Scînteia, februarie 1958 (Anul 27, nr. 4128-4151)
1958-02-08 / nr. 4134
Páe 2 iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii Discutînd probleme ale sfaturilor populare nmvmiiHHiiiiiiiiiiii Participarea cetăţenilor la rezolvarea treburilor obşteştiiiiivHiiiHHPiiiiiiiiiiiiliiiiiiiiiiiiiiiiiii PĂRERI — PROPUNERI — SUGESTIIiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii Putem să obţinem rezultate mai bune Dacă în anul care a trecut sfatul nostru popular a obţinut unele succese, aceasta se datoreşte mai ales faptului că la toate acţiunile întreprinse ar căutat să antrenăm cît mai mulţi cetăţeni. Prin munca voluntară prestată de cetăţenii oraşului, anul trecut au fost pavate străzi, reparate drumuri, şanţuri şi podeţe în valoare de 755.000 lei. Mai sînt şi alte domenii ale muncii noastre, în care am primit un preţios ajutor din partea oamenilor muncii. într-o vreme, unele întreprinderi de interes local din oraş dădeau produse de slabă calitate şi la un preţ de cost ridicat. Comisia permanentă de industrie locală, cu sprijinul unor specialişti, a studiat la faţa locului cauzele acestei stări de lucruri, a ascultat propunerile muncitorilor şi tehnicienilor din diferite sectoare de activitate şi, astfel, a putut supune comitetului executiv un plan concret de îmbunătăţire a procesului de producţie în unităţile industriei locale. Acestea sunt doar cîteva exemple in ce priveşte antrenarea cetăţenilor la rezolvarea diferitelor probleme. Am făcut însă puţin faţă de sarcinile mari care ne stau în faţă. Foarte puţini oameni am atras în miunca culturală de masă şi în echipele de control obştesc. In întreprinderile şi instituţiile din oraşul nostru lucrează mulţi specialişti, dar noi n-am reuşit să-i antrenăm în diferitele noastre acţiuni, deşi aceştia ne-au oferit ajutorul lor. Anul acesta, Sfatul popular al oraşului Baia Mare are sarcini şi mai mari de rezolvat. Sîntem, totuşi, siguri că acestea vor fi realizate, căci vom folosi şi extinde experienţa bună obţinută pînă acum, vom cere sprijinul cît mai multor oameni ai muncii la rezolvarea multiplelor noastre probleme gospodăreşti-edilitare şi social-culturale. ALEXANDRU BOLOMAN vicepreşedinte al Comitetului executiv al Sfatului popular orăşenesc Baia Mare tareţeles. Ei s-au oferit să procure singuri unele din aceste materiale. In felul acesta am instalat 7 cismele. Poate că acum nu mai impresionează pe nimeni faptul că o stradă a fost electrificată. E un lucru firesc astăzi. Dar bucuria acelora care ani de-a rîndul și-au luminat casa numai cu lampa de petrol, iar acum au bec electric, este, intr-adevăr, mare Străzile 7 Drumuri şi Tropicelor din cartierul nostru au fost şi ele electrificate. Trebuie spus că mai avem încă multe de făcut. Aş vrea să amin■ tesc numai de necesitatea de a se introduce apa potabilă pe străzile Budeasa, Tropicelor şi 7 Drumuri Dacă Sfatul popular al raionului Tudor Vladimirescu ne va ajuta cu materialele necesare, sunt convins că cetăţenii din cartier vor participa la efectuarea lucrărilor. ŞTEFAN JUNCU preşedinte al comitetului străzii Ţărăncuţa din Bucureşti Cînd cetăţenii nu sînt solicitaţi Cunosc şi vechiul şi noul Ploeşti. Pot spune că în oraş s-au făcut multe lucruri cu care ne mîndrim. S-au construit noi blocuri de locuinţe, şcoli, spitale, s-au creat zone verzi etc. Toate aceste înfăptuiri sunt legate de activitatea Sfatului popular al oraşului. Locuiesc în cartierul „Moţoi‘‘, unul dintre cartierele mărginaşe ale oraşului. Şi aici s-au făcut unele îmbunătăţiri edilitare. Cu ani în urmă, nu aveam trotuare şi înotam în noroi de cum ieşeam din curte şi pînă în şoseaua Rîfov. Cu sprijinul cetăţenilor, sfatul popular a făcut trotuare şi s-au pietruit străzile Oituz şi Făgăraş. La şcoala elementară nr. 18 s-a refăcut instalaţia de încălzire. De asemenea, s-a introdus conducta de gaz pe strada Diaconul Coresi. Rezultatele puteau fi mult mai mari dacă sfatul popular ar fi folosit mai mult ajutorul maselor. Nu ştiu cum a lucrat sfatul cu cetăţenii din alte cartiere pentru antrenarea lor la rezolvarea diferitelor probleme gospodăreşti, dar cu cei din cartierul nostru n-a lucrat deloc bine. Mă refer, îndeosebi, la faptul că noi am propus de nenumărate ori să ne trimită specialişti şi unele materiale şi apoi, cu forţele noastre — fiindcă avem destule, — să introducem apă potabilă pe străzile Caporal Dumitrescu şi Amzei, să cărăm pietriş pe alte străzi care nu sunt pavate, să reparăm baia de la şcoala elementară. Propunerile noastre n-au fost luate în seamă. Poate că sfatul popular a avut şi unele greutăţi, nu zic ba. Totuşi, dacă cerea ajutorul cetăţenilor, multe din aceste probleme puteau fi rezolvate. Locuitorii cartierului „Moţoi“ sunt hotărîţi să participe cu toate forţele la rezolvarea problemelor gospodăreşti ale cartierului. ILIE NICOLAE pensionar, cartierul „Moţoi“, oraşul Ploeşti Rolul deputatului S-au scurs cîţiva ani de cînd sînt deputatul raional al cetăţenilor din Suceagu. In toţi aceşti ani am,i ţinut o strînsă legătură între Sfatul ' popular al raionului Cluj şi cetate ,unii din circumscripţia electorală în care am fost ales. Acum am fost u propus candidat în alegerile de la 2 martie. „ Anii care au trecut au fost, într-adevăr, ani bogaţi în realizări, plini de învăţăminte. Noi ne-am convins că numai cu ajutorul cetăţenilor putem realiza sarcinile mari care ne stau în faţă. Rezultatele obţinute dovedesc aceasta. îmi amintesc că în primii ani cînd am fuset ales deputat, în Suceaganu era lumină electrică, drumurile nu erau ’ pietruite, școala de 7 ani nu avea internat pentru copiii din satele mai îndepărtate. Cînd mă întîlneam cu alegătorii îmi aminteau despre toate acestea. Ei aveau dreptate, trebuia făcut ceva. Eu singur nu le puteam însă înfăptui cerinţele. M-am sfătuit cu oamenii şi, împreună cu ei, am pornit la lucru. într-o adunare am hotărît cu toţii să electrificăm satul prin autoimpunere. S-au strîns bani. A lucrat cu sîrg tot satul. Unii se ocupau de procurarea stîlpii c cu alţii de transport, de săparea gropilor, întinderea sîrmelor. Am izbutit. Acum avem lumină în casele noastre. Am amenajat şi internatul şcolii, care are 40 de locuri. Acum copiii din satele vecine — Popeşti, Viştea, Macău — au condiţii bune să înveţe carte. Şi munca cultural-educativă s-a îmbunătăţit. In sat avem fanfară şi un cor de 60 de persoane. Ne mai necăjim cu sala căminului. A devenit neîncăpătoare. Dacă ne apucam cu nădejde de lucru, dacă ceream mai mult sprijinul locuitorilor, poate că aveam acum o sală nouă. Timpul nu-i însă trecut. Prin munca întregului sat va fi rezolvată şi această problemă. Pentru repararea drumurilor din comună, am şi transportat 400 m.c. pietriş. Dacă o mai fi nevoie, vom mai transporta. Acum trebuie doar să răspîndim pietrişul pe drum. Şi aici vom cere sprijinul cetăţenilor. Sîntem siguri că-l vom primi. Oamenii din satul nostru sînt harnici, muncesc cu rîvnă pentru înfăptuirile de interes obştesc. Am vrea, de asemenea, să introducem gaz metan în sat. Este o treabă mai grea. Dacă vom primi însă ajutorul sfatului popular raional vom putea realiza şi această dorinţă a locuitorilor din Suceagu. ERNEST CHIŞ învăţător, satul Suceagu, raionul Cluj ...Şi al comitetului de stradă de meserie sunt cizmar. Lucrez la o cooperativă meşteşugărească, iar în timpul liber mai fac diferite treburi obşteşti în cartier. Acum sunt preşedinte al unui comitet de stradă din cartierul Căţelu. Drept să vă spun, munca aceasta mi-a devenit dragă, mă pasionează. Zilnic se găseşte cîte ceva de făcut în cartier. Probleme sînt multe şi, uneori, destul de grele, dar cu ajutorul cetăţenilor şi al sfatului popular raional rezolvăm treptat, treptat din ele. Bunăoară, pe strada Ţărăncuţei se simţea nevoie de pavaj şi de apă. Am adunat cetăţenii, ne-am sfătuit şi am hotărît să cerem sprijinul sfatului popular. Şi sfatul ne-a ajutat, trimiţîndu-ne piatră şi specialişti. Apoi, din fiecare familie a venit cîte cineva la muncă voluntară, şi am pavat strada. în privinţa apei a fost ceva mai greu, căci lipseau unele materiale, ca ţevi, robineţi. — Nu putem cere totul de la sfatul popular — le-am spus eu. Să vedem dacă noi n-am putea face ceva mai mult. Şi cetăţenii au în La prima vedere s-ar părea că piesa „Ultimul tren“ este o variantă modernă a poveştii îndrăgostiţilor de la Verona. Poate am şi avea justificarea s-o privim ca atare, dacă deosebirea între condiţiile sociale n-ar fi impus schimbări cu totul esenţiale. Dacă în ce priveşte cadrul şi forma, „Ultimul tren" merge pe firul duşmăniei între Capuleţi şi Montagu, conţinutul său de idei este în întregime determinat de epocă, de anii celui de-al cincilea deceniu al secolului nostru. Pe maghiarul Szabó Imre şi romîncul Claudia Vlad îi desparte ura naţională care stăpîneşte familiile lor. Ei se îndrăgostesc şi vor să-şi clădească fericirea personală în ciuda împrejurării istorice tragice create prin dictatul de la Viena. Dar deznodământul nu mai poate fi nici împăcarea la mormântul tinerilor, nici pur şi simplu Căsătoria lor fericită. Rădăcinile urii aţîţate de naţionalism sînt mai adinei decît duşmănia între familii, căci izvorul ce-o adapă este domnia şi ideologia claselor exploatatoare. Tocmai de aceea în tratarea temeilor, autorii piesei, E. Mirea şi artistul poporului Kovács György (interpret totodată al unuia din rolurile principale), au trebuit să ajungă, păstrînd cadrul unei poveşti de dragoste, la demonstrarea necesităţii unor transformări sociale. Soluţia dată de presă conflictului învederează clar şi regia spectacolului a subliniat ideea cu succes — că lichidarea vrajbei naţionale este posibilă numai odată cu înfăptuirea puterii celor ce muncesc. Generaţia noastră a fost martora unor timpuri, nu prea îndepărtate, în care ura naţională a putut face atîta rău oamenilor. Nu strică să ne aducem aminte de suferinţele şi relele trecutului apropiat,, pe de o parte pentru a le face cunoscute tineretului, dar şi pentru că infecţia naţionalistă n-a putut dispare peste noapte, fără urmă, fără rămăşiţe împotriva cărora mai avem de luptat şi azi. Conflictul piesei este complex, deşi toate ciocnirile au acelaşi izvor : naţionalismul maghiar şi naţionalismului român — vrăjmaşi deopotrivă de înverşunaţi ai înţelegerii între oameni, ai fericirii lor. Iar intensitatea ciocnirilor nu e slăbită de faptul că eroii principali ai piesei, Claudia Vlad şi Szabó Imre, care reprezintă în felul lor ridicarea deasupra prejudecăţilor naţionaliste, încearcă în zadar să se împotrivească unor uriaşe forţe potrivnice. Tensiunea nu scade, deoarece în decursul acţiunii nu se ciocnesc teze naţionaliste între ele sau acestea cu vederile progresiste, ci se frămîntă oameni, dintre care unii pornesc la atac împotriva fericirii altora. Avocatul Tiberiu Vlad, tatăl Claudiei, nu este numai un naţionalist care nu-şi lasă fiica să se mărite cu un maghiar; el este şi capul tiranic al familiei burgheze, care consideră voinţa sa lege şi puterea sa asupra familiei nelimitată. El manifestă zgomotos orgoliul naţional al burgheziei dominante. Avocatul este convins, şi convingerea îi este sprijinită din plin de condiţiile sociale ale vremii, că maseîndu-şi neomenia cu ieftine lozinci patriotarde, are dreptul să calce brutal în picioare fericirea celor doi tineri. Apáthy Aladár este misitul supus al avocatului. El încheie, împreună cu Vlad, afaceri grase pe spinarea „fraţilor săi“ ţăranii maghiari, şi colectează în el, tacit, veninul urii naţionale pînă în momentul în care, după intrarea trupelor horthyste, poate îmbrăca, odată cu costumul de gală maghiar, şi poza aţîţătorului naţionalist cu spume la gură. Nu este deloc simplă chestiunea naţionalismului : iat-o pe văduva Szabó, mama lui Imre. De fapt, ea este aceea care împiedică pînă la urmă fericirea tinerilor. La ea naţionalismul e învăluit în ceaţa unor lucruri foarte reale şi de natură să impresioneze: dragostea de mamă şi experienţa amară a douăzeci de ani de persecuţii naţionaliste. Spre deosebire de Vlad şi Apáthy, pentru care naţionalismul se traduce în avantaje materiale directe (mai mari cînd pentru unul, cînd pentru Celălalt), la doamna Szabó avem de-a face cu credinţa naivă a micului burghez în adevărul frazeologiei naţionaliste, în fericirea pe care înfăptuirea „idealurilor“ propovăduite de naţionalişti trebuie s-o aducă, chipurile, „tuturor“. Ea formulează altfel, cu tonuri mai intime, tezele şovine, se referă la lucruri care nu pot fi respinse pur şi simplu. Vorbeşte despre strămoşi, despre datini, despre greutăţile mari pe care le-ar întîmpina „străina“ căutînd să se adapteze formelor de viaţă maghiare. La ea recunoşti mai puţin izbitor decît la Vlad falsitatea şi goliciunea ideilor, interesele pe care acestea le servesc, identifici mai greu otrava şi deosebeşti mai greu omul simplu ce suferă de pe urma asupririi de micul burghez Îmbibat de orgoliu naţionalist (deşi în dosul frazelor ei frumoase se întrezăreşte rînjetul cinic al lui Vlad şi Apáthy, care au tot interesul să promoveze „convingeri“ de acest fel). De aceea, această faţă a naţionalismului este mai periculoasă, indiferent la cine se manifestă ; văduva Szabó ar putea fi tot atît de bine şi de naţionalitate romînă. Este just de aceea procedeul autorilor atunci cînd, în actul III, ne-o prezintă pe doamna Szabó ca cel mai puțin influenţată de schimbările sociale intervenite. Nu sînt însă acceptabile, nu corespund adevărului istoric, afirmaţiile ei generalizatoare cu privire la faptul că întreaga sa generaţie s-ar fi caracterizat printr-o asemenea poziţie înapoiată. Armele mamei lui Imre sînt deci mai eficace. Ea ştie şi unde trebuie să atace: nu fiul vrea să şi-l convingă, ci s-o sperie pe viitoarea-i noră. Ştie că aici poate izbîndi mai uşor, căci fata duce o grea luptă interioară. Părinţii ei părăsesc cu ultimul tren Ardealul de Nord şi dacă ea rămîne cu Imre, se rupe de familie. Şi cine ştie ce va fi apoi... Primirea rece din partea soacrei, aluziile la răul pe care-l poate căşuna viitorului lui Imre o soţie româncă o impresionează profund. Ea pleacă crezînd că Imre ar prefera cariera sa. Fiecare dintre tineri are un confident. Pe Claudia o sprijină prietenul ei din copilărie, doctorul Marius Pop, un tînăr medic, care-o iubește pe Claudia cu o dragoste sinceră, dar se sacrifică în numele fericirii ei și încearcă s-o ajute ca să se poată căsători cu Imre. Din cu totul altă stofă este croit colegul şi prietenul lui Imre, actorul-figurant Barabás. Deşi aminteşte de numeroşi eroi ai scenei, el aduce totuşi ceva nou, cu desăvîrşire particular. De la raisonneuril vechilor piese de teatru pînă la decăzuţii cu filozofie amară ai pieselor lui Cehov şi Gorki — din fiecare găsim cîte un strop nedefinit în acest Barabás. Aceasta însă nu e imiitare, precum nu este imitare nici reeditarea ardeleană contemporană a poveştii veroneze. Omenia, înţelepciunea, împletite cu accente de scepticism, sînt trăsături întîlnite şi la alţi Premiera Teatrului secuiesc de stat din Tg. Mureş eroi, însă umanismul lui Barabás, resemnarea amară şi beţia întreţesută de străfulgerări ale speranţei se manifestă în forme caracteristice unei categorii a păturii intelectuale din Ardealul anilor 1940. O mare experienţă de viaţă s-a cristalizat în înţelepciunea sa. Iar faptul că şi-a ratat viaţa nu l-a făcut să urască oamenii. El s-a ataşat puternic de tînărul actor Szabó Imre şi-l sprijină în momentele grele parcă pentru a vedea împlinit în acesta tot ce el ratase : realizarea în artă, fericirea în dragoste. Barabás se apropie cel mai mult atît de înţelegerea esenţei naţionalismului cit şi de găsirea soluţiilor. El îşi bate joc fără milă de iluziile naţionaliste ale doamnei Szabó, legate de ceea ce ar fi urmat să aducă dictatul de la Viena maselor maghiare din Ardeal. Barabás, actorul-figurant, care în cursul unei vieţi întregi n-a gustat mai mult din gloria artistică decît atît că a figurat la coada afişelor la „oameni din popor, soldaţi“, simte că forţa naţionalismului se va fringe atunci cînd la marea scenă a vieţii „oamenii din popor, soldaţii“ vor juca rolul principal. Acest „actor fără talent", de un umor sclipitor, de o ironie muşcătoare, îndreptată totdeauna împotriva ipocriziei şi a minciunii — deşi uneori face jocuri de cuvinte gratuite în goană după poantă — este în piesă purtătorul de cuvînt al ideilor umaniste; el formulează deseori cu simplitate şi cu adîncime filozofică mesajul piesei. Desigur, figura lui Barabás ar fi fost mai veridică dacă autorii ar fi sugerat în piesă existenţa forţelor sociale a căror concepţie asupra lumii i-ar fi putut insufla aceste idei şi ai căror reprezentanţi de avangardă — comuniştii romîni şi maghiari — luptau şi atunci activ împotriva reacţiunii şovine. Cei doi tineri îndrăgostiţi participă mai puţin la conflict, de aceea nici zugrăvirea artistică a figurilor lor nu este deplină. Tînărul actor Szabó Imre nu este mai mult decît un tînăr îndrăgostit. De acţionat acţionează o singură dată — Vrea să fugă după dragostea sa — dar tentativa nu-i reuşeşte şi chiar această acţiune a sa e doar povestită. Mai multe aflăm despre Claudia, a cărei îndrăzneaţă înfruntare cu tatăl ei şi curajoasa pregătire pentru noua viaţă o învestesc cu multe din trăsăturile de caracter ale femeii înaintate. Piesa ar fi cîştigat mult dacă autorii ar fi zugrăvit cu mai multă pătrundere psihologică figurile eroilor principali, mai ales a lui Szabó Imre. Nu este o sarcină scriitoricească uşoară să găseşti o dezlegare a acestui conflict dramatic, dezlegare acceptabilă atît ideologic cît şi scenic. Ura naţională dusă la paroxism, graniţele care-i despart împiedică explicaţiile şi între timp îndrăgostiţii înaintează în vîrstă. Szabó Imre îl joacă acum pe principele Veronei, nu pe Romeo, iar Claudia s-a măritat şi a şi devenit văduvă. Trebuie să treacă cîţiva ani buni chiar după eliberare pînă ce sufletele se limpezesc şi devin coapte într-atîta incit să poată veni nu numai vremea explicaţiilor, ci şi a împlinirii. Cît de noi, de împrospătaţi sînt oamenii pe care-i reîntîlnim în actul al treilea ! Oamenii şi-au găsit locul în noua viaţă, dar autorii au evitat să creeze impresia că aceasta ar însemna imediat şi fericirea şi mulţumirea deplină. Eroii piesei sînt oameni simpli care nu pricep întru totul ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă în jurul lor, dar un lucru îl înţeleg sau îl simt, şi anume că acest tren — ca să folosim expresia lui Barabás — este trenul lor, pe care nu trebuie să-l scape. Este meritul piesei că schimbările prin care au trecut eroii săi în intervalul dintre cele două acte sunt veridice. Toate şi toţi se schimbă în acest timp, în oarecare măsură chiar şi văduva Szabó, care ajunge să-şi recunoască minciuna fără a fi însă în stare s-o şi condamne. Barabás îşi ia un rămas bun înlăcrămat de la butelcuţa cu băutură. La el se vede cel mai clar Cum noile realităţi sociale fac să se topească neîncrederea, scepticismul acestor oameni simpli, care văd acum că au un rost în viaţă şi simt că au o patrie. Spre deosebire de primele două acte, al treilea este mai sărac în acţiune şi, de aceea, şi tensiunea dramatică slăbeşte aici. Ansamblul Teatrului Secuiesc de Stat din Tg. Mureş, sub regia lui Tompa Miklós, maestru emerit al artei, a prezentat intr-un spectacol excelent această nouă reuşită operă a dramaturgiei noastre. Caracterul unitar al jocului actorilor, valorificarea fără fisuri a conţinutului de idei al piesei, folosirea ingenioasă şi totodată ca măsură a posibilităţilor tehnice ale scenei sunt principalele merite ale regiei. Interpretîndu-l pe Szabó Imre, Csorba András a folosit posibilităţile oferite de rol şi a jucat cu multă fineţe şi interiorizare pe tînărul actor care, în afară de dragoste, nu cunoaşte şi nu ştie multe. Erdős Irma a dovedit de această dată că-şi poate valorifica strălucit calităţile şi într-un rol modern. Jocul ei a avut o mare prospeţime, a comunicat o sinceritate nemijlocită a sentimentului. A fost hotărîtă şi totuşi tandră, dîrză în dragostea ei şi totuşi influenţabilă. Linia dezvoltării Claudiei, fidelitatea ei sufletească faţă de prima dragoste au găsit o exprimare neştirbită în jocul actriţei. Sarlai Imre a interpretat expresiv şi cu simţul măsurii rolul lui Tiberiu Vlad; el ar fi putut însă îmbogăţi interpretarea printr-o mai puternică accentuare a specificului naţional. Szabó Ida a adîncit, a interiorizat rolul soţiei, al Augustei Vlad, deşi aceasta a reprezentat pentru ea un tip de personaj cu totul nou. Marius Pop a prins viaţă în interpretarea lui Lohinszky Loránd. Talentatul actor a reuşit să prezinte convingător această figură destul de pasivă. Autorii au zugrăvit cu mijloace caricaturale figura lui Apáthy Aladár ; pe această linie a mers şi interpretarea reuşită care a abuzat însă pe alocuri de mijloace exterioare dată rolului de actorul Tamás Ferenc. Rolurile cele mai realizate în text, văduva Szabó şi Barabás, s-au bucurat de excelente interpretări actoricești. Kőszegi Margit, artistă emerită, a creat o convingătoare doamnă Szabó, în care s-a concentrat toatǎ mîndria masei de „domni“ maghiare, aparenta sa curăţenie, cinste şi sinceritate, care — atunci cînd interesele sale o cer - se împacă perfect cu minciuna. Interpretarea a exprimat foarte bine sentimentele contradictorii ce se ciocnesc în sufletul mamei lui Imre, îndîrjirea cu care apără, ca o lupoaică, interesele închipuite ale fiului ei, precum şi cruzimea prejudecăţilor în numele cărora calcă orice în picioare. Kovács György a croit pe măsura sa rolul lui Barabás şi a rezolvat această figură complexă atît de degajat şi cu atîta firesc. Incit această interpretare se aliniază pe merit alături de celelalte mari şi neuitate creaţii ale sale. A găsit de fiecare dată tonul şi gestul cele mai potrivite pentru a transmite sălii omenia şi sinceritatea, demne de un mare artist, ale modestului figurant. Ceilalţi membri ai ansamblului — Gömöri Emma în rolul Anei, Lantos Béla în regizor, Varga József în sufleur, Szamossy Kornélia în Janeta, Tabódi Mária în doica şi Nagy Jolán în infirmiera — s-au integrat armonios în spectacol. Piesa lui Eugen Mirea şi Kovács György a îmbogăţit repertoriul general al teatrelor noastre cu o operă valoroasă şi folositoare. Fără îndoială, vom revedea în curînd „Ultimul tren‘‘ tradusă în limba romînă şi jucată ţi pe alte scene. KOVÁCS JANOS ULTIMUL TREN de Eugen Mirea şi Kovács György SCÎNTEIA Inserale Sfatului popular al oraşului Arad se produc pe lîngă flori ce servesc la decorarea parcurilor şi străzilor şi numeroase fiori la ghivece care sînt valorificate prin florăriile oraşului La Casa agronomului Joi s-a deschis, la Casa agronomului din Bucureşti, un curs pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din gospodăriile colective — preşedinţi şi ingineri agronomi. La acest curs, specialişti din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, precum şi unele cadre didactice vor expune mai, multe lecţii, legate de activitatea de conducere a gospodăriilor colective şi de aplicarea metodelor agro-zootehnice. In prima zi, tov. A. Vaida şi T. Dumbravă, din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, au ţinut lecţiile: „Conducerea gospodăriei colective, munca consiliului de conducere, a preşedintelui, activitatea adunării generale, relaţiile gospodăriei cu alte întreprinderi şi instituţii de stat“ şi „Rolul şi sarcinile comisiei de verificare din G.A.C.“ Pentru o mai bună însuşire a materialului predat, lecţiile sunt urmate de discuţii, în care cursanţii dau exemple concrete din gospodăriile lor în ceea ce priveşte felul cum rezolvă unele probleme. Aceasta constituie şi un preţios schimb de experienţă. In ciTEVA RINDURI • In cinstea alegerilor de deputaţi in sfaturile populare, la căminul cultural din Jilava a fost amenajat un studio pentru emisii locale ale staţiei de radioficare din comună. In prezent se procură materialele necesare instalării unui studio asemănător la staţia de radioficare din comuna Popeşti-Leordeni. Pînă la 2 martie studioul va intra în funcţiune. • De curînd au apărut în Editura ştiinţifică numeroase lucrări din domeniul economic, financiar şi ştiinţific. Printre cele mai importante, apărute zilele acestea în vitrinele librăriilor, se numără şi „Tehnica comerţului exterior“, „Geografia economică a R.P.R.“, „Unele probleme ale revoluţiei industriale în Romînia“. • In ziua de 8 februarie Teatrul Naţional din Craiova şi-a redeschis stagiunea cu piesa „Tudor din Vladimiri“, de Mihnea Gheorghiu. In actuala stagiune, Teatrul Naţional din Craiova a mai pregătit spectacolele : „Ultima generaţie", „Ani de pribegie", „Sfirşitul pămîntului“ şi altele • In comuna Măieruş din apropierea fabricii de cărămizi şi ţiglă „Reconstrucţia" din Feldioara s-a descoperit un nou zăcămînt de argilă pentru fabricarea ţiglelor. Pînă acum argila necesară pentru fabricarea ţiglelor se aducea de la cariera fabricii „7 Noiembrie" Sighişoara. In urma studiilor făcute, s-a stabilit că argila de Măieruş poate fi folosită la fabricarea ţiglelor de calitate. Noua carieră s-a şi deschis. In urma lucrărilor ce urmează a fi executate pe şantierul de construcţii al fabricii „Firul Roşu" din Tălmăcii, raionul Sibiu, capacitatea de producţie a fabricii se va mări simţitor. Vor fi extinse secţiile de filatură, răsucitorie, finisaj chimic etc In acelaşi timp, vor fi construite depozite, construcţii auxiliare, clădiri sociale şi de locuit. Paralel cu aceste lucrări, urmează să fie indiguit rîul Sadu pe porţiunea din vecinătatea fabrici. • In luna ianuarie, peste 47.000 de ţărani muncitori din regiunea Suceava, au vizionat diferite filme, mai mult de 35.000 au audiat conferinţe iar mii de ţărani muncitori au participat la programele artistice săptămînale prezentate la cele 593 cămine culturale din regiune. Tot pe lîngă căminele culturale funcţionează 303 cursuri agrozootehnice de masă la care participă aproape 10.000 ţărani muncitori, iar peste 2.500 ţărănci muncitoare urmează cursurile agricole, sericicole şi legumicole. • Aproape 23.000 de cititori din regiunea Hunedoara au citit în anul 1957 peste 450.000 de volume. Numai la bibliotecile săteşti s-au citit în cursul anului trecut 136.645 cărţi. Recent, secţia de învăţămînt şi cultură a Sfatului popular regional Hunedoara a acordat celor mai activi bibliotecari premii în bani şi menţiuni. Erupţii (Urmare din pag. la) „listele negre" ca să nu poată fi nicăieri angajat. Patronii americani instauraseră legi ca în Texas.. Muncitorii lucrau cîte 12 ore, fără drept de concediu, tot anul. Erau la cheremul patronilor care le dijmuiau, ori de cite ori şi oricum voiau, salariile. Protecţia muncii şi asistenţa medicală lipseau cu desăvîrşire. Toate astea, in timp ce beneficiile încasate în fiecare an de ,,anonimii“ societăţii treceau peste jumătatea capitalului total investit. In 1944, cînd războiul se apropia de sfîrşit, patronii de la Newi York au ordonat nimicirea rafinăriei. Sute de bombe i-au răscolit măruntaiele... Azi ea nu numai că este refăcută ci, pe o suprafaţă uriaşă în jur, s-au construit şi se construiesc zeci de clădiri industriale pentru blocul de ulei care a şi intrat parţial in funcţiune. Pe locul clubului american — local de zaiafeturi şi desfrîu — distrus de bombe, s-a înălţat o clădire frumoasă în care se află cantina, clubul şi biblioteca. Pe marginea şoselii care duce spre oraş se înşiruie locuinţele individuale ale rafinorilor (construite cu ajutor de la stat) precum şi două blocuri arătoase cuprinzînd fiecare cîte 18 apartamente. Vestiare cu băi la fiecare secţie din rafinărie, un încăpător cămin muncitoresc pentru necăsătoriţi , apoi concediile petrecute la casele de odihnă de la Vasile Roaită şi Poiana Stalin... Şi despre cîte alte realizări din anii noştri, în folosul rafinarilor de la fosta „Romîno- Americana", nu s-ar mai putea vorbi! In cabinetul direcţiei de la fosta ,,Astra Romînă“ ne-a întîmpinat un muncitor. Tovarăşul Manea Ionescu are părul alb, potrivit cu vîrsta, deşi se ţine drept ca la 20 de ani. Vin muncitor a fost făcut director. Şi s-a dovedit a fi un conducător priceput. Intr-o vitrină el ne-a arătat expuse produsele rafinăriei — un număr aproape dublu de sortimente faţă de ceea ce se producea aici în trecut. Conducindu-ne apoi prin rafinărie, prezentindu-ne instalaţiile noi, moderne, conduse competent de muncitori ne-a informat că acum se prelucrează de două ori şi jumătate mai mult ţiţei ca altădată, pe vremea patronilor. Mai mult ca altădată... Pretutindeni oamenii au ţinut să facă această comparaţie punînd în cumpănă trecutul cu prezentul. Adeseori, in această balanţă, talgerul trecutului a rămas gol. Intr-adevăr, ce interes aveau patronii să construiască creşe şi cămine pentru copiii muncitorilor, aşa cum există azi ? Nu existau pe atunci nici dispensarul cu staţionar,imae lucrează 7 medici, nici clubul cu sală de spectacole de aproape 1.000 de locuri, cu bibliotecă şi săli de şah. în atelierul mecanic am cunoscut un muncitor vîrstnic care avea o poreclă ciudată. Ne-am oprit cîteva minute să-i ascultăm povestea. Pe Ion Niculescu, prea puţini lucrători de aici îl cunosc după numele lui adevărat. Dacă-l întrebi însă: „N-aţi văzut pe Baracă“ ? — toţi ţi-l arată. De unde i s-a tras oare noul botez ? Taică-său era un cizmar nevoiaş cu o casă de copii. Ca să aibă un adăpost şi-a înjghebat omul o baracă de scinduri pe malul Dimbului, la marginea oraşului. Odată, in urma unei ploi torenţiale, rîuşorul s-a umflat într-atîta încît a smuls şi a dus cu el baraca sărăcăcioasă a cizmarului din care abia s-a putut salva el, nevasta şi copiii. De atunci i-a rămas porecla de „Baracă“. Şi copiii au primit-o ca singură moşteinire. La despărţire, „nenea Baracă“ ne-a invitat să trecem după masă pe strada Bihorului la nr. 26, ca să-i vedem locuinţa confortabilă, construită cu sprijin de la stat... Pădure de sonde, uruit de granicer gîlguitul continuu al ţiţeiului pe conducte... La Băicoi şi la Cîmpina, la Boldeşti, Moreni şi Ţintea, la Drăgăneasa şi Berea. O mulţime de turle noi. Cum rămîne atunci cu mult trimbiţata teorie a secătuirii petrolului romînesc vinturată de societăţile capitaliste înainte de a-şi lua tălpăşiţa ? înainte de a porni intr-o raită prin schele îl vizitasem pe tovarăşul inginer Olteanu, geologul şef al trustului de foraj-extracţie din Ploeşti... îl găsisem aplecat asupra unui teanc de hărţi vechi pe care erau încercuite cu roşu insule de cerculeţe negre de lîngă care lipseau iniţialele societăţilor de altă dată. Erau sondele noi. Ne-a descifrat apoi şi alte semne care reprezentau sondele reactivate din fostele regiuni „moarte“. Numai în anul trecut, prin muncă dîrză, eroică (socotind doar rezultatele înregistrate la trustul din Ploeşti) petroliştii Văi Prahovei au redat viaţa a numeroase sonde al căror debit a sporit producţia naţională de ţiţei cu peste 24.000 tone. Am văzut la faţa locului „insuliţele“ încercuite pe vechile hărţi, marcînd zăcămintele noi descoperite Ungă Berea răvăşită, la Arbănaşii părăsiţi de capitalişti, la Drăgăneasa şi prin alte părţi, ne-am oprit lîngă sondele săpate înclinat sub imensul bloc de sare de la „Seninul“ şi lîngă cele de mare adîncime forate la Boldeşti, am mers de-a lungul conductelor prin care coboară torentele de ţiţei extras de pe platoul înalt de la Podeni... E rodul muncii titanice a petroliştilor noştri. Eroismul lor a rămas adesea anonim, neştiut, dar fiecare picătură de petrol îl poartă în ea, ca un briliant. Pe unde am trecut am intîlnit însă şi o altă renaştere: a satelor şi oraşelor petrolifere, cufundate altă dată în beznă şi mistuite în neagră mizerie. Grădiniţă de copii, stadion şi case noi la Cîmpina, blocuri muncitoreşti, club, spital, toate noi — la Moreni; safa de festivităţi, locuinţe pentru brigadieri şi sondorii şcoală de calificare — la Boldeşti; dormitoare la Berea şi Drăgăneasa... Şantiere noi pun temelia altor aşezări ce vor apare pe harta Văii Prahovei. ...E aceasta o încununare a luptei pe care au purtat-o petroliştii în anii marilor erupţii de jaf şi minte. CĂRŢI NOI ! ESENIN : Poezii — poeme. (In ro- To mîneşte de G. Lesnea), 260 pag. 1 — 9,25 lei Cartea rusă. ţg. OPRESCU : Jurnal de călătoriei 1 — 124 pag. — 3,75 lei. Cartea I [ rusă. I -NICOLAE JIANU : Drumul spre I cer — nuvele — 280 pag. — 15 lei. Ed. Tineretului. ♦ ’ HORIA STANCU : Cezar Petrescu ! . — 132 pag. — 2 lei. E.S.P.L.A. I IDIONISIE ŞINCAN: Ceairul lui Jian — schiţe. — 104 pag. — ♦ 1 3 lei. Ed. Tineretului. ţ Nr. 4134