Steagul Roşu, iulie 1956 (Anul 3, nr. 701-726)
1956-07-01 / nr. 701
Despre înalta ţinută artistică a spectacolelor M.H.A.T.-ului la Bucureşti Prezenţa în fam noastră a celor mai de seamă reprezentanţi ai teatrului sovietic, slujitorii vestitului Teatru Academic de Artă „M. Gorki" din Moscova, constituie un eveniment artistic de o deosebită importanţă. . Publicul bucureştean umple, seară de seară, pină la refuz, sala Teatrului de Operă şi Balet, unde au loc reprezentaţiile şi aplaudă frenetic la ,scenă deschisă" pe iluştrii soli ai teatrului sovietic, trains,miţându-le prin aceasta omagiul viu şi mulţumirea caldă pentru spectacolele de mare valoare, de o înaltă ţinută artistică ce le oferă. Pentru artiştii noştri, — actori, regizori, pictori scenografi, etc. — virstind ca şi tineri, de la artişti ai poporului şi pină la cei care au absolvit de curînd Institutul de teatru, vizita M.H.A.T.-ului in ţara noastră reprezintă un prilej nespus de fericit pe care cu toţii doresc să-l folosească intr-un mod cit mai eficace. Deosebit de spectacolele la care asistă, artiştii noştri au ocazia să cunoască personal pe maeştrii sovietici, să discute împreună despre meşteşugul actoricesc, despre problemele atit de bogate şi de variate ale artei dramatice. Iar impresiile lor sînt dintre cele mai puternice. O seară cu adevărat 4 Înălţătoare ! Artistul poporului V. MAXIMILIAN, trvtr-o convorbire pe care ram avut-o cu dînsul, ne-a declarat că de mulţi ani de zile aştepta evenimentul fericit de a revedea spectacolele M.H.A-T.- ului. — Spun a te revedea — precizează maestrul Maximilian — deoarece am fost unul dintre puţinii actori din ţara noastră care am avut ocazia să văd încă în anul 1921 turneul de la Viena al Teatrului Academic de Artă din Moscova. Amintirea spectacolelor de acum 35 de ani o am vie în minte. Este lesne de înţeles emoţia ai care am asistat la reprezentaţia „Orologiul Kremlinului" de N. Pogodin, spectacol cu care actorii sovietici şi-au început turneul în ţara noastră. Cum aş putea descrie acest spectacol, jocul colegilor noştri sovietici ? Doar cu un singur cuvînt: sublim ! Este fără îndoială că aceste spectacole de mare artă şi pline de învăţăminte şi de măiestrie actoricească, cer .Un adevărat studiu al fiecărui tablou, al fiecărei interpretări —afirmă interlocutorul nostru. Pentru moment aş vrea să subliniez doar atit, perfecţiunea detaliului. E ceea ce m-a impresionat cel mai mult. Nu vreau să analizez aici rolurile mari, creaţiile lui B. A. Smirnov, B. N. Livanov, L. F. Zolotuhin, E. A. Aleeva, G. I. Kalinovskaia şi ale altora, deoarece nu sînt în stare să stabilesc valoarea marilor actori din ansamblul piesei; toţi sînt mari ! Vreau să citez doar roluri şi scene zise „de mina doua“, lucruri greşit socotite uneori „secundare“ în spectacolele noastre, care m-au uimit prin perfecţiunea lor. Astfel am recunoscut mina minunată a direcţiei de scenă în mizanscena desăvârşită a tabloului VIII şi IX (acasă la inginerul Zabelin), am admirat fără rezerve bijuteria creată de B. J. petkier în rolul ceasornicarului, sau a lui A. P. Zueva în rolul Anei,nu mă săturam să privesc decorurile pictorului scenograf P. N. Gjelski din tablourile lacului, piaţa Gogol sau interiorul casei lui Zabelin. Toate acestea la un loc — încheie artistul poporului V. Maximilian — mi-au procurat o seară cu adevărat înălţătoare. Aştept cu nerăbdare să vizionez şi celelalte spectacole ale Pentru activitatea noastră viitoare Regizorul MIHAIL RAICU de la Studioul Actorului de Film „Constantin Nattalia“ îşi aminteşte de vizita sa în Uniunea Sovietică în anul 1946, cî Vrad a asistat pentru prima oară la spectacolele Teatrului Academic de Artă din Moscova. — Atunci ca şi acum — ne spune dînsul — am avut aceeaşi senzaţie: aceea că n-am văzut niciodată atîţia actori mari adunaţi la un loc. Şi ceea ce m-a impresionat în mod cu totul deosebit e unitatea desăvîrşită a acestui teatru, sudura perfectă» a colectivului. Şi la Moscova, în timpul călătoriei mele de studii ,am văzut la Teatrul M.H.A.T, piesa lui Pogodin „Orologiul Kremlinului“. M-a entuziasmat atunci, mai ales, jocul artistului poporului, Livanov, în rolul furtunosului marinar Rîbakov. Acum, în noua distribuţie a piesei, Livanov susţine rolul inginerului Zabelin. Cită diferenţă de la un personaj la altul! Trebuie să mărturisesc că artistul sovietic m-a entuziasmat şi de astă dată. El ca şi deilaţi actori pe care i-am admirat în sala Teatrului de Operă şi Balet, de la cei cu roluri principale şi pină la cei care nu rostesc decit cîteva cuvinte, m-au impresionat. Şi, plecînd de la spectacol, făceam împreună cu alţi colegi, o constatare: unii dintre actorii aceştia pe care i-am văzut, au stat în scenă doar cinci sau zece minute insă cu siguranţă nu-i vom putea uita multă, multă vreme, întreg spectacolul — continuă regizorul Mihail Raicu — a degajat puternic viaţa. In toată realizarea lui, nici un fel de artificiu, nici un efect scenic aparent. Şi o grijă excepţională pentru amănunt. Apare la un moment dat, în timpul desfăşurării spectacolului „Orologiul Kremlinului“, într-o pădure, o pasăre de noapte. Cit de discret a apărut şi a dispărut din scenă această pasăre ! Ce senzaţie admirabilă de precizie! Şi cit de bună a fost sonorizarea! Indiscutabil, spectacolele M.H.A.T.- ului, ca şi întîlnirile noastre cu actorii sovietici, ne vor fi de un real folos în activitatea noastră. N. SANDU Scenă din piesa ,,Orologiul Kremlinului“. Teatrului Academic de Artă din Moscova. Mesajul unui dans de pe Olt... Turneul pa care Ansamblul „Ciocîrlia" II întreprinde actualmente In Republica Populară Chineză este urmărit cu un deosebit interes. Veştile care sosesc din ţara prietenă, umplu inimile noastre de bucurie. In spectacolul pe care-1 prezintă, membrii ansamblului „Ciocîrlia“ interpretează, printre altele, un dans chinezesc care stîrneşte ropote de aplauze. La rîndul lor, artiştii chinezi şi-au manifestat dorinţa de a învăţa şi ei dansuri romîneşti. ... Două rînduri de dansatori ocolesc de zor sala în tropotul ritmic al paşilor, ce bat cu putere podeaua. De undeva, dintr-un colţ al încăperii îşi revarsă acordurile sprintene cunoscuta melodie a căluşarilor. Privind mai îndeaproape cele două grupuri de dansatori, îţi dai seama că e vorba de o repetiţie mai puţin obişnuită. Intr-adevăr, aşa şi este. Tinerii adunaţi în această sală fac parte din formaţii artistice deosebite. Unii, dintre ei din Ansamblul „Ciocîrlia“, aflat în turneu in China, ceilalţi din ansamblul Armatei Populare Chineze de Eliberare, care şi-au exprimat dorinţa ca să înveţe cîteva din creaţiile dansului nostru popular. Un dans de pe Olt. Şi apoi altul ! Ele transmit odată cu frumuseţea artei noastre populare şi sentimentele de prietenie pe care poporul nostru le manifestă faţă de poporul chinez. CARNET PLASTIC Publicul nostru iubitor de artă cunoaşte şi apreciază operele marilor pictori şi sculptori francezi care au îmbogăţit tezaurul culturii umiversale. Expoziţia de pictură dupăreproduceri franceze, recent deschisă în Galeriile de Artă ale Fondului Plastic din Capitală, a stîrnit un viu interes în rîndurile vizitatorilor. Intîlnim aici o bogată colecţie de reproduceri după picturi de seamă din Ultimele decenii ale secolului XIX şi din secolul XX, perioadă în care curentele şi concepţiile estetice primesc forme din ce în ce mai variate, din ce în ce mai pline de contradicţii. Admirabilul portret reprodus după Eduard Manet, atrage multe priviri. Echilibrul dintre diferitele culori pastel dă o notă de seninătate şi optimism modelului înfăţişat, mărturisind îndrăsneala şi perfecţiunea artistului în mistuirea penelului. Coloritul de o intensă luminozitate, propriu lui Auguste Renoir, face ca vizitatorii să se oprească îndelung în faţa tabloului „Tinere fete la mare“. În această lucrare pictată cu o rară măiestrie, artistul subliniază contururile fine ale figurilor şi mişcarea valurilor care evocă plastic, marea. Tabloul „Dansatoarea pe scenă“, reprodus după Edgar Degas, dovedeşte capacitatea sa de analiză psihologică şi arta de a reda prin contrast de culori, game variate fie sentimente şi stări sufleteşti. Pe chipul graţioasei dansatoare, un observator atent întrevede cu uşurinţă emoţia pe care aceasta o încearcă în faţa publicului. Alături de remarcabile portrete sau grupuri, putem vedea minunate picturi unde ne sunt prezentate colţuri de natură foarte admirate pentru sensibilitatea cu care au fost executate. Dintre acestea se bucură îndeosebi de atenţie, reproducerea după Camille Corot, intitulată „Case de pescari“, ale cărei amănunte sunt urmărite cu interes de vizitatori. Pescarii şi-au statornicit aşezările într-un loc singuratec, la marginea apei albastre unde se oglindeşte peisajul căruia artistul i-a dat viaţă. Din clipă în Clipă, te aştepţi ca dintr-un ostrov ascuns să răsară cîteva bărci cu pescari, îndreptîndu-se spre larg. In ceea ce priveşte tablourile „Chelul Conti“, „Intrarea în sat“ sau „Colibele“, aparţinînd lui Marquet, Camille Pissaro şi Vlaminck, trebuie remarcat talentul cu care au fost redate cele mai neobişnuite jocuri de umbre şi culori, cele mai schimbătoare efecte de lumini. Găsim aici şi reproduceri după tablouri celebre ca „Bătrînul rege“ de Rouault, „L’Estaque“ şi „Vasul albastru“ de Cézanne, „Moulin de la Galette“ de Renoir, „Avenue de l’opéra“ de Pissaro, „Canotajul“ de Dufy, „Strada Mont-Cenis“ de Utrillo și altele. Reproducerile In culori după pictura franceză expuse în Galeriile de Artă ale Fondului Plastic, constituie o nimerită ocazie pentru publicul romînesc de a revedea operele unor artişti de renume mondial Schimburile culturale dintre Republica Populară Romînă şi Franţa, aduc o preţioasă contribuţie la strîngerea legăturilor de prietenie romîno-franceze. ADINA CONSTANTINESCU 75 d1e ani de la apariţia revistei „Contemporanul“ Istoria mişcării muncitoreşti şi a dezvoltării culturii din ţara noastră, consemnează în egală măsură ca pe un eveniment de o deosebită însemnătate, apariţia în fibel a revistei „Contemporanul“. încă de la primul număr, revista s-a anunţat o tribună a luptei proletariatului, care începuse să se organizeze, militînd — alături de alte publicaţii muncitoreşti — pentru afirmarea şi răspindirea ideilor socialismului ştiinţific, dar mai cu seamă pentru promovarea unei literaturi care să se facă ecoul marilor probleme sociale ale timpului. Activitatea intensă a lui C. Dobrogeanu-Gherea, pe tărîmul criticii literare, şi a numeroşilor săi colaboratori printre care A. Bacalbaşa, Const. Mille, Traian Demetrescu, Teodor Neculuţă, Sofia Nădejde, Ion Păun Pricle, N. Beldiceanu, A. Toma şi numeroşi alţii, în domeniul prozei şi poeziei, fac din revistă centrul unui curent de idei, al unei orientări tematice in care vibrează puternic ecourile năzuinţei şi luptei eroice a clasei muncitoare împotriva exploatatorilor. In această perioadă se creează o literatură militantă — expresie a unei puternice afirmări a realismului critic — care* atacă în mod curajos instituţiile regimului burghezo-moşieresc, (justiţia, armata, şcoala şi mai cu seamă monarhia), denunţă misticismul şi înapoierea culturală în care este ţinut poporul, cheamă la lupta pentru o viaţă mai bună a celor ce muncesc. E adevărat că în paginile revistei îşi fac loc şi o seamă întreagă de lucrări confuze din punct de vedere ideologic şi că, în general, programul ei de luptă era lipsit de o perspectivă clară şi precisă, care să indice calea justă pe care trebuia s-o urmeze: poporul în lupta sa împotriva exploatării. Totuşi, „Contemporanul“ are o influenţă deosebită în rîndul maselor muncitoare prin însuşi protestul necruţător adresat orînduirii nedrepte şi care afirma cu insistenţă necesitatea luptei pentru o viaţă mai bună. ,,Din idealurile voastre. O, visători, flămînzi şi goi, Vor răsări ca nişte astre. Senine lumi cu oameni noi“, spunea poetul Traian Demetrescu adresîndu-se muncitorilor cu prilejul sărbătorii de 1 Mai. Aceste „lumi senine“ cu „oameni noi“, au răsărit astăzi prin lupta eroică a clasei muncitoare şi a partidului ei, iar poporul muncitor trăieşte cu bucurie împlinirea visurilor şi năzuinţelor înalte ale vrednicilor săi înaintaşi. MAEŞTRII ARTEI POPULARE De multe ori, rotindu-ţi privirile peste nemărginirea ogoarelor, ai admirat covorul auriu al spicelor de grîu, şirurile nesfîrşite ale răzoarelor străjuite de tulpinele verzi ale porumbului. Şi atunci, gîndurile te-au dus către acei care prin munca lor răscolesc neîncetat păratatul făptaidu-l roditor. O parte din farmecul acestor frămbotări, al meşteşugului ce-i moştenesc din bătrîni, o parte din poezia vieţii de pe ogoare, ţăranii muncitori o îmipletesc cu dibăcie, in măestrele ţesături ale iilor, ale maramelor, ale betelor, ale fetelor. In serile luminate die blinelele raze ale lumii, de sclipirea focului din vatră, sau a becului auriu, femeile cu miinile lor aspre, mimnesc cu iuţeală acul ce parcă sculptează în pînze nepreţuite comori o parte dinacest tezaur ce se găseşte în fiecare casă a ţăranului muncitor din patria noastră, am cunoscut-o vizitlnd expoziţia din oraşul Roşiorii de Vede. Sala nu e prea mare, dar frumuseţea celor expuse aici îi dă farmecul cîmpului Înverzit, presărat pe alocuri cu flori de mac şi albăstrele. Cită iscusinţă are Mima Cherău In ţesutul covoarelor ! Cusătura bătută a urzelei releva trăinicia lucrului. împletitura armonioasă a culorilor, a floriilor, destăinuie fantezia plină de gust a acestei ţărănci muncitoare. Alături o carpetă, este executată de Păuna Stoica. Aceaaşi măestrie, aceeaşi artă. Lingă ea, alte covoare, alte carpete, care de care mai frumoase. Gingăşia izvorăşte şi din fineţea cusăturilor de la maramă executate de Alexandrina Georgescu, simt de un alb imaculat, întocmai unui val de spumă. Aceeaşi dibăcie reiese şi din jocurile de linii ale mileniul ţesut pe voail de catre Maria Constantinescu. Iar, dacă aii crede că a broda flori, a împleti cu iscusinţă culorile, cere o trecere a anilor, te înşeli, căci micuţa Maria Şarban, în vârsta de 11 ani, a reuşit să realizeze un şerveţel de masă în care a îmbinat cu multă pricepere nuanţele vii ale multor flori de cîmp. Feţele grele, ţesute pe pînză groasă, pe care simt stivuite flori, bătute în năsturaşi mici de metal — fluturaşi —, înlănţuiţi de fire argintii, aurii, betele multicolore sau micuţele lacuri, stai mărturii ale muncii neobosite a celor de pe ogoare, ale dragostei lor pentru frumos Toate acestea nu oglindesc dlecît meşteşug şi pricepere. Dar iată şi o surpriză. Nu numai femeile produc aimenea măiestriite ţesături, şi bătrînul Dumitru Mărui, la viraţă de 80 de ani avut o chebă. E o haină larn die sărbătoare, din stofă bastră, pe care simt înculte cu migală flori... De jur împlnit, alte şi altelucruri, poind cu toate pecetea une moşteniri din timpuri strechi, solie a dragostei de frică şi de viaţă a poporul nostru muncitor, a nesatelor comori ale artei astre naţionale. T. IOŞIANU Însemnări pe marginea unei expoziţii din oraşul Roşiori Iarăşi s--a dat zvon la sat, luncă, acolo în poiana zăvoiului, unde daobicei se -aude doar cintecul păsărelelor; flăcăii satului au pornit joc de căluşi. Deşi e obicei vechi în satul Ziduri, totuşi, de cite ori se dă această veste, cu mic cu mare vin pe marginea Argeşului. Povestesc cei bătrimi, că de diemuiri, din vremea cind apele molcome ale nului, ce încinge satul ca um brîu, nu săpaseră încă albie atit de adlîmcă, căluşul este jocul care face cinste satului. La nunţi, la sărbătorile de duminică, după bortiţe şi sîrbele îm care se prindeau care mal die care, căluşarii lui Găişanu începeau să frămumte păimîmtul. Atunci se făcea linişte. Se auzeau doar chiotul vioi al dansatorilor, ritmul sacadat al paşilor. Însoţit de zornăitul clopoţeilor legaţi la opinci. Anii au trecut. Care plini de necazuri, care purtători a noi visuri şi domnii, dar căluşul a răzbătut pretutindeni, ca un simbol al unei vieţii libere ce astăzi a venit şi pe aceste meleaguri. Era într-o seară a primelor zile de vară, cind paşii mă purtau pe drumul ce ţine tovărăşie Argeşului, pînă n satul Ziduri. Aici, aproape de „porţile“ cătunului, e lunca unde am cunoscut pe maastruli căluşari. Era duminică. Oamenii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, tăifăsuiau la umbrele bătrinilor pomi aplecaţi mult deasupra pămîntului. De la ei am auzit fapte din preţ. Despre vrednicia îmtovărăşiţîlor care au cele mai frumoase ramuri din sat, de harnicii ţărani muncitori Stancu Ml Zideanu, Staracu Tudirache, de pregăttmiile tinerilor Vlad Marin, Gogu St. Şerban, Angela Vlad, care muncesc cu rîvnă pentru ca echipa lor artistică să se prezintă cît mai bine la concurs. Tot de la ei am aflat însă şi despre fala satului, echipa de căluşari. Şi după ce, din vorba lor domoală am cunoscut povestea acestui joc, iată că am admirat şi măes-uria căluşarilor. Iratîi a început să erate un fluieraş. Era o melodie vioaie. Primii paşi, însoţiţi de chiotelungi, l-a făcut Costică Fieraru, vătaful jocului şi cel mai bătrîn dansator. L-au urmat Dumitru, feciorul său, Constantin Năstase, Gogu Şerban, Petre Constantin şi alţii. Pentru început au făcut un ocol lin bătăturii, dar odată cu primele acorduri * ţambalu lui, jocul parcă-nceput a fi pe jar. Paşii cu săltăreţi, iar ritmul se teţea odată cu bătăile iuţiile jucătorilor. Era tatoaaii unei ravărsări inispurite a unorape fără zăgazii. Cit a ţinut jocul ? O tipă, minute în şir ? Nu pot şti! Totul a rămas mut ca timp şi gindurile ţi-ai fluturat către măreţia şireteasca a acestor oameni care în jocul lor pusesră tot ce au mai scump în faţă, dragostea de muncădiragostea de frumos. In a r-«levăr, «înăestria dansuili, nu destăinuia altceva kit bogăţia folclorului noshi. Astfel, în piiana din lunca Argeşului, de cărui ape învăluie satul Ziduri ca un brîu, căluşul, — joc naţional al poporului nostru — este păstrat din moşi-strămoşi, ca o comoară de preţ, de către oamenii acestor locuri. TU POPESCU CĂLUŞARU. DEPĂRTARE... SAU DEZINTERES ? O adresă ce purta data de 1 iunie şi nr. 2835 a plecat de la secţia Culturală a Sfatului Popular al Capitalei, vestind conducerea Teatrului de Vară Nicolae Bălcescu“ că între 15 iunie şi 1 iulie Studioul actorului de film ,,C. Nottara" va da o serie de reprezentaţii pe scena teatrului de vară. O altă adresă, în ştiinţa aceeaşi conducere, că Ansamblul de Estradă al Capitalei este programat intre 16 iulie şi 31 iulie, să dea spectacole in acelaşi loc. Incîntaţi de asemenea veşti, tovarăşii de la teatrul de vară „Nicolae Bălcescu" şi-au frecat mulţumiţi mâinile şi s-au pus pe treabă. Doar trebuiau primiţi cum se cuvine şi oaspeţii spectatori şi oaspeţii artişti. S-au renovat scena şi cabinele, s-au îmbogăţit recuzitele, s-a aranjat o iluminaţie adecvată spectacolelor, intr-un cuvint mai răminea numai să se iasă în Întâmpinarea actorilor cu... pline şi sare. Numai că... plinea pregătită pentru 15 iunie s-a uscat, tot aşteptând să fie consumată. Zilele au trecut, oamenii fi-au pierdut şi bruma de, răbdare pe care o mai aveaiu. evid iată, teatrele programate la 15 iunie, au răspuns că nu pot veni deoarece e prea... departe. Pasă-mi. te cele nouă mări şi ţări ce le parcurge tramvaiul 6. sunt atit de greu de străbătut. Incit o deplasare necesită pregătiri mai ceva Cil pentru o călătorie in planeta Marte. S-a petrecut insă un fapt curios. In vreme ce bucureştenii dădeau vina neparticipării lor, pe seama distanţei, pentru actorii din Ploeşti şi Sibiu drumul n-a constituit o problemă. Primii au venit şi au jucat in faţa citorva sute de spectatori dornici să vadă o piesă de teatru, iar cei de la Sibiu vor sosi In curind. dată aşadar, că atunci cind există bunăvoinţă nimic nu este prea, greu. .■ . Oaspeţii din provincie n-au pretins dealtfel nici să fie programaţi in zilele de „vtrf", adică sîmbăta şi duminica, aşa cum a făcut Teatrul de Estradă al Capitalei, ca şi cind dorinţa oamenilor muncii din cartierul Bucureştii Noi şi cartierele dimprejur de a vedea o piesă n-ar exista decit s’âmbăta şi duminica, ci au socotit cu cale să răspundă cu bunu,rie chemării le a fost făcută. Teatrul Municipal şi Teatrul Armatei solicitate de asemenea să dea spectacole, au refuzat de la început cu argumentele aceeaşi putere de „convingere" ca a celorlalte teatre din Capitală. Nu-i nai puţin adevărat că şi Direcţia Teatrelor cn Ministerul Culturii s-a complăcut a iu .... ..,ai notă de greutăţile pe care le are In activitatea sa Teatrul de vară „N. Bălcescu", s-a „indignat", pe moment, a promis că va îndrepta lucrurile pentru ca Mul să fie apoi dat uitării. Poate că problema aceasta va căpăta o rezolvare înainte ca... omătul să acopere băncile Teatrului de Vară. LEHA FLORIAN i Cînd am coborit cu echipa de filmare din autobuz şi am zăbovit o clipă pe malul lacului Buftea, m-a cuprins emoţia revederii acestei minunate privelişti. Am întîlnit din nou aleile de brazi şi tei, bătrînii nuci de pe marginea lacului şi apa aceasta de cristal, în care cerul îşi reflectă în dimineţile liniştite de vară, sineala. Emoţia pe care mi-o provocase cu ani in urmă încîntarea acestor locuri cînd şantierul de abia se înfiripa, îmi strecurase fiorul unei inspiraţii... poetice. Martor solitar al acestor negrăite frumuseţi, prinsesem să scriu atunci despre mîndrele livezi care străjuiesc şoseaua pînă departe, unde dunga netedă a orizontului mîngîie geana zărilor albastre ale cerului... Mi-am adus acum aminte de toate acestea ce le-am scris cîndva şi am zîmbit. Dar nu pentru inspiraţiile... poetice. Amintiri despre o macheta şi... un vis îndrăzneţ Zimbisem mai mult pentru că-mi adusesem aminte despre întâlnirea cu inginerul-şef şi povestea cu macheta centrului cinematografic de aici. Eram un mare încurcătură. Trebuia să scriu despre acest palat al culturii. Dar cum să-i sugerez cititorului aspectul monumental al clădirii, cînd pe vremea aceea abia se săpa la fundaţia marelui corp de platouri? Şi totuşi, salvarea a venit. Aşezaţi în faţa planşelor şi a machetei studioului, am început cu inginerul-şef călătoria noastră pe aripile imaginaţiei. Dintre linii şi desene au început să se înalţe zidurile clădirii, iar silueta centrului să se profileze tot mai impunător pe cerul Buflei. Aşa am visat noi studiourile atunci şi tot aşa, de bună seamă, că şi le-au închipuit şi cititorii reportajului. Aducându-mi aminte de toate aceste lucruri, nu am putut să-mi reţin zîmbetul de care am pomenit, şi un sentiment de bucurie m-a copleşit cînd mi-am aruncat privirea în jur. De data aceasta, îmi dădea bineţe însuşi complexul masiv de clădiri ce se întinde pe o jumătate de kilometru pe marginea lacului, dominind împrejurimile cu stilul arhitecturii lui moderne. Macheta se transformase într-un palat. Visul devenise acum realitate. Rotindu-mi mai bine privirea, am rămas surprins de schimbările survenite aici. Pe o suprafaţă de 30 hectare îşi aliniază astăzi profilul majoritatea clădirilor principale ale centrului cinematografic, corpul I şi II de platouri cu cele patru studiouri intrate In funcţiune, cu anexe pentru artişti, regizori, operatori, macheuri, figuranţi, etc.; depozitul de decoruri cu ateliere speciale de pictură, sculptură şi tîmplărie, unde se confecţionează decorurile, studioul de sunet pentru înregistrări acustice şi laboratorul de prelucrare a peliculei la care se lucrează cu intensitate pentru a putea fi date parţial în folosinţă în cursul anului acesta, apoi substaţia electrică şi staţia frigorifică, aflate intr-un stadiu avansat al lucrărilor şi alte anexe. Pe lingă construcţiile centrului cinematografic am întâlnit aci şi atelierele şantierului. Cea mai veche cunoştinţă... La intrarea în secţia prefabricatelor te izbeşte un aspect puţin obişnuit. Pe terenul din faţa secţiei, stau rinduiţi, unii peste alţii, nişte coloşi de piatră, de o simetrie rară, plămădiţi dintr-un aluat de ciment de cine ştie ce miini meştere. „Sunt planşe ceramice şi chesoane pentru planşeele construcţiilor", Uni explică cineva. Privindu-l pe muncitorul în faţa mea, am tresărit. L-am recunoscut pe maistrul Rutcai Iosif, unul dintre pionierii şantierului pe care-l întâlnisem cu cni in urmă aci. Şi revederea noastră a dat naştere la mărturisiri. Meşterul Rutcai îşi aduce aminte de primele zile ale sosirii lui, cînd pe şantier abia începuse construcţia primelor clădiri. Nu lucrase niciodată prefabricate, ci numai zidărie. Cind însă i s-a încredinţat realizarea acestei sarcini, meşterul nu a dat înapoi. El a creat o brigadă complexă şi curînd sectorul său a devenit „creerul construcţiei". Peste 120.000 de piese prefabricate au trecut prin mîinile harnice ale brigăzii sale. „Păi avem oameni unul şi unul in brigadă. Lucrători ca Stancu Ian, membru de partid sau, nu mai departe ca utemiştii Andrei Constantin, Stancu Andrei şi Mihai Alexandru sînt pentru noi cinstea şi mindrna întregii brigăzi complexe"... Meşterul se opreşte pentru o clipă ca apoi să continue cu un licăr de mulţumire un ochi: „Şi mai avem o mîndrie... Mîndria noastră de constructori noi. Cum să nu fii fericit cind simţi că prin mîinile tale se înalţă mîndreţea asta de palat. Pentru el ne-am angajat să dăm gata pină la 10 iulie noile prefabricate necesare studioului de sunet". Cuvîntul meşterului e o garanţie. Doar pentru rivna şi priceperea lui a fost răsplătit nu de mult cu „Ordinul Muncii". Popas la... Rîpa Dracului Omul care stă acum lingă mine e un moşneag robust, cu obrajii pietroşi. li spune moş Biga. Lingă el se află o droaie de tăietori de lemne aşezaţi în jurul meselor. Ne aflăm în cantina unui mare centru forestier, în momentul in care se discută cu aprindere problema plecării brigăzilor la tăierea buştenilor necesari construirii unui baraj. ..Da’ unde-l facem? Pe ce apă?... intră in vorbă iscoditor, moș Biga. La care directorul centrului forestier ii dă replica: „La Rîpa Dracului !" „Undeee?, sare ars, moș Biga. „Asta-i curată nebunie !" Ca după citeva momente să-și retragă încurcat cele spuse: „Am zis eu că... dau înapoi ? Mă duc... Mă încumet! Păi se poate ? Dar voi ăştilalţi ce tăceţi ? Aşteptaţi poftire cu muzicanţi?..." Dar n-apucă bine să sfirşească vorba, cînd deodată se aude un glas triumfător: „Vezi, asta-i ce ne trebuie, moş Bira! Am tras un cadru bun". Cel care intervenise era regizorul Jean Mihail. Se turnaseră citeva scene din noul film romînesc „Rîpa Dracului". Pe interpretul lui Moş Biga l-am recunoscut imediat: era actorul C. Ramadan. In jurul lui se strînseseră acum şi ceilalţi interpreţi ai filmului: Toma Dinitriu, N. Mavrodin, G. Demetru, Dana Comnea, Sanda Dinu şi alţii. Cînd s-a terminat filmarea, am răsfoit scenariul să aflu de ce unii tăietori nu se încumetau să lucreze la Rîpa Dracului. Şi iată ce am citit in dreptul scenei respective: „O coastă înaltă, sălbatică, prăpăstioasă şi cu pereţi colţuroşi de stâncă. Sus, în virful ei, străjuiesc molizii. Totul e învăluit într-o linişte stranie, întreruptă arar de croncănitul unei păsări de pradă". „După cum vezi, nu-i o misiune chiar atât de uşoară pentru eroii filmului, dar nici pentru... interpreţii lui, o şuguie maestrul Jean Mihail. Un studio modern L-am rugat pe regizor să ne împărtăşească citeva impresii cu privire la condiţiile tehnice moderne pe care studioul de la Buftea le oferă filmării. „Noi, regizorii mai virstnici, — începe Jean Mihail — nu ne-am inchipui nici in cele mai îndrăzneţe visuri că vom dispune de posibilităţile pe care partidul nostru ni le-a creat astăzi pentru a ne valorifica însuşirile creatoare. Intr-adevăr, datorită sprijinului tehnic acordat de specialiştii sovietici, Centrul Cinematografic Bucureşti reprezintă maximum de utilitate tehnică modernă care ne permite să trecem la realizarea unor producţii ce necesită filmări cu totul speciale". „La ce utilaje vă referiţi îndeosebi ?" „îmi permiteţi să lămuresc eu această problemă ? — intervine în discuţie inginerul Paşan Petru, şeful serviciului tehnic al studioului. Dac-am lua de pildă cărucioarele acestea electrice pe care le vedeţi suspendate şi pe care noi le numiti teliere. Ele asigură transportarea automată în orice loc al studioului a recuzitei, a reflectoarelor şi diverselor utilaje necesare filmării". „Dar platformele acestea suspendate pe care sunt instalate reflectoarele, ce reprezintă ele ?“ „Acestea sînt podeţele mecanizate care permit automat aşezarea luminii in diferite unghiuri şi înălţimi, inlăturind vechile pasarele ataşate pe pereţii decorurilor. Aş putea să vă dau cîteva amănunte interesante despre uzina de condiţionare a aerului pentru platouri sau în legătură cu cele patru camere de înregistrare magnetică a sunetelor care înlocuieşte vechea operaţie de înregistrare. Datorită acestui sistem, sunetul din studio este înregistrat pe bandă de magnetofon şi transmis direct în camera de înregistrare. Noua tehnologie a centrului cinematografic ne va da posibilitatea ca să lucrăm numai magnetic pină la copia standard". „Reprezintă oare aceasta un *•vantaj ?" „De bună seamă — replică interlocutorul meu. — Datorită aplicării acestui procedeu, calitatea sunetului înregistrat pe peliculă se îmbunătăţeşte, se obţine o simplificare a operaţiilor înregistrării sunetului şi totodată scade şi procentajul peliculei rebutate". ★ Filmarea s-a terminat mai devreme ca de obicei. „Moş Biga" şi-a lăsat peruca şi salopeta de forestier şi luindu-şi halatul, a intrat în cabina sa, unde-l aşteaptă duşul răcoritor. Da. Pentru că aci, fiecare cabină îşi are duşul ei. Curind întreaga echipă e gata de plecare. Pe şosea, ne întâmpină mai de departe siluetele blocurilor de locuinţe ce se construiesc pentru salariaţii de aici, MIHAIL GOSPODIN Un ultim retuş de machiaj şi artista Dana Comnea va intra pe platoul de filmare. Regizorul Jean Mihail şi operatorul Ion Cosma fac pregătiri pentru turnarea unei noi scene.