Sportul Popular, decembrie 1958 (Anul 13, nr. 3315-3332)
1958-12-18 / nr. 3325
Nwifofde întreceri in regiunea Bucureşti timp de două zile, la 13 şi 14 decembrie, sala de sport a centrului şcolar agricol din CALARAŞI a cunoscut o deosebită animaţie. Se desfăşurau întrecerile din cadrul Cupei 30 Decembrie la tenis de masă cu participarea sportivilor din regiunile Ploeşti, Piteşti, Galaţi şi Bucureşti. Competiţia organizată de consiliul regional UCFS s-a bucurat la a doua sa ediţie de un frumos succes atît din punct de vedere tehnic cit şi ca participare. Primele locuri atît la băieţi cit şi la fete au revenit sportivilor bucureşteni. De remarcat comportarea metorie a jucătoarelor din raionul Călăraşi, care s-au clasat înaintea unor valoroase adversare din regiunile Ploeşti şi Piteşti LA TURNU MĂGURELE se va desfăşura la 21 decembrie un interesant concurs de gimnastică la care şi-au anunţat participarea formaţii din Giurgiu, Roşiorii de Vede şi T. Măgurele. La Bucureşti, tot la sfirşitul acestei săptămîni, consiliul regional UCFS organizează prima ediţie a Cupei 30 Decembrie la handbal în 7, masculin şi feminin, la care s-au înscris echipe din Snagov, Olteniţa, Slobozia, Domneşti, Căzăneşti etc. De asemenea, la GIURGIU, se vor întrece în cadrul unor competiţii festive trăgători, popicari, şahişti şi jucători de tenis de masă, iar sportivii din Brăneşti vor avea prilejul să se întreacă şi la trintă şi haitere. STAN CRISTEA corespondent La Cluj competiţii de amploare In sala Armatei din localitate s-a încheiat recent „Cupa celor 4 regiuni" la volei. Turneul masculin a revenit selecţionatei Clujului, care în finala a avut un puternic adversar în formaţia Minerul Baia Mare. Turneul Jemima a fost cîştigat de Progresul Cluj, după care s-a clasat Dinamo Oradea, „Ardeleana“ Alba Iulia şi selecţionata Baia Mare. O altă competiţie a întrunit pe gimnaşti. Pe primele locuri s-au situat următorii: cat. II: A. Iacob, juniori cat. I: A. Maksay, tun. cat. II: A. Szilagy (la băieţi) şi Mariana Bruch (cat. maestre), Dorina Pop (cat. I), Ana Muri (cat. II), Gyöngyi Lörinczi (jud. I), Judith Tonta (jun. II). Un concurs care s-a ridicat la un foarte bun nivel tehnic a fost acela de şah, dotat cu „CUPA CORVINUL“. El a revenit şahiştilor din Ploeşti care au acumulat 10/2 puncte, prezentând o formaţie redutabilă în care figurau maeştrii: Radovici, Mititelu şi Seimeanu. Pe locul secund se află şahiştii din Tg. Mureş, (9/2 puncte) dintre care s-a evidenţiat jucătorul de categoria 11, Zoltán Nagy. In sfîrşit, locul trei a revenit reprezentativei Clujului in care candidatul de maestru Kandel a avut cea mai bună comportare. R. FISCH corespondent regional Sport de mase. Discuţii pe teme de... sezon Succesele realizate în acţiunea de înscriere a oamenilor muncii în UCFS şi de strîngere a cotizaţiilor sunt rezultatul eforturilor pe care le depun cu entuziasm activiştii sportivi din întreaga ţară. De altfel, acestea sunt obiective importante ale mişcării noastre sportive în etapa actuală şi este firesc ca ele să se situeze în centrul preocupărilor tuturor colectivelor şi cluburilor sportive. Această importantă acţiune nu trebuie să se desfăşoare însă ruptă de celelalte obiective ale mişcării sportive ci, dimpotrivă, să se împletească armonios cu o activitate susţinută în direcţia dezvoltării sportului de mase, a întăririi organizatorice a cluburilor şi colectivelor sportive etc. Iată de ce considerăm necesară o discuţie pe principalele probleme ale sportului de mase în această perioadă, cîteva comentarii privind obiectivele de... „sezon“ care trebuie să se bucure de toată atenţia activiştilor sportivi. Pînă vine iarna... dacă timpul permite totuşi practicarea -------------------------sportului in aer liber. „Mîine, poimîine va cădea zăpadă din belşug şi atunci să vedeţi ce activitate vom desfăşura !...", spun mulţi activişti sportivi. Dar pină atunci ? Să aşteptăm... zăpada ? Nicidecum. Pe lingă pregătirile pentru activitatea in sporturile de iarnă (amenajarea piriiilor, patinoarelor etc.) trebuie continuată şi activitatea competiţională. „In aer Uber“ ?, vor întreba unii mai... friguroşi. De ce nu? Exemplul sportivilor sovietici ne-a arătat in modul cel mai convingător că activitatea competiţională poate continua la multe sporturi pină in plină iarnă. Partidele de fotbal din cadrul campionatelor de casă organizate acum in oraşe cum sunt Cluj, Timişoara, Bucureşti sau Oraşul Stalin nu demonstrează acelaşi lucru ? Dar crosurile iniţiate deroledivul „Tudor Vladimirescu“ din Capitală, dar întrecerile de călărie organizate in atitea sate şi comune cu prilejul „Duminicilor sportive"? Membrii UCFS doresc să participe la competiţii sportive şi nu toţi sunt amtiări de şah, tenis de masă sau alte sporturi de sală. Să nu părăsim stadioanele Competiţii, competiţii... Iată un obiectiv care nu trebuie uitat nici o clipă de activiştii sportivi. Suntem in plină campanie de organizare a primei etape a Spartachiadei de iarnă, se desfăşoară încă multe campionate de casă, ar trebui să fie in toi şi concursurile pentru insigna „Cel mai bun sportiv din 10“ şi pentru insigna de „Campion al colectivului sportiv“. Insă in oraşe cum sunt Constanţa, Piteşti, Oradea sau Iaşi se fac încă... pregătiri (dar nu consiim din antrenamente) iar concursuri s-au organizat doar in puţine locuri (Bucureşti, Reşiţa). In ceea ce priveşte desfăşurarea celor două concursuri de casă iniţiate de UCFS, ele sunt deosebit de apreciate in regiuni. Măsuri practice de organizare s-au luat însă doar intr-un număr redus de regiuni, cu toate că în toată ţara s-au trimis de mult regulamentele, taloanele şi insignele. Lipsurile semnalate in activitatea competiţională de mase — activitate care nu trebuie să cunoască nici un fel de descreştere — se datoresc şi comodităţii unor activişti sportivi. Aşa, dexemplu, in loc să se preocupe de această importantă problemă a sportului de mase, consiliul regional UCFS Craiova (în frunte cu preşedintele său) se munceşte să organizeze un ansamblu cultural-sportiv al UCFS regional! Iniţiativa este cit se poate de tinde'': - dar îndeplinirea ei nu tre- DAN GIRLEŞTEANU (Continuare în pag. 2-a) Tineri sportivi , de la sate! ) Contribuiţi cu toate forţele voastre la traducerea In fapte * a sarcinilor reieşite din expunerea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej cu privire la proiectul pianului de stat pe anul 1959! " Sub conducerea organizaţiilor de partid, iniţiaţi acţiuni concrete de sprijinire a construc-i ţiilor de şcolî, cămine culturale, , dispensare, drumuri, poduri etc. ) Organizaţi in brigăzi utemiste de muncă patriotică, descoperiţi şi valorificaţi sursele de materii prime ta'-?*'! Jocurile din ultimele două zile au fost dominate de întîlnirea dintre formaţiile C.C.A. şi Voinţa M. Ciuc. Aceasta nu numai pentru că în acest joc urmau să evolueze două din cele mai bune echipe ale seriei a II-a a campionatului republican, ci şi pentru că, după performanţa reuşită în meciul cu Ştiinţa Cluj, era interesant de văzut cum vor rezolva „puştii" din Miercurea Ciuc duelul cu valoroasa echipă a C.C.A. Nu ne-am mirat, deci, că un public mai numeros ca oricînd a ţinut să asiste la această confruntare între vigoarea şi ambiţia tinerilor jucători din M. Ciuc şi calmul şi rutina experimentaţilor hocheişti de la C.C.A. Cine a învins? Echipa C.C.A.: 6—3 (1—2, 4—0, 1—1). Deci experienţa şi, mai ales, calmul. Filmul acestei pasionante partide poate fi împărţit în trei „acte", care se confundă, de fapt, cu cele trei reprize ale jocului. Am asistat, astfel, la o primă repriză in care elanul şi viteza derutantă a jucătorilor de la Voinţa au pus serios în dificultate pe bucureşteni. Aceştia au fost pur şi simplu înghesuiţi în propria treime! Minute în şir ocaziile de gol au abundat la poarta lui Puşcaş, însă după 19 minute de joc (cu adevărat... infernale pentru C.C.A.) scorul nu era decît de 2-0 pentru Voinţa. Autorii celor două puncte: Kalamar (min. 14) şi Andrei (min. 19). Iar atunci ciad se aştepta sfirşitul acestei reprize, care a aparţinut categoric echipei din M Ciuc, Flamaropol a interceptat un puc la jumătatea terenului şi, după o cursă scurtă, la poarta lui Purcărea s-a... aprins becul roşu, scorul era acum numai de 2—1 pentru Voinţa. A urmat o repriză în care aspectul jocului a fost total schimbat. Bucureştenii jucau excelent, agresiv la atac, trăgînd des şi destul de periculos la poartă. In schimb Voinţa era de nerecunosciut. Apărarea făcea faţă cu mare dificultate presiunii exercitată de militari şi numeroasele ezitări, degajări fără adresă, neatenţii în marcarea jucătorilor adverşi în faţa porţii aveau să-şi spună cuvîntul. Unul CALIN ANTONESCU (Continuare în pag. 4-a) Campionatul republican de hochei Azi iau sfîrşit întrecerile seriei a II-a — C.CA.«Ştenţa Cluj, capul de afiş al ultimei etape — Fază din meciul Ştiinţa Cluj — Sultanul Pugiliştii români pleacă azi în Italia ULTIMELE PREGĂTIRI Cei mai buni boxeri ai ţării noastre vor pleca astăzi dimineaţă, pe calea aerului, spre Italia. După cum se ştie, întîlnirea internaţională de box cu reprezentativa Italiei se va disputa simbătă seara la Roma. „Reprezentanţii noştri sunt hotăriţi“ — ne spunea ieri tov. Marin Niculae secretarul general al F.R. Box — n să realizeze un rezultat de prestigiu in faţa puternicei selecţionate a Italiei“. Intr-adevăr boxerii noştri s-au pregătit cu o deosebită atenţie în vederea confruntării de la 20 decembrie. In ultimele zile, întreg lotul a participat la meciuri de verificare, urmărindu-se in special îmbunătăţirea pregătirii fizice. Astfel, unii boxeri de categorii mai mici au fost opuşi celor de categorii superioare, pentru a fi solicitaţi la eforturi mai mari, urmărindu-se totodată şi îmbunătăţirea vitezei de execuţie. Am putut urmări dueluri interesante ca acelea dintre Constantin Dumitrescu — Dumitru Gheorghiu, Mihai Stoian — Nicolae Linca ş.a. „întreg lotul nostru — ne spunea după antrenament campionul european Gh. Negrea — se află într-o dispoziţie excelentă., Bineînţeles, a completat el, aceasta nu ne determină să privim superficial intilnirea de la Roma. Noi cunoaştem, în linii mari, valoarea boxului amator italian şi tocmai de aceea suntem decişi să ne comportăm cut mai bine iată componenţa lotului care face deplasarea în Italia: Mircea Dobrescu, Constantin Gheorghiu, Iosif Mihalic, Vasile Czegeli, Constantin Dumitrescu, Mihai Stoian, Şerbu Neacşu, Dumitru Gheorghiu, Gheorghe Negrea, Vasile Mariuţan, Nicolae Linca, Traian Stuparu şi Dumitru Ciobotaru. Boxerii români vor susţine în Italia două întîlniri: primul meci se va disputa sîmbătă seara la Roma în sala „Palazzetto dello Sport“, iar al doilea va avea loc luni seara în localitatea Ferarra. www.0. —. Fază din meciul Gh. Negrea — M. Ingher (R.D.G.) disputat recent, in care reprezentantul nostru si-a trimis adversarul la podea in primele secunde, cistigind prin K.O. PROLMNARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNITI-VA V Organ al Uniunii de Cultura Fizica si Sport din R. P. Romina" ANUL XIII —Nr. 3325 ★ Joi 18 decembrie 1958 4 pagini 25 banî Sportivii din regiunea Suceava se pregătesc pentru sezonul de iarnă Odată cu venirea iernii, activitatea sportivă îmbracă o formă nouă. Majoritatea sportivilor se mută în săli, pe pîrtiile de schi sau pe patinoare. Buna desfăşurare a activităţii în timpul iernii depinde însă de măsurile luate din vreme pentru întreţinerea în cele mai bune condiţii a bazelor sportive, pentru completarea şi repararea echipamentului. Consiliul regional UCFS Suceavă a luat de acum o serie de măsuri menite să ducă la îmbunătăţirea activităţii sportive de iarnă. Astfel, colectivele sportive au primit 278 perechi schiuri. In plus, au fost înfiinţate 8 centre de antrenament, dotate cu 400 perechi schiuri. Dintre centrele înfiinţate amintim pe cele de la Frasin, Falcău, Mălini, Gura Humorului, Siret, a căror activitate va contribui la angrenarea unui număr cît mai mare de tineri în practicarea schiului. In regiune va mai funcţiona un centru de schi de performanţă la Cîmpulung şi unul la Vatra Dornei, care vor fi dotate cu toate materialele şi cu echipamentul necesar. O serie de măsuri au fost luate şi pentru dezvoltarea hocheiului pe gheaţă. In oraşele Rădăuţi, Suceava şi Cîmpulung au fost puse la punct patinoarele, pentru ca odată cu venirea gerului să poată începe şi activitatea. Consiliul regional UCFS Suceava va dota încă 3 centre cu materialul şi echipamentul necesar: Fălticeni, Vatra Dornei şi Gura Ilumorului. Pentru sezonul de iarnă 1958/1959, consiliul regional UCFS a elaborat un vast plan de măsuri care cuprinde printre altele: concursuri în cadrul Spartachiadei de iarnă a tineretului, Spartachiada fetelor (pentru prima dată în regiunea Suceava), întreceri pentru concursurile „Cel mai bunispectv din 10“ şi „Campion al colectivului sportiv" etc. Măsurile luate din vreme vor contribui la buna desfăşurare ţi, activităţii sportive în timpul iernii, vor ajuta permanenta atragere de tipuri în activitatea sportivă. in AUREL DOBINCA preşedintele consiliului regional l UCFS Suceava