Scînteia, ianuarie 1972 (Anul 41, nr. 9016-9044)
1972-01-15 / nr. 9028
Priorităţi pe agenda economică a noului an ÎN SECTORUL CONSTRUCŢIILOR INDUSTRIALE Convorbire cu tovarăşul Matei GHIGIU, ministrul construcţiilor industriale In acest an, volumul investiţiilor din fondurile centralizate ale statului se ridică la peste 87 miliarde lei, nivel superior celui atins în anul precedent. Este lesne de înţeles că, în aceste condiţii, sarcinile ce revin întreprinderilor Ministerului Construcţiilor Industriale — unităţi care execută majoritatea covîrşitoare a lucrărilor de investiţii din economie — sunt, de asemenea, mult majorate faţă de anul 1971, înainte de a intra in fondul problemelor, am rugat pe tovarăşul ministru să precizeze principalele „cote“ ale planului pe acest an. — In cel de-al doilea an al actualului cincinal, unităţilor ministerului nostru Ie este încredinţată executarea a circa 500 noi obiective şi capacităţi de producţie, ceea ce înseamnă un număr cu aproape 50 la sută mai mare decit cel realizat în anul trecut. Volumul lucrărilor de construcţiimontaj prezintă o creştere de aproape 15 la sută faţă de realizările din anul 1971, ele însele mult superioare nivelelor planificate iniţial pentru acea perioadă. Ţin să subliniez că, atît pentru Ministerul Construcţiilor Industriale, cit şi pentru ansamblul ramurii de construcţiimontaj, cel mai mare spor anual de producţie din actualul cincinal este localizat în anul 1972. Marea majoritate a obiectivelor care se află în execuţia unităţilor noastre de construcţii-montaj sunt destinate să asigure, cu deosebire, dezvoltarea şi modernizarea unor ramuri industriale importante pentru progresul economic al ţării. Amintesc, în acest sens, că ne-am angajat să executăm in acest an 80 de obiective în industria constructoare de maşini, 45 în industria chimică, 44 în cea a materialelor de construcţii, 29 in industria uşoară, 19 pentru metalurgie. Iată de ce apreciem că, pentru unităţile Ministerului Construcţiilor Industriale, 1972 este un an hotăritor în ce priveşte înfăptuirea programului de investiţii al întregului cincinal. Obiectivul principal al întregii noastre activităţi de construcţii-montaj a fost şi rămîne, pe mai departe, scurtarea pe cît posibil a duratelor de execuţie a lucrărilor, respectarea strictă a termenelor de punere în funcţiune a noilor capacităţi de producţie. După această succintă enumerare a sarcinilor, o primă intrebare : are in vedere conducerea ministerului, in acest an, anumite măsuri speciale, de natură să asigure succesul in îndeplinirea obiectivului principal amintit, intrucit este cunoscut că anul trecut nu au fost respectate in toate cazurile termenele planificate de punere in funcţiune. Este adevărat că, in bună măsură, situaţia s-a datorat şi restanţelor survenite în asigurarea utilajelor pentru montaj. Mi se pare pretenţioasă menţiunea de „măsuri speciale“. Cert este faptul că prevenirea situaţiilor nefavorabile în care s-au aflat la sfîrşitul anului trecut cîteva obiective şi capacităţi ce se execută de unităţile noastre ne preocupă insistent, ca de altfel şi desfăşurarea ritmică a lucrărilor cuprinse în planul din acest an. Pe lîngă o seamă de măsuri tehnice, de natură să asigure realizarea riguroasă a planului, am luat-o şi pe aceea de a investi anumite cadre cu funcţii de răspundere in minister sau la trusturi — de la şefi de serviciu pînă la directori generali şi adjuncţi ai ministrului , cu responsabilităţi concrete de urmărire, coordonare şi soluţionare a problemelor care se mai ridică la obiectivele restante, sau la cele care prezintă importanţă şi urgenţă deosebită pentru economie. Răspunderea acestor cadre va înceta numai după punerea în funcţiune a noilor obiective şi capacităţi de producţie. Faptul că la un mare număr de capacităţi şi obiective datele de punere in funcţiune continuă să fie aglomerate în partea finală a anului ne-a determinat să stabilim strinse legături de colaborare cu beneficiarii unor lucrări, cu proiectanţii şi furnizorii de utilaje, în vederea asigurării condiţiilor pentru devansarea anumitor termene în prima parte a anului. — Se pare că eseistă şanse de reuşită in această privinţă. Prognoza meteorologică pentru Convorbire consemnată de Ioan ERHAN (Continuare in pag. a IlI-a) Argument sdnfeiefor 7i de ianuarie. Orele 11. Împreună Cu maistrul Ioan Cismaş, privesc operaţia de încărcare cu fontă lichidă a unuia dintre cuptoarele Martin ale combinatului siderurgic hunedorean. Spectacolul — fiindcă, intr-adevăr, era un spectacol — se desfăşura cu o acurateţe ce sfida rigiditatea intuită a sutelor de tone manevrate de la pupitrul de comandă. „Regia tehnică“ funcţiona ireproşabil, deşi pe platforma din faţa cuptorului, in afară de noi, nu se mai afla nimeni. Am aflat că „fenomenul“ se datorează şi inovaţiei unui colectiv din care a făcut parte şi maistrul Cismaş , „sistem de tuburi şi articulaţii metalice pentru manevrarea uşilor cuptorului in timpul încărcării“. Sub a- PICĂTURA DE CERNEALĂ cest titlu tehnicist se ascunde o suplă răsturnare a sistemului de lucru, care a permis obţinerea unor economii, numai in 1971, de 718 000 lei. (S-a putut renunţa astfel la importarea unor tuburi flexibile de cupru). Veţi spune că in întreprinderile din ţară asemenea fapte au devenit loc comun. Aveţi dreptate. Ar fi trebuit însă să-l vedeţi şi să-l auziţi pe maistru cind îmi spunea că s-au gindit şi la cei care, in vechile condiţii de lucru, îşi periclitau sănătatea. Erau atîta dragoste şi omenie în glasul şi ochii maistrului, obişnuit să înfrunte duritatea oţelului, incit, o dată mai mult, am înţeles cum şi de ce clasa muncitorilor a rezistat neclintită vicisitudinilor trecutului şi cucereşte azi piscuri nebănuite pe traiectul civilizaţiei şi progresului, pregătindu-şi — ei şi ţării pe care o conduce — societatea visată. Era, în toată fiinţa celui ce-mi vorbea, nu numai clasica „iubire faţă de omul de lingă tine“, ci sentimentul apartenenţei de clasă : solidaritatea. Fiindcă există ceva deasupra tuturor codurilor deontologice, iar acest ceva este tocmai solidaritatea muncitorească şi conştiinţa muncitorească. Acolo, în faţa cuptoarelor Hunedoarei, înţelegi mai bine ce înseamnă emanciparea umană. Desfiinţarea exploatării a fost doar primul pas. Următorul — instaurarea dominaţiei omului asupra propriilor lui condiţii de viaţă — este în plin proces de desfăşurare. Muncitori avansaţi ca Cismaş îşi dau seama că interesul economic al producţiei coincide cu interesul individual al omului muncitor, al dozării eforturilor făcute de el, al societăţii şi culturii sale. Cu oameni ca Ioan Cismaş, cu oameni cum sunt siderurgiştii hunedoreni, cu dragostea lor pentru oameni, pentru viaţa lor, ne vom atinge neîndoios ţelul. Omul a devenit şi continuă să devină OM. Este un argument. Pe platoul gol, jerbele scinteiau, amintind parcă mai mult decit oricind — in pustietatea aceea — de oameni. Un argument scinteietor. Mircea BUNEA PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 9028 Simbăta 15 ianuarie 1972 i-i— / 1 8 PAGINI-40 BANI PAGINA A V-A La masa rotundă a „Scînteii" PLEDOARIE PENTRU AUTENTICITATEA FOLCLORULUI ÎN PAGINA A III-A H Criterii de aplicare H Metode de calcul R Rezultate PAGINA A VIA REPORTAJ PE GLOB — Ni s-a spus că expresia dv preferată este : „dar de ce?“ E adevărat? — Dacă aţi aflat lucrul acesta, înseamnă că întrebarea a agasat pe mulţi. Mai ales în ultima vreme. — De ce? vă întrebăm şi noi, ca să fim în ton. — Aş vrea să reţineţi, ne răspunde ing. Spiridon Rîmniceanu, de la Uzina de sirmă şi produse din sirmă din Buzău, că eu, ca şef al serviciului de investiţii, am nevoie de argumente temeinice atunci cînd se cere un lucru sau altul. Cer, adică, să se demonstreze limpede raţiunea şi avantajele oricărei mişcări. — Trebuie să înţeleg cumva că nu întotdeauna se venea cu... — Vă întrerup. Eu sînt cel care execut, ca să spunem aşa, idei. Şi dacă o soluţie n-a fost suficient elaborată, pusă în operă îşi etalează imediat neajunsurile. De aici, „de ce“-urile de care vi s-a spus şi care... Inginerul Rîmniceanu ezită. — Ei ? — Se repetau atît de mult, uneori, încît tovarăşul director mi-a şi zis: „Ia mai bate-ţi şi tu capul şi vino cu propuneri constructive“. — încă o întrebare, tovarăşe inginer. Ce credeţi, emai uşor să „fabrici“ idei decit să le execuţi? — Nu. Categoric, nu-i mai uşor. Deşi, recunosc, uneori privesc lucrurile poate prea mult prin optica celui care execută. Uitaţi, de pildă, cu mutarea cuptoarelor — mastodonţi a cite 200—400 tone fiecare, n.r. — eu am fost împotrivă. „Nu cred că-i o măsură raţională, am zis Nu văd nici avantajele!“ Sincer să fiu mă cam speria această operaţie foarte dificilă şi complexă. Şi atunci nu mai vedeam nici perspectiva logică a construirii unui flux nou, mult mai bine chibzuit... Adevărul e că acţiunea de ordonare mai judicioasă a spaţiilor de producţie la Uzina de sirmă şi produse din sirmă din Buzău a antrenat un mare potenţial de gîndire umană. A obligat pe fiecare — de la director la ultimul salariat — la reconsiderarea muncii sale. A cerut iniţiativă, receptivitate pentru orice idee care-şi propunea să regindească constructiv un domeniu sau altul de activitate. Dar, la fel de important ca aceste înfruntări, să le numim profesionale, au fost confruntările pe planul conştiinţei umane, dintre mentalităţile diferite, unele tributare spiritului îngust, rutinier, dovedind incapacitatea de a înţelege pe deplin amploarea acestei ofensive pentru nou în întreprinderea buzoiană amintită. O ofensivă care a antrenat, repetăm, toate energiile uzinei, tezaurul ei de gîndire şi iniţiativă. Punctul de plecare l-a constituit o observaţie critică a secretarului general al partidului nostru într-una din obişnuitele sale vizite de lucru. Deşi uzină nouă, cu utilaje moderne şi condiţii bune de lucru, spaţiile productive fuseseră concepute iniţial dintr-un unghi exagerat de generos. Risipa se afla aici la ea acasă. Insemnate suprafeţe in halele de producţie erau destinate... depozitelor. Aleile de transport uzinal, spaţiile de aşteptare a materiei prime sau produsului semifinit, la fel, adevărate bulevarde. Pe banii cui ? In fond, se etala şi aici mentalitatea, criticată in atîtea rînduri, de grandomanie în conceperea edificiilor industriale. Acţiunea declanşată în uzină pentru reconsiderarea suprafeţelor productive viza de fapt atît combaterea acestei mentalităţi a proiectanţilor cît şi, în egală măsură, a mentalităţii celor care se învăţaseră cu această stare de lucruri şi o acceptau ca inevitabilă şi de nemodificat. Ni se povesteşte un fapt al cărui „erou“ a fost Ştefan Niţu. Acelaşi Ştefan Niţu, maistrul destoinic, care s-a făcut mai apoi cunoscut în uzină, în activitatea de autoutilare, împreună cu inginerul Nicolae Babici, de pildă, a condus cu pricepere Colectivul de muncitori care a adaptat instalaţiile noi de zincare. Puse în decembrie în funcţiune, acestea au început deja să producă la capacitatea proiectată. Să ne întoarcem însă la episodul cu Ştefan Niţu. Abia se pornise acţiunea de reevaluare a suprafeţelor de producţie, cind maistrul amintit se ridică, într-o şedinţă : — Păi, ce facem, tovarăşi? zice el. Abia s-a terminat uzina de construit şi noi o răscolim din nou? — Dar pentru ce o răscolim, tovarăşe Niţu ? — Mă rog... Ce o să se întimple însă cu oamenii? Cu maşinile? Oare nu-i cazul să intervină sindicatul? — Semnele acestea de întrebare, la un om ca Ştefan Niţu, faţă de care am toată stima — ne spune secretarul comitetului de partid, tovarăşul Eugen Sandu — indicau faptul că nu toţi cunoşteau obiectivele ofensivei pornite în uzină. Iată motivul care ne-a îndemnat să discutăm mai mult cu oamenii, să le cerem părerea asupra măsurilor propuse, să antrenăm mai mult iniţiativa şi competenţa profesională în elaborarea diverselor Variante de organizare mai judicioasă a fluxurilor tehnologice. Una din aceste variante — prima — a aparţinut proiectantului. Valoarea totală a soluţiilor propuse? Un spor de producţie in jur de 20 000 tone. — E foarte puţin, a zis conducerea uzinei. — Studiul nu reflectă nici pe departe posibilităţile noastre — s-a pronunţat şi consiliul tehnic. — Oare autorii variantei nu cunoşteau uzina? îl întrebăm pe inginerul şef, tovarăşul Vlaicu Aurel. — Ba o cunoşteau foarte bine. Iar cît priveşte competenţa lor, nu am absolut nici o îndoială! — Cum explicaţi atunci aceste... neconcordanţe? — Există o explicaţie. Ea nu ţine în nici un caz de capacitatea profesională. Ci de cu totul altceva. Ilie TANASACHE (Continuare in pag. a H-a) Cursa contra cronometru • O observaţie critică declanşează... o furtună de iniţiative • Un „duel"... invers • Cum se învinge o criză de timp Aspect interior la Uzina de sirmă din Buzău Foto : M. Andreescu fii ii iihhhhhhhuibínhr m m s m „MORALA“ FALSULUI UMANISM: „HAI SĂ I TRECEM CU VEDEREA, POATE, TOTUȘI, SE ÎNDREAPTĂ!..." — A greşit, e adevărat ; a nesocotit normele de comportare socialistă, a încălcat disciplina muncii. Să nu uităm însă : este un tovarăş de-al nostru, un coleg... Trebuie să fim înţelegători... Aţi recunoscut, desigur, undeva, cineva a săvîrşit o abatere, comportarea lui a fost pusă în discuţia colectivului. Iar acum, unul din vorbitori încearcă să-l apere, face apel la ..omenie“, la capacitatea de „înţelegere“ a celorlalţi, înţelegerea e bună, iar omenia e privită de oricine cu simpatie. In orice împrejurare a vieţii e bine s-o dovedim. Dar asta nu înseamnă că orice sancţiune e automat un semn de neomenie, dimpotrivă, o sancţiune just cintărită apără atît pe cei care au de suferit de pe urma unui element înapoiat, cit şi pe vinovat. Căci, dacă în numele unei „false“ omenii greşeala e pe nedrept trecută cu vederea, omul va recidiva — şi nu oricum, din ce in ce mai grav. O pedeapsă de exagerată asprime înrăreşte omul, îl înverşunează, iar una de exagerată clemenţă, învecinată cu indiferenţa, ii încurajează în a greşi. Calea omeniei este deci calea unei cintăriri atente, juste, meritate, atît a greşelii, cît şi a circumstanţelor atenuante, a intereselor colectivului şi statului, ca şi a perspectivelor viitoare ale omului , sancţiunea avînd, după cum prea bine se ştie, un rol educativ, ea urmărind îndreptarea omului. Din nefericire, „umanistul“ de profesie este încă o realitate in unele colective de muncă. Prezenţa lui — adesea vehementă — se face simţită nu rareori cînd cineva urmează să dea socoteală pentru încălcarea eticii socialiste, pentru nesocotirea legii. Pornind de la cîteva asemenea cazuri, încercam, împreună cu cooperatorii din comuna Lisa, cu muncitorii, tehnicienii şi inginerii de la Uzina de utilaje şi piese de schimb pentru industria materialelor de construcţii-Bucureşti şi „Tractorul“-Braşov, să dăm răspuns întrebărilor : Ce este umanismul socialist ? Cum se manifestă el in viaţa de zi cu zi ? Cu citeva luni în urmă, tehnicianul agricol Gheorghe Ganea, de la C.A.P. Lisa, judeţul Braşov, a fost pus în discuţia ţăranilor cooperatori din brigada pe care o conducea. Motivul ? Abateri de la disciplina cooperatistă: şeful brigăzii, profitînd de funcţia încredinţată, pontase fictiv în hîrtii pe soţia lui, aproape o jumătate de lună. In cuvîntul lor, numeroşi cooperatori au subliniat gravitatea faptei, daunele materiale şi morale aduse cooperativei, membrilor săi. Avînd în vedere incompatibilitatea unui asemenea act de inechitate cu funcţia deţinută de Gheorghe Ganea, s-a propus înlocuirea lui. Clar , nu „i se tăia capul“, dar era socotit inapt, pe moment, de a conduce munca a zeci de oameni. Nimeni nu s-a născut şef şi a-l pune pe om să muncească — faţă de faptul că îşi înşelase tovarăşii — nu era o „pedeapsă“ excesiv de aspră. — Eu zic să avem grijă ce facem — a sărit atunci cooperatorul Gheorghe Milea. Trebuie să fim oameni, să dăm dovadă de înţelegere, de principialitate. De ce să-l schimbăm ? ! Spre surprinderea lui Gheorghe Milea însă, brigadierul abuziv a fost destituit. — Destituirea lui Gheorghe Ganea a fost însăşi manifestarea grijii, înţe,legerii şi principialităţii de care a dat dovadă în acel moment colectivul nostru — ne-a spus comunistul Gheorghe Guşeilă, unul din numeroşii susţinători ai măsurii luate. — Concret, ce anume aveţi în vedere cînd faceţi această afirmaţie ? — Gheorghe Ganea e un băiat tinăr, bine pregătit profesional, cu multă putere de muncă. In activitatea desfăşurată însă,a dat dovadă de una din cele mai rele apucături, caracteristică vechii orînduiri : incorectitudinea, dorinţa de ciştig pe căi necinstite. Prin sancţiu- Titus ANDREI (Continuare in pag. a IV-a) • Colegialitatea şi intransigenţa sunt noţiuni care nu se exclud reciproc * Ce înseamnă grija faţă de om şi cui aduce deservicii spiritul de perpetuă toleranță ? • Falsul umanism al „omului de inimă" Nopţile albe ale lui P 10 • EXISTĂ AC PENTRU COJOCUL SCANDALAGIULUI ! DAR DACĂ ESTE PREA GROS COJOCUL ? • ASOCIAŢIILE DE LOCATARI POT AVEA O CONTRIBUŢIE MAI MARE LA OCROTIREA LINIŞTII IN BLOCURI Una cite una, luminile ferestrelor se sting. E ora cind locatarii blocului P 10 din cartierul Drumul Taberei se pregătesc pentru odihnă. Dar iată că pe negindite, liniştea nopţii e făcută ţăndări : zgomote de uşi date de perete, de geamuri făcute zob, bufnituri puternice în pereţi, răcnete monosilabice de om sălbăticit de băutură. Locatarii aflaţi în pragul somnului sar ca arşi din aşternut. Se aprind luminile, abia stinse. Ce s-a întimplat ? — Scandal la Tălăngescu, constată el după direcţia din care vin zgomotele. Ion Tălăngescu, locatarul apartamentului 7, este scandalagiu de... cursă lungă. De obicei, împreună cu vecinul lui de la apartamentul 6, Mihai Marincaş, se aşază, de cu seară, ca buni prieteni, la un pahar şi, cu regularitate, sfirşesc într-o încăierare pe scări, trezind din somn tot blocul (una dintre ele încheiată la „Salvare“). In noaptea de 11 spre 12 ianuarie, „petrecerea“ a durat pînă la 5 dimineaţa. In blocul P 10 a fost o noapte albă. Nici Sandu Nicolae, salariat în siguranţa circulaţiei pe căile ferate, nici Gheorghe Dumitraşcu şi Constantin Zaharia, şoferi la I.T.B. — oameni care a doua zi dimineaţă trebuiau să fie cu mintea limpede pentru a nu pune în primejdie vieţi omeneşti, nu au putut închide ochii din cauza larmei stârnite (a cita oară ?) de locatarul turbulent al apartamentului 7. De data aceasta a fost Tălăngescu. Dar mai sunt şi alţii de teapa lui. Chiar pe aceeaşi scară, în apartamentul 1, locuieşte Dumitru Guriţă, om în toată firea, dar fără nici o ocupaţie, în afară de aceea de a organiza chiolhanuri zgomotoase. Blocul are opt scări, dar nici una nu duce lipsă de turbulenţi. Toma Ion şi Toma Olga, Tudor Ristea, Gheorghe Faur (fără ocupaţie) şi alţii şi-au „cîştigat“ o tristă faimă în tot blocul. — Nu este noapte in care, într-o parte sau alta a clădirii, să nu izbucnească un scandal, se plîngea Vasile Tamaş Crăciun, muncitor. Eu şi soţia mea plecăm adesea la muncă frînţi de oboseală, după cite o noapte de veghe silită. In acest bloc locuiesc 544 de persoane — muncitori în diferite ramuri ale industriei, ingineri, nunumeroase cadre universitare, medici, oameni a căror activitate este utilă societăţii, un mare număr de copii de diferite virste, pentru care odihna este atît de necesară. întreaga colectivitate de locatari este trezită, noapte de noapte, intr-un coşmar provocat de un mănunchi de aproximativ zece scandalagii care, sfidînd orice norme elementare de convieţuire, îşi bat joc, pur şi simplu, de odihna colocatarilor. Poate că rîndurile de faţă nu ar mai fi fost scrise dacă ar fi fost vorba numai de nopţile albe ale blocului P 10. El deţine, intr-adevăr, un anume record în această privinţă, dar scandalagii mai sunt şi în alte blocuri. Locatarii blocului CD2 din acelaşi cartier se pling că chiriaşul apartamentului 180, Dumitru Stancu, le face, adeseori, somnul imposibil. Ultima oară, în toiul nopţii, ca şi strămoşul lui îndepărtat, omul cavernelor, a pus mina pe topor, a spart uşa apartamentului, geamurile, a deteriorat zidurile. Isprava a ridicat întregul bloc în picioare. Ion Simionescu din blocul F-1l, Cornelia Tănăsescu (fără ocupaţie) din blocul Z-18 şi al-Rodica ŞERBAN (Continuare în pag. a 6-a) Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România In numele Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam şi al meu personal, vă mulţumesc sincer dumneavoastră şi tovarăşilor din Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România pentru mesajul de felicitare adresat cu prilejul realegerii mele în funcţia de preşedinte al Prezidiului Comitetului Central al Frontului Patriei din Vietnam. Felicitările pătrunse de prietenie frăţească pe care dumneavoastră şi Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România mi le-aţi adresat constituie pentru noi o încurajare preţioasă în lupta noastră împotriva agresiunii americane, pentru salvarea naţională şi în opera de edificare a socialismului. Fie ca solidaritatea şi prietenia frăţească dintre popoarele vietnamez şi român să dureze în veci. Fie ca relaţiile de prietenie dintre cele două Fronturi ale noastre să se întărească pe zi ce trece. Cu cele mai bune urări de sănătate, TON DUC THANG Preşedintele Prezidiului Comitetului Central al Frontului patriei din Vietnam Tovarăşului ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România Ţin să vă prezint călduroase mulţumiri pentru felicitările cordiale pe care mi le-aţi adresat cu ocazia sărbătorii naţionale a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia — 29 noiembrie. împărtăşesc pe deplin convingerea dumneavoastră că prietenia sinceră şi cooperarea rodnică între cele două popoare ale noastre se vor dezvolta fără încetare, pentru bunăstarea popoarelor român şi iugoslave, în interesul păcii şi socialismului. GEMAL BIEDICI Preşedintele Consiliului Executiv Federal al Republicii Socialiste Federativa Iugoslavia