Scînteia Tineretului, septembrie 1986 (Anul 42, nr. 11586-11611)
1986-09-01 / nr. 11586
„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 r* ÎN ÎNTÎMPINAREA CONGRESULUI OAMENILOR MUNCII In intimpinarea acestui larg forum al clasei noastre muncitoare, Congresul al lll-lea al oamenilor muncii, ei, tinerii, prezentul şi viitorul patriei noastre socialiste, işi spun cuvintul Intr-o cuprinzătoare şi deschisă afirmare a democraţiei noastre muncitoreşti - revoluţionare. Acest larg forum al clasei noastre muncitoare se înscrie drept una dintre formele create din iniţiativa directă a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Intr-o patrie tinără, mereu tinără, tinerii noştri sunt prezenţi acolo unde ţara o cere. Ei sunt convinşi de utilitatea a ceea ce fac, a ideilor lor, se identifică cu ele şi caută să sporească neîncetat valoarea lor socială. Ţara este aceea care deschide perspective largi formării multilaterale a tinerilor. Actul lor de creaţie nu va putea fi sporit fără un corespondent moral de aceeaşi intensitate. Este cert că reuşitele lor reprezintă o certitudine, următoarele succese fiind mai cutezătoare, mai bine împlinite. Se spune nu o dată că dacă o operă, o faptă colectivă de creaţie cu durabilitate, reprezintă intr-adevăr o valoare autentică şi se înscriu ca atare in eforturile de creaţie ale întregului popor. Pentru orice tinăr cu convingeri ferme despre rostul vieţii şi muncii lui, înclinat spre o permanentă căutare şi afirmare a noului, experienţa cea mai fructuoasă, râsplăta cea mai valoroasă rezidă in însăşi reuşita acţiunii sale. Marile cuceriri ale acestor ani de libertate naţională şi socială se datoresc tinereţii revoluţionare a patriei noastre. Tinerii au preluat înfăptuirile de pină acum şi le-au dus mai departe, dezvoltindu-le neîntrerupt spre binele patriei noastre socialiste. România noastră merită aceste eforturi. Merită ca prin ei, tinerii de azi, să dobindească locul de înaltă cinste, măreţie şi frumuseţe ce i se cuvine. Esenţiala virtute a tinerilor este aceea de a se regăsi in tot ceea ce avem mai bun. Să vibrăm, deci, neîncetat pentru frumuseţea şi măreţia acestei ţări. Iar destinul ei să i-l pregătim cu aceşti tineri pasionaţi de muncă, încrezători in menirea lor, dirji, cinstiţi, gata să împlinească toate visele de mai bine, de mai frumos, de mai înalt. La temelia faptelor lor durabile in timp, aşa cum ne-au dovedit-o, trebuie să fie turnate dăruirea de sine, abnegaţia, intransigenţa ,devotamentul, toată această corolă de însuşiri care fac anii lor anii celor mai largi disponibilităţi. Şi dăruindu-se integral acestei realităţi profund româneşti, să aibă puterea morală de a nu ceda nici unui efort, nici unei greutăţi, astfel ca orice lucru sădăinuie in viaţa şi conştiinţa urmaşilor temeinic şi definitiv. Cei din linia întîi a energiei electrice din biroul comandantului se vedeau cecurile termocentralei. Şi, după ce mă pusese in temăcu munca şi realităţile, cu forţa de muncă şi pregătirea ei, şi, după ce văzusem o hartă insemnîhd cu mare straturile de cărbune şi carierele, şi cu verde suprafeţele de pămint redate agriculturii, el, comandantul Şantierului naţional al tineretului de la Rovinari, miner de felul lui din Valea Jiului, avea să-mi zică : „alţii lasă in urma lor termocentrale, căi ferate, şosele, oraşe. Ia noi... la noi e mai simplu: privim, din orice punct al şantierului, spre coşuri: dacă iese fum, înseamnă că muncim'1'. Poate din acea clipă, poate după acele vorbe încărcate şi de modestie dar şi de o undă de nostalgie, să mi se fi închegat mie în minte noţiunea de „cotidian", de treceri prin lume discrete, neştiute, nebăgate în seamă, dar la fel de necesare precum ochii. A cărui prezenţă materială, grea şi consistentă, acut necesară nu o simţim decit în absenţă ! Chiar faptul că ei nu lasă nici o urmă a treceri lor prin acele locuri, că obligaţia lor, este de a nu lăsa nici o urmă a trecerii lor, răpind pă- mintului stratul de cărbune şi aşezindu-l la loc vorbeşte despre modestia sub zodia căreia se petrece munca lor, o muncă de şantierist. O muncă de miner. Dar care, aparent, nu are nimic din spectaculosul şi bărbăţia subteranului. Altfel : şoferi, excavatorişti, lăcătuşi, buldozenşti, maşinişti-bandă, pontatori. Desfoliind pămîntul, e.vtrăgînd vina de cărbune, cărind cărbunele spre termocentrale, sterilul la halde, stratul fertil acoperind haldele, termocentralele transfornând cărbunele în energie electrică. Energie electrică fără de care nu se mai poate concepe viaţa omului din secolul XX şi următoarele. Şi, dacă un oraş se. .tocmeşte pentru o vreme îndelungată, şi dacă o cale ferată rămâne mărturie pentru secole, energie electrică se consumă zilnic şi zilnic este nevoie de ea. Deci zilnic este nevoie de munca acestor oameni numiţi mineri de suprafaţă, prezenţi pe şantierele naţionale ale tineretului de la ROvinari şi Motru, prezenţi la Berbeşti — Aninu, prezenţi la I. M. Sălaj sau în orice altă parte a ţării de unde se extrage cărbunele. Pe umerii lor stau tresele eroului necunoscut, ale tinărului ce munceşte cu ghidul la ntunca lui şi nu la onorurile ce decurg din ea. Pentru ce puţini Sint cei care racordind la reţeaua electrică aparate ce consumă 5 W sau sute da ItW gîndesc la ei, la oamenii din linia intii a energiei electrice, la cit sint de tineri, la cită modestie încape in sufletele lor. Constantin Chiriţă de la Lupoala Vest are 24 de ani şi in nomenclatorul de meserii nu este numit miner de suprafaţă ci buldozerist. Meserie pe care a învăţat-o repede, lăsind-o pe cea de operator chimist celor care au pasiune pentru aşa ceva. El a vrut utilaj, a vrut şantier. Meseria de buldozerist nu-i deloc spectaculoasă: a impinge, a nivela pămîntul, a umple carierele secătuite de cărbune nu reprezintă in ochii uttora mare lucru. După cum nici a muşca mereu cu cupa excavatorului din cărbune sau din steril nu pare nemaipomenit. Dar, Constantin Suliţanu, tot de la Lupoaia Vest, face din acest fapt un lucru deosebit. Pentru că fiecare meserie işi are frumuseţea ei şi cere o anume indeminare. Nu-i chiar aşa cum cred cei ce doar privesc, trebuie, zic ei, să gindeşti terenul, să ştii cum să ataci pămîntul, să ai rapiditate în mişcări. Şi multă siguranţă. Eugen Sămărtean sau Doina, Vîlceanu, Liviu Negrea sau Vladimir Albotă (conducători auto la Rovinari sau Motru) fee şi el din şofer de o artă, o artă a conducerii unui Belaz sau a unei Rabe de 16 sau 20 t pe drumuri accidentate, pe ploaie sau lapoviţă, pe căldurile cele mari ale verii sau frigurile iernii. Şantierul naţional al tineretului de la Rovinari datează din 1978, cel de la Motru — din1982. In aceşti ani, au fost prezenţi pe şantiere zeci de mii de tineri. In bătălia pentru cărbune, in bătălia pentru asigurarea energiei electrice au inscris şi ei, cu modestia care-i caracterizează, victoriile lor, adică momentele lor de Vîrf, de recorduri exprimate în metri cubi excavaţi, tone-kilometru transportate. Dar, Victoria lor care se vede — căci toate recordurile sunt făcute pentru a fi depăşite — este această prezenţă constantă, zilnică, la locul de muncă, pe şantierele naţionale. Au răspuns prezent şi răspund prezent de ani de zile şi pentru ani de zile. întemeietori de tradiţii Spectacolul unei şarje este absolut fascinant. Iţi ia ochii. Şi la propriu şi la figurat." In aceste momente, chiar şi emoţiile se topesc, fără a slăbi insă încordarea oamenilor ce canalizează fluxul Incandescent spre forme. Sunt uitate şi eforturile, şi temperaturile foarte mari, şi în jurul oţelului se adună oamenii care privesc frumuseţea metalului topit. Pentru Citeva clipe frumuseţea este atotbiruitoare. Munca înseamnă, pur şi simplu, o contemplare. Dar numai pentru acele citeva clipe. Pentru că urmează orele, zilele, lunile ce iau totul de la capăt. Bănuiesc, insă ca pentru aceste momente cine a cunoscut vreodată bucuria înfringerii şi îmblinzirii metalului devine un împătimit de această meserie grea şi frumoasă, in acelaşi timp. S-ar putea crede că acest început al rindurilor de faţă,s-a petrecut intr-una din cetăţile siderurgiei, rindurile fugind către Hunedoara, Călăraşi, Galaţi sau Tirgovişte. Nu, am avut şansa de a vedea cum■ se îndreaptă fonta sau oţelul către ferme la Zalău, intr-una din întreprinderile platformei industriale, numite de localnici mai pe scurt „Armătura“, titulatura ei exactă fiind, întreprinderea de armături industriale din fontă şi oţel. Este una dintre primele întreprinderi apărute la Zalău, este una dintre cele mai mari din ţară, de fapt, cea mai mare. Şi a doua ca mărime din întreaga lume ! Despre tradiţie în această meserie nu se poate vorbi. In general, despre o tradiţie industrială puternică nu se poate vorbi la Zalău. Oamenii de aici, creindu-şi singuri locurile de muncă, ridicind adică platforma industrială şi speciallindu-se mai apoi în meserii apanaj pină nu demult, numai al anumitor localităţi din ţară. Armăturile din fontă şi oţel se toarnă. Deci,i era nevoie de Ceea ce fui mod curent numim metalurgişti. Şi s-au găsit metalurgişti şi la Zalău. Unii, cu adevărat, au invăţat meseria In altă parte, dar cei mai mulţi — adică toţi tinerii întreprinderii — au invătat-o la ei acasă. Sint colective întregi, sint secţii, sunt ateliere in care cei de peste 30 de ani sint număraţi pe degete. Numărul mare al tinerilor in sectoarele-cheie ale întreprinderii nu mai miră pe nimeni. Poate mai puţin obişnuită să pară prezenţa fetelor la turnătorie. La linia G.I.S.A.G., (sau turnătorie, II) Viorica Văidia ne Spune că sunt mai multe fete aici: Ana Mureşan, Floarea sncată fiind printre evidenţiate. Profesia de turnător-formator nu i se pare grea nici pentru o fată. Sigur, începutul a fost mai dificil, dar obişnuinţa şi descifrarea meseriei au fost elemente de bază in a învinge şi a-şi învinge prejudecăţile privind prezenţă fetelor la turnătorie. Cei 30 de tineri din organizaţia V.T.C. au fost colegi : unii de clasă, mii de ani de studiu, alţii numai de şcoală. Au absolvit cursurile liceului industrial nr. 1. In practică, au invăţat intreprinderea. Cum cei mai mulţi vin din localităţile apropiate Zalăului, localităţi fără industrie, dar cu agricultură, este clar că viaţa lor se împarte egal intre îndeplinirea sarcinilor da serviciu şi îndeplinirea sarcinilor morale pe care le au faţă de părinţii rămaşi In sate, faţă de pămîntul care ne hrăneşte pe toţi. La turnătorie unu — aceeaşi situaţie. Ovidii Bâlăneanu, loan Satmari, Gheorghe Goran, Ioan Catona, Leontin Chişu, Victor Rusu, Maria Negrean, Ioan Bolder sint numele cele mai cunoscute, aşadar sint numele care s-au impus in memoria oamenilor prin seriozitatea muncii. Să munceşti într-o unitater etalon de ramură, intr-o întreprindere care în 1985 a luat locul 11 in întrecerea socialistă înseamnă un plus de exigenţă. Dar, renumele şi exigenţa au fost impuse chiic de către tineri pentru că ei reprezintă mai mult de jumătate din personalul muncitor de la I.A.I.F.O. Dacă „Armătura" înseamnă un nume in ţară este si pentru că întemeietorii de o nouă tradiţie in Zalău — adică, tinerii — au pornit la drum cu conştiinţa că ei sunt cei chemaţi pentru a o întemeia. Au întemeiat-o, cum s-ar spune, de la început pe fundamente solide. Şi o vor lăsa ca pa un bun ciştigat zălăuanilor ce abia acum se nasc. Treptele de lumina ale ţării in densa biografie contemporană a patriei, pentru semnificaţia şi simbolul lor se înscriu şi Porţile luminii. Mii 4e.„tiupţg. de. brigadieri,. .dej la incer, put de timp .nou al. ţării râmîn, tata, mărturie simbolică a. faptelor unei generaţii. . 43&K,.'iţţţfScâŞtiti emoţie şi mindrid, patriotică despre realizări spectaculoase, fiind însemne distinctiveale unui hoi.::Vârste a, tinereţii eterne a patriei] Unul dintre oamenii cu care am stat de vorbă nu o dată de-a lungul timpului, de-a lungul treptelor de lumină urcate de cei de la Porţile de Fier II, Alexandru Buruiană, mărturisea că aceşti■ oameni minunaţi, brigadierii, au o bună pregătire profesională, msţinînd de-a lungul anilor ■ petrecuţi la Ostrovu Mare, in construcţia unui mare obiectiv hidroenergetic, un examen extrem de dificil. Aici, ca această şcoală a muncii s-au Călit tineri adevăraţi, constructori demni ce vor duce faima ■şcolii de la Porţile de Fier II mai departe. „Răspunsul brigadierilor noştri in amplul front al obţinerii deplinei independenţe energetice a patriei este şi va fi întotdeauna : prezent ! Au plecat, ne mărturiseşte Alexandru Buruiană, mulţi dintre noi pe alte şantiere, acolo unde e nevoie de priceperea noastră. Poate că ceea ce ţine de spectaculos, de efortul extraordinar înregistrat, ţine de domeniul trecutului. Atei au mai rămas citeva lucruri de fineţe de realizat. Ele se desfăşoară pe o arie mai restrânsă, dar sunt şi acestea de o mare complexitate. Fiecare este conştient că, da calitatea muncii lui depinde întreaga construcţie". Alexandru Buruiană nu vorbeşte nici o dată prea mult despre sine, întotdeauna l'a face portretul brigadierilor pe care l-a cunoscut şi cu care a lucrat 10 morţi. „Să ştiţi, ne povesteşte el, că o parte din sufletul brigadierilor a rămas aici. Ei au plecat cu imaginea şantierului in minte, cu spectaculosul din el. Se poate ca imaginea aceasta să fie cea mai frumoasă imagine a vieţii lor. Sau poate că nu este aşa , pentru că, luate pe fiind, fiecare dintre şantiere pot deveni şantierele vieţii tale. Şi intr-o viaţă de om, de constructor, ai parte nu de unul, ci de citeva şantiere care, cu timpul, iţi sunt la fel de aproape. Sigur, aici ni s-au încredinţat sarcini pe care le-am dus la Capăt aşa cum se cuvine. Ne-am respectat vârsta, acesta cred eu că este unul dintre lucrurile de mare importanţă. Oamenii aceştia, brigadierii, şi-au propus să dea ţării energie. Acest lucru a fost scopul cel mai aproape de inimă. Şi dacă am reuşit acest lucru este pentru că am simţit in permanenţă sprijinul acordat de secretarul general al partidului, cuvintele de îndemn şi dragoste pe care le-a adresat nu o dată brigadierilor". Sigur, continuăm noi, istoria acestor locuri începe cu lupta cu apele acestui fluviu. Au fost aşezate in calea apelor enorme ziduri de beton. Tinerii le-au înfruntat cu zilele şi cu nopţile lor de muncă. Nimeni nu spune că nu au fost dificultăţi. Dar ele au fost învinse cu folos. Cite astfel de bătălii nu au fost ciştigate pentru ţară, pentru energie, pentru noi ? Fiecare dintre tinerii întilniţi îţi poate spune cel puţin o astfel de istoria. Sigur, important este faptul că s-a cîştigat energie iar tinerii şi-au legat destinul de acest mal de pămint şi de apă. Intîlnindu-i, iţi spun simplu că şi-au făcut datoria faţă de patrie. Că fiecare a avut cite ceva de ciştigat de pe urma acestei experienţe. Şi mai este ceva. Ei şi-au făcut ţin’, titlu de mîndrie din a se şti coautori la construcţia a două mari cetăţi ale luminii : Porţile de Fier I şi Porţile de Fier I1. La hidrocentrala de la Porţile de Fier I de la Gura Văii, obiectiv energetic ce tiu mai are nevoie de prezentare, producţia de energie se află la cotele planificate. Aici s-a format de-a lungul anilor un colectiv de muncitori şi de cadre bine pregătite profesional în stare să rezolve orice problemă de producţie care se iveşte. Cele două hidrocentrale au afectaşi scop final : ■ energia electrică. Au învins, îţi vor spune ei, pentru că au ştiut să se organizeze, pentru că au înţeles obiectivul de o importanţă majoră la care lucrau. Iar bătrinul fluviu nu va trece altfel pe la Gura Văii şi pe la Ostrovu Mare decit din energie electrică. Şi asta pentru că oamenii şi-au dorit din tot sufletul acest lucru. Oamenii, tinerii, brigadierii, o ţară întreagă. Este vorba de romantism oriunde in ţară, in toate cetăţile industriei noastre moderne, tineri înflăcăraţi, animaţi de aceleaşi elanuri creatoare, dovedesc prin faptă că munca productivă oferă unul din cele mai generoase terenuri pentru desfăşurarea inteligenţei tehnice, pentru afirmarea in bătălia pentru nou. Despre îndrăzneala de a gindi şi a vedea dincolo de realitatea imediată, despre temeritatea de a merge pe căi nebâtătorite, luptindu-te cu pasivitatea, formalismul sau indolenţa, ne-am propus să discutăm cu cei cifma finest. Inovatori şi Intentatori pe care vi-i prezentăm in sineturile ce urmează. La ■ Combinatul chimic din Slobozia l-am cunoscut pe tînărul subinginer Viorel Dudu, cel care răspunde de problemele de creaţie tehnico-ştiinţifică în cadrul organizaţiei uteciste. Iată ce ne povesteşte despre atmosfera ce domină in importanta unitate economică ialomiţeană : „Din momentul in care ai fost repartizat in această întreprindere eşti lăsat „de voie" citeva zile numai, pină cină te acomodezi, adică faci ce pofi ca să afli totul despre specificul producţiei şi secretele meseriei. Apoi treci la fapte. Avem aici un cerc puternic de creaţie in cadrul căruia ştie fiecare exact ce anume are de făcut. Intre inventatorii noştri există o adevărată emulaţie in vederea ocupării primelor locuri la diversele concursuri organizate la toate nivelele. Anul trecut, trei lucrări prezentate de noi la concursul judeţean, au ocupat, la egalitate, locul trei. Acum, toţi autorii lor (maistrul Constantin Trandafir, inginerii Mihai Platon şi Florin Popescu, electricianul Dan Năstase) vor ca data viitoare s-o ia înaintea celorlalţi, cucerind un loc şi mai in faţă. Este o întrecere frumoasă, onestă, din care avem cu toţii de ciştigat şi care demonstrează că oricine, de la Simplul muncitor pină la inginerul cel mai bine pregătit poate avea un cuvînt important de spus in mersul nostru înainte.“ Aşa judecămşi lrefentatorul Emil Hrişcu pa care l-am cunoscut la întreprinderea de scule din Bacău. După terminarea şcolii profesionale s-a încadrat in producţie ca muncitor, continuind In acelaşi timp să-şi îmbogăţească — pe cont propriu — cunoştinţele profesionale. Citea tot ce apărea nou in literatura de specialitate. Astăzi are la activ mai multe invenţii şi este adesea consultat chiar de specialişti atunci cină se pune problema găsirii şi remedierii vreunui defect survenit la pretenţioasele maşini din import. Dar, ca să ajungă aici, Emil Hrişcu a trebuit să înfrunte unele dificultăţi. Unii il priveau cu ironie şi neîncredere : „De ce-ţi pierzi tu nopţile, mă, Hrişcuie ? Ori poate crezi că ai să reuşeşti tu ceea ce n-au reuşit alţii mai cu moţ ca tine ?“ Dar n-a dezarmat. Toate acestea au avut darul de a-i spori tenacitatea,ardoarea cu care se apleca noapte de noapte asupra schiţelor şi calculelor. Avea încredere in forţele lui şi pe bună dreptate căci, in curind, aveau să se arate primele roade care, urmate in timp de altele şi altele, au făcut ca Emil Hrişcu să devină, deşi atit de tinăr, unul din oamenii de bază ai întreprinderii. Pe inginerul Dumitru Blejoi l-am intilnit la Combinatul siderurgic din Galaţi. In acel moment avea de înfruntat nişte inerţii inexplicabile venind dinspre conducerea uzinei la care lucra. El însuşi autor al unei valoroase instalaţii pentru extragerea metalelor nobile din recuperări, intimpina mari greutăţi privind spaţiul şi materialele necesare lucrului. Era aceasta o durere a lui dar şi a celorlalţi tineri antrenaţi in activitatea de cercetare. Nu s-a dat insă bătut inginerul Bojoi, nu s-a împăcat deloc cu situaţia. Şi-a terminat cu bine lucrarea şi, de atunci, a mai născocit şi altele în cele mai bune condiţii acestea din urmă fiind obţinute nu fără oarecare consum nervos. A fost ales responsabil cu problemele de creaţie tehnico-ştiinţifică pe uzină. Cum se poate explica o asemenea traiectoria ? Este vorba aici de o mare frumuseţe morală din care izvorăşte acea minunată putere de a sfida obstacolele, oboseala, nopţile albe, autodepăşindu-te, depăşindu-i pe ceilalţi, dăruindu-te cu trup şi suflet Unui ideal. Este vorba aici de romantism, de cel mai înalt şi mai revoluţionar romantism care face întotdeauna cinste virstei noastre tinere. Pagină realizată de CONSTANTIN STAN GABRIELA HUREZEAN ARETA ŞANDRU LUNI 1 SEPTEMBRIE 1986