Steaua Roşie, mai 1971 (Anul 22, nr. 102-127)
1971-05-08 / nr. 108
Cea de-a 50-a aniversare a întemeierii Partidului Comunist Român, eveniment de importanţă epocală in istoria mişcării muncitoreşti din fara noastră, în viaţa poporului român, a fost sărbătorită, vineri dimineaţa, în Capitală, în cadrul unei adunări solemne organizate in sala Palatului Republicii Socialiste România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, dominat de faldurile drapelelor partidului şi statului, se văd stema Partidului Comunist Român, cifra jubiliară ,,50" şi datele jubiliare: „1921—1971". La ora 10 dimineaţa, o furtună de aplauze şi urate salută sosirea în sală a conducătorilor partidului şi statului, in prezidiu iau loc tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dânălache, Constantin Dragan, Emil Drăgănescu, János Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Miroia Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Top Ioniţă, Carol Király, Vasile Patilineţ, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter, precum şi participanţi la crearea partidului şi alţi veterani ai mişcării muncitoreşti dinn ţara noastră — Gheorghe Cristescu, primul secretar general al Partidului Comunist din România, Constantin Pîrvulescu, Chivu Stoica, Mihail Cruceanu, Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Vasilichi, Petre Constantinescu-Iaşi, Vanda Nicolschi, Constantin Ţiulescu, Constanţa Crăciun, Vasile Bîgu, Victor Brătfăleanu, Ion Popescu-Puţuri, Sanda Rangheţ, Anton Breitenhofer, Ladislau Bányai, Lajos Csögör, József Meliusz, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Rusu, Mihai Roşianu şi Vida Géza — fruntaşi în muncă din industrie şi agricultură — eroi ai muncii socialiste, — conducători ai organizaţiilor obşteşti, generali, oameni de ştiinţă, artă şi cultură. Se aflau in sală membrii C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, ai Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, activişti de partid şi de stat, numeroşi membri de partid din ilegalitate veniţi din toate judeţele ţării, primii secretari ai comitetelor judeţene ale P.C.R., conducători ai instituţiilor centrale şi organizaţiilor obşteşti, muncitori şi ţărani fruntaşi în producţie, militari ai Forţelor noastre Armate, savanţi, creatori pe tarimul artelor. Miile de oameni prezenţi la adunarea solemnă ofereau imaginea simbolică a însăşi istoriei partidului. Alături de participanţi la primul congres de constituire a P.C.R., de vechi militanţi care în anii negrii ai ilegalităţii au luptat în rîndurile partidului in marile bătălii de clasă organizate şi conduse de comunişti pentru libertatea şi independenţa patriei, pentru fericirea poporului, alături de cei care şi-au adus contribuţia la victoria insurecţiei de la 23 August, instaurarea regimului democrat, la înfăptuirea revoluţiei populare, se aflau reprezentanţii tuturor categoriilor de oameni ai muncii, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, de toate vîrstele şi profesiile. Sînt cei care cu braţele şi cu mintea participă cu pasiune şi înaltă responsabilitate patriotică la elaborarea şi traducerea în viaţă a politicii Partidului Comunist Român, înălţînd pe pămîntul patriei noastre edificiul societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Erau de faţă şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi în Republica Socialistă România. Adunarea a fost deschisă de tovarășul Ion Gheorghe Maurer membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al (Continuare în pag. a 5-a) II 1/ 1 ADUNAREA SOLEMNĂ CONSACRATĂ ANIVERSĂRII SEMICENTENARULUI PARTIDULUI Expunerea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Stimaţi tovarăşi şi prieteni, Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate istorică epocală în viaţa poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteţi-mi să vă adresez dumneavoastră, tuturor comuniştilor, întregului nostru popor, cele mai calde felicitări şi un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat şi a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, prelungite). Această aniversare prilejuieşte o retrospectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru răsturnarea regimului burghezo-moşieresc, pentru cucerirea puterii politice şi făurirea cu succes a socialismului în România. Drumul străbătut nu a fost neted: au trebuit învinse multe greutăţi, trecute mari obstacole , dar nici teroarea sălbatică, nici închisorile şi nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comunişti din calea lor. Comuniştii au ţinut întotdeauna sus steagul luptei sociale şi naţionale, acţionînd ca organizatori şi constimaţi tovarăşi. Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale şi naţionale ale clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, ale tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naţionalitate, este istoria naşterii şi dezvoltării mişcării muncitoreşti şi revoluţionare din România. Noi, comuniştii, sîntem continuatorii tradiţiilor progresiste ale poporului. Cinstim pe toţi acei care au stat în fruntea luptei împotriva asupririi străine, pentru neatîrnarea poporului, pentru formarea statului naţional român. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi populare, le adresăm recunoştinţa noastră fierbinte şi ne plecăm cu smerenie în faţa jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracterizat prin mari mişcări pentru eliberarea naţională şi socială. Răscoala din 1821, revoluţia din 1848, Unirea Principatelor în 1859, războiul pentru independenţă din 1877 sunt momente cruciale în istoria ţării noastre. Aceste evenimente au marcat totodată intrarea ţării pe calea dezvoltării capitaliste, precum şi apariţia pe scena istoriei, odată cu burghezia, a clasei muncitoare, în a doua jumătate a secolului trecut, îndeosebi după formarea statului naţional român în 1859, România a cunoscut o puternică dezvoltare capitalistă. Situaţia specifică determinată de dependenţa faţă de imperiul otoman şi de pătrunderea în economia ţării, încă din acea perioadă a capitalului străin, a creat oamenilor muncii condiţii deosebit de grele. în acest cadru, încă în perioada 1860—1870, începe crearea organizaţiilor muncitoreşti. Trebuie să menţionez că formarea primelor cercuri muncitoreşti, începutul răspîndirii ideilor socialiste în România au fost stimulate de legăturile militanţilor români cu făuritorii socialismului ştiinţific — Marx şi Engels. Intr-o scrisoare trimisă militantului socialist Ion Nădejde în 1888, Engels arăta că încearcă o mare satisfacţie văzînd că socialiştii din România au adoptat in programul lor principiile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mişcării muncitoreşti şi răspîndirea ideilor socialismului ştiinţific au dus la formarea în 1893 ducători încercaţi ai clasei muncitoare, ai întregului nostru popor muncitor. (Aplauze puternice, prelungite). Ceea ce i-a însufleţit permanent pe comunişti în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învăţătura atotbiruitoare marxistleninistă, devotamentul nemărginit faţă de năzuinţele de libertate naţională şi dreptate socială ale poporului. (Vii aplauze). La această adunare participă veterani care au luat parte la formarea partidului, mulţi activişti din anii ilegalităţii care şi-au îndeplinit cu înalt devotament neţărmurit sarcinile încredinţate de partid, aducîndu-şi contribuţia la toate marile succese obţinute de partidul şi poporul nostru. Partidul îi preţuieşte în cel mai înalt grad pe activiştii din anii ilegalităţii. In numele Comitetului Central, le adresez tuturor calde felicitări şi mulţumiri comuniste! (Aplauze îndelungate). Mulţi din cei care au luat parte la înfiinţarea partidului în 1921 şi care au activat în rîndurile sale nu mai sunt printre noi. In semn de adine omagiu, propun să păstrăm un moment de reculegere. (Asistenţa se ridică pentru citeva clipe în picioare, cinstind memoria celor dispăruţi), a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Deşi a activat numai 6 ani, datorită trecerii unor fruntaşi de partea burgheziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România a marcat un moment deosebit în lupta politică a proletariatului. Organizarea pe plan naţional a mişcării sindicale în 1906 şi refacerea Partidului Socialist în 1910 reflectau maturizarea politică a clasei muncitoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viaţa ţării. Continuînd să întreţină legături cu mişcarea revoluţionară din alte ţări, mişcarea muncitorească din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii tipărite de emigraţia rusă din Apus — inclusiv a Iskrei leniniste — a manifestat o activă solidaritate cu lupta proletariatului rus împotriva ţarismului în 1905, printre altele acordînd ajutor echipajului revoluţionar de pe crucişătorul Potemkin care, după cum se ştie, a primit azil politic în România. Militanţii socialişti români au avut legături nemjlocite cu V. I. Lenin. In anii premergători, precum şi în timpul primului război mondial imperialist, mişcarea muncitorească şi socialistă a acţionat cu hotărîre împotriva războiului, participînd la conferinţele internaţionale antirăzboinice şi organizînd mari manifestări de masă în ţară. După terminarea războiului şi realizarea statului naţional unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare; totodată, mişcarea muncitorească şi socialistă a căpătat dimensiuni noi. La sfîrşitul deceniului al doilea al secolului nostru, în ţară se acumulaseră multe contradicţii sociale şi naţionale, care creau necesitatea unor profunde transformări în viaţa societăţii. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea unei industrii naţionale avansate, lichidarea dependenţei faţă de capitalul străin, democratizarea vieţii politice şi de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al ţării din punct de vedere economic şi social. In viaţa internaţională se adînceau, de asemenea, continuu contradicţiile de clasă; avea loc un puternic avînt revoluţionar al clasei muncitoare, se prăbuşeau imperii, creştea lupta de eliberare naţională şi socială. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului şi comunismului. In aceste împrejurări interne şi internaţionale, clasa muncitoare şi alte forţe sociale din România s-au ridicat cu hotărîre la luptă împotriva asupririi sociale şi naţionale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920 adeveresc creşterea avintului revoluţionar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forţă socială a societăţii româneşti. Situaţia internă şi internaţională, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea necesităţii creării unui partid revoluţionar de tip nou, în stoc® să conducă clasa muncitoare şi celelalte forţe sociale şi progresiste în lupta pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor lor democratice, pentru înfăptuirea unoradinei transformări sociale. In rîndurile partidului socialist se manifestau tot mai puternic forţele care se pronunţau pentru un partid revoluţionar, bazat pe ideologia marxist-leninistă. La 8 mai 1921, Congresul Partidului Socialist a hotărît, cu o mare majoritate de voturi, transformarea sa în Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteţi de acord să salutăm prezenţa la adunarea noastră solemnăa celui care a fost primul secretar general al Partidului Comunist din România, tovarăşul Gheorghe Cristescu. (Aplauze puternice). Crearea partidului comunist a marcat triumful forţelor revoluţionare şi a marxism-leninismului în mişcarea muncitorească din ţara noastră; din acest moment, mişcarea revoluţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale, încă din timpul primului Congres al partidului, cercurile reacţionare au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva comuniştilor. După trei ani de activitate legală, guvernul burghezo-moşieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două decenii, comuniştii au fost obligaţi să activeze în condiţiile grele ale ilegalităţii, înfruntînd represiunile regimului burghezo-moşieresc. In toată această perioadă, partidul a fost organizatorul şi conducătorul tuturor luptelor revoluţionare ale oamenilor muncii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menţiona greva minerilor de la Lupeni din 1929, grevele petroliştilor şi ceferiştilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, afirmarea rolului partidului comunist, a capacităţii sale de a organiza şi conduce lupta oamenilor muncii. (Aplauze puternice). O activitate multilaterală a desfăşurat partidul nostru pentru unitatea clasei muncitoare, pentru unirea tuturor forţelor democratice în lupta împotriva politicii de fascizare a ţării şi a pregătirii de război. Merită menţionate în acest sens acţiunile unite ale forţelor democrate soldate cu succes în alegerile parţiale din 1936, precum şi marea demonstraţie antifascistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939. In toată această perioadă, partidul a militat neobosit pentru o politică de prietenie şi colaborare cu Uniunea Sovietică, pentru stabilirea de relaţii diplomatice între cele două ţări. (Vii aplauze). In faţa politicii antinaţionale a cercurilor reacţionare, Partidul comunist a fost forţa cea mai consecventă a apărării intereselor naţionale ale ţării. Lipsa de unitate a forţelor democratice a permis însă reacţiunii să instaureze dictatura militaro-fascistă, să subordoneze ţara Germaniei hitleriste. După cum se ştie, în 1939—1940 situaţia internaţională s-a agravat. Germania nazistă a trecut la agresiune directă împotriva a numeroase state din Europa, dezlănţuind cel de-al doilea război mondial. România se găsea într-o situaţie de izolare internaţională, care a uşurat lui Hitler impunerea Dictatului de la Viena, dezmembrarea teritorială a ţării noastre. In aceste împrejurări, Partidul Comunist din România împreună cu Frontul Plugarilor, MADOSZ-ul şi alte forţe politice au chemat poporul la luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale a patriei. (Aplauze puternice). Se crease o situaţie favorabilă rezistenţei naţionale, dar trădarea cercurilor conducătoare guvernante şi a conducerii partidelor burgheze a împiedicat lupta maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dictatura militaro-fascistă, alături de Germania nazistă, în războiul antisovietic, împotriva voinţei poporului şi a intereselor sale naţionale. Intrarea trupelor hitleriste in ţară în 1940 a însemat în fapt ocuparea României şi subordonarea ei maşinii de război naziste, a dus la jefuirea bogăţiilor ţării, provocînd grele suferinţe poporului român. Totodată, dictatura militarofascistă şi ocupanţii hitlerişti au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva comuniştilor şi a altor forţe patriotice antifasciste. Sute şi mii de comunişti şi luptători antifascişti au fost aruncaţi în închisori şi lagăre; zeci dintre ei au fost ucişi de plutoanele de execuţie. Prin aceste represiuni sîngeroase se urmărea decapitarea mişcării de rezistenţă antifascistă şi antirăzboinică. Dar, după cum se ştie, planurile reacţiunii fasciste române şi ale naziştilor germani au suferit un eşec total; ei nu au putut învinge voinţa forţelor antifasciste care în ciuda terorii, şi-au unit rîndurile şi au desfăşurat cu succes lupta contra fascismului şi războiului. (Aplauze puternice, prelungite). Este meritul Partidului Comunist Român că a militat, încă de la înfiinţarea sa, împotriva intervenţiei imperialiste contra puterii sovietice. După cum ştiţi, la primul Congres a fost votată şi o moţiune de solidaritate cu statul făurit de Lenin. (Vii aplauze). Atunci cînd a izbucnit agresiunea Germaniei fasciste, partidul s-a ridicat cu toată forţa împotriva participării României la acest război nedrept. El a chemat toate forţele naţionale la lupta pentru ieşirea din războiul antisovietic, pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste şi alăturarea ţării noastre coaliţiei antihitleriste. Prin politica sa Partidul Comunist Român a apărat onoarea poporului şi interesele naţionale ale ţării, politica de prietenie tradiţională cu marea noastră vecină — Uniunea Sovietică. (Aplauze puternice). Activitatea in (Continuare in pag. a 2-a) Măreţe tradiţii revoluţionare de luptă pentru eliberarea socială şi naţională a poporului, pentru socialism ASPECT DIN TIMPUL ADUNĂRII FESTIVE PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ ! ISDSMSE ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN Anul XXIII. Nr. 108 (4.081) Sîmbata, 8 mai 1971 6 pagini, 30 de bani Trăiască Partidul Comunist Român — forţa conducătoare a poporului nostru pe calea unei vieţi îmbelşugate şi libere !