Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-09-18 / nr. 109

Nr. 109. Sibiiu, Marți 18 Septemvre­v. 1879. Anul XXVII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchic pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni fi fl., 3 luni 3 fl. Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, și la espedițiunea de inserțiuni Adolf Steiner in Hamburg (Germania). Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. În fața congresului național-bi­­sericesc sârbesc. Sibiiu, 15/27 Sept. 1879. Cinci ani trecură deja de când fostul archiepiscop și metropolit al nostru, părintele Procopiu Ivacico­­viciu trecu în calitate de patriarh­ la ierarh­ia sârbească și de când coreli­gionarilor noștri Șerbi nu li se mai dere ocasiune de-a se întruni în con­gres național-bisericesc, precum îi în­­dreptățeșce legea. Era vorba încă în anul 1876, și mai apoi în cei următori, de convo­carea acelui congres, ceea ce însă — nu se im din ce cause, din vina celor de sus sau celor de jos — nu se rea­lisa; dar acum, astăzi vuse se scie cu toată positivitatea, căci înseși orga­nele oficiale, atât cele din Viena, cât și cele din Budapesta au anunțat-o; el este convocat și se va întruni în Carloviț, mâne duminecă în 16­28 Sept. a. c. Noi Românii greco-orientali ne bucurăm, că coreligionarilor noștri sârbi li se dă ocasiune de­ a mai gusta ia­­răși din viața particulară constituțio­nală, ce le-a garantat legea, și de a-și regula afacerile bisericesci și școlare în suprema corporațiune ierarh­ică au­tonomă a lor; cu atât mai vârtos ne bucurăm și noi de întrunirea acestei corporațiuni, pentru că avem și noi u­­nele cestiuni controverse din actul de despărțire ierarh­ică, încă râmase pen­dente și adăptând cu durere finala lor complanare între representanții con­gresului lor și representanții resp. de­­legațiunea noastră congresuală, între acele cestiuni, sunt de­ose­bită însemnătate dorințele și cererile de despărțire ale credincioșilor noștri români de prin acele comune meste­cate, cari și astăzi tot mai stau sub jurisdicțiunea ierarh­ică sârbească, a­­decă unde sau încercările de pănă a­­cuma de despărțire prin învoială re­ciprocă amică n’au succes, din causa pretensiunilor prea mari de una sau altă parte, sau unde înseși cererile de despărțire s’au insinuat prea târziu, ca să fie putut fi luate în considera­­țiune de cătră comisiunile ad hoc. Pen­tru care cereri deci, după regulele politice în privința lor, ar fi a se urma calea procesului civil înaintea forului delegat competent, un lucru de tot alonorm în biserica noastră, carele așa­dară ar merita ca — de s’ar pute, să fie evitat, încercându-se o nouă com­planare amică, ceea ce fereșce, numai prin estraordinara bunăvoință a am­bilor factori, și pe temeiul de noua sacrificii din ambele părți ar ave re­­sultatul dorit. De aceasta și categorie este și ces­­tiunea monastirilor. Românii ce e drept au mers cu pretensiunea lor în această privință pănă la estremul minim, dec­larând încă dela 1865, că se mul­­țămesc a primi în cale amică — mă­car numai două monastiri dela frații Sârbi sau proprie numai încă una, cătră cea una, a Bodrog-Hodoșului, ce în faptă o posede eparh­ia Aradu­lui, precât corifeii și mai vârtos epis­copatul Sârbilor nu se învoiesc nici la una, reclamând chiar și Bodrog- Hodoșul! Frații Sârbi, cam 200 de mii de su­flete la zi în Banat, au numai în Banat cinci monastiri și cu o filială, iar în Sirmia, Baciu și Croația mai au încă vr’o 18; între cele din Banat, Bezdi­­nul singur, prețuit materialmente după averea și venitul seu, ajunge îndoit mai mult, decât ambele pe cari le re­clamă Românii, cătră aceasta este a se lua în considerațiune, că vre-un drept sau un eschisir nu pot dovedi positiv nici în privința uneia; mai mult, că ei s’au convins prea amar, cum că monastirile lor astăzi nu mai sunt refugiul, scutul și aperământul moralităței și naționalităței: cu toate aceste frații noștri se agită și irită în contra justei noastre pretensiuni printr’o ficțiune și frasă poetică, a­­ceea, că­­ sunt „m­on­u­mente stră­bune“, și prin urmare că „nu se pot înstrăina de bună voie!“ Vai de popoarele, cari cred a’și pute asigura viața și stăpânirea prin ținerea morții la prejudețe! Secuiul nostru este i­imic de moarte preju­­dețelor, și frații Sârbi cu timpul, re­­cugetând mai liber, mai cu sânge rece, se vor convinge, — dare-ar­e­reu să nu fie prea târziu pentru binele lor și al nostru, că — nici nu se lucră de „monumente străbune,d eschisiv sârbesci, nici de — „înstrăinarea acelora,“ ci de un postulat de e­­chitate și dreptate între frați, pentru binele comun. Chiar monumen­tele străbune nu se înstrăină, trecând ele dela frați la frați. Românii în sim­țul de frățietate, nu s’au putut decide, a implora întrevenirea, justiția, forța străină în contra fraților. Aci­stă causa, și sinoadele noastre din Arad și Ca­ransebeș bine au făcut, avisând pre delegațiunea noastră, a mai apela o­­dată la simțul de dreptate și echitate a surorei națiuni și biserici din Car­­loviț. (Va urma.) tru Bismarck a fost un cm de tot du­reros, că unul dintre acești factori, a lipsit din Viena tocmai în timpul vi­­zitei sale. Situațiunea politicei euro­pene nu este mai clarificată nici după vizita principelui Bismarck. Fiind Bismarck in Viena a cer­cetat și pe bolnavul ambasador fran­­cez din Viena Teis­serene de Bort. Bismarck ’l-a asigurat pe acesta și printr’ensul Francia, că în Viena nu s’a plănuit nimica contra Franciei. „Journal des Debate“, folosind inciden­tul acesta, dă o lecțiune și presei un­­guresci, care din parte­a și încă dă Francesilor asemenea asigurări. Foaia franceză­­ zice, că foile unguresc) ar face mai bine să se gândească, că pare politica panslavistă, care a triumfat in Austro-Ungaria prin călătoria lui Bism­arek, nu este cumva periculoasă pentru Ungaria. Dacă ar fi Francesii Maghiari le-ar insufla și lor întreve­derea dela Viena mari îngrijiri. Dar fiindcă nu sunt, ei pot privi cu sânge rece la desvoltarea evenemintelor. Secțiunile camerei din Bucuresci au discutat deja proiectul guvernului de împământenirea Evreilor. Șapte sec­țiuni se­­ zice că s’au pronunțat in fa­vorul proiectului și una contra. Și cele șapte ,și-au reservat unele modificațiuni în listele propuse de guvern. După listele aceste ar fi a se da acum îm­pământenirea la 1074 indivizi, împăr­țiți în cinci categorii. I. Revista politică. Sibiiu, în 17 Septemvre, înainte de toate trebuie să dăm în vre­o câte­va cuvinte explicațiune telegramei dela Viena relativ la un ar­­ticul al foiei „N. A. Zig.“ Articulul a­­cesta­­ zice, că Bismarck s’a dus la Viena ca să se convingă, ce aplecări amicabile cătră Germania și de ce statornicie sunt aceste în cercurile cele mai înalte din Viena. împărtăși­rile împrumutate din amândouă păr­țile garantează cea mai deplină mul­­țămire și constatează, că amândouă îm­părățiile sunt de acord întru a păstra o politică pacinică și tot­odată de-a ’și apăra împrumutat interesele lor economice. Fată dar articolul despre care s’a­­ zis că a aflat cel mai sim­patic resunet în Austro-Ungaria. Dar cu toate asigurările unei foi cum este „W. Abendpost“ despre simpatia ge­nerală, „P. L1.“ nu ’și cruță osteneala într’un articol de fond, în unul de duminecă, a atinge unele coarde care desmințesc resunetul simpatic în o bună parte. „P. L1.“ scie să spună, că sânt factori în Austro-Ungaria, cari o ar vede pe aceasta mai bucuros într’o alianță cu Rusia și Francia, și că pen­ Desbaterile în camera română, asupra revizuirei art. VII în cestiunea Evreilor, întrerupem de astădată șirul dis­cursurilor din camera României în ces­tiunea Evreilor și dăm cetitorilor dis­cursul d-lui Maiorescu din ședința dela 10 Septemvre, care este memorabil din diverse puncte de vedere. Maiorescu: Domnilor deputați­ îmi pare rău, cu propunerea de amânare, ce avusesem onoarea să o fac înaintea d-voastre în șe­dința de Mercuri, n’a fost primită, ci a de­generat, în contra intențiunilor mele, într’o cestiune de încredere sau neîncredere în gu­vern. In asemenea situațiune, majoritatea gu­vernamentală a respins amânarea, regret însă pentru interesul causei, c’a respins-o. Vedeți pentru ce a rămas dar în discuțiune proiectul majorităței delegaților, și dacă va ajunge la vot și va cade în urma votului, nu mai este cu putință ca să fie readus sub aceeași formă în discuțiunea d­v. Dacă însă va cade și proiectul guver­nului, atunci cum stăm? Dacă ar fi că­zut proiectul guvernului și celalalt venia simul­tan în aceeași­­ zi la vot, atunci puteam cel puțin pe unul să-l scăpăm după votul celui­lalt. Dar când ne este cu neputință a mai reveni la părerea majorităței, ne putem afla în o situație în adevăr complicată. Dar vina nu este a noastră, ea vine dintr’o proce­dură parlamentară a majorităței guverna­mentale, și nu din intențiunea camerei în­tregi. De aceea regret încă odată cu s’a în­tâmplat așa. Dar fiind câ fără vina noastră s’a întâmplat așa, nu vă mirați, câ chiar in lipsă de contrazicători și cu tactica majori­­tatei de-a păstra tăcerea, îmi iau libertatea de-a vorbi înaintea d-voastre și de-a vă a­­răta pentru ce primim, pentru ce menținem și vom mențina proiectul majorităței comi­tetului de delegați. Cred că veți înțelege totde­ odatâ, și mai ales, ca deputatul cole­giului I al acelui oraș, care a fost vechia ca­pitală a Moldovei, a acelei părți a Româ­niei ce este mai cu samă interesată la ces­tiunea de astăz­i, să fie îndeosebi dator a’și spune cuvântul în numele alegătorilor mei și a orașului ce representă, încep prin o declarare. După ce m’am­ înțeles cu colegii mei din partidul conser­vator, cu ei împreună și pentru dânșii am onoarea a vă spune aci. Primim propune­rea formulată de majoritatea comitetului de­legaților, ca singura propunere, care este astăz­i cu putință,­­aplausei ca singura pro­punere, care corespunde necesităților țărei, ca singura propunere, despre care sperăm, că va găsi, prin argumentele ce i se vor da, înțelegere și sprijin chiar în Europa occi­dentală. D­oar deputați, ați văzut în ședința din urmă, că s’au petrecut atâtea scene de un caracter foarte personal, și poate mulți din noi vor fi rămas cu impresiunea, că era mai bine ca unele sau altele din cuvintele­­ l­se să nu fi fost întrebuințate; însă emoțiunea aceasta, dacă voiți, personală, care câștigase pe atâția dintre noi, era foarte naturală în cașul de față. Căci cestiunea ministerială în acest moment este nu o cestiune personală, ci o cestiune importantă pentru chiar resol­­varea lucrului în sine, pentru chiar liniști­­rea spiritelor în țară. Nu întru cât este persoana d-voastre în joc, d-lor miniștri, ci întru cât guvernul, ori­care ar fi el, trebue în împregiurarea de față să presente țărei garanția de corectitudine și de tărie conse­­cventă, întru atât s’a preocupat țara și ne preocupăm noi de compunerea cabinetului d-voastre. Căci vedeți, d-lor deputați, în ori­ce mod se va resolva acum, ca revizuire con­stituțională vorbind, cestiunea aceasta, ea însăși nu este terminată, ci va trebui, in ori­ce cas, să urmeze o importantă lucrare ad­ministrativă și legislativă, ca să continue a­­ceastă organisare mai departe. Și întrebarea țărei este legitimă: în ale cui mâni este în­credințată operația administrativă a primi­­rei Israeliților în cetățenia română? Când s’a vă­zut formarea ministeriului dela 11 Iu­lie și programul, pe care ’l-au declarat d-lor atunci în adresa cătră M. 8. Domnitoriul franc și real, când s’a văd­ut scris în a­­cest program, că se depărtează ori ce idee de categorii, țara s’a finiseit și ați vă­zut, că a așteptat, dacă nu cu încredere, cel pu­țin cu răbdare, calea mai departe ce o veți urma în realizarea programului d-v. Când însă d. ministru de interne, care la 11 Iu­lie a scris franc și real, „depărtez ori­ce idee de categorii.., vine la 7 Septemvre în cameră și ne spune: „Am fost dela 1864 totdeauna pentru categorii, sunt și astăzi pentru categorii“ (aplause), atunci d-lor, cum sâ nu se tulbure țara!? atunci involuntar se întreabă oamenii ce se ascunde aci? Căci lămurit nu este lucru, când o declarațiune solemnă vine și isbesce în cap ceealaltă declarațiune tot așa de so­lemnă, și aceasta în interval de câteva săp­tămâni. D-lor, fiindcă s’a aruncat din partea d-lui ministru al cultelor și instrucțiunei pu­blice cuvântul de patriotism, că ar fi a­­deca nepatriotic de-a releva asemenea con­traziceri că întreb: să fie oare nepatriotic de-a le releva și să fie patriotic de-a le co­mite? Noi voim o declarațiune trancă și lă­murită. Ce voiți d­v.? Și vă rugăm, în ori­ce

Next