Ştiința şi Tehnică, 1985 (Anul 37, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 1 - 2
ANUL INTERNAŢIONAL AL TINERETULUI „Tineretul este viitorul unui popor" In coloanele primului număr legal al ziarului „Scînteia" din septembrie 1944 un tinăr revoluţionar scria: „...Tineretul este viitorul unui popor, spre el îşi îndreaptă privirea şi speranţa toţi oamenii de ştiinţă şi politici. Cu energia şi entuziasmul său, tineretul este o forţă creatoare care, pusă în serviciul ştiinţei şi progresului, poate da un ajutor preţios pentru dezvoltarea economică, socială, politică şi ştiinţifică a unui popor". Semna în dreptul acestor idei devenite crez politic - NICOLAE CEAUŞESCU, omul ce avea să devină cea mai impunătoare personalitate din istoria României, un vizionar şi un ctitor, un om cu vocaţia tinereţii, un om care, alâturi de tineri şi pentru tineri, a îndrăznit sâ viseze şi să infâptuiascâ o eră nouă. Cu tinerii şi pentru tineri! Deci cu acea forţă socială ale cărei fapte sunt consemnate de istorie, deci cu acea forţă socială care face istorie. Căci istorie înseamnă participarea activă, continuă şi nemijlocită a tinerei generaţii la fâurirea destinului ţârii, la transformarea revoluţionare a societăţii, la înscăunarea eticii şi echităţii sociale, la lupta neobosită pentru independenţă şi suveranitate, pentru colaborare şi pace în lume. Rolul tinerei generaţii în viaţa unei societăţi, şi cu deosebire în societatea noastră socialistă, a fost mai clar definit în iulie 1965, cînd în fruntea Partidul Comunist Român a fost ales veşnic neobositul revoluţionar NICOLAE CEAUŞESCU. Chiar in timpul Congresului al IX-lea al P.C.R. şi permanent după aceea, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU a subliniat grija şi atenţia deosebită pe care ţara şi partidul le acorda tinerei generaţii, conştientizînd o de rolul său în construcţia societăţii socialiste, de condiţiile sale de afirmare ca important factor de acţiune socială, de progres. In cei 20 de ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al P.C.R., tînăra noastră generaţie a răspuns prezent la toate chemările înflăcărate ale secretarului general. Fie câ a fost vorba de mici investiţii pe plan local, fie de obiective de interes naţional, tinerii nu şi-au precupeţit efortul pentru a onora mandatul încredinţat de secretarul general al partidului Momente înălţătoare, de mîndrie patriotică şi revoluţionară, de devotament neclintit faţă de politica partidului şi faţă de secretarul sâu general au avut loc cu ocazia deschiderii şantierelor naţionale, a inaugurării Transfăgărăşanului, a construcţiilor de la Porţile de Fier, a metroului. Dar nici unul dintre aceste momente n-a fost poate trăit de tînăra generaţie cu mai multa acuitate, cu simţul datoriei exemplar împlinite, ca cel mai recent inaugurarea Canalului Dunâre- Marea Neagră. O porţiune din Magistrala Albastră o datoram tineretului. Felicitările adresate tinerilor de secretarul general al partidului au căpătat valoare de simbol Tinereţea şi-a dat mina cu Tinereţea! Omul care îşi afirma cu ani în urmă încrederea în forţa creatoare a tineretului a avut în faţă cea mai convingătoare proba a crezului sau, cel mai convingător argument în favoarea capacităţii tineretului de a se implica plenar în devenirea noastră socialistă. Dacă la efortul material şi spiritual al tinerei noastre generaţii, care participă activ la dezvoltarea societăţii, adăugăm şi dorinţa sa de pace şi colaborare în întreaga lume, vom înţelege sensul profund umanist, angajat al devizei „Participare, Dezvoltare, Pace", sub care se desfăşoară Anul Internaţional al Tineretului. A.I.T. -o generoasă iniţiativă pentru tineretul lumii Dacâ sîntem pe deplin conştienţi de realităţile lumii contemporane, caracterizata prin consolidarea unor mutaţii progresiste, revoluţionare, prn întărirea independenţei naţionale a popoarelor, dar şi prin acţiunea unor forţe imperialiste anacronice care se opun tendinţei obiective de dezvoltare pe calea progresului, înţelegem ca tînăra generaţie trebuie sa joace un rol mult mai activ pe arena mondială. Problema fundamentală a zilelor noastre este pericolul unui război nuclear. In acelaşi timp există în lume grave probleme de ordin social, ce afecteazâ, după cum bine se ştie, în primul rind tineretul, şomajul, analfabetismul, subdezvoltarea, starea precara de sănătate, subnutriţia. In diferite ţări ale lumii se manifestă fenomene cu efecte alarmante pentru viaţa tinerilor: marginalizarea socială, violenţa, toxicomania, pornografia, terorismul. Faţa de aceste realităţi tineretul întregii lumi trebuie să ia poziţie, sâ-şi facâ larg cunoscute opiniile, să încerce să rezolve unele probleme specifice - educaţia, pregătirea profesională, asigurarea dreptului la muncă şi viaţă -, să caute şi sâ propună soluţii pentru rezolvarea unor contradicţii ale prezentului, pentru modelarea viitorului. In acest context, Anul Internaţional al Tineretului trebuie să se constituie într-un larg forum internaţional, intr o tribuna de la care tineretul lumii să-şi afirme în faţa opiniei publice mondiale, a oamenilor politici şi de decizie - calitatea sa de însemnat factor al acţiunii sociale înnoitoare, în vederea marcării Anului Internaţional al Tineretului au avut loc intense pregătiri care s-au constituit într-un bogat fond de experienţă. La nivel naţional au luat fiinţă în peste 125 de ţări comitete de coordonare pentru A.I.T. La nivel regional au avut loc cinci reuniuni, care au adoptat planuri regionale de acţiuni pentru marcarea A.I.T. La nivel mondial se remarcă în primul rînd activitatea Comitetului Consultativ al O.N.U. pentru A.I.T., organism interguvernamental, alcătuit din 24 de state, a carui preşedinţie i-a fost încredinţată reprezentantului României, tovarăşul Nicu Ceauşescu, prim-secretar al C C. al U.T.C. In Adunarea Generala a O.N.U. s-a adoptat, prin consens, decizia ca în şedinţe plenare, la sesiunea din 1985 să se examineze politicile şi programele privind tineretul. Aceste şedinţe vor fi desemnate drept Conferinţa Mondială a Naţiunilor Unite pentru A.I.T. Comitetul Consultativ al O.N.U. pentru A.I.T. va primi sarcina sa elaboreze liniile directoare ale unor programe de viitor pe termen lung în domeniul tineretului. Acestea vor promova drepturile fundamentale ale tinerilor la educaţie, muncă, informaţie, cultură, decizie etc. Vor impulsiona, de asemenea, dezbaterea şi soluţionarea unor probleme vitale ale omenirii, dezarmarea, promovarea păcii, democratizarea relaţiilor dintre state, instaurarea unei noi ordini economice şi politice internaţionale. Aceste programe, ca şi cel elaborat pentru A.I.T., ar putea deveni o sursa de inspiraţie politică pentru guverne, pentru instituţii şi organisme naţionale şi internaţionale, ele nefiind decît un început care va trebui amplificat cu noi iniţiative. „...Tineretul României socialiste spunea recent tovarăşul Nicu Ceauşescu se pronunţă cu consecvenţă pentru adoptarea, la nivel mondial, a unor iniţiative cu titlu permanent, al căror scop ar fi menţinerea în atenţia opiniei publice şi, în principal, a multitudinii factorilor decizionali, a problematicii tineretului, a statutului sau în societate." De aceea, la toate acţiunile şi iniţiativele viitoare, tineretul României va fi prezent, vâzînd în ele o înţelegere exacta şi o continuare a eforturilor pe care românii, alâturi de alte naţiuni, le-au făcut la acest început de drum. 4 VALERIA ICHIM Tînăra generaţie şi rolul ei în contemporaneitate Spre sfîrşitul anului trecut au apărut semne ale unei oarecare slăbiri a încordării internaţionale, raze timide ale unui soare, cam îngheţat, ce are menirea să vegheze liniştea şi pacea lumii. Poate că noul an, 1985, va fi mai cald, mai bun, mai deschis înţelegerii şi cooperării internaţionale. Cu util mai mult cu cit va fi mai bogat in evenimente de amplă rezonanţă internaţională. Organizaţia Naţiunilor Unite va sărbători 40 de ani de la înfiinţarea sa. Se vor împlini, in acelaşi timp, 20 de ani de cînd, la iniţiativa României, O. I . a adoptat primul document programatic privind educarea tineretului in spiritul idealurilor de pace, intelegere si cooperare intre popoare. Fără îndoială insă, pentru tinăra generaţie cel mai semnificativ eveniment va fi INIL INTERNAŢIONAL AL TINFRFTl l.i l, desfăşurat sub deviza ..PARTICIPARE, DEZVOLTARE, РАСЕ". 2