Steaua Roşie, noiembrie 1971 (Anul 22, nr. 261-285)
1971-11-06 / nr. 265
I V ■I Amintiri O aniversare. Prilej de bucurie, de aduceri aminte, de emoţii, nostalgii şi puţină tristeţe. Prilej de a-ţi contabiliza bunele şi relele, de a privi înapoi şi mai ales înainte. Amintiri. Sunt ca un ghem, trebuie să-i găseşti începutul şi apoi se desfăşoară uşor şi aproape singur. 25 de ani.. Nu sint toţi ai mei decit prin adopţiune, prin fapt , Uil că fac parte din aceeaşi familie cu cei care au bucuria şi mîndria de a-i fi parcurs pe toţi. Bucuria şi mîndria lor sînt şi ale mele. Dar dincei 25, 10 ani sînt şi ai mei pe deplin. Să încerc să caut firul şi să desfac ghemul. Imi aduc aminte de o zi frumoasă de vară cînd 6 tineri am coborît din autobuzul Taromului, sfirşind un drum nu prea plăcut, (cei ce au mers cu autobuzul spre vechiul aeroport îşi aduc aminte de gropile lui mai păcătoase chiar decit golurile de aer) şi începînd un drum de cu totul altă natură, drumul profesiei noastre, al responsabilităţii noastre, al maturizării noastre. Şi oraşul care avea să fie casa noastră ne-a primit frumos, ne-a cucerit. Era plin de soare, de flori, curat, colorat şi vesel. Şi cei care ne-au primit erau plini de soare şi de flori. De aceea ţin în această aducere aminte să mulţumesc tovarăşului Tompa Miklós şi colectivului secţiei maghiare, pentru atenţia şi colegialitatea cu care au ştiut să ne înconjoare pe noi, tineri absolvenţi, puţin speriaţi, puţin timizi. Şi cu otita soare şi flori in jurul nostru, sigur că începutul a fost mai uşor. Apoi au venit şi ceilalţi colegi. Eram 13 tineri absolvenţi şi contrazicînd fatidica cifră, am reuşit. Am format un colectiv împreună cu ,,bătrînii" Valentino Dani, Floca Nicolae, Maia şi Eugen Mercus, Livia Baba, am cîştigat un public, ne-am format un trecut, şi am asigurat un viitor drumului nostru. Repetiţii, premiere, succese, insuccese, gînduri, căutări, muncă. Şi anii trec. Unii din colegi pleacă, vin colegi noi. Ne maturizăm, ne căutăm o personalitate. Mă simt legat şi port o caldă amintire colegilor cu care am început şi am lucrat alături. Profit de acest prilej pentru a le transmite calde salutări şi a le dori multe succese, atit ,,bătrînilor" cit şi tinerilor: Constantin Diplan, Mihai Dobre, Arşinel Alexandru, Minodora Condur, Camelia Zorlescu, Gabi Daicu, Chiţoiu Ion, Doru Popescu. Şi iată că au trecut 10 ani. Am devenit şi eu actor ,,bătrîn" pentru cei tineri absolvenţi care au venit şi care vor veni în colectivul nostru. Alături de colega mea Valentina Iancu şi colegul Vasile Vasiliu, sunt cel mai vechi actor al secţiei române. Ne simţim profund legaţi de această secţie, acest teatru, acest oraş cu oamenii lui, care ne-au văzut şi aplaudat, sau poate nu ne-au văzut şi-i invităm cu dragoste să ne vadă, sau nu ne-au aplaudat şi atunci ne exprimăm întreaga noastră părere de rău că nu am ajuns încă la sufletul lor. Mă simt profund legat de acest teatru, căci viaţa lui se contopeşte intr-un fel cu viaţa mea. Succesele lui au fost bucuriile mele, insuccesele lui, tristeţile mele. Sărbătoarea lui, această aniversare a 25 de ani de existenţă, este şi sărbătoarea mea, a celor 10 ani dăruiţi cu sinceritate. Cu prilejul acestei aniversări, aduc un omagiu acestei familii care am fost, suntem şi vom fi şi care se numeşte Teatrul de stat din Tirgu-Mureş. EVOCĂRI Teatrul de stat din Tîrgu-Mureș la 25 de ani 6532 de ani reprezintă totalul virstei a 165 de suflete, înmănuncheate sub cupola veche de 60 de ani, străjuită de misterioasa orgă ce-şi tăinueşte prin cotloanele podului armoniile sonore ale amintirilor. 680 de scaune tapisate in plus grena, prezenţe implacabile stau neobosite în aşteptare, iar dincolo de ele scena, zilele şi nopţile, devin strădania căutărilor spre împlinirea unui ideal. Ce fascinantă e voluptatea clipei împărtăşirii. Gongul bate, reflectoarele se aprind, cortina se ridică, spectacolul începe, nu se ştie pentru cite din cele 680 de fotolii tapisate in plus grena ... Dar celui care, cumpărind un bilet in ultimul rînd, (că e mai ieftin), şi la pauză se va aşeza in primul rind, (că e mai gol), merită să-i dedicăm strădania zilelor şi nopţilor noastre, pentru că el este cu noi la marea sărbătoare. La mulţi ani, spectatorule ! La mulţi ani ! — colegilor mei care-ntr-una din zilele apropiate işi vor imagina că şi-au pierdut certificatul de naştere, pentru că toţi vom avea 25 de ani. Toţi vom retrăi sau visa la tradiţionalul tort cu cele 25 de luminări, peste care se va sufla spre împlinirea a 25 de visuri. Va fi clipa in care de două ori 25 de luminări vor fi stinse, o dată cu viaţa lui Kiss Laci şi Nagy Yoly, va fi clipa in care ne vom ura ,,LA MULŢI ANI“ iubind teatrul şi publicul, pentru că nu poate exista unul fără altul şi pentru că e păcat să uităm că iubim I i t i : mm mm mm W"1! 'S* usti'^r - - ^ 1 “11 Iubind teatrul și publicul USLs i UNCHIUL VANEA de A.P. CEHOV Viaţa ,,oamenilor mici", cu suferinţele ei dischete, cu frumuseţea ei irosită zadarnic — e tema acestei piese in care lirismul se îmbină cu umorul subtil dînd naştere unei poezii de rără sensibilitate, in care atmosfera îmbibată de sensurile profund filozofice ale celor mai înalte simţăminte omeneşti este întreţesută din măiestrita orchestraţie a replicilor şi a tăcerilor... Iată de ce Arthur Miller afirmă că Cehov se apropie de Shakespeare prin strălucita armonie a viziunii sale artistice. „Vreau ca pe scenă toate să fie tot atit de complicate şi totodată la fel de simple ca in viaţă ..." în spiritul acestui principiu realist al esteticii sale, Cehov pune in discuţie drama intelectualităţii ruse din ultimele decenii ale veacului trecut, în spatele aparentei simplităţi, al caracterului obişnuit şi al cotidianului eroilor săi, Cehov condamnă ipocrizia şi trivialitatea relaţiilor familiale burgheze, degenerarea nobilimii şi corupţia aparatului administrativ. Unchiul caadevărată „simfoumanismului", e o pledoarie pură pentru universul moral al celor ce trudesc. Prin prezentarea emoţionantei povestiri a unei jertfite „idolului“ Cehov îşi formulează măiestrit şi limpede crezul fierbinte în importanţa şi semnificaţia muncii în formarea caracterului omului, pentru justificarea existenţei umane. Tema muncii e împletită orea mie aganic cu splendida temă a frumuseţii şi a fericirii omului — pentru că: „adevărul şi munca sînt bazele, sursa vie şi eternă a frumuseţii" — afirmă Cehov. Semnificativă în acest sens e o replică a lui Astrov: „în om totul trebuie să fie frumos; şi chipul, şi haina, şi sufletul, şigîndul“. Dezvăluită pe mai multe planuri, această idee pune în lumină o serie de personaje, împreună cu viaţei lor de muncă, de rîvnă şi perseverenţă, care le înfrumuseţează inima şi gîndul. „O viaţă dusă numai în trîndăvie nu poate fi o viaţă curată" — e ideea care prinde într-un alt con puternic de lumină alte personaje a căror lene spirituală alterează pînă și caracterul de frumuseţe fizică, care devine fals, ciuntit, lipsit de armonie. Plină de încărcătură dramatică, consumată intr-o dinamică Interioară de maximă tensiune, Unchiul Vanea constituie pentru colectivul secţiei române a Teatrului de stat din Tg.-Mureş o adevărată piatră de încercare. Realizarea ei scenică, cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de existenţă a teatrului, comportă răspundere şi dificultăţi — însă, în acelaşi timp, şi adevărate satisfacţii artistice, vieţi APĂRARE de SZABÓ LAJOS Spectatorii din Tg.Mureş au prilejul să vizioneze în ziua de 10 noiembrie, o nouă premieră cu una din piesele de rezistenţă din dramaturgia maghiară autohtonă. „Apărare" e o piesă istorică (scrisă în urmă cu 20 de ani), in care dramaturgul Szabó Lajos il prezintă pe celebrul tipograf Kis Miklós (1650— 1702) — una din cele mai luminoase figuri din cultura maghiară transilvăneană din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Adevărat mesaj literar închinat demnităţii omului, piesa lui Szabó Lajos pune în lumină viaţa, activitatea, mentalitatea şi atitudinea social-politică a lui Kis Miklós. Acesta, după terminarea studiilor la Colegiul Bethlen din Aiud şi după o scurtă perioadă de dăscălie la Făgăraş, pleacă, la îndemnul vestitului medic Pápai Păriz, la Amsterdam, pentru a-şi însuşi arta tiparului. Aici, protagonistul devine celebru şi arhicunoscut în Europa... Mistuit însă de dragostea faţă de patrie şi de poporul său, Kis Miklós refuză să facă avere şi tipăreşte pe cheltuială proprie peste 11.000 de cărţi in limba maghiară, pe care, la reîntoarcerea sa la Cluj, le aduce cu sine... in acest moment al reîntilnirii cu patria sa, începe drama sufletească, de conştiinţă, a eroului — dramă pe care Szabó Lajos o prezintă pe parcursul a trei acte, într-o înlănţuire de imagini artistice de mare efect. Efervescenţa creatoare a eroului, dragostea fierbinte faţă de poporul oropsit, strădania de a-l ridica pe la treapta cunoaşşi înţelepciunii, concepţia de viaţă, atitudinea social-politică faţă de realităţile locului şi timpului, faţă de relaţiile de prieteni întrajutorare cu uncitorii tipografi români din Alba lulia şi muncitorii tipografi din Sibiu, umanitarismul elevat şi spiritul său enciclopedic — Iată doar cîteva din trăsăturile de bază ale eroului, trăsături care-i omerii conferă atribute de adevărat contemporan al nostru. Limbajul piesei, respectînd spiritul graiului maghiar din secolul al XVII-lea, ţesut din forme pure, străine de neologisme şi inversiuni moderne supărătoare, defineşte o serie întreagă de caractere dramatice precis diferenţiate, din ciocnirea cărora rezultă tensiunea unui puternic conflict. Introducînd în repertoriul său această piesă, Teatrul de stat din Tîrgu-Mureş se vrea adinc ancorat în miezul complexului de probleme de educaţie ideologică, morală şi cetăţenească pe care le îmbrăţişează astăzi întregul nostru popor. ION CHEREJ1 memor cu saşi MaaiKiniaiiiHiaiitaiaiioBiaiiaiaitHii 7 tiBiBimii ■MMI mm IMIMIMIMIMIMmiMIMimaaiMIMIMII Se profilează monumental noua clădire a Teatrului de stat din Tg.-Mureș. (Vedere dinspre str. Kossuth). (Foto: I. KONCZ) STEAUA ROȘIE PAGINA . ■ IMIMIMIMII II I u ,: *11 *■ ŞANTIER DE CREAŢIE In atelierul pictorului GHEORGHE OLARIU Pe pictorul Gheorghe Olariu l-am găsit în atelierul său, în faţa şevaletului, dind contururi unei noi lucrări, pe care sperăm să o găsim cit de curînd in sălile vreunei expoziţii de artă plastică. — Lucrez la o compoziţie inspirată din lupta ostaşilor români pentru eliberarea ţării — mi-a spus el. încerc să evoc un episod din marea bătălie de pe Mureş unde, după cum ştii, şi-au jertfit viaţa mulţi fii ai poporului nostru. De fapt ce vezi acum e mai mult un studiu de compoziţie, pentru că mă frămînt mereu, încerc să găsesc cea mai adecvată formulă de redare a acestei mari încleştări, cu intreg dramatismul ei. Silueta acestui soldat care începe să prindă anumite contururi va fi figura centrală a tabloului, în care va trebui să investesc multă muncă, întrucît mă interesează foarte mult psihologia lui, tăria lui de caracter. — Lucru, într-adevăr, destul de greu de realizat. — Mai ales că aş vrea să fie cu totul deosebit de celelalte tablouri ale mele. Dacă în alte lucrări dramatismul situaţiei reieşea din atitudinea dîrză a personajelor, ca în tabloul „Greva muncitorilor de pe valea Mureşului", aici aş vrea ca această situaţie să reiasă din seninătatea şi calmul cu care doresc să-i învestesc pe aceşti eroi. E un moment final, după terminarea bătăliei, care, după părerea mea, trebuie să degaje această seninătate, seninătatea învingătorilor, dar care știu că îi așteaptă alte încleştări la fel de dure, la fel de dramatice. — Ce alte lucrări ai în perspectivă? — Mă gîndesc să realizez cîteva peisaje dintr-o recentă călătorie de studii din R.P. Ungară. Vara aceasta am fost invitat de Uniunea Artiştilor Plastici din R.P. Ungară intr-o tabără de creaţie la Hajdúböszörményi unde au fost, de asemenea, invitaţi artişti plastici din Polonia, Iugoslavia, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică şi din R.D.G. — în ce s-a concretizat pînă acum această şedere? — intr-o serie de 17 lucrări în ulei — tot studii — inspirate din posta maghiară şi din localitatea în care am stat. Şi pictorul Olariu se îndreaptă spre un colţ al atelierului unde zac stivuite nenumărate lucrări pe care mi le arată apoi pe rînd. Sunt peisaje de un calm reţinut, în care se trădează un anumit dinamism, o anumită încărcătură sufletească cu care ne-a obişnuit pictorul şi în alte peisaje realizate în ţară sau peste hotare. — Observ că aceste tablouri sunt realizate în culori mai şterse, mai reţinute decît în altele, contrastele sunt mai puţin evidente. Acestea se datoresc oare specificului naturii din localitatea in care ai stat? — Da, peisajul de acolo este oarecum diferit de al nostru. Deşi am fost acolo în luna iulie, nu am întîlnit acea explozie de culori pe care o găseşti la tot pasul pe valea Mureşului sau în oricare alt colţ din judeţul nostru. Natura este de un verde prăfuit, uscat, cum poate întîlneşte la noi în Bărăgan, sau în alte cîmpii. Este deci un peisaj specific de cîmpie, frumos, nu prin intensitatea culorii, ci prin imensitatea şi calmul peisajului. Mărturisesc că mi-a venit destul de greu, venind de la noi cu o încărcătură coloristică atit de contrastantă, să mă adaptez acestor locuri, astfel că primele lucrări realizate acolo, purtau încă pecetea noastră de aici, erau mai vii. Cu timpul însă mi-am dat seama de contrast şi am pictat aşa cum era de fapt peisajul de acolo şi cred că bine am făcut pentru că şederea mea la Hajdúböszörményi a însemnat o experienţă în plus, un bun cîştigat pentru pictura ION CIURDARU o » * A.r*. ... r 1 GHEORGHE OLARIU : Stradă din Hajdúböszörmény CISMCU Poeziile citite de Ion Maşca la şedinţa din 2 noiembrie a cenaclului „LIVIU REBREANU“ au suscitat discuţii aprinse, nu o dată contradictorii, purtate cu un mait simţ de răspundere. Vorbitorii (Andrei Freamăt, Calistrat Costin, Dan Culcer, Serafim Duicu, Alexandru Roşea, Mihai Sin, Lucian Cucuiet şi Zeno Ghiţulescu) au arătat că, faţă de versurile prezentate de ION MAŞCA cu alte ocazii la cenaclu, poeziile de la ultima şedinţă a acestuia denotă o certă evoluţie pe linia abordării cu sinceritate a problematicilor majore ale existenţei, poetul utilizind cuvinte cu semnificaţie istorică şi geografică înrădăcinate in mediul în care trăim. Cu toată tenta tradiţionalistă, se constată efortul poetului spre luciditate. Sinceritatea insă nu este suficientă pentru a da valoare unei încercări literare, poeziile lui Ion Maşca fiind încă liituite de viciile caracteristice insuficientei aplecări asupra manuscrisului, insuficientei reveniri in căutarea ritmului pierdut pe parcurs. Anumite ruperi, frîngeri ale ritmului interior sint cauzate de inexistenţa insuficientă măsură a unei idei practice, de prezenţa unor expresii devalorizate. Ion Maşca pare a s îu fi un poet spontan, alegindu-şi incidental pretextele poetice, fapt care duce la lipsa unei gravităţi de fond. Manifestindu-şi încrederea in talentul lui ION MAŞCA, vorbitorii au arătat că o revenire asupra acestor versuri e necesară pentru a valorifica din ele ceea ce este cu adevărat poetic. Interesante şi utile au fost intervenţiile făcute şi cu această ocazie, referitoare la accesibilitatea poeziei, rolul acesteia nu a sugera anumite stări şi la necesitatea dezvoltării dorinţei cititorilor de a înţelege poezia in general şi poezia modernă in special. La şedinţa viitoare, marţi 9 noiembrie 1971, va citi poezie Cristian Dogaru.