Steaua Roşie, octombrie 1981 (Anul 33, nr. 232-258)
1981-10-01 / nr. 232
PAGINA 2 STEAUA ROȘIE In livezile încărcate de rod... In livezile fermelor I.A.S. Balas se află in cea de-a doua săptămină de practică agricolă peste 1.000 de studenţi de la IMF. Tîrgu Mureş. întreaga zonă colinară încărcată de rod, poate mai mult ca niciodată, buna dispoziţie şi elanul tineresc au făcut ca munca, în acest cadru deosebit de pitoresc, să se statornicească în rîndul studenţilor încă din primele zile, să dea roade. E bine, e frumos aici, printre merii şi prunii aplecaţi sub greutatea poverii, şi studenţii au înţeles că au venit aici nu la un punct de popas, ci să muncească, să contribuie, cu simţ de răspundere şi elan patriotic la bunul mers al unei lucrări deloc uşoare, dar pe care şi-au însuşit-o ca fiind a lor, ca făcînd parte din însăşi activitatea lor de viitori medici şi cercetători. Fireşte, schimbarea amfiteatrelor şi laboratoarelor, a manualelor şi ustensilelor medicale cu ambianţa Unică a livezilor, cu găleţile şi box-paleţii în care se adună cu migală şi răbdare roadele toamnei nu a fost nici uşoară şi nici simplă, dar Uterul odată început a decurs firesc şi cu rezultate dintre cele mai bune. Aşa se face că în prima săptămînă ei au reuşit să culeagă, să sorteze şi să transporte spre punctele de depozitare peste 1.000 tone mere şi 500 tone prune, cantităţi, care în săptămînă ce le-a mai rămas, sînt hotărîţi să le depăşească. Organizaţi în 43 detaşamente, a cîte 20—30 studenţi, ei recoltează zilnic între 100—140 kg prune de persoană şi 350—400 kg mere. Fireşte, se bat şi recorduri, unii — nu puţini la număr — culeg peste 400 kg mere pe zi, dar important este că fiecare în parte şi toţi laolaltă fac ca delicioasele, produse ale acestor livezi să ajungă cit mai repede şi nevătămate pe mesele noastre, ale consumatorilor, sau la ex ■ port, unul din atributele de bază ale muncii lor fiind calitatea. Dar aici, în livezile fermelor I.A.S. Botoş, în afară de muncă se poate vorbi şi despre recreare, despre petrecere plăcută şi utilă a timpului liber. In tabere se organizează seri distractive, se cîntă şi se dansează, iar formaţiile artistice ale casei de cultură a studenţilor, precum şi studenţii Institutului de teatru din Tîrgu Mureş sunt oaspeţi pe care colegii lor îi aşteaptă şi-i primesc cu bucurie în mijlocul lor, chiar dacă „scena“ nu dispune de fastul şi recuzita din centrul universitar. Nu încheiem însă aceste rînduri fără a semnala un aspect care va trebui să stea în atenţia conducerii I.A.S. Botoş, a Trustului I.A.S. Este vorba de starea de confort a taberelor, care, cel puţin în momentul de faţă, nu corespund în totalitate cerinţelor, nevoilor de mai bine şi mai frumos ale elevilor şi studenţilor care muncesc aici. Taberele sunt nişte barăci, mai noi sau mai vechi, cărora oricîte îmbunătăţiri şi transformări li s-ar aduce, nu pot răspunde exigenţelor şi chiar nevoilor elementa-e de igienă. Construirea unor cămine durabile, aşa cum se realizează în alte asemenea tabere din judeţul nostru, avînd şi alte destinaţii în afara timpului afectat practicii agricole, se impune de la sine. In fapt, num ■a elevilor şi studenţilor pe ogoare sau în livezi a devenit o necesitate şi o realitate a zilelor noastre — şi asta nu numai la noi — şi este de la sine înţeles că ei trebuie să beneficieze de condiţii optime de cazare şi de petrecere a timpului liber, aşa cum noi beneficiem de munca lor. ION CIURDARU NOTE S-a urcat în autobuz. Am crezut că din politeţe a dat întîietate la perforarea biletelor. Dar m-am înşelat. După ce s-a „edificat“, (orientat) a scos tacticos din buzunar un teanc de bilete de autobuz care mai fuseseră folosite şi a început să caute unul compostat cu stanţă identică. L-a găsit şi liniştit s-a aşezat pe scaun. Capa aceasta ar fi, pe scurt, comportarea unor călători certaţi cu etica şi bunul simţ, oameni care-şi pierd ieftin şi cu preţul ruşinii ce au mai scump: cinstea. Este bine ştiut că dezvoltarea parcului de transport al I.J.T.L.M. o constituie încasările. Dacă marea majoritate a călătorilor, oameni corecți vor „completa“ activitatea controlorilor de bilete şi ar lua atitudine hotărâtă împotriva unor asemenea practici, atunci, în mod sigur, ar dispare din peisajul cotidian asemenea întâmplări nedorite. Spre binele nostru, al tuturor. IOAN IACOB Colecţionari de... bilete operator chimist VREMEA Dispeceratul Direcţiei apelor Mureş- Banat comunică: Ieri, la Tg.-Mureş, temperatura aerului în orele dimineţii era de 31 grade, la ora 12 de 21 de grade. TIMPUL PROBABIL: Vremea îşi menţine aspectul instabil şi se răceşte uşor. Cerul va fi mai mult noros şi vor cădea averse slabe de ploaie. Vînt slab pină la moderat din nord-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre 19— 22 de grade, minimele intre 8—11 grade. SITUATIA ATMOSFERICĂ IN ZIUA DE 3O 09 ORA. văzute şi auzite SERVICIU GRATUIT, ONORAT „Stimaţi pasageri (cuvântul oaspeţi pare a fi mai nimerit în formulare). Conducerea hotelului vă urează „Bine aţi venit“, şi din dorinţa de a vă face şederea cit mai plăcută, vă oferă următoarele servicii cu plată şi gratuite. Şi, pe tăbliţa aşezată la recepţia „Continentalului“ tîrgumureşean, sunt enumerate respectivele servicii. Ei bine, pe semnatarul rubricii l-a interesat doar unul singur, acela care se referă la gratuitatea transportului bagajelor de la maşină la cameră şi invers. Mă prezint la recepţia hotelului unde îmi exprim dorinţa de a fi cazat pentru o noapte, de a mi se adie bagajele de la maşină. Recepţionerul mă linişteşte, asigurându-mă că după ora 13 ambele cereri îmi vor fi rezolvate. Testul acesta făcut „pe bune“, marţi, 29 septembrie a.c., a demonstrat că între frumoasele înscrisuri de pe tăbliţă şi fapte există o unitate de acţiune. Deci, serviciile oferite de amintitul hotel, unitate a O.J.T. Mureş, nu-s vorbe goale. MINUTUL DE RAŢIUNE . .. Strada, casa în care locuim, mediul ambiental luat în totalitatea lui, ne oferă, cotidian, zeci şi zeci de exemple de comportament civic, de mai mare sau de mai mică exprimare pozitivă. Nu de puţine ori, prin intermediul cuvîntului tipărit, ne-am transformat în purtători de cuvînt ai opiniei publice în relaţia om — educaţie, încercînd a face nu o moralizare şcolărească, ci a influenţa şi mobiliza conştiinţele spre minutul acela de raţiune şi adevăr. Străzi insalubre, garduri despărţitoare (puse pentru siguranţa circulaţiei pietonilor) rupte, smulse, coşurile de gunoi aşişderea, căi de acces în blocuri arătând ca după furtună, cabine telefonice cu geamuri sparte, cu aparate fără receptoare, pemii puşi pe harţă etc. De unde atâta rea credinţă? ! DE-ALE INFORMAŢIEI 400 milioane exemplare de publicaţii de cele mai diferite feluri apar zilnic în lume, 8.9.10 este totalul cotidianelor. Cifre extraordinare, şi totuşi în 8 ţâri africane şi în 3 state arabe nu apare nici un cotidian, iar in alte 13 ţări din Africa apare unul singur. Pe Mapamond îşi desfăşoară activitatea 120 de agenţii de presă naţionale. Cete mai mari, adevăraţi coloşi ai informaţiei, sunt France Presse, Associated Press, United Press Internaţional, Reuter şi TASS. Ca volum de muncă, în frunte se află Associated Press care asigură servicii pentru 108 ţări, are ca abonaţi 1.320 de ziare, 3.400 de staţii de radio şi televiziune, iar numărul cuvintelor transmise zilnic atinge cifra de 17 milioane. Rubrică redactată în DORIN BORDA Din livezile reghinene Succese deosebite în bătăia campaniei de toamnă au obţinut şi elevii Şcolii generale nr. 1 din Reghin, care ajută la strângerea şi depozitarea operativă a fructelor din livezile de la marginea oraşului. Faptele lor de muncă pot fi apreciate după cele 77.910 kg de prune și 127.264 kg de mire recoltate în primele nouă zile de activitate. CINEMA JOI 1 OCTOMBRIE TG.-MUREŞ — Arta: Domnişoara Noorie. Progresul: Casa pentru Carolina. Select: Omul şi fiara (ambele serii). Tineretului: Jocuri serioase. Flacăra: Familie nouă. SIGHIŞOARA — Lumina: Sacrificiul din dragoste (ambeleserii). Clubul C.F.R.: Vis ce glorie. REGHIN — Patria: Omul si fiara (ambele serii). TIRNAVENI — Melodia: Șantaj: Muppets la Hollywood. LUDUȘ — Flacăra: Cactus Jack. SOVATA — Doina: Apus la amiază. Muncitoresc: Ultimul revelion. SARMAȘU — Popular: Vinătoare de vulpi. IERNUT — Lumina: Iancu Jianu zapciul. SINGEORGIU DE PĂDURE — Popular: Marfa furata. FiNTlNELE — Patria: Dreptate pentru toţi. MIERCUREA NIRAJULUi — Nirajul: Kojak la Budapesta. ÎNTREPRINDEREA PENTRU INDUSTRIALIZAREA SFECLEI DE ZAHĂR LUDUŞ, str. Fabricii nr. 3, judeţul Mureş, telefon 1.15.87. ÎNCADREAZĂ prin concurs — UN ŞEF OFICIU CALCUL — DOI ANALIŞTI PROGRAMATORI. Condiţii, studii superioare tehnice sau economice. Concursul va avea loc în conformitate cu Legea 12/1971 şi Legea 57/1974 — la data de 15 octombrie 1981. Informaţii, zilnic la biroul personal-învățămînt-retribuire. ÎNTREPRINDEREA „INDEPENDENŢA“ SIBIU recrutează tineri absolvenţi pentru calificare prin cursuri,sau stagiu de practicant în meseriile de TURNATOR, STRUNGAR, SUDOR, LACATUŞ. Solicitanţii în perioada şcolarizării sunt încadraţi în muncă şi primesc o retribuţie de 1.489 lei lunar. Relaţii suplimentare la sediul întreprinderii din strada Karl Marx nr. 33, telefon 3.41.00, interior 135, compartiment învățământ. I ÎNTREPRINDEREA DE REPARAŢII AUTO CLUJ-NAPOCA, la cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, ^ strada Aurel Vlaicu nr 182, telefon 9514.27.88, telex 031274, *l execută în trimestrul IV/1981 şi contractează pentru anul 1982, cu sau fără repartiţie, pe bază de comandă directă, pentru T toate unităţilesocialiste şi cooperatiste, lucrări de reparaţii i ^ capitale autovehicule, reparaţii generale de motoare şi agre igate singulare auto, reparaţii accidentale, reparaţii curente ; J (inclusiv generalizate) şi alte lucrări de reparaţii auto pentru i t _ următoarele mărci şi tipuri auto: 1 ) 1 mărcile Carpati şi Bucegi: SR 113, SR 113 N, SR 113 I», \ SR 114, SR 115, SR 116, SR 131, SR 132 etc. — autove- ’ hicule motoare SR 211 şi agregate auto; ţ ) 2. mărcile Dac şi Roman: i ţ — a) autovehicule Dac şi Roman: 6.135, 8.135, 10.215 (F. . ( FS), 12 135 (DF. DFK). 12.215 (DF. DFK, DFS), 19 215 \ l (DFK, DFS), 19 256 DFS şi variante; \ 1 ' — b) motoare auto: Saviem (797—05, 798—05), Raba 2.156 i ^ (HMN8, HM8 HTN8, HM8—U) şi variante; ' 1 — c) agregate singulare auto: cutii vireze (AK5, AK6), axe \ I faţă (V.040, V.070 şi variante), punţi spate (fi 0835, 1 . H.1.045 şi variante). 3. Transformări ale unor autovehicule alimentate cu ben- 1 rzină pentru funcţionare în continuare prin alimentare cu motorină (autovehicule Bucegi se transformă In . autovehicule Dac).■ . Relaţii suplimentare privind actele şi celelalte documentei necesare, precum și stabilirii datelor cînd lucrările urmează : Va fi prezentate pentru execuţie etc., se pot obţine operativ telelefonic, de la compartimentul desfacere al întreprinderii. \ OFICIUL JUDEŢEAN DE TURISM MUREŞ organizează prin unităţile sale din Tîrgu Mureş, Sighişoara, Reghin, Tîrnăveni, Luduş şi Sovata o EXCURSIE în R.P. UNGARĂ (Budapesta), cu autocarul, în perioada 3—7 noiembrie 1981. Itinerar: Tirgu Mureş — Oradea — Budapesta şi retur. Preţ informativ: 1.700 lei. SE VtND PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ IMOBILELE, IMEDIAT OCUPABILE DIN str. Brăila nr. 7 și 8. Oferte în scris cu prețul oferit se depun la COMUNITATEA EVREILOR din Tîrgu Mureş, str. Brăila nr. 10, între orele 9—13. TEATRU TEATRUL NAŢIONAL, azi, ora 19,30, secţia română: Steaua fără nume (abonamente), mîine, ora 19,30, secţia maghiară: Cum îţi vei aşterne. TELEVIZIUNE 9,00 — Teleşcoală. 10,00 — Curs de limba rusă (lecţie introductivă). 10,55 — Omul şi sănătatea. 11,10 — Roman foileton. Vîntul speranţei. 12,00 — Tribuna TV. 12,25 — Ansambluri folclorice. 12,45 — Telex. 16,00 — Telex. 16,05 — Teleşcoală. 16,40 — Viaţa culturală. 17,50 — Reportaj pe glob. Imagini din R.P. Chineză. 18,15 — Fotbal internaţional. 18,50 — 1.001 de seri. 19,00 — Telejurnal. 19,30 — Actualitatea economică. 20,00 — Deschiderea stagiunii de concerte a Radioteleviziunii Române. 21,20 — Ora tineretului. 22,05 — In lumea enigmelor. Serial ştiinţific. 22,30 — Telejurnal. RADIO TG.-MUREŞ în limba română. 6,00—7,00 — întîlnire matinală. 18,00—20,00 — .Agenda actualităţii. 18,20 — Pe undele tinereţii. Conştiinţa patriotică în faptele noastre (reportaj la recoltat). ,,Puiul mamei“ — printre cei care dau bir cu fugiţii de la muncă. 19,35 — Orizont cetăţenesc. Localitatea se prezintă prin gospodarii ei (din experiența ludușenilor). PRONOEXPRES Tragerea din 30 septembrie a.c . Extragerea I: 42, 44, 5, 9, 20, 13. Extragerea a II-a: 7, 25, 37, 24, 12, 14