Țara, iulie 1941 (Anul 1, nr. 67-95)
1941-07-01 / nr. 67
2 TARA »ȚARA« CULTURALĂ Die Rumänen in den Sowjetrepubliken Im Jahre 1918 ist es dem rumänischen Volke nach jahrhundertelangem Kampfe gelungen, seine Zusammenfassung in einem gi . _n rumänischen Staat zu erwirken, der innerhalb seiner Grenzen die überwiegende Mehrheit des rumänischen Volkes geeint hatte. Heute sind durch besondere, schwere Umstände verursacht mehrere Millionen Rumänen wieder unter eine fremde Oberhoheit geraten. Heute leben etwa 6,000.000 Rumänen außerhalb der Grenzen des rumänischen Staates. Der größte Teil dieser Rumänen lebt heute in Sowjetrußland. Schon vor dem 29. Juni 1940, dem Datum der Besetzung Bessarabiens ü„. Mi die Russen, lebten etwa 800.000 Moldauer Rumänen zwischen Dnjestr und Bug. Sie waren zum großen Teil in der Moldau-Republik zusammengefaßt. Die Einwohnerzahl dieser autonomen Republik belief sich auf etwa 700.000 Seelen, deren absolute Mehrheit die Moldauer darstellen. (70— 80°/o.) Zur Zeit der russischen Revolution von 1917 hatten die jenseits des Dnjestrs siedelnden Rumänen — wie später die Rumänen aus Bessarabien — den Wunsch ausgesprochen, sich auf Grund des Selbstbeslimmungsrechtes der Völker dem rumänischen Königreich anzuschließen. Dies ' t ihnen mißlungen, doch erhielten sie das Selbstbestimmungsrecht im Rahmen der Sowjetrepubliken. Während ihrer ganzen Geschichte hatten die hier siedelnden Rumänen dieselbe Staatsverfassung mit ihren Stammverwandten in der Moldau und lebten in ständiger Verbindung mit diesen. In der Moldaurepubiik jenseits des Dnjestrs gibt es 160 rumänische Volksschulen, verschiedene Gymnasien und drei höhere Schulen. Die öffentliche Sprache ist das Rumänische. Nur die Kirchenordnung hatte sehr zu leiden. Die genaue Zahl der hier lebenden Rumänen ist nicht bekannt. Die offizielle Sowjetstatistik von 1926 gibt nur eine Zahl von 277.794 an. Die Russen haben aber gleichzeitig zugegeben, daß viele Rumänen sich freiwillig für Russen ausgegeben haben. Die ethnographische Karte des Sowjetgelehrten Solowiew zeigt deutlich, daß das rumänische Element zwischen Dnjestr und Bug vorwiegt. Nach Wah rschein lichkeitsrechnungen aus den Jahren 1939—1940 wird ihre Zahl mit 800.000 angegeben. Nach der öffentlichen Statistik gab es in Bessarabien (1930) 1,610.409 Rumänen und 1940 den natürlichen Zuwuchs eingerechnet 1,771.832. In der an Rußland abgetretenen Nordbukowina und in Dorohoi gibt es 190.677 Rumänen. Im Juli 1940 sind also zu den 800.000 Rumänen des Dnjestrgebietes 1,962.086 Moldauer hinzugehommen, was im Ganzen eine Zahl von ungefähr 2,800.000 im heutigen Rußland lebenden Rumänen ergibt. 1 nostri diritti sulta Bassarabia Le pretese sovietiche sulla terra moldava di al di lă del Prut, e ehe noi abitamo da due mila annl, si possono raggrupare in due categorie di argomenti: geografici e di „spazio vitale" e gli argomenti storici. Vediamo dapprima la questione geografica e dello spazio vitale, appunto perché questa é la formula modernissima. Le informazioni sono di ordine puramente scientifico. L’aspetto geopolitico ci dimostra ehe la Bassarabia é un territorio carpatico. perché secondo i piü recente ricerche scientifiche, FEuropa non finiséé all’U- ral, ina al istmo pontico-baltico. II Nistru é dunque, Fultimo fiume carpatico verso Est. Territorio carpatico, l’altipiano mol* do-bassarabeno, é stato dai tempi preistorici il campo dell’espansione naturale della popolazione carpatica. Per quanto riguarda la razza dei questi, il ben conosciuto antropologo Pittard dice „Gli abitanti ehe hanno fatto nel’e poca di pietra le capanne funerarie di Moldova sonno quelli ehe gli antichi storici chiamano Dacchi e Getti“. Queste popolazioni hanno continuato di abitare qui fin'nel 1345’ quando é stata la trasformazione di questo stato di possesione etnica in una grande missione politica e militare di valore e di importanza europea. Lo stato moldov~ nato, possiano dire, di una necess*ia europea; della necessity di creare qui uno steccato contro i barbari asiatici. Dai punto di vista storico: I Russi non hanno mai presa la Bassarabia dai Turchi, ma dallo stato moldavo, — stato con esistenza continua fin’alFunione di 1859. Anche i Turchi non hanno mai avuto diritti teritoriali sull’essa. A Carlowitz (1699) i ottomani hanno risposto di non poter’ dare una provincia ehe non gli appartiene, e ehe essi hanno giurato sul Coran di defenderlo. Nello stesso tempo, il Vaticano serive che la Moldova é uno stato â solo, da molti secoli, eon un principe suo e una ordine politica tutta propria. „Questa terra, dicono i Turchi é solamente sottomessa, e nou giâ conquistata con armi". I principi moldavi non hanno mai cessato di rifare ad ogni costo Finte* gritâ territoriale. In nn tratta to del principe D. Cantemir eon il famoso Pietro il Grande, si serive „I limiti della Moldavia sono quelle del Nistru". Ecco, dunque, anche nei trattai sottoscritti dai tzari, riconosciuto il sacro diritto della Moldavia sulla Bassarabia. Di piü: alia corte tza* rista e’era un’opinione assai forte in favore della Bassarabia; il generale Ku. ropotkin diceva, uel 1910: „Nel avenire, sia per mezzo di guerra sia per mezzo di pace, la Bassarabia Htoméra alia Romania, perché l’unitä del popolo romeno é una cosa inevitabile". L’attuale guerra dell’Asse della Romania, della civiltâ contro i barbari assiatici, finiră per adempiare queste parole profetiche; e non soltanto în quanto ai romeni di Bassarabia, ma anche per quelli 1,000.000 romeni di al di lă del Nistru. w <xtu£ Cu.: J:(vc:o.7: Ne-a rânduit istoria straie statornică, neînfricată, gata să-şi răscumpere cu jertfe sângeroase neclintirea, aici la porţile Europei. Am fost dârji şi treji, curaţi şi viteji veacuri dearândul în menirea noastră epică de stegari ai culturii şi civilizaţiei creştine a continentului. Nu ne-am târguit conştiinţa. Istoria noastră nu cunoaşte corupţii şi dezertări. Am dat tot ce am avut, ori de câte ori ne-a obligat soarta, ca să păstrăm neîntinat peste veacuri ceea ce nimeni afară de Dumnezeu din cer nu ne putea pretinde: sufletul nostru de două ori milenar. Şi l-am păstrat!... Mândrul Chesar râmlean care ne-a inaugurat istoria, suntem siguri că nu ne-ar dojeni dacă sar scula astăzi din morţi, l-am apărat Valul pe care l-a tras glia vârtoasă a Daciei şi i-am desluşit cu precizie semnificaţia. In muchea Vai roasă de dintele vremii, cuceritorul Daciei a zidit în suş porunca neclintirii noastre de pe aceste plaiuri, toată istoria noastră este întruchipată în această urmă sfântă a paşilor străbuni, porniţi din tinda minunilor capitoline să se înfrăţească pentru totdeauna cu vânjoşii apărători ai Sarmiseghetuzei. Rezemaţi pe cremenea Carpaţilor, am păzit cu credinţă bastionul păcii continentale. La adăpostul Cetăţii Albe■ Occidentul îşi zidea în tihnă piedestalul progresului care îi face faima. Şi dacă noi nam prea avut parte de binefacerile păcii, am isbutit în schimb să smulgem din partea Apusului păzit de braţele muntene şi moldovene trofeele unor aprecieri demne de cei mai iluştri cuceritori. Mircea cel Mare, Ştefan Vodă şi Mihai Bravul sunt glorii europene de dimensiuni copleşitoare. Să ne gândim ce ar fi ajuns splendorile Apusului dacă nar fi apărut aceşti atleţi ai lui Hristos? Baiazid şi temuţii lui urmaşi şi ar fi împlinit păgânul gând: nimic nu-i mai putea opri să dea cailor orăş în pristolul dela Roma — cum zice Eminescu. '■ In anii de cumplite incertitudini 1917—1919, am pus frâu anarhiei şi invazia bolşevică în inima Europei am sugrumat-o prin îndrăzneaţă trecerea Tisei. Mai bine de două decenii, bolşevismul a fost încarcerat în imensa şi nefericita împărăţie de la Răsărit. Noi am fost zăvorul sigur cu care Europa creştină a ferecat căile pustiitoarei invazii roşii. In alegerea ceasului nimerit pentru spulberarea acestei primejdii apocaliptice, Europa recunoscătoare a misiunii noastre continentale ne-a dat cuvânt hotărâtor. Flăcăii Generalului Antonescu se bat şi pentru ca să onoreze această recunoaştere anticipată a dreptului Românilor de a formula revendicări ulterioare. GRIGORIE T. MARCU ALEXE MATEEVICI II. Opera poetică a lui Mateevici e inegalăUn spirit modelat de cultura rusească, cu oricâtă nobilă dăruire îl mâna sufletul, nu putea să se încadreze perfect în cultura românească. De aici și valoarea estetică inegală a operii lui Mateevici. Trei aspecte îi străbat opera: religios, social şi naţional- Interesantă nu e atât această diferenţiere de aspecte, ci succesiunea lor. Primele poezii sunt religioase. Sunt şi cele mai multe. Poetul era sub directa înrâurire a studiilor teologice. Treptat, coboară — călăuzit tot de sentimentul religios, al milei — din sfera senină a abstracţiunilor în lumea durerilor pământeşti Şi ochiul lui compătimitor se opreşte asupra celei mai oropsite clase sociale de atunci şi de totdeauna: ţăranii. Ii înconjură cu dragostea sa. Le cântă durerile. Iar mai târziu, când „zilele de senin” întrevăzute pentru ţărani le vede venind, când îşi dă seama că masa uriaşă de ţărani — ţăranii lui — poate revendica toate drepturile, nu ca cele cerute timid până atunci, ci drepturi la o viaţă proprie, se ridică poetul „ca viteazul din poveste” şi pune „limba sfântă a vechilor caza„ii” în rosturile ei fireşti şi legitime de veacuri. In poezia lui Mateevici se poate urmări influenţa unui Gr. Alexandrescu, Eminescu, Coşbuc, Goga. Covârşitoare rămâne însă influenţa poporană. Pentru a arăta gradul înalt în care poetul şi-a însuşit ritmul şi expresia poporană, ne permitem să cităm în întregime Cântec de leagăn: Stele ’n Nistru, stele sus, Dormi, povestea mi ţi-am spus, Stele ’n Nistru împădurit, Dormi, odorule iubit. Fie-ţi somnul uşurel, Dragul mamei frumuşel, ■ Te păzească îngeraşi, Puiul mamei drăgălaş, Ca să creşti un Moldovan Mândru, falnic, năzdrăvan; Să ’nverzeşti ca un stejar, Paza vechiului hotar. Să-ţi lucească ’n frunte-o stea Doar ne-a lumina şi ea, Şi cu codrul să te ’ntreci, Şi dumbrăvile să-i treci; Şi să-i baţi cărările, Să ne sorbi durerile, Şi să treci la cela mal, Ţara să ţi-o scoţi din hal De ocară apele, Puiul mamei, scapă-le, Să ne cânte zânele Răsunând fântânile, Să ne râdă zorile, Să ne ’mbete florile ... Stele ’n Nistru mpădurit, Dormi, povestea s’a sfârşit... Poezia e de o graţie remarcabilă. Dacă se poate vorbi de un model al lui Mateevici, nu între poeţii ruşi sau români trebue să-l căutăm, ci numai în poetul anonim, îndrăgit din copilărie. Lui, şi nu celorlalţi, îi datoreşte desăvârşita Limba noastră. Nu putem încheia această fugară evocare fără să ne gândim la tragicul destin al poetului Alexe Mateevici. El n’a avut norocul să vadă Unirea. Poate însă soarta a fost mai îndurătoare cu el, decât ai noi. „De ocară apele” le-am isbăvt vremelnic... Zânele nu mai cântă azi pe meleagurile Basarabiei românești, zorile nu mai râd, florile (dacă mai există) nu mai îmbată pe nimeni.. Monumentul sărac al poetului, din grădina Soborului Chişinău, auzim că a fost dărâmat... Multe s’au întâmplat şi se vor mai întâmpla. Dar chipul blând al Proorocului „zilelor senine” ale Basarabiei nu-l vom uita niciodată. Căci ursita a scris numele lui Alexe Mateevici pentru totdeauna, prin incomparabila Limba noastră, în cartea de aur a literaturii române. Valentin Lazăr Anul I. — Nr. 67