Scânteia, mai 1948 (Anul 5, nr. 1112-1134)
1948-05-01 / Numar special
DE SERIA IN ANUL XVII 10 IEI NUMĂR SPECIAL PROLETARI DIN TOATE TARIE. UNITI-VA! REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, str. Dobrogeanu Gherea No. 8 Centrala telefonică : 3.26.20 _______Cont cec poştal Nr. 1381______ ABONAMENTE1 Lunar 120 lei Pe trei luni Pentru ţărani, muncitori $1 învățători lunar: 1 Taxa Rost. plătită In numerar conf. aprob. Ph. Gen. PTT I MAI MO M 100 Id 118.578/944 1 MAI 1948 de VASILE LUCA SECRETAR AL P. M R. Clasa muncitoare şi, alături de ea, massele largi populare sărbătoresc cu cel mai mare entuziasm ziua de luptă şi de solidaritate internaţională a celor ce muncesc. Pentru poporul nostru muncitor, 1 Mai 1948 are o importanţă deosebită. Este primul 1 Mai în Republica Populară Română, sub oblăduirea nouii Constituţii — Constituţia care a consfinţit marile cuceriri democratice realizate de poporul nostru muncitor prin lupte grele duse împotriva reacţiunii, împotriva exploatatorilor şi asupritorilor. Pentru întâmpinarea primului 1 Mai în R.P.R., în fabrici şi uzine, în mine şi pe ogoare, s’au desfăşurat, într’o mare fierbere de pregătire, entuziaste întreceri pentru ridicarea producţiei şi terminarea, cu rezultate necunoscute în zeci de ani, a campaniei de însămânţări. Muncitorimea ştie şi simte că ridicarea producţiei însemnează ridicarea nivelului său de trai, însemnează întărirea economică şi financiară a tinerei noastre Republici Populare. Odată cu mărirea producţiei, rezultat al ridicăriiroductivităţii muncii şi înăririi disciplinei în întreprinderi, a crescut şi circuaţia bunurilor în oraşe şi sate şi, ceia ce este foarte important, guvernul a putut să vie la 1 Mai cu o reducere serioasă de preţuri, reducere care va îefteni simţitor viaţa, va ridica puterea de cumpărare a salariilor. Ţărănimea, care îşi lucrează pământul său cucerit dela moşieri cu ajutorul clasei muncitoare, n’a rămas nici ea în urmă în lupta şi munca pentru înlăturarea definitivă a ruinelor rămase de pe urma războiului. Pentru reconstrucţia ţării pe baze noui, ţărănimea a mers alături de clasa muncitoare. Muncitori, ţărani şi intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni au participat cu entuziasm la munca voluntară fie şantierele naţionale, regizând noi şi noi succese în reconstrucţia drumurilor, a căilor ferate şi a altor bunuri obşteşti. Lupta pentru a obţine sute de mii de hectare de pământ arabil din mlaştini, lupta pentru explorarea şi exploatarea bogăţiilor subsolului în folosul întregului popor, este în plină desfăşurare. Poporul, în frunte cu clasa muncitoare condusă de P.M.R. sărbătoreşte în ziua de 1 Mai 1948 marile sale cuceriri democratice pe teren economic, politic şi social, cuceriri care au făcut ca ţara noastră să nu mai fie inelul slab în uriaşa luptă a clasei muncitoare şi a forţelor democratice din întreaga lume pentru pace şi libertate. Pe calea marilor realizări, într’un singur an — dela 1 Mai 1947 până la 1 Mai 1948 — clasa muncitoare din ţara noastră a făcut un salt uriaş înainte. La 1 Mai 1947 ne găseam în plină anarhie economică. Reacţiunea din afara şi din lăuntru! guvernului, în acţiunea ei criminală împotriva poporului trăgea nădejde că va putea compromite democraţia, slăbind rezistenţa noastră în faţa situaţiei economice dezastruoase şi a foametei ce ameninţa ţara datorită secetei timp de doi ani consecutivi. Cercurile imperialiste anglo-americane credeau că va fi uşor să ne cumpere ţara şi libertatea dându ne în schimb cătuşe. Aceste cercuri imperialiste, ca şi agenţii lor, s’au înşelat însă. Planul lor de înfometare precum şi planul lor criminal de a răscula poporul împotriva lui însuşi, pentru ca moşierii să-şi recapete moşiile expropriate şi pentru ca libertatea să fie din nou încătuşată, iar poporul român transformat în carne de tun — de astă dată pentru imperialiştii de peste ocean — s’au prăbuşit în faţa rezistenţei supra-omeneşti a poporului, condusă tîe către partidul nostru. Clasa muncitoare, massele populare fără deosebire de naţionalitate, într’un spirit de sacrificiu la care numai un popor care îşi apără libertatea sa naţională şi regimul său democratic este capabil, au respins cătuşele, au învins foametea, au doborît reacţiunea şi bastionul ei cel mai puternic — monarhia. Ducând clasa muncitoare şi aliaţii ei la luptă în bătălia contra foametei, a reacţiunii şi imperialismului, Partidul Comunist Român a venit cu marele său program de înfăptuiri — Propunerile P.C.R. pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării— mobilizând massele populare la luptă şi în muncă. Sub conducerea avantgardei clasei muncitoare s’a realizat reforma monetară, s’au obţinut importante succese în mărirea producţiei, s’a putut păşi la un început de micşorare a preţurilor, a început să se puie ordine în economia ţării. Astfel poporul nostru a pornit cu hotărîre pe drumul care duce la desvoltarea economiei noastre naţionale şi la reconstrucţia din temelii a ţării noastre conform unui plan. După marea victorie obţinut în alegerile parlamentare dela 28 Martie a. c. de Frontul Democraţiei Populare, după votarea (Continuare !, pag. VI col 6,7,8) TRAIASCA 1 MAI, ZIUA SOLIDARITĂŢII INTERNAŢIONALE A CELOR CE MUNCESC Trăiască Partidul Muncitoresc Român, avantgarda clasei muncitoare, forţa conducătoare a democraţiei din România! Desen de Marfui Copan şi Lucian Bratu m [«CUStlMUtlCiOARE-CETATI* OTELULUI Reportaj de VICTOR RUSSU Când trfenul a intrat in gara Hunedoara, fluerul locomotivei s’a întretăiat cu cel al sirenei dela fabrică. In câteva secunde vagoanele s’au golit. Ulița gării e plină de muncitori cari se îndreaptă spre uzină, în lumina fragedă a soarelui care poleeşte deopotrivă cupolele negre ale furnalelor şi crestele ascuţite ale castelului Humaxilor. Faţă în faţă, două aspecte ale istoriei: turnurile şi castelul feudal deoparte, furnalele înalte şi cuptoarele Siemens-Martin, de cealaltă parte. Astfel stau faţă în faţă două cetăţi: castelul, cetate retrogradă din alt ev şi uzina, cetate a muncitorilor, cetate a progresului. Toma Mihai şi Ştefan Adam, ajutori-turnători s-au întâlnit în poarta uzinei cu ajutor-maistrul jurnalist Bocanu Ion. Primii doi au venit de la Valea Nandrului, cale de 16 km pe Jos Oţelar şî furnalist s’au oprit în faţa pavilionului care indică mersul zilnic al producţiei. Deasupra în bătaia vântului fâlfâie trei steaguri roşii: în ziua precedentă, cele trei secţii — furnale oţelăria şi laminoare — au depăşit programul. Cu câteva luni în urmă, steagurile erau înălţate numai la jumătate. Secţiile îşi împlineau doar programul, fără a-l depăşi. Mai înainte însă— Cu peste IOO la sută... înainte însă, nu fâlfâiau deloc steagurile deasupra pavilionului producţiei. Pe atunci, lucrurile nu mergeau deloc Aşa cum trebue. Pe drept cuvânt, tovarăşii cei mai buni din Hunedoara — care au muncit zile şi nopţi dea rândul di cele mai grele condiţiuni — pot fi mândri de ceea ce au realizat — şi mai ales — au deci să fie încrezători în viitor. O spun cifrele în graiul lor precis : în linia Martie, producţia de fontă a furnalelor a fost de 4.574 tone. In aceiaşi lună a anului 1838 Uzinele de Fier ale Statului din Hunedoara au produs 2.112 tone fontă. Aşadar, PRODUCŢIA ANULUI 1938 A FOST DEPĂŞITĂ CU PESTE SUTA LA SUTA. Şi n’a fost deloc uşor să se ajungă aici. Muncitorii şi tehnicienii cei mai conştienţi,strâns uniţi în jurul organizaţiei de Partid, au avut de dat o bătălie aprigă cu sabotajul, nepăsarea, indolenţa, lenea, comoditatea, chiulul, toate racilele unui trecut nenorocit. Fiecare zi a fost o luptă fiecare victorie a fost câştigată cu sacrificii grele. Din cinci furnale, lucra deabia unul singur şi nici acela cu întregul său potenţial. Secţiile lăsate în paragină, maşinile îmbrăcate într’un strat greu de praf. Muncitorii se învârteau hai-hui, fără treabă. Printre ei, se infiltraseră numeroase unelte ale duşmanului, sabotori şi agenţi instigatori: „De ce bun să vă scuipaţi sufletul la uzină? Aşa ori aşa, nu , tot una ? Atunci la ce să munciţi ?" Aşa vorbeau instigatorii la sabotaj cu vorba mieroasă şi sufletul otrăvit. Şi la vremea asta, ţara — greu lovită de război — cerea fier, cerea oţel, după cum cerea cărbune, pentru a-şi lecui rănile şi a începe zidirea vieţii celei noui. Atunci a răsunat puternic cuvântul Partidului de avantgardă al clasei muncitoare, rostit prin glasul Iov Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa naţională din 1945 : „...PROGRESUL TARII NOASTRE ESTE IN DIRECTA SI (Continuare In pag. lila) tradiţiile eroice ale avantgardei clasei muncitoare din România ,t»l n râTMâ", ,n itt0r'i, .m,ScârB noastre muncitore ril amintirea eroicelor lupte ale deţinuţilor comunişti. De câte Doftanei Ros» adevărat“1 n " Ve*h,n *ctivi?ti ai partidului nostru ti se pare că retrăeşti împreună cu el anii glorioaselor lupte tru Să evocăm din am- ",vesitate în care s’au faurit s’a“ călit cele mai minunate cadre — adevărate cadre ale Partidului t rru, sa evocam din amintirile lor un 1 Mai la Doftana. D’abia de un ceas să fi încetat să sune toaca. Deodată se auzi in noapte zgomot de lanţuri târşite, ţipete, lovituri înfundate, întunericul parcă prinse viaţă.........Postul No. 6 bineee...” apoi iar vaete, lanţuri. Dela o celulă la alta prin ciocănituri repetate în perete se transmite: „a venit Bela”. In noaptea aceea nici un „politic” n’a mai închis ochii. In poarta cea mare a Doftanei, Bela Brainer si tovarăşii veniţi odată cu el de la Văcăreşti erau bătuţi cu ciomegele şi vinele de bou, apoi, după ce fuseseră călcaţi in picioare de cişmele ţintuite ale gardienilor, au fost târîţi in lanţuri, cu hainele rupte, însângeraţi, cu faţa umflată şi plină de vânătăi spre secţia celulelor „Haş". la închisoarea Văcăreşti o consfătuire cu Gheorghiu-Dej şi Vasile Luca »•» Deţinutul politic Bela Brainerunul din organizatorii în 1932 a Congresului al V-lea al P.G.R.,embru în Secretariatul Partidul— fusese transportat la Doftana. In Martie fusese la Bucureşti. Aci împreună cu Iov Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Ghivu Stoica, ia parte la elaborarea planului de luptă al deţinuţilor politici antifascişti din toate închisorile. Planul fusese întocmit în urma unei adânci analize a situaţiei politice internaţionale şi interne. In faţa proletariatului româin se deschideau perspectivele unor noui şi sângeroase lupte împotriva fascismului, pentru pâine, pace, pământ şi libertate. In această perioadă lupta comuniştilor din închisori trebuia să meargă mână în mână cu lupta de afară a forţelor antifasciste în frunte cu avantgarda proletariatului. În aceste momente, Bela Brauner primeşte din partea conducerii Partidului sarcina de a prelucra cu colectivul tovarăşilor închişi la Doftana planul de luptă elaborat la Văcăreşti, şi apoi de a conduce lupta pentru cucerirea unui regim politic la Doftana. In Aprilie la închisoarea Văcăreşti avea să se redacteze un manifest către clasa muncitoare prin care se cerea întărirea Frontului unic de jos în luptă împotriva fascismului şi a războiului, pentru eliberarea deţinuţilor politici antifascişti. „Procesul nostru e procesul întregii clase muncitoare din România iar noi continuăm lupta şi din închisoare“ spunea manifestul semnat, de tov. Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Doncea, Petrescu, în numele ceferiştilor întemniţaţi. La Bucureşti, Cluj, Timişoara se organizează acţiuni pentru eliberarea eroilor luptelor din Februarie 1933. In cursul manifestaţiilor şi a grevelor, masse tot mai largi leagă lupta pentru libertăţi cremocratice cu protestele împotriva teroarei din închisori. Departe peste Hotare, în Africa de Sud, în America, la Paris şi în Suedia, în întrunirile muncitoreşti e glorificată lupta ceferiştilor şi a eroilor Doftanei Roşii. Până şi în îndepărtatele regiuni ale Chinei, eliberate de către forţele populare, un cătun pierdut în munţi la numele Doftanei... Doftana, Aprilie 1934 Regim celular. Fiecare „Politic“ e închis singur într-o celulă. Fără cărţi. Fără vorbitor. Fără creion. Fără hârtie. Fără alimente de afară. Fără să fie scos la aer. Fără să aibe dreptul ae a vorbi nici cu tovarăşul pe care-l vede pe fereastră in celula din faţă. Regimul tăcerii. Raţia zilnică: 4—4,50 lei. Mămăligă întinsă, amară, zeamă de saramură cu un morcov mucegăit. Baie: odată la 12—14 luni, când se anunţa vizita unor „turişti‘‘, vizitatori din străinătate. In cameră, un hârdăn spart, optat din două scânduri de grosimi diferite, ale căror colţuri intrau în coaste, un rest de rogojină ruptă. Asta era tot. Geamurile, sparte. Iarna apa ingheta în pahare toată noaptea se auzea umbletul exasperant, cinei Paşi până la uşă, cinci până la fereastră, ai tovarăşilor care nu se culcau ca să nu degere ! Pentru abateri de la regulament era „Haş“-ul. Secţia întunecoasă. Pe jos asfalt. Tavanul de tablă de pe care picura apa. Nici pat, nici scândură, nici rogojină. Asfaltul jilav, întuneric şi şobolani. Atât. Ba nu, era şi raţia reglementară : trei zile pe săptămână post, restul mămăligă amară şi apă. Lanţuri de mâini şi de picioare. Noaptea gardienii bateau toaca, să nu cumva şi adoarmă comuniştii. Zilnic bătaie. 25 lovituri cu vâna de bou înfăşurată în sârmă. 25 lovituri după regulament. Apoi, pe deasupra regulamentului bătaie cu (Continuare in pag. V col. 6,7,8) Fascicula l-a specială (6 pagini) se va distribui odaia cu fascicola ll-a, în acelaş preț