Steaua Roşie, iunie 1973 (Anul 24, nr. 128-153)
1973-06-08 / nr. 134
ORGAN AL COMITETULUI JUDETEAM MURES AL I.C.R. S/ AL CONSILIULUI POPULAR JUDETEAN ------------------------------------------------ • / ___________ V -- - -Anul BEJCV, No 334 (4.729) Vineri, « Inn)« 1974 pagini, SO de bani Cu prilejul aniversării a 125 de ani die la Revoluţia de la 1848 ÎNSUFLEŢITĂ adunare populară LA TIRGU-MUREŞ Se împlinesc 125 de ani de la Revoluţia de la 1848, moment strălucit al istoriei poporului nostru, cînd şi pe aceste meleaguri, masele largi populare — români, maghiari, germani — s-au ridicat la luptă pentru înlăturarea rînduielilor sociale nedrepte, pentru drepturi naţionale, pentru progres social, libertate şi o viaţă mai bună. Aniversarea a 12 decenii şi jumătate de la Revoluţia burghezo-democratică, înscrisă la loc de cinste în istoria zbuciumată şi glorioasă a patriei noastre, a prilejuit pe tot cuprinsul judeţului nostru, la oraşe şi la sate, ample manifestaţii cultural-artistice. Şirul acestor manifestaţii a culminat ieri cu o vibrantă adunare populară, desfăşurată in sala mare a Palatului culturii din Tg.-Mureş. Sunt prezenţi sute de muncitori, tehnicieni, şi ingineri din întreprinderile şi instituţiile tîrgumureşene, conducători de întreprinderi, organizaţii de masă şi obşteşti, activişti de partid, de stat şi ai organizaţiilor de masă, vechi militanţi ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră, pionieri, şcolari, studenţi, militari şi alte categorii de oameni ai muncii — români, maghiari, germani. Marea sală a Palatului culturii este împodobită cu drapele de partid şi de stat, cu panouri pe care sunt înscrise cu litere mari urări şi îndemnuri exprimînd simţămintele pe care le trăiesc în aceste clipe participanţii la adunare, sentimente de adine respect faţă de tradiţiile revoluţionare ale poporului, împletite cu dragostea şi recunoştinţa fierbinte faţă de Partidul Comunist Român, de conducerea sa, faţă de patria socialistă. Este ora 17. In prezidiul adunării iau loc tovarăşii Iosif Banc, prim secretar Comitetului judeţean de partid, preşedintele Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean, Ioan Cozma, Benkö Ioan şi Sebestyén Liviu, secretari ai Comitetului judeţean de partid, Pavel Chiorean, prim secretar al Comitetului municipal de partid, primarul municipiului Tg.-Mureş, Anderko Iosif, preşedintele Consiliului judeţean al sindicatelor, Mircea Purenciu, prim secretar al Comitetului judeţean U.T.C., Gálpár Susane, preşedinta Comitetului judeţean al femeilor. Iuliu Moldovan, preşedintele Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă. Cseke Gáspár, vechi militant al mişcării muncitoreşti din ţara noastră. Nicolae Lobonţiu, preşedintele U.J.C.A.P., Szabó Lajos, rectorul Institutului de teatru din Tg.-Mu(Continuare în pera S-a) Cuvintarea tovarăşului Iosif Banc Stimaţi tovarăşi! Ne-am întrunit astăzi în această adunare reprezentativă şi festivă pentru a cinsti faptele marilor noştri înaintaşi care acum 125 de ani au Înfăptuit unul dintre momentele de excepţională însemnătate din istoria poporului român, în marea epopee a luptelor sale pentru emanciparea socială şi naţională — revoluţia burghezo-democratică de la 1848. Aniversarea măreţului eveniment constituie pentru locuitorii meleagurilor mureşene, ca şi pentru întregul popor român, un memorabil prilej de a-şi aduce omagiul eroilor paşoptişti, tuturor înaintaşilor care, însufleţiţi de idealurile eliberării sociale şi naţionale, de fierbinte patriotism, s-au ridicat la lupta curajoasă împotriva asupritorilor dinăuntrul şi dinafara ţării, transmiţîndu-ne, peste timpuri, tezaurul unor minunate tradiţii de luptă pentru cauza libertăţii şi propăşirii României. Desfăşurîndu-se în contextul mişcărilor revoluţionare care au cuprins în 1848 întregul continent, — din Franţa pînă în estul Europei, din Sicilia pînă în Insulele britanice — revoluţia burghezo-democratică din ţările române a avut rădăcini adînci in solul realităţilor nationale, fapt care i-a imprimat un continut propriu, o individualitate distinctă. Marele democrat-revolutionar Nicolae Bălcescu arăta că revoluţia română de la 1848 n-a fost un eveniment întîmplător, şi nu se datora unei minorităţi sau mişcării generale europene, aceasta fiind o ocazie, dar nu cauza revoluţiei române, rădăcinile ei aflîndu-se în cele optsprezece veacuri de trudă şi suferinţă a poporului român. Judecata lui Nicolae Bălcescu, formulată şi rostită cu 125 de ani în urmă, se adevereşte cu totul întemeiată pe măsură ce se cunosc mai bine, mai adine realităţile acelor vremuri. Aşa după cum se ştie, spre mijlocul veacului trecut, forţele de producţie au cunoscut o tot mai rapidă creştere: s-a înmulţit numărul atelierelor şi al manufacturilor, a crescut producţia de mărfuri, produsele agriculturii au fost şi ele tot mai mult atrase în sfera schimbului. Dezvoltarea activităţii economice era însă tot mai puternic afectată de vechile rînduieli feudale. Astfel, Privilegiile economice şi fiscale ale boierilor au dus la înăsprirea regimului de clacă în Principate, la sporirea obligaţiilor în muncă impuse iobagilor în Transilvania, au adus ţărănimea într-o stare de cumplită mizerie, au îngrădit libertatea de acţiune a burgheziei pe tărâm economic, procesul de formare al muncitorilor salariaţi Factorilor de ordin economic şi social, care stînjeneau progresul ţarilor române li se adăugau factori de ordin naţional. Ţara Românească şi Moldova se aflau sub influenţa Imperiului otoman, iar Transilvania şi Bucovina sub dominaţia Imperiului hebsburgic. Concomitent cu jefuirea sistematică a bogăţiilor ţărilor române, stăpînirea străină se opunea realizării aspiraţiilor poporului român spre independenţă, unitate naţională, spre făurirea statului naţional unitar. în aceste condiţii, revoluţia se impunea ce o necesitate obiectivă. „Plămădită în condiţii asemănătoare, desfăşurindu-se în aceeaşi perioadă, proclamând ţeluri comune — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului nostru — revoluţia de la 1848 a avut un caracter unitar în toate cele trei ţări româneşti. Faptul că pe steagul revoluţionar din toate aceste provincii erau scrise aceleaşi idealuri supreme — desfiinţarea servituţilor feudale şi eliberarea ţărănimii iobage, cucerirea de libertăţi democratice, scuturarea dominaţiei străine şi realizarea unităţii şi independentei naţionale — ilustrează comunitatea de interese si aspiraţii ce-i unea pe fiii aceluiaşi popor, în pofida hotarelor despărţitoare, artificiale şi vremelnice“; îmbinarea luptei pentru răsturnarea vechii orînduiri feudale cu lupta împotriva asupririi străine a imprimat mişcării revoluţionare româneşti din 1848 un caracter deosebit în ansamblul mişcărilor revoluţionare ale timpului, a făcut ca această luptă să antreneze cele mai largi mase populare — meseriaşii, meşteşugarii şi tîrgoveţii, ţărănimea şi intelectualii animaţi de ideile progresiste ale epocii — să joace un rol hotărîtor în destinele poporului român, în evoluţia ulterioară a societăţii româneşti. Militanţii paşoptişti au luptat pentru lărgirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, introducerea principiilor democratice burgheze de guvernare a ţării, pentru crearea unei armate în stare să apere drepturile şi independenţa poporului român. Toate acestea însemnau în condiţiile din vremea respectivă un important pas înainte in viaţa politică a poporului. Realizarea principiilor democratice ale paşoptiştilor au avut menirea să asigure emanciparea socială a maselor oprimate, crearea premiselor pentru afirmarea de arena socială a noii clase ce se plămădea la oraşe, proletariatul industrial, care va deveni în curînd portdrapelul celor mai înaintate idealuri ale maselor muncitoare, ale întregii noastre naţiuni. Revoluţia din 1848 a înscris una din cele mai strălucite pagini ale epopeii istorice a poporului român, dovedindu-se prin spiritul de jertfă al celor mai buni fii ai ţării, năzuinţa de libertate a maselor. Steagul revoluţionar a fost înălţat întîi pe pămîntul Moldovei, unde semnele crizei orînduirii feudale s-au manifestat prin creşterea rezistenţei ţărănimii şi amplificarea opoziţiei cercurilor burgheze împotriva regimului de oprimare exercitat de boierimea conservatoare. Aflaţi în strinsa legătură cu revoluţionarii din Ţara Românească şi Transilvania, conducătorii mişcării revoluţionare din Moldova au iniţiat un şir de acţiuni al căror punct culminant l-a constituit adunarea desfăşurată la sfârşitul lunii martie la Iaşi, cu participarea a circa 1.000 de persoane care hotărăsc să înainteze domnitorului o petiţie-proclamaţie. Redactată de poetul patriot Vasile Alecsandri, semnată de sute de persoane, ea a constituit primul program al revoluţiei române de la 1848, document programatic al revoluţiei, în care apare pentru prima oară ideea unităţii în luptă a tuturor românilor. Ea a fost urmată de programele elaborate de revoluţionarii moldoveni la Braşov si Cernăuţi, în care se cerea desfiinţarea privilegiilor, împroprietărirea fără despăgubire si unirea principatelor intr-un singur stat neatîrnat românesc. In Ţara Românească revoluţia s-a bucurat de sprijinul larg al maselor. La Islaz, mii de ţărani si ostaşi au aprobat cu entuziasm programul revoluţionar care prevedea respectarea autonomiei ţării, instituirea de libertăţi democratice, împroprietărirea ţăranilor, crearea unei gărzi naţionale. Puternicul sprijin al maselor s-a făcut simţit în tot timpul revoluţiei. Cînd în iunie 1848 reacţiunea a încercat lovituri contrarevoluţionare, masele au reacţionat prompt, salvînd cauza revoluţiei. Timp de peste trei luni, revoluţia a fost biruitoare în Ţara Românească. Cu toate divergenţele interne, cauza principală a înăbuşirii ei trebuie căutată în dubla invazie militară externă. Eroica rezistentă a pompierilor şi a unei unităţi de linie româneşti pe Dealul Spirei avea să demonstreze capacitatea de luptă a românilor. Ca şi în Moldova, ţăranii au continuat împotrivirea lor, manifestîndu-şi întreaga ostilitate faţă de regimul reacţionar reînscăunat cu ajutorul baionetelor străine. Cu toate că revoluţia a fost înăbuşită, măreţele ei idealuri au dăinuit mai departe în inima poporului iar programul său avea să fie realizat în următoarea etapă istorică. Tovarăşi ! Revoluţia românilor din Transilvania, parte integrantă a revoluţiei de la 1848, a dat glas aceloraşi aspiraţii care i-au animat pe cei din celelalte ţinuturi de peste Carpaţi. Tabloul de clasă al Transilvaniei din acea perioadă continuă să fie puternic dominat de conflictul dintre ţărănime şi marea moşierime feudală. In Transilvania, marea majoritate a populaţiei o constituie ţărănimea iobagă, clasa cea mai asuprită şi exploatată, lipsită de cele mai elementare drepturi şi libertăţi. In aceasta îşi găseşte explicaţie faptul că în decursul secolelor Transilvania a fost de nenumărate ori teatrul unor mari răscoale ţărăneşti. Ca în toate înfruntările de clasă cu exploatatorii feudali. In aceste mari răscoale ţărăneşti, în lupta pentru condiţii de viaţă mai omeneşti, pentru drepturi şi libertăţi sociale, iobagii români şi maghiari s-au aflat întotdeauna umăr la umăr, în strînsă frăţie şi unitate, animaţi de aceleaşi interese şi ţeluri — înlăturarea asupririi. După cum se ştie, de-a lungul secolelor, pe teritoriul Transilvaniei, alături de locuitorii români, de baştină, s-au aşezat, au trăit şi au muncit şi populaţii de alte naţionalităţi — unguri, germani, saşi, secui şi alţii. Aşa după cum reiese din documentele vremii, structura populaţiei ardelene la mijlocul veacului trecut cuprindea două treimi români şi circa o treime celelalte naţionalităţi conlocuitoare. Anul revoluţionar 1848 îi găseşte pe românii din Transilvania profund nemulţumiţi de situaţia lor socială şi naţională şi hotărîţi. .tacum ori niciodată“, după expresia poetului Andrei Mureşanu, să înlăture atît iobăgia cit şi opresiunea naţională, care se concretiza în contestarea drepturilor lor la limbă, la egalitate politică. Ei nu aşteptau decit prilejul de a se ridica la luptă. Evenimentele revoluţionare desfăşurate la Viena şi la Pesta au avut un evident răsunet în Transilvania încă din luna martie 1848. Românii au salutat cu entuziasm revendicările sociale ale revoluţionarilor maghiari. Pe cît de entuziast au fost primite de românii transilvăneni punctele din programul de la Pesta privitoare la libertăţile publice şi desfiinţarea iobăgiei, pe atît i-a îngrijorat încercarea de a încadra Transilvania în regatul maghiar. Relaţiile s-au înrăutăţit şi mai mult în momentul în care nobilimea maghiară din Transilvania, fără a ţine seama de opinia românilor, s-a pronunţat în mod categoric pentru această aşa-zisă unire. In faţa acestei situaţii, fruntaşii românilor s-au întrunit in unele consfătuiri, dintre care cele mai însemnate fiind cele de la Cluj şi Tirgu-Mureş, pentru a examina situaţia şi pentru a lua atitudinea ce se impunea. Dorinţa tuturor participanţilor la aceste întruniri a fost aceea de a se întîlni într-un congres mai larg, care să poată lua hotărîri în numele tuturor românilor transilvăneni. In această atmosferă a fost iniţiată şi s-a ţinut marea adunare populară pe cîmpia din preajma Blajului, de lingă Tîrnava Mare, care avea să primească apoi numele de Cîmpia Libertăţii. Este deosebit de semnificativ faptul că, printre cei peste 40.000 de participanţi ţărani, meseriaşi, muncitori, mineri, veniţi din toate părţile Transilvaniei, se aflau şi iobagi unguri, saşi (Continuare în pag. a 3-a) In secţia de ars decor a Complexului de faianţă şi sticlă din Sighişoara. REALIZAREA PRODUCŢIEI MARFĂ nu numai valoric, ci cu respectarea sortimentelor prevăzute în contractele economice îndeplinirea sarcinilor şi a angajamentelor pe care le-am luat in mod plenar pentru realizarea cincinalului înainte de termen, impune perfecţionarea continuă a activităţii productive, întărirea disciplinei de plan şi mărirea rolului şi funcţiilor contractelor economice, de Instrument de planificare şi pîrghie de influenţare pozitivă a realizării indicatorilor de eficienţă. Pentru realizarea imperativelor subliniate în repetate rînduri în documentele de partid, de a întări prin toate mijloacele disciplina de plan şi contractuală, este necesar să crească răspunderea pentru inmurirea contractelor economice care au rolul principal în relaţiile economice dintre întreprinderi. Prin ele se stabilesc cu precizie sortimentele ce fac obiectul raporturilor de livrare, condiţiile de calitate şi parametrii tehnico-economici ai produselor, cantitatea şi termenele de livrare precum şi alte clauze necesare delimitării drepturilor şi obligaţiilor dintre parteneri. Se cunosc prevederile legii contractelor economice care stabilesc sancțiuni şi penalități pentru nerespectarea clauzelor asumate prin contracte. Aceasta a determinat unele întreprinderi să eludeze prevederile legii, fie prin stabilirea unor clauze incerte, fie prevăzînd unii termeni contractuali care nu sunt în concordanţă cu cerinţele obiective ale planului de stat — deficienţe constatate cu prilejul controalelor efectuate de organele bancare, în unităţile judeţului nostru. Aşa, de exemplu, I.I.S. „Nicovala“ Sighişoara, fără a urmări la organele în drept soluţionarea eficace a divergenţelor privind cromarea pistoanelor de la presele de vulcanizat cauciuc de către Uzinele constructoare de maşini din Reşiţa, a acceptat includerea în contract a clauzei „în limita capacităţii disponibile“, ceea ce i-a creat o permanentă stare de nesiguranţă cu privire la finisarea produselor. Totodată, I.I.S. „Nicovala“, care are drept principal beneficiar al preselor Fabrica de articole tehnice din cauciuc Braşov, şi-a prevăzut drept clauză a livrării acestora „60 de zile de la primirea ultimei colaborări care se asigură de beneficiarul presei“. In acest fel lanţul clauzelor „acoperitoare“ se prelungeşte, însă In acest timp fondurile materiale şi băneşti rămîn imobilizate în diferite stadii ale producţiei neterminate. Alte contracte stabilesc termene de obicei la finele trimestrului sau chiar după expirarea lui, cu dreptul furnizorului de a face livrări anticipate, ceea ce în mod voalat reprezintă o diluare a răspunderii contractuale ferme pentru sarcinile asumate. I.C.R.M. din Tg.-Mureș in calitate de beneficiar a acceptat asemenea contracte cu termene 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie a.c. de la întreprinderi ca: Electrometal Arad, Laminorul Brăila, Electromureş Tg.Mureş ş.a. Prin acest „procedeu“ furnizorii sunt apăraţi de rigorile legii pentru nerespectarea disciplinei de plan, în detrimentul populaţiei care poate fi lipsită temporar de unele din sortimentele contractate cu consecinţe asupra realizării ritmice a planului de casă. Asemenea „prevederi“ contractuale conduc şi la alte consecinţe economico-financiare. Ele nu asigură o corelare judicioasă a termenelor delivrare a produselor cu nevoile de consum, conduc la aprovizionări în salturi, de obicei la sfîrșitul perioadelor de plan sau chiar după expirarea acestora, produc imobilizări de fonduri în stocuri supranormative, nerealizarea ritmică a veniturilor statului ş.a. De aceea, pentru prevenirea tuturor acestor influenţe negative asupra desfăşurării activităţii pro dr. IOAN OŢELEA directorul sucursalei judeţene a Băncii Naţionale (Continuare în pag. a 3-a) La 11 iunie — un sfert de veac de la actul revoluţionar al naţionalizării * I Condiţie fundamentală şi punct de pornire îmi aduc aminte de acel 11 iunie istoric, de la care se împlinesc peste cîteva zile 25 de ani. Mă aflam la Lunca Bradului, trimis de Comitetul judeţean de partid cu sarcini în domeniul naţionalizării fabricii de cherestea de acolo. Revăd cu ochii minţii momentul în care li s-a adus la cunoştinţă muncitorilor, convocaţi în adunare generală, că Fabrica nu mai aparţine atotputernicei societăţi cu capital străin „Bangra“, ci ea, clasa muncitoare, statul oamenilor muncii sunt acum proprietarii acestei întreprinderi, ca de altfel a tuturor celorlalte fabrici şi uzine din ţară. După citirea actului de naţionalizare, au urmat cîteva clipe de tăcere, de nedumerire, apoi deodată au explodat aplauzele şi uralele la adresa Partidului, iniţiatorul şi organizatorul tuturor marilor acţiuni menite să răstoarne vechile rînduieli, şi să creeze altele noi. Misiunea noastră, a activiştilor trimişi de judeţeană de partid, era să explicăm ce înseamnă naţionalizarea, că de-acum muncitorii sunt nu numai producători ci, în acelaşi timp, proprietarii întreprinderilor industriale, că ei sînt chemaţi să conducă aceste întreprinderi fără capitalişti şi mai bine decît capitaliştii, îmi reamintesc că nu ne-a fost deloc greu să ne facem înţeleşi. Noua conducere, organizaţia de partid, avînd alături întregul colectiv, au trecut la treabă încă în aceeaşi zi. Utilajul era vechi, nu funcţiona bine, mai erau şi alte greutăţi. S-au căutat soluţii de remediere, deşi nu era deloc uşor, dar fabrica trebuia neapărat să producă, mai mult şi mai bine, decît sub vechii patroni. Asemănător s-au petrecut lucrurile peste tot, în toate întreprinderile mai importante care au existat înRomânia la 11 iunie 1948. Acesta a fost începutul, a fost condiţia fundamentală şi punctul de pornire ale unei acţiuni de o uriaşă amploare, aflată în desfăşurare şi în zilele noastre, la parametri incomparabil mai înalţi: industrializarea socialistă a României. Bineînţeles, între ceea ce s-a naţionalizat atunci şi industria de azi a ţării noastre nu încape termen de comparaţie, nici din punct de vedere cantitativ şi nici calitativ. In cei 25 de ani au apărut în întreaga ţară, inclusiv judeţele în care în 1948 industria nici nu exista, mii de întreprinderi moderne, la nivelul cel mai înalt al tehnicii, noi ramuri economice. Vechile fabrici, între acestea şi cea de la Lunca Bradului, nu mai seamănă prin nimic cu ceea ce au fost în urmă cu un sfert de veac. Ele s-au extins, utilajul a fost schimbat, modernizat pînă şi produsele sînt altele. Nici oamenii nu mai sînt aceiaşi, doar o parte a înfăptuitorilor naţionalizării de la 11 iunie se mai găsesc în rîndurile populaţiei active. Ceva a rămas totuşi la fel, ceva care uneşte generaţia de atunci cu cea de azi: însufleţirea cu care clasa muncitoare înfăptuieşte, sub conducerea partidului, opera de dezvoltare economică a ţării, pe baza politicii ştiinţifice a partidului Atunci se punea sarcina refacerii într-un timp cît mai scurt a unei industrii slabe şi vlăguite de război, realizarea unei producţii cît mai înalte cu acele mijloace învechite. Acum, în condiţiile existenţei unei puternice şi moderne industrii se pune problema înfăptuirii, la un înalt nivel economic şi calitativ, a măreţelor sarcini ale actualului cincinal în 4 ani şi jumătate. La chemarea partidului, clasa muncitoare a răspuns prezent şi atunci şi acum, ca de altfel în toţi cei 25 de ani care s-au scurs de la naţionalizare, în acest spirit creator, cu privirea aţintită înainte, spre măreţele perspective ale României socialiste multilateral dezvoltate, sărbătorim aniversarea sfertului de veac de la actul naţionalizării, temelie a ceea ce se făureşte astăzi. ERNEST