Sportul, septembrie 1975 (Anul 31, nr. 8096-8117)
1975-09-01 / nr. 8096
MIMI BAKII) §1 ERNEST MUENER - CAMPIONI LA MOTOCROS PL AMIL 1975 CIMPINA, 31 (prin telefon). Asa cum era si de aşteptat, întrecerile etapei finale (a V-a si ultima) a campionatului republican de motocros au fost viu disputate si deosebit de spectaculoase, spre satisfacţia miilor de spectatori prezenţi pe dealul Muscelului de la marginea oraşului Cimpina. .. La juniori, Ernest Mulner de la Torpedo Zărneşti s-a dovedit, din nou. imbatabil, ciştigînd detaşat ambele manşe. Acest tînăr de 16 ani (antrenat de tatăl său, Paul Mulner) a stabilit şi un record: a ieşit învingător în toate manşele campionatului. Fiind despărţiţi de diferenţe mici in clasament, seniorii Paul Filipescu, Mihai Banu şi Aurel Ionescu şi-au disputat intîietatea cu şanse aproximativ egale pentru cucerirea titlului. în această confruntare, Paul Filipescu, lider pină duminică, a fost urmărit şi de neşansă: într-o manşă i s-au rupt spiţele roţii din spate, în cealaltă i s-a desprins rezervorul de la motocicletă. Etapa a fost insă dominată de Mihai Banu (antrenor — maestrul sportului Ştefan Chiţu), care şi-a confirmat valoarea, terminind detaşat pe primul loc in ambele manşe. Şi astfel, deşi înaintea actului final ocupa locul 3, la terminarea competiţiei a imbrăcat, pe merit, tricoul de campion. De asemenea, maestrul sportului Aurel Ionescu, care a avut o comportare ascendentă de la o etapă la alta, şi-a apărat duminică poziţia de vicecampion cu cîrfenia care îl caracterizează. Rezultatele etapei: juniori — (clasa pînă la 400 cmc) —* L Mülner (Torpedo Zărneşti), Z. Iu. Laub (Torpedo), 3. N. Gavrilă (Automobilul Buzău); seniori (clasa pînă la 500 cmc) — L M. Banu (Poiana Cimpina), 2. A. Ionescu (Energia Cimpina), S. C. Goran (Poiana), 4. Tr. Moaşa (Str. Brasov). CLASAMENTE GENERALE: juniori — 1. E. Mulner 30 p, 2. N. Gavrilă 22 p, 3. V. Ionescu (Loc. Ploieşti) 16 p; seniori — L M. Banu 53 p, 2. A. Ionescu 51 p, 3. P. Filipescu (I.T.A. Tg. Jiu) 46 p, 4. Tr Moaşa 38 p, 6. S. Paraschiv (Loc. Ploieşti) 24 p, 6. A. Benedek (Str. Bv.) 23 p, 7. D. Motişan (Automecanica Moreni) 18 p. Cursa posesorilor motoretelor „Mohra“ a fost câștigată de A. Hies (Torpedo). Modesto FERRARIMI JUCATORI DE TENIS DE MASĂ RUIUIANI EVOLUEAZĂ IN R.P. CHINEZA Simoaia au părăsit Capitala, plecînd in R.P. Chineză, loturile republicane de tenis de masă (tineret) ale României. Au făcut deplasarea Lidia Zaharia, Liana Mihuț, Eva Ferenczi, Maria Păun, Teodor Gheorghe, Ștefan Moraru, Cristinel Romanescu, Simion Crişan, însoţiţi de antrenorul Emil Băcioiu, în R.P. Chineză sportivii români vor susţine o serie de jocuri prieteneşti si antrenamente comune in compania jucătoarelor si jucătorilor din ţara gazdă. au FOST DESEMNAŢI CAMPIONII DE JUNIORI IA TENIS TG. MUREŞ, 31 (prin telefon, de la corespondentul nostru judeţean). Pe terenurile clubului sportiv „Mureşul“ din localitate s-au încheiat, duminică la prinz, întrecerile campionatului naţional de tenis rezervat juniorilor. După o săptămină de confruntări — dintre care unele s-au ridicat la un bun nivel tehnic — au fost desemnaţi câştigătorii titlurilor de campioni la 4 probe de simplu şi două de dublu. Următoarele finale de dublu se vor juca in întregime sau vor continua in această săptămină la Mamaia, cu prilejul „Turneului speranţelor“ : băieţi, 15—16 ani: T. Vlad, R. Vintilă (ambii de la Politehnica Cluj- Napoca) — FL Segărceanu, S. Zaharia (ambii de la Dinamo Bucureşti) ; băieţi, 17—18 ani : M. Mirza (Progresul), L. Ţiţei (Steaua)J. Bircu, R. Opreanu (ambii de la Tenis-Club Bucureşti) 2—6, 7—5, întrerupt ; dublu mixt, 15—16 ani: A. Dîrzu (Progresul), Lucia Romanov (Tot înainte) — Sorin Zaharia, Ioana Nichita (ambii de la Progresul) ; dublu mixt 17—18 ani : M. Mirza, Dorina Brăștin (U.T. Arad) — I. Bircu, Mariana Socaciu (U. T. Arad). Ciștigătorii probelor ale căror finale s-au încheiat : băieţi, 15—16 ani: A. Dirzu (Progresul) — E. Pană (Tot înainte) 4—6, 6—3, 6—4 ; băieţi, 17—18 ani : M. Mirza (Progresul) — L. Ţiţei (Steaua) 6—8, 6—0, 6—1 ; fete, 15—16 ani : Gabriela Dinu (Dinamo Bucureşti) — Camelia Chiriac (Dinamo Braşov) 6—3, 6—4; fete, 17—18 ani : Lucia Romanov (Tot înainte) — Dorina Brăştin (U. T. Arad) 6—2, 6—1 ; dublu fete, 15—16 ani : Gabriela Dinu, Camelia Chiriac — Gabriela Szökö (Dinamo Bucureşti), Lonela Drăgeanu (T.C-B.) 6—0, 2—6, 6—0 ; dublu fete, 17—18 ani : Dorina Braştin, Elena Popescu (Dinamo București) — Mariana Socaciu (U. T. Arad), Elena Jecu (Sănătatea Oradea) 6—0, 6—1. Sîmbătă după amiază, in prezenta unui număr mare de spectatori, campionul de seniori al tarii, Dumitru Ilărâdău, l-a intîlnit intr-un meci demonstrativ pe Toma Ovici. Rezultat final : Ovici — Vărădău 6—2, 3—6, 4—3, întrerupt: Ioan PAUL întrecerile republicane de caiac-canoe (juniori-tineret) FINALELE DE VITEZĂ - O REUŞITĂ Campionatele republicane de caiac-canoe de juniori-tineret s-au încheiat, pe lacul Snagov, după trei zile de frumoase întreceri. In ultima reuniune, care a programat, duminică finalele probelor de viteză, cei prezenţi au putut urmări curse de un rar dinamism, competitorii fiind — pe drept cuvint — cei mai buni dintre cei peste 600 de caiacişti şi canoişti aflaţi aici, la primul start al concursului. Au ciştigat, pe echipe, sportivii clubului Dinamo Bucureşti, nu însă fără emoţii, tinerii de la S.C. Tulcea conducînd mult timp in clasamentul general al campionatului. Finala probei de 11 băieţi (tineret), ultima cursă (numărul 101!) a competiţiei a fost hotărîtoare. Cu o finală mai înainte — CI (tineret) — sportivul L Morosceag de la Ancora Galaţi îşi lăsase în urmă principalii adversari cu un rînd de balize. A fost „un răspuns“ la o altă finală ce abia se consumase — 11 fete (tineret) — in care dinamovista 1 Paula Simion ciştigase detaşat titlul de campioană a ţării. Ea dorise şi forţase această victorie, deoarece sportivii din Deltă ii intrecusera colegii de club in spectaculoasa probă de K 4 (juniori 1). Iată noii campioni: junioare II: K 1 — 500 m — S. Iviev (Husariul Sulina) 2:19,5; K 2: c:S. Brăila (Ciunac, Dinu) 2:05,9; K 4: Sc. sp. Tulcea (Popov, Gaman, Burlacu, Icnim) 1:55,5; juniori 11: C 1: N. Caraulan (Sc. sp. Tulcea) 2:12,2; C 2: Sc. sp. Tulcea (Stefanov — Curei) 2:00,9; K 1: I. Peia (U.T.A.) 1:57,0; lv 2: Sc. sp. Timişoara (R. Raschka — T. Katona) 1:50,4; K 4: Dinamo Buc. (unescu, Scorţea, Invadarea, Santa) 1:37,5; junioare: K 1: T. Vangnelie (Ancora Galaţi) 2:11,2; K 2: Dinamo (Petrușel, Găunescu) 1:58,7; IS. 4: Sport Club Tulcea (Simiocenco, Nicolaev, Nenciu, Buri) 1:47,5; juniori I: c 1: A. Timofte (C.S. Brăila) 2:07,3; C 2: Sport Club Tulcea (Capusta, Grigore) 1:54,4; K 1: A. Giura (Dinamo) 1:53,8; IC 2: Dinamo (Sanda — Nicolae) 1:44,7; K 4: Sport Club Tulcea (S. Cameniţchi, trapei: Constantin, N. Camenitchi) 1:35,0; tineret (fete): K 1: P. Simion (Dinamo) 2:08,0; băieţi: C 1: I. Moroşceag (Ancora Galaţi) 4:18,0; K 1: Filipov (Dinamo) 3:57,2. CLASAMENT GENERAL: 1. Dinamo Duc. 131 p, 2. S.C. Tulcea 126 p, 3. Delta Tulcea 99 p, 4. Steaua 65 p, 5. C.S. Brăila 60 p. 6. Ancora Galaţi 57 p. 7. Șc. sp. Orşova 51 p. 8. Șc. sp. nr. 1 Buc. 48 p, 9. C.S. Şcolarul 47 p, 10. Olimpiad Constructorul 45 p. Vasile TOFAN CAMPIONATELE DE SKEET Urmare din pag. 11 Sencovici trăsese constant bine și cu 24 de ore mai înainte, trei skeetiști, Cr. Loghiade (91 t), FI. Iurcenco (89 t) și D. Buduru (93 t), cu rezultate mai slabe simbăta, au înscris ieri o revenire puternică, recuperînd multe locuri in clasamentul general. Loghiade a lovit în ultima manşă 99 de talere şi a săltat de pe poziţia a 9-a pe a 5-a, Iurcenco (99 t), de la locul 17 pe al 6-lea, iar Buduru (98 t), de la 8 la 3. Ceea ce, să recunoaştem, este deosebit de meritoriu, în consecinţă, dacă la prima probă olimpică (disputată joi şi vineri), cea de trap, este dificil de justificat o prezenţă pe standurile campionatelor lumii, cifrele realizate la Tunari nu sunt competitive pe plan internaţional, la skeet situaţia este alta. Fără a manifesta un optimism exagerat, evoluţiile unora dintre protagonişti, mai ales în ultima zi a întrecerilor, evocă anumite posibilităţi care, bine fructificate, trezesc speranţe într-o comportare onorabilă. Sigur, o pondere însemnată o va avea şi modul cum se vor desfăşura pregătirile de pînă la C.M. de la München. Rezultate, echipe (100 t) 1. Steaua (D. Buduru, Fl. Iurcenco, N. Vlădoiu, Cr. Loghiade) 368 t, 2. Olmpia-Constructorul 367 t, 3. C.S. Baia Mare 361 t, 4. Vînătorul Timișoara 360 t. Individual : 1. Gheorghe Sencovici (Dinamo) 197 t, 2. Al. A. Sencovici (Olimpia - Constructorul) 192 t, 3. D. Buduru (Steaua) 191 t (după baraj i 24—24 —25), 4. N. Vlădoiu (Steaua) 191 t (după baraj i 24—24—21), 5. Cr. Loghiade (Steaua) 190 t, 6. Fl. Iurcenco (Steaua) 188 t. FRUNTAŞELE OBŢIN NOI VICTORII CLARE ÎN ÎNTRECERILE DE POLO Fruntaşele campionatului naţional de polo, Dinamo şi Rapid, au obţinut noi victorii facile cu o săptămină înaintea primei manşe a tradiţionalului lor derby. Dinamo a întrecut pe Progresul Bucureşti cu 10—6 (3—0, 3—2, 2 2, 2—1), la capătul unui meci în care a manifestat o evidentă superioritate fizică și tehnică. Autorii golurilor: V. Rus 3, Zamfirescu 2, Răducanu 2, Lorincz 2, Arsene (autogol) pentru invingători: Gaiţă 3, Ionesco, Arsene de la învinşi. A arbitrat Gh. Cociuban (Buc.). Şi jucătorii de la Rapid au făcut ieri dimineaţă o partidă bună in compania poloiştilor de la Scol.tml Ei au condus la un moment dat cu 6—0 o echipă care a ratat multe ocazii favorabile şi o aruncare de la 4 metri. Scorul final de 6—1 (1—0. 1—0. 2—0, 2—1) pentru feroviari a fost realizat de: C. Rusii 2, L Slavei 2, Die Gheorghe, Bartolomeu, respectiv Sorescu. A condus R. Schitka (Buc.), în seria secundă: Mureşul Tg. Mureş — Crişul 3—7 (1—1, 0—2, 1-2, 1-2). CARAIOSIFOGLU SI P.T.I. BUCURESTI-* .* CAMPIONI LA 50 km MARS* Pe un traseu de 5 km din pădurea Bâneasa s-a desfăşurat ieri campionatul republican la 50 km marş. La startul probei au fost prezenţi 33 de concurenţi din Capitală şi din Plopeni, Reşiţa, Arad şi Cluj-Napoca. Comportindu-se foarte bine, in special tactic, studentul bucureştean Leonida Caraiosiroglu (C.A.U.) şi-a adjudecat primul loc şi titlul de campion republican, invingindu-şi categoric partenerii de întrecere. El a atacat in turul 7 (Pînă atunci conduseseră Maxim şi Găsitu-Stănescu), impunindu-se net in finalul cursei. Cu acest succes Caraiosifoglu (antrenor Gh. Rugină) își reeditează victoria din 1974, de la Constanța. Iată rezultatele : 1. Caraiosifoglu (CAV) 4.21:42,0, 2. N. Maxim (Olimpia-Constr.) 4.26:07,8, 3. I. Găsitu-Stănescu (Steaua) 4.28:32,2, 4. C. Enochs (Dinamo) 4.35:04,6, 5. T. Brandi (CSO Arad) 5.35:55,2, 6. St. Ionilă (Metalul Plopeni) 4.36:40,2,7. M. Perşinaru (PTT) 4.36:40,3, 8. R. Csunderlik (CA Reşia) 4.41:54, etc. Clasamentul pe echipe : 1. P.T.T. Buc (Perşinaru, C. Staicu, Gh. Jugănaru) 15 p — campioană republicană, 2. Dinamo 16 p, 3. C.A.U. 22 p. Nicolae D. NICOLAE — coresp. LOTO - PRONOSPORT INFORMEAZĂ NUMERELE EXTRASE LA TRAGEREA EXCEPȚIONALA PRONOEXPRES DIN 31 AUGUST 1975 EXTRAGEREA I: 22 39 7 4 11 21 17 5 27 EXTRAGEREA a II-a: 27 36 11 23 21 45 37 32 28 EXTRAGEREA a III-a: 36 7 17 12 23 44 41 24 43 EXTRAGEREA a IV-a: 11 12 28 2 38 22 36 41 39 EXTRAGEREA a V-a: 28 7 2 22 1 41 17 11 EXTRAGEREA a Vl-a: 16 27 34 7 15 12 29 1 EXTRAGEREA a Vl-a: 35 40 41 34 36 14 12 8 EXTRAGEREA a VIII-a: 18 16 6 28 13 2 21 36 FOND GENERAL DE CIŞTIGURI PROVIZORIU: 779.000 lei. Plata câştigurilor se va face în Capitală începind din 13 sept. pînă la 31 octombrie, în ţară aproximativ din 17 sept. pînă la 31 oct. 1975 inclusiv, iar prin mandate postale aproximativ din 17 sept. 1975. ASA ARATA O VARIANTA CU 13 REZULTATII EXACTE LA CONCURSUL INRONOSPORT. ETAPA DIN 31 AUGUST 1975 I. S.C. Bacău — Jiul 1 N. A.S.A. Tg. Mures — Steaua XIII. „U“ Cluj-Napoca — „Poli“ Tim. 1 IV. Sportul stud. — Univ. Cv X ■ Ec- Constanţa — U.T. Arad 1 VC 1-C. Olimpia - Dinamo Buc. 1 „Y.1.1- £aPld - C.F.R. Cluj-Napoca 1 vTM- B.C. Argeş — F.C. Bihor X X CSM' RReSUa “ POlit- IaS! 1 xzY Borzești, — Met. Prop. 1 Yy- CSM Suceava — Ceahlăul P.N. 1 JY1.1- ,Yl- Tecuci - F.C. Brăila 1 XIII. Gaz metan Med. — F.C. B.M. 2 FOND DE CISTIGURI: 318.639 lei. „■f„1iaxa«CÎStl?urUor se va face in caîn??pind din 5 septembrie pî?â„.?a 31 octombrie, in tară aprox.mativ din 9 septembrie pînă la 31 octombrie 1975 inclusiv, iar prin mandate poștale aproximativ din 9 septembrie 1975. Stadion Republicii; teren bc; timp frumos; spectatori aproximativ 8 000. Au marcat: OBLEMENCO (min. 9), GROSU (min. 47). Raport de cornere: 6-0. Raportul şuturilor la poartă: 26-9 (pe spaţiul porţii: 10—3). SPORTUL STUDENŢESC: Suciu - Tănăsescu, Cazan, Ciugarin, MANEA — Chihaia (min. 77 Iorgulescu), CASSAI, RADULESCU - Grosu (min. 77 Rosu), M. SANDU, Marica. UNIV. CRAIOVA: Purcaru -Purima, Constantinescu, DESELNICU, Berneanu — Ciupitu, STRIMBEANU, DONOSE, Ștefănescu (min. 46 Bălăci) — Oblemenco, MARCU (min. 71 Nedelcu II). A arbitrat: V. lacob, ajutat la linie de T. Vass (ambii din Oradea) şi I. Chitibar (Piteşti). Cartonaşe galbene: OBLEMENCO. Trofeul Petschovschi: 9. La tineret-speranţe: 1-1 (0-0). Deşi „calculul hîrtiei“ le acorda prima şansă, gazdele, datorită indisponibilităţilor din compartimentul defensiv (Răducanu, M. Olteanu, Grigore), n-au abordat partida de pe această poziţie, care oferă favoritului o oarecare doză de linişte. Totuşi, cu toată prudenţa începutului de meci, bucureştenii n-au găsit replică in min. 9 la acţiunea lui Marcu (el a avut o primă repriză foarte bună) care, după citeva driblinguri reuşite, a centrat în careu, Strimbeanu i-a pasat cu capul lui OBLEMENCO şi acesta a şutat sec, de la 8 m, deschizînd scoruL După primirea golului, echipa Sportul studenţesc, deşi a deţinut iniţiativa in joc, a creat insă acţiuni stereotipe, neexistind elementul surpriză (excepţie „capul“ în bară al lui M. Sandu, din min. 17 şi şutul lui Grosu, min. 44), fapt care a usucat, in mare măsură, sarcina apărării craiovene, sigură şi promptă în intervenţii, cu toate că era lipsită de aportul lui Boc (accidentat). Craiovenii, cu o linie de mijloc alcătuită din 4 jucători (demonstrînd intenţia lor pentru un egal), au reuşit să închidă culoarele de şut ale gazdelor iar, alternativ, cite un mijlocaş participa şi la faza de atac. La reluare, studenţii bucureşteni au avut o zvîcnire şi GROSU (min. 17) a izbutit egalarea, la o centrare a lui Manea. Treptat, însă, jucătorii echipei Sportul studenţesc au revenit la evoluţia fără orizont prestată in prima parte, remarcîndu-se doar oazia lui M. Sandu (min. 56), preoţii şi suita de 3 şuturi (Marica, Radulescu şi Chihaia) din min. 66. în această parte a meciului, oaspeţii deşi s-au văzut mai rar în atac, au avut şi ei cîteva bune otrazii prin Donose (min. 59), Oblemenco (min. 60, 68 şi 75), Marcu (rain. 70), Bălăci (min. 83) şi puteau pleca chiar cu două puncte. Spunem aceasta pentru că, in min. 89, la o centrare-şut a lui Strimbeanu, Suini a scăpat mingea dincolo de linii porţii, tuşierul I. Chiuibar a incrat centrul terenului, dar arbitru de centru V. Iacob n-a validat gol, care a fost pericol valabil. Astfel rezultatul meciului a fost voiat de arbitru. arian VASILESCU ! REZULTAT VICIAT DE ARBITRU! PITEŞTI, 31 (prin telefon) După prima deplasare a bihorenilor, ei păreau să fie astăzi o victimă sigură pentru argeşeni. Dar acel 1-4 de la Iaşi a fost o lecţie bună pentru orădeni, ei reuşind, aici, la Piteşti, un joc curajos, bine orientat tactic şi susţinut fizic. Şi, REŞIŢA, 31 (prin telefon) în ciuda unei ploi torenţiale, care a căzut aproape tot timpul, meciul s-a desfăşurat intr-un tempo susţinut, a fost de un bun nivel tehnic şi spectacular. Jucătorii ambelor formaţii, făcînd o mare risipă de efort, au reuşit să realizeze numeroase faze de o frumoasă cursivitate, cele mai multe dintre ele încheiate cu şuturi puternice, din apropierea porţii sau de la distanţă, cum de altfel era şi recomandabil pe un teren alunecos şi cu o minge udă, grea, dificil de reţinut de către portari. F.C.M. Reşiţa a deschis scorul foarte repede, în min. 3 (Bojin a executat puternic o lovitură liberă de la aproximativ 20 m, balonul a lovit „zidul“, a deviat lateralstinga — la MUNTEANU care a sutat plasat in coltul lung), la A DECIS PLUSUL AMBIŢIEI... Stadion ,,23 August"; teren foarte bun; timp frumos; spectatori aproximativ 15 000. Au marcat AELENEI (min. 20), PANA (min. 65) şi CHITARU (min. 90). Raport de cornere: 11—4. Raportul şuturilor la poartă: 20-10 (pe spaţiul porţii: 12—6). S. C. BACĂU: COMAN - PRUTEANU, Bădin, CATARGIU, Margasoiu — Şoşu (min. 46 Cărpuci), AELENEI, Volmer - CHITARU, Pană, Berceanu (min. 57 Baluţă). JIUL: HOMAN - Niţu, Rusu, Stoica, Leca — TOMA, G. Stan (min. 63 Bălan), MOLDOVAN - Mulţescu, Roznai, Stoichiţă (min. 55 Covaci). A arbitrat I. Cimpeanu, ajutatla linie de E. Călbăros (ambii din Cluj-Napoca) şi I. Rus (Tg. Mureş). Cartonaşe galbene: TOMA. Trofeul Petschovschi: 9. La tineret-speranţe: 8-1 (5-0). BACĂU: 31 (prin telefon) Prelungitele perioade de presiune, exercitate de formaţia gazdă la poarta excelentului roman (în ciuda celor 3 goluri primite), a avut ca replică jocul specific de contraatac, care caracterizează echipa din Valea Jiului, armă excelentă pusă în aplicare de comportamentul bun al mijlocaşului ofensiv Moldovan, inepuizabil dispecer şi finalizator. In general, prestaţia echipei locale a fost mult îmbunătăţită faţă de evoluţiile anterioare, ambiţia tuturor jucătorilor şi luciditatea in fazele de finalizare oferindu-le la sfîrşitul intilnirii satisfacţia unei victorii la scor. Suita ocaziilor de gol a început chiar in min. 2, atunci cind centrarea lui Pană, care 11 depășise pe portarul Homan, n-a intilnit „pe fază“ nici un echipier in atac. In min. 11 este rindul lui Aelenei să... amine deschiderea scorului. La o pătrundere solitară în interiorul careului, el a șutat chiar in portar. In min. 27 insă, AELENEI aduce bucurie în tribune, reluind din apropiere, pe jos, în plasă, mingea centrată cu precizie de Pană. Văzindu-se conduşi cu 1-0, oaspeţii atacă cu mai multă hotărire, devenind din ce in ce mai periculoşi in atac. In minutele 21 şi 28 Moldovan şi, respectiv, Roznai îl obligă pe Coman să se întrebuinţeze la maximum. La reluare, localnicii atacă in trombă şi, in min. 65, reuşesc să marcheze al doilea giu prin PANA, care a fructificat imparabil pasa primită de la Pruteanu. Jiul nu cedează şi, în mim. 78, Bălan reia balonul exact în piciorul lui... Coman, pentru ca, în min. 86, Roznai cu un şut fulgerător, de la 10 m, să marcheze, dar golul nu este validat pe motiv de ofsaid la semnalizarea greşită a tuşierului I. Rus, care împreună cu colegul său de linie, E. Călbăros, au mai săvîrşit unele erori In aprecierea poziţiilor de ofsaid, în ultimul minut al partidei Aelenei l-a văzut pe CHITARU sprintind perpendicular spre poartă, i-a trimis o pasă în adîncime şi extrema băcăuană, flancată de fundaşul Niţu, a împins mingea In plasă : 3—0. Gh. NERTEA DIVIZIA A ETAPIE A IV-a CONTRIBUŢII EGALE ÎN OBŢINEREA... REMIZEI urmare directă şi importantă, un punct preţios la care a contribuit însă şi... partea adversă. Pentru că F. C. Argeş a jucat astăzi fără busolă, zbătindu-se fără rezultat în faţa unei apărări decise şi aglomerate. E drept, citeva faze ale gazdelor au avut şi neşansă — ar fi suficient să amintim minutele 77 şi 81, cînd balonul expediat de Dobrin şi Iovănescu a făcut să tremure bara porţii lui Albu — ceea ce insă nu exclude critica acţiunilor ofensive piteştene aglomerate, de multe ori la jocul întimplării. Iar eclipsa aceasta a gazdelor a convenit de minune echipei oaspe, ea subordonindu-și întreaga capacitate remizei, mai ales in finalul partidei cînd presiunea gazdelor s-a accentuat vizibil. Desigur, F. C. Argeş poate regreta marea ocazie a lui Doru Popescu din minutul 12, a lui Dobrin din min. 39, şi a lui Radu II (min. 76), ca şi neşansa de la cele două bare amintite, insă marea sa nemulţumire trebuie să fie, in primul rînd, jocul său de ansamblu destul de slab. Cit despre bihoreni, ei au muncit mult pentru acest punct, jucînd curat şi hotărît, ei obţinînd un egal meritat, care în min. 80, la contraatacul lui Agud, se putea transforma chiar intr-o victorie. Mircea M. IONESCU Stadion „1 Mai : teren foarte bun; timp bun : spectatori aproximativ: 12 000. 10 fprl °e CornCre: ,6~2‘ R°P°rlul loturilor la poartă: 19-6 (pa spaţiul porţii: ,Ăx'mccRTM5: £riciu - Moisescu, Dumitrescu, Cristea, Ivan - Toma, DOBRIN, IOVĂNESCU - D. Popescu, Radu Il, Jercan (min. 63 Radu III), WinMCn Hu A.L,BY," P- Nicolae. E- NAGHI, SATMAREANU I, POPOVICI - NAOM, Gherghelt, Al. Naghi - Suciu. Florescu, Georgescu (min. 60 Agud). şi I Ciolan* (laş ) ^tîncan' aiutal 'a Ln'e de G. Dragomir (ambii din Bucureşti) Cartonaşe galbene: ALBU. Trofeul Petschovschi: 10. La tineret-speranțe : 1-1 (1-1). „Potcoava“ din Giuleşti a fost din nou neîncăpătoare şi, din nou, mii de iubitori ai fotbalului au rămas pe la porţile stadionului, care se arată necorespunzător pentru Divizia A. Echipa de lingă Podul Grant a fost purtată, literalmente, pe aripile entuziasmului şi, în final, succesul i-a surîs mai clar decit ar fi bănuit cineva. Adevărul e că nici formaţia oaspete nu-şi făcea prea mari iluzii, din moment ce n-a putut să-l folosească pe Adara (din cauza unui deces în familie), Moga, L. Mihai, Bacoş şi Soporan (accidentaţi). Apoi, la istoria acestei partide s-a adăugat dorinţa fierbinte de victorie a giuleştenilor. Dar, şi în aceste condiţii, prima repriză a fost destul de echilibrată. Este adevărat, Rapid a dominat perioade lungi, dar n-a putut trece de apărarea bine organizată a clujenilor, iar atacanţii săi nu au avut luciditatea necesară în preajma porţii. Aşa se face că în prima repriză rapidiştii au şutat doar o singură dată pe spaţiul porţii, atunci cînd MANEA (min. 30), deschis impecabil de ...Şoc, a şutat in colţul lung şi a înscris. în schimb, oaspeţii au avut cîteva ocazii bu PATRU GOLURI SPECTACULOASE majorat in firului primelor 45 de minute (centrale Căprioru, lovitură de cap BOJIN, gol splendid mult aplaudat). Dar între aceste două goluri, iueenii au avut un „miez“ de repriză foarte bun, între minutele 19 şi 33, cînd patru şuturi periculoase (Romilă, Ionescu, Nemţeanu, Simionaş) au pus la grea încercare pe goalkeeper-ul reşiţenilor. , După pauză, jocul a avut însă un singur sens: spre buturile Politehnicii. Formaţia gazdă, cu doi mijlocaşi în vervă (Căprioru şi Gabel), un virf insistent şi eficace (Bojin) şi un Atodiresei ca în zilele lui bune, a dominat cu autoritate, reuşind să înscrie alte două goluri de chinogramă, prin: OLOGEANU (min. 77, cu capul sub bară, imparabil) şi FLOREA (min. 60, în urma unei rapide curse a lui Atodiresei care i-a centrat impecabil în faţa porţii). Victorie absolut meritată a gazdelor dar, în pofida scorului net, replica ieșenilor este demnă de a fi subliniată. Laurenţiu DUMITRESCU Stadion Valeţi Domanului; teren alunecos: timp ploios , spectatori aproximativ 10 000. Au marcat: MUNTEANU (min. 3), BOJIN (min. 45), OLOGEANU (min. 77), PLOTEA (min. 90). Raport de cornere: 6-6. Raportul şuturilor la poartă : 22—10 (pe spaţiul porţii: 15-4). F.C.M.: Contantin Pigulea, OLOGEANU, HERGANE, Filipescu (min. 78 Botonea) — GOBEL, Munteanu (min. 22 CĂPRIORU), Bora — ATODIRESEI, BOJIN, Florea. POLITEHNICA: Costaş — Sofian, Unchiaş, Dinu, Ciocîrlan — ROMILA II, Ciobanu, SIMIONAŞ — D. Ionescu, NEMŢEANU, Costea (min. 59 Incze). A arbitrat: N. Buzea, ajutat la linie de V. Roşu (ambii din Bucureşti) şi Cozilaghi (Baia Mare). Cartonaşe galbene: COSTEA, CIOCÎRLAN. Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-speranţe : 2-0 (1-0). CLUJ-NAPOCA, 31 (prin telefon) Cine ar fi crezut că meciul acesta, echilibrat şi cuminte, cu scor alb şi pe o vreme splendidă, în prima repriză, va continua intr-a doua, sub o ploaie, pe alocuri torenţială, într-o atmosferă de mare tensiune, sfîşiată de 6 goluri, şi toate într-o singură poartă ? ! Stadion Municipal: teren bun; timp ploios; spectatori aproximativ: 14 000. Au marcat: VACZI (min. 55), CIMPEANU II (min. 65 şi 82), CIOCAN (min. 70), BICHESCU (min. 74), BATACLIU (min. 88). Raport de cornere: 6—2. Raportul şuturilor la poartă: 23—6 (pe spaţiul porţii: 10—3). „U“ CLUJ-NAPOCA: Lăzăreanu - Poraţchi, Pexa, VASILIU, Ciocan - Anca, BICHESCU, CIMPEANU II - UIFĂLEANU, VACZI, Batacliu. POLITEHNICA : Jivan - Mioc, Păltinişan, Arnăutu, Maier — Crîngaşu, Laţa, GIUCHICI — Anghel (min. 72 Macovei), Dembrovschi (min. 72 Roşea), Petrescu. A arbitrat C. Petrea, ajutat la linie de C. Bărbulescu şi I. Roşoga (toţi din Bucureşti). Cartonaşe galbene: PORAŢCHI, ARNAUTU, UIFALEANU, CRÎNGAŞU, MIOC. Trofeul Petschovschi: 9. La tineret-speranţe: 1-0 (1-0). GIULEŞTIUL A RĂSUNAT DE APLAUZE le, dar Ioniţă a scos de la păianjen mingea şutată de Vişan (min. 12), a respins apoi bomba lui Şoc (min. 20), după care, acelaşi atacant a ezitat în poziţie excelentă (min. 25), în finalul reprizei, mingea şutată de la distanţă de Boca a şters bara (min. 40), iar Bretan (min. 45) de la 8 m a trimis în picioarele lui Niţă. După pauză, jocul a fost însă la discreţia giuleştenilor, superiori în toate compartimentele. Aşa se face că la foarte scurte perioade de timp, careul porţii lui Moldovan a fost pur şi simplu asediat, iar ocaziile de gol s-au succedat cu mare frecvenţă: Manea — min. 47; Rîşniţă — min. 54, şut în bară, mingea revine, iar Vişan o retrimite în acelaşi stilp al propriei porţi ; M. Stelian — min. 63 şi 65 ; Manea — min. 75, plecat din ofsaidul nesemnalat de I. Honig, şutează pe lingă bară. în min. 76, Neagu trimite iar (a patra oară !) în bară. Fundaşii degajează, Sava şutează balonul respins şi NEAGU îl trimite cu capul in plasă. Acelaşi NEAGU, reamintindu-ne de golgeterul de altă dată, este pe fază şi în min. 78, cînd înscrie din nou, roluind, din voleu, mingea respinsă de o apărare nesigură acum datorită suprasolicitărilor. Victorie clară, după un joc acceptabil, dominat de dorinţa de succes a bucureştenilor. Constantin ALEXE Stadion Giuleşti, teren bun; timp frumos, spectatori aproximativ: 20 000. Au marcat: MANEA (min. 30), NEAGU (min. 76 şi 78). Raport de cornere: 16-4. Raportul şuturilor la poartă: 17—9 (pe spaţiul porţii: 10-6). RAPID: Ioniţă - POP, Niţă, FLARIN, Iordan — Rîşniţă (min. 56 Petcu), Angelescu, SAVU — Stanca (min. 46 M. Stelian), NEAGU, MANEA. C.F.R.: Moldovan — Lupu, CIOCAN, VIŞAN, Roman — Szőke, BOCA, Gostileanu Bilă (min. 46 Olaru), Şoc, M. Bretan (min. 70 Popa). A arbitrat: R. Şerban, ajutat la linie de V. Ciocilteu (ambii din Craiova) şi I. Honig (Arad). Trofeul Petschovschi: 9. La tineret-speranţe: 0-0. SATU MARE, 31 (prin telefon) Frumosul covor verde al stadionului sătmărean a invitat din start la un fotbal de calitate pe Dinamo şi formaţia gazdă, singura echipă neînvinsă la ora primului fluier de arbitru. O invitaţie acceptată fără reţinere de ambele combatante, ale căror compartimente majore comune, liniile de mijloc, au dirijat acţiunile ofensive cu acurateţe şi luciditate, repliându-se adesea cu operativitate în sprijinul propriilor lor sisteme defensive. Kaizer şi Roth, au avut însă un plus de tehnicitate în prepararea atacurilor pe care le-au orientat pe un front mai larg, mai rapid şi mai variat, deci cu un coeficient sporit de periculozitate. A rezultat aproape firesc, un număr mai mare de ocazii la poarta lui Cavai, risipite (min. 10 şi 14) de uin MUREŞAN incisiv, percutant dar neinspirat la fazele respective. Exclujeanul își efectuase rodajul și nu va mai rata faza. SCORUL ETAPEI Imaginea generală a primelor 45 de minute, cu atacuri alternative şi ratări reciproce (min. 20 Vasiliu respinge de pe linia porţii la şutul lui Giuchici ; min. 26 Uifăleanu din poziţie excelentă trage imprecis), cu manevre colective dinamice şi gindite, în cîmp, în beneficiul ambilor parteneri, nu s-a mai regăsit nici măcar un treacăt în celelalte 45 de minute de după pauză. La reluare, o singură echipă (cea gazdă) a stat la cîrma jocului şi eficacitatea sa ieşită din comun vorbeşte de la sine de disproporţia de forţe din teren. La 0—2, Politehnica a mizat totul pe cartea atacului, năpustindu-se in faţă pentru a echilibra scorul, dar descompletarea efectivului din apărare, unele greşeli de arbitraj, care au descumpănit-o şi au iritat-o, ca şi verva studenţilor clujeni, au dus la un scor dezastruos pentru oaspeţi. Greşelile la care ne referim au la origină colaborarea rigidă intre arbitrul de centru şi tuşierul I. Roşoga. Acesta din urmă a semnalizat (categoric, in mod greşit) la golurile 1 şi 3. C. Petrea n-a luat in consideraţie semnalizările, validind golurile. Abia atunci cind trebuia să semnalizeze ofsaid (golurile 2 şi 5), I. Roşoga n-a mai făcut-o, astfel că proporţia scorului este artificială. Explicaţia numărului mare de cartonaşe galbene trebuie căutată şi în efectul acestor decizii eronate. Ion CUPEN BUNE ATACURILE. DAR APĂRĂRILE ? Stadion 1 Mai; teren foarte bun; timp frumos; spectatori aproximativ 12 000. Au marcat: MARCULESCU (min. 3), PENIU (min. 40, 48 şi 56), BROŞOVSCHI (min. 13), BEDEA (min. 32) şi COLNIC (min. 52). Raport de cornere: 8-5. Raportul şuturilor la poartă: 26-17 (pe spaţiul porţii: 14-8). F. C. CONSTANŢA: Ştefănescu (min. 60 Stana) - Mustafa, ANTONESCU, Doboş, Nistor - Corendea, MARIAN POPESCU, SALCEANU — PENIU (min. 80 Moldovan), MARCULESCU, TURCU. U.T.A.: Iorgulescu — Birău, Kukla, POJONI, Schepp - Bedea (min. 80 Gall), BROŞOVSCHI. DOMIDE - AXENTE, Colnic (min. 58 Pîrvu), Sima. A arbitrat: C. Dinulescu, ajutat la linie de D. Gheţu (ambii din Bucureşti) şi 1- Dinescu (Rm. Vîlcea). Trofeul Petschovschi: 9. La tineret-speranţe. 1-0 (1-0)transversală. Domide îl , în min. 62, cu un voleu de toata frumuseţea si întrecerea încinta tribunele prin alternanta fazelor ce Rol la cele două porti. Jocul se mentine alert si încordat pînă în ultimele secunde, U.T.A. fiind _ la un pas ce 4—4“ cu un minut înainte de fluierul final 1 1ONESCU CONSTANŢA, 31 (prin telefon) început de partidă furtunos, cu atacuri viguroase iniţiate de gazde. Acestea, după ce ratează chiar în primele secunde o mare ocazie prin MARCULESCU, reuşesc să deschidă scorul în min. 3 prin acelaşi jucător care, bine angajat de Nistor, se strecoară printre apărătorii adverşi şi înscrie pe lingă Iorgulescu, cu un şut sec la colţul lung. Surprinsă, U.T.A. face eforturi vizibile să stăvilească iureşul constănţean, se grupează mai bine la mijlocul terenului şi reuşeşte să închege cîteva acţiuni de atac periculoase. La una dintre ele, In min. 13, Domider ii vede demarcat in careul oaspeţilor pe BROSOVSCHI. îi trimite o pasă excelentă pe sus şi acesta din urmă Înscrie cu o frumoasă lovitură de cap: 11. E rindul gazdelor acum să acuze șocul golului primit, dar ofensiva lor, trădînd o anumită stereotipie, nu periclitează realmente poarta lui Iorgulescu. In schimb, arădenii, din ce in ce mai dezinvolţi, ÎŞi impun jocul şi, in min. 32, preiau conducerea prin BEDEA care marchează tot cie o lovitură de cap, din centrarea lui Sima: 1—2! Ameninţaţi de astă dată de înfrângere, constantenii se aruncă pur şi simplu cu toate forţele in atac si, după opt minute de dominare insistentă, realizează egalarea prin PENIU. De remarcat faptul că arbitrul C. Dinulescu, sesizînd o infracţiune a oaspeţilor în cursul acţiunii jucătorului constănţean a aplicat bine legea aDupăO pauză F.C. Constanta continuă să se menţină inofensivă şi, în min. 48, PENIU aduce, echipa sa în avantaj: 3—2. Patru minute mai tirziu, insă, COLNIC, tot cu capul, restabileşte din nou egalitatea. 30. După alte patru minute, PENIU înscrie iar: 4—3, apoi în min. 60, un „cap“ al lui Marculescu șterge bara DIVIZIA B, ETAPA A II-a SERIA a luma PROGRESUL BUCUREŞTI - DINAMO SLATINA 2—1 (2-0). Autorii golurilor : Ţevi (min. 9), Păun (min. 43, autogol), respectiv Fraţilă II (min. 60). METALUL MIJA - TRACTORUL BRAŞOV 1- 1 (0-0). Au înscris: Gheorcan (min. 75) pentru Metalul, Paşca (min. 80) pentru Tractorul. (C. Cosma, coresp.). STEAGUL ROŞU BRAŞOV - NITRAMONIA FAGĂRAŞ 2-2 (1-1). Au marcat: Pescaru (min. 23), Stancu (min. 66) pentru Steagul roşu, Drăgoi (min. 35), Fehér (min. 88). (C. Gruia, coresp. judeţean). METROM BRAŞOV - MINERUL MOTRU 2-1 (1-0). Au înscris : Bălan (min. 39), Furnică (min. 58), respectiv Manea (min. 49). (E. Bogdan, coresp.). AUTOMATICA ALEXANDRIA - C.S. TIRGOVISTE 0-1 (0-0). Unicul gol a fost realizat de Sava (min. 66). (M. Bizon, coresp.)S.N. OLTENIȚA - F.C.M. GIURGIU 2- 1 (1-0). Autorii golurilor : Fildiroiu (min. 43 și min. 55 din 11 m), respectiv Cojocaru (min. 62). (V. Ţugui, coresp.). VOINŢA BUCUREŞTI - CHIMIA TR. MĂGURELE 1-1 (1-0). Au înscris : Ciţă (min. 14) pentru Voinţa, Andrei (min. 44) pentru Chimia. (P. Peana). ELECTROPUTERE CRAIOVA - METALUL BUCUREŞTI 2-1 (1-0). Au marcat: Daşcu (min. 40, 74), respectiv Prodan (min. 49). (St. Gurgui, coresp. judeţean). CHIMIA RM. VILCEA - AUTOBUZUL BUCUREŞTI 2-2 (2-0). Autorii golurilor: Haidu (min. 32), Bota (min. 41) pentru Chimia: Stan (min. 50), Munteanu (min. 63) pentru Autobuzul. (P. Giornoiu, coresp.). 1. C.S. Tîrgovişte 2 2 0 0 5—0 4 ETAPA VIITOARE (7 septembrie) : F.C.M. Giurgiu - Minerul Motru, Tractorul Braşov — Metrom Braşov, Nitramonia Făgăraş - Metalul Mija, Metalul Bucureşti — Progresul Bucureşti, Dinamo Slatina — C.S. Tîrgovişte, Autobuzul Bucureşti — Voinţa Bucureşti, Chimia Rm. Vilcea — Automatica Alexandria, Steagul, roşu Braşov — Chimia Tr. Măgurele, S-N. Olteniţa - Electroputere Craiova. SEMA a Iusa F.C. CORVINUL HUNEDOARA - MUREŞUL DEVA 3-1 (1-0). Au înscris: Ghiţă (min. 13), Şurenghin (min. 47), Şchiopu (min. 80), respectiv Sălăjan (min. 48). (I. Vlad, coresp.). IND. SIRMEI C. TURZH - U.M. TIMISOARA 3-0 (1-0). Autorul golurilor: Pripici (min. 19, 70. 79). (P. Tonea, coresp.). MINERUL MOLDOVA NOUA - GLORIA BISTRITA 2-1 (1-1). Au marat : Georgevici (min. 20), Nestorovici (min. 46), respectiv Doru Nicolae (min. 13). (P. Simandan, coresp.). METALURGISTUL CUGIR - RAPID ARAD 3-0 (1-0). Au înscris: Florea (min. 30, 51), Tamaş (min. 64). (M. Viiceanu, coresp.). F.C. ŞOIMII SIBIU - STICLA TURDA 2— 1 (2—1). Autorii golurilor : Oprea (min. 18, 19), respectiv Milnă (min. 38). (Ilonescu, coresp. judeţean). VICTORIA CALAN - C.I.L. SIGHET 2-0 (1-0). Au marcat : Tătîrcă (min. 13), Bambuleac (min. 66). (A. Ghimer, coresp.). VICTORIA CĂREI - UNIREA TOMNATIC 0-0. C.F.R. TIMIŞOARA - DACIA ORASTIE 1-0 (0-0). Unicul gol a fost realizat la Dima (min. 75). (P. Arcan, coresp. judeţean). GAZ METAN MEDIAȘ - F.C. BAIA MARE 0—1 (0-1). Golul băimărenilor a fost înscris de Moldovan (min. 44). (R. Zamfir, coresp.). 1. F.C. Baia Mare 2 2 0 0 3-0 4 2. C.F.R. Timișoara 2 2 0 0 3—1 4 3- 4. Victoria Călan 2 110 2—0 3 3- 4. F.C. Corvinul Huned. 2 110 4-- 3 5. F.C. Şoimii Sibiu 2 110 4—3 3 FT APA VIGOARE (7 septembrie) - U.M. Timişoara — F.C. Şoimii Sibiu, Minerul Moldova Nouă - C.F.R. Timişoara, Sticla Turda - F.C. Baia Mare, C.I.L Sighet - Gaz metan Mediaş, Rapid Arad 1 Ind. firmei C. Turzii. Victoria Călan - F C. Corvinul Hunedoara, Dacia Orastie - Metalurgistul Cugir, Mureşul Deva - Unirea Tomnatic, Gloria Bistriţa - Victoria Cărei. 2. Autobuzul Buc. 2 110 4—2 3 3- 5. Tractorul Brașov 2 110 2-1 3 3- 5. Nitramonia Făgăraş 2 110 3-2 3 3— 5. Progresul Buc. 2 1 1 0 2—1 3 6— 3. Metalul Buc. 2 10 1 3-2 2 6— 3. Dinamo Slatina 2 10 1 3—2 2 6— 8. Minerul Motru 2 10 1 3—2 2 9—10. Electroputere Cv. 2 10 1 2—2 2 9-10. Metrom Braşov 2 10 1 2—2 2 11. Chimia Tr. Măgurele 2 0 2 0 1—1 2 12. S.N. Olteniţa 2 10 1 2-3 2 13—14. F.C.M. Giurgiu 2 0 11 1-2 1 13—14. Automatica Alex. 2 0 11 0—1 1 15-17. Metalul Mija 2 0 11 1-3 1 15-17. Steagul roşu Bv. 2 0 11 2—4 1 15—17. Voinţa Buc. 2 0 11 1—3 1 18. Chimia Rm. Vâlcea 2 0 11 2—6 1 6- 7. Mureşul Deva 2 10 1 5-3 2 6— 7. Gloria Bistriţa 2 10 1 4—2 2 8- 9. Sticla Turda 2 10 1 3-2 2 8— 9. Metalurgistul Cugir 2 10 1 3—2 2 10. Ind. sirit C.T. 2 10 1 3-3 2 11-12. U.M. Timişoara 2 1 ? ! I? 11-12. Minerul M. Nouă 2 10 12 13-14. Dacia Orăştie 2 1 2 1 1 13-14. Unirea Tomnatic 2 0 ] ] * , 1 15. C.I.L. Sighet 2 0 1 1-3 1 16. Rapid Arad 2 6 ] 0-4 1 17. Victoria Cărei 2 ” ' ’ fj-l-18. Gaz m. Mediaș 2 0 0 7 0-u o SERIA I F.C.M. GALAŢI - VIITORUL VASLUI 4-0 (1-0). Au marcat : Bezman (min. 8.) Vochin (min. 78), Burcea (min. 81) şi Morohai (min. 85 din 11 m). (T. Simiopol, coresp. judeţean). F.C. PETROLUL PLOIEŞTI - C.S. BOTOŞANI 4-1 (2-1). Autorii golurilor: Eltea (min. 8), Pisau (min. 21), Negoiţă (min. 76), FI. Dumitrescu (min. 82), respectiv Strat (min. 19). (D. Băleanu, coresp.). GLORIA BUZĂU - C.S.U. GALAŢI 0-1 (0—1). Unicul gol a fost realizat de Kramer (min. 36). (D. Soare, coresp.). C.S.M. BORZEŞTI - METALUL PLOPENI 4— 1 (4-0). Au înscris : Tine (min. 17), Elisei (min. 24), Băișteanu (min. 33), Jelescu (min. 45), respectiv Spiridon (min. 77). (G. Gorun, coresp.). C.F.R. PAȘCANI - S.C. TULCEA 3-0 (1-0). Golurile au fost inscrise de Apostol (min. 44, 65, 81). (C. Enea, coresp.). C.S.M. SUCEAVA - CEAHLĂUL P. NEAMȚ 3-1 (2-0). Au marcat : Boghin (min. 13, 17), Iosep (min. 78), respectiv Alecu (min. 48). (I. Mindrescu, coresp.). VICTORIA TECUCI - F.C. BRAILA 1-0 (1-0). Unicul gol a fost marcat de Adam (min. 12). (C. Filiuţă, coresp.). UNIREA FOCŞANI - PRAHOVA PLOIEŞTI 1-2 (1-1). Autorii golurilor : Faniei (min. 14), respectiv Moldoveanu (min. 28, 60). (A. Manoliu, coresp.). CELULOZA CALARASI - CIMENTUL MEDGIDIA 1-1 (1-0). Au înscris : Filimon (min. 36) pentru Celuloza Olescu (min. 50) pentru Cimentul. (M. Stan, coresp.). 1. F.C.M. Galaţi 2 2 0 0 5-0 4 ETAPA VIITOARE (7 septembrie) : F.C. Brăila - Viitorul Vaslui, C.S. Botoşani - Gloria Buzău, S.C. Tulcea - Victoria Tecuci, C.S.U. Galaţi - F.C.M. Galaţi, C.S.M. Borzeşti - Celuloza Calarasi, Prahova Ploieşti — F.C. Petrolul Ploieşti, Cimentul Medgidia - C.S.M. Suceava, Ceahlăul P. Neamţ - Unirea Focşani, Metalul Plopeni — C.F.R. Paşcani. 2- 4. C.F.R. Pașcani 2 110 4-13 2- 4. C.S.M. Borzeşti 2 110 4-13 2- 4. F.C. Petrolul Pt. 2 110 5-23 5- 6. C.S.U. Galaţi 2 110 2-13 5- 6. Prahova Ploieşti 2 110 2-1 3 7. F.C. Brăila 2 1 0 1 2 8— 9. Victoria Tecuci 2 1 0 1 8- 9. C.S.M. Suceava 2 10 1 4—4 2 10. Metalul Plopeni 2 10 1 4-5 2 11. C.S. Botoșani 2 10 1 2—4 2 12. Viitorul Vaslui 2 10 1 1-4 2 13-14. Gloria Buzău 2.° 1 1 ?"~i « 13-14. Cimentul Medgidia 2 0 11 1 2 1 15-16. Ceahlăul P. N. 2 0 1 1 1-4 1 15-16. Celuloza Călărași 2 0 1 1 „ , î 17. S.C. Tulcea 2 0 11 0-3 1 13. Unirea Focșani 2 0 0 2 1-3 0 MECI FRUMOS, D TG. MUREŞ, 31 (prin telefon) Joc foarte spectaculos. Startul rapid al echipei gazdă lăsa impresia unei desprinderi nete, mai ales după înscrierea primului gol, rodul unei acţiuni de anvergură. În min. 9, extremul dreapta Fazekas a ţişnit din „menghina“ Dumitru Anghelini, de pe post de extrem stingă, a centrat lung, pe partea opusă, unde HAJNAL, extremul stingă, exploatînd greşeala fundaşului Zahia, a marcat imparabil de pe postul lui.„ Fazekas. Steaua n-a părut intimidată de acest „croşeu“ oarecum neaşteptat şi a început să atace cu mingi lungi expediate cu precizie de Dumitru, aflat în zi excelentă, in postul care l-a consacrat cindva, din faţa stoperilor. Deşi A.S.A. manevrează mai mult la mijlocul Stadion 23 August, teren bun; timp noros; ploaie măruntă în repriza a ll-a; spectatori aproximativ: 14 000. Au marcat: HAJNAL (min. 9), respectiv RADUCANU (min. 80). Raport de cornere: 7—5. Raportul şuturilor la poartă: 53—52 (pe spaţiul porţii: 5—5). A.S.A.: Stagel — Gligore, Pintea. ISPIR: Onuţan - VARODI, Bălani, Pîslaru - FAZEKAS, Mureşan, HAJNAL. STEAUA: Moraru - Anghelini. VIGU, Aglu, Zahiu - STOICA (min. 78 Răducanu). DUMITRU, Iordănescu (min. 18 DUMITRIU IV) - TROI, Năstase, ZAMFIR. A arbitrat: N. Roinea (Bîrlad), ajutat la linie de M. Vasiliu (Ploieşti) și T. Andrei (Sibiu). Cartonaşe galbene: ANGHELI M, BOLONI, PINTEA. Trofeul Petschovschi: 9. La tineret-speranţe: 4-0 (3-0 terenului, Steaua „sparge“ mai uşor, aducîndu-i rind pe rînd, pe Năstase, Zamfir şi Troi în situaţii bune, cu repetate schimburi de locuri. Jocul creşte şi depăşeşte, uneori, condiţia sportivităţii. Momentul cel mai neplăcut este acela cind Pintea îl va accidenta pe Iordănescu, scoţîndu-l din joc. Spre sfîrşitul reprizei, Steaua insistă, impulsionată mereu de pasele lui Dumitru, de cursele lui Dumitriu IV, de insistenţa în final a extremelor Troi şi Zamfir. Jocul se mută cu viteză mare de la o poartă la alta, dar acţiunile nu se concretizează, deoarece pe de o parte, Mureşan rupe, prin încetineală, „dantelăria“ Hajnal — Bölöni — Pîslaru, iar extremele bucureştene, pe de altă parte, par timorate de jocul în forţă al fundaşilor laterali mureşeni. Repriza se încheie cu două mari ocazii la ambele porţi. Repriza a doua începe cu dominarea gazdelor (şut-bombă Hajnal, min. 56), dar treptat jocul intră in avantajul contraatacurilor bucureştene. In min. 65 Troi şutează violent, dar Nagel respinge in extremis. In min. 74 Zamfir slalomează, anticipind parcă „slalomul“ din min. 80, cînd trece de Grigore şi Pintea, la limita liniei de poartă, centrează scurt, şi RADUCANU înscrie fulgerător sub bară : 1—1. Un meci foarte frumos, jucat bărbăteşte, care anunţă o metamorfoză la Steaua, mai ales in direcţia creşterii tempo-ului, in valorificarea calităţilor diferite ale celor două extreme şi în reîntoarcerea lui Dumitru la „vechile“ sale arme. A.S.A. a dat o replică de culoare tehnică, dar a fost handicapată de forma extrem de slabă a principalului său realizator (Mureşan) şi, poate, de o oarecare oboseală după solicitările din meciul de la București. Ioan CHIRILA Stadion ..Olimpia“; teren foarte bun; timp frumos; spectatori, aproximativ 16 000. Au marcat: V. MUREŞAN (min. 34) şi POPESCU (min. 45), respectiv SATMAREANU II (min. 38). Raport de cornere: 4—5. Raportul şuturilor la poartă: 13—13 (pe spaţiul porţii: 4—4). F.C. OLIMPIA: Pusztai - FILIP, Bereş, Knoblau, Bocşa - Borota, POPESCU, KAIZER, BOTH — V. MUREŞAN, Haţeganu (min. 46 Ianca; min. 68 Helvei). DINAMO: Cavai — Cheran (min. 67 Mateescu), G. Sandu, SATMAREANUl, Lucuţă - DINU, D. Georgescu (min. 57 Zamfir), CUSTOV - R. NUNWEILLER, DUMITRACHE, Lucescu. A arbitrat: M. Moraru (Ploieşti), ajutat la linie de Al. Ene (Craiova) şi P. Mărăşescu (Iaşi). Trofeul Petschovschi : 8. La tineret-speranţe: 0-2 (0-0), în min. 34, înscriind direct, după ce balonul revenise din stilpul drept al porţii, expediat acolo, puternic, de Haţeganu. După gol, replica ofensivă a bucureştenilor e mai hotărîtă, se distinge şi printr-un plus de luciditate , în min. 38, după un corner scurt, Lucescu îl vede liber pe partea opusă, pe SATMAREANU II, al cărui „cap“ plasat, de la colţul sting al careului mic, il învinge pe Pusztai. Sfîrşitul de repriză este disputat cu toate resursele și îi va aduce pe localnici în avantaj prin golul înscris, în min. 45, de POPESCU, care, la un corner periculos, executat de Both, a introdus mingea în plasă din apropiere. Caracteristic pentru partea a doua a meciului va fi o superioritate teritorială a oaspeţilor, lansaţi în ofensivă în dorinţa de a restabili echilibrul pe tabela de marcaj. Misiunea lor este însă îngreuiată atît de precipitarea acţiunilor pe care şi le creează cit şi de cvasiimpenetrabilitatea sistemului defensiv sătmărean care se apără cu superioritate numerică. Să reţinem, totuşi, ocaziile ratate în min. 81 şi 86 de Zamfir (şut de la 17 m, Bocşa scoate „in extremis“, de pe linia porţii) şi Sătmăreanu 11 al cărui cap de la circa 8 m, dintr-un buchet de apărători, a plasat mingea puţin alături de poartă. în final, publicul aplaudă victoria meritată a favoriţilor lui. Gh. NICOLAESCU