Steagul Roşu, octombrie 1958 (Anul 4, nr. 1395-1421)
1958-10-01 / nr. 1395
Cele mai calde urări poporului frate chinez Cu nouă ani in urmă, lar octombrie 1949, în istorica piaţă Tianamin din Pekin, a fost proclamată Republica Populară Chineză. Pentru prima oară în multimilenara sa istorie marele popor chinez a devenit cu adevărat liber. Ce importanţă covîrşitoare a avut aceasta pentru China avea să arate cu prisosinţă nemaiîntîlnitul avînt pe toate ţărimurite care caracterizează cei 9 ani ce s-au scurs. In acelaşi timp proclamarea Republicii Populare Chineze a avut o deosebită însemnătate istorică pe plan internaţional, împreună cu desprinderea din lanţul ţărilor capitaliste a ţărilor de democraţie populară, proclamarea Republicii Populare Chineze a marcat cea mai puternică lovitură dată imperialismului, dupăMarea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Puterea exemplului Chinei populare, care a sfirimat grelele lanţuri ale robiei moşiereşti, ala burgheziei birocrate, generalilor asupritori şi ale subjugării imperialiste a stîrnit un ecou deosebit printre popoarele care luptă pentru eliberarea lor naţională . Ce puţin înseamnă 9 ani pentru un popor cu una din cele mai vechi istorii din lume ! Şi totuşi el înseamnă nespus de mult, de zece şi poate, de 100 de ori mai mult, atunci cînd acest popor cunoscut pentru hărnicia, inventivitatea, talentul său se avîntă liber, sub conducerea înţeleaptă a partidului său comunist, spre făurirea propriei fericiri ! Să ne oprim doar la unele înfăptuiri din acest an. Anul 1958 este anul unui avînt fără precedent pe toate țărimurile. Recolta din vara aceasta constituie o mare victorie a agriculturii chineze. Recolta globală se cifrează la 300—350 milioane tone, adică reprezintă un spor de 60—90 la sută în comparaţie cu anul 1957. R.P. Chineză a întrecut astfel S.U.A. la producţia de griu. După recolta de toamnă poporul chinez va avea în medie de fiecare locuitor 400—500 kg. cereale. Anul 1958 este primul an al celui de al doilea plan cincinal al ţării. Poporul chinez înfăptuieşte cu o mare însufleţire prevederile acestuia. Partidul Comunist Chinez a lansat chemarea ca în 1958 să se producă 10.700.000 tone oţel, adică de două ori cu în 1957 şi nu încape îndoială că această sarcină va fi realizată cu cinste. La sfîrşitul anului trecut G.C. al P.C. Chinez a declarat că China va ajunge din urmă şi va depăşi Anglia in ce priveşte volumul principalelor produse industriale în viitorii 15 ani sau ceva mai mult. Curind însă s-a văzut că marele avort al poporului chinez impune modificarea acestei lozinci La cea de a doua sesiune a Congresului al VIII-lea al P.C. Chinez s-a stabilit această ajungere din urmă şi depăşire pentru 15 ani sau mai puţin. încă în anul viitor Anglia va fi depăşită în ce priveşte exploatarea cărbunelui In prezent poporul chinez merge furtunos înainte pe baza liniei generale elaborate la sesiunea a doua a Congresului al VIII-lea care prevede construirea socialismului după principiul „mult, repede, bine economic“. Dar evenimentul cel mai de seamă al acestui an este începerea mişcării de importanţă istorică a înfiinţării comunelor populare la sate In cei 9 ani de existenţă a crescut, în mod deosebit, prestigiul internaţional al Chinei Populare, ca mare putere mondială apărătoare a păcii. Puse faţă în faţă cu imensa simpatie de care se bucură R. P. Chineză între popoarele iubitoare de pace, apar de-a dreptul revoltătoare acţiunile imperialismului american care împiedică R.P. Chineză să-şi ocupe locul ce i se cuvine la O.N.U., loc care este ocupat de epava dankaisistă. Dealtfel la actuala sesiune a Adunării Generale a O.N.U. numărul celor care au votat cu S.II.A. in această chestiune a scăzut şi mai mult. In prezent populaţia ţărilor care se pronunţă pentru dreapta reprezentare a R. P. Chineze la O.N.U. depăşeşte cu mult pe cea a ţărilor aie căror guverne urmează docil consemnul american. Mergînd pe linia politicii lor total nerealiste S. U.A. se dedau la provocări războinice împotriva poporului chinez. Poporul de peste 600 de milioane a avertizat însă cu tărie că orice agresiune împotriva sa va fi zdrobită fară cruţare. Cîndva pentru noi China reprezenta o ţară îndepărtată, aproape necunoscută. Acum idealul comun al construirii socialismului, puternicele legături frăţeşti din sinul invincibilului lagăr socialist ne-au apropiat neînchipuit de mult. Relaţiile frăţeşti dintre R.P.R. şi R.P. Chineză se dezvoltă neîncetat. Nimic mai firesc de aceea ca succesele unora să bucure din adîncul inimii şi pe ceilalţi. Poporul nostru exprimă astăzi din inimă poporului frate chinez cele mai calde urări. IE IL 8 Ie IRI A M A Tovarăşului MAO TZE-DUN Preşedintele Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez Preşedintele Republicii Populare Chineze Tovarăşului LIU SAO-TI Preşedintele Comitetului Permanent al Adunării Reprezentanţilor Populari din întreaga Chină Tovarăşului CIU EN-LAI Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze Dragi tovarăşi, Cu prilejul marii sărbători naţionale a poporului chinez frate — cea de-a IX-a aniversare a proclamării Republicii Populare Chineze , în numele Comitetului Central al P.M.R., al Guvernului R.P.R., al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R. şi al întregului popor român, vă transmitem dv. şi prin dv. întregului popor chinez un călduros salut frăţesc şi cele mai sincere felicitări. Poporul chinez strîns unit în jurul gloriosului Partid Comunist Chinez şi Guvernului Republicii Populare Chineze a obţinut strălucite şi hotarîtoare victorii pe drumul construirii socialismului în patria sa liberă şi independentă. Oamenii muncii din ţara noastră urmăresc cu calda simpatie frăţească aventibil fără precedent al industriei şi agriculturii, înflorirea culturii, ridicarea nivelului de trai al poporului. Marile realizări ale poporului chinez precum şi lupta sa nobilă pentru apărarea şi consolidarea păcii şi securităţii în Asia şi în întreaga lume au sporit imens prestigiul şi autoritatea R. P. Chineze, căreia îi revine un rol de seamă în rezolvarea problemelor internaţionale. Împreună cu celelalte ţări frăţeşti, China Populară aduce o contribuţie de preţ la întărirea continuă a unităţii indestructibile a lagărului socialist în frunte cu U.R.S.S. Poporul român îşi exprimă deplina sa solidaritate cu lupta Chinei Populare pentru apărarea drepturilor ei legitime asupra teritoriilor chineze — Taiwanul şi insulele din strîmtoarea Taiwanului, împotriva acţiunilor agresive ale S.U.A. care primejduiesc pacea în Extremul Orient şi în întreaga lume. în această zi de sărbătoare vă dorim dv. şi poporului chinez noi Victorii în construirea socialismului în marea dv. ţară. Trăiască un veci prietenia dintre popoarele român şi chinez. GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romín CHIVU STOICA Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romîne ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Romîne Aspect de la Adunarea festivă din Capitală. Foto : MIHAI POPESCU Deschiderea expoziţiei „Saltul măreţ al Chinei Populare in construirea socialismului” . Cu prilejul celei de-a 9-a aniversări a proclamării R.P. Chineze, marţi s-a deschis la Casa prieteniei romîno-sovietice, sub auspiciile Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, expoziţia „Saltul măreţ al Chinei Populare în construirea socialismului“. Expoziţia oglindeşte prin numeroase fotografii succesele obţinute de poporul chinez în domeniul construcţiei socialiste. Sînt înfăţişate marile întreprinderi industriale ale Chinei Populare: combinatul metalurgic de la Anşan, uzina de lămpi electronice din Pekin, oţelăria nr. 6 din Sanhai, uzina constructoare de maşini din Senian, cocseria combinatului metalurgic din Ulian, prima fabrică de automobile etc. Sînt prezentate de asemenea fotografii care reflectă dezvoltarea impetuoasă pe care a luat-o agricultura în anii puterii populare în R.P. Chineză Expoziţia „Saltul măreţ al Chinei Populare în construirea socialismului“ constituie încă o contribuţie la mai buna cunoaştere dintre poporul român şi poporul chinez. (Agerpres) Proletari biti toate ţările. vtiifi-VAi ORGANUL COMITETULUI REGIONAL BUCUREȘTI AL P. M. R. ȘI AL SFATULUI POPULAR AL REGIUNII BUCUREȘTI ANUL IV — Nr. 1395 Miercuri 1 octombrie 1958 4 pagini 20 bani Aénnorta festiva difi Capitala Marţi după-amiază a avut loc în sala Teatrului C.C.S. din Capitală adunarea festivă organizată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei şi Institutul român pentru relaţiile culturale cu străinătatea în cinstea celei de-a 9-a aniversări a Republicii Populare Chineze. La adunarea festivă au luat parte tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Constantin Pîrvulescu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Ion Gheorghe Maurer, Vladimir Gheorghiu, Gheorghe Stoica, membri ai C.C. ai P.M.R., ai guvernului şi ai Prezidiului Marii Adunări Naţionale, conducători ai instituţiilor centrale şi ai organizaţiilor obşteşti, generali şi ofiţeri superiori ai Forţelor Armata ale R.P.R., oameni de ştiinţă şi artă, fruntaşi în producţie. Au luat parte, de asemenea, membrii delegaţiei Seimului R. P. Polone, în frunte cu mareşalul Seimului Czeslaw Wycech, care face o vizită de prietenie în ţara noastră la invitaţia Marii Adunări Naţionale a R. P. Romîne. Au fost de faţă şefii unor misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai corpului diplomatic. La masa prezidiului au luat loc tovarăşii Alexandru Moghioroş, Ştefan Voitec, acad. Atanase Joja, acad. Mihail Ralea, Ke Bo-Nian, ambasadorul R. P. Chineze la Bucureşti, C. Paraschivescu-Bălăceanu, Dumitru Diaconescu, Elena Lascu Iordăchescu, Aurel Mălnăşan, Dionisie Balaş, fruntaş în producţie la uzinele „Mao Tze-dun“ şi Dumitru Hristea, fruntaş în producţie de la Întreprinderea poligrafică nr. 4. Au fost intonate imnurile de stat ale R. P. Chineze şi R. P. Romîne. Adunarea festivă a fost deschisă de acad. Mihail Ralea, vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, preşedintele I.R.R.C.S. Despre cea de-a 9-a aniversare a sărbătorii naţionale a Republicii Populare Chineze a vorbit C. Paraschivescu-Bălăceanu, membru în Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Primit cu căldură de asistenţă, a luat apoi cuvîntul Ke Bo-Nian, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al R. P. Chineze la Bucureşti. (Textul cuvîntărilor rostite în pag. 3-a). Participanţii la adunare au manifestat puternic pentru prietenia frăţească care uneşte poporul nostru de marele popor chinez, pentru unitatea de granit a invincibilului lagăr al socialismului în frunte cu Uniunea Sovietică. Ansamblul de cîntece şi dansuri „Ciocîrlia" al Ministerului Afacerilor Interne a prezentat apoi un program artistic festiv. (Agerpres) NICI O ZI INTIRZIERE în efectuarea însămînţarilor! Păşind pragul lunii octombrie, oamenii muncii de pe ogoare ştiu bine că fiecare ceas prielnic însăminţărilor trebuie folosit din plin, cu atît mai mult cu cit vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar ploile de toamnă au stînjenit nu odată efectuarea acestei lucrări. Or, practica a convins pe cei ce muncesc pe ogoare că a însămînţa după epoca optimă (care de cele mai multe ori o constituie prima decadă din octombrie), înseamnă a intra în iarnă cu culturile de păioase insuficient dezvoltate, ceea ce le face uşor vulnerabile în faţa gerurilor din lunile de iarnă. In regiunea noastră, însăminţărîle se desfăşoară de zor. Din raionul Roşiori ne-a parvenit vestea că pînă în seara zilei de 29 septembrie se însăminţase circa 70 la sută din suprafaţa planificată, iar în unele unităţi cooperatiste, această lucrare importantă fiind deja încheiată. In ansamblu pe regiune, gospodăriile colective au realizat peste 45 la sută din planul de însăminţări, situîndu-se in frunte si dovedind încă odată că munca în comun este mai spornică, că ea reprezintă calea sigură ce duce spre belşug. Din păcate însă, unele raioane sînt încă mult rămase in urmă, ritmul însămînţărilor fiind cu mult sub posibilităţi. Aşa este cazul raionului Alexandria. Aci, nu s-a însămînţat decît o suprafaţă foarte mică, iar una din cauze, o constituie răminerea în urmă la arături (38 la sută din suprafaţa planificată). De ce însă în raion, între 24—29 septembrie s-au arat zilnic doar cite 600 ha, de vreme ce cu cele 178 tractoare şi 6 600 atelaje existente s-ar fi putut lesne realiza de 5—6 ori mai mult ? La o asemenea Întrebare cu greu ar putea răspunde organele raionale de partid şi de stat. In loc să desfăşoare o intensă muncă pentru îndrumarea întovărăşiţilor în vederea efectuării însămînţărilor in comun , aşa cum se petrec lucrurile în raioanele Brăneşti, Urziceni şi Domneşti - sfaturile populare din unele comune ale raionului Alexandria au recurs la măsuri administrative, măsuri greşite, care stinjenesc bunul mers al campaniei agricole de toamnă. Comitetul raional de partid are datoria să intervină pentru a curma de îndată această stare de lucruri necorespunzătoare O atenţie deosebită trebuie abordată în toate raioanele regiunii noastre, folosirii gunoiului de grajd ca îngraşămint, practica dovedind că in felul acesta se obţine un spor de recoltă de 200—300 kg boabe la hectar. Deşi în situaţia centralizată de secţia agricolă regională apare că pînă în prezent s-a realizat 41 la sută din planul cu privire la folosirea îngrăşămintelor naturale, la marginea multor comune din raioanele Olteni, Videle, Călăraşi, pot fi întâlnite uriaşe grămezi de gunoi de grajd ce se irosesc, cînd foarte lesne ar putea folosi la sporirea fertilităţii solului. Sarcini de mare răspundere în campania agricolă de toamnă revin mecanizatorilor. Unele staţiuni de maşini şi tractoare ca de pildă cele din Călugăreni, Balaciu şi Ulineni, datorită bunei folosiri a maşinilor, au realizat un mare volum de lucrări, planul campaniei de toamnă fiind de pe acum realizat în proporţie de circa 50 la sută. Nu tot aşa se prezintă lucrurile la S.M.T. Orbească, unde numeroase tractoare stau nefolosite din cauza proastei lor întreţineri, sau la S.M.T. Bogdana, tnde înultimele cinci zile nu s-a lucrat nici cu 60 la sută din capacitatea maşinilor. Se impune luarea unor măsuri energice pentru ca în toate staţiunile, tractoarele să fie folosite din plin. Rămîneri în urmă se înregistrează în unele raioane — Olteni, Roşiori, Snagov, Alexandria, Zimnicea — şi în ce priveşte selecţionarea seminţelor, ceea ce dăunează ritmului insămînţărilor. In regiunea noastră există posibilităţi suficiente pentru a accelera sim-*ţiilor însămînţările, în aşa fel incit această lucrare de care depinde belşugul viitoarei recolte de păioase, să fie terminată in circa 10—12 zile. De felul cum organizaţiile de partid şi sfaturile populare raionale şi comunale vor şti să organizeze munca,, vor mobiliza pe cei ce lucrează pe ogoare, depinde transpunerea in fapt a acestor posibilităţi. SA DESFĂŞURAM LARG ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ ŞI PATRIOTICA, SA FOLOSIM FIECARE Z! FAVORABILA LUCRĂRILOR IN CÎMP, PENTRU A TERMINA GRABNIC INSAMINTĂRILE SI A ASIGURA SUCCESUL CAMPANIEI AGRICOLE DE TOAMNA. La G.A.S. „Nicolae Bâlcisen"-Periș, raionul Snagov, lucrările agricole de toamnă cunosc un ritm accentuat. O activitate bogată este desfășurată de către brigada Il-a complexă care se evidenţiază prin lucrări de, calitate şi depăşiri zilnice de normă. Pregătirea exemplară a terenului înainte de insăminţare este o condiţie de bază in asigurarea unei producţii mari de cereale la hectar in anul viitor. De aceea, brigada acordă o atenţie deosebită in această direcţie. Tractoristul Nicolae, Dinescu pe care-l vedem în clişeul de mai sus la discuit este unul dintre fruntaşii brigăzii complexe. Vizitele delegaţiei parlamentare poloneze • Incepind vizitele de prietenie pe care le face în ţara noastră la invitaţia Marii Adunări Naţionale a R.P. Romine, membrii delegaţiei Seimilui R.P. Polone, în frunte cu mareşalul Seimului, Czeslaw Wycech, au fost marţi dimineaţa oaspeţii metalurgiştilor de la uzinele „23 August“ din Capitală. * In cadrul unei scurte consfătuiri care a avut loc la direcţia generală a miinelor, parlamentarii polonezi au luat cunoştinţă de profilul întreprinderii, de producţia şi procesul tehnological uzinelor. Oaspeţii s-au interesat îndeaproape de probleme privind organizarea muncii, pregătirea profesională a cadrelor, salarizarea muncitorilor, de stadiul construcţiei de locuinţe muncitoreşti. Oaspeţii au vizitat apoi principalele sectoare de producţie ale întreprinderii. Membrii delegaţiei parlamentare poloneze au vizitat apoi combinatul agro-alimentar „30 Decembrie“ din apropierea Bucureştiului. Aici, oaspeţii au fost salutaţi de primul secretar al Comitetului regional Bucureşti al P.M.R., Gh. Necula, precum şi de directorul combinatului, Alexandru Enciu. Membrii delegaţiei parlamentare poloneze au vizitat cu mult interes diferitele secţii de producţie ale combinatului — sectorul legumicol,zootehnie, deindustrializare a produselor vegetale şi animale etc., interesîndu-se îndeaproape de producţia combinatului, de gama sortimentelor sale. . M-a impresionat deosebit ceea ce am văzut aici — a declarat deputatul Bronislaw Jitzkow, agrozootehnician, vicepreşedinte al Comisiei Seimului pentru silvicultură şi industria lemnului, directorul Uniunii gospodăriilor agricole de stat din Czluchow. Buna organizare a muncii, disciplina conştientă, liber consimţită, care domneşte în toate sectoarele de producţie ale combinatului, sînt trăsături caracteristice ale gospodăririi socialiste. , Ceea ce aţi realizat dv. aci, în cadrul combinatului, — unificarea muncii agricole cu cea de producţie industrială, e o chestiune de mare perspectivă" şi în acelaşi timp de mare rentabilitate. La întoarcerea mea în Polonia voi populariza pe larg realizările dv., metodele dv. înaintate de muncă. Acest combinat, a declarat deputatul Roman Nowak, membru al Consiliului de stat, membru al C.C. al P.M.U.P., preşedintele Comisiei centrale a controlului de partid, este un simbol al alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare din Romînia. Despărţindu-se de muncitorii, tehnicienii şi inginerii combinatului, conducătorul delegaţiei parlamentarilor polonezi, mareşalul Seimului R.P. Polone, Czeslaw Wycech, a spus printre altele: „Problema transformării socialiste a agriculturii este una din problemele de bază ale revoluţiei socialiste, atit în Polonia populară cit şi în Romînia de astăzi. Combinatul dv. este un lucru minunat. Ţăranii singuri nu l-ar fi putut realiza. Ei l-au realizat numai în alianţă cu clasa muncitoare.. Alianţa dintre industrie şi agricultură este absolut necesară în construcţia socialismului. Vă felicit pentru realizările obţinute pînă acum şi vă urez noi izbînzi în lupta pentru mărirea producţiei, pentru sporirea rentabilităţii întreprinderii dv., pentru noi succese în construcţia Rominiei socialiste“. (Agerpres) Vizita delegaţiei Seimului R. P. Polone la Uzinele „23 August“ 4 ST IR IS - IF IP T IE * Marţi după amiază expoziţia „Arta revoluţionară ungară“, deschisă în sala Dalles sub auspiciile Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, a fost vizitată de tovarăşii Ştefan Voitec, Atanase Joja, vicepreşedinţi ai Consiliului de Miniştri, Gh. Stoica secretarul PrezidiuluiMarii Adunări Naţionale, P. Costache, Gh. Diaconescu, A. Vitoli miniştri, M. Ralea preşedintele I.R.R.C.S., D. Ionescu şeful Ceremonialului de Stat. De asemenea expoziţia a fost vizitată de şefii unor misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai corpului, diplomatic. Ambasadorul Republicii Populare Ungare la Bucureşti Ferenc Keleti a vorbit despre valoarea, artistică a lucrărilor cuprinse în cadrul expoziţiei. La 30 septembrie 1958, delegaţiaculturală a Uniunii Birmane, sosită recent îrn Republica Populară Romina, în frunte cu ministrul adjunct al Educaţiei şi Culturii, U Ba Kyaw, a fost primită de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul Invăţămîntului şi Culturii, Atanase Joja. La primire a fost de faţă Ştefan Bălan, adjunct al ministrului Invăţămîntului şi Culturii. Marţi, delegaţia culturală din Uniunea Birmană, în frunte cu U Bayyaw, ministrul adjunct al Educaţiei şi Culturii, şi-a continuat vizitele in Capitală. In cursul dimineţii oaspeţii au vizitat Institutul politehnic, Institutul de petrol, gaze şi geologie şi cartierul de locuinţe muncitoreşti din Ferentari. După-amiază membrii delegaţiei au făcut o vizită la Muzeul de Artă al R.P. Romîne şi la Casa de cultură a studenţilor „Grigore Preoteasa“, iar seara au asistat la un spectacol de păpuşi la Teatrul Ţăndărică. „ Marţi seara tovarăşul acad. Atanase Joja, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministrul Invăţămintului şi Culturii, a vorbit la posturile de radio şi televiziune despre noul an universitar care se deschide la 1 octombrie. „ Zilele acestea, o delegaţie a Academiei R.P. Romîne, formată din acad. Al. Graur, directorii Editurii Academiei R.P. Romîne, şi prof. D. M. Pippidi, a părăsit Capitala pentru a participa la Congresul de filologie clasică de la Budapesta. Dr. S. P. Chatterjee, decanul Facultăţii de Pedagogie şi profesor de geografie la Universitatea din Calcutta, care se află în ţara noastră la invitaţia I.R.R..G.S. a ţinut marţi după amiază o conferinţă la Institutul de geologie şi geografie al Academiei R.P.R. cu tema „Populaţia, industria şi transporturile Indiei“. (Agerpres). » SSucces la învăţătură In dimineaţa acestei zile, trece peste pragul facultăţilor, optimistă şi entuziastă, tinereţea. Din patru zări de ţară, fii şi fiice sale oamenilor muncii păşesc cu încredere în sălile de curs,, salutînd revederea dascălilor dragi, gata pentru un nou an de asiduă învăţătură. Ieri, în colindul ce l-am făcut la diverse facultăţi, am întîlnit ), flăcăi bronzaţi de soarele secerişului şi arămiţi de vîntul acestei « toamne splendide. Le-am privit mîinile Erau puternice. Le-am privit palmele. Erau bătătorite. De unde am conchis că aceşti tineri n-au da nimic din domnul Goe şi n-au fost alintaţi în nici un salon de răsfăţuri şi puturoşenie de vreo guvernantă, mamiţică sau maman. Nu. (( Arborele genealogic al acestor tineri e de o sănătate straşnică. Pe) acest arbora înţelepciunea partidului comuniştilor a altoit linia directoare a unui învăţămînt care să slujească din plin fericirea possporului, înţeleg şi trăiesc bucuria acestor tineri. Taţii lor n-au mai de slugărit pe la patroni, n-au vîndut vaca din bătătură sau poruncui din cocină, pentru a-i trimite la învăţătură înaltă. Nu, Statulul nostru democrat-popular a creat condţii optime pentru ca fiii parmenilor muncii să păşească nestingheriţi pe porţile facultăţilor. () Condiţiile de învăţătură create astăzi studenţilor sunt mărturia politicii partidului şi guvernului de culturalizare a poporului, de formare a unei intelectualităţi ridicată din popor .. Din regiunea noastră au venit în acest an spre facultăţi mai mulţi tineri ca în anii precedenţi. Maria Ruse, Nicolae Bălan, Ştefan Ene, « studenţi în anul I la Institutul agronomic, reuşiţi prin concursul de burse, sînt odrasle de colectivişti. Peste cîţiva ani se vor întoarce în satele lor pentru a face ca holdele înfrăţite să-şi sporească şi mai mult belşugul. Acesta e visul lor. Unii dintre ei, studenţi maii „bătrîni" cum e Alexandru Ignat (anul III), în practica pe care au « făcut-o s-au dovedit a fi îndrăgostiţi de meserie. Alexandru Ignat vrede prin părţile Bărăganului. E o mîndrie a institutului agronomic. V. De curînd a devenit membru de partid. Toată lumea îllaudă. Şi « maică-sa, colectivista, îl laudă. Lasă să-l laude Că merită. Că nu-i S lauda lui maman către Goe. E lauda unei ţărănci simple care nu s-au bucurat de binele vieţii pînă după eliberare, cînd a răsărit soarele peste Bărăgan. Tot astfel primeşte laude studentul Dumitru Badea,S flăcăul unui strungar care, asemenea muitor fii de muncitori, sînt şe studenţi de frunte ai facultăţilor noastre. Azi se deschid facultăţile. Emoţiile se împiedesc cu entuziasmul. E prima oră de curs. Studenţii ascultă. Notează. Pe unii îi năsăpădesc amintirile vacanţei. Dar îşi revin. Căci studenţia nu este numt mai un atribut al tinereţii. E mai mult. E poarta mare către viaţă. E o parte din viaţă în care se învaţă intens. E o parte din viaţă în care se învaţă şi se deschid perspective. « Studenţie ! Cei mai bătrîni care n-au trecut prin tine din vina \ rînduielilor din trecut, sînt prinşi de regrete. N-au avut parte de la tine. N-au putut să aibă. Dar şi aceştia se bucură totuşi cînd văd « atîta tineret din rîndurile oamenilor muncii care se ridică astăzi pe culmile învăţăturii. (IC GEORGESCU Ln unitatea de confecţii da articole din mase plastica a întreprinderii „Stăruinţă"* s-au introdus de -curînd în fabricate o seria de noi modele ca : geamantane de diferita mărimi, ghiozdane şcolare, genţi de voiaj, genţi de damă etc. toate fabricate din vinitex (materiaî plastic). Pentru viitor, colectivul întreprinderii şi-a propus crearea unor noi modele de marochinării confecţionate din vinitex, pentru satisfacerea tuturor cerinţelor şi gusturilor. Foto AGERPRES