Scînteia, septembrie 1971 (Anul 40, nr. 8894-8923)
1971-09-15 / nr. 8908
PAGINA 4 Un mare om politic, un ilustru cărturar şi filozof Au intrat în tradiţiile Partidului Comunist Român, ale întregului nostru popor, celebrarea momentelor de seamă din istoria bătăliilor purtate de-a lungul veacurilor pentru eliberare naţională şi socială şi o viaţă mai bună, cinstirea eroilor acestor bătălii, a tuturor personalităţilor care şi-au pus geniul creator, întreaga energie în slujba împlinirii aspiraţiilor de libertate şi progres ale poporului. Importanţa acestor personalităţi poate fi comparată — cum scria un ilustru ginditor — cu importanţa ploii, care împrospătează binefăcător pământul, dar care, de fapt, este norul ridicat de pe pămîntul însuşi. Cînd, după moartea lui Radu cel Mare (1495—1508), o ascuţită criză politică primejduia fiinţa statală a Ţării Româneşti, a apărut — ca în toate momentele grele ale istoriei noastre — o mare personalitate, Neagoe Basarab. Suit pe scaunul domnesc în 1512, acesta s-a dovedit în stare să domine stihiile politice dezlănţuite, să frîneze pornirile partidelor boiereşti, care, pentru a-şi realiza oarbele ambiţii, înlesneau amestecul străin între TM“"““burile interne ale ţării, aducător de jaf şi suferinţe pentru popor. Neagoe Basarab a reuşit să vindece răni, să clădească pe ruini, să ridice Ţara Românească la o strălucire care a lăsat urme multă vreme şi a făcut să se vorbească de anii domniei lui ca de o adevărată epocă istorică. Descendent din vestita familie a Craioveştilor, care se impusese prin forţa ei politică şi larga reţea de relaţii internaţionale, Neagoe, o dată ajuns pe tron, a luat numele „întemeietorului“ de ţară, al lui Basarab, voind parcă să arate prin aceasta că nu va fi mai prejos decit ilustrul său predecesor, din spiţa căruia — ca să-şi legitimeze urcarea în scaun — pretindea că se trage. In preajma unor cărturari vestiţi ai timpului, Neagoe îşi însuşise in tinereţe o largă cultură, religioasă în primul rind, potrivit specificului vremii, dar nu numai religioasă. Receptivitatea lui Neagoe faţă de noul propulsat de mişcarea renascentistă europeană, fie el politic, în organizarea de stat şi activitatea diplomatică, fie cultural, în lărgirea cadrului de participanţi la însuşirea şi crearea valorilor spirituale, avea să facă din Ţara Românească forţa catalizatoare, spirituală şi politică, a lumii creştine din Balcani, creînd un model pe care cei mai destoinici dintre urmaşii lui au căutat să-l imite. Intr-o epocă în care dezvoltarea şi maturizarea relaţiilor feudale pe plan intern, pericolul tot mai acut al expansiunii otomane pe plan extern impuneau consolidarea puterii centralei, NeagoeBasarab a continuat acţiunea pe care o începuse Radu cel Mare de îmbunătăţire a organizării aparatului central de stat în domeniul legislativ, administrativ şi fiscal. Văzînd în dezvoltarea comerţului o importantă sursă de venituri pentru ţară, el a promovat măsuri de sprijinire a negustorim locale, pe care a apărat-o împotriva concurenţei străine. In acelaşi timp, a asigurat întărirea pazei hotarelor şi lichidarea infiltraţiilor otomane la nordul Dunării. In spiritul tradiţiei create în decursul secolelor, pe care noile imperative politice şi economice o cereau continuată şi întărită, Neagoe Basarab a întreţinut relaţii strînse cu celelalte provincii româneşti — Transilvania şi Moldova. In Transilvania, unde stăpînea domeniul Geoagiului din Hunedoara, a căutat, prin sprijinul acordat bisericii ortodoxe, să menţină in rîndul românilor transilvăneni conştiinţa unităţii lor cu cei de acelaşi neam şi limbă de la sud şi est de Carpaţi. Cu oraşele-cetăţi din Transilvania — îndeosebi Sibiul şi Braşovul, importante centre de producţie meşteşugărească şi tranzit de mărfuri — a căutat Neagoe să menţină legăturile bune, statornicite de multă vreme. Curînd după ocuparea tronului se adresa sibienilor, exprimîndu-şi dorinţa de a trăi cu ei în pace, precum au trăit şi Craioveştii, tatăl şi rudele sale. Doi ani mai tîrziu, el comunica sibienilor despre bunele relaţii pe care le-a stabilit cu braşovenii. Stringerea legăturilor cu cele două oraşe o vedea Neagoe îndeosebi prin amplificarea comerţului, cerind ca negustorii munteni să fie trataţi pe picior de egalitate cu cei din Sibiu şi Braşov. Cînd aceştia din urmă s-au abătut de la principiul stabilit, Neagoe Basarab a intervenit energic în favoarea supuşilor săi. Preocupat de aşezarea unor bune relaţii cu Transilvania, Neagoe Basarab era atent deopotrivă la schimbările politice care se petreceau in Moldova, pe care dorea s-o aibă ca aliată. El a intervenit in luptele interne ce măcinau forţa acesteia, sprijinind, fără succes, de altfel, propriul lui candidat la tron. Manifestind o mare capacitate de înţelegere a problemelor politice internaţionale, dîndu-şi seama de importanţa factorului diplomatic in realizarea obiectivelor politice, Neagoe Basarab şi-a creat un aparat diplomatic bine instruit, la nivelul diplomaţiei europene a vremii, a desfăşurat o vastă activitate diplomatică cu scopul de a asigura ţării pacea, necesară prosperităţii ei, de a face din Ţara Românească un important factor politic in viaţa Internaţională. Frămintările din imperiul otoman, greutăţile prin care trecea puterea turcească, obligată să facă faţă unor pericole ce se manifestau în Africa şi Asia, i-au dat posibilitatea lui Neagoe Basarab să realizeze o politică de echilibru între imperiul otoman şi puterile europene vecine. încă de la începutul domniei, Neagoe s-a apropiat de regele Ungariei, Ludovic al 11-lea, între cei doi monarhi stabilindu-se relaţii de încredere şi sprijin reciproc, care n-au fost tulburate în tot timpul domniei lui Neagoe. Poziţia geografică a ţării, supusă oricînd atacurilor din partea imperiului otoman, l-a făcut pe Neagoe să lărgească activitatea diplomatică şi dincolo de cercul monarhilor vecini, să intre în contact şi alianţă şi cu alte puteri mai depărtate, cu regatul polon, cu Imperiul habsburgic, cu Veneţia şi cu papalitatea, de unde spera să obţină, la nevoie, ajutor. El s-a arătat de acord să participe şi a militat chiar pentru crearea unei largi coaliţii de state împotriva imperiului otoman. Pregătit din tinereţe pentru cariera armelor, insuşindu-şi experienţă militară în luptele pentru ocuparea scaunului domnesc, Neagoe Basarab a manifestat preocupări susţinute, , pentru organizarea unei oştiri puternice. Apreciată pe plan internaţional, oastei Ţării Româneşti, ca de altfel şi celei moldoveneşti, i se rezerva în noiembrie 1517 un rol însemnat în planul Imperiului habsburgic al unei proiectate cruciade antiotomane. In anul 1520, Neagoe informa pe braşoveni că dacă va fi nevoie va interveni în sprijinul Ungariei cu 40 000 de ostaşi călări şi pedestraşi şi că, în curînd, va folosi prilejul sfinţirii unei biserici pentru a aduna şi trece în revistă oastea. In condiţiile in care popoarele din sud-estul Europei, căzute sub stăpînirea otomană, erau ameninţate în existenţa lor naţională, în puterea de creaţie, Neagoe Basarab şi-a asumat rolul de apărător şi susţinător al culturii acestor ţinuturi. Considerindu-se moştenitorul tradiţiilor culturale bizantine, el s-a făcut cunoscut şi a fost recunoscut ca atare în toată lumea răsăriteană. Dărnicia lui Neagoe faţă de aşezămintele religioase creştine din ţările supuse Imperiului otoman izvorau nu numai şi nu atât din „puternica sa înclinare religioasă“ — cum s-a spus adesea — ci avea şi un rost politic, care depăşea graniţele ţării. Iubitor de cultură, Neagoe s-a manifestat ca un adevărat mecena, a ştiut să stimuleze iniţiativa de creaţie artistică şi literară, care a dat domniei lui o aureolă de care puţini voievozi români sau alţi monarhi ai lumii au avut parte în acele timpuri. El s-a înconjurat de vestiţi meşteri locali sau străini, care, sub supravegherea lui, au realizat importante opere de artă, tipărituri de mare măiestrie sau au ridicat strălucite monumente. Biserica Minăstirea Argeşului, ctitorită de Neagoe, care îmbină tradiţia arhitectonică bizantină, dezvoltată de meşterii locali, cu cea răsăriteană, a stirnit admiraţia contemporanilor, fiind socotită în acea vreme ca cea mai frumoasă creaţie a genului. In climatul cultural din vremea lui Neagoe Basarab îşi găseşte începutul istoriografia din Ţara Românească; tot atunci şi-a făcut apariţia, pe lingă noţiunea medievală a marii Republici creştine, ideea de patriotism, ce va fi un însemnat suport moral în realizarea epopeii româneşti de la sfirşitul secolului al XVI-lea. Neagoe Basarab nu numai că a încurajat fenomenul cultural, dar a şi lăsat scrieri proprii, care cuprind multe idei originale, vădind profunzime de gîndire şi un strălucit talent literar. Din unele informaţii se pare că domnul şi-ar fi descris pe larg, într-o lucrare, viaţa şi activitatea sa politică. Depusă la mitropolia ţării, această lucrare cu caracter autobiografic nu s-a găsit. S-a păstrat, in schimb, o strălucită lucrare, nici ea în forma originală, ci într-o copie slavă din a doua jumătate a secolului al XVI- lea şi in două traduceri — în limba greacă (secolul al XVI-lea) şi în limba română (secolul al XVII- lea) , învăţăturile lui Neagoe vodă Basarab către fiul său, Teodosie. Problema „paternităţii“ acestei lucrări continuă incă să fie subiect de dezbatere ştiinţifică, confruntindu-se puncte de vedere deosebite ; în mod corect, în spiritul respectului cuvenit faţă de diferitele opinii exprimate în dezbateri ştiinţifice, trebuie arătat că la Congresul al XIV-lea internaţional de studii bizantine de la Bucureşti, învăţatul grec Leandros Vranussis a afirmat că autorul lucrării ar fi Manuel de Corint, care ar fi scris-o la cererea lui Neagoe Basarab. Deşi problema este încă controversată, in ce ne priveşte, noi considerăm că Învăţăturile aparţin lui Neagoe Basarab şi ca atare constituie prima afirmare scrisă, mai largă, de gîndire politică românească, prima consemnare cu unele detalii a principiilor diplomaţiei româneşti. Găsim în această scriere o vie reflectare a preţuirii pe care acest mare om politic o acorda apărării libertăţii pămîntului strămoşesc. Chemind la luptă împotriva duşmanilor, condamnind laşitatea, teama, el a formulat un adevărat cod al vitejiei şi demnităţii româneşti. Principiile social-politice formulate de domnul Ţării Româneşti se plasează — cu toate limitele lor de clasă — pe poziţiile avansate ale timpului. Dacă Neagoe, ca domn, rămîne nestrămutat în cadrul limitelor de clasă, aruncînd fulgere de mînie asupra oricărei încercări a ţăranilor de a-şi face singuri dreptate impotriva stăpînilor feudali, scriitorul şi cugetătorul politic şi social de seamă care a fost Neagoe Basarab reuşeşte să depăşească pe alocuri poziţiile de clasă şi să reflecte în opera sa realitatea epocii, năzuinţele de progres, preconizind soluţii de îndreptare a unor racile politice şi sociale. Este cu totul remarcabil pentru epoca respectivă apelul său la preţuirea meritului, mai presus de rangul social, la cinstirea „celui vrednic chiar dacă este sărac“. Prin activitatea sa politică, de ridicare a ţării, căreia i-a asigurat o stare prosperă, prin opera sa de cărturar, prin contribuţia adusă la îmbogăţirea patrimoniului spiritual al ţării, Neagoe Basarab a rămas şi va rămâne cu mare personalitate în galeria valorilor noastre naţionale. Ştefan ŞTEFANESCU director al Institutului de istorie „N. Iorga" 450 DE ANI DE LA MOARTEA LUI NEAGOE BASARAB ) Pe ecrane, un nou film românesc: \ AŞTEPTAREA" \ Producţie a Studioului cinematografic Bucureşti. See- 4 q nariui : Horia Pătraşcu. Regia : Şerban Creangă. Cu : ţ Vladimir Găitan, Nina Zăinescu, ţ \ Ernest Mattei, Aurel Giurumia, Coca Andronescu, Sabina 4 4 Muşatescu, Cornelia Lazăr-Turian, Alexandru Vasiliu, i 1 Florin Zamfirescu. Imaginea: Iosif Demian, Dragomir J 4 Vilkov. Muzica : R. Oschanitzki. Decoruri : arh. R. Că- \ t linescu. j ^ — — ......... ............. ■ ț Tînărul Macedonski îşi intitula cartea cu care a intrat în literatură cu formula latinească „Prima verba", cu conştiinţa unui constructor sigur, desemnindu-şi cu luciditate etapele creaţiei. I-a fost dat lui Miron Radu Paraschivescu să-i sorocească volumului său titlul cel mai dramatic cu putinţă, definind cu un gest implacabil arderea tuturor resurselor, aşteptarea — cu măreţia luptătorului — a epuizării timpului său . ..Ultimele...“. Cu grafia-i ştiută, autorul „Cînticelor“ şi al „Laudelor“ a înscris cu trei luni înainte de a se sfîrşi, pe foaia prefaţatoare a manuscrisului acest cuvînt „Ultimele“ şi, parcă pentru a face imposibilă reinterpretarea gestului său, a notat marginal „Titlul volumului“. Să vedem împreună ce versuri strînge între coperţile unei posibile viitoare cărţi, un poet care ara conştiinţa că nu-i va mai fi dat să strîngă in palme tipăritura nouă, refăcînd astfel ritualul cel mai pur, al dăruirii totale. Vom remarca, în primul rînd, dinamismul versificării, vibraţii lirice ce ne confirmă iarăşi vocaţia de tribun a autorului, gustul pentru exprimarea decisă, tăioasă, pentru sugestia metaforică, de rară virtuozitate, antrenînd în matca generoasă a poemelor sale nisip aurifer, aluviuni fertile, scoici ciudate... Poetul ce a trăit o viaţă, cu obsesia clasicităţii işi reafirmă în această ultimă carte virtuţile de demult Îndrăgite şi ne lasă vie In suflet imaginea celui ce ar fi continuat să fie, construcţiile sale nerefuzindu-se devenirii, explorării noilor teritorii. Mai mult decit oricare alt poet al generaţiei sale, Miron Radu Paraschivescu a fost o natură a contrastelor, el şi-a subsumat eforturile unor idei apropiate de destinul celor din mijlocul cărora s-a ivit şi cu dureroasă, adesea, obstinaţie şi-a interzis exercitarea unor procedee pentru care era dăruit. Avea harul nativ al trubadurului, al cintecului de lume adus în artă de Anton Pann ce l-a captivat o vreme şi pe Eminescu , metodic colecţionar de texte insolite, putea incanta peisaje vaporoase şi muzici secrete cu ştiinţa caligrafului-artist, putea roti evantaie multicolore de imagini, dar neîncetat el a avut de luptat cu propriile-i înzestrări, schimbînd moliciunile de catifea ale versului cu strigătele incitind, solicitînd ardenta participare a lectorului. Chiar cînd a avut fericita idee de a se exprima prin „critice ţigăneşti“ el a ales bocetul marginii de oraş pentru a acuza umbra ridicindu-se ameninţătoare peste „mahalalele lumii“ a fascismului, umbră care-l ucisese pe Lorca, „privighetoarea Spaniei“. Pornind iniţial de la gîndul unei transcrieri româneşti a romanţelor lui Lorca, Paraschivescu şi-a implicat într-atit propriile-i versuri în fina ţesătură a baladelor incit a ajuns, eliberat de servituţiile translaţiei clasice, la o originală operă care, departe de a-i defini in totalitate, rămîne totuşi piesa sa de rezistenţă. Ulterioarele redactări ale „Cînticelor“ n-au reuşit să le sporească „la preţ“, dar nici nu le-au ştirbit farmecul grav. Ele capătă valori simbolice şi ocupă un loc însemnat printre cărţile poeziei noastre. Temperamental, poetul a fost un stenic, totdeauna preocupat de valorile etice ale actului poetic, de posibilitatea artei de a contribui la zidirea lumii pe temelii solide şi neîmpăcat duşman al calofiliei, al răsfăţului stilistic, al versului fără singe. „Ultimele“ reliefează un poet care este convins de uriaşul destin istoric al poporului nostru, care crede in netulburata noastră înălţare din puţine detalii imaginea Ţării, sugerează poezia în care pămîntul nostru pare a răspunde întrebării „ziditului de viu (accepţie absolut originală a dramei hamletiene !) din Elsinor“ : „Fecundă întrebarea ca un nor / Cu lobii încărcaţi de multă ploaie, / Ziditului de viu din Elsinor / Răspunsul aburind peste văpaie. / E astăzi una, cum a consfinţit / Şi cronica, şi fapta anonimă, / Din Marea mare pînă-n asfinţit ! Veghează Cronos unitatea primă. Ce-o vom purta, povară sufletească. Sunt poeţi care par a aborda o întreagă viaţă doar motivul „ars poetica“ ; ei rostogolesc în memoria noastră caleidoscoape prezumtive, ne propun teribile programe, dar, parcurgîndu-i, constaţi că in nici un vers ei n-au avut curajul (ori puterea) să construiască, nu şi-au asumat riscul nemăsurat de a contempla activ, de a pune lacrima în mortarul materiei poetice. La Miron Radu Paraschivescu palpită in fiecare vers o voce pasionată, aflată in dialog cu cititorul de dincolo de filă; el n-a compus pentru oglinzi şi pentru izvoare selenice şi metafora cea mai subtilă nu s-a sfiit s-o zidească între cuvinte ce par desprinse din paginile ziarelor. Un patos adumbrit de suave melancolii, refăcînd ilustrate de „Ultimele“ poeme, este tocmai fidelitatea cu care şi-a slujit idealurile politice, etice (şi implicit estetice), credinţa inflexibilă în victoria luptătorilor printre care şi el s-a aflat, el, cel ce lansase „declaraţii patetice" şi vibrante „Laude“, el, tribunul melancolic, visătorul lucid şi ardent. Spuneam că robit dorinţei de a imprima versului putere explozivă, poetul a neglijat cu bună ştiinţă unele valenţe ale scrisului pe care le socotea prea facil descinse din euritmiile înaintaşilor. Cîştigînd în profunzime, el a cedat adesea tentaţiei discursiviste şi — paradoxal — meşteşugarul artizan a mers atit de departe cu voluntara-i renunţare la abilităţile de atelier incit expresia se devitalizează şi eşuează uneori în tonuri minore. Sigur, nu aceste accidente sunt de căutat în „Ultimele“, carte de crepuscul în care poetul transcede in universala ţărînă, ca un fruct continuat şi repetat, ca un „Pierdut pămint / Aflat între poeţi“ („COSMONAUT“). Le-am amintit doar pentru a mă întreba o data cu cititorul despre şansele poetului de a se înscrie, prin opera sa abrupt întrerupta de moarte, în circuitul valorilor scrisului românesc şi îmi spun că Miron Radu Paraschivescu reprezintă — asemeni mai tînărului confrate Nicolae Labiş — o înaltă conştiinţă etică a timpului său, autor al unor poeme durabile, capabile să-i sugereze şi prin neîmplinire, împlinirea. Mesajele ce ne-au rămas de la el, în cartea pe care am comentat-o, succint, nu pot fi nicidecum „Ultimele“, înflăcăratul lor verb îşi croieşte drum larg spre sensibilitatea noastră cu farmecul patetic al începuturilor de drum şi vibrează cu intensă tinereţe şi puritate de parcă ar fi ...primele. Gheorghe TOMOZEI sfintă, plină, / Luptînd cu bezna din străfundu-n care / Moi cirtiţe şi larve îşi declină / Restituirea in vulcan şi floare“. („ŢARA“). Conştient de grandoarea meşteşugului poetic, Paraschivescu realizează în „Ultimele“, prin poezia „Pro pace“, o metaforă a poetului de maximă frumuseţe. Poetul ar fi putut să spună asemeni extaticului Bacovia că şi-a îndeplinit „toate profeţiile politice“, mărturisindu-şi, subvenit, fericirea, dar comunistul Miron Radu Paraschivescu s-a vădit a fi oşteanul unei cauze cu mult mai mari, nelimitîndu-se la prezicerea distrucţiei „urîtului" burghez, ci angajîndu-se în mereu alte procese sociale, ţintind desăvârşirea omului, raporturile sale cu timpul. Calitatea esenţială a liricii sale, covirşitor # cronica literară • cronica literară Miron Radu PARASCHIVESCU //ULTIMELE" ! i----------1 1 teatre ----------------------------------------------1 7 landra“ (la Teatrul de vară He- ’ 4 răstrău) . Povestiri din pădurea 4 7 vieneză — 20. ’ 1 * Teatrul satiric-muzical „C. Tă- 1 4 nașe“ (sala Savoy) : Senatul Lunii 4 ? — 19.30. I 4 * Comitetul pentru cultură și artă 1 4 al municipiului Bucureşti (la ro-t ’ fonda scriitorilor din parcul Clş- 14 miglu) : Spectacol de sunet şi lu- 1 ’ mină — 19,30; 20,15. » — ----------I cinema !---------------î i • Așteptarea: CAPITOL — 11, 15; I 1 11,30; 14; 16,30; 18,43; 21, GRADINA l 4 DOINA — 19,15. ’ / * Boxerul : LUCEAFĂRUL — 8; 4 4 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. 4 * încrederea : VICTORIA — »; I 1 11,15; 13,30; 18; 18,30; 20,45. 4 4 • După vulpe : SALA PALATU- 4 I LUI (seria de bilete 3 801) — 17,15; 1 \ (3 802) — 20,15, BUCUREȘTI — #; i / 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; 21. \ 1 • Marele premiu : PATRIA — i 4 9,30; 13; 16,30; 20. ' 1 • Cromwell i SCALA — 10; 12,30; 4 1 17; 20,30, CENTRAL — 10; 13,30; i 1 16,45; 20, FAVORIT — 1,15; 12,30; \ \ 18; 19,39, GRADINA SELECT — 4 1 19,30, GRADINA CAPITOL — 19,15. 1 ’ • Program de desene animate i 1 pentru copii : DOINA —10. / « Parada circului : FESTIVAL — 19; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, DOI 4 1 NA — 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. 4 1 * Asediul : MELODIA — »; 11,15; 4 4 13,30; 16; 18,30; 20,45, TOMIS — 10; ' 12,30; 15; 17.30, la grădină — 20. 44 * Visele copilăriei ; Culturismul ; î ■ Vînătoarea ; Orizont științific nr. 148/1971 ; Pulberea răului ; Omagiu : 1 TIMPURI NOI — 9—20,15 în con- I 4 tinuare. 4 * Articolul 420 : EXCELSIOR — 7 .' 9; 12,30; 16,30; 20,15, GLORIA — 9. 4 4 12,30; 16; 19,30, MODERN — 9; 12,30; 7 7 18, 20, la grădină — 19. * \ * Haiducii : MOȘILOR — 15,30; 4 4 17,45 la grădină — 20. J • Simon Bolivar : GRIVITA — \ \ 9;15; 11,45; 15,30; 18; 20.30, MIORI- 1 ; TA — 10; 12,30; 15; 17,30; 20. I 1 * Tinerețe fără bătrînețe : CINE- 4 4 MATECA (sala Union) — 9; 10,45; 7 1 12,30; 14; 16; 18; 20. 4 * Cintărețul buclucaş : POPULAR 4 7 — 15,30; 18; 20,15. 4 1 • Omul orchestră : FLOREASCA 4 4 — 15,30; 18; 20,30, AURORA — 9, 7 1 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, la gră- 4 4 dină — 19. 7 * Brigada Diverse în alertă : IN- 4 \ FRAȚIREA INTRE POPOARE — 4 / 15,30; 17,45; 20, PROGRESUL — 1 4 15,30; 18, 20,15. 4 4 * Hello Dolly : FEROVIAR — 9, 7 1 12,30; 16,30; 20, GRADINA FESTIVA VAL — 19,30. / , • Cortul roșu: VITAN — 16, la 1 1 grădină — 19,30. 4 1*0 floare și doi grădinari : LU- 7 7 MINA — 9; 12,15; 16; 19,30. 4 * Riscul : PACEA — 15,45; 18, 20. 4 1 * Sunetul muzicii : DACIA — 18,30—18,45 în continuare, VIITO- l i RUL — 16; 19,30. 7 4 * Direcția Berlin: CRINGAȘI — 4 16; 18, 20. 4 4 * Tick, Tick, Tick , BUCEGI — » 1 15,30; 17,45, la grădină - 20, VOL- 4 I GA - 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 4 20,30, FLAMURA — 9; 11,15; 13,30; 4 4 16; 18,15; 20,30. 1 4 * II cunoaşteţi pe Urban 7 : BU- 1ZEȘTI — 15,30; 18, la grădină — 1 4 20,15. 4 4 * Secretul planetei maimuțelor: ,' , LIRA — 15,30; 18, la grădină — 20. 4 4 * Floarea soarelui : ARTA — 4 1 15.30; 18, la grădină — 20, RAHO- 4 VA — 15.30; 18; 20,15. 4 4 * Romeo și Julieta : COSMOS — 7 4 15,30; 19. 4 4 * Siptimba nebunilor : MUNCA 4 1 — 16, 18; 20. FLACARA — 15,30; 4 18, 20;15. 4 . * Un loc pentru îndrăgostiți : [ 4 DRUMUL SĂRII — 15,30; 17,45; 20. 4 GIULESTI — 15,30; 17,45; 20. 7 4 * Greșeala fatală : UNIREA — 4 4 15,30; 18, la grădină — 20. 4 . * Intilnire cu o necunoscută : 4 FERENTARI — 15,30; 17,45; 20. 7 1 * Genoveva de Brabant : LARO- 4 MET ( 15,30; 17,30; 19,30. ) Cintecul de mase a devenit, de mult, unul dintre cele mai iubite genuri muzicale de la noi ; el este mesagerul, peste ani, al unei bogate şi îndelungate tradiţii de spiritualitate românească- infătişindu-se, in contemporaneitate, drept document sonor, de autentică vibraţie emoţională, căruia dimensiunea socialpatriotică i-a conferit vigoare şi vitalitate ; în decursul mai multor ani, anteriori eliberării patriei de sub jugul fascist, cintecul de mase — piesele corale cu tematică socială, au contribuit substanţial la adincirea ideii de comunicare cu permanentele vii ale spiritualităţii unui popor angajat, ireversibil, pe drumul revoluţionar al afirmării şi consolidării fiinţei sale naţionale Ideile, sentimentele, simbolurile vehiculate în aceste cântece sunt de natură să exercite o puternică acţiune morală asupra noilor generaţii, să determine disponibilităţi nebănuite în capacitatea acestora de a interpreta fenomenele istorice. Incepînd cu „Apelul moldovenilor, de la 1848“ de Alexandru Flechtenmacher, continuînd cu cîntecele Unirii de la 1359 şi cu alte cintece scrise de Gavriil Musicescu, Gheorghe Dima, Iacob Mureşianu, Ciprian Porumbescu, Dimitrie Kiriac, Gheorghe Cucu, Ion Vidu, Timotei Popovici şi alţii, creaţia de cintece a cuprins, în universul său, ideile înaintate ale luptei pentru dreptate, pentru libertate naţională şi socială, pentru solidaritatea frăţească între poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare. Este, fără îndoială, o tradiţie deosebit de valoroasă, incit ideea potrivit căreia cintecul coral ar fi asigurat bazele originale ale muzicii româneşti nu pare deloc exagerată. Sunt compozitori, chiar perioade întregi, din istoria muzicii noastre al căror fond muzical se defineşte în raport cu valoarea creaţiei de cîntece. O etapă superioară, în evoluţia creaţiei de cîntece, cu un profund caracter patriotic şi uman, a fost marcată de activitatea compozitorilor noştri in anii construcţiei socialiste. Bogăţia de fapte — acceptate nu ca ambiante decorative, ci ca stări puternic dinamizate de acţiunea partidului comunist — profilul moral, caracterizat prin dîrzenie, abnegaţie, curaj, clarviziune şi căldură umană, al celor mai devotaţi şi înaintaţi fii ai poporului nostru, au inspirat numeroase cîntece inestimabile, pe ansamblu, ca valoare artistică şi totodată cu un bogat conţinut ideologic. Ele şi-au asumat astfel, cu accente sporite, o funcţie formativă, transformatoare, educativ-patriotică. Ceea ce se impune observaţiei, din capul locului, este faptul că, urmărind în continuare evoluţia spirituală a societăţii socialiste româneşti, reflectînd — pe baza unei cunoaşteri din ce in ce mai adincite — aspiraţiile, viaţa sufletească complexă a constructorilor socialismului — dispunind, în acest sens, de aportul unei pregătiri profesionale superioare, creaţia de cintece şi-a îmbogăţit simţitor, în ultimii ani, universul său tematic şi emoţional. „Arta este cu adevărat valoroasă — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întîlnirea cu oamenii de artă şi cultură — cînd omul ascultind-o, citind-o, privind-o — simte că ea ii devine necesară, indispensabilă, îl transformă, ii educă, ii lărgeşte orizontul spiritual". Am convingerea că prin paginile sale cu adevărat antologice, creaţia noastră corală s-a impus, deja, ca o componentă indispensabilă a conştiinţei artistice româneşti. Un singur exemplu, însă, poate fi edificator ; acesta se referă la interesul, la pasiunea, cu adevărat impresionante, cu care au fost urmărite concursul „Ciitare patriei" ca şi cel de-al X-lea concurs al artiştilor amatori. Dar tocmai aici se află determinantele fundamentale ale responsabilităţii sociale pe care o au compozitorii noştri faţă de cerinţele mereu noi ale genului. Citeva idei, în acest sens, se impun, în primul rînd, cred că multe dintre insuccesele genului (insuccese care pe ansamblu dau o impresie, totuşi de monotonie, de sărăcie tematică, de superficialitate în abordarea fenomenelor estetice contemporane etc.) au loc din cauză că nu se captează convingător şi suficient acel simţ al noului, gîndurile şi simţămintele omului contemporan. Impresia generală pe care o lasă destul de multe cîntece este aceea a repetării soluţiilor melodice şi armonice, a imitării unor modele cunoscute. Un titlu nou, eventual un text nou (despre calitatea textelor va mai fi vorba) nu sunt de ajuns pentru universul care trebuie să fie mereu inedit, al acestui îndrăgit gen de creaţie muzicală. Un cîntec bun ia naştere în condiţiile unei încordate căutări a ideii creatoare. Maestrul Chirescu, ale cărui cintece sunt adevărate pagini de antologie în repertoriul nostru coral, spunea cândva că pentru a scrie 16 măsuri bune este nevoie, de multe ori, să ştergi 160 de măsuri nereuşite. Astfel se ajunge la formula simplă, convingătoare, laconică, dar în acelaşi timp densă, în substanţă poetică-muzicală. Ideea trebuie extinsă, bineînţeles, şi asupra travaliului componistic, asupra măestriei de construcţie armonică şi, cînd este cazul, orchestrală. A găsi o factură armonică şi orchestrală — chiar şi de acompaniament — care să corespundă in totul unei melodii inspirate este o sarcină de creaţie destul de grea. De multe ori mergem cu gîndul la un Schubert, de pildă, în cîntecele căruia este greu să determini care este partea cea mai bună : melodia sau acompaniamentul ? Elementul nou, proaspăt în cîntec (includem aici şi ideea diversificării necesare a tematicii şi a soluţiilor artistice de creaţie) ţine însă şi de originalitatea lui poetică. Sunt prea multe texte şablonarde, proză rimată, stereotipă, care nu întăresc în nici un fel forţa de comunicare a cintecului. Interpreţii, coriştii amatori, zecile de mii de corişti amatori nu sunt şi nu pot fi inspiraţi de textele care nu le comunică nimic din fiorul poeziei autentice. Nu dorim să absolutizăm, desigur, această observaţie. Există, la noi, un mare număr de cîntece ale căror versuri, datorate unor poeţi de prestigiu, dezvăluie atributele artei autentice. Nu putem, de asemenea, nega existenţa, în acelaşi sens, a numeroase cîntece, deosebit de realizate sub raport muzical. Multe dintre acestea sunt rodul participării la creaţia de cintece (ce idee bună !) a celor mai mulţi compozitori, indiferent de specialitatea lor componistică, să-i spunem, de bază. Acţiunea se cere insă intensificată. Cu toate realizările sale incontestabile, creaţia corală şi de cîntece continuă să nu satisfacă plenar cerinţele artistice. Observaţie cu atît mai întemeiată, cu cit pentru noi corul pare a fi una din importantele forme de manifestare a solidarităţii psihice şi, implicit, sociale. Mă gîndesc, de pildă, la corul din Ceuaş, judeţul Mureş, la entuziasmul şi pasiunea cu care participă la cor cei 100 de săteni — români şi maghiari. Ei se intîlnesc la repetiţii, îşi îmbogăţesc fondul sufletesc, investigmna împreună zonele expresive ale cîntecelor de patrie şi de partid, ala cîntecelor populare. Compozitorii ar trebui să ştie acest lucru. Pentru că, după cum sublinia secretarul general al partidului la întîlnirea cu creatorii, la care m-am referit deja, „numai acela care porneşte de la convingerea că prin tot ceea ce face trebuie să servească interesele poporului se înscrie în rîndurile adevăraţilor oameni de artă şi cultură“. Oricît de sumară, o retrospectivă a repertoriului scris in ultimii ani dezvăluie o anumită sărăcie tematică, o sărăcie a genurilor şi formelor specifice, inadmisibilă. Sînt foarte puţine cîntecele de tineret şi copii — iar unele dintre cele care sînt au destul de puţine calităţi care să atragă, să fie uşor de învăţat şi reprodus — lipsesc aproape cu desăvirşire cîntecele satirice, sint prea puţine piese lirice, melodioase. Sunt încă prea puţin folosite, după părerea mea, resursele complexe, intonaţionale, ritmice şi modale ale cintecului popular, acel „Izvor de apă veşnic vie“ intr-adevăr atotcuprinzătoare din punct de vedere al tematicii, al bogăţiei culorilor, al fanteziei constructive, al nesecatei inventivităţi sub impulsul unor deosebit de variate „stări sufleteşti — cum ar spune maestrul Dimitrie Cuclin — de la plus infinitul bucuriei pînă la minus Infinitul Întristării“. A reflecta realitatea clocotitoare a acestor zile — dinamizată de entuziasmul, capacitatea şi forţa de muncă a unui popor angajat plenar. În procesul revoluţionar al devenirii sale istorice, a releva adevăruri, a verifica sonor teme şi idei proprii conştiinţei creatoare a secolului nostru, iată cum s-ar putea sintetiza imperativele actuale ale creaţiei de cintece. Vasile DONOSE CREAŢIA CORALĂ la confruntarea cu cerinţele publicului puncte de vedere SCINTEIA — miercuri 15 septembrie 1971 tv 15.55 Deschiderea emisiunii. Fotbal : Dinamo Bucureşti—Spartak Trnava (Cupa Campionilor Europeni). Transmisiune directă de la Stadionul „23 August“. Comentează : Cristian Ţopescu. In pauză . Publicitate. 17.50 Solişti îndrăgiţi de muzică populară : Dumitru Sopon. 18.00 „Răspundem prezentDeschiderea noului an şcolar. Transmisiuni de la Liceul „Ion Neculce (Bucureşti) şi Centrul şcolar de chimie (Ploieşti). 18.35 Mult e dulce şi frumoasă... Emisiune de prof. dr. Sorin Stati. 18.50 Confruntări. 39.10 Tragerea Pronoexpres. 19.20 1001 de seri — emisiuni pentru cei mici. 19,30 Telejurnalul de seară. 20.00 Ancheta TV : „Idealul tinereţii“. Emisiune de Carmen Dumitrescu. 20,45 Telecinemateca : „Pisica îşi scoate ghearele“ — producţie a studiourilor franceze. Cu Franţoise Arnoul, H. Frank. Regia : Henry Decoin. 22,25 Teleglob : Itinerar chilian. 22.35 Tangouri celebre. își dau concursul orchestra și baletul Operei Române. 22.50 Telejurnalul de noapte. Deschiderea lucrărilor celei de-a 5-a Conferinţe de meteorologie a Carpaţilor La Casa Universitarilor din Capitală au început marţi dimineaţă lucrările celei de-a 5-a Conferinţe de meteorologie a Carpaţilor. La această reuniune internaţională, intrată în tradiţia meteorologilor şi climatologilor din Europa Centrală şi Orientală, iau parte savanţi, cercetători şi alţi specialişti din Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa, R.D. Germană, R.F. a Germaniei, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria şi Uniunea Sovietică. In şedinţa de deschidere, preşedintele Consiliului Naţional al Apelor, Florin Iorgulescu, a salutat pe participanţi şi a subliniat importanţa soluţionării problemelor meteorologiei zonelor muntoase. Conferinţa a fost, de asemenea, salutată de M. Koncek — R.S. Cehoslovacă, iniţiatorul primei reuniuni ştiinţifice de meteorologie a Carpaţilor. In cele patru zile cit durează lucrările se dezbat probleme privind meteorologia şi climatologia din lanţul muntos al Alpilor, Carpaţilor şi Balcanilor, precum şi în legătură cu alte fenomene meteorologice menite să ducă la perfecţionarea prevederii timpului. ★ In cinstea participanţilor la conferinţă, Nicolae Ciovică, directorul Institutului de meteorologie şi hidrologie, a oferit un cocteil. (Agerpres)