Telegraful Roman, 1857 (Anul 5, nr. 1-102)

1857-01-26 / nr. 8

Telegraful ese de doi ori pe septemănă: Mercurea și Sămbăta. Prenumerația se face în Si­­biu la espeditura foiei, pe afla­­tă la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. S - Prețiul prenumerației 1S Sibiu este pe an pentru 7. d­. m. c.)i­­ar­­­a IRI 20. Ianuarie 1857, pe o jumătate de an 3. fl. 30 cr. Pentru celelalte părți ale Transilvanii și din Monarhiă pe pentru provinciele un an 8. c­. ear pe o jumătate de anu 4. cl. - Inseratele se plătescu cu 4. cr. Pentru șirul cu slove mici, princ. și țeri străine pe anu an 12 f. pe 7, an 6 f. m. c. - Depeșă telegrafică. ” verona 31 ianuarie. „Gaz. off. de Verona” cuprinde ur­­mătorea înșciințare telegrafică din Neapol: un preot au între­­prins un atentat asupra vieții Arhiepiscopului din Matera, un cano­­nic vrănd să împedece aceasta, sau rănit. C­ provocare prietinească către toți învăță­­torii școalelor noastre poporale­­ (urmare). Cu căt o chiemare este mai însemnată și mai grea, cu atăta cere și o pregătire mai lungă și mai bună, cu căt sănt mai multe și mai mari datoriile, ce le impune un servițiu, cu atăta mai mult se cere, ca acela care 'l îmbrățișază, să fie înzestrat cu însușirile, ce îi fac putincioasă împlinirea lor cu esactitate. Școala populară în zilele noastre însă este cu totul alta de ceea a timpurilor trecuți, căci se cere, și ea caută să fie alta, dacă e să corespunză oarecum cerințelor timpului celui ne­înmpedecabil în păruința lui mai departe, și culturei cel tot mai mult crescănde a oamenilor timpului. Anii din urmă făcură, ca ea să nu mai fie proprietatea numai de la un numer, de la o clasă pri­vletă a poporului, ci să serveze de bine comun al tuturor, al celor lipsiți, ca și al celor avuți, al celor de sus, ca și al ce­­lor de jos. Spiritul timpului de acum ia dat o altă problemă, ca să străbată pănă și la clasele cele mai de jos ale poporului, să-i preschimbe spiritele și să le formeze mai nobil, și fiindcă școala e vieața și ea crește pe om, să verse de la sine ca prin vine puternice suc bun în soțietatea omenească pentru întărirea și îndemnarea spre tot ce e bun, frumos, trebuințos și folosi­­toriu, să măriteze adecă cu cel mai viu interes toate acele obiec­­te, ce ca temeiuri mișcătoare pot servi poporului nostru spre croirea drumului cătră o cultură mai lățită de cum e cea d'acum.­­ Școala populară n'are dar' d'a întroduce pe om numai într'o re­­lație a vieții, ci ea trebue să pună hazul la toate, să pregătea­­scă practic pe om pentru toate, d'aceea se și numește ea mai în­­semnătoriu școală elementară. Trei direcții principale sau relății sănt însă, în care are să între tot omul în vieață și cari fac asupra lui otărâtele lor pretensii; tot insul­e adecă mă­­dulariul Bisericei și cetățeanul statului, și el nu în­­tră doar­ în aceste societăți numai ca mădulariu passiv, ci cu pu­­tere sufletească și trupească spre a fi în acele activ, adecă să lucre. Biserica, statul și fapta sau lucrul, cese din urmă între marginile și în înțelesul celor dintăi două, sunt­otărâtele relății, în care trebue să între tot omul și pentru care așa dată are să'l pregătească pe el școala populară. Dară prin aceasta se cere neapărat, ca și învățătoriul de acum să fie altul de cela al timpilor trecuți, de­oarece „spirit nou condiționează formație nouă.” El nu mai poate fi acum, și d'aci'n­colo cu atăt mai puțin, ori­ce abetistă pregătit numai în școlița eatului și frecat numai de dascălul cel vechiu și cantorul Bisericei, dola carii ș'a supt toată procopseala; sau cel puțin n'ar trebui să mei poată ai ori­ce băețel al cutărui gabur din sat, care amiruiind bunăvoința Dumnealor a juraților ori titorilor, li este destul ca să toată ajunge ușor la slujba dăscălească, ca să strice și tortureze pe o mulțime de prunci și prin aceea să împedece desvolterea lor și să țină în orbie pe el nu mai poate, un sat ori oraș întreg. Ci astăzi se cere cu tot dreptul, ca învățătoriul să fie un asfel de individ copt, și înzestrat cu asemene însușiri, în­căt după cele trei relații ale omului să poată cu deplinătate­a. a pregăti tinerimea pentru vieața bisericească și așa­dară a urma întreaga îndrănduire a școalei astfel, ca vieața biseri­­cească să se întroducă încă în școală, și ca acolo religia nu numai să se învețe, dară să se și practizeze, b. a însuși pruncilor cunoștințele și ideile, pe care le cere vieața dintr'un stat civilizat, ca pe cele mai neapărate te­­melii ale întregei culturi sociale și ca pe alte condiții a ori­că­­rei propășiri mai departe, v­­a învăța toată știința așa, ca prin aceea mintea să se deprindă și cultiveze, dară și a povățui totodată pe școlariu cu toată revoluția la esercearea și știerea celor învățate, adecă ca cunoștința și ghibăcia să fie resultatul dela toată învățătura sepu lucru. „­ Este de prisos a mai cerceta dacă învățătorii noștri corăspund la aceste trei cerințe sau ba, fără de multă bătaie de cap, cum că pun. Adevărat, în timpul rostru se aluură multe pentru d'a pregăti dascăli mai iscusiți, ca în trecut; astăzi un învățătoriu trebue, ca afară de școala elementară să treacă și prin alte clase pentru căștigarea cunoștin­­țelor trebuincoase tot omului în vieață, și să învețe apoi timp mai lung un curs pedagogic, prin care să'și căștige cunoștințele țintitoare numai la chiemarea sa, se cere mai departe, ca, spre a putea ocupa vr'un post dăscălesc, să fie cercetat mai întăiu de­­spre calificația lui prin mai-marii săi, cari cunosc ce hărnici trebue să aibă dănsul, și să fie întărit mai întăi de aceia. (va urma), o scurtă privire a­supra căsătoriei și a împreju­­­rărilor, sub care se încheie cele mai multe legă­­turi matrimoniale. I. (urmare). Noi vedem, că prea adeseori tocmai amorul cel dintâiu și a­­plecarea cea mare, ce o au persoanele, care voesc a se împreuna, una cătră alta, e pricina de scăderile și însușirile cele rele se trec cu vederea, și se bagă în seamă numai purtările cele a­­trăgătoare și însușirile cele alese. De multe ori scăderile și alte slăbiciuni ale unuia rămân ascunse înaintea celuialalt numai pentru aceea, că nu au avut prilej a se cunosce mai de­aprone unul cu altul. Apoi e în­deobște cunoscut aceea, că nimenea nu'și vădește bucuros slăbiciunile și scăderile sale înaintea aceluia, de cătră care se așteaptă să fie iubit, ba din protivă, fiește care se străduește, precât îi stă în putință, a și le acoperi și a și le ascunde. Așa dară mai toate acele alegeri, care se fac în cea din­tâiu furie a amorului se pot zice cu tot dreptul, că sânt făcute orbește și fără de prejudecare și așa mai tot­deuna trag după sine cele mai triste urmări. Vai dară acelora, carii voind a do­­bândi obiectul ce'l iubesc cu atăta patimă privesc numai la virtu­­­țile lui, eară scăderile le trec cu vederea și nu bagă în seamă sfătuirile și povețele, ce li se fac din partea omenilor practici căci ori­cine poate să încheie și n­­u luanzi”­­­­ .

Next