Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-07-31 / nr. 89
450 al congresului pe periodul dela 1 Octo Ire a. c. până la 30 Septemvre 1883. b) La cas când doi ar întruni o pluralitate egală de voturi, între dânșii va decide soartea esecutată numai decât în fața locului (§. 91 K). Resultatul scrutiniului se notează în protocolul scrutinărei, care se va subscrie de comisariul consist, și de toți bărbații de încredere, (§. 91 b) cari formează colegiul de scrutinare. I) In presența colegiului de scrutinare se va face credenționalul, care se va subscrie întocma ca și protocolul de scrutiniu. Protocolul colegiului cu toate aclusele sale ș i va substerne comisariul consistorial cel mult pănă în 13 Septemvre a. c. consistoriului archidiecesan. Credenționalul se va inmanua numaidecât, dacă alesul va fi de față sau dacă nu, i se va trimite în timpul cel mai scurt pe calea cea mai sigură, sub responsabilitatea comisariului. La cas, când vreun comisariu consistorial, preoțesc sau mirean, s’ar afla împedecat în orice mod de la împlinirea misiunei sale, acela va face grabnică aretare la consistoriul archidiecesan; ear de cumva consistoriul ar fi putut face vreo disposițiune pentru alt comisariu pănă la bina alegere, respective a scrutiniului, sau când împedecarea comisariului s’ar ivi numai în momentul suprem, chiar la alegere ori sub scrutinarea actului: în aceste cazuri membrii colegiului electoral preoțesc, respective ai scrutiniului, sunt autorizați a’și alege un suplinte al comisariului consistorial, care le va îndeplini agendele acestuia. D. Apendice. Deoarece cestiunea diurnelor deputaților la sinoadele și congresele noastre nu s’au putut regula încă în mod definitiv prin sinodul archidiecesan, și fiindcă din colectele incurse în urma cercularielor de aici ddto 18 Noemvre 1878 Nr. 1062 Plen. și din 19 Noemvre 1879 Nr. 1858 Epitr. nu s’a putut acoperi nici pe departe datoria făcută din fondurile archidiecesane dela sinoadele și congresele anilor trecuți, consistoriului nu’i remâne alta, decât a se folosi de usul de pănă acum, și a apela și de astădată la bunul simț al creștinilor noștrii, poftindu’i ca după putință se contribue atât dela sine cât și din lăzile bisericilor spre scopul acoperirei speselor deputaților din arhidiecesă la congresul național bisericesc din acest an. Aceste colecte sunt a se așterne prin oficiele protopresbiterale la epitropia archidiecesană cel mult pănă la finea lui Septemvre a. c. Cu această ocasiune oficiele protopresbiterale sunt însărcinate a trimite cu toată possibila grăbire acest cerculariu la fiescecare oficiu parochial din tractul seu pentru publicarea și efectuirea celor prescrise, spre care scop se trimite de aicea un numer corespunzătoriu de copie; care pl. t. comisari consistoriali sunt poftiți a primi și împlini missiunea cu represiune și la instrucțiunile speciale ce vor primi de aici, având a se pune la timpul seu în raport cu consistoriul archidiecesan. Aducând aceste la cunoștința iubitului cler și popor din archidiecesa noastră, îmi esprim dorința, ca clerul și poporul să caute a fi representat în congresul nostru național bisericesc prin bărbați maturi, luminați și devotați binelui public, cari se contribue din toate puterile la binele și progresul bisericei noastre. Sibiiu din ședința plenară a consistoriului archidiecesan ținută în 14 Iulie 1880. Miron Romanul m. p., archiepiscop. TELEGRAFUL ROMAN. Revista politică, Sibiiu, în 30 iulie. Desvoltarea suprinzătoare a Kossuthismului în Ungaria atrage tot mai mult atențiunea și a presei străine, cu deosebire a celei din Viena. Mare trebue să fie deja răul, dacă o foaie cum e d. e. „Neue freie Presse“ scrie următoarele : „Trebue se trăesci,lice corespondentul pestan al organului vienez, „în țeară însăși, trebue să fi martor a celor ce se petrec și să nu-ți fie greu de tortura nespusă, a ceti în toate filele fiarele maghiare. Atunci abia vei primi o idee despre aceea, cum aici indița mare și înaintea lumei se trage în tină aproape tot, ce constitue existența monarhiei austro-ungare și a dinastiei... Este astăzi un lucru notorie, că răspândirea repede a tendențelor extreme de stat în Ungaria este una dintre primejdiile cele mai mari ale politicei noastre interne.“ Bacă cine primejduesce monarcia noastră! Dar’ presa jidano-maghiaronă din Budapesta în loc de a recunoasce păcatele conducătorilor maghiari, se acuță de staturile vecine, bunăoară de România, și într’un limbagiu propriu numai jidoveților cu o ridiculă îngâmfare își permite a dăscăli pe un popor, ce -și dă toată silința a fi cu monarhia Habsburgică în cele mai prietinesci raporturi. „Neues Wiener Tagblatt“ primește din „cercuri diplomatice“ următoarele: „Al doilea fiiu al cancelariului german, contele Wilhelm Bismarck, călătoreste de present prin Ungaria și va extinde călătoria sa și asupra Orientului. Este voința principelui Bismarck, ca fiii săi și funcționarii săi să călătorească prin diferitele state, pentru a cunoasce țări și oameni. Contele Bismarck va da atențiune deosebită stărilor ungare și va intui cu deosebire a se înforma despre raporturile naționalităței germane de sub coroana Sf lui Ștefan. Spre scopul acesta contele Bismarck va petrece un timp oarecare în Transilvania. Este faptă, așa se zice, că în Berlin se dă de un timp încoace o atenție potențată raporturilor Germanilor din Ungaria și Transilvania.“ Comentariu la această împărtășire a foaiei vitneze își poate face ori și cine. „Grenzboten“, o revistă ce apare în Lipsea și în anii din urmă a fost adeseori inspirată de a dreptul din cabinetul cancelariului Bismarck, aduse în zilele aceste o denundație în terminii cei mai aspru îndreptată asupra României. Aceasta, așa se susținea, ar intriga în comisiunea dunăreană cu Rusia și Anglia în contra monarhiei noastre, pe care statele amintite ar voi să o paraliseze cu totul în influența ei asupra Dunărei de jos. Foile jidane maghiaroane abia apucară să se arunce asupra statului învecinat, și cu maniera e i cunoscută „Pester Lloyd“ detractează pe România, ca și când grația lui Itzig Yeigelsberg ar dispune de soartea statului românesc. Acuma însă vine din Bucuresci din 10 August n. o formală de smințire inspirată de acel cuprins, că faima despre participarea României la intrige anglo-rusesci s’a născut pe timpul tocmai înaintea întregirei cabinetului românesc, când era vorba despre sporrirea înrîurinței rusesci în cercurile guvernamentale românesci. Totdeodată se accentuează, că nu există vreun conflict de interese în cestiunea orientală între Austria, Germania și România. Mai bună dovadă despre cordialitatea raporturilor dintre România și Austro-Ungaria nu se poate decât visita Domnitoriului român Carol în Ischl. înaintea acestei fapte, vor trebui să amuțească toate clevetirile Din Constantinopole se telegrafează din 10 August. Poarta e hotărîtă, a ceda Dulcigno Muntenegrenilor. „Polit. Coresp.“ comunică tot din Contantinopol. Poarta a hotărît a trimite trupe la Dubigno, pentru a ușura soluțiunea cestiunei muntenegrene“. Vom vede, dacă voința aparentă a Turciei e serioasă și cum se va realisa. Românii și Grecii. „Alegătoriul“ transcrie din ziarul „Frățilia întru Dreptate“ din idiomul traco-român într’al nostru, următoarele: Tendințele și conduita Grecilor față cu Românii și cu Albanezii din Macedonia și din Epir-Tesalia, pe cari lucrează fără preget, ca să-i grecizeze prin toate mijloacele de cari dispun și mai ales prin școalele și prin bisericile, în cari învățarea și întrebuințarea limbei grecesci este impusă ca un fel de monopol pentru instrucțiunea publică, silesc pe aceste două popoare de rasă latină, să se intereseze și să se îngrijiască mai mult decât oricine de dezlegarea cestiunii greco-turce, și să privegheze, ca nu cumva să se dea o lovitură, de moarte ecsistentei limbei și naționalității lor, cu ecscutarea hotărîrii ce a dat conferința din Berlin. Prin nota colectivă a marilor puteri se recomandă sau mai bine se impune ambelor părți în litigiu, lucruri ce calcă nu numai drepturile și interesele legitime de rasă ale Albanezilor și Românilor ci încă și ecsistența lor națională într’un mod evident și inevitabil. Grecii atentează la naționalitatea Românilor și Albanezilor, și se silesc a ’i greci ca oprindu-i de a se servi de limba lor, chiar când ei sânt locuitori și cetățeni ai statului otoman și supuși ai M. S. Sultanului încă și așa —jdem — abuzând denesce prerogative, ce Sultanii au acordat patriarhiei și clerului ortodocs, transformat în greco-fanariot în privința cultului supușilor creștini, ei persecută și pedepsesc pe învățătorii și pe preoții, cari îndrăsnesc să învețe copiii Românilor în limba lor maternă sau să facă serviciul divin în biserică și să se roage lui D (lău românesce, precum vorbesc. Publicul cunoaște deja persecuțiunile, sau mai bine resbelul nedrept, ce Grecii oficial au declarat în contra limbei românesci atât prin presa greacă din Constantinopole și din Atena, precum și prin politico-religiosul lor șef în Turcia, patriarhul din Fanar. Publicul a cetit desigur actele oficiale ale patriarhului și arhiereilor fanarioți, prin care se constată în mod evident și categoric, că limba română este proscrisă din partea lor în școalele și bisericile Românilor din Macedonia și din Epir-Tesalia. Pe lângă aceasta, fapte notorie au dovedit într’un mod necontestabil, că institutorii și preoții Români, cari au avut curagiul să introducă limba română în școala și în biserica lor, au fost și sunt încă unii victimă a esclusivismului și a arhitragiului sau a intrigilor patriarhiei și arhiereilor fanarului, cari calcă în picioare dorințele legitime ale Românilor, și resping în mod despotic justele lor cereri, manifestate pe cea mai legitimă, mai cuviincioasă și oficială care adecă prin petițiuni foarte logice și rugătoare. Dacă dar Grecii își permit a comite asemenea călcări de drepturi și nelegiuite atacuri în contra limbei și a naționalității Românilor, și acești din urmă îndură atari perfecțiuni și arbitrarități din partea Grecilor chiar în statul turcesc fiind, care care va fi moartea lor, ca un popor cu individualitatea sa și ecsistând de sine și, când pentru nefericirea lor, țerile locuite de dânșii, s’ar anecsa Greciei, și atunci ei vor fi condamnați, să trăiască, și să se coforme cu politica absorbitoare a Grecilor? In această privință raportăm și cităm cuvântul d-lui R. Rangabe, distins filolog și om de stat al Greciei, care a declarat și mărturisit cu solemnitate în plublic, prin organul său de publicitate „Spectatorul“, din luna lui Mai 1853, că o mare parte dintre Românii și Albanezii Macedoniei și Albaniei au fost grecisați, grație ecsclusivismului și înrîuririi, ce are asupra lor limba grecească în școalele și în bisericele acestora; și că dacă Macedonia și Albania cu naturalele lor dependențe, Epirul și Tessalia, s’ar anecsa Greciei limba și naționalitatea Românilor și Albanezilor, va dispăre numai decât, contopindu-se cu limba și cu naționalitatea grecească. In adevăr, iată ce s’a publicat atunci în această privință în „Spectatorul“ redigeat de d. R. Rangabe: „Este sigur mai ântâiu, că numai prin faptul ancesării cu Grecia, a țărilor albaneze împreună cu naturalele lor dependințe Tesalia și Macedonia, elementul creștin (desigur nu cel grecesc), să va găsi având față cu elementul musulman o superioritate, care va face să dispară orice antagonism între cele două religiuni. In momentul unirei (Albaniei, Macedoniei și a Tessaliei cu Grecia), vor fi 3,000,000 *) creștini față cu 900,000 de Musulmani, din cari trebue să se scadă îndată mai multe mii de cripto-creștini, picând însă , „triumf al elementului creștin“ se constată tot de o dată preponderența elementului grecesc (cum ? se constată aceasta ?). Iar în ceea ce priveșce Albania de mijloc, acolo populațiunea se compune de Albanezi și de Români“. Aici d. lt. Rangabe mai spune: „Coleti, vechiul șef al partidului francez din Grecia, generalul Iagi- Petro, bancherii Sina și Toșița, și mai multe alte personaje ale epocei actuale, mai mult sau mai puțin distinse, sânt Români. Dar cine s’a gândit vre o dată a-’i numi altfel decât Greci?“ „Actualmente — continuă autorul grec — Românii cari nu mai au nici limbă, nici sentiment național, cari să le fie ale lor propii, sânt cu totul greci sau (?!) și ei s’ar mira foarte dacă cineva le ar contesta calitatea lor de Greci“ (Timpul și faptele n’au confirmat aserțiunile de Rangabe). sg.a urma.) Un memoriu rus secret dela 1864. '‘Deutsche Rundschau“, în broșura sa pe August, publică testul unui Memoriu secret redactat în 1864 din ordinul principelui Gorciacoff, probabilmente pentru Țarul Alesandru II, asupra adevăratelor scopuri ale politicei ruseșci. Deși au trecut deja 16 ani de atunci, totuși memoriul are încă însemnătatea lui; îl reproducem dar ca un document. Memoriul indică în prima linie politica, ce Rusia trebue să urmeze cu fiecare stat în parte. In privința Germaniei, Memoriul desemnă sforțările germane de uniune ca un pericol pentru Rusia, căci atunci Germania ’și ar perde caracterul seu neofensiv. Când cestiunea slavă va fi pusă odată la ordinea lirei, atunci Germania, după cum declară autorul, va arunca mare greutate în balanță, și incă contra intereselor noastre. Eacă ce lice partea din Memoriu care precisează atitudinea cabinetului rus față cu Austria: „Intru cât va esiste Austria,noi trebue se dorim, ca vecini, ca ea să fie în liniște *) NB. din cele 3,000,000 de creștini ai Albaniei, Macedoniei și Tesaliei, câți s’ar alege Greci, dacă d. R. Rangabe ar fi făcut socoteală curată scăpând din cifra totală de 3,000,000, creștini pe Albanezi, pe Români și pe Bulgari? de ce a lăsat socoteala încurcată ?