Telegrafulu Romanu, 1877 (Anul 25, nr. 1-103)
1877-01-02 / nr. 1
JTelegrafuru dse Duminec’a si Jói*«, la fie-care dóue neptonimii cu adausulu Foisiórei — Preiumeratiunea se tace in Sabiiu Inespoditur’n fóiei, pre afara la a. r. poște ca bani gat'a priit scrisori francate, adresate coltraespeditura. Pretmlii prenumeratiunei pentru Sabiiu este pre anii 7 f î. v. a. iar pre o jumetate de unu 3 i. 50. Pen Sibiiu 2|14 ianuariu 1877, traseelelalte patrti ale Transilvaniei *# pentru provincialei din Monarhhia pre unu an«i H îl.aerare o jumetate de unu 4 I. v. a. Pentru pitue. si ti** #» streine pro mm 12 */, null 0« Inseratele se platescu pentru intilia ora cu 7 cr. sirulu, pentru a dou’a ora cu 6 1. cr. si pentru a trei’a repetire cu 3'. cr. v. a. Hr. I. Nrii 3452. 3091 B. Inclinoci intiare. Innocsu cu ordinatiunea consistoriala din 10 Ianuariu 1872. Nr. cons. 37. — publicata in „Tel. Rom.“ din 3/15 Februariu 1872. Nr. 10. — se aduce prin acést’a la cunoscinti’a publica, ca supunendu-se clericulu absolutu Iosifu Comanescu, invetiatoriu la scul’a gr. or. din Ghimbavu, protoproebiteratulu Branului; apoi preoții Grigoriu Maric ’a , parochu in Cosn’a, protoprosbiteratulu Bistritiei, si Iacobu Urdea, parochu in Gridu, protopresbiteratulu S alu Fagarasiului, a censurei prescrise in susamintit’a ordinatiune consistoriala s’au declaratu apti de alunga ca aparatori in cause bisericesci, matrimoniali si disciplinari, înaintea foruriloru nóstre bisericesci, spre care sfersitu s’au provediutu cu decrete in intielesului lui 442, din dreptulu canonicu. Sibiiu, 31 Decembre 1870, da secretariatului consistoriulor archidiecesanu gr. or. ajun sa intrarea in anu XXV anu: „Alipire catra tronu si dinastia, iubire de patria, apararea intereseloru nationale si bisericesci“, a fostu inscrisu pe stindardulu cu care in 1 Ianuariu 1853 „Telegrafulu Românu“ a pasitu pro aren’a de lupta. Do totu modestu, in anii cei dintâiu „Telegrafulu Româiu“ se adopera a largi oizontulu cunoscintieloru celora mai necesario pentru români. Articoli, cari invetiau pre poporul apretia dinaristica, agricultura si economia de câmpu, literatur’a romanesca, meseriile si comercialu si altele si altele, formau o rubrica permanenta in colonele sele. Terminându-se er a cea nadusitoria a absolutismului si desleganduse prin diploma dela 20 Octobre 1860 gurile popóreloru din tóte partile imperiului, vedemu in colonele fótei nóstre o activitate energica, in carea se oglinda activitatea barbatiloru natiunei nóstre, o activitate carea a fostu remunerata de o onorifica recunoscintia chiaru si de presi’a străină. Bata ce dicea la inceputulu anului 1801 (si la finea anului 1800 după c. nostru) o foia periodica germana din Sibiiu vorbindu despre dinaristic’a nóstra transilvana de atunci: „— trebuie sa recunoscemu cum capri„vinttele si dorinttele care se desvalta in „disele diumale (Gaz. si T. R.) ne-au unult tiamnitu intr’unu gradu inaltu ....“ si intr’altu locu: „— unu simtiu prac„ticu, o copta judecata si-au facutu „locu in judecatile loru, si in mare „consonantia cu discursurile tiecute „in senatulu imperialu cu representantii acestei națiuni, a celoru mai „multi articuli scrisi cu tóta caldur’a „unui desteptatu simtiu natiunalu si „portati de simtiemintele multiumirei „si realitatiei nu sufere primirea séu „presupunerea de sentintie a unei situatiuni subective, sau a vreunei parti „neînsemnate.11 „Cu privire la aceste impregiurari si in apretiuirea propriei convingeri putem unice cu temeiu ca „aceste diurnale numai aceea esprima „ce este dorinti’a si convingerea totalitatiei româniloru transilvani, a poporului.“ Si in adeveru cu voce profetica spunea pre atunci „Telegrafulu Romanu” ca „o clipita s’au facutu mai insemnata cu o di de mai nainte, o di mai insemnata cu o luna si o luna mai insemnata cu alta data unu anu. Astadi — dice mai departe — cându tóte poporele se lupta cu ingrijire pentru vieti’a sea politica si nationala, pentru limba si vetrele sele“ trebuie sa se intereseze fiacare de momentuositatea eveneminteloru, „care imbuldiesu fara retienere si care trebuie sa le recunoscemu cu totii, daca nu dorimu sa ne afle nepregătită si sa ne lapede intr’o letargia amorțita.“ In decursulu restauratiunei după 1800 „T. R.“ ia parte activa la miscarile constitutionale, venindu intr’ajutoriulu publicului românu din comitate si din scaunele sasesci, din Transilvani’a si din Ungari’a si in cele bisericesci nu uita nici pe frații noștri din Bucovin ’a. Lupt’a româniloru si acum cu totu-dóun’a erá înainte de tóte pentru de a asigura limbei române dreptulu ce i se cuvine in afacerile publice de statu. Câtu pretiu s’a pusu si din partea acestei foi pre acursitiunea acestui dreptu ne arata intre alte multe urmatórele citate din doi numeri ai anului 1801 (15 si 20 Aprile): „Individualitatea unui poporu se „manifesteza si sustiene prin limba, „limb’a este fasi’a comuna a tuturoru, „triloru de o muma, ea este vasulu in „care se pastreza cugetele si simtie„mintele, cercarea (esperienti’a ?) si „solinti’a, câștigurile cuptate si tot nulu Jea este midiloculu spre in„viarea si satirea acestor’a; ea sin„gura este mesur’a culturei.“ Ideile aceste desvoltate pre largu producu, in aceiasi numeri, urmatórea conclusiune: „De aici urmeza ca destinati’a „poporului românu, adeca cultur’a si „prosperitatea lui cere neconditionatu „recunoscerea limbei române in vie„ti’a totale a poporului. Déca acést’a „e adeveratu, atunci barbatii nostri „de stătu si inteliginti’a, fia acést’a „in adunantiele generale ale comita teloru, scauneloru, districteloru, séu „la dicasterii si la diete, au cea „mai mare îndatorire sa dea acestui „dreptu stramosiescu apasarea (accentuarea) adeverata, ei trebuie sa aduca „la cunoscinti’a tuturoru, ca poporulu „românu póte tocmai asta primi liberalele institutiuni ca si ori care ale tulu, ca aceste spargu si catusiele „in care este strinsu poporulu românu si ca au acela’si efectu si la „elu, ca si la alte popóre. Cuventulu „imperatescu trebuie sa se faca acte„veru si românulu trebuie sa aiba „limb’a sea si nationalitatea sea, caci „i-a sositu tempulu si nu mai póte „remane servirii schimbandu numai „jugulu si comand’a! Nationalitatea fara limba este numai o satira si triumfulu ideei „nationali trebuie sa coversiesca ori„ce altu interesu.“ Din colónele acestui diurnalu vedemu inca pe tempulu amintitei restauratiuni ca nu s’a multiumitut numai cu desvoltarea teoretica a egalei indreptatiri, ci lu vedemu intrandu in lupta si pentru realisarea practica a acestui dreptu. La 18 Maiu 1801 se scriea: „In„cepemu analisarea asertului nostru „dela cancelari’a aulica si dela guvernulu tierei; la acestea dicasterii nu „este representata in mesura drepta „nici nationalitatea nici confessiunile „româniloru din Ardealu . . . .“ Intr’o polemica cu „Transilvani’a Beiblatt zum Lieb. Bot.“ „Tel. Rom.“ ne da o scena fidela despre protectiunea de carea s’au bucuratu sasii ca elementu germanu sub auspiciele absolutismului si chiaru si pre tempulu restauratiunei. Cu acea ocasiune ni se spune ca la anulu 1850 sasii au capatatu dela statu unu imprumutu de unu milionu si jumetate fara carnete pe trei ani si pe alti siepte ani cu 3 la suta. Preoții loru au trasu pe totu anulu dreptu descaunare pentru decime câte GG,GGG sl. până candu iu anulu 1801 au capatatu 5,000,000 fl. in interesulu acestui capitalu sa deplinesca perderea decimei, ce o trăgeau in urm’a donatiuniloru dela principii ardeleni dela preoții si mirenii români si ca din patrociniulu ministeriului vienesu s’au procuratu pe atunci pentru consistoriulu sasescu unu succursu anualu de 10,000 fl., pe candu pentru români dela 1852 candu s’au datu 00,000 fl. pentru reparatiunea bisericeloru arse in tempulu revolutiunei nu s’au mai datu nimic’a. Polemic’a acest’a asusa pre regimu de partialu si lamuresce pentru ce sasii au pututu si putu inainta pe candu românii au remasu inapoi. In alta polemica Septembre 30 1802 cu „Magyarország“ „Tel. Rom.“ prin unu corespundinte alu seu din Pest’a, arata nedreptatea ungurésca candu persecuta limb’a romanesca si spre a face evidenta nedreptatea citeza din cartea „Nemzetiség“ cuvintele lui Mocsáry in limb’a orginala care in traducere dice: „Sa punemu mân’a pre inimile nóstre si sa marturisimu ca n’am fostu ecuitabili si drepți cu compatrioții nostri de limba străină (pag. 183). Nedreptatea totu deun’a este ajunsa de pedepsa, si desi vine tardiu, dara totu vine, pentru ca acest’a e cursulu firei si legea sortiei, ca fia care causa sa-si aiba causat’a sea.“ Cu anulu 1803 se apropia si mai dificil’a posetiune a „Telegrafului Rom.“ Inca in lun’a cea dintâiu a anului acestui’a trebuie a lua greau’a si delicat’a sarcina asupr’a si de a lupta si in contr’a discordiei natiunale ce incepu a se ivi do pre atunci. Sub rubric’a „congresulu“ in anii 70 si 9., intr’unu tomu domolu, dara din care transpira multu durerea inimei, „Telegrafulu Rom.“ apara unic’a institutiune politica ce pe atunci aveau românii si o puteau numi a loru propria. Si contr’a cui? „Gazet’a Trans.“ si „Concordi’a“ erau acele carora congressulu natiunalu asia cum era elu atunci, pentru ca altcum nu se putea, nu le era bunu destulu si nu li se pare natiunalu de ajunsu. Pentru ce? Pentru ca erau preoți si amploiați intrensulu, — elementele cari compuneau pe atunci inteliginti’a româna. Corolariulu primului articulu seman» a elegie candu dice : „Corespundinti’a din urma din „Concordi’a e intr’adeveru numai unu „resunetu din cele doue corespundind fie numite, mai cu semn din a „Gaz. „Trans.“ si n’amu pututu scote altu ceva decâtu lucruri noue si minunate : unulu ca amploiații români „suntu „puși numai din mil’a un„guriloru si a sasiloru“, altulu, ca „congresulu conchiamatu do Archierei „aru fi numai privatu, alu treilea ca „in senatulu imperialu nu’su reprezentate popóre si națiuni, ci numai „munți si vai.““ „Telegrafulu Rom.“ nu nega ca unu congresu natiunalu nu aru trebui sa fia alesu de națiune ; tiene nuse compun de impregiurarea ca : „Românii din Austri’a, atunci erau numai inaintea regimului si a lor’ insi’si națiune, iér’ inaintea legiloru patriei .... nici ca esista inca națiune româna politica, alt’a ca „națiunea româna din Transilvani’a adunarea din 1 Ianuariu 1801 o a privitu si o privea de adunare natiunala, ca icón’a dorintteloru române din Transilvani’a. Nimic’a nu caracterisaza asia de bine politic’a „Telegrafului Rom.“ observata de elu totu déuu’a, cu acolo cuvinte accentuate prin care dice cu ocasiunea discursiunei congresului, ca românii sa puna mai multu temeiu pro tactulu si energi’a loru propria, pentru ca, se dice mai departe: „Poporulu românu nu traiesce „astadi intr’unu evu de auru, ci traiesce intr’unu evu de feru si de arama, „unde tóta urm’a ce o propasiesce trebuie sa si-o elupte prin sudarea cea „crunta a fetiei sele.“ Si adauge in data: „ ce s’aru fi alesu de noi, déca scrupulii Gazetei aru fi legatu manile nóstre la 1848 si la 1801. O satisfactiune strălucită a inregistratu „T. R.“ in urm’a tuturoru lupteloru candu, după tiecerea congresului natiunalu din Aprile 1803 in anulu 34 a pututu inregistra in fruntea colóneloru solo telegram’a datata din Vien ’a, 4 Maiu, prin care anuntia ca Maj. Sea a primitu deputatiunea româna cu cuvintele: „Cu plăcere ve prim eseu cu pro representantii braviloru români etc. etc.“ si candu mai departe in nr. 54 a pututu saluta diet’a transilvana de atunci. In multi acest’a mai are aceeași pagina domu de trei momente: bucuria pentru dieta, provocarea adresata deputatiloru români sa fia statornici, tienendu-se strinsu de petitiunile româniloru dela 1849 până la congresulu din 1803; si—temerea de podocile ce se voru pute face din partea magiariloru. (Va urma.) Revista politica. După o pausa de vr’o câte-va septamâni diet’a ung. se va intr’uni la 20 Ianuariu st. n. la 11 ore înainte de mediatii. Nu este de multu de cându era mai lucru positiva ca o deputatiune imposanta de cotatieni din Czoglod va aduce pre Sud. Kossuth in patria. Si noi amintirimu ceva pre scurtu de evenementulu acest’a. Foile de ieri si alaltaieri păru a fi informate altfeliu. Se zice ca protocolulu despre alegerea lui Kossuth do deputatu sa va trimite pre posta. „Pesti Napló“ asigura ca deputații Czegledului nu si-au pututu ci opera dela direcțiunea drumurilor u de fera bilete libere de tac sa si din caus’a acést’a a trebuitu deputatiunea sa remâna pe josu, seu mai bine disu — a casa. „Ellenor“ spune ca insusi Kossuth s’a rogatu sa nu merga deputatiune, pentru ca decisiunea sea duca, primesce seu uu pri