Telegrafulu Romanu, 1877 (Anul 25, nr. 1-103)
1877-12-08 / nr. 97
acest’a era lapovitia. Cu tóte acestea mass’a publicului care a luatu parte la conductu a fostu forte mare, si demnele in trasuri deschise, nici in séma nu-si luau ninsarea cea umeda ca si cându aru fi fostu sér’a cea mai frumósa de vara. 388 Revist’a politica Budapest’a a fostu dumineca teatrulu unei demonstratiuni noue politice. Unu meetingu de vre-o 8000 de ómeni, a pronunttatu intrevenirea Austro-Ungariei in ajutoriulu Turciei respective spre a pune stavila întinderei puterei rusesci. O deputatiune, care a dusu resolutiunea dlui ministru presiedinte Tisz’a, n’a fostu primita, fara mulțimea care a urma, deputatiunea fu imprasciata de politia. Mesur’a acest’a a datu ansa la unele escese, precum la strigate la aruncarea cu petri intr’o pagiura. După ce vise s’a aretatu militi’a recultata liniste a se stabili fara de alte urmari. Cercetarea după originea acestui escesu este in curgere. Discussiunile din septamân’a trei cuta in delegatiuni au atinsu forte accentuatu cestiunea orientala. Contele Andrassy a vorbitu respiratu aretandu ca unu resbelu contr’a Russiei este inca cu putintia; inse densulu nu are curagiulu de a lua responsabilitatea unui resbelu asupra’si. Cu alte cuvinte a spusu tierei si imperiului ca guvernulu nu este pentru o politica aventuriósa. In fine Serbi’a a proclamatu independinti’a si a intratu in actiune, in impregiurari mai favorabili ca in auulu trecutu. Din Aten’a se scrie ca dispusetiunile populatiunei grecesci suntu pentru resbelu. Gubernulu tienendu comptu de opiniunea publica arméza din tóte puterile. In Franci’a s’a constituitu unu guvernu din majoritatea camerei. Periculii unui conflictu intre puterile statului păru a fi delaturati. Până cându ? Despre mijlociri de pace se scrie multu si acum, inse nouele trupe rusesci cari vinu necurmatu din Russi’a si, déca va fi adeverata, mobilisarea a 80,000 români, suntu simptome ca resbelulu inca nu se va termină in graba. (Plevn’a cadiuta si Osman-Nuri-Pasi’a prinsu si internații in capitala vasalului!) Fara multa introducere reproducemu ceea ce scrie „Hon“ in Nr. 320 intr’unu articulu de fonda alu seu : „Lovitura preste lovitura“ Pe eroiculu Osman-Nuri, ’lu va arde, tortură ran’a ce o capeta in agoni’a luptei desperate; inse cugetulu, ca bratiulu seu poternicu si armat’a sea eroica nu mai potu fi intrebuintiate in serviciulu si aperarea nefericitei patria, căci au cadiulu in prinsóre rusésca, ’lu va arde si tortură cumplitu. Si tóte aceste le mai maresce acea impregiurare, ca pre Osman tocmai la Bucuresci ’lu ducu, in capital’a perfidului vasalu alu portei. Acést’a dejosire n’a meritat’o acelu Osman pasia, de a cărui resistentia o jumetate de anu s’a frantu ataculu aliatei armate ruso-romane. Cum se voru cresce carnele romaniloru (oláhok) din coci si dincolo de Carpati sciindu ca celu mai gloriosu beli duce turcescu, care cu unu semidieu se aventa dintre toti ducii acestui resbelu, va fi inchisu intre zidurile capitalei române. Si acesta nu e de sosire numai pentru persón’a lui Osman pasi’a ci si pentru Pórta. Vasalulu se inganfa, ca tiene in potestatea sea pre celu mai eminentu soldatu alu Domnului seu. Dar pre langa tóte Osman nu e prisonerulu Romaniloru ci alu Rusiloru. Osman unui generalu rusescu s’a predatu, si nu unui romanu opincariu. Numai din grati’a muscalésca, respective din necruti are deveni Osman in capital’a romana, ce in totu casulu póte lingusi ambitiunea romana Asia dara Osman si ostea sea titana nu mai póte resista. Au frantu-o, nu nume I zulu inimicului, nu bravur’a inimicului, ci elementele: frigulu de crna si fómea. Ce e mai naturalu decatu aceea, ca si Serbi’ar intra in acțiune. Acum póte purta resbelu Serbi’a, căci numai este armata turcésca, carea sa resiste jefuitóreloru invasiuni ale serbiloru. Ce infamia! Acestu faptu caracterist din intrég’a serbime. De ar fi numai atâtu simtiu de consciintia in poporulu lui Milanul câtu e negru sub unghia, nu aru primi spre sine unu atare rolu rusinosu. Dar’ in contr’a cui voescu a se lupta serbii in Bulgaria ? Unde e inimicului Alta misiune nu i-aru poto ascepta pre pamêntulu bulgaru, decatu a pipai si a jafuit busiunarele cadavreloru soldatiloru turcesci, cari cadiendu in defensiva eroica facu pre pamentu neingropati. Seu dóra prin acestu desonoratu rolu voescu serbii a repara rusinea de anu ce o avura la Dejunisu si Alesinati ? Asta cugeta Serbi’a, ca póte sa jefuésca o tiéra fara stapânu. Asta inse nu este ertatu sa se intemple. Acelu pamentu, pre care a erumpe capetara ordinu din Belgradu jefuitorii serbesci, cade in sfer’a intereseloru Austro- Ungariei. Si contele Andrassy infidelii si-ar împlini datorinti’a sea facia de monarchi’a careia de presinte ’i este ministru de esterne, déca aru concede, cu Milanu macara o urma de pamentu sa pota răpi. Inse chiaru déca nu aru altera cuprinderea serbésca (rácz)*) interesele nóstre trebuie cu totu simtiulu dreptului si alu adeverului sa protesteze contr’a estensiuniloru de acea categoria, precum se planisera in Belgradu. Acea ce face Serbi’a, nu e resbelu, nu aceasta in contradicere cu ori ce id fia a resbelului cunoscuta deja. Acțiunea Serbiei in strinsu intielesu alu cuventului e o aventura Jrptiésca, carea provoca o aspra disciplinare. N’a fostu destulu muscalulu, nu romanulu, nu muntenegrinitu, mai vine acum si serbului Serac’a Turcia! E ceva caracteristicu, ca tocmai cându Sultanulu deschide parlamentulu pentru realisarea reformeloru, atunci se da ordinu din Belgradu la invasiunarea Turciei. Acei, cari asia tare urgéza la Pórta reformele, ce cugeta, care e celu mai pecatosu, ca Turci’a nu póte da popórelorusele reformele, darurile pacei ? Ore pana cându j va dura acestu jocu infamul Sultanulu anuncia in vorbirea sea de tronu reformele, avantagiele civilisatiunei, si totusi primulu cuventu alu Tiarului, cându ’i „anunciara caderea Plevneiu, a fostu: „dar’ de acea nici decum nu e finea resbehdvnU ! Până aci lamentările insultatorie a lui „Hon“, la cari noi numai atât’a reflectamu , ca Romani’a n’a fostu, Serbi’a si Muntenegrulu au fostu, dar’ nu voru sa mai fia „vasale“ întocmai cum n’au voitu sa fia si sa remana vasali magiarii — descendintii lui Árpád, Suleimanului alu II, care le subjugase sub pastalicu turcescu popórele. Magiarii cei de pe tempulu resbelului cu Turci’a, cari in batai’a din 29 Augustu 1526, la Mohaciu, fusera sdrobiti si nimiciti de iataganele ardelerui barbare turcesci astadi de sigura nu aru consimți cu simpatiiiele celoru moderni din secululu alu XIX-lea ; ei nu aru plânge nici nu s’aru tângui, ci s’aru bucura de învingerile armeloru creștine asupr’a ardeloru barbariloru seculari. Magiarii turcofili de astadi, se supera, plângu si se tânguiescu amara, pentru ca fortun’a resbelului a scrisul armeloru creștine intru învingerea unui leu turbatu de setea sângelui, pentruca astadi după aprópe patru secuii ai invasiuniloru hordeloru lui Murad si Suleiman II, s‘a intorsu cotic’a si s’a reparatu istori’a. Credemu ca compatriotii magiari aru fi plesnitu de bucuria atunci, — déca si lui Osman-Nuri- Musii — i-aru fi scrisu fortun’a armeloru ucigasie si sterpitorie de seminti’a crestinésca, — cum i-au scrisu lui Suleiman 11 in batali’a memorabila dela Mohács unde 20 mii de fii descending ai lui Árpád, — florea nobilimei (20 ezer magyar, közte a nemesség virága, hevert a harcztéren) cu trupeau câmpuru de lupta, cându remasinele abia mântuira din periclu pe Stefanu Báthory, iar’ insusi regele ’si afla mormantulu in mocirla. Siaturi de inim’a turcofililoru nostri compatrioti magiari de astadi, si desigura desperatiunea s’aru preface in estasulu bucuriei entusiastice, demonstratórie de asta véra; ei aru ilumina tóte orasiele si aru canta „Osan’a“ déca si lui Osman ’i suridea sórele invingerei, déca pentru descendenții lui „ Traianu“ — porecliți, perfidii români vasali „Plevn’au era aceea, ce a fostu cu 351 de ani mai înainte Mohácsu-lu pentru eroicii fii descending ai lui Árpád, apoi déca si lui Osman- Nuri i succedea a sdrobi armat’a creștina la Plevn’a si lasandu pre baziliozuci si cerchesi sa inunde fier’a, sa ucidă si jafuiésca, cu Nizamii sa intre si sa ocupe capital’a Romaniei — Bucuresci sa o devasteze, — jafuiésca si sa o faca cenusia precum făcu Suleiman alu II-lea după batali’a istorica i dela Mohaciu, ocupandu Bud’a capital’a Ungariei pustiindu si sterpindu tóte semenitele omenesci, precum soimu si cetimu negru pe albu in Istori’a loru, (evulu 1301 —1526) de trista memoria Ruinele Budei si ale altora cetati din tiéra se vedu si astadi cu urme infioratorie ale fapteloru barbare turcesci chiaru cum le depingu paginele istoriei ungare, dar compatrioții noștri magiari cei de astadi, răpiți de esaltatele simpatii politice, au uitatu tate, se manifesta înaintea sumei civilisate de frați înrudiți cu fii lui Mohamed, și ei la ruinele acelora cetau devastate sub cariză cu tiermele scheleteloru de mii de fii descendinti ai lui Árpád, — sdrobiti de iataganele suleimaniloru si osmaniloru, tienu meetinge demonstratóre si escesive esaltate până la nebunia, — spre a-si manifestă simpatiele turcofile si a da espresiune vina dorintiei de a scurge cu arm’a intr’ajutoriulu osmaniloru si suleimaniloru actuali, „pe cari ’i resbua armele creștine astadi — pentru Mohács!“ Si tóte acestea ei le justifica înaintea sumei civilisate cu acea aserțiune , ca umilirea si nimicirea Portei otomane prin colosulu dela nordu este periclitarea monarciei nóstre austroungare, dar’ mai vertosu este in detrimentulu natiunei magiare, — fara ca sa arete chiaru si limpede, ca cari suntu pre periclele acelea de care se teme natiunea magiara domnitória?! C.........s. Sibiiu, 1/13 Decembre 1877. (In pragulu alegerei amploiatiloru municipali). Precum se scie, terminulu spre acestu scopu s’a defiptu pe 28 a 1. c. si eventualu pe bilele urmatórie. Dar’ sa nu perdemu din vedere, ca realisarea faptica a acestora postulate, — in viéti’a nóstra constitutionala — depinde forte multu dela cualificatiunea spirituala si morala a respectiviloru individi aspiranti la posturile de deplinitu, mai vertosu la celea cardinali, cum este vice-comitele, apoi „protonotariulu“, sufletulu comitatului; si totu de asta însemnătate suntu si posturile de pretori si subpretori, pentru ca, precum in centru, protonotariulu la casu de impedecare a vice-comitelui, este locutuitoriulu acelui’a, totu astfeliu este si sub pretorele suplinitoriulu pretorelui la casu de absenti’a sau impedecarea acestui’a. Iar’ in câtu privesce responsabilitatea in oficiu, acest’a este — după spiritulu legei uria, adeca protonotariulu împreuna cu vice-comitele este responsabilu pentru tóte agendele din centru, asta nutocmai este si subpretorele împreuna cu pretorele responsabilu pentru tóte celea din cerculu cârmuitu de ei, si vice-versa. Negresitu ca chiamarea diregatoriloru centrali la organulu supremu administrativu, cum e cea a vice-comitelui si a protonotariului, este si mai superiora dar si cu multu mai grea decâtu ceea a pretoriloru respective subpretoriloru in cercuri, cari suntu organe inferiori esecutatorie ale comitatului. Acesta nu indegeteza nu numai legea municipala, dar’ si natur’a oficiositatiei; apoi acésb’a o va sei, ba trebue sa o scie si a pretiuésca oricatun barbatu seriosu, nepreocupatu de interese personali, apoi acest’a nu documenteza si esperinti’a de până acum; prin urmare sa nu perdema nici unu momentu din vedere, si acea consecuintia logica, ca la ocuparea posturiloru, de diregatori in centru si cu deosebirea protonotariului, — carele e invescuitu cu cea mai grea si delicata sarcina — se recere si o cualificatiune superiora estraordinaria si autoritativa, o rutina si cesteritate eminenta in tóte afacerile publice administrative, avendu elu a croi direcțiuni si a emite instrucțiuni organeloru subalterne, a fi referințe generale in adunările municipali, apoi prelânga cunoscinti’a limbeloru protocolarie româna si germana, protonotariulu trebue sa scie lucru perfectu si in limba magiara a statului, avendu a corespunde in susu cu locurile mai inalte adeca cu ministeriele si alte dicasterii si foruri supreme! Pretorii si subpretorii inca trebuie sa fia indivizi deplini cualificati, ca sa fia in stare a corespunde chemarei oficiului loru cu acurateti’a si promptitudinea receruta; sa puta pricepe cuprinde si si efectui ordinele autorizatiei municipali conformu legiloru si instructiuniloru derivate din ele; trebuie sa fia barbati energici dar’ onesti, rutinați si destori in afacerile publice administrative, cari cadu in sfer’a loru de activitate si competintia; trebuie sa scie bine tracta cu antistiele comunali cu cu organe subalterne preturei cercuali; cu poporulu, cu care stau in perpetua co atingere. Chiamare mai frumósa si terenu de activitate mai estinsu si mai eficace de a lucra spre înaintarea binelui comunu, nici nu este un altu careva gremiu de oficiolatu publicu, precum este cei a a pretoriloru cercuali cu organe administrative, cari in desvoltarea activitatiei loru vinu in nemidilocita coantingere cu poporulu din respectivele comune, aci apoi li se imbia pretoriloru totu feliulu de ocasiuni bine-venite de a se manifestă cum suntu ei, ce sciu si ce potu face ei*! Ocasiuni, care si poporulu si representantii sei de buna sema le voru sei folosi spre ai esamina si cunosce pre pretorii si subpretorii cercuali, de ce treaba si folosu suntu ei, aveavoru ei recerut’a capabilitate, cualificatiune si esperintia de a fi demni, pentru postulu ce lu ocupa, si a justifică increderea pusa in ei,—ori ba? Preminendu dar’ acestea, credemu a nu împlini numai o detormtia dictata de simtlu patrioticu si nationalu, cându in pragulu restaurării municipiului, tragemu seriós’a atentiune nu numai a representantiloru aspiratori la atari posturi, ca sa-si traga binebine sém’a si unii si altii, adeca cei dinteiu, pre cine voru alege, carui’a aspirante si voru da votulu in numele poporului ; iar’ cei din urma sa se cugete si elamineze insisi bine, la care postu aspiréza, si voru ei capabili de ai satisface cu onore, — fara a compromite reputatiunea inteligentiei, votulu representantiloru, si mai in urma fara a periclita interesele comune ale comitatului si ale poporului. *) Precumu pe romani in totu loculu ii numesce „oláhok“ asia si pe serbi ii numesce „rdczok Varietati. (1) (Necrologu). Jug’a Puscariu, proprietariu in Venetia inferiora după unu morbu de 7 septamani trecu in