Scînteia, iulie 1970 (Anul 39, nr. 8472-8502)
1970-07-01 / nr. 8472
PAGINA 2 faptul DIVERS Vînătoare fără... puşcă Emeric Pop, paznic la Ocolul silvic Lunca Bradului (Mureş), cunoaşte 17 000 hectare de păduri ca pe propriile-i buzunare. In „grădina“ sa trăiesc tot felul de sălbăticiuni , urşi, mistreţi, lupi sau vulpi. Iarna trecută el s-a întors din vinătorile la care a participat cu 7 lupi, 12 vulpi şi 3 mistreţi. O „recoltă“ care — să recunoaştem — poate stirni invidia multor pasionaţi ai expediţiilor cinegetice. Pasiunea lui Emeric Pop rămîne insă vinătoarea „fără puşcă“. Ochiul lui ager pătrunde chiar şi in cele mai ascunse cotloane. Aşa se şi explică faptul că, pînă acum, a reuşi să prindă 2 pui de lup, 3 de vulpe şi un rîs — care vor deveni locatari ai diferitelor grădini zoologice — precum şi ciţiva viţei de ciută, în vederea repopulării altor păduri. Răcoritoare „tari“ Ne aflăm in plin sezon canicular. Răcoritoarele sunt binevenite la tot pasul. Unii dintre slujitorii lui Mercur sunt insă de altă părere. Deunăzi, nu nu mai puţin de cinci complexe alimentare (in care funcţionează ţi cofetării) din cartierele Balta Albă şi Titan, nu se găsea nici un strop de pepsi-cola. în schimb, fiecare cofetărie desfăcea, in cantităţi industriale... bere. Ce-i drept, răcoritoare şi ea, în plus, superioară in... grade ! Dar acesta nu este un argument pentru a lua locul adevăratelor băuturi răcoritoare. Drept pentru care aşteptăm ca Direcţia comercială a Capitalei să găsească soluţiile cuvenite. Lor cine le pune diagnosticul ? De obicei, orice boală vine atunci cînd omul nici nu se aşteaptă. Iată insă că, şi în acest domeniu, imprevizibilul începe să cedeze locul unei programări de o precizie uimitoare. Ecaterina Cosma din Oradea şi-a propus să se îmbolnăvească tot aşa fel incit să i se acorde un concediu medical de trei luni de zile. S-a dus la un medic care i-a spus (şi eliberat un certificat) că suferă de o boală pentru un concediu doar de cîteva zile. „Pacienta“ , însă nu s-a descurajat. A mers rind pe rînd la alţi cinci medici, a obţinut opt certificate medicale (cu cinci diagnosticuri diferite) şi, în final, a ajuns tot acolo unde dorea , din 90 de zile , 83 în concediu. După acelaşi procedeu, E. Kiss de la fabrica de textile „Crişana“, intr-o singură lună, a dobîndit cinci certificate medicale care poartă parafa a nu mai puţin de patru medici. Şi aşa, cite puţin, cite puţin, se adună anii. M. Pohor de la fabrica de confecţii din localitate a strîns pînă acum 41 de certificate medicale, care i-au adus 574 zile de concediu ! E o performanţă. Dar, după cit se pare, unii medici orădeni ţin neapărat ca ea să nu se oprească aici, în cit timp va putea fi depăşită ? În umbră Nu se poate spune că Ciornă Remus-Ştefan (născut in anul 1941 în oraşul Sibiu) n-ar fi consecvent cu sine însuşi. Acum şase ani, judecătoria din Sibiu l-a obligat la plata unei pensii lunare de 150 lei pentru întreţinerea unui copil. De indată ce s-a pronunţat această sentinţă, dumnealui a hotărit să se facă nevăzut. Spre sfirşitul anului trecut, a apărut pe şantierul Filaturii din oraşul Olteniţa, dar exact in momentul cind era să fie identificat a reuşit să dispară. Sentinţa amintită (şi alta care va veni automat după aceasta!) il urmăreşte insă in continuare. Cioază insă nu capitulează : stă ascuns în umbră şi speră să rămină aşa pină cînd va veni vremea să ceară el pensie de întreţinere de la copil! De aceea, dacă-l întilniţi, scoateţi-l la lumină ! Daţi de lucru lui Sfarmă- Piatră! Ştiţi ce este un concasor ? Un fel de „Sfarmă-Piatră“ mecanic. Un asemenea utilaj, mult solicitat în aceste zile în construcţii, stă de 8 luni părăsit, între blocurile de pe „Platoul românilor“ din Alba Iulia. A fost transferat în luna decembrie 1969 de la Trustul de construcţii Hunedoara către întreprinderea judeţeană de construcţii-montaj Alba. Deoarece ii lipseau cîteva piese, noul stăpîn a refuzat să-l ia în primire. In luna martie 1970, i-au fost adăugate şi piesele lipsă. Totuşi „Sfarmă-Piatră“ a rămas nemişcat. Conducerea întreprinderii amintite aşteaptă oare să-l pună la treabă după ce... se va alege praful şi pulberea de el ? Rubrice redactate de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID , cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" „Cartea de vizită" a celor mai multe magazine s-a îmbogăţit simţitor răspunzind exigenţelor în firească evoluţie ale cumpărătorilor. Progresul tehnic contemporan a determinat, printre altele, sporirea cantităţilor de mărfuri, diversificarea lor accentuată. S-au creat astfel premisele materiale ale aprovizionării populaţiei cu mărfuri de consum de calitate superioară intr-un sortiment tot mai variat care să satisfacă toate cerinţele, exigenţele şi gustul consumatorilor. Dar pentru ca aceste deziderate să se realizeze, în prezent — după cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — „se impune îmbunătăţirea reţelei comerciale, o mai aprofundată şi sistematică studiere a cerinţelor pieţei, în vederea orientării corespunzătoare a producţiei bunurilor de consum“. In rîndurile de faţă ne-am propus să facem investigaţii asupra modului in care comerţul acţionează pentru cunoaşterea pieţei. Ne-am ales două sectoare comerciale : cel de confecţii şi cel de încălţăminte. Alegerea n-a fost întîmplătoare, ea a fost determinată de faptul că în ultimii ani producţia a oferit cantităţi îndestulătoare de asemenea mărfuri. Numai anul trecut vînzările de confecţii realizate au fost de peste 5,8 miliarde lei, iar cele de încălţăminte de aproape 4 miliarde lei. Dar nu numai factorul cantitativ a fost determinant în opţiunea noastră. Realizările celor două sectoare amintite depind — mai mult decit oricare altele — de măsura in care răspund gustului, modei şi exigenţei cumpărătorilor. Ne începem investigaţiile în magazine, veriga de bază a comerţului. Am intrat într-una din cele mai selecte galanterii de pe Calea Victoriei. Am cerut un obiect de uz larg : o cămaşă. — N-avem cămăşi în dungi cu nr. 39, ne-a informat vînzătoarea abordind, de circumstanţă, o tristeţe... profesională. — Dar de care aveţi ? — Tot cu dungi, dar nr... 44 ! — De ce nu cereţi de la depozite şi cămăşi cu nr. 39 ? Doar nu toţi oamenii... — D-stră ? — a intrat vînzătoarea in discuţie cu alt cumpărător. Era un semn vădit că timpul afectat nouă se epuizase... La alte 12 galanterii s-a petrecut aproape acelaşi lucru : unde corespundea numărul, nu corespundea contextura ; unde găseam şi una şi alta, nu se potrivea talia, şi invers. Nepotrivirile s-au menţinut, ba au apărut cu o frecvenţă şi mai mare în magazinele care pun in vinzare costume bărbăteşti. La unitatea „Confecţia“ de pe Lipscani nr. 55, unui cumpărător destul de înalt şi voinic, costumul cel mai potrivit îi „cădea“ aşa de lejer incit — dacă l-ar fi cumpărat — trebuia dus din nou la croitor. Magazinul „Diana“. Păşindu-i pragul, gâdeşti că de aici nimic nu poate lipsi. „Pantofi de 89 lei cu numere mici nu avem“ — auzim explicaţia dată de vînzătoare unei cliente. „Nu, nici din cei de 93 lei. Nici...“. Magazinul „Select“-Buzău : „N-avem pantofi bărbăteşti de 113 lei decit numărul 43 şi 44 — mai încercaţi“, încercăm şi noi la alte 17 magazine de specialitate din Bucureşti, Oradea şi Buzău. Situaţia este identică : cind găseşti culoarea şi modelul, nu există numărul potrivit, cînd găseşti numărul, nu se combină cu modelul... Ca la confecţii. De fapt nu spunem lucruri noi — un sondaj a arătat că din aproximativ 9 000 de cumpărători, aflaţi în magazinele de încălţăminte, aproape jumătate n-au reuşit să cumpere nimic. Motivul ? Peste 2 000 de cumpărători (50 la sută din cei care au renunţat) n-au găsit mărimea dorită. Ne oprim aici cu exemplificările. Convorbirile avute cu nenumăraţi vînzători, specialişti în comerţ, cu reprezentanţi ai forurilor responsabile de destinele activităţii organizaţiilor comerciale au readus in discuţie metodele prin care comercianţii urmăresc să sondeze gustul public pentru a realiza acea cumpănă necesară între producţie, ofertă şi consum. Cea mai simplă şi o primă verigă in tot acest lanţ îl constituie folosirea Caietului de sondare a cererii (aflat la vînzător). Am făcut lectura cîtorva file dintr-un asemenea caiet. Ce scria acolo ? Transcriem din caietele găsite la magazinul „Confecţia“ de pe Lipscani nr. 55, „Pantaloni tergal , costume uni (!?) , sacouri... băieţi“ , etc., etc. Care va să zică, avem în faţă primele semne de sondaj public. „Ca să-şi facă datoria şi mai ales să îndeplinească o formă, al cărui rost nici nu-l prea înţelege, un vînzător oarecare a notat o oarecare cerere de... pantaloni de tergal ! Şi, mai departe, ce se întîmplă mai departe ? Am întrebat pe şeful magazinului de confecţii de pe strada Lipscani : — Vă folosesc la ceva caietele de prospectare a cererii de consum ? A zimbit şi a replicat : — Vânzătorii cunosc pe dinafară ceea ce se cere şi ce nu. Pe urmă, avem merceologul, care şi el cunoaşte... Ce concluzie se poate trage ? Că cel puţin o parte din responsabili au o mentalitate stranie, un mod de a gindi şi proceda rudimentar. Fireşte, in cazul în care un vînzător ar vinde toată ziua numai batiste, ar fi posibil să ţină minte „pe dinafară“ ce culori sau mărimi sunt mai solicitate. Dar un magazin de confecţii pune în vinzare mii de sortimente ! Şi dacă nu notează nimic, pe ce bază formulează vînzătorul cererea . Simplu : după inspiraţie, „ochiometric“. Cînd vine vorba despre studiul cererii de consum, comercianţii se întrec în a etala avantajele unei metode folosite pe larg : expoziţia. Intr-adevăr, privind lucrurile din punct de vedere teoretic, metoda respectivă ar putea aduce organizatorilor un substanţial volum de informaţii. Sunt folosite datele culese cu prilejul organizării expoziţiilor, parăzilor modei ? De multe ori — cam prea adesea — expoziţiile şi mai ales parăzile modei au un caracter mai mult festiv de... paradă. Nimeni nu înregistrează, decit după ureche, sugestiile, preferinţele cumpărătorilor. Totuşi la O.C.L. „Confecţia“ — Bucureşti s-a organizat mai judicios o paradă a modei de primăvară-vară 1970. Rezultatul practic? Suntem în miezul verii, iar taloanele în care cumpărătorii îşi notaseră conştiincios impresiile le-am zărit deunăzi zăcînd grămadă... toropite de căldură, pe biroul directorului O.C.L. ! Despre prelucrarea lor nici vorbă. E oare raţional să investim timpul şi banii în acţiuni despre care ştim din capul locului că se nasc... moarte . Am dorit să împărtăşim acest punct de vedere conducerii O.C.L. „Confecţia“. După ce ne-a ascultat cu multă atenţie şi răbdare, tovarăşul director a clătinat capul oarecum înţelegător şi ne-a împărtăşit un punct de vedere propriu, diametral opus ! A zis : „ Iată cum şi pe ce temeiuri întocmim noi necesarul de marfă , cunoaştem din datele noastre statistice volumul de îmbrăcăminte vîndut cu un an în urmă, pe grupe de consumatori , copii, adolescenţi, femei şi bărbaţi. Acesta e, să-l numim noi aşa, cadrul general al cererii. Pentru ca cererea să fie şi mai exactă (mai trebuie oare ?! n.a.) trecem şi analizăm situaţia... inventarelor semestriale. Ce ne arată ele ? Ele ne arată situaţia stocurilor, deci a mărfurilor de care dispunem şi a articolelor greu vandabile ; ne mai arată pe sortimente mişcarea mărfurilor. Urmează o consfătuire generală cu vînzătorii, în urma căreia formulăm necesarul de marfă către furnizorul nostru : întreprinderea comerţului cu ridicata. Aproape uluiţi de acest studiu „adine“ şi „multilateral“ al cererii, am făcut o deplasare la furnizor. Aici am pătruns mai in profunzime in mecanismul aprovizionării. Ce face I.C.R.T.I. după ce primeşte cererile tuturor organizaţiilor comerciale ? Le centralizează şi, combinind rezultatul cu propriile sale aprecieri, lansează comanda către industrie. E bine . E rău . Dacă raidul cu care am început aceste însemnări — din care s-a desprins, credem, că cererea cu oferta se potrivesc, uneori, ca mănuşa stingă la mina dreaptă — nu a fost totuşi destul de edificator, sau rezultatul poate fi bănuit a fi rodul unor constatări subiective, iată o dovadă certă : în pofida tuturor „studiilor“ şi măsurătorilor făcute de-a lungul anilor, O.C.L. Confecţia retuşează peste 50 la sută din costumele vîndute. Este de-a dreptul inadmisibil ! Amplificind investigaţia, am constatat că in nici unul dintre cele 50 de magazine de confecţii şi Încălţăminte din Bucureşti, Oradea şi Buzău nu ni se poate face dovada existenţei unui instrument eficace de cunoaştere şi măsurare a cererii de mărfuri a populaţiei. Directorul organizaţiei comerciale de produse industriale Buzău, ca şi directorul comercial al I.C.S.T.I. Oradea au încercat şi ei să ne vorbească de existenţa aceloraşi caiete pentru studierea cererii (caiete în care, după cum am văzut, nimeni nu notează niciodată nimic). — Ce studii, ce analize s-au întreprins la nivelul O.C.L. 7 — l-am întrebat pe Nicolae Răduţă, din Buzău. „Studii 7Ne-a privit cu uimire, ca şi cînd i-am fi cerut să studieze vreun corp ceresc îndepărtat !). Noi urmărim cu metodele cunoscute evoluţia vinzărilor, colectăm date şi le trimitem direcţiei comerciale, ministerului sau Institutului de cercetări comerciale...“. — Dar, pe plan local, deci în cadrul organizaţiei comerciale pe care o conduceţi, ce date folosiţi pentru aprovizionare ? — Nu folosim nimic. Trimitem mereu forurilor spre cercetare... Iar ele nu ne comunică nimic din ceea ce cercetează ! Suntem prin urmare în faţa unei ecuaţii cu două... cunoscute : a — la nivelul O.C.L. nu se valorifică — culmea — nici măcar propriile date (aşa incomplete, cum sunt) şi b — în schimb ele sunt pompate cu perseverenţă forurilor ierarhice, care le păstrează pentru ele. De ce ? Cea mai mare parte din uriaşul volum de informaţii trimis spre organele centrale este folosit (după cum aflăm de la Institutul de cercetări comerciale) pentru întocmirea unor studii macroeconomice, care dau imaginea generală a pieţei, a tendinţei cererii. Nu punem la îndoială necesitatea unor asemenea studii, dar nu putem înţelege de ce, atunci cînd aplicarea în practică a cercetării ştiinţifice devine un imperativ pentru orice ramură, în comerţ fluxul informatic are o direcţie unică de jos în sus. Este vorba aici de o vădită neglijare de către verigile centrale ale comerţului a importanţei deosebite pe care o au organizaţiile comerciale, cele care comandă şi aduc efectiv marfa în faţa cumpărătorilor. Nu putem însă să trecem cu vederea nici ignorarea, în continuare, de către reprezentanţii comerţului local din Oradea, Buzău, Bucureşti ş.a.m.d. a posibilităţilor şi rezervelor interne pe care le au şi nu le valorifică. Sondajele de mică amploare, indiferent de forma lor, sunt binevenite pentru magazine, sunt metode care, bine puse la punct, aplicate de către organizaţiile comerciale cu atenţie şi rigurozitate ştiinţifică, ar permite fundamentarea mai judicioasă a comenzilor şi aprovizionării, asortarea şi formarea sortimentului comercial. Din păcate, am întîlnit doar o singură acţiune de acest fel : O.C.L. Incălţămintea-Bucureşti a sondat prin chestionare preferinţelor cetăţenilor pentru iarna următoare. Este adevărat, un lucru bun, dar singular, pasager şi deci insuficient. Ce se va întîmplă miine cu cerinţele curente, nesatisfăcute azi ? — Este drept, noi nu cunoaştem bine care este structura cererii de mărfuri a populaţiei — ne declară Aurelian Boroga, directorul O.C.L. Incălţămintea-Bucureşti. Mijloacele pe care le avem, actualul sistem de evidenţă nu ne permit să cunoaştem decit valoric ceea ce am vîndut. Aşa se explică şi faptul că dezasortările în structură (a culorilor, modelelor, mărimilor etc.) pot fi surprinse doar aproximativ. Soluţia cea mai bună ar fi, după părerea mea, introducerea unui sistem informaţional bazat pe etichete care să însoţească marfa. Etichetele ar urma să cuprindă : modelul, culoarea, preţul etc. Colectate, centralizate şi analizate, ele ar oferi operativ şi permanent imaginea reală a cererii cumpărătorilor. Din păcate, nu s-a ajuns încă la o înţelegere cu producătorii. Ei susţin că introducerea acestor etichete costă. (Intr-adevăr costă. Dar s-a întrebat cineva cit de puţin costă ele în raport cu sumele investite în munca de concepţie, în materiile prime, în circulaţia unei mărfi care nu se vinde niciodată — n.n.). Am putut constata, totuşi, că acolo unde convingerea că producţia şi comercializarea bunurilor de consum trebuie să aibă la bază studii ştiinţifice s-au făcut paşi pe linia cunoaşterii evoluţiei cererii. Din iniţiativa fabricii „Clujeana“, s-a realizat un interesant studiu monografic despre tendinţele volumului şi structurii cererii de încălţăminte a populaţiei. Folosind metode moderne de investigare, specialiştii Institutului de cercetări comerciale au ajuns astfel la interesante concluzii, ba mai mult, spre deosebire de alte dăţi, au făcut şi propuneri pentru înlăturarea deficienţelor. Ne-am închipuit că acest studiu a devenit „cartea de căpătâi“, un îndreptar pentru fiecare merceolog, că pe baza acestuia fiecare gestionar a primit indicaţii precise privind alegerea culorilor, modelelor, mărimilor celor mai solicitate de cumpărători. Ne-am înşelat. In afară de „Clujeana“ şi I.C.R.T.I. Bucureşti, nimeni nu mai posedă vreun exemplar din respectivul studiu. Celălalt sector — cel de confecţii — analizat parţial la începutul anchetei noastre, ne-a pus tot în faţa unei acţiuni neterminate. Deşi industria a fost de acord — după mulţi ani de discuţii — să ataşeze confecţiilor, ca şi la încălţăminte, „taloane detaşabile" care, de asemenea, centralizate, prelucrate şi interpretate dau o imagine mai completă asupra cererii de confecţii, totuşi, la ora actuală, nu numai că nu există un studiu „la zi“ realizat pe baza acestor taloane mult discutate, dar aceste potece de carton „scumpe“ sunt pur şi simplu aruncate ! „Ce putem face “ se întreabă directorul Institutului de cercetări comerciale. Direcţia comerţului cu textile-încălţăminte din M.C.I., beneficiarul nostru, nu ne mai comandă prelucrarea taloanelor. De ce ? Pentru că nu au simbolizată pe ele şi culoarea mărfii“. In legătură cu tema în discuţie am avut convorbiri cu specialişti şi conducători ai unor direcţii din Ministerul Comerţului Interior, care, într-o variantă sau alta, au confirmat o realitate : la ultima şi cea mai importantă verigă a comerţului — acolo unde are loc înfruntarea dintre cerere şi ofertă, acolo unde se simte cel mai bine pulsul pieţei, unde se nasc comenzile ce se vor materializa după contractări — studiul ştiinţific al cererii lipseşte cu desăvîrşire, însemnările de faţă n-au dezbătut toate metodele şi mijloacele existente şi încă nefolosite. Ceea ce surprinde este faptul că peste tot, la toate nivelurile ierarhiei comerciale, deşi există de ani de zile conştiinţa ineficienţei mijloacelor de cercetare aplicate pînă acum, nu s-au adoptat încă soluţii corespunzătoare pentru utilizarea unei metodologii riguroase. Socotim că trebuie să se treacă cu toată seriozitatea la iniţierea unor măsuri de mare operativitate, care să permită studierea ştiinţifică a cererii de mărfuri, sondarea gustului public — condiţie indispensabilă creşterii eficienţei activităţii comerciale şi îmbunătăţirii aprovizionării şi deservirii populaţiei. Gheorghe GRAURE George POPESCU CUM SE POTRIVEŞTE MĂNUŞA DREAPTĂ LA MÎNA STÎNGĂ In aceste zile la Eforie-Nord Foto : Gh. Vintilă CAILE FERATE ÎN SPRIJINUL TURISMULUI In această perioadă de virf a activităţii turistice, s-au luat măsuri pentru asigurarea de condiţii de transport cît mai bune celor veniţi la odihnă şi tratament pe litoral. Şapte trenuri cu mers de accelerat, precum şi rapidul „Tomis“ fac legătura între Capitală şi staţiunile litoralului. De asemenea, în curînd va fi pus în circulaţie expresul „Mamaia“, care va parcurge distanţa Bucureşti — Mangalia cu viteze pînă la 120 km pe oră. El se va adăuga celor două trenuri accelerate : Mangalia — Timişoara şi acceleratul „Moldova“, puse în circulaţie incepînd cu această săptămînă. Toate garniturile trenurilor au fost dotate cu vagoane noi, dispunînd de vagoanerestaurant sau vagoane-bar. In ceea ce priveşte procurarea biletelor , pe lingă cele două agenţii C.F.R. din Constanţa prevăzute cu 20 de case, şi cele din Eforie-Nord, Eforie-Sud, Techirghiol şi Mangalia — au fost înfiinţate alte două, în staţiunile Jupiter şi Venus din nordul Mangaliei. Totodată, s-a creat posibilitatea procurării biletelor de tren şi la punctele de recepţie din marile hoteluri, prin comenzi anticipate. (Agerpres) • Spre oraşul Găeşti circulă în fiecare dimineaţă o seamă de autobuze, care transportă călători din satele şi comunele învecinate. Mulţi dintre ei sunt salariaţi navetişti şi elevi ai şcolilor din oraş. Pînă la 1 iunie a.c. autobuzele îi lăsau in diferite puncte ale oraşului, unde existau staţii dinainte stabilite. De la această dată, însă, toate staţiile au fost desfiinţate, călătorii fiind nevoiţi să coboare, toţi, la capătul liniei, la autogară — situată intr-o margine a oraşului. Şi de acolo, s-o ia pe jos pînă-n oraş, cale de mai bine de doi kilometri. A cui o fi fost această năstruşnică idee nu ştim. Ştim doar atît că măsura luată nu este de natură să vină în sprijinul călătorilor, ci, dimpotrivă, le creează greutăţi. Nicolae POSTELNICU salariat la Farmacia nr. 99, Găeşti, judeţul Dîmboviţa • Petru Giurcă din Braşov ne-a scris cu cîtva timp în urmă că, din cauza lipsei unei piese de schimb (transformator de linii), nu poate folosi televizorul său „Dacia“, care s-a defectat mai de mult şi care stă, nereparat, intr-un atelier al cooperaţiei meşteşugăreşti. Am înaintat această sesizare la Uniunea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti — Braşov. În răspunsul primit la redacţie de la această uniune se arată însă că piesa respectivă nu se găseşte în tot judeţul, deoarece uzina „Electronica“ — care a fabricat acest tip de televizor — n-a pus la dispoziţie şi piese de rezervă. Astfel că, în întreg judeţul Braşov sunt multe televizoare „Dacia“ — unele aflate încă în termenul de garanţie — care nu pot fi reparate din lipsa unei singure piese de schimb. „In aceste condiţii — se întreabă cititorul nostru — pentru ce a produs uzina respectivă televizoarele „Dacia“ . Pentru a fi folosite efectiv de către cetăţeni sau pentru a constitui obiecte de decor în casele lor 7“ • Intre anii 1951 şi 1953 am lucrat la fosta bază tubulară Viforîta, judeţul Dîmboviţa. Dar, nu cunosc din ce motive, aceşti ani nu mi-au fost înscrişi, la timpul potrivit, în carnetul de muncă. Pentru a-i trece, aveam nevoie de o adeverinţă. De necrezut, dar pentru obţinerea acestui act am fost nevoit să fac nenumărate demersuri. Toate, însă, în zadar. Am fost îndrumat în cele din urmă la Bascov, judeţul Argeş, unde s-a mutat baza tubulară. Aici însă mi s-a spus că nu mi se poate elibera adeverinţa solicitată deoarece nu există statele de plată şi registrele de evidenţă a personalului de la fosta bază Viforîta. Consider că arhiva bazei n-a putut să dispară fără urme. Undeva trebuie să existe. Şi acest undeva nu poate fi decit la sediul întreprinderii, unde cred că nu s-a căutat bine în acte. In orice caz, eu continui să aştept adeverinţa solicitată. Marin NEAGU str. Glucozei nr. 119, sectorul 2, Bucureşti . Printr-un mandat telegrafic depus la poşta centrală din Craiova, la 26 mai a.c., am expediat fiicei mele din Bucureşti suma de 600 de lei, care îi era de strictă şi imediată necesitate. Dar, deşi mesajul telegrafic a fost transmis la timp, banii n-au putut fi ridicaţi din cauza unei foarte simple greşeli de cifre. Eu depusesem 600 lei, iar fiicei mele i se spusese, de la oficiul P.T.T.R. Bucureşti 12, că are de primit doar 100 lei. Am reclamat imediat cazul la poşta din Craiova şi la oficiul nr. 12 din Bucureşti, dar în zadar totul. Nimeni nu s-a oferit să repare imediat greşeala. Ba, mai mult, atunci cînd am insistat să i se achite destinatarei întreaga sumă de bani depusă de mine, salariaţii poştei din Craiova m-au tratat de parcă eu aş fi fost cel vinovat. Nu e prima dată cînd am parte de astfel de necazuri după expedierea, prin mandat telegrafic, a unor sume de bani. De aceea rog organele Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor să ia măsurile cele mai potrivite ca serviciul telegrafic să funcţioneze, peste tot, ireproşabil. Dumitru FEROIU str. 24 Februarie nr. 2, Craiova • In luna septembrie 1969 mai mulţi salariaţi din Alexandria am plătit, cu chitanţa nr. 250, întreprinderii „Combustibilul“ — Bucureşti, suma de 14 850 lei, ce reprezintă contravaloarea a 100 tone deșeuri pentru foc, pe care aceasta trebuia să ni le livreze, prin depozitul de combustibil din Alexandria, în ultimul trimestru al anului trecut. Pînă la sfirșitul trimestrului I din acest an nu ne-au fost trimise decit 60 de tone de deşeuri. Dar şi din această cantitate, nu ştim pe baza căror criterii, salariaţii depozitului din Alexandria au vîndut altora cîteva tone, urmînd să ni le restituie cînd... vor primi şi ei deşeuri. Sesizînd această stare de lucruri întreprinderii „Combustibilul“ — Bucureşti, ni s-a răspuns că totul se va rezolva şi vom primi întreaga cantitate de deşeuri pe care am plătit-o. Cînd, însă, nu ni s-a spus. Sperăm că nu tot în ultimul trimestru (al acestui an), loan NICOLAE Alexandria • Ce-or fi însemnînd, in mintea constructorilor bucureşteni, iniţialele cu care numerotează blocurile — nu ştiu. Cert este că acest sistem de numerotare produce dese încurcături. Pe bd. Ion Şulea există două blocuri H13 , unul pe artera principală şi altul pe o intrare. Din această cauză, de multe ori, corespondenţa locatarilor din blocul H 13 de pe bulevard ajunge la blocul H 13 din Aleea Lotrioarei, care este o mică Intrare pe acest bulevard, şi vice-versa. Locatarii celor două blocuri cu pricina s-au transformat astfel în factori poştali, restituindu-şi unul altuia trimiterile poştale remise greşit. In ultimele săptămini au ajuns în cutia mea poştală — blocul H 13 din Aleea Lotrioarei — nu mai puţin de zece corespondenţe, trimise de Judecătoria sectorului 5 pe numele ing. B. Gheorghe din blocul H13, de pe bulevard. In zadar am sesizat celor în drept această situaţie, căci lucrurile tot nu s-au schimbat. De ce nu s-or fi punînd oare numere la blocurile nou construite — așa cum există peste tot - pentru a se evita aceste încurcături de litere ? Leonte GEORGESCU bloc H 13, Aleea Lotrioarei București, sectorul IV SCÎNTEIA — miercuri 7 iulie 1970 Centenarul „Asociaţiei generale a muncitorilor din Arad" In urmă cu un secol, la 1 iulie 1870, a luat fiinţă una dintre primele organizaţii cu caracter politic ale clasei muncitoare din România — „Asociaţia generală a muncitorilor din Arad“. Eveniment însemnat în istoria începuturilor mişcării noastre muncitoreşti, crearea acestei asociaţii se înscrie pe linia eforturilor depuse de proletariat în vederea constituirii sale în organizaţii de clasă — instrument de luptă împotriva exploatării capitaliste, pentru făurirea unei noi societăţi. Procesul organizării clasei muncitoare din România a parcurs un drum ascendent, de la forme simple de asociere, cum au fost asociaţiile de întrajutorare, la care, alături de muncitori, luau parte şi elemente patronale, pînă la crearea de organizaţii proprii cu caracter politic, a căror etapă superioară o va constitui partidul politic al proletariatuluii român. In cadrul acestui proces, un rol de seamă a revenit ideilor spricialiste, pătrunse şi răspîndite în ţara noastră încă din faza lor utopiică şi, mai ales, socialismului ştiinţifi marxist. Ideile lui Marx şi Enfals au fost receptate în România în deosebi prin intermediul Internaţionii I, in secţiile căreia au activat Mea Rosetti, Zamfir Arbore, Vasile Conta, Gheorghe Panu, Carol Farca Gheorghe Ungureanu şi alţii. In Transilvania şi Banat influenţailor Internaţionalei I in rîndurile muncitorilor a fost, de asemenea, irte puternică. După cum se şti , în noiembrie 1868 s-a creat , asociaţia generală a muncitorilor in Timişoara“ ; în anii următori, astfel de asociaţii au fost înfiinţate la Braşov, Cluj, Arad, Reşiţa şi în alte oraşe unde existau puternice detaşamente proletare. Crearea „Asociaţiei generale a muncitorilor din Arad“ a fost marcată de adunarea muncitorească din 1 iulie 1870, la care, după cum aprecia presa arădeană a timpului, au luat parte „numeroşi muncitori cinstiţi“ din localitate. Cu acest prilej a fost dezbătut şi aprobat statutul asociaţiei şi au fost alese organele conducătoare ale acesteia. încă de la începuturile activităţii sale, „Asociaţia generală a muncitorilor din Arad“ s-a definit drept o organizaţie cu caracter politic şi economici menită a grupa muncitorii din Arar j ;n jup(a ior pentru realizarea dei^][tera,t.|or politice şi economice ale , celor ce muncesc. Programul asociţiei cuprindea revendicări ca : „ dreptul la vot universal şi direct, dreptul de asociere ^ şi literă exprimare a ideilor şi convingerilor, libertatea presei, egalitatea in drepturi a tuturor naţionalităţilor din Transilvania, reglementarea sistemului impozitelor etc. In alegerea membrilor comitetului de conducere s-a aplicat principiul reprezentării tuturor naţionalităţilor şi tuturor profesiunilor din oraş, in fruntea organizaţiei aflîndu-se Moţan Gheorghe, Carol Fittinger, Andrei Valento şi alţii. Dar curînd după crearea asociaţiei, autorităţile austro-ungare au început s-o prigonească. Din această cauză, asociaţia şi-a schimbat de mai multe ori sediile şi s-a stabilit într-o bibliotecă pentru a lăsa impresia că se consacră doar activităţii de culturalizare. In decembrie 1871, ea a fost, totuşi, nevoită să se reorganizeze, devenind „Asociaţia profesională a muncitorilor meseriaşi pentru cultură şi ajutor în caz de boală“ — denumire sub care a fiinţat pînă în februarie 1873. In pofida oricărei denumiri, tradiţiile organizaţiei, tradiţii de luptă, de activitate bazată pe principiile ideologiei marxiste, au continuat, s-au adîncit. După reorganizarea asociaţiei, ca şi a tuturor celorlalte asociaţii politice din Transilvania, autorităţile au intentat proces conducătorilor acestora. Printre acuzaţi, alături de Carol Farcaş şi de alţi muncitori înaintaţi, îl găsim şi pe Carol Fittinger. Deşi a depus strădanii deosebite, guvernul n-a putut condamna pe fruntaşii muncitorimii. Sub presiunea opiniei publice, acuzaţii —cu o singură excepţie—au trebuit să fie puşi în libertate. După proces se va înregistra un nou avint al mişcării muncitoreşti din Banat şi Transilvania, al mişcării muncitoreşti din întreaga ţară. Importanţa activităţii asociaţiilor muncitoreşti din Transilvania şi Banat — între care se numără şi „Asociaţia generală a muncitorilor din Arad“ — a fost deosebit de mare, pentru istoria mişcării muncitoreşti din România. Ca prime organizaţii proletare cu preocupări predominant politice, ţie au meritul de a fi insuflat muncitori în sentimentul ncesităţii luptei care îmbină revendicările politice şi economice, de a fi demonstrat însemnătatea unirii proletariatului în organizaţii bazate pe principii de clasă şi, mai ales, de a fi pregătit terenul în vederea constituirii în viitor a partidului politic al muncitorilor. Crearea în mai 1921 a Partidului Comunist Român a însemnat ridicarea pe o treaptă superioară a luptei îndelungate a poporului nostru pentru libertate socială şi naţională, a celor mai nobile tradiţii ale mişcării noastre muncitoreşti. Angajat plenar în înfăptuirea programului elaborat de Congresul al X-lea privind făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, poporul nostru aduce un cald omagiu activităţii tuturor acelora care au militat pentru triumful cauzei socialismului şi comunismului in patria noastră. Vasile NICULAE cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R.