Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-07-31 / nr. 89

450 al congresului pe periodul dela 1 Octo­ Ire a. c. până la 30 Septemvre 1883. b­) La cas când doi ar întruni o pluralitate egală de voturi, între dân­­șii va decide soartea esecutată numai decât în fața locului (§. 91 K­). Resultatul scrutiniului se notează în protocolul scrutinărei, care se va subscrie de comisariul consist, și de toți bărbații de încredere, (§. 91 b­) cari formează colegiul de scrutinare. I) In presența colegiului de scru­tinare se va face credenționalul, care se va subscrie întocma ca și proto­colul de scrutiniu. Protocolul colegiului cu toate a­­clusele sale ș i va substerne comisariul consistorial cel mult pănă în 13 Sep­­temvre a. c. consistoriului archidiece­­san. Credenționalul se va inmanua numai­decât, dacă alesul va fi de față sau dacă nu, i se va trimite în tim­pul cel mai scurt pe calea cea mai sigură, sub responsabilitatea com­isa­­riului. La cas, când vre­­­un comisariu consistorial, preoțesc sau mirean, s’ar afla împedecat în ori­ce mod de la îm­­­­plinirea misiunei sale, acela va face grabnică aretare la consistoriul archi­­diecesan; ear de cum­va consistoriul ar fi putut face vre­o disposițiune pen­tru alt comisariu pănă la­­ bina ale­gere­, respective a scrutiniului, sau când împedecarea comisariului s’ar ivi numai în momentul suprem, chiar­ la alegere ori sub scrutinarea actului: în aceste cazuri membrii colegiului e­­lectoral preoțesc, respective ai scruti­niului, sunt autorizați a’și alege un suplinte al comisariului consistorial, care le va îndeplini agendele acestuia. D. Apendice. Deoarece cestiunea diurnelor de­putaților la sinoadele și congresele noastre nu s’au putut regula încă în mod definitiv prin sinodul archidie­­cesan, și fiindcă din colectele incurse în urma cercularielor de aici ddto 18 Noemvre 1878 Nr. 1062 Plen. și din 19 Noemvre 1879 Nr. 1858 Epitr. nu s’a putut acoperi nici pe departe da­toria făcută din fondurile archidie­­cesane dela sinoadele și congresele a­­nilor trecuți, consistoriului nu’i remâne alta, decât a se folosi de usul de pănă acum, și a apela și de astădată la bu­nul simț al creștinilor noștrii, poftin­­du’i ca după putință se contribue a­­tât dela sine cât și din lăzile biseri­cilor spre scopul acoperirei speselor deputaților din arh­idiecesă la con­gresul național bisericesc din acest an. Aceste colecte sunt a se așterne prin oficiele protopresbiterale la epitropia archidiecesană cel mult pănă la finea lui Septemvre a. c. Cu această ocasiune oficiele pro­topresbiterale sunt însărcinate a tri­mite cu toată possibila grăbire acest cerculariu la fiesce­care oficiu parochial din tractul seu pentru pu­blicarea și efectuirea celor prescrise, spre care scop se trimite de aicea un numer corespun­zătoriu de copie; care pl. t. comisari consistoriali sunt pof­tiți a primi și împlini missiunea cu represiune și la instrucțiunile speciale ce vor primi de aici, având a se pune la timpul seu în raport cu consisto­riul archidiecesan. Aducând aceste la cunoștința iu­bitului cler și popor din archidiecesa noastră, îmi esprim dorința, ca clerul și poporul să caute a fi representat în congresul nostru național bisericesc prin bărbați maturi, luminați și de­votați binelui public, cari se contribue din toate puterile la binele și progresul bisericei noastre. Sibiiu din ședința plenar­ă a con­sistoriului archidiecesan ținută în 14 Iulie 1880. Mi­ron­ Romanul m. p., archiepiscop. TELEGRAFUL ROMAN. Revista politică, Sibiiu, în 30 iulie. Desvoltarea suprin­zătoare a K­o­s­­s­u­t­h­­i­s­m­u­l­u­i în Ungaria atrage tot mai mult atențiunea și a presei străine, cu deosebire a celei din Viena. Mare trebue să fie deja răul, dacă o foaie cum e d. e. „Neue freie Presse“ scrie următoarele : „Trebue se trăesci,­­lice corespon­dentul pestan al organului vienez, „în țeară însăși, trebue să fi martor a ce­lor ce se petrec și să nu-­ți fie greu de tortura nespusă, a ceti în toate filele fiarele maghiare. Atunci abia vei primi o idee despre aceea, cum aici in­dița mare și înaintea lumei s­e trage în tină aproape tot, ce constitue existența monar­­h­iei au­s­tr­o-u­n­g­a­r­e și a di­nastiei... Este astăzi un lucru no­torie, că răspândirea repede a tenden­­țelor extreme de stat în Ungaria este una dintre primejdiile cele mai mari ale politicei noastre interne.“ Bacă cine primejduesce monarc­ia noastră! Dar’ presa jidano-maghia­­ronă din Budapesta în loc de a re­­cunoasce păcatele conducătorilor ma­ghiari, se acuță de staturile vecine, bunăoară de România, și într’un lim­­bagiu propriu numai jidoveților cu o ridiculă îngâmfare își permite a dăs­căli pe un popor, ce -și dă toată si­lința a fi cu monarh­ia Habsburgică în cele mai prietinesci raporturi. „Neues Wiener Tagblatt“ pri­­mește din „cercuri diplomatice“ urmă­toarele: „Al doilea fiiu al cancelariului german, contele Wilhelm Bis­marck, călătoreste de present prin Ungaria și va extinde călă­toria sa și asupra Orientului. Este voința principelui Bismarck, ca fiii săi și funcționarii săi să călătorească prin diferitele state, pentru a cunoasce țări și oameni. Contele Bismarck va da a­­tențiune deosebită stărilor ungare și va intui cu deosebire a se înforma despre raporturile naționalităței ger­mane de sub coroana Sf lui Ștefan. Spre scopul acesta contele Bis­marck va p­e­t­r­e­c­e un t­i­m­p oa­r­e­care în Transilvania. Este faptă, așa se­­ zice, că în Berlin se dă de un timp încoace o atenție potențată ra­porturilor Germanilor din Un­garia și Transilvania.“ Comen­tariu la această împărtășire a foaiei vitneze își poate face ori și cine. „Grenzboten“, o revistă ce apare în Lipsea și în anii din urmă a fost a­­dese­ori inspirată de a dreptul din ca­binetul cancelariului Bismarck, aduse în zilele aceste o denund­ație în ter­­minii cei mai aspru­ îndreptată asupra României. Aceasta, așa se susținea, ar intriga în comisiunea dunăreană cu Rusia și Anglia în contra monar­­h­iei noastre, pe care statele amin­tite ar voi să o paraliseze cu totul în influența ei asupra Dunărei de jos. Foile jidane magh­iaroane abia apu­cară să se arunce asupra statului în­vecinat, și cu maniera e i cunoscută „Pester Lloyd“ d­­e­­tractează pe Ro­mân­ia, ca și când grația lui Itzig Yeigelsberg ar dispune de soartea statului românesc. Acuma însă vine din Bucuresci din 10 August n. o formală de smințire inspirată de acel cuprins, că faima despre participarea României la intrige anglo-rusesci s’a născut pe timpul tocmai înaintea întregirei cabinetului românesc, când era vorba despre spor­­rirea înrîurinței rusesci în cercurile guvernamentale românesci. Totdeodată se accentuează, că nu există vre­un conflict de interese în cestiunea orien­tală între Austria, Germania și Ro­mânia. Mai bună dovadă despre cordia­litatea raporturilor dintre România și Austro-Ungaria nu se poate decât vi­­sita Domnitoriului român Carol în Ischl. înaintea acestei fapte, vor trebui să amuțească toate clevetirile Din Constantinopole se tele­­grafează din 10 August. Poarta e hotărîtă, a ceda Dulcigno Mun­tenegrenilor. „Polit. Coresp.“ co­munică tot din Contantinopol. Poarta a hotărît a trimite trupe la Dub­ig­no, pentru a ușura soluțiunea cestiu­­nei muntenegrene“. Vom vede, dacă voința aparentă a Turciei e seri­oasă și cum se va realisa. Românii și Grecii. „Alegătoriul“ transcrie din­­ ziarul „Frățilia întru Dreptate“ din idiomul traco-român într’al nostru, următoarele: Tendințele și conduita Grecilor față cu Românii și cu Albanezii din Macedonia și din Epir-Tesalia, pe cari lucrează fără preget, ca să-­i grecizeze prin toate mijloacele de cari dispun și mai ales prin școalele și prin bise­ricile, în cari învățarea și întrebuin­țarea limbei grecesci este impusă ca un fel de monopol pentru instrucți­unea publică, silesc pe aceste două popoare de rasă latină, să se intere­seze și să se îngrijiască mai mult de­cât ori­cine de dezlegarea cestiunii greco-turce, și să privegheze, ca nu cum­va să se dea o lovitură, de moarte ecsistentei limbei și naționalității lor, cu ecscutarea hotărîrii ce a dat con­­ferința din Berlin. Prin nota colectivă a marilor puteri se recomandă s­au mai bine se impune ambelor părți în litigiu, lucruri ce calcă nu numai drep­turile și interesele legitime de rasă ale Albanezilor și Românilor ci încă și ecsistența lor națională într’un mod evident și inevitabil. Grecii atentează la naționalitatea Românilor și Albanezilor, și se silesc a ’i greci ca oprindu-i de a se servi de limba lor, chiar când ei sânt locuitori și cetățeni ai statului otoman și su­puși ai M. S. Sultanului încă și așa —­­jd­em — abuzând de­nesce prero­gative, ce Sultanii au acordat patri­­arh­iei și clerului ortodocs, transfor­mat în greco-fanariot în privința cul­tului supușilor creștini, ei persecută și pedepsesc pe învățătorii și pe pre­oții, cari îndrăsnesc să învețe copiii Românilor în limba lor maternă sau să facă serviciul divin în biserică și să se roage lui D (lău românesce, precum vorbesc. Publicul cunoaște deja persecuțiu­­nile, sau mai bine resbelul nedrept, ce Grecii oficial au declarat în contra limbei românesci atât prin presa greacă din Constantinopole și din Atena, pre­cum și prin politico-religiosul lor șef în Turcia, patriarh­ul din Fanar. Pu­blicul a cetit de­sigur actele oficiale ale patriarh­ului și arh­iereilor fanarioți,­­ prin care se constată în mod evident și categoric, că limba română este pros­crisă din partea lor în școalele și bi­sericile Românilor din Macedonia și din Epir-Tesalia. Pe lângă aceasta, fapte notorie au dovedit într’un mod necontestabil, că institutorii și preo­ții Români, cari au avut curagiul să introducă limba română în școala și în biserica lor, au fost și sunt încă unii victimă a esclusivismului și a arhitra­­giului sau a intrigilor patriarhiei și arhiereilor fanarului, cari calcă în pi­cioare dorințele legitime ale Românilor, și resping în mod despotic justele lor cereri, manifestate pe cea mai legitimă, mai cuviincioasă și oficială care­ adecă prin petițiuni foarte logice și rugătoare. Dacă dar Grecii își permit a co­mite asemenea călcări de drepturi și nelegiuite atacuri în contra limbei și a naționalității Românilor, și acești din urmă îndură atari perfecțiuni și arbi­­trarități din partea Grecilor chiar în statul turcesc fiind, care care va fi moartea lor, ca un popor cu individua­litate­a sa și ecsistând de sine și, când pentru nefericirea lor, țerile locuite de dânșii, s’ar anecsa Greciei, și atunci ei vor fi condamnați, să trăiască, și să se coforme cu politica absorbitoare a Grecilor? In această privință raportăm și cităm cuvântul d-lui R. Rangabe, dis­tins filolog și om de stat al Greciei, care a declarat și mărturisit cu solem­nitate în plublic, prin organul său de publicitate „Spectatorul“, din luna lui Mai 1853, că o mare parte dintre Românii și Albanezii Macedoniei și Albaniei au fost grecisați, grație ecs­­clusivismului și înrîuririi, ce are asupra lor limba grecească în școalele și în bisericele acestora; și că dacă Mace­donia și Albania cu naturalele lor dependențe, Epirul și Tessalia, s’ar a­­necsa Greciei limba și naționalitatea Românilor și Albanezilor, va dispăre numai de­cât, contopindu-se cu limba și cu naționalitatea grecească. In adevăr, iată ce s’a publicat a­­tunci în această privință în „Spectato­rul“ redigeat de d. R. Rangabe: „Este sigur mai ântâiu, că numai prin faptul ancesării cu Grecia, a țărilor albaneze împreună cu naturalele lor dependințe Tesalia și Macedonia, elementul creștin (de­sigur nu cel grecesc), să va găsi având față cu elementul mu­sulman o superioritate, care va face să dispară ori­ce antagonism între cele două religiuni. In momentul unirei (Albaniei, Macedoniei și a Tessaliei cu Grecia), vor fi 3,000,000 *) creștini față cu 900,000 de Musulmani, din cari trebue să se scadă îndată mai multe mii de cripto-creștini, picând însă , „triumf al elementului creștin“ se constată tot de o dată preponde­rența elementului grecesc (cum ? se constată aceasta ?). Iar în ceea ce pri­­veșce Albania de mijloc, acolo popu­­lațiunea se compune de Albanezi și de Români“. Aici d. lt. Rangabe mai spune: „Coleti, vechiul șef al partidu­lui francez din Grecia, generalul I­agi- Petro, bancherii Sina și Toșița, și mai multe alte personaje ale epocei actu­ale, mai mult sau mai puțin distinse, sânt Români. Dar cine s’a gândit vre­ o dată a-’i numi alt­fel de­cât Greci?“ „Actualmente — continuă autorul grec — Românii cari nu mai au nici limbă, nici sentiment național, cari să le fie ale lor propii, sânt cu totul gre­ci sau­ (?!) și ei s’ar mira foarte dacă cineva le ar contesta calitatea lor de Greci“ (Timpul și faptele n’au confir­mat aserțiunile de Rangabe). sg.a urma.) Un memoriu rus secret dela 1864. '‘Deutsche Rundschau“, în broșura sa pe August, publică testul unui Memoriu secret redactat în 1864 din ordinul principelui Gorciacoff, proba­­bilmente pentru Țarul Alesandru II, asupra adevăratelor scopuri ale poli­ticei ruseșci. De­și au trecut deja 16 ani de atunci, totuși memoriul are încă însemnătatea lui; îl reproducem dar ca un document. Memoriul indică în prima linie politica, ce Rusia trebue să urmeze cu fie­care stat în parte. In privința Germaniei, Memoriul desemnă sforță­rile germane de uniune ca un pericol pentru Rusia, căci atunci Germania ’și ar perde caracterul seu neofensiv. Când cestiunea slavă va fi pusă odată la ordinea­­ lirei, atunci Germania, după cum declară autorul, va arunca mare greutate în balanță, și incă con­tra intereselor noastre. Eacă ce­­ lice partea din Memoriu care precisează atitudinea cabinetului rus față cu Austria: „Intru cât va esiste Austria,noi trebue se dorim, ca vecini, ca ea să fie în liniște *) NB. din cele 3,000,000 de creștini ai Albaniei, Macedoniei și Tesaliei, câți s’ar alege Greci, dacă d. R. Rangabe ar fi făcut socoteală curată scăpând din cifra totală de 3,000,000, creștini pe Albanezi, pe Români și pe Bulgari? de ce a lăsat socoteala în­curcată ?

Next