Scȃnteia, octombrie 1950 (Anul 19, nr. 1851-1876)

1950-10-01 / nr. 1851

f Hr. 1851 SCÂNTEIA Pag. 3 Construcţii gigan­tice »l © păcii comunism Războiul cel mare al Uniunii Sovietice de MIHAIL SADOVEANU - In răstimpul celor cincizeci de zile din vara asta cât am stat în Uniune, nu departe de Moscova, într’o regiune răco­roasă, între păduri vechi şi ape line, eu şi tovarăşa mea ne-am făcut destui prietini. Zilele ne erau tihnite, îngri­jirea mai mult decât atenta. Am avut acolo cel dintâi po­pas din viaţa mea, spre a-mi îngriji sănătatea. Iată în ju­rul meu oameni care nu-mi cercetau nici mijloacele fi­nanciare, nici naţionalitatea. După ce am fost supraveghiat medical câtăva vreme, colec­tivul de medici şi-a dat sen­tinţa prin glasul bătrânului profesor Ivan Alexandrovici: — Mihail Alexandrovici, mi-a spus acesta, întâi cată să-ţi dregem sănătatea; după aceea te vei îndeletnici cu al­tele.­Profesorul mi-a strâns mâna ţi-a adăugat: •­ —­ Numele tatălui dumnitale e ca şi al tatălui meu; suntem fraţi.­­ L-am văzut după aceea ades. Se interesa de impresiile mele de acolo şi de la Moscova.­­ Zilele mele erau pline ; lu­mina începea îndată după ora trei şi dura în amurguri pre­lungite şi dulci până cătră miezul nopţii. In plimbările mele cercetam pădurea de mesteceni, stejari şi pini, ur­mărind înflorirea lăcrămioa­relor şi liliecilor; ascultam cu­­­ cui străbătând cărări ascunse­­ cătră lacurile din preajma.­­ Sara, ascultam modulaţiile­­ privighetorilor. Ţineam sfa­­­­turi cu călăuzul nostru Ivan Ivanovici, cu Tamara Solomo­novna care ne dăruia zilnic lucirea zâmbetului ei cerân­­du-ne informaţii despre sănă­tatea noastră, cu surorile care păşeau lin în juru-ite şi ni se adresau blând; aparatul de radio ne era la îndemână şi „Pravda” nu ne lipsea nicio­dată la cafeaua de dimi­neaţă. Tovarăşa mea îmi era «interpret; mă descurcam şi singur, căci toţi şi toate mă împresurau cu bunăvoinţă. Am avut în preajma mea trecători tovarăşi de breaslă, adică pescari cu undiţa, pe Pavel Vasilievici de la „Sosnî”, ,pe Grigorie Metodici, persona­giu important din Bielorusia, şi pe un deputat agronom al cărui nume l-am uitat, dar imaginea lui îmi râde şi a­­­cum în amintire. Am făcut cu­­ aceştia expediţii­ la apa Mos­covei; m’am întreţinut in a­­­ .ceste plimbări cu copii care vorbeau despre aţâţătorii la ■ război şi despre­­problemele păcii ca nişte oameni vârst­­tnici. Am văzut marea Capi­tală, cu muzeele şi teatrele-i minunate. Toate priveliştile au rămas vii în fiinţa mea. Mi-au plăcut, dar, cum am mărturisit la întoarcere unor prietini de aici, mai mult de­cât priveliştile am iubit oa­menii de acolo. Nu-i voi uita­­ niciodată. In sfaturile cu prietinii cu care am petrecut acolo, am vorbit despre multe lucruri, dar mai ales despre marile realizări tehnice ale Ţării So­cialismului. Despre aceste rea­lizări am şi cetit destule. „Pravda” ne da în unele dimi­neţi veşti nouă în această materie. Era în vremea când se strângea pânea şi colhozni­cii îşi numărau izbânzile. In primul agrogorod — oraş agricol — din Uzbekistan, unde nu cu mulţi ani în urmă stăpânea stepa uscată, s’a pus piatra de temelie a palatului cultural,o operă de arhitectură aleasă, în centrul căruia vor fi săli sportive şi de lectură în prim etaj; la al doilea etaj săli de expoziţii şi biblioteci, iar în aripile laterale — adminis­traţia colhozului, salonul şi sufrageria. In planul general de construcţie se prevăd cinci sute cincizeci de case de lo­cuit, stadion, rezervării de apă, şcoli, grădini de copii, creşe, gospodării model. In stepa de lângă Baku s’au săpat în anii din urmă fân­tâni arteziene pe câmp în ve­derea irigaţiei ogoarelor de bumbac. Până acum fântâ­nile acestea se săpau numai pentru apă de băut, în sate. Acum izvoarele arteziene udă cam nouă miI de hectare cul­turi. In anii ce vin, în afară d­e canaluri, se intenţionează sfredelirea de sute de fântâni arteziene în stepă, ca să ri­dice spre ogoare apa din fun­dul pământului. Stepele şi pustiurile sunt, în această perioadă, preocupa­rea majoră a lumii sovietice. Minunea lacului Sevan din munţii caucazieni ai Arme­niei socialiste sovietice am găsit-o explicată într’o prea interesantă carte a lui M. Ilin. E o realizare care m’a emoţionat; în fruntea lucră­rilor a stătut un bătrân ingi­ner armean care nu şi-a pu­tut vedea înfăptuit visu-i mă­reţ decât un socialism. Intr’o carte a scriitorului Constantin Faustowski am găsit istoria transformării mlaştinilor col­­chidice, din colţul despre Tur­cia vecin Mării Negre, in gră­dini de plante subtropicale. Unul dintre prietinii sovietici mi-a dat lămuriri complimen­tare despre marile împăduriri dintre Marea Caspică şi Ma­rea Neagră, menite să schim­­be clima continentului şi să cheme la viaţă intensă stepe lipsite de umezeală. Altul mi-a vorbit despre Marha Rîbinsk, la nord, unde se creează cra­­pine imense şi au fost blocate apele în vederea agriculturii şi navigaţiei. Marile opere sta­­liniste dovedesc progresul ne­contenit al lumii nouă; ele vor sta în veac mărturie a e­­pocei în care trăim. Oamenii de mâne le vor slăvi, uimin­­du-se de săritura bruscă pe care a săvârşit-o Uniunea Re­publicilor Socialiste Sovietice din lumea veche cătră alt ori­zont istoric. rk Sunt desigur mulţi ca mine, care urmăresc în ceasurile lor de reflecţii intime traducerea în fapte a atâtor planuri mă­reţe. Urmăresc realizările sta­­liniste ca pe un prelung vis minunat, a cărui lumină se răsfrânge şi asupra patriei mele. „Puţină vreme încă şi gla­­su-mi se va stinge...” a suspinat adânc­ melanco­­licul nostru poet Grigorie A­­lexandrescu. In ce mă pri­veşte, astăzi nu mă mai înfi­­oară perspectiva trecerii mele. Mă simt trăind şi în generaţia ce mă va urma; glasul meu­ se va amesteca cu al celor care vor trăi îmbunătăţiţi şi liberi, participând la progresul unei umanităţi purificate şi ali­nate. Cei pe care i-am cunos­cut robi trişti se vor veseli, copiii veacului viitor vor zâm­bi vieţii. Nu mă mai pot îndemna să citesc fantazii; ochii mei aş­teaptă schimbările pe care ie prevăd în Republica noastră; inima mea bate pentru reali­tăţile ce se pregătesc, într’un ritm pe care ni-l vădesc în­făptuirile staliniste. Abia re­venit­­acasă, mă întorc cu ini­ma cătră prietinii cu care am petrecut aproape două luni în Uniune. Mă simt mai atent la veştile de acolo. La 21 August s’a publicat în ziarele Uniunii hotărîrea Con­siliului de Miniştri al Uniunii Sovietice, privitoare la con­struirea staţiunii hidroelectri­ce de la Kuibîşev, pe Volga, iar la zece zile după aceea—■ altă hotărâre pentru centrala hidroelectrică de la Stalin­grad. In primele zile ale lui Septemvrie iese hotărî­rea în legătură cu construirea canalului principal Amu-Daria —Krasnovodsk privind înzes­trarea cu apă a pământurilor din raioanele sudice ale câm­piei caspice din Turcmenia a­­puseană, ale şesului Amu- Daria şi a părţii apusene a de­şertului Kara-Kum. In sfârşit, abia începusem a mă docu­menta asupra acestor mari lu­crări, şi văd în „Scânteia” din 22 Septemvrie, alte hotărîri ale Consiliului de­ Miniştri so­vietic în legătură cu construc­ţii gigantice pe fluviul Nipru în­­Republica Socialistă Sovie­tică Ucraineană a unui canal în sudul Ucrainei şi a unui alt canal din nordul Crimeei, pen­­tru irigarea a peste trei mili­oane de hectare în regiuni se­cetoase. Am in faţa mea articole ale academicienilor S. I. Vavilov G. Krjijanovski şi A. Vinter a­­supra lucrărilor de pe Volga Şi de la Amu-Daria Avem de-a fa­ce cu lucrări gigantice programate pe viito­rii şapte ani. Oameni ai mun­cii din toată Uniunea vor lucra ziua şi noaptea la realizarea lor. La datele fixate, Ţara So­cialismului va avea schimbată în regiunile pomenite faţa so­­lului cu ape domesticite, ca­­naluri, lacuri şi uzine ce vor da oamenilor sovietici bunuri preţioase pentru progresul lor tehnic şi cultural. Industria sovietică e pregă­tită acuma să înzestreze gi­­ganţii electrici de pe Volga cu puternice utilaje energetice şi cu aparatele cele mai compli­cate. Academia de ştiinţe e chemată să dea răspunsuri în legătură cu automatizarea uzinelor acestora, cu transmi­sia la depărtări mari fără pierdere de energie, în legă­tură cu regimul de consum şi de utilizare raţională. Pe lân­­gă problemele de navigaţie, trebuie să se găsească solu­ţiile cele mai potrivite iriga­ţiei şi pisciculturii. Energia noilor staţiuni va contribui la intensificarea e­­lectrificării industriale a ora­şului şi regiunii Moscova, la intensificarea electrificării din regiunea fluviului, din regiu­nea centrală a cernoziomului şi din sud-estul european al Uniunii. Procesele electro­­tehnologice perfecţionate, me­canizarea lucrărilor, automa­tizarea producţiei şi teleme­­canizarea îşi vor găsi o largă aplicare aici. Se vor realiza e­­conomii prin transporturile pe apă care sunt de douăspre­zece ori mai eftine decât cele pe calea ferată. Când se va realiza întreaga "schemă a ma­relui fluviu, calea pe apă va putea transporta de patruzeci de ori mai mult decât drumu­rile de fer. Prin această reali­zare se economiseşte pe de altă parte, anual, cam două­zeci de milioane tone combus­tibil solid şi lichid, adăugând la asta şi preţul extragerii şi transportului. Se mai elibe­­rează combustibil şi de la in­dustriile ce vor fi alimentate cu electricitate. Cultura raţională a peştelui în lacurile create va aduce sporuri importante alimen­tare. Cherhanale sistematice vor avea să prepare cantităţi uriaşe de peşte de tot felul. Se mai adaugă ceva de a­­ceiaşi importanţă. Paisprezece milioane de hectare vor fi irigate, culturi mai întinse de­cât­ cele de la Nil. Grâul de Volga, care şi până acum e socotit de cea mai bună cali­­tate, îşi va intrei prin irigare producţia. Cu electrificarea agrotehnicei, se eliberează combustibilul lichid al colho­zurilor. Fiecare kilowat de energie folosit în agrotehnică economiseşte opt până la zece muncitori încadraţi în pro­ducţie Se pregăteşte colhoz­nicilor din acele regiuni con­diţii de viaţă civilizată, în în­ţelesul deplin al cuvintelor. Staţiunile hidroelectrice Kui­bîşev şi Stalingrad vor fi cele mai mari din lume. Asemenea lucrări uriaşe nu pot fi înfăptuite în statele burgheze. Condiţiile de viaţă ale capitalismului pun obsta­cole la fiecare pas. Proprieta­tea privată, societăţile intere­sate să nu piardă avantagiile câştigate deja, — societăţi de instalaţii similare, de exploa­tare de căi ferate, mine şi pe­trol, — toate interesele parti­culare ale capitaliştilor se o­­pun şi sabotează orice fel de îmbunătăţire şi ieftenire a e­­lectricităţii. Pe când în Uni­­unea Sovietică asemenea rea­lizări sunt ale întregului popor. Iată ce declară colectivul uzinei „Stalin” din Leningrad, care pregăteşte turbinele hi­drocentralelor Uniunii: „Stahanoviştii, inovatorii in producţie şi constructorii îşi vor pune toate silinţele pentru ca, noile înfăptuiri staliniste să primească maşini de cea mai bună calitate”. „Va înflori stepa de dincolo de Volga”, se bucură colhoz, uicii. In pământurile irigate grâul va prospera şi va spori; se vor însuţi vitele albe, oile, pase­rile, peştele, legumele şi fruc­tele. Lucrarea oamenilor sovietici în pustia Asiei Centrale, la Amu-Daria, încheie ca într’o apoteoză o lungă şi înfrico­şată dramă Cândva, în acele locuri, se întocmise un stat înfloritor şi o civilizaţie. Horezm, hanat al strămoşilor populaţiei de as­­tăzi a acelor ţinuturi, avea oaze bogate şi cetăţi împodo­bite cu monumente, ale căror temelii se descopăr necon­tenit. Civilizaţia aceasta era aşe­zată pe o vatră mai veche, in care oamenii de ştiinţă au descoperit urmele unor con­­ducte de apă construite acum o sută de veacuri, mormânt al sforţării oamenilor in lupta lor cu elementele ostile, cu mijloace puţina şi rudimen­tare. Mii de ani neamurile Asiei Centrale s’au trudit în durere; viaţa lor a fost epopeia unor crunte suferinţi. Când câşti­gau o victorie trecătoare con­tra nisipurilor pustiei şi se statorniceau în epoci de biel­­şug, brusc năvăleau asupra lor în pradă hoardele flămân­de ale Mongolilor rătăcitori de la miază-noapte, acele pe care le-a cunoscut şi Europa noastră de la Atila până la Gingis-Han. S’a mai repetat în viaţa a­­cestor popoare şi o altă ca­tastrofă. Fluviul Amu-Daria îşi schimbă din când în când albia, de două trei ori într’un mileniu. De apa lui e legata prosperitatea aşezărilor ome­neşti. Pleacă fluviul în altă parte, — piere viaţa de la om până la pom.Amu-Daria are o albie spre Marea Caspică. A­­pele care poartă nămoluri îşi astupă în ani şi ani intrarea în Mare şi când nu mai pot birui zăgazul, se întorc spre altă albie care le călăuzeşte în Marea Aral. Această osci­lare a fluviului s’a petrecut în multe rânduri; de ea se leagă înălţarea şi decăderea hanate­­lor vechi până cătră veacurile din urmă.­­ Au mai fost şi altele; oa­menii au distrus saksaulul ni­sipurilor, singurul copac ce rezistă pustiei, care trăieşte fără frunze in secetă, adăpân­­du-se au economie din apa retrasă subt dune. Intr’atătea milenii, localnicii şi-au cârpit săracele gospodării şi s’au în­călzit la tocurile de popas ale turmelor cu a­cest arbore. Dar saksaulul fixa nisipurile; şi după ce el a fost ucis, vân­turile au adus asupra oameni­lor năvala nisipurilor din de­şert. Aşezările şi păşunile s’au strîmtat; pustia sarbădă a de­venit pentru seminţii amenin­ţare de moarte. Astfel popoarele Asiei Cen­trale au ajuns la o viaţă se­­mi-nomadă, care-i obliga să-şi suie la munte vitele în vremea­ pojarului verii şi să le coboare­ la aşezările de jos in vremea iernii. Şubrede adăposturi,­­ fân puţin, vetre sărmane în­călzite cu fizic, viscole din miază-noapte, acesta era traiul lor în lunile iernii. Cum începeau căldurile, aulele se deşertau, oamenii fugeau la păşunile de sus, in bejenii grabnice, întârzierea însemna pieirea turmelor de focul pus­tiei. Iată că oamenii sovietici li­chidează starea aceasta de lucruri. Fluviul Amu-Daria va fi în­tors în albia veche spre Cas­­pica, în condiţiile cele mai prielnice. Nisipurile negre din pustiul Kara-Kum se vor a­­lina. Deşerturile şi semi-de­­şerturile, care ocupă astăzi patru cincimi din întregul te­ritoriu al Republicii Socialiste Sovietice Turcmene, vor fi treptat readuse la viaţă. Canalul principal al Abu- Dariei va iriga opt milioane şi jumătate hectare de pă­mânt. Lungimea totală a ca­nalelor ce vor distribui apă întreprinderilor industriale şi a aşezărilor omeneşti va fi de două mii trei sute de kilo­metri. In acest sistem de ape do­mesticite se vor planta păduri pe o suprafaţă de jumătate de milion de hectare. In zece­­cinsprezece ani, aceste plan­taţii mari îşi vor fi câştigat definitiv locul în peisagiu, fi­xând pe totdeauna nisipurile. Suprafaţa pământurilor iriga­te în Republica Turcmenă şi Republica autonomă Kara- Kalpak se va tripla. Pământu­rile de către limanul înalt al Abu-Dariei vor căpăta aceiaşi importanţă pentru cultura bumbacului ca şi faimoasa vale Fergana. Producţia de bum­bac se va mări de şapte-opt ori. Pentru prelucrarea bum­bacului se vor construi în oaza Horezm treizeci şi ceva de u­­zine. Acestora se vor alătura multe fabrici de ulei. Regiu­nea va mai avea şaptezeci de staţiuni de maşini şi trac­toare. Apa şi imensele plantaţii vor schimba clima depresiunii perieaspice Vor creşte acolo cu îmbielşu­gare măslinii, smo­chinii, bananierii şi viţa d­e vie. Duzii din zona împădurită vor face să sporească de şase ori producţia gogoşilor de mă­tase. Şapte milioane de hectare păşuni noi, rezultat al irigării, vor îngădui înmulţirea vitelor in colhozuri. O grijă deosebită se va pune in ameliorarea ra­sei de oi. Se ştie că în Uniu­ne oamenii de ştiinţă şi expe­rimentatorii pricepuţi au izbu­tit să creeze oi care mai mult de cincizeci la sută faţă doi miei, întrec greutatea de o sută de kilograme şi dau cincisprezece kilograme lână. Productivitatea fiecărui hec­tar irigat al deşertului Kara- Kum va fi de cinci ori mai mare decât în pământurile zo­nei temperate ale Uniunii şi se vor putea scoate, anual, două recolte. tk In ce măsură mă mângâie biruinţele oamenilor sovietici asupra stihiilor ostile n’aşi putea exprima în cuvinte. Sunt biruinţi care vor sluji nu numai la îmbunătăţirea vieţii materiale a oamenilor. Vor fo­losi şi vor înflori sufletele. Sunt biruinţi directe asupra sălbăticiei şi instinctelor pri­mare, asupra urgiei războaie­lor. Se lucrează astfel pentru buna stare şi buna înţelegere a tuturor seminţiilor pămân­tului. Pustiurile se schimbă în grădini, păduri tinere , frea­mătă, se aruncă punţi stră­lucitoare peste canale şi flu­vii, cântecul muncii şi al bu­curiei sună pretutindeni. E mai încântător decât în cele mai uimitoare basme ale co­pilăriei noastre. Prietini şi prietine, întindeţi manile, să vi le strâng. Bine­cuvântate aceste zile eroice, în care se pun temeliile unei lumi mai bune! Străduinţi şi jertfe le închinăm cu bucurie generaţiei ce se ridică. Lu­mina sufletului nostru va luci în ochii oamenilor de mâne, — copiii noştri. Lumina sufe­tului nostru va luci în apele domesticite, în hidrocentrale electrice şi uzine,­ în grădinile nesfârşite, în ogoarele bogate in holde, în aşezările civili­zate ale muncitorilor acestui pământ al patriei noastre. Toate se vor înfăptui, după pildele omului sovietic. Alt război decât acesta, al elibe­rării definitive a omului, nu voim să cunoaştem. Centrala hidroelectrică, care va lua naştere pe malul Volgăi, la Kuibîşev, va fi cea mai mare din lume. Capaci­tatea ei va fi de 2 milioane kw., dând anual circa 10 mi­liarde ki­owaţi-ore de energie electrică. Multe miliarde de kn­owaţi-ore vor fi furnizate uzinelor şi fabricilor din regiu­nile Moscova, Kuibîşev şi Saratov. Energia electrică pro­dusă va servi deasemeni la irigarea unor vaste întinderi din regiunea Volgăi, pe scară largă vor fi electrificate mun­cile agricole, aratul, secerişul, treeratul, etc. se vor face numai cu mașini electrice. Cât de gigantică este această lucrare ne arată faptul că va necesita deplasarea a peste 150 milioane metri cubi pă­mânt, turnarea a peste 6 milioane metri cubi de beton şi montarea a peste 200 mil tone construcţii metalice. Peste stăvilarul uriaş ce va bara calea apelor Volgăi via trece o cale ferată, întreagă această uriaşă construcţie, începută anul aces­ta la finele lunii August, va fi terminată în 1955.­ ­ La Stalingrad Centrala hidroelectrică de la Stalingrad —o a doua din lume în ce priveşte mărimea ei — va da deasemeni aproape 10 miliarde kilowaţi-ore anual. De aci, curentul electric produs va porni prin linii de transmisiune — cele mai mari din lume — spre uzinele Moscovei Curent electric vor primi şi întreprinderile din regiunile Stalingrad, Saratov, Astrahan, ■ etc. Energia electrică produsă la Stalingrad va fi folosită şi pentru electrificarea agriculturii şi irigarea unor uriaşe întinderi între Volga şi Ural, pentru fertiliza­rea stepei Nogai şi unor uriaşe întinderi la Nord şi Vest de Marea Caspică. Bazinele de apă ce se vor forma în dreptul stăvilarelor de la Kuibîşev şi Stalingrad vor asigura un nivel constant al apelor Volgăi în tot timpul anului, ferind totodată re­giunea de inundaţii. Stătilarele vor fi prevăzute cu ecluze, care vor permite navigaţia nestânjenită pe Volga. De la malul fluviului Amu-Daria până la Krasnovodsk, trecând prin deşert pe o lungime de 1.100 kilometri, se va întinde marele Canal Turkmen. Apele Amu-Dariei vor da viaţă pustiurilor Turkmeniei O întindere mare, cât toate suprafeţele lucrate ale­ Dane­marcei, Belgiei, Austriei şi Greciei la un loc, va fi câştigată pentru agricultură. Recoltele de bumbac ale Turkmeniei vor creşte de 7-8 ori. In pustiu vor răsări oraşe şi sate noi. Pe traseul Canalului vor fi construite centrale hidro­electrice, iar energia electrică obţinută va fi folosită pen­tru industrializarea regiunii şi electrificarea agriculturii. Marele Canal Turkmen va fi navigabil, dealungul Cana­lului, apoi prin Marea Caspică, pe Volga în sus şi dealun­­gul celorlalte canale, vapoarele de Pe Amu-Daria vor ajunge la Moscova şi chiar până la Murmansk, pe ţărmul oceanu­­­lui îngheţat de Nord. 9 în Ucraina şî Crimeea In Sudul Ucrainei şi Nordul Crimeei se va construi un sistem întreg de centrale hidroelectrice şi canale. In apro­piere de Kahovka, apele Niprului vor fi oprite de un uriaş stăvilar asemănător cu cel al Dneproghesului. Aci va lua naştere o centrală hidroelectrică, cu o capacitate de 250 mii kw. Stăvilarul va forma un uriaş bazin cuprinzând 14 miliarde metri cubi de apă. De la Zaporojie, pe malul Niprului, va porni Canalul Ucrainean de Sud care apoi îşi va continua cursul dealungul râului Molocinaia spre Askanisa Nova, până la Sivaş. Canalul Crimeei de Nord îşi va lua începutul la Sivaş, va trece prin raioanele de stepă al© Crimeei până la Kerei. Lungimea totală a acestor două canale va fi de 550 km. In apropierea oraşului Melitopol, pe râul Molocinaia, se va construi tun stăvilar şi o centrală hidroelectrică. Datorită acestor lucrări vor putea fi irigate suprafeţe cu o întindere de 3 milioane ha. din regiunii© Kelison, Zaparojie, Nikolaev, Dnepropetrovsk şi Crimeea, iar pe aceste pământuri se vor obţine recolte de 2-3 ori mai mari canele obişnuite. ( La Kuibîsav '■§)_ Marele Canal Turkmen Deşertul va deveni o fali a belşugului de OH. HOSSU 1950, ultimul an al planului cincinal n’a expirat încă, iar oamenii sovietici au şi pornit la realizarea de noi proecte gran­dioase. De curând, Guvernul Sovietic a hotărît construirea a două uriaş® centrale hidroelec­trice pe Volga — la Kuibîşev şi Stalingrad. Ele vor fi cele mai mari din lume dând industriei şi agriculturii sovietice 20 mi­liarde kilowatt-ore anual iar apele Volgăi, oprite în loc prin barajele hidrocentralelor şi îndru­mate spre canale de irigare, vor da vlagă la 14 milioane ha. pă­mânt secetos. Dar iată că la Interval de oua mai câteva zile, presa şi radio-ul­r­e-au adus la cunoştinţă o nouă hotărîre a Guvernului Sovietic: prin construirea Canalului Turk­men Amu-Daria-Krasnogodsk va fi desfiinţat pentru totdeauna întinsul deşert Kara-Kum. Apare astfel un nou front al bătăliei pe care o dau oamenii sovietici pentru supunerea naturii, pentru a o sili să lucreze spre binele omului. Dacă cercetăm harta Turkme­niei ne putem da seama de impor­tanţa, valoarea şi îndrăzneala a­­cestei lucrări. Peste 80 la sută din suprafaţa Turkmeniei aparţine nisipurilor negre ale pustiului Kara-Kum. Lipsa de apă, căldu­rile dogoritoare fac ca viaţa oa­menilor şi animalelor să fie un chin. Cât cuprinde zarea e numai nisip. Unele locuri de pe cuprin­sul deşertului sunt atât de puţin îmbietoare că oamenii le-au pus nume puţin obişnuite în geogra­­­fie. „Nu trece nici dracul”, „Se topesc crecrii”, „Pier caprele, „Moartea omului”... Această natură atât de duşmă­noasă omului, acest mediu atât de vitreg, oamenii sovietici por­nesc acum cu curaj să-l transa­forme, să-l schimbe cu totul pen­tru ca şi aci omul sovietic să poată duce un trai fericit. Apele fluviului Amu-Daria, unul din cele mai mari fluvii ale Uniunii Sovietice, vor fi silite să dea viaţă acestei întinse regiuni. Pornind de la izvoare aflate in înălţimile munţilor Pamir şi Aitai, Amu-Daria îşi duce apele prin văi şi ţinuturi­­pustii. Astăzi, la iniţiativa tovarăşului Stalin, creatorul tuturor planuri­lor îndrăsneţe de transformare, a naturii, oamenii sovietici pornesc să deschidă apelor Abu-Dariei drumul prin deşert. Canalul Turk­men care va lua naştere va porrtl de la localitatea Tahîa-Taş de P® malul fluviului, unde urmează să se ridice un uriaş stăvilar, va ocoli depresiunea Sara-Kamîş, va străbate deşertul Karazkum, mer­gând un timp dealungul albiei secate de secole a râului Uzboi, şi va lua sfârşit la Krasnovodsk, pe malul Mării Caspice. 1100 km. va fi lungimea Canalului princi­pal, de la Amu-Daria până la Ma­­rea Caspică, la care se vor adău­ga cei 1200 km. ai canalelor de derivaţie, ce vor porni în toate părţile să fertilizeze deşertul. Prin stăvilarul dela Tahia-Taş vor intra în albia Canalului în­tre 350-400 m.c. de apă pe se­­­cundă, iar mai târziu chiar 600 m.c. In drumul lor, apele Cana­lului vor fi oprite de trei mari baraje şi silite să pună în miş­­­care turbinele unor centrale hi­droelectrice, ce vor da curent ţi­nuturilor din jur. Cât de vastă este lucrarea proectată ne arată faptul că pentru îndeplinirea ei vor trebui săpaţi aproape 300 mis­­ioane m.c. pământ. Dacă amploarea construcţiei este excepţională, ritmul înfăp­tuirii ei este deadreptul uimitor: ea trebue terminată în şase ani. E interesant de relevat că cons­truirea canalului Suez, lung de 155 km, a necesitat 11 ani, iar construcţia canalului P­anama lung de 81 km, chiar 34 de ani. Prin construirea Canalului Turkmen se soluţionează nume­roase probleme: se va putea da desvoltare irigării ţinuturilor de la cursul inferior al Amu-Da­­rid­, se vor putea fixa nisipurile din Karazkum şi crea păşuni bo­gate, se va iriga întreaga parte de sud-vest a R.S.S. Turkmene, se vor crea puternice focare in­dustriale, se vor electr­if­­ia toate raioanele din vecinătatea canalu­lui, va lua naștere o nouă cale navigabilă care va uni Amu- Daria cu Marea Caspică. Iar de aci vapoarele vor pulpa porni pe Volga în sus dealungul canalelor existente, vor trece prin Mos­cova şi mai departe până în Oceanul îngheţat de Nord. însăşi cifrele cuprinse îh hotă­­rîrea Guvernului Sovietic arată cât de imense vor fi foioasele pe care le va aduce noul Canal. In pustiul de mai­uri vor fi plantate cu bumbac 1.300.000 ha., alte 7 milioane ha. vor deveni păşuni destinate desvoltării creşterii via­ţelor, şr pe o suprafaţă de 500.000 ha. se vor planta perdele forestiere protectoare. Vor lua naştere noi oraşe şi sate, noi uzine şi fabrici. Clima schimbată va permite aclimatizarea plante­lor subtropicale — portocale, lă­mâi. lată deci cum avântul oameni­lor sovietici, economia lor socia-­listă planificată, dă viaţă­ unui teritoriu uriaş, vitregit de veacuri. Câtă deosebire între aceste realizări şi cele ce se întâmplă în ţările capitaliste ! In Statele Unite de pildă, ţinuturile sece­toase ocupă mai mult de 40 la sută din suprafaţa ţării. Ele apar pe hartă ca „Marile deserturi a­­mericane”. In tot timpul existen­ţei lor Statele Unite au reuşit să fertilizeze numai vreo 8 milioane ha., ameninţate astăzi să cadă din nou în paragină, căci monopolu­ri­le capitaliste — din cauza cri­zei ce se agravează — au interes să distrugă cât mai multe pro­duse alimentare, dar nicidecum să mărească producţia lor. Ele nu vor să-şi strice preţurile, să îşi pericliteze câştigurile. In ţările capitaliste, sistemul de jaf în exploatarea pământului duce în mod inevitabil la istovi­rea şi distrugerea solului. In Sta­tele Unite, prin eroziunea apelor, zeci de milioane ha. au fost transformate în pustiu. Dar nici în Statele Unite şi nici în ce­leu­lalte state capitaliste nu se re­curge la măsuri radicale pentru a împiedica asemenea catastrofe. Lucrări gigantice, ca cele le­gate de planurile pentru con­struirea celor două hidrocentrale de pe Volga și a Canalului Turk­men, lucrări ce prevăd irigarea și punerea în valoare — în răs­timp de numai 5—6 ani — a pe­ste 22 milioane ha, nu pot fi rea­lizate în niciun stat capitalist. In pustiul trezit la viaţă în Kara Kum, productivitatea fiecărui hectar irigat va fi de 4—5 ori mai mare decât produc­tivitatea medie a pământurilor Uniunii Sovietice, dând câte două recolte bogate pe an. In ţinutu­rile brăzdate de canaluri vor fi instalate mii de pompe puterni­ce şi motoare electrice, care vor împinge apa până departe. Pe ogoare fe irigate îşi vor face a­­pariţia noile maşini agricole so­vietice : tractoare electrice, ma­şini pentru recoltarea bumbaciu­lui, orezului şi a celorlalte plante industriale. Pustiul neroditor şl cenuşiu va străluci în toate culo­rile, imensele bogăţii subterane vor putea fi valorificate. Deşer­­tul va deveni o ţară a belşugului. Giganticele construcţii ale epo­cii staliniste oglindesc forţa Statului Sovietic, a sistemului său social. Ele ne arată că U­­niunea Sovietică, nu-şi precupe­­ţeşte uriaşele resurse economice şi tehnice când e vorba de co­n­­­strucţii paşnice, menite a ridica în mod considerabil nivelul de trai al oamenilor muncii, când e vorba de construcţii menite să lărgească baza materială a comu­nismului, la înfăptuirea căruia oamenii sovietici lucrează de zor. Aceasta se întâmplă în vreme ce în Statele Unite, din banii storşi de pe spinarea poporului muncitor, miliarde de dolari sunt destinate pregătirilor de război, de pe urma căruia negustorii de sânge, imperialiştii, se aşteaptă la noi câştiguri uriaşe. Oamenii muncii din ţara noa­stră pot vedea clar în minunat tel© realizări ale popoarelor so­vietice, înfăptuite sub îndrumarea Partidului Comunist (bolşevic) condus de marele Stalin, drumul măreţ, perspectiva viitorului lu­minos spre care ii conduce Parti­dul Muncitoresc Român, drumul vieţii îmbelşugate şi fericite de mâine. Pentru noi, constructorii Cana­lului Dunăre-Marea Neagră, uria­şele lucrări care se execută în marea Patrie a Socialismului constitue un exemplu strălucit şi bogat în învăţăminte. Măreţul e­­xemplu al constructorilor sovie­tici ne însufleţeşte în munca de z! .LU ?în.116 ajută să înfruntăm şi să biruim toate greutăţile care ne stau în cale. Cu ajutorul ex­perienţei şi tehnicii sovietice — cea mai înaintată tehnică din lu­me — noi tăiem albia Canalului care va scurta drumul dintre Du­­nărea Mare şi va aduce viaţă şi belşug uneia dintre regiunile ţinute într’o stare de cumplită înapoiere de către capitalişti. Măreţele construcţii ale epocii staliniste constitue un strălucit exemplu ce ne călăuzeşte in lupta Şi munca noastră de construire a socialismului în scumpa noastră Patrie, director general a Construcţiei Ca­nalului Dunăre-Marea Neagră

Next