit şi grădina de zarzavaturi, şi citeva grădini, şi terenurile virane, a ridicat hale pentru laminarea şi turnarea materialelor neferoase, a bătut planşeuri de ciment care nu au decit simpla funcţie de depozit al lingourilor colorate de cupru. Anvergura lui de combinat de materiale neferoase, care adună utilaje, oameni, proiecte, contracte şi colaborări cu mai multe întreprinderi din ţară, arirmuă să-i stringă pe copiii cartierelor apropiate, pe copiii de prin alte locuri care au cite o rudă sau o cunoştinţă prim întreprindere şi care au tot povestit şi răspovestit istoria lingourilor de cupru, a foliilor strălucitoare de alamă. Ionel Cojoacă, a venit din Plopii- Slăviteşti, a făcut şcoala profesională, a dat peste un om care nu i-a iertat nici o greşeală şi a devenit electromecanic şi a fost repartizat in atelierele instalate in clădirea In care, cu ani in urmă, fusese şcoala profesională. Şi in ateliere a dat peste un alt om, electromecanic şi el, pufin încruntat, zimbind destul de rar şi pe nesimţite au descoperit că stau ceasuri întregi împreună, că delicat, pe neobservate, Toma Ţuţuianu ii ocroteşte fiecare mişcare, ie împinge spre şcoală, spre cumpătare, spre meserie. Ionel Cojoacă e in ultimul an de liceu, şi-n vara asta vrea să-şi limpezească viaţa, încearcă la facultatea de metalurgie, dar la seral, pentru că nu vrea să se despartă de ceilalţi, vrea să răminâ alături de Toma Tuţuianu şi vorbeşte despre el ca despre un frate mai mare al tătălui său, şi, cînd o întreb cine este Tuţuianu, imi arată un om, aşezat la cîţiva metri de noi, citind încruntat o revistă, nepăsător la ce spune prietenul său mai tinăr. E in toate aceste raporturi ceva care cel mai adesea e numit duritate. Pentru plasticieni, pentru o anumită categorie de oameni, lumea aspră, cenuşie, plină de zgomote, de ţevi, de , utilaje care uruie ca de sfirşitul lumii, de hale cu rezonanţe de infern, de alei stinghere e o lume dură, aspră, fără ■nici un pic de delicateţe, de poezie. Privită din avion lumea aceasta chiar aşa este, numai că mai există şi oameni care n-o pot privi din avion, care nu se zburlesc atunci cînd văd o ţeavă vopsită in cenuşiu, care nu-şi pun palmele la urechi atunci cind o maşină urlă din toate puterile, care nu se ingrijoşază de aburul călduţ care şuieră la robinetul unui cazan, şi asta nu pentru că n-ar cunoaşte alte lucruri mai delicate, ci pentru că in preajma acestor conducte, utilaje, hale, alei, ei au început să aibă prieteni cu care să meargă pînă la capătul pămîthtului, să-şi câştige curaj şi să aibă tot felul de amintiri peste care nu cade nici zăpada, nici frigul zilelor de iarnă, care sunt întotdeauna înconjurate de o căldură bărbătească pe care n-o poţi descoperi decit in clipele de sentimentalism. Şi abia cind descoperi că pe oamenii aceştia ii leagă nu halele, nu ţevile, nu Utilajele, ci sentimente de o mare forţă, abia atunci eşti gata să accepţi că şi ţevile şi halele au o anumită poezie, un anume farmec pe care-l dă chiar viaţa trăită in apropierea lor. Utilajele se mai strică, piesele şi ţevile se uzează sau mai crapă, mîine sau poimâine vor fi înlocuite, dar nestinsă rămîne flacăra dintre cei doi pe care ii leagă aceleaşi amintiri. Şi-n virtutea unor amintiri , fiecare dă ce are mai bun, nu ţevilor şi halelor şi utilajelor, ci celuilalt, un aşa fel incit, indiferent ce se mai construieşte, ce se mai aduce nou în materie de tehnici, lungul șir al oamenilor care dau totul să rămină mereu neîntrerupt. MARȚI 5 IANUARIE 1982 Filmele vacanţei în loc de cronică la „Maria Mirabela“ Fără îndoială evenimentul, cinematografic al acestei vacanţe este „Maria Mirabela“, o coproducţie româno-sovietică. Scenariul, regia şi conducerea artistică : Ion Popescu Gopo. Muzica aparţine lui Eugen Doga (autorul coloanei sonore a filmului „Şatra“ — vă mai amintiţi, nu-i aşa ?). In rolurile principale : Gilda Manolescu, Medeea Marinescu, Ingrid Celia, Ion Popescu Gopo. Cintă : Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Paula Rădulescu, Adrian Ştefan, Grupul 5 T. Pentru prima oară în cinematografia noastră, elementele de film artistic sunt completate cu desen animat, rezultatul fiind o încintătoare feerie. Dar, despre calităţile filmului, să vorbească cei mai exigenţi critici : micii spectatori. JEANINA OPRIŢOIU — elevă in clasa a VI-a, Liceul de artă „George Enescu“ : „Mi-a plăcut nespus muzica acestui film, sunt melodii frumoase care iti rămin în minte. Dintre personaje, cel mai reușit mi s-a părut Mirabela. Din tot ce face ea inveti că orice lucru are un scop și merită să parcurgi drumul ales pînă la capăt. Am început să o iubesc pe Mirabela pentru că este şi bună şi rea, şi veselă şi tristă, într-un cuvint, este o fetiţă adevărată, ca toate fetiţele. Oricare putem recunoaşte in ea măcar o calitate sau un defect dintre cele care ne aparţin“. CĂTĂLIN OPRIŢOIU , clasa a II-a, Liceul de artă „George Enescu“ : „Ca si surorii mele, mi-a plăcut desigur muzica. Dar, şi mai mult, mi-au plăcut culorile acestui film. Ele te fac să te simţi intr-adevăr intr-o lume de basm, cu tot felul de personaje pe care le întilnim numai cind visăm“. MIRCEA TOMESCU. 4 ani : „Mie cel mai mult mi-a plăcut broscuţa Oachi. De ce ? Pentru că era frumoasă !“ (In basme, toate vietăţile sunt frumoase — n.n.). GEORGE DUMITRESCU, clasa a II-a, Şc. generală 157 : „Eu am venit la film pentru că văzusem la televizor citeva secvenţe din care mi-am dat seama în primul rînd că voi asculta muzică foarte bună. Acum, după ce l-am văzut, pot să spun că mi-au plăcut la fel de mult şi desenele animate din film. Sunt personaje foarte simpatice, aşa cum ne plac nouă, copiilor. Am văzut şi alte filme de desene animate pentru copii, dar acolo personajele erau unite şi plictisitoare. La «Maria Mirabela» te amuzi de minune urmărind peripeţiile celor două fetiţe care îşi interpretează foarte bine rolurile. Cred că voi veni să mai văd filmul de câteva ori“. CONSTANTIN VASILICA, 3 ani : „Mi-a plăcut la filmul acesta Mirabela. Este frumoasă. Şi mai cum ? Şi mai cuminte. Am venit cu tata şi nu m-am plictisit.. Vreau să mai vin şi mîine“. SIMONA BAROTI — absolventă de liceu : „Apreciez in mod deosebit realizarea artistică a acestui film şi cred că şi copiii îl vor aprecia la justa valoare. In spatele desenelor (de o mare originalitate) se ascund multe adevăruri şi îndemnuri pe care copiii le recepţionează mult mai eficient decit la o oră clasică de dirigenţie. Valenţele educative şi cele estetice ale filmului se îmbină armonios şi iată, scopul realizatorilor este atins in mod strălucit. Sunt sigură că filmul «Maria Mirabela» va înregistra un succes de răsunet, mai ales că el a apărut pe ecrane la momentul cul mai potrivit, în vacanţa de iarnă, ca un dar frumos, alături de celelalte tradiţionale. îi mulţumim lui Ion Popescu Gopo! * G. COCHINESCU INSTITUTUL DE INVAŢAMINT SUPERIOR ■ SUCEAVA, anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi: FACULTATEA DE INVĂŢAMINT TEHNIC ŞI PEDAGOGIC Catedra T.C.M. — asistent, disciplinele Rezistenţa materialelor; Organe de maşini ; Organe de maşini şi mecanisme ; poziţia 39 ; — asistent, disciplinele Electrotehnică şi maşini electrice; Electrotehnică, electronică şi automatizări ; poziţia 40 ; — asistent, disciplinele Exploatarea maşinilor-unelte ; Control tehnic ; poziţia 42. Catedra T.P.A. A., matematică, fizică chimie — profesor, disciplina Algebră, geometrie, programare ; poziţia 1 . — conferenţiar, disciplina Fizică; poziţia 4. Catedra Limba români — limbi străine — lector, disciplinele Literatura şi civilizaţia franceză ; Limba franceză — curs practic ; poziţia 10. Concursul se organizează şi se desfăşoară in conformitate cu prevederile Legii nr. 6 privind Statutul personalului didactic din R. S. România, publicat in Buletinul Oficial, partea I, nr. 33 din 15 martie 1969. Cererile de înscriere la concurs, însoţite de actele prevăzute în Instrucţiunile Ministerului Educaţiei şi învăţămintului nr. 94 539/1969, vor fi depuse la secretariatul rectoratului Institutului de invățămînt superior din Suceava, str. Emil Bodnaraş nr. 13, în termen de 30 de zile de la dată publicării acestui anunţ în Buletinul Oficial al R. S. România pentru posturile de profesor, conferenţiar şi lector şi 15 zile pentru posturile de asistent. Pentru posturile de asistent, candidaţii vor prezenta şi o adeverinţă din care să rezulte că au efectuat stagiul legal după repartizare. Concursul se va ţine la sediul Institutului de invăţămînt superior din Suceava, in termen de 60 de zile de la expirarea termenului de înscriere pentru posturile de profesor, conferenţiar şi lector şi 15 zile pentru posturile de asistent.