Sportul, decembrie 1972 (Anul 28, nr. 7253-7282)
1972-12-01 / nr. 7253
tradiţionala ancheta de ifirşit de an a ziarului nostru Primii 10 sportivi români ai anului 1972 Ca in fiecare an, ziarul nostru organizează tradiţionala anchetă de sfîrşit de an pentru desemnarea primilor 10 SPORTIVI AI ANULUI 1972, după gradul de popularitate în rîndurile iubitorilor de sport din ţara noastră. Cititorii noştri sunt invitaţi să ne trimită, cu începere de azi, preferinţele lor, în ordine de la 1 la 10, fie prin scrisori, fie prin cărţi poştale, pe adresa ziarului nostru, cu menţiunea PENTRU CONCURS ’72. Ca de obicei, CITITORII CARE VOR INDICA ORDINEA FINALĂ A CELOR MAI POPULARI 10 SPORTIVI AI ANULUI VOR PRIMI PREMII CUM SUNT FOLOSITE SĂLILE DE SPORT? LA PROGRESUL BUCUREȘTI, UNA SCRIE IN PROGRAM, ALTA GĂSIM IN SALĂ! • Un singur antrenament-model in cursul dimineţii • Despre doua forfait-uri • in scripte — „ore de curs ale studenţilor I.M.F.", teoretic — „antrenament al tenismenilor", practic — sala goală! Sosirea timpului rece a repus în drepturi marile săli de sport care sunt realmente asaltate în aceste zile de numeroase cluburi şi asociaţii sportive, dornice să asigure echipelor lor condiţii optime de pregătire şi continuitate în antrenamente. In această situaţie, cluburile care dispun de săli sunt datoare — dar şi cointeresate ! — să asigure o cit mai eficientă folosire a terenurilor acoperite, contribuind în acest fel la bunul mers al antrenamentelor. Pentru a vedea cum sunt realizate aceste deziderate, am făcut zilele trecute o vizită la Complexul sportiv Progresul din București. UNA CALDĂ, ALTA RECE... Programul de antrenamente a început la ora 7,30 cînd, în sală, sub conducerea antrenorului Dorin Leahu, şi-au făcut apariţia vreo 10 baschetbaliste, componente ale unei grupe de începătoare. Am asistat la un antrenament variat sub aspectul mijloacelor de pregătire întrebuinţate. Se putea uşor constata că ora fusese minuţios pregătită şi riguros alcătuită de către tînărul antrenor despre care auzisem şi altă dată lucruri bune. (Fiind profesor de matematică îmtr-o comună de lingă Feteşti el a reuşit să promoveze o echipă sătească de baschet în divizia naţională de juniori şi şcolari!). Alta ne era, însă nelămurirea ! într-o sală atît de spaţioasă, care putea să găzduiască, concomitent, un număr mult mai mare de sportivi, nu se aflau decît 10—11 fetiţe ! Curioşi, am cerut administratorului bazei sportive Progresul, tovarăşului Nicolae Gheorghiu, programarea pe ore a antrenamentelor din acea dimineaţă. Am constatat că, la aceeaşi oră, trebuiau să fie o sală , şi echipele de voiei (conii şi junioare) ale clubului, antrenate de profesorul M. Pavelescu ! Am solicitat în consecinţă informaţiile de rigoare de la vicepreşedintele clubului ,tov. Gh. Cioară. — Profesorul Pavelescu a fost învoit să participe la o şedinţă la C.M.E.F.S. Ne-a spus că va recupera altă dată ora pierdută... Poate că aşa va fi. Credem însă ca a găsi o „fereastră“ de două ore în programul sălii constituie o problemă greu de rezolvat dacă ţinem cont şi de obligaţiile şcolare ale elevilor sportivi. Şi apoi, oare, un antrenament lipsă şi un altul „înghesuit“ între alte două nu conturbă însuşi ciclul de pregătire ? Aşadar, la ora 9, putem face prima constatare. Văzusem un antrenament serios, aşa cum am dori să fie cît mai multe, dar înregistrasem şi o absenţă, ceea ce a dus la anularea unei şedinţe de pregătire a două echipe de volei şi — implicit — la nefolosirea unei jumătăţi (poate chiar mai mult) de sală. ★ La 9,05, a început a doua oră. De astă dată este vorba despre echipa de handbal junioare a Progresului (erau prezente 22 de jucătoare), condusă de prof. Liviu Constantinescu (salariat cu ora al clubului). Nu ne propunem să analizăm modul in care a decurs, tehnic, şedinţa de pregătire care a urmat. Suntem însă datori să semilinarii,disciplinar flic fimpli antrenamentului , o gălăgie mare, admiterea unei jucătoare îmbrăcată în pantaloni de stradă, discuţii prelungite, de-o parte, pe bancă, cu alţi doi antrenori ai clubului, timp Radu TIMOFTE (Continuare in pag a 3-a) Minic, In sala Giuleşti RAPID - HAPOLL HAMAPIL in „Cupa campionilor europeni“ la volei feminin Punctul principal al bogatei săptămini internaţionale la care este prezent voleiul nostru (sportivii de la Dinamo Bucureşti iau parte la un important turneu internaţional în R.D. Germană, iar voleibalistele de la Penicilina Iaşi se află în Israel), va avea loc mîine după amiază în sala Giuleşti din Capitală, unde se va desfăşura primul meci al echipelor româneşti în cadrul competiţiilor europene intercluburi, ediţia 1972—1973. Mai precis, este vorba de întîlnirea dintre echipele feminine campioane ale României şiIsraelului, Rapid Bucureşti şi Hapoel Hamain I. HAPOEL A SOSIT IERI IN CAPITALA... ...deplasînd, sub conducerea antrenorului Benjamin Atar şi a managerului Mordechai Noy, un lot de noua jucătoare Ester Ostrover, Arida Biran, Atalia Bar Nezer, Leah Danieli, Sara Chmpei, Nava Talmon, Lula Milnik. Matya Noiy si Ada Zemach Hamapil, o localitate aflată la circa 50 km de Tel Aviv, este unul din cele mai importante centre voleibalistice din Israel. Echipa feminină, după cum ne-a spus antrenorul B. Atar, a cîştigat de şase ori campionatul ţării (anul acesta i-a revenit şi cupa), iar cea masculină a fost de nouă ori în posesia titlului. Forţa echipei iese în evidenţă şi din faptul că trei dintre jucătoarele prezente la Bucureşti au făcut parte din reprezentativă, clasată pe locul al IX-lea la ultima ediţie a campionatelor europene, aceea din Italia. Este vorba de Atalia Bar Nezer, Leah Danieli şi Mircea TUDORAN (Continuare In pag. a 2-a) In faţa obiectivului, voleibalistele de la Hapoel Hamapil Foto IV. BAGEAC A In „Turneul campionilor“ de la Barcelona SE CUNOSC PRIMII SEMIFINALIŞTI • Smith şi Connors — învingători in faţa lui Rodes şi Cimeno In decorul multicolor al sălii ,,Blau Grana“ din Barcelona (fotolii de diverse culori, suprafaţa de c foc din plastic — Mateflex — de un roşu închis, avînd în prelungire, pe toate, laturile, acelaşi material, dar colorat in verde, mingile galbene), asistenţa urmăreşte cu un interes crescînd întrecerile primilor opt tenismeni clasaţi în „Marele Premiu F.I.L.T.“ Deşi meciurile se prelungesc destul de tîrziu, după miezul nopţii. Ca miercuri, de pildă, cînd ultima partidă, Smith — Gimeno a început la ora 1. Iar de azi este foarte posibil ca programul (start la 23,15) să ajungă pînă în zori (se joacă numai două întîlniri, dar după sistemul „cel mai bun , din cinci seturi"). Un adevărat program de night-club !. Cu toate aceste condiţii mai puţin „sportive“, protagoniştii, „Turneului campionilor“ oferă spectacole mult gustate de public. Astfel, reuniunea de miercuri a prilejuit numeroase momente de măiestrie, chiar de la inaugurare, cînd Ilie Năstase l-a învins în două seturi (6—4, 6—4) pe sud-africanul Bob Hewitt. Extrem de dezinvolt şi fără febră de start, românul a început „tare“, cîştigînd primul ghem pe serviciul adversarului, iar în cel de al doilea, în ciuda a trei mingi de break ale lui Hewitt, Ilie s-a distanţat, păstrînd tot timpul avanta(Continuare în pag a 4-a) După victoriile obţinute in primele două meciuri, Ilie Năstase are cele mai mari şanse de a se număra printre semifinaliştii competiţiei. Începind de azi, pe arena Voința CEI MAI MI POPICARI AI LUMINA „CUPA CARPAJI“ Azi după-amiază se va efectua prima lansare in cea de a VI-a ediţie a marii competiţii internaţionale de popice, „Cupa Carpaţi“, ce se va disputa timp de trei zile pe arena Voinţa din Capitală. Această întrecere, organizată de Federaţia română de popice reuneşte, ca din fiecare an, pe unii dintre cei mai buni jucători şi jucătoare din lume. Nu vor lipsi de la această a VI-a ediţie a „Cupei Carpaţi“ actualii campioni mondiali, iugoslavul Nikola Dragos şi românca Elena Trandafir, de două ori laureată la mondialele din 1972, precum şi colegele ei de echipă care au cîştigat şi în 1972 titlul suprem la C.M. Dintre jucătorii oaspeţi, o carte de vizită impresionantă are şi Luther Eberhard (R.D.G.) fost multiplu campion mondial. La întreceri vor fi prezenţi sportivi din Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Franţa, Iugoslavia, Iohmia, Bngara şi Stlonia. Programul de azi prevede proba individuală de seniori (ora 15). Iată cîştigătorii ediţiei ’71 a „Cupei Carpaţi“ : individual femei — Elena Trandafir (445 pd) ; individual bărbaţi — Ion Micoroiu (1004 pd) , pe rechi mixte — Siegrid Lindner (428 pd) şi Luther Eberhard 996 pd. (R.D.G.).. DEBUT PROMIŢĂTOR IN CAMPIONATUL MONDIAL FEMININ DE ŞAH In şahul feminin — ca şi în cel masculin, de altfel — există pe plan internaţional două competiţii de importanţă majoră: campionatul mondial pe echipe (Olimpiada), care se dispută o dată la doi ani şi campionatul mondial individual, al cărui ciclu de concursuri eliminatorii durează trei ani şi culminează cu un meci pentru titlu. Reprezentantele ţării noastre au luat parte cu regularitate în ultimii 15 ani, la aceste două mari competiţii. La olimpiade au fost înregistrate succese apreciabile — în cele cinci ediţii disputate pînă acum, echipa noastră a obţinut de trei ori medalia de argint, ultima dată în octombrie, anul acesta, la Skoplje. In campionatul individual, insă, pînă In ultimul timp, rezultatele n-au fost la înălţimea aşteptărilor, niciodată mai mult de două jucătoare nereuşind să se califice pentru turneul candidatelor sau (după noua formulă) pentru turneul interzonal. In acest contest, succesul înregistrat de reprezentantele noastre, Alexandra Nicolau şi Gertrude Baumstarck, la turneul zonal disputat recent la Pernik (Bulgaria) constituie un moment important în participarea românească la această competiţie, el deschizînd perspectivele unei evertuale creşteri a numărului jucătoarelor noastre la viitorul turneu interzonal. Zonalul de la Pernik a fost dificil. Din cele 14 participante, nu mai puţin de 10 deţineau titlul de maestră internaţională, iar cinci se mai calificaseră în trecut pentru turneul interzonal sau al candidatelor. Valoarea ridicată a participantelor a avut ca urmare o luptă strînsă pentru calificare, la care a luat parte un număr mare de concurente, întrecerea a fost compli-Sergiu SAMARIAN antrenor emerit (Continuare in pag. a a) Alexandra Nicolau si Gertrude Baumstarck vor juca in turneul interzonal H ANUL XXVIII — Nr. 7253 4 PAGINI 30 BANI Vineri 1 decembri^gT^^^^!!^. Ildico Grozavescu (C.S.M. Reşiţa), campioana ţării pe 1972, cea mai tinără componentă a lotului naţional, se numără printre protagonistele „Cupei Carpaţi“. Aslázi, in sala Dinamo GALA INTERNAŢIONALĂ DE JUDO In sala Dinamo din Capitală va avea loc astăzi, de la ora 16, un triunghiular internaţional de judo. Echipele de juniori Şcoala sportivă nr. 2 şi Şcoala sportivă Energia vor primi replica formaţiei cehoslovace Vinohrady Bratislava. Echipa oaspete se bucură de o frumoasă reputaţie în ţara sa, dispunînd de cîţiva juniori selecţionaţi în lotul naţional. Cu un interes deosebit este aşteptat meciul dintre echipa cehoslovacă şi formaţia Şcolii sportive nr. 2, care activează în divizia A. REFLECTOR FOTBALISTIC COPA. Miercuri seara era frig pe stadionul Republicii. Reflectoarele pilpîiau obosite, estompînd siluetele jucătorilor. Şi totuşi, meciul dintre probabilii şi posibilii tricoului tricolor a fost mult mai viguros decit ne-am fi aşteptat. Ce am putea desprinde din acest joc în care Tineretul a vrut să dea spre lauda sa, „marea lovitură", iar consacraţii au fost capabili de o replică plină de maturitate ? Mai întîi ar trebui salutată ideea confruntării celor două promoţii. A existat în acest meci o doză de ambiţie care pune în umbră toate trialurile în compania diferitelor formaţiuni turistice care ne vizitează deseori ţara. Miercuri, pe stadionul Republicii, „naţionala" a schiţat conturul ameliorat al jocului său. Proiectata linie de forţă de la mijlocul terenului a încercat să traverseze gagonai din sprinturi susţinute. Prezenţa lui Dinu a fost remarcabilă. El a apărut deseori în faţa porţii adverse, ameninţînd-o cu cerbicia-i cunoscută. Radu Nunweiller a fost, de asemenea, jucătorul care apare, el fiind şi autorul golului egalizator. Mai puţin limpede este noul contur al lui Dumitru în economia „liniei de trei“. Oscilînd între un joc de extremă dreaptă și un distribuitor de mingi pe flancul opus, Dumitru n-a mai repetat faimoasele sale incursiuni din meciul cu Napoli și din recentul derby cu Dinamo, soldate cu goluri. Constituirea „cavaleriei mai rapide“ de la mijlocul terenului deschide în mod firesc o problemă. Ea se referă la nevoia de a mări doza de virulenţă a celor trei vîrfuri, din care două, cel puţin, nu mai pot cedil dintre obligaţia de a se bate în avanposturi şi şovăiala tactică, care devine un alibi. In meciul de miercuri, Dumitrache a reuşit să fie sută la sută un avanpost. Lucescu şi-a făcut jocul obişnuit, cu un travaliu al demarcărilor care contează mult în economia echipei. Mai puţin clarificat în noua gindire tactică a echipei apare jocul lui Dobrin. In meciul cu Tineretul, Dobrin a avut un moment de febrilitate care ar putea constitui un imbold. Acesta a fost mergentul interceptării hotărîte a mingii trimise de Ciugarin. Odată intrat in posesia mingii, Dobrin a executat un sprint neașteptat ca vigoare, a privit careul cu cei o Ioan CHIRILA (Sfintinuari in pag. a 3-a) NOCTURNA TRICOLORILOR Lotul A — Lotul de tineret 3—2. Scenă de balet cu Dumitrache (nr. 17) și Dobrin. In mijloc, Ciugarin, căpitanul Tineretului, încearcă să separe... cuplul Foto : Dragos NEAGUT EA ÎN ÎMVI LA ECONOMISI, ÎNSEAMNĂ A PRODUCE MAI MULT! Documentele istoricei Plenare din noiembrie a C.C. al P.C.R., Expunerea tovarăşului NICOLA F. CEAUŞESCU, document de o uriaşă însemnătate teoretică şi practică, apropierea măreţei aniversări a Republicii, au mobilizat şi mai mult pe muncitorii, inginerii şi tehnicienii din unităţile economice ale judeţului Neamţ la Înfăptuirea exemplară, înainte de termen, a sarcinilor de plan, prin desfăşurarea largă a acţiunii de economisire la materiale şi materie primă. Astfel, la Uzina de ţevi din Roman (unitate fruntaşă pe judeţ în atragerea oamenilor muncii spre practicarea exerciţiilor fizice şi sportului) au fost economisite peste 1 100 tone metal, aproape 3 milioane kwh energie electrică şi 5 300 tone combustibil convenţional. La I. M. Roman, acţiunea patriotică de reducere a normelor de consum s-a soldat, la 30 noiembrie, cu economii de 1,2 milioane kwh şi peste 1 000 tone combustibil convenţional. De asemenea, la Uzina de fibre sintetice de la Săvineşti s-au înregistrat însemnate economii la amoniac, acrilonitril, eiclohexanol, carbonat de etilena, iar la energie electrică — peste 4,5 milioane kw/h. George GROAPA-coresp. MICII 1200 DE TINERI ŞI TINERE IN ÎNTRECERE, LA SIBIU In cadrul amplului program de manifestări cultural-artistice şi sportive, ce se desfăşoară in cinstea zilei de 30 Decembrie, Consiliul municipal al sindicatelor Sibiu, a organizat întreceri la şase discipline (volei, popice, tenis de masă, handbal, şah şi fotbal), dotate cu cupa „A 25-a aniversare a Republicii“. Pînă acum au ieşit în evidenţă formaţiile întreprinderii „7 Noiembrie", care şi-au adjudecat trofeul la volei şi handbal feminin. Concursul de tenis de masă a fost dominat de reprezentanţii uzinei „Independenţa“, iar turneul masculin de volei de echipa Uzinei mecanice. La popice, şah, fotbal şi handbal masculin întrecerile sunt in plină desfăşurare. Să notăm participarea masivă la această acţiune festivă : 1 200 de tineri şi tinere ! Gh. TOPIRCEANU — coresp FINAL FESTIV DE SEZON PENTRU TINERII CANOTORI Cei mai tineri canotori din Capitală, minuitori ai vislelor sau ramelor, ai padelelor sau pagaelor și-au încheiat recent, sezonul printr-un cros festiv, dedicat aniversării unui sfert de veac de la proclamarea Republicii. Unul dintre punctele de atracţie ale concursului l-a constituit categoria cea mai mică a copiilor. La fete, unde traseul a măsurat 400 m, a învins Emilia Chiribucă (Rapid), care a avut cele mai temute adversare in Monica Mocanu (C.S.S.) şi Cornelia Marcu ..Şcoala sportivă Energia). Tot la copii (băieţi — 500 m), fruntea ierarhiei a fost stabilită astfel : Stelian Ciobanu (Rapid), Vasile Geantă (Şc. sp. 1) şi Gheorghe Ionescu (C.S.S.). Iată cum arată şi celelalte clasamente ale fruntaşilor : junioare mici (500 m) : 1. Jeana Vintilă (Şc. sp. Energia), 2. Elena Rodina (C.S.S.), 3. Florentina Dragomir (C.S.S.) ; juniori mici (1000 m) : 1. Alexandru Matei (C.S.S.), 2. Nicolae Nichita (C.S.S.), 3. Marian Pirciu (Sc. sp. 1) ; juniori mari (1500 m) : 1. Gabriel Minculescu (Steaua), 2. Florin Grigore (Steaua), 3. George Dinu (Olimpia). In clasamentul general (criteriul de departajare fiind numărul de concurenţi pe secţii) pe primul loc s-au situat reprezentanţii Clubului sportiv şcolar (canotaj), care au cucerit şi trofeul. Locul secund a revenit schimiştilor de la Şcoala sportivă nr. 1, iar poziţia a treia a fost ocupată de caiaciștii și canoiștii Clubului sportiv școlar. m CU ŞAPTE ZILE MAI DEVREME puternic imobilizaţi pentru areduce in vistă angajamentele luate în cinstea celei de a 25-a aniversări a Republicii, oamenii muncii din unităţile economice ale judeţului Bihor au raportat cu bucurie realizarea cu şapte zile mai devreme a planului pe primele 11 luni ale anului. La 30 noiembrie, in bilanţul lor erau înscrise 350 milioane lei producţie suplimentară, concretizată in 2 000 tone alumină calcinată, peste plan, maşini unelte, în valoare de peste 6 milioane lei, aproape 60 000 perechi de încalţăminnte, mobilă în valoare de 7 milioane lei, 130 metri cubi cherestea — rășinoae, 150 000 de tricotaje, confecții textile în valoare de aproape 70 milioane lei, 2 600 tone ulei comestibil. Vasile SERE, coresp.