Țara, martie 1943 (Anul 3, nr. 540-564)
1943-03-02 / nr. 540
TARA INTR’Ö ZI s g a a u — Târgul „Marţia Mare 1943" se va ţine în ziua de 9 Martie 1943. Totodată se aduce la cunoştinţă, că numai vitele însoţite cu bilete de vite în regulă vor fi admise în oborul de vite. — In atentia proprietarilor de oi. In executarea Decretului-Lege Nr. 304 pentru colectarea şi distribuirea lânei (Mon. Of. Nr. 90 din 18 Aprilie 1943), punem în vedere tuturor proprietarilor de oi, miei sau berbeci de pe teritoriul acestui municipiu, precum şi celor cărora li s’au încredinţat în orice fel ori în orice scop aceste animale, că sunt obligaţi să le declare până la 15 Martie a. c. la Primăria Municipiului Sibiu, Serviciul Veterinar. Declaraţiile vor cuprinde: numele şi adresa proprietarului, numărul oilor, berbecilor şi mieilor pe rase şi va fi făcută pe răspunderea proprie a declarantului. Acei cari nu vor face declaraţiile prevăzute mai sus sau vor face declaraţii necomplecte sau false, vor fi daţi în judecată şi pedepsiţi cu amendă de la 1000 până la 50.000 Lei.1* — D. Dr. Petre Bruda, medic, şef de lucrări al Clinicei Urologice, a reluat consultaţiile pentru Boli de Rinichi şi Genito-Urinare, în Str. Partenie Cosma Nr. 10. Consultă între orele 3—4V* p. m. • — Căutăm spre cumpărare imediată dulap de fier sau eventual cassă de fier în bună stare. Adresaţi: ÎNTREPRINDERILE COMUNALE SIBIU. Primăria Municipiului Sibiu Secţia Economică. Nr. 1512/1943. 1 I. Publicatiune Luni 15 Martie 1943, ora 10, se va tine la Primăria Municipiului Sibiu, Str. Mitropoliei Nr. 2, camera 20, licitaţie publică pentru aprovizionarea Azilului de infirmi, cu lapte, pâine, făină şi carne. Licitaţia se va tine în conformitate cu art. 88—110 inclusiv, din legea Contabilităţii publice, regulament O. C. L. și normele publicate în Monitorul Oficial Nr. 127 din 4 Iunie 1931. Oferentii vor depune, pe lângă ofertă și o garantă de 5 la sută din suma oferită, iar oferta se va face numai în conformitate cu cartele de sarcini, cari pot fi văzute zilnic, în orele de birou, la Primăria susnumită, camera 121. In caz de nereuşită, în ziua de Vineri, 26 Martie 1943, în acelaş loc şi oră, se va ţinea tratare prin bună învoială. Sibiu, la 25 Februarie 1943. Primar, Dr. Albert Dörr. Secretar general, Lucian D. Vulcu. 6 ŞTIRI ŞI FAPTE ARDELENE braşov — Un îndrăzneţ furt în plină zi. D. comisar Oct. Călinescu, şeful biroului judiciar al Chesturii poliţiei a fost anunţat telefonic de către d. Ion Gologan, proprietarul magazinului „Consumul Carpaţilor“ din str. General Traian Moşoiu, că in timp ce magazinul se afla închis, în timpul prânzului, hoţi necunoscuţi i-au devalizat cassa de bani şi rafturile. La faţa locului s’a deplasat de comisar Bucşa însoţit de gardianul Florian, care au făcut primele cercetări. S’a putut stabili că hoţii s’au introdus în magazin servindu-se de unelte rudimentare, un topor, un târnăcop şi bucăţi de sârmă, forţând atât uşa de la intrarea principală, cât şi o uşă din spatele magazinului, pe care au deschis-o după ce au sfărâmat cele două obloane de la ferestre. Intrând în magazin, hoţii au furat suma de 49.500 lei, diferite acte justificative ale negustorului, precum şi 25 kg. zahăr. In momentul de faţă, poliţia şi-a intensificat cercetările, punându-se pe urma hoţilor, cari au lăsat suficiente „cărţi de vizită“ spre a putea fi prinşi în timpul cel mai scurt. MEDIAŞ — Parastas. La cimitirul din localitate s-a oficiat un parastas pentru familia dlui comandor inginer C. Istrati. A servit părintele Gh. Marinescu, duhovnicul Şcoalei Tehnice, răspunsurile fiind date de corul „Doina Târnavelor", condus de d. G.Popa. A luat parte la parastas întregul corp profesoral al şcolii. — Şezătoare şcolară. La Şcoala Tehnică Aeronautică s-a ţinut a 2-a şezătoare şcolară organizată şi dată de elevii clasei a IV, sub directivele şi supravegherea profesorilor de limba română şi istorie, precum şi cu concursul binevoitor şi real al dlor lt. Ciofu D-tru şi slt. Ionescu Florian. Programul şezătorii s’a desfăşurat în prezenţa elevilor şcolii respective şi a dlor ofiţeri şi maeştri. S’a desfăşurat un program bogat care a fost închinat „Pământului şi sufletului românesc". ALBA ITALIA — Un gest de camaraderie faţă de răniţi. Mânaţi de dragostea camaraderească ce leagă indisolubil sufletele viteze ale ostaşilor noştrii, ofiţerii Inspectoratului de Jandarmi din localitate, au colectat din iniţiativa dlui Lt. Col. Emilian Popovici suma de lei 17.300, cu care au procurat alimente, ţigări, chibrituri şi cărţi poştale, pentru răniţii, aflaţi în spitalul militar. Distribuirea darurilor, s’a făcut de către doamnele bunilor camarazi din jandarmi, însoţite de o delegaţie de ofiţeri. SIMERIA — Serbare şcolară. In sala festivă a şcoalei primare C. F. R. a avut loc o frumoasă şezătoare, aranjată cu elevii şcoalei de către normaliştii: Morar Iuliu, Sesciorean Ioan şi Tomescu Aurel — după nouile dispoziţii ale Ministerului Culturii poporului, practicanţi la această şcoală. Ca eleemnte bune şi ca fii ai satului s’au bucurat de toată simpatia localnicilor. Sala a fost arhiplină.Programul compus din: piesă de teatru, recitări, coruri, dansuri naţionale, orhestră de viori, duete etc., a fost excelent executat. Solo de voce: „In satu’n care m’am născut", cântat de o elevă din cl. VII a impresionat mult, mai ales a mişcat pe refugiaţi, cari nu s’au putut stăpâni să nu-şi umezească ochii de dorul satului lor părăsit. Un duet la vioară executat de un elev şi o elevă el. III primară, numai între 9—10 ani, a stârnit admiraţia spectatorilor. Iată cum se creşte noua generaţie în şcoală românească. — Un mare eveniment teatral. Aflăm cu deosebită plăcere că marele artist George Vraca va da un spectacol în oraşul nostru în ziua de 7 Martie crt. cu puternica piesă „Corsarul’. Publicul brădean aşteaptă cu nerăbdare spectacolul marelui artist şi va căuta să răspundă mulţumitor gestului ce-l face venind în orașul nostru. — Furturi. Jandarmii din localitate, după mai multe cercetări, au descoperit că locuitorul Groza Axente lui Tanase din Stejărel a comis mai multe furturi la diferite locuitori din comunele Luncoiul de Jos și Stejărel. Primăria com. Bradu, jud. Sibiu Nr. 357—1943. PUBLICAŢIUNE DE LICITAŢIE Se publică spre cunoştinţă generală că în ziua de 15 Martie 1943, ora 10 dimineaţa, în localul primăriei comunale Bradu, judeţul Sibiu, se ţine licitaţie publică cu oferte închise şi sigilate pentru vânzarea unui număr de 517 (cinci sute şaptesprezece arbori de stejari aflaţi în picioare în pădurea „Olimor“. Participanţii la licitaţie vor depune pe lângă oferta închisă şi o garanţie d® 50.000 lei care se va complecta de către adjudecatar Ar media, după licitaţie la 10 la sută din suma oprită. Condiţiunile de licitaţie se pot vedea în fiecare zi în biroul primăriei comunale Bradu, jud. Sibiu şi la Ocolul Silvic „Valea Oltului“ din Sibiu. Dacă prima licitaţie va fi fără rezultat,a doua licitaţie se va ţine în ziua de 20 Martie 1943, la aceeaşi oră, în aceleaşi condiţiuni, fără altă publicare. Bradu, la 25 Februarie 1943. Primar: NOTAR I. MIRCEA I. MANDUC N. 5. BRAD SPECTACOLE cinematografice APOI.I.O Prezintă în premieră puternica dramă socială: „Luisa", cu marea artistă Alida Valii, Masimo Serato şi Luigi Pavesi. Filmul este admis pentru şcolari. Reprezentaţiile încep în zilele de Ineru dela orele 4,6 şi 8, iar Duminecile şi sărbătorile de la orele 3, 5, 7 şi 9 seara. CORSO Prezintă în premieră marea comedie: "Fericire cu bucluc" cu Hans Söhnker, Elfie Mayerhofer. Cel mai nou jurnal O. N. C. Toate locurile sunt numerotate. Biletele se vând dela ora 3 şi juni. Reprezentaţiile încep în zilele de lucru la orele 5, 7 şi 9 iar Dumneca și în Sărbători la orele 3, 5, 7 si 9 seara. TARA Anul III — Nr. 540 Rezultatul colectei „Ziua Ostaşului“ in municipiu şi judeţul Sibiu SIBIU. Rezultatele colectei „Ziua Ostaşului" în municipiul şi judeţul nostru, a fost şi de data aceasta la înălţime, dovedind prin aceasta că sibienii răspund întotdeauna cu un înalt simţământ patriotic la chemările guvernului. In municipiu s’a colectat suma de 783.000, iar în judeţ 726.000 lei. In total deci s’a colectat suma de lei 1.509.000. Faţă de colectele anterioare, colecta »Ziua Ostaşului" a întrecut şi cele mai optimiste aşteptări. Mica Publicitate 2 Uşoare caută cameră mobilată. Adr.:Portar la Universitate. 46 Se vând 2 casse de fier în perfectă bună stare, mese de birou, scaune, dulapuri etc. şi două căruţe închise (camele). Doritorii a cumpăra se pot adresa D-lui Simion Babeş, Strada Octavian Goga Nr. 5, Telefon Nr. 859. CAUT pentru o fetiţă mică o pianină spre închiriere. Adr. la ziar. Vând imediat (sau fac schimb cu teren în Bucureşti) locul de casă din Sibiu, înscris în cartea funduară No. 7028, No. top 4143/41. Adresaţi oferte: Dr. Păunescu Paul T. Măgurele Nr. 87 VÂND aparat de radio, marca Lampfon 4 + 1 lămpi, în stare bună. Adr. Brukental 13, ap. 7. 1 Atelierul de confecţii din Sibiu, angajează de urgenţă funcţionari cu experienţă sau pensionari proveniţi din ofiţeri şi subofiţeri. Cei interesaţi se vor adresa la Serviciul personalului atelierului spre a cunoaşte condiţiile de angajare şi actele ce se cer. 60 SE CAUTA apartament cu două camere, bucătărie şi bae, eventual o garsonieră mobilată. Ofer preţ bun. Adresa la secretariatul de redacţie al ziarului. Uzinele „Mârşa“ din livrig—Sibiu Caută : 1 Ing. Electromecanic 1 Maestru electromecanic 1 Fotograf 1 Croitor, toţi cu practică îndelungată şi nemobilizabili. La prezentare vor depune următoarele acte : Act de naştere Act de naţionalitate Act de origine etnică Act de studii sau cartea de lucrător Cazier judiciar 2 fotografii Nr. 4 — Verificaţi în fiecare seară camuflajul locuinţelor, mai ales ferestrele de la încăperile personalului de serviciu. 'Casa scării, luminatoarele şi ferestrele din curţile interioare contrariu riscaţi să suportaţi rigorile prevăzute prin ordonanţele în vigoare.