Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-10-27 / nr. 126

502 TELEGRAFUL ROMAN, cateheticei, omileticei, liturgicei și esercitelor împreunate cu aceste, pentru cari s’a hotărît ca limbă de propunere limba română și ruteană. Pentru a ușura transacțiunea s’a statorit în mod excepțional ca istoria bisericei, dreptul canonic și disciplinele ausiliare teologice să se propună deocamdată în limba germană. Cu toate aceste cele mai multe discipline teologice ausiliare se propun, în contra legei, numai în limba română. Mai mult, Calinescu, care este ales decan pe anul scolastic 1879/80,și-a permis a șterge din indicele unui ascultător de teologie (rutean) studiul anunțat de profesorul Kaluzniacki pe semestrul de iarnă: „Despre literatura Slavilor apuseni în secolul 15 și 16“, cu observarea: „De acesta nu ai d-ta lipsă, alegeți altceva“ și a demandat să-și cumpere alt indice. Pe timpul de înscriere a mai espectat Calinescu pe doi ascultători cari i s’au presentat cu naționala lor în limba maternă, în două rânduri sub diferite proteste, odată, pentru că nu ’și-au făcut naționala bine, de altă dată, pentru că trebuiau să-’și ia alt colegiu, pănă ce i s’a împlinit dorința de a se pune limba maternă română în națională. Întâia au scris amândoi limba maternă ruteană, a doua oară a scris unul: română, celalalt însă, germană și a treia oară a scris și al doilea ascultător: română. Abia acum, după ce a mai câștigat doi ascultători cu limba română ,i-a trimis dela sine mulțămit. Și asemenea lucruri, lamenti corespondentul, român la facultatea teologică sub rosa. Atari lucruri nu’și permite un profesor dela facultățile laice. Mai este un profesor, născut într’un sat rutean din Bucovina, care procede acum cu cea mai mare asprime contra rutenilor. La examenul exegetic istoric din vara anului trecut acest profesor puse unui candidat întrebarea de trei ori dupăolaltă în limba română, cu toate că candidatul s’a rugat și colegiul profesoral i-a încuviințat să răspundă exclusiv în limba germană, pentru că Rutenii toți nu sciu limba română și se folosesc și la colocții de limba germană. Numai după a treia oară s’a esculat că ’și-a uitat că candidatul are să respundă în limba germană, însă într’un ton de foarte mare nedumerire. De altfel nu e mirare că acest domn, care a învățat întreg gimnasiul rutenesc, a maturisat în limba ruteană și numai în teologie a învățat limba română a devenit un naționalist român atât de mare și un contrar zelos al conaționalilor săi de odinioară, pentru că el aspiră la posturi înalte, poate și la postul de metropolit cu ajutoriul conaționaliștilor de acum. El s’a devotat deja statului călugăresc. Acest om pretins neparțial este profesorul de universitate Basiliu Repta din Banda rusască din Bucovina. Se vorbesce că și în anul acesta, ca totdeauna, va propune ermeneutica în limba română, în fine se plânge corespondentul rutean că planul de învățământ și regulamentul pentru esamene la facultatea teologică, cari s’au statorit prin ordinațiune ministerială în mod provisor numai pe 3 ani, încă tot există și acum, cu toate că dela întemeerea universităței au trecut 4 ani. Se vorbesce că colegiul profesoral de la facultatea teologică a dat la ministeriul de culte un protest contra ordinațiunei de mai sus și a cerut ca limba română să fie limba ordinară de propunere fără privire la Ruteni. Dacă se va adeveri aceasta faimă, națiunea ruteană din Bucovina încă se va adresa cătră ministeriu cu o rugare pentru instituirea de catedre paralele la facultatea teologică gr. or. rănimându-se a I pe egalitatea tuturor națiunilor de sub sceptrul austriac. Discursul rostit de d. Vasile Alecsandri în ședința senatului român din 10 Octomvrie. (Urmare) în prezența unui asemenea fapt de energică părtinire, cum dar noi Românii să nu ne îngrijim, și să nu ne întrebăm ce vrea alianța israelită la noi ? Ea vrea și vrea să ridice seminția iudaică de la cădere; vrea să dea o proprietate mare celor mai săraci și neluminați din neamul ei, vrea, pentru scopuri ulterioare, să ridice Evreii pe aceiași treaptă cu Românii în România, și au reușit a interesa pe Europa civilisată la realizarea acestui vis frumos, acestui plan dibaciu, acestei ambiții demne de oameni superiori care compun alianța israelită. Acum să examinăm pe ce se întemeiază alianța israelită ca să reclame pentru numeroșii sei coreligionari drepturi de cetățian în România. Care sunt serviciile făcute țârii de către comunitatea iudaică? Adus’au ea vreodată ajutorul ei bănuesc la nevoile Românilor fără a căta în acel ajutor un profit ușurar? Unitu-s’au cu sufletul la durerile țârii? împărtășit’au bucuria ei în zilele de triumf? Nu!... Regret de a constata că Evreii din Moldova, afară de foarte puține escepții, s’au arătat vecinie nepăsători de soarta României, ba pot zice chiar ostili propășirei noastre naționale. Unirea principatelor a fost pentru ei un doliu ... Independența română o emigrare, și lupta Românilor pentru acea independență un motiv de a scumpi banii, de a crește camăta și de a specula asupra miseriei obștești! Dela 1842, când au început năvălirile, ’și-au crescut camăta și au proprietăți mari. Fondat-au la noi Evreii institute de folos public? Nu! Gânditu-s’au măcar așa numiții prinți ai finanței din străinătate ca să întrebuințeze influența lor pe lângă puternicii diplomați ai flilei, în favoarea acestei țări române, pe care au privit-o ca o viitoare proprietate a neamului evreesc? Nici una din aceste! Singurul Israelit care a încercat la noi o întreprindere flsă de folos public, este vestitul Dr. Strasberg, și astăzi cunoaștem cât folos personal a tras el din construirea drumului său de fer unic în felul seu pe fața pământului, și tot odată câtă pagubă a suferit, și sufere încă țara; ea plăteșce scump încrederea ce a avut într’unul din cei mai celebri personagi din aristocrația israelită, încă o dată dar să ne întrebăm prin ce manopere alianța a reușit a interesa Europa la soarta unui neam cu totul străin de neamul nostru, și care nu se poate recomanda simpatiei europene prin nici un act meritoriu săvârșit la noi ? Toate acele manopere se reduc la una și singură, însă cea mai eficace, la influența calomniei. „Calomnies, îl en reste toujours quelque chose“ — $ice Beaumarchais pi'in gura lui Figaro. Tactica întrebuințată a fost de a arăta Europei pe nenorociții Evrei ca pe niște interesante victime ale inchiziției române pentru religie, iar pe poporul român a-l zugrăvi cu culorile cele mai înfiorătoare de netoleranță, de fanatism, de barbarie, astfel ca să deștepte mila Europei pentru Evrei și indignarea ei contra Românilor. Și în adevăr, d-lor senatori, au observat cum de vre-o câțiva ani foile din străinătate devotate Evreilor, au devenit instrumente oarbe a campaniei clevetitoare întreprinsă în contra Românilor. Orice calificare injurioasă scoasă din vocabularul trivialității, ne a fost aruncată cu sumeție de unele jurnale din Viena, din Pesta și chiar din Paris. Am fost tractați de sălbateci, de barbari chiar și de sași în ajunul luptei noastre pentru independență. Cel mai neînsemnat incident atingâtor de un Evreu, a fost esploatat în defavoarea noastră și presentat în străinătate cu proporții mari, pentru ca să dispună opinia publică în contrăne și nota bene: aici se vedește perfidia. Toate faptele Românilor netălmăcite,, exagerate au fost atribuite unui spirit de netoleranță religioasă ce n’a existat niciodată la noi. De exemplu, cârcîmar jidov, dovedit de înșelător de falsificator, era depărtat de pe moșia unde’și esercita traficul. Foile străine strigau: persecuție religioasă. Orice măsură administrativă luată de guvern pentru ordinea și moralitatea publică: Persecuția religioasă. Orice lege apărătoare intereselor particularilor, votată de Corpurile Legislative: Persecuția religioasă Tot funcționarul, primar comisar de poliție, subprefect, procuror, judecător, agenți ai persecuției religioase. Chiar miniștri au fost declasați de șefii acelei armate birocratice, organisată special nu atât pentru guvernarea țarei cât pentru menirea de persecuție religioasă. Dar mai mult... Un Evreu fanatic se introduce într’o biserică creștină, fură sculele sfinte și le aruncă într’un loc spurcat. Pretutindenea, abea chiar în țările cele mai civilisate, acel profanator ar fi fost rupt în bucăți de poporul îndiginat. La noi, furul sacrilegiu scapă teafăr, și pentru că este dat sub judecată , persecuție religioasă. Mai de măști în mijlocul lașului, o situa namendă mare, cu ocazia immormântărei unui rabin. Evreii au dat probe de cel mai sălbatec fanatism, insultând creștinii ce întâlneau, și maltratând femeile lor și încă poporul român au stat finisețt... nici un Evreu n’au fost atins... Cine însă se plânge de persecuție? Tot Evreul. S’a făcut legi restrictive spre a feri pe locuitorul sătean de esploatarea Evreilor debitători de băuturi spiritoase, și cu această ocazie, s’a dăpărtat de prin unele sate câțiva cărciumari ce făceau traficul cel mai nelegal, și erau chiar gasde de tâlhari. Țipete răcnete, protestări în foile evreesci, persecuție religioasă, căci religia a ajuns a fi tărîtă și prin cârciumi ca un bun instrument de clevetire. ... Și însă cu toată asprimea legilor restrictive, priviți toate debitele de băuturi spiritoase și de tutun sunt în mâna Evreilor... Probă de persecuție religioasă. Țara e plină de sinagoge unde Evreii se bucură de libertatea cultului lor... Probă de persecuție religioasă. Evreii se bucură de libera circulare, de libera așezare în lungul și în latul țărei. Ei fac comerciu fără împedecare, chiar comerciumi ilicite, au întruniri publice fără control, fundează gazete în care așează de libertatea presei pănă în licență, măniând cu impunitate arma batjocurei în contra Românilor și a parlamentelor noastre. Probă de persecuție religioasă. Ce se mai spun ? ... ’Mi-ar trebui Șile întregi ca să însemn aici închipuitele probe de persecuție religioasă, prin care alianța israelită au căutat a depinge neamul Român, ca un neam netolerant, barbar, bun de șters de pe fața pământului. Iată însă un document de o mare însemnătate care se găsește în dosarele congresului de la Berlin, un pasagiu din rechisitorul presentat acelui congres de alianța israelită, rechisitor care negreșit a servit de lasă prescripțiilor ce ne privesc în tratatul încheiat în capitala Prusiei. Veți vede pănă unde a mers lipsa de lealitate, îndrăsneala calomniei și ura israelită în contra noastră. Ascultați: „în România situația „Israeliților, foarte numeroși, este „încă grozavă! De doi ani ei sunt „jertfa celei mai crude persecuții.. „Mai în fiecare an Europa este ui„mită la povestirea răscoalelor, uciderilor, prăzilor și isgonirilor,... en „masse, de care Evreii sunt victime.“ Auziți, d-lor senatori ? Rescoale ucideri, prăjii...Ar crede cineva că aude vorbind de Maroco, sau de Spania pe timpul lui Torquemada... Alianța a găsit de bonne guerre a pune pe sama României de astăzi cruzimile suferite aiurea de Evrei în secolii trecuți prin țările cele mai civilizate. Dar să cetim mai departe: „La „aceste violențe s’a adăogat... en „masse persecuția legală cu un șir de „legi ce esclud pe Jidani dela toate „întrebuințările, dela toate carierele „liberale, dela toate funcțiunile publice, și dela numeroasele ramuri „comerciale, împiedecând pănă și e sercițiul cultului religios, „și căutând prin toate mijloacele putincioase a’i reduce la miserie și a’i degrada.“ Ați auzit? Noi impedecăm esercițiul cultului religios, și cu toate aceste țara îi plină de sinagoage. Noi îi reducem la miserie, și cu toate aceste comercial întregii industria, și avutul monetar sunt în mâna lor. Noi îi degradăm când se degradă ei însuși prin fanatismul lor, și prin degradatoarele lor năravuri. Cum găsiți veracitatea acuzărilor și ce nume se cuvine procedeului israelit. Mai departe, în zădar puterile garante, rezemânduse pe art. 46 din convenția de la Paris care acorda Israeliților drepturi civile cel puțin nu reclamat în contra acestei politici funeste și barbare ... România a rămas fără milă pentru Israeliți... etc. etc.“ Aușliți cum Evreii ne înjură, cum ne califică de barbari chiar într’un act oficial menit a fi supus sub ochii Congresului. Iată prevederile acelei Convențiuni din 19 August 1858, prevederi pe cari noi ne am fi abținut de a le esecuta: „Art. 46. Moldovenii și Valahii „de toate riturile creștine se vor bucura deopotrivă de drepturi politice. „Aceste drepturi se vor puteaacorda și altor culte prin disposiții „legislative etc. etc.“ Se vor pute acorda nu vrea să zică că se vor acorda. Nu are un înțeles obligatoriu pentru Români. Cu toate aceste asemenea disposiții legislative s’au înscris în codul civil din 1864. Vezi art. 9. și 16. Care Evreu însă a voit să profite de ele? Nici unul!... Pentru ce? Pentru că Evreii afară de un prea mic numer nu țin la drepturi politice, ei țin numai drepturi civile, adecă la dreptul de a cumpera pământuri, rămânând tot sub protecțiunea străină. Ei țin la ștergerea art. 7 din Constituțiune pentru ca odată puși pe aceași linie cu ceilalți străini din țară, să profite de dreptul de a deveni proprietari de imobile rurale, și să ajungă astfel la scopul lor de a deveni stăpânii acestei țări. Iată, d lar cum alianța a esploatat cu profit câmpul murdar al calomniei, și Europa, îndusă in eroare a crezut-o, da! a crezut-o Europa luminată !... Noi am desprețuit aceste eleve-