Sportul, septembrie 1968 (Anul 24, nr. 291-320)
1968-09-01 / nr. 291
Mr. 291 (5725) i sporttal" ISTORIE PE DOHA ROIL REPORTAJ-FOLGER CU MIl NICULESCU Istoria „Turului României“. Simplul fapt că o are, că de la apariţia înconjurului ţării noastre pe biciclete s-au scurs 34 de ani, că în palmaresul său sunt incluse nume care au contat pe firmamentul ciclismului internaţional îi conferă „Turului României“ aureola de probă clasică a sportului cu pedale. O confirmare este si apariţia ei, in ultimii ani, în calendarul oficial al Uniunii Cicliste Internaţionale. Cu 34 de ani în urmă, atunci cînd Vasile Canarache — „papa Desgrange" al acestor meleaguri — s-a încumetat să constituie prima caravană, totul părea o aventură. Şi era. Era, pentru că nişte oameni, cu un curaj peste limitele obişnuite, se încumetau să parcurgă sute de kilometri pe şi pe şosele inundate d® praf, în condiţiile în care orice pană trebuia reparată fără ajutor, cu o alimentaţie de... camping şi în condiţii de odihnă de chermeză... Ani de zile aşa a fost. Epoca de pionierat a ciclismului nostru este plină de episoade care atestă dragostea pentru acest sport bărbătesc a oamenilor ce s-au încumetat să-l practice, adeziunea spontană a publicului. Şi nu uitaţi: eroii şoselelor de-atunci n-aveau nici măcar satisfacţia de a urca, în final, pe prima treaptă a podiumului. Galién et comp. veneau aici ca pofesori şi terminau „Turul României“* la catedră... Istoria „Turului României“. N-a scris-o nimeni da capo alia fine. Dar ea există. Ne-o pot spune pe nerăsuflate Nicolae Ion Ţapu, Virgil Mormocea, prof. Constantin Aslan — decanul de vîrstă (şi nu numai de vîrstă!) al ciclismului românesc, Iulian Gociman şi atîţia alţi Întemeietori ai ciclismului rutier în România. Fiecare vedetă a sportului nostru cu pedale are în jurnalul său intim cel puţin o filă pe care scrie „Turul României“. Pentru că istoria „buclei“, ca orice istorie, este o operă colectivă-Tinerii — generaţia de astăzi a ciclismului — semnează şi ei în această mare carte nescrisă. Chiar dacă entuziasmul s-a ofilit în parte, se găsesc alte argumente care să biciuiască voinţa, Emil Rusu — vedeta de astăzi — vizează Ciudad de Mexico mînînd anacronicul vehicol prin Bărăgan, spre Brăila, şi apoi apre inima Carpaţilor pe şoselele şerpuitoare. Constantin Grigore şi Vasile Tudor pedalează pentru ziua „mondialelor“, Vasile Setejan urcă Feleacul visind victorii în Alpi şi Pirinei... pentru împlinirea acestor dorinţe, ce nu sunt numai ale lor, mai lipseşte însă ceva. Poate tocmai entuziasmul. „Turul României“ poate să-l readucă. Ciclismul mondial îşi sărbătoreşte cel de-al 100-lea an de existenţă. In veacul acesta care a impus gigantul parcurs Alpi- Pirinei-Vosgi, care a făcut din „Giro“ un spectacol fascinant urmărit cu înflăcărare, veacul acesta al legendarilor Fausto Coppi, Gino Bartali, Jacques Anquetil, al milioanelor de oameni înşiruiţi pe şosele strigînd numele favoritului, mai popular decit Mario del Monaco sau Picasso, în veacul acesta se află încrustat undeva printre manifestaţiile care au asigurat popularitatea ciclismului şi acest nume : „Turul României". Este o reală şi meritată preţuire, un îndemn pentru viitor. Hristache NAUM Se poate întîmpla, deci, şi aşa , un cronicar de fotbal trădîndu-şi sportul preferat şi scriind despre ciclism ! Este greu să rezişti însă unei întilniri cu Marin Niculescu, unei discuţii atît de vii şi de plăcute cu acest voievod al ciclismului nostru. Păcat că spaţiul — acest mare duşman al ziaristului — se interpune între noi şi amintirile lui Marin Niculescu, mai neînduplecat ca o... barieră de cale ferată. Totuşi, să redăm cîteva dintre aceste aduceri aminte ale marelui ciclist, participant la 5 ediţii ale Turului României. Marin Niculescu avea 21 de ani, în 1946, cînd a luat startul pentru prima oară în această epuizantă întrecere ciclistă. Au trecut 22 de ani de-atunci, dar Marin n-a uitat nici acum ploaia torenţială care a bombardat tot timpul plutonul, de la Bucureşti la Piteşti. Este de mirare că un tînăr ciclist, obişnuit numai cu cursele pe velodrom, a vrut să abandoneze în aceste condiţii ? Marin Niculescu n-a făcut-o, totuşi, reuşind i nu numai să treacă peste acest moment de cumpănă pentru un începător în ale curselor pe şosea, dar să se şi claseze, în finalul Turului, pe un remarcabil loc io, în compania unor nume consacrate de la noi şi din străinătate. In 1950, Marin a luat din nou plecarea în Tur. De data aceasta, natura a pregătit o surpriză caravanei cicliste: n-a plouat de loc ! Şi, în schimb, a fost o arşiţă de nesuportat, un adevărat calvar pentru bieţii alergători. Peste 30 de ciclişti au şi abandonat. Cu experienţa acumulată, Marin Niculescu face încă un pas spre marea consacrare: se clasează pe locul 3. Şi iată-l, de altfel, un an mai tîrziu, cucerind cununa de lauri a învingătorului, după un „marş triumfal“ pe şoselele ţării, mereu pe primul plan al unei întreceri în care avea să cîştige 6 etape din 14 ! Un adevărat film de aventuri a fost ediţia 1953. A plouat mereu şi iarna a coborît mult mai devreme ca de obicei din munţi, prevestind parcă visco-lul ce avea să se pornească în anul acela. Etapă grea, de la Piatra Neamţ la Tg. Mureş, sub un cer ameninţător şi un act de bravadă pe care Marin Niculescu avea sâ-l plătească scump , nu a îmbrăcat, ca ceilalţi alergători, bluza de ploaie ! Şi ce potop s-a pornit! După 40 de km parcurşi, pe o ploaie furibundă, Marin Niculescu a fost mai aproape de abandon decit oricînd. Dar se simţea vinovat faţă de el însuşi şi trebuia să-şi răscumpere greşeala cu preţul oricăror eforturi. Aşa a şi făcut. S-a oprit pe defileul Bicazului, şi-a schimbat complet îmbrăcămintea şi... dă-i bătaie, cu gîndul ca la Tg. Mureş să ajungă o dată cu plutonul. Chiar primul ! Unul după altul, cicliştii care se aflau în faţa lui au rămas în urmă. Mai rămăseseră doi: Moiceanu şi Norhadian. I-ar fi întrecut şi pe ei ? Un mare semn de întrebare, care a rămas fără răspuns, etapa încheindu-se mai devreme, la Topliţa, din cauza zăpezii căzute pe neaşteptate. Marin s-a... răzbunat însă cîştigînd ultimele 4 etape ! Anul 1954 avea să consemneze ultima prezenţă a lui Marin Niculescu în Turul României. Această ediţie nu i-a rezervat lui Marin amintiri prea plăcute. A suferit un accident la trecerea liniei ferate, s-a rănit destul de grav la cap, la mîini şi la picioare, a pierdut 14 minute, pe care n-a mai putut să le recupereze decît parţial, clasîndu-se pe locul 13 sau 14 (Marin Niculescu nu-şi mai aduce aminte). Aceeaşi flacără a ambiţiei i-a adus însă satisfacţia victoriei în ultimele 5 etape. ...Aici intervine... bariera secretariatului de redacţie. Nu e nimic. Păstrăm pentru un nou material alte amintiri ale lui Marin Niculescu, din Turul României. Jack BERARIU ALBUM DOCUMENTAR Ca, din anul 1390 şi pînă în anul 1932, doi dintre pionierii ciclismului românesc, Dumitru Dumitrescu, întiiul campion velocipedist al României, şi Alois Pacher, şi el fost campion, întemeietorul primului velodrom de la noi şi realizatorul celei dinţii legături cicliste între Bucureşti şi Paris (in vara anului 1900, cu o lună înaintea lui Cantilli) şi-au disputat întâietatea în competiţiile cicliste, ca şi în domeniul organizatoric. Rivali, nu glumă, care şi-au succedat alternativ eşarfele de campioni şi fotoliile de dregători... ...Şi după decenii, cînd neaua vârstei li se aşezase domol pe creştet, iată-i, septuagenari, dar încă drepţi, participînd la o serbare sportivă pe stadionul A.N.E.F., în anul 1932, tot în Şa, dar pe aceeaşi bicicletă. Timpul trece şi, de la făurirea fotografiei de faţă — devenită acum document — au trecut alţi treizeci şi şase de ani, înscriindu-se în arhiva sportului nostru, ca o mărturie păstrată pînă în zilele noastre, de către un alt pionier, din cel de-al doilea val al ciclismului, din epoca modernă a pedalei româneşti, azi veteranul Ion Gavrilescu. (inf.). ştafeta amintirilor Din 1934—35 nu mai păstrez decit două imagini mişcate, fiu, ale fotografului diletant ce eram şi amintirea bogat cromată a unor palpitante sosiri pe caldarîmul corsoului timişorean, undeva între statuia lupoaicei şi cinematograful Capitol. Amintiri de copilandru. Abia de mai tîrziu, din 1946, imaginile sînt mai clare şi amintirile mai palpabile. In acel blind sfirşit de septembrie, ziarul „Sportul popular" a preluat ştafeta, aproape uitată, de la ziarul „Tempo“, organizînd, întîia oară după război, competiţia pe care a denumit-o cu majuscule „Primul Tur Ciclist al României Democrate“. Turul a fost precedat de o extraordinară campanie publicitară. „Cu greu pot să uit vîlva pe care am produs-o prin organizarea meciului de box Ion Popa—Ion Mihăilescu, în scopul strîngerii fondurilor pentru Tur. Reportaje senzaţionale înainta de meci, biletele de intrare cu capetele protagoniştilor imprimate in colţurile opuse, enorm interes general... Pe urmă au început să sosească aşii pedalei. Sine ar putea uita superba statură şi •tuPlU- RoMÂNÎEi ed.XVII "•‘68 carură a făt-frumosului francez care era Pierre Gallien ? Emil Iencec, de după barierele aeroportului, exclama: „E mai frumos ca ori cînd cu părul ăsta blond, ondulat“. Se cunoscuseră cu 10 ani în urmă, cînd fiul plaiurilor girondine cîştigase Turul României. Acum conducea echipa Franţei, încălecată în şerele bicicletelor „Pierre Gallien“ fabricate la Nisa. Am colindat țara, împreună cu vijelioasa caravană, alături de iugoslavul Prosinek, de Nae Ghicomban, de franco-belgianul Marcel Waterschoot, de tenacele Nicolae Ion Ţapu, de cei aproape 50 de temerari. îmi îngădui, deci, cîteva fugare rememorări, foiletînd şi paginile ziarului vremii. Valea Dragoslavelor era mai dulce ca oricînd, sub soarele cald ce luminase puţin atmosfera sumbră din ajun. In mijlocul peisajului îneîntător, corsicanul Emile Rol, oprit cîteva secunde, atît cît i-a trebuit ca să schimbe o roată, exclamă, cu admiraţia unui singur ochi aruncat spre privelişti : „Ah, ce-aş mai da dracului cursa, să pot să-mi pun jos bicicleta şi să mă-mbăt cu frumuseţile astea !“ La Moeciul de Jos au ieşit în praguri ţărănci cu fusuri prevestind frumuseţea iilor înflorate. La o fabrică de cherestea din Rucăr, în momentul trecerii concurenţilor, muncitorii i-au omagiat trăgînd prelung sirena. Fără a mai vorbi de sentinela unităţii din Codlea care, surprins şi impresionat de convoiul nesfîrşit, a călcat rigiditatea regulamentului, prezentînd arma „la onor“. Dincolo de Făgăraş, la marginea comunei Şoarşu, de-a lungul şoselei, ţîncii unei şcoli primare stăteau înşiraţi, în aşteptarea eroilor din, basmul placardei pe care au savurat-o în sat. Pasă-mi-te, o învăţătoare ingenioasă, care-i însoţea, a găsit de cuviinţă că, peste buchia cărţii amorfe, o excursie , în aer liber şi un film în natură cu întruchipări vii sunt mai folositoare. Se schimba lumea... Turul României este totdeauna o lecţie vie, lipsită de didacticism. Poate simplistă, dar oricum sensibilă. In comuna Acăţari, ţăranii nu s-au mulţumit, ca în alte părţi, să-i stropească pe ciclişti cu găleţile de apă. Carele cu teascuri coborau tocmai atunci de pe dealurile cu bogate vii. Ţăranii au oferit alergătorilor însetaţi struguri proaspăt culeşi. In acei ciorchini, ei au gustat, la origine, vinul de Tîrnave. Amintiri... SUCURESTIAILUAT STARTUL CU MULT AV^aN' njcla Cf^wlCA udîu mu trat IMP INAINJEA MPA P . , CONTRATIMP ÎHSDITIA TRECUTA / ÎAcui~wsu Bfi.A.1 A- • cm1 SAfJSB Mi 4UC4M rof.-ifi SCOSICVA IN CTAPA Victor BANCIULESCU iT& MURES * CLUJ - Sl MATAL!TAT TURIST, , ^ ^ FRUMOS. &A01E?? AJ/OASCALECAT PREA DEVREMEI ODIHNA E LA CU/U, MĂ ROK FRUMOS, - 04V BĂTAIE ! AI AUUNS ! 'DESEABA ! ASTEPT SA'FIE ORA Ipqp CA' ATUNCI E A NUNTA TA' SOSIREA DIMAMCT CLUJ - 7!DF ODIHNA TIMISOARA* HERCULANE HERCULES -POATE DAU blana pe o BICICLETA SI PLEC SI EU CU BĂIEȚII. - N aI mur PE UNUL CU TRICOU HALBEN? ^ - GEA&A PUSI CUM EL, VERICULE /j NU VREA SĂ-L DEA Oi’-L CUMPA~ . RAM ,1 //1 HFRCUl ANE —V - CRAIOVA ADMIRABILUL DEDE 5 septembrie 1933... Zi de toamnă prematură. Cei treizeci şi ceva de „supravieţuitori” — din masivul pluton de 98 de concurenţi care luaserâ voioşi plecarea în Turul României, în ziua de 23 august — se aliniază tăcuţi la start. Etapa a 9-a — antepenultima — Bacău — Buzău, 175 km, fără un pic de asfalt. Pe feţele supte — marcate crunt de efortul etapelor consumate — zîmbetul e absent. Sau, dacă apare, e forţat, palid. ★ Pe şosea, ţipenie. Vlntul spulberă praful şoselei, repezindu-1 în ochi, în gură, în urechi, în buzunarele tricoului, unde sunt alimentele. Caravana trebuie să fie departe. Nu mă putusem menţine în pluton nici douăzeci de kilometri. ★ Pedalele cad grele, ca nişte tone de plumb. Nu am fărîmă de energie în mine. încerc să mănînc. Nu pot să mestec. Nici pic de salivă. Fondiştii cunosc aceste simptome. Şi vlntul acesta, care bate năpraznic din față. Sau, mi se pare mie că-i năpraznic. Cînd ai momente de slăbiciune, de epuizare, toate mi se par colosale. ★ Pedalez absent, halucinant. Capul îmi atîrnă moale deasupra ghidonului. — Hai, Emilică, băiatule, dă-i drumul că pierdem trenul. Tresar. E Dede Negoescu. Bietul Dede... De două zile, mai mult se urăște luptînd să termine etapele. Pedalează ridicat din șa — „dansînd" cum se spune — din pricina unor furuncule teribile. Nu putuse rezista la Iureșul de la plecare și, acum, venea de unul singur. — Dă-i bătaie, Emilas, că ne-apucă noaptea. De unde mai are atlta suflet alergătorul acesta firav ? — Lasă, George, (numele Dede încă nu-i devenise popular) du-te tu, că vin și eu... Poate prind controlul. Dacă nu... Dar el parcă nici n-a auzit. Pedalează lingă mine. Probabil își dă seama că, lăsîndu-mă acolo, de unul singur, sunt la un pas de abandon. ★ începe să picure, apoi şi plouă. Ploaie monotona. Interminabilă şi tristă ca-n versurile lui Bacovia. — Ia şi bea de aci, băieţaş (Dede este cu un an şi jumătate mal mic decit mine). Imi Întinde un bidonaş. Ia şi de aci. îmi dă şi un copan de pulpane. Beau din bidonaș. Apoi încep să mănîne. Parcă merge. După un timp, pedalele nu mal au o tonă... Simt că-mi revin, iar kilometrii se scurg ceva mal iute. Pe Dede — care pedalează în „plasa“ mea — 11 aud din ce In ce mal rar. De la o vreme tace. întorc capul spre el. Are fata pămîntie șl, sub ochi, cearcăne vinete. Se chinuie îngrozitor. De cite ori „cade“ pe şa — nemaiputînd să reziste pedalind în picioare — urlă de durere şi înjură. Apoi, din nou ridicat din şa, în chinuitorul pedalat „dansînd“. — Dă-i bice cit poţi, n-avea grijă că eu sunt în „plasa“ ta aici, la post — mă asigură Dede. Acum pedalez destul de bine. Chiar foarte bine. După un timp, întorc iarăşi capul. Dede nu mai este. Privesc în lungul şoselei. Nimeni. Rulez cu 10 km pe oră. Trec multe minute în rulaj de promenadă și Dede nu mai apare. Nu ştiu ce să cred... Dincolo de Adjud, maşina „Salvării“. Face obişnuita trecere in revistă. Mă opresc. Internul Gheorghiu, care îmi ştie... meteahna, mă întîmpină cu o bucăţică de zahăr îmbibată cu anticolerină. (Imi dăduse şi de dimineaţă una), întreb la ce distanţă mă aflu de primul pluton. Mi se comunică o cifră convenabilă, pe care eu însă n-o cred, pentru că este... liniştitoare. Cînd plec de lingă „Salvare“, mă ajung D. Negoiţă (actualul mecanic de la „Dinamo“) şi „ceferistul“ st. Tekleş, îmi spun că l-au găsit pe Dede lungit pe marginea şanţului. Nu mai putea de durere. Aştepta maşina de depanare. Abandonase, împreună cu cei doi, formăm o tripletă ajungind la Buzău In timp util, ca şi alţi trei sau patru concurenţi, sositi după noi, din pricina unor beteşuguri mecanice. La masa de searăprînzul rec i-l adusese cineva la dormitor Dede mi se adresează cu glast lui domol : „bine că ai prin tu controlul că eu tot degeaba prindeam. Acum, nici pe jos n mai pot merge ca lumea“. Deși purta culorile unui alt ciu n-a vrut să mă lase singur, cu toate că știa foarte bine va abandona, m-a mai chinit lingă mine, vreo 30 de kilomet pînă ce am depășit moment critic. Admirabil, acest Dede Neg escu ! Emil IENCEC Printre roţi şi pedale • 1950. In fiecare etapă se oferea un premiu de consolare... ultimului sosit. Şi, să nu credeţi că acest premiu era mai uşor de cucerit decît cel care îl aştepta pe cîştigătorul etapei. Cicliştii care pierduseră speranţa la locul 1, îşi disputau şansele măcar la ultimul loc. La Fălticeni, Bădădău a sosit cu o oră în urma plutonului, încă puţin şi s-ar fi închis controlul. Sigur de „victorie“, Bădădău s-a dus la juriu pentru a primi premiul cuvenit ultimului clasat. Tocmai cînd se pregătea festivitatea respectivă, şi-a făcut apariţia un alt pretendent la premiul Stefanitei. Bădădău a rămas perplex. Pe drum, luase toate măsurile de prevedere pentru a ajunge ultimul. Neglijase însă să se uite şi într-un lan de porumb, unde se ascunsese Stefanitei, rivalul său ! • Ştiaţi că, pe linele porţiuni, la coborîre, cicliştii rulează cu peste 100 de kilometri pe oră ? Un fapt nostim : maşi ■ nile care-i urmăresc nu se pot ţine de ei, în viraje ele neputînd să atingă viteza cicliştilor. • S-a calculat că marii ciclişti — Jacques Anquetil, Fausto Coppi, Gino Bartali etc. — au acoperit în cariera lor, la antrenamente şi la competiţii, peste 600 000 de kilometri. Ceea ce înseamnă că ar fi putut înconjura de 15 ori Ecuatorul ! • Primul record al orei a fost stabilit în anul 1883, pe velodromul Buffalo din Paris, de către Henri Desgrange, cel ce avea să devină, în 1903, „tatăl“ Turului Franţei. El a atins atunci o viteză de 35,325 km. Un amănunt pitoresc: directorul velodromului Buffalo era celebrul scriitor Tristan Bernard . Astăzi, re ■ cordul orei a ajuns la 48,093 km. Această mare performanţă a fost realizată anul trecut de către belgianul Ferdinand Bracke, pe velodromul „Fausto Coppi“ din Roma. • Ştiaţi că, în anul 1948, la Budapesta, Marin Niculescu a cîştigat cursa de fond din cadrul Jocurilor balcanice şi ale Europei centrale, cu un avans de 17 minute asupra celui de al doilea clasat . • Un record care n-a fost încă doborit, deşi datează de 74 de ani. Participînd, între anii 1887 şi 1894, la 111 curse în America şi Europa, Arthur Zimmerman a ieşit învingător de 101 ori. • Prima bicicletă a apărut pe străzile Bucureştiului, stîrnind o imensă curiozitate, în anul 1880. 13 ani mai tîrziu apărea şi prima publicaţie de specialitate: BICICLETA. • Primul Tur al Franţei a măsurat 2 428 km. Cam jumătate din traseul celei de a 55-a ediţii, desfăşurate anul acesta. • Reţineţi datele de naştere ale unor curse cicliste devenite clasice: Campionatul mondial: 1927 Turul Franţei: 1903 Turul Italiei: 1909 Milano — San Remo : 1907 Paria — Roubaix: 1896 Paris — Bruxelles : 1893 • Familii care s-au afirmat în ciclismul nostru: fraţii Frize, fraţii Sandru, verii Traian şi Nicolae Chicomban, fraţii Moiceanu. „Vin cicliştii“, filmul artistic al cărui scenariu aparţine lui Emanuel Valeriu şi Al. Struţeanu (regia: Aurel Miheleş) s-a bucurat de participarea unor actori-sportivi şi a unor sportivi-actori: (de la stingă la dreapta) St. Bănică, Dan Marin-Cofetarul, St. Tapalagă, Martie Ştefănescu, Dem. Hădulescu, Mircea Albulescu, N. Constantin d intr-o pauză de filmare. Selecţia (actori-sportivi, sportivi-actori) vă lăsăm pe dv. s-o faceţi... Pag. st 3*1