Scînteia, septembrie 1984 (Anul 53, nr. 13070-13095)

1984-09-01 / nr. 13070

PAGINA 2 Prin utilizarea intensă a mijloacelor mecanice şi concentrarea puternică a forţelor umane de la sate STRINGEREA CULTURILOR DE TOAMNĂ ŞI PREGĂTIREA INSAMINTARILOR­­ DESFĂŞURATE PE UN FRONT LARG! RECOLTAREA LEGUMELOR Rodul grădinilor - adunat mai repede şi bine valorificat Recoltarea legumelor se desfăşoară din plin în unităţile agricole din ju­deţul Arad. Cum se acţionează pen­tru stringerea şi transportul legume­lor din cîmp, pentru ca ele să ajungă cit mai repede la beneficiari? Din discuţia avută la Trustul horticultu­rii am reţinut că zilnic se livrează la fondul de stat între 4 500 şi 5 500 tone de legume, iar tendinţa este să se ajungă la 6 500 tone pe zi. In ge­neral, se poate spune că graficele de recoltare stabilite zilnic sunt de­păşite. In ziua de 30 august, faţă de 4 900 tone prevăzute s-au recoltat 4 935 tone, iar în ziua de 29 august, faţă de 5 000 tone s-au realizat 5 117 tone. In ansamblu, pe cele 8 luni ale anului, planul a fost realizat şi de­păşit, cantitatea de legume livrată pînă acum apropiindu-se de 100 000 tone. Se remarcă, prin rezultatele bune obţinute, asociaţiile legumi­cole Ineu, Nădlac, Pecica, fermele I.P.I.L.F., dar şi multe cooperative agricole. Cu această imagine de ansamblu, să vedem cum se desfăşoară activi­tatea în unităţi. In general, la între­prinderea pentru producerea şi in­dustrializarea legumelor şi fructelor „Refacerea“ din Arad, cantităţile de legume destinate industrializării sunt asigurate ritmic. Există totuşi şi une­le greutăţi. Bunăoară, in luna august trebuia să se producă aici o canti­tate de 1 600 tone pastă de roşii, ceea ce presupunea prelucrarea a 11200 tone de roşii. De la tovarăşul Liviu Derban, directorul întreprinderii, a­­flăm însă că în august au intrat la prelucrare pentru producerea pastei doar 2 200 tone roşii, ajungindu-se la o restanţă de 9 000 tone pe întrea­ga lună august. Desigur, aşa cum aveam să ne convingem şi noi„ prin­cipala cauză a acestor restanţe o con­stituie stadiul întîrziat de coacere a tomatelor. Nu este însă mai puţin adevărat că, printr-o supraveghere mai atentă a culturilor, urmărin­­du-se permanent stadiul de coacere, printr-o mai bună organizare a muncii în vederea creşterii ritmului zilnic de recoltare, această mare res­tanţă putea fi, dacă nu prevenită, cel puţin mult redusă. La asociaţia legumicolă Horia, ce cuprinde mai bine de 1 500 hectare, se aflau la lucru peste 800 de oa­meni. Pînă în prezent aici au fost culese aproximativ 5 000 tone legu­me, ceea ce, după cum recunoaşte inginerul-şef al asociaţiei, Ioan Stancu, nu este nici muit şi nici pe măsura posibilităţilor unităţii. Toc­mai de aceea, activitatea va trebui intensificată în zilele următoare, pentru aceasta fiind necesară supli­mentarea forţei de muncă până la 1 000 de oameni. Dovadă că ritmul recoltării trebuie mult sporit este şi faptul că, în ziua raidului nostru, de la cele 11 ferme ale asociaţiei tre­buiau livrate peste 200 tone legume, dar pînă la ora prinzului nu fuse­seră expediate nici 50 tone, iar can­tităţile recoltate pină la ora respec­tivă nu garantau că graficul pe acea zi va fi realizat. Mult mai intens se lucra intr-o unitate mai mică — Aradul Nou. Deşi ferma legumicolă dispune doar de 90 hectare, de aici s-au recoltat şi expediat în ziua respectivă 40 tone de legume. Dealtfel, după cum ne spunea şefa fermei, Mariana Săbăilă, această unitate a livrat pînă acum beneficiarilor peste 1 500 tone de le­gume. Se poate spune că, in ansamblu, în grădinile din judeţul Arad se lu­crează bine. Sunt totuşi de soluţionat unele probleme legate mai ales de mai buna organizare a transportu­lui. In primul rind, sunt frecvente cazurile cind unităţile care trebuie să asigure transportul (I.T.S.A.I.A., bunăoară) oferă maşini, dar fără... motorină. In al doilea rind, nu se asigură întotdeauna, la timp şi la ca­pacitatea cerută, vagoanele necesare. Astfel, la Nădlac, în ziua de 29 au­gust au fost necesare opt vagoane şi s-au primit numai două, iar cu o zi înainte, din patru vagoane s-au pri­mit tot două. Cu atît mai, mult, este nevoie să fie rezolvate operativ a­­ceste probleme care privesc trans­portul, deoarece în zilele următoare recoltarea legumelor va trebui să crească mult în intensitate. Este, deci, nevoie ca şi în unităţile agricole producătoare forţele concentrate la culesul legumelor să fie mult spori­te, pentru ca rodul grădinilor să fie strins mai repede şi bine valorificat. Tristan MIHUŢA corespondentul „Scînteii" In unităţi agricole din judeţul Arad EXECUTAREA ARĂTURILOR Vitezele de lucru cresc de la o zi la alta Pe ogoarele buzoiene, pregătirile pentru apropiata campanie a însă­­mînţărilor de toamnă sunt în plină desfăşurare. Practic, stringerea pro­ducţiei secundare de pe cele 80 389 hectare, din care 42 302 hectare ur­mează să fie insăminţate în această toamnă, se va încheia în cursul zi­lei de duminică, creindu-se astfel condiţii ca ritmul de lucru la ară­turi să se intensifice. Datorită ac­ţiunilor responsabile, bine coordo­nate, in care sunt implicate direct organele agricole judeţene, organi­zaţiile de partid din unităţi şi con­siliile populare comunale, ogoarele de vară, lucrare de bază pentru asi­gurarea unor producţii sporite de orz, grîu şi furaje in anul viitor, sunt executate acum, în pragul toamnei, sub semnul urgenţei şi, mai ales, al calităţii. In cele 14 consilii agroindustriale se acţionează cu 1 500 tractoare la arat şi 780 agregate complexe la fer­tilizarea şi pregătirea terenului, ,asi­­gurindu-se astfel condiţii ca aceste importante lucrări să se încheie pină la 15 septembrie. Dealtfel, aşa cum a stabilit comandamentul jude­ţean­ pentru agricultură, începînd de săptămîna viitoare la arat se va atinge o viteză zilnică de 5 300 hec­tare, iar la pregătirea patului ger­minativ — 4 700 hectare. în timpul raidului nostru, efectuat joi şi vi­neri, în consiliile agroindustriale Mihăileşti, Stîlpu şi Săgeata, am re­marcat grija deosebită a conduceri­lor de unităţi, a specialiştilor şi me­canizatorilor pentru executarea unor lucrări de calitate şi pentru realizarea şi depăşirea graficelor zil­nice stabilite la arături. Pe o solă de 80 hectare a C.A.P. Mihăileşti, 9 tractoare erau in braz­dă pe la ora 6:30. In­formaţie îi re­găsim pe cîţiva dintre combinerii fruntaşi în campania de seceriş : Stelian Pogonaru, Aurel Frîncu, Oprea Matei şi Gheorghe Lupaşcu. Preşedintele unităţii, Gheorghe Man­ta, care a fost mulţi ani mecaniza­tor, supraveghează cu atenţie calita­tea arăturii. „Avem condiţii bune pentru a grăbi ritmul de lucru, ast­fel ca pînă la 8 septembrie să în­cheiem arăturile şi pregătirea tere­nului pe cele 700 hectare pe care le vom însăminţa în toamnă. Mai bine facem acum un efort in plus, de di­mineaţa şi pînă seara tîrziu, decit atunci cind se strică vremea. Nu vrem să mai repetăm „lecţia“ din anul trecut, cind, atît din cauza în­­tîrzierilor la eliberarea terenului, cit şi a ploilor abundente, am fost nevoiţi să tragem cu două tractoare de un plug, iar calitatea arăturii s-a „văzut“ în această vară, cind am obţinut, în medie la hectar, 4 553 kg griu şi 4 460 kg orz, faţă de peste 5 000 kg cit au recoltat vecinii noş­tri de la C.A.P. Florica“. Pe cooperatorii din consiliul agro­industrial Stilpu i-am intîlnit la eli­berarea de paie a ultimelor 400 hec­tare. De la inginerul Teodor Muşat, directorul S.M.A. Stilpu, aflăm că la arat şi pregătirea terenului se lu­crează zilnic cu 66 tractoare şi 24 agregate complexe. Pînă vineri, a­­ceste lucrări fuseseră executate, în condiţii de bună calitate, pe mai bine de 2 600 hectare din cele 4 860 hectare planificate a fi insăminţate în această toamnă. Mai avansate erau cooperativele agricole de la Costeşti, Stîlpu şi Merei. La Izvorul Dulce şi Movila Banului se impune insă de urgenţă o mai mare mobili­zare de forţe şi atelaje la transpor­tul baloţilor de paie, in vederea asi­gurării frontului de lucru pentru tractoare. O problemă care se cere rezolvată cu promptitudine pentru a se putea organiza mai bine schimburile pre­lungite şi de noapte pentru execu­tarea arăturilor este cea a mai bu­nei distribuţii a combustibililor. Or­ganele agricole judeţene trebuie să acţioneze în aşa fel incit toate uni­tăţile agricole din judeţul Buzău să încheie arăturile şi pregătirea te­renului pentru însăminţările de toamnă pînă la 15 septembrie. Stelian CHIPER corespondentul „Scînteii" în unităţi agricole din judeţul Buzău Mîndria constructorilor,­­ calitatea muncii, chipul luminos al localităţilor ţării Slobozia a fost şi este încă un şantier, un şantier în care, de la un an la al­tul, s-a construit mai re­pede şi mai bine, iar mun­ca şi inteligenţa şi-au dat mina, creînd din beton, o­­ţel şi sticlă edificii minore spre cer. Dacă în 1968 Slobozia avea mai puţin de 200 apartamente, astăzi ea are 12 000. Adică aproximativ cîţi locuitori avea în 1965. Astăzi, 75 la sută din cei 45 000 de cetăţen­i ai ora­şului locuiesc în aparta­mente cu un confort sporit, problema spaţiului locativ fiind in bună parte rezol­vată. Pe locul vechilor case insalubre, al ulițelor ce nu aveau nimic comun cu ur­banul, au apărut blocuri si bulevarde. Da. Slobozia are astăzi bulevarde. Bulevarde a căror arhitectură îmbină în cel mai armonios mod utilul cu frumosul, bulevar­de ce poartă nume luate din istoria neamului, dar şi din realităţile prezentului: „Matei Basarab“, „Cosmi­­nului“, „Unirii“, „Chimiei“. S-au construit de către oameni şi pentru oameni : două case de cultură — una a sindicatelor cu 600 de locuri, alta a tineretu­lui cu 350 de locuri — un cinematograf cu 450 de locuri, spaţii comerciale pe aproape două hectare, o hală agroalimentară ultra­modernă, spitalul cu 800 de locuri, policlinică. De construit, ialomiţenii au învăţat să construiască de la zidari şi fierari beto­­nişti, dulgheri şi mozaicari, instalatori şi electricieni veniţi de pe alte melea­guri. Din cei sosiţi atunci la începutul anilor ’70. Unii au plecat, alţii au rămas. Astăzi, din cei aproape 3 000 de constructori ai în­treprinderii de antreprize de construcţii şi montaje Ialomiţa, 85 la sută sunt născuţi şi crescuţi în Bără­gan. Mulţi dintre ei sunt absolvenţi ai liceului in­dustrial sau ai şcolii pro­fesionale de maiştri care pregăteşte, in continuare, noi detaşamente de munci­tori calificaţi. Constructorii de astăzi ştiu că în aparta­mentele pe care le ridică vor locui rudele, prietenii, concitadinii lor de pe plat­forma combinatului chimic, de la filatura de bumbac sau întreprinderea de ulei, din alte unităţi economice şi instituţii ale municipiu­lui. „Am învăţat să con­struim mai repede şi mai bine, util şi frumos, aşa cum clădeşti pentru tine, pentru ai tăi“, ne spunea maistrul constructor Vasile Sabin, urmaş de ţăran din lunca Ialomiţei, ajuns spe­cialist in construcţia edifi­ciilor înalte. Coordonatorul economic al Întreprinderii de antre­prize de construcţii şi mon­taje Ialomiţa, tovarăşul Constantin Dănilă, om care ştie valoarea banului şi preţuieşte fiecare leu in­vestit, ne-a demonstrat că, in ultimii doi ani, această unitate a ajuns de la pier­deri, nerealizări şi depăşiri ale cheltuielilor — la un moment dat, alarmante — la obţinerea unor succese pe care mulţi le considerau de neatins. „In anul 1981, unitatea noastră construia doar 641 de apartamente din cele 1 066 planificate, iar cheltuielile la mia de lei erau depăşite cu 536 lei, inregistrindu-se pierderi însemnate. Iată că, după numai doi ani, în 1983, pla­nul de construcţii a fost realizat şi depăşit. Faţă de 1 008 apartamente planifi­cate, au fost construite, re­cepţionate şi predate bene­ficiarilor a 215 apartamen­te, iar­ cheltuielile la mia de lei au ajuns la 951 lei, cu 36 lei mai puţin decit era prevăzut. Nu este un succes trecător, ci o­ schim­bare radicală şi de durată. Ea a fost posibilă datorită sprijinului pe care comite­tul judeţean de partid, co­mitetul excutiv al consiliu­lui popular judeţean ni l-au acordat in mod direct, ana­­lizindu-ne munca şi îndru­­mindu-ne cu exigenţă. Acum s-ar putea spune că fiecare cărămidă, fiecare găleată cu mortar este di­rijată cu precizie spre des­tinaţia ei corectă, prevăzu­tă în deviz. S-a pus capăt dezordinii şi lucrului făcut de mintuială, rutinei, nepă­sării, lipsei de spirit gos- *­podăresc. Noi nu am făcut încă totul, mai avem de furcă cu unii care consi­deră că şi locatarii mai pot contribui la finisări. Dar a trecut vremea când pe o uşă a apartamentului ieşeau constructorii noştri, iar pe alta intrau meseria­şii tocmiţi de noii locatari. Despre unitatea noastră se va vorbi numai cu cuvinte măgunitoare“. La cele exprimate de to­varăşul Constantin Dănilă am adăuga că, faţă de anii trecuţi, şi locatarii, cei care beneficiază de modernele construcţii, şi-au schimbat optica. Majoritatea de­monstrează o grijă temei­nică nu numai faţă de apartamentele lor, ci şi pentru scara respectivă, pentru întregul imobil, faţă de spaţiile din jurul blocului. In Slobozia, odată cu construcţiile, s-au amena­jat şi parcuri şi zone de agrement. Se credea, pină nu demult, că un Bărăgan nu creşte decit salcimul, că doar el poate rezista. Astăzi, mestecenii şi steja­­rii, teii şi castanii, brazii şi molizii, pomii ornamentali, firavi acum 12 ani, cind au fost plantaţi, oferă un mi­nunat şi surprinzător cadru natural. Slobozia este un şantier, constructorii ajungind cu noile blocuri, concepute după noi şi interesante li­nii arhitecturale, către vechiul centru. Ei sunt ho­­tărîţi ca, pină la sfirşitul anului 1986, axa centrală „Matei Basarab“, care por­neşte de la un capăt la al­tul al municipiului, să de­finească cu adevărat o aşe­zare demnă de renumele de „perlă a Bărăganului“, demnă de anii noştri lumi­noşi, de anii împlinirii so­cialiste, ani ai unei noi vieţi, ai unor realităţi sociale schimbate fun­damental. Mihai VIŞOIU corespondentul „Scînteii" SANTEIA - simbätä 1 septembrie 1984 PE ŞANTIERELE RECICLĂRII RESURSELOR REFOLOSIBILE DE LA COMBINATUL METALURGIC DIN TULCEA Livrarea ritmică a utilajelor condiţionează punerea la timp in funcţiune a instalaţiilor La Combinatul metalurgic din Tul­­cea, pe fluxul tehnologic de produce­re a feroaliajelor rezultă însemnate cantităţi de materii prime şi energie refolosibile. Cercetările efectuate de Institutul de cercetări metalurgice Bucureşti şi de specialiştii tulceni au relevat că intr-un an instalaţiile din cadrul uzinei de feroaliaje „produc“ 30 000 tone praf de bioxid de siliciu şi aproximativ 15 000 tone praf cu conţinut de mangan, la care se adau­gă 200 000 tone zgură. Odată recupe­rate, aceste resurse pot fi folosite in procesul de producţie atît în combi­natul din Tulcea, cit şi în alte uni­tăţi siderurgice din ţară. Tovarăşul Ismail Reşat, specialist în combinat, ne spune : „In recenta sa şedinţă, Comitetul Politic Execu­tiv a analizat, între altele, si Rapor­tul privind îndeplinirea consumurilor normate de materii prime, materiale, combustibili, e­­nergie electrică şi normativelor de valorificare în semestrul I 1984. Prin lucrările de investiţii ce se execută in pre­zent ne regăsim si noi în marele efort ce-i face tara pentru re­ducerea cheltuie­lilor materiale. Astfel, praful cu continut de man­gan recuperat in­­tr-un an asigură materia primă de trei luni pentru realizarea pro­ducţiei de feromangan a combina­tului, înlocuind astfel importul a 15 mii tone de minereu de man­gan. De asemenea, zgura rezultată de la producerea feromanganului înlocuiește minereul de mangan in procesul de fabricare a silico­­manganului ; ca atare, cele 200 000 tone de zgură produse anual devin materie primă. Refolosind aceste re­surse combinatul nostru ar economisi anual aproape 100 milioane lei“. Pe platforma combinatului din Tul­cea au mai fost identificate însem­nate resurse energetice recuperabile. Prin recuperarea căldurii gazelor arse de la secţia­ nr. 2 de feroaliaje se poate asigura o economie anuală de 75 000 tone combustibil convenţional, echivalent cu energia necesară ter­­moficării tuturor apartamentelor din orașul Tulcea. Argumente suficiente pentru ca specialiștii din combinat, împreună cu cei din institutul „IPROMET“ din Bucureşti să ia de­cizia de a realiza instalaţii pentru recuperarea căldurii gazelor arse, a prafului cu conţinut de siliciu şi a celui de mangan, precum şi a insta­laţiei pentru refolosirea zgurii de feroaliaje. CARE ESTE STADIUL LUCRĂRI­LOR ? Mai întîi o precizare. Toate a­­ceste investiţii sunt, din diferite moti­ve, restante de anul trecut, ele fiind reprogramate să intre in funcţiune în ultimul trimestru al acestui an. Lu­crările la instalaţiile de recuperare a prafului de siliciu şi a prafului cu continut de mangan, precum si la cea de refolosire a zgurii se găsesc acum intr-un stadiu destul de avansat. Brigada complexă din Tulcea a An­treprizei de montaj utilaj chimic Brăila a concentrat forţele pe şan­tierele respective pentru a încheia lucrările la instalaţiile de recuperare în următoarele zile. Instalaţia de re­­folosire a zgurii a fost pusă parţial în funcţiune. Aria de depozitare este predată beneficiarului, iar o linie de concasare şi sortare funcţionează din luna iulie. „Intirzierile la punerea în funcţiune a celei de-a doua linii de concasare şi sortare a zgurii de feroaliaje, ne spune inginerul Ivan Frodan, șeful brigăzii Tulcea a An­treprizei de montaj utilaj chimic Brăila, au apărut din cauza livră­rii cu întîrziere a benzilor transpor­toare de către întreprinderea „UNIO“ Satu Mare. Acum benzile au sosit, dar sunt incomplete. Lipsesc lonje­­roanele. Pentru a urgenta finalizarea instalaţiei, vom executa noi aceste lonjeroane in atelierele de pe plat­forma combinatului împreună cu be­neficiarul, urmînd ca în citeva zile să punem în funcţiune întreaga linie tehnologică de recuperare şi refolo­­sire a zgurii de feroaliaje“. Lucrările sunt de asemenea avansa­te şi la instalaţia de recuperare şi brichetare a prafului de mangan. Dacă Combinatul de utilaj greu din Iaşi va livra în luna septembrie ma­şina de brichetat, aşa cum s-a anga­jat, la finele lunii septembrie şi a­­ceastă instalaţie va putea funcţiona. Restanţe serioase se înregistrează însă la cel mai important obiectiv de investiţie de pe această platformă in­dustrială — instalaţia de recuperare a căldurii gazelor arse. în ultimele luni, constructorul şi-a concentrat forţele şi a executat fundaţiile şi planşeele unde urmează să fie mon­tate 3 din cele 5 cazane recuperatoa­re, iar la celelalte două lucrările vor fi încheiate în luna septembrie, pre­­dînd astfel front de lucru echipelor de montaj. Reţeaua de conducte a fost executată în proporţie de 80 la sută, forţe însemnate lucrează acum la montarea estacadei şi a conducte­lor de transport al agentului termic din apropierea centralei termice. Forţele existente acum la acest punct de lucru pot încheia operaţiile de montaj în citeva zile. Totuşi, cazo­nele de recuperare a căldurii gazelor arse care urmează să furnizeze ener­gie termică pentru termoficarea ora­şului Tulcea nu pot fi puse în func­ţiune. Motivul ? Furnizorii de uti­laje nu şi-au onorat angajamentele. TIMPUL PRESEAZĂ, INTÎRZIE­­RILE TREBUIE GRABNIC RECU­PERATE. Restante mari în livrarea utilajelor înregistrează Combinatul de utilaj greu din Cluj-Napoca. Mi­­hai Danielescu, şeful biroului inves­tiţii din cadrul Combinatului meta­lurgic Tulcea, ne precizează : „Fa­bricarea primului cazan recuperator a început cu aproape trei ani în urmă, fără să fie gata pînă acum. Anul trecut, combinatul din Cluj-Napoca a oprit lucrările la cazane motivind că nu există posibilitatea aprovizionării cu ţeavă. Unităţile metalurgice, la solicitările noastre, au pus la dispo­ziţia combinatului ţeava necesară încă din anul trecut. Execuţia caza­­nelor intîrzie însă. Pină acum au fost livrate pe şantier doar elementele de structură de la două din cele cinci cazane. Pentru a continua montajul la primele două cazane, constructorii de maşini din Cluj-Napoca trebuie să ne livreze neintirziat economizoare­­le, supraincălzitoarele, vaporizatoa­­rele, instalaţiile de suflare, colectoa­rele şi distribuitoarele“. Neîndoielnic, vinovaţi de intirzierile înregistrate la realizarea acestor im­portante obiective de investiţii sunt toţi factorii care concură la realizarea instalaţiilor respective — beneficiar, proiectant şi constructor. Beneficiarul a soluţionat cu intirziere o serie de probleme cheie, a contractat prea tîrziu utilajele, favorizînd astfel apa­riţia şi persistenţa restanţelor actu­ale. Formaţiile de construcţii­­montaj care au angajat aceste lu­crări — Antrepri­za de construcţii industriale Tulcea şi Antrepriza de montaj utilaj chi­mic Brăila — nu au dovedit per­manent răspun­dere, abandonînd perioade lungi de timp lucrările, motivind că nu au sosit utilajele pe şantier, cu toate că existau şi mai există în­că o serie de lu­crări de efectuat care nu sunt condi­ţionate de prezenţa utilajelor. Pro­iectantul — Institutul de proiectări „IPROMET“ Bucureşti — de aseme­nea a predat cu mare intirziere documentaţiile de execuţie, iar la fiecare din acestea s-au semnalat omisiuni care au grevat serios asu­pra modului de desfăşurare a lucră­rilor. Este suficient să amintim că, la data find investiţiile trebuiau să intre in funcţiune, constructorii nu dispuneau decit de 80 la sută din do­cumentaţiile de execuţie. Toate aceste neajunsuri au fost între timp înlăturate. Constructorii şi montorii au concentrat forţe su­plimentare pe şantier, iar lucrările avansează conform ultimelor grafice stabilite în vederea punerii in func­ţiune a instalaţiilor în lunile care au mai rămas din acest an. Stadiile de execuţie înregistrate acum dau certitudinea că instalaţiile de recu­perare a prafului de siliciu si man­gan, precum şi cea de recuperare şi refolosire a zgurii vor putea func­ţiona încă din luna septembrie. Necorespunzător se desfăşoară insă lucrările de montaj la cazanele de recuperare a căldurii gazelor arse. Motivul ? Lipsesc foarte multe com­ponente la primele două cazane la care a început montajul, iar­ 3 ca­zane nu au­­sosit încă pe şantier. Colaborarea dintre constructori. Be­neficiar şi proiectanţi, care este evi­dentă în momentul de faţă, nu poate suplini lipsa unor utilaje de care depinde punerea în funcţiune a aces­tui important obiectiv de investiţii de pe platforma Combinatului me­talurgic din Tulcea. Ca atare, zilnic, în loc să se economisească, se aruncă pe coşurile de fum ale combinatului 300 tone de combustibil. Neculai AMIHULESEI corespondentul „Scînteii" ■ UUEFOLOSIREA resurselor materiale ( tÖppnKinmAWÄppA I WiNtLJÎ I IwîNMniC/ffl Unităţi turistice în judeţul Caraş-Severin Celor ce doresc să petreacă va­canţa sau o parte din concediu şi, totodată, să cunoască pitoreştile meleaguri ale judeţului Caraş-Se­­­verin le stau la dispoziţie citeva frumoase unităţi turistice, gazde ospitaliere in orice sezon. Printre acestea se numără hanul „Tibis­­cum“, situat la intrarea în oraşul Caransebeş, pe malul Timişului. El dispune de 72 locuri in camere şi de căsuţe camping. O unitate apreciată este şi hanul „Bocşa-Izvor“, amplasat pe malul rîului Bîrzava, în zona turistică a oraşului Bocşa, pe şoseaua ce leagă Reşiţa de Timişoara. La un kilome­tru de Bocşa se află cabana „Steja­rul“, intr-o pădure aproape de­­Lacul Metreş, unde se poate, pescui şi se pot face plimbări de agre­ment cu bărcile. Hanul „Caraş“ din Oraviţa pune la dispoziţia turişti­lor 60 locuri de cazare şi restau­rant, iar la o altitudine de 1 000 metri, pe muntele Semenic, hanul „Gărîna" oferă în orice sezon locuri de cazare, iar masa se poate servi la restaurantul unităţii. In fotografie : Hanul „Caraş“ din Oraviţa. Meleaguri ridicate la adevărata lor putere (Urmare din pag. I) anii celei mai spectaculoa­se dezvoltări a României socialiste, o industrie cu adevărat puternică. Azi, în 1984, valoarea producţiei depăşeşte 6,5 miliarde, adi­­că de 41 de ori mai mult decât acum 40 de ani... C­ălugăreni, locul răsu­nătoarei izbinzi a lui Mihai Viteazul, este azi o comună dintre cele mai înfloritoare, cu pro­ducţii agricole ridicate. Nici pe departe n-a fost din­­totdeauna aşa. Preşedinte­le cooperativei, Ion Logo­­fatu, localnic (din satul a­­parţinător Brăniştari), ne istoriseşte : — Tatăl meu, un țăran firoscos, era un mare în­drăgostit de culturile de porumb. Eram copil si mă scula cu noaptea in can, in crucea iernii ca să ducem gunoiul de grajd de cîmp. Dar oricit s-a căznit, orice a făcut n-a putut să scoa­tă, de pe un hectar, nici un sfert din cit scoatem noi azi. Deşi era bun pămîn­­tul, nici ţăranii şi nici cei patru moşieri de De aici nu scoteau mai mult de 1 000 de kg la hectarul de porumb, de griu, de orz ori de secară. Producţii mari scoatem noi, azi, in condi­ţiile agriculturii socialiste, superioare. Şi asta cam de 15 ani încoace, de cind to­varăşul Nicolae Ceauşescu ne-a cerut nouă, agriculto­rilor, să modernizăm agri­cultura şi a făcut totul pentru a se crea condiţiile necesare, îngrijindu-se de sistemele de maşini, de dezvoltarea cercetării, de perfecţionarea organizării. Am a­juns astfel să vedem ce putere are pămîntul ăsta al nostru, atunci cind e lucrat cum se cuvine. In 1982 am recoltat, de pe toată suprafaţa, cite 12 010 kg de porumb la hectar si am ocupat locul al doi­lea pe ţară.­Cind au văzut aşa, unii localnici care fu­seseră plecaţi pe la oraş au început să se întoarcă. Pentru că producţii bune înseamnă si cistig bun. In anul următor, in ’83, am scos si mai mult : 12 400 de kg boabe la hectarul de porumb. Am scos si anul ăsta, la griu si orz, o pro­ducţie bunicică, de peste 4 500 kg la hectar, neirigat. Bunicică zic, pentru că se putea mai mult. Toată pro­ducţia noastră de cereale e numai pentru sămîntă, adică o producţie de cali­tate. Avem si grădini de legume, ceea ce de aici nu prea exista înainte. De aici, de la noi, pleacă zilnic spre oraş 50—60 de tone de legume. Avem si o ciuper­­cărie mare. Avem si 1 000 de vaci din care 450 pentru lapte, rase locale, le-am adus la peste 2 000 de litri pe cap de vacă furajată, o să îmbunătăţim rasele şi o să scoatem şi mai mult... Că în nici o privinţă, la nici un sector de producţie nu ne oprim aici, suntem­ puşi de creşteri... Cele spuse de Ion Logo­­fătu mărturisesc convingă­tor despre destinul agricul­turii din acest colţ de ţară. Drumul străbătut de agri­cultorii judeţului Giurgiu­­ este identic drumului în­tregii agriculturi româneşti, de la condiţia scurmatului în pămint cu plugul tras de boi („Eram două zile la un pogon“ — spune Ion Logofătul la condiţiile a­­griculturii mecanizate și la tehnologiile moderne de azi... De la casa de lut cu una sau cu două odăi şi cu un inventar gospodăresc sărman la casele mari şi­­ cochete de azi. „Locuinţa tipică de la noi are astăzi citeva camere, cu mobilier nou şi modern, cu frigider, televizor, maşină de spă­lat, aragaz, n-o să m­ea mai găsiţi casă fără toate as­tea". La Călugăreni, la Bra­niştea, la Oinacu, la Puţi-. neiu, in toate satele dealt­fel, progresul agriculturii din ultimele două decenii iată-l transformat în nivel de viaţă superior, uşor de observat cu ochiul liber. A­cum, cind incen să se adune recoltele acestui an, eşti tentat firesc să le compari cu ale ani­lor din urmă cu decenii. Multe unităţi agricole au obţinut anul acesta recolte de griu de 6 000 şi 5 000 kg la hectar. Ne amintim cu zîmbetul pe buze de acele recolte de acum patru de­cenii : 930 kg griu, 960 kg orz, 1 670 kg porumb. Se obţin curent acum, la aceste culturi, 4 000 sau 5 000 sau 6 000 kg la hectar. Judeţul Giurgiu are mai bine de jumătate din su­prafaţa sa agricolă, adică peste 154 000 hectare, iriga­tă, prin construirea, de către stat, a marelui sistem Giurgiu—Răzmireşti. Lu­crările care se fac în zona Greaca—Mihai Bravu vor mai adăuga la această zes­tre încă aproximativ 10 000 de hectare irigate. Ştiinţa a venit şi ea substanţial în sprijinul unor recolte bo­gate. Există pe teritoriul judeţului Giurgiu două in­stitute naţionale de cerce­tări : unul în domeniul irigaţiilor şi desecărilor şi un altul specializat în le­gumicultura. Crearea aces­tor institute de cercetare în folosul agriculturii, dotarea lor cu aparatură şi fonduri reprezintă o altă latură a eforturilor pe care statul socialist le face, în epoca Ceauşescu, pentru a pune la dispoziţia agriculturii mijloacele necesare înfăp­tuirii noii revoluţii agrare. La Greaca, locul atît de fertil pentru gustoşii stru­guri de masă, au fost ex­tinse suprafeţele de viţă de vie cu numeroase soiuri de înaltă productivitate şi ca­lităţi gustative, soiuri cre­ate chiar la staţiunea ex­perimentală ce poartă de­numirea localităţii. P­e porţile combinatului chimic inixa şi ies zil­nic peste 3 000 de oa­meni , aşa cum se întimplă, cu alte mii şi mii, la I.C.M.U.G., la „Dună­reană“, la fabrica de case, în toată noua industrie giurgiuveană. Toţi aceşti oameni sunt, in marea lor majoritate, localnici, cărora industria le-a oferit locuri de muncă, profesii noi şi necunoscute aici altădată, un nou orizont de cunoaş­tere şi, fără îndoială, un alt nivel al calităţii vieţii. Există acum locuri de muncă pentru toţi locuito­rii, în zeci şi zeci de pro­filuri şi domenii. Asta s-a rezolvat doar în cîţiva ani datorită politicii partidului de industrializare. Din­­tr-o populaţie de 65 000, peste 40 000 reprezintă populaţia ocupată, în pri­vinţa asta municipiul Giur­giu se află pe locul doi în ţară, după Hunedoara. Lo­cuinţe ? Se construieşte in­­tr-un ritm de 2 000 de a­­partamente pe an si nu-i departe ziua cind toate ce­rerile de locuinţe vor fi satisfăcute. Giurgiu fusese declarat „municipiu“ încă înainte de război, deşi zestrea edi­litară a oraşului era extrem de săracă. Doar ciţiva ki­lometri de străzi pietruite, iar canalizarea măsura numai 800 de metri, încă şi mai sărăcit a rămas oraşul după inundaţia ca­tastrofală din 1942, cind a fost pe jumătate distrus. Pătrunzînd astăzi un Giur­giu dinspre Bucureşti te în­­tîmpină un alt oraş. Un larg bulevard, străjuit de noi şi cochete blocuri, cu elegante magazine (şi încă nu e gata totul, inaugurări au loc aici în fiecare zi). In stingă, in adincime, se succed noile cartiere Oinac I şi II, Negru Vodă, Poli­clinicii, Tineretului... De reţinut e faptul ✓ că popu­laţia oraşului s-a dublat fată de 1965... In cele patru decenii de socialism, 84 la sută din populaţia judeţului s-a mutat in locuinţe noi. Pro­cesul a fost mult mai preg­nant în a doua jumătate a acestui interval (de 6,7 ori mai multe apartamente s-au construit in intervalul 1965—1984 decît în cel an­terior — 1945—1965). Să adăugăm că populaţia şco­lară s-a dublat, că sunt în judeţ 573 de medici şi 1 181 de cadre sanitare medii (un ziar local din 1947 publica insistent anunţul că se caută un farmacist pentru singura farmacie existentă pe atunci in Giurgiu) ; să mai spunem că intr-un sin­gur an, 1983, comerţul a vîndut populaţiei din judeţ mărfuri în valoare de a­­proape două miliarde şi jumătate lei (de peste patru ori mai mult decit în 1965) , să mai amintim căminele culturale, cinematografele săteşti, bibliotecile, forma­ţiile cultural-artistice şi sportive. Şi, adunînd toate aceste lucruri intr-o imagine a vieţii de fiecare zi a locui­torilor din atît de frumoa­sele case noi ce te vor în­soţi pe orice drum, din orice sat, ca si a celor ce îşi duc viaţa in confortabi­lele apartamente noi, vom înţelege că şi aici, pe me­leagurile giurgiuvene, ca în toată România, s-au făcut paşi uriaşi pe drumul fău­ririi unei orinduiri drepte şi prospere, construită cu oameni pentru oameni, cum atît de plastic o defi­nea secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Next