Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-07-31 / nr. 88
350 TELEGRAFUL ROMAN. Cuventarea deputatului din senatul imperial Br. Walterskirchen, în introducerea vorbirei sale reflectă oratorul la referințele de până acuma din parlament, cari au provocat formarea unei noue partide. Astăzi nu mai avem de făcut cu o programă tactică a unui club parlamentar — vise oratorul, — ci cu programa unei partide din popor, și afirmarea, că una sau alta nu se poate esecuta, nu este escepție, la care ne-am putea opri. Pășirea noastră intenționează chiar aceea, că ce nu se esecută astăzi, se se poată esecuta. Când începură jurnalele a face amintire despre o o nouă partidă, care se va înființa sub numirea partida poporului german, și programa acestei partide se desbătea de cătră jurnalele amice ei, credeam că jurnalele, cari mai înainte călăriau pe principiele cuprinse în programa partidei noastre, se vor bucura vedend, că o mare parte a populației, începe a se împretini cu acele principii. Va presupune cineva, că principiile nu devin rele, îndată ce o mare parte din popor le acceptează. (Bravo!) M’am uimit vise când în loc de a fi spriginiți, am întâmpinat critică și inimiciție. Ceea ce voesce partida poporului german, consună aproape întru toate cu programa pe baza căruia fură aleși deputații liberal din Stiria, și nu stă în nici o contrazicere cu programa subscrisă la încheerea sesiunei trecute de 112 deputați ai parlamentului, cari s’au declarat sărbătoresce a’l și susținea, fie ca alegători, fie ca deputați realeși (S’auzim!) Se înțelege de sine, că după trecerea alegerilor programa, B’a declarat de consumat. (Bravo!) Eu am urmărit cu atențiune tot ce s’a scris despre partida poporului german, și n’am aflat nici o obiecție de „Doamne ajută“ în contra noastră, mai mult am aflat vorbinduse despre lucruri, cari nu erau nici în rânduri, nici printre rânduri, ci erau atacuri asupra persoanelor, cari au îndrăsnit a dubita ininfalibilitatea partidei constituționale. Asupra reformei electorale, pentru care se va lupta partida noastră, nu s’a scris nici un cuvânt, s’au aruncat însă trăsnete și fulgere asupra federalismului, pre care, cu scirea mea cel puțin, nimenu’l dorește. Nu s’a lis nici un cuvânt asupra folosului, ce ar resulta din regularea teritoriului limbei germane, și a drepturilor naționale, sau aruncat însă baterii de calibrul cel mai mare asupra închipuitei trădări a germanilor proiectate de noi, cari voim se înfrățim pe germanii cu bohemii și polonii. (Bravo! bravo!). Pentru ce e tradare a repara o întrelăsare, și a asigura valoarea limbei germane în Austria, pentru ce e tradare a esecuta prin lege principiul depus de însăși partida constituțională în articlul 19., care dintre altele lasă mână liberă fiecărui guvern de a face ce el voesce, eu din partemi nu o sciț, poate nici D voastră nu o sciți, și nu o sciu doară nici jurnaliștii, cari o afirmă aceasta. (Ilaritate.) E posibil că ei cugetă la coșuri precedente, când din interese materiale s’a fost format o asemenea alianță, despre care e consultatăcea, când ne aruncă în față tradare. Deoarece înse vechia partidă constituțională cum a fost ea și încă este, vrea se rămână pe deasupra, nu se mai poată întreprinde nimica și ca se ne poată lua lucrurile altă direcție, a fost de lipsă, ca partida noastră se fie înnegrită încât numai se poate. Și deoarece contra principiilor noastre nu puteau face nici o excepție, fără de a-și perde vața înaintea popoporului, au ignorat programul obiectiv și sau silit a atrage atenția publicului în altă direcțiune (Adevăr, așa este!) Urmând însă adevăratei noastre convingeri, trebue se zicem, că astfeliu de oameni sau nu vorbesc adevărul, sau sunt oamenii momentului, cari nu se pot considera de oameni serioși. Și deoarece noi încă nu ne-am declarat, fiecare din noi se poate alătura la categoria, care i mai convine. N’ar fi fără interes a căuta, căr și categorii aparțin organele publice cari mai înainte susțineau acestea? Spre onorul jurnalisticei austriaca, eu presupun, că jurnalisticii voștrii se țin de categoria din urmă, sunt oamenii momentului și eu pănă acuma n’am observat nici un raport intern între jurnalistica austriacă și exaltații entusiastici. Se mai vorbia de plebe, care se grupează pe lângă programa noastră. Părerile despre punctul unde înceată plebea și începe a fi omul, sânt împărțite pănă acum. Există plebe și în ce privesce mintea sănătoasă a cărei membrii se află în toate păturile societății, ea însă nu se inspiră de principii idealistice. Și a documenta, că asemenea plebe aderează la principiile noastre, este tot atât de greu, ca și documentarea, că astăzi trăim în o zecală de toamnă. Ideea de împăcare de sine numai nu este de ajuns, pe cât timp câmpul de luptă este fără margini, precum e între împregiurările de astăzi în parlamentul nostru și atârnă numai de la voința ministrului, care naționalitate se fie protegrată. Și nu ajută nimic, nici încercarea de a împăca controversele dreptului de stat. Este neapărată trebuință se aducem în consonanță constituția cu principiile libertății și prin determinarea sferei de libertate a tuturora, se asigurăm libertatea singuraticilor naționalități. Ar fi lucru chimeric, ca pe când representăm interesele naționalilor germani și visăm despre ele, se credem că ne vor ajuta la aceasta elementele liberale ale naționalităților. Dacă voim se germanisăm Austria cu forța, și credem că aceasta e astăzi cu putință, starea cea mai naturală e lupta, deoarece unul poate se câștige numai, ceea ce perde celalalt. Ar fi ostenicios a scruta, fosta apare vre-o vreme, când monarhiei absolute i ar fi succes se straformeze Austria într’un stat curat național. Astăzi numai nebunii o mai încearcă. (Și ungurii la noi. N. Tr.) O possibilitate totuși ne mai remâne, se ne păstrăm posiția, ce avem de present. Și aceasta o putem face fără se venim în luptă cu slavii, dacă ei nu voesc să ne slaviseze, căci atunci nici o naționalitate n’are se vină în conflict cu celelalte. Și apoi nu este nici o vătămare și pagubă pentru naționalități, dacă va fi limba germană generalul mijloc de înțelegere. Nu există limbă austriacă, și italienii, bohemii sânt mai bucuroși cu limba germană, ca limbă de stat, decât cum ar fi d. e când polona ar fi limbă de stat; de asemenea polonii și rutenii mai ușor se împacă cu limba germană decât cu cea bohemă. (Aplause vii). Prin lupta de pănă acum dintre naționalități nu se periclitează numai constituționalismul, mai este ceva încă în joc, ceea ce mi se pare cu atât mai important pentru viitoriul poporului, cu cât fără acest ceva constituționalismul remâne literă moartă, prin el înse ajunge poporul la conscința responsabilității sale, de a se folosi de libertate și a evita abuzurile. Și acest ceva este Autonomia organismelor mai inferioare ale statului. Cu privire la reforma noastră electorală, ni s’a zis> că silințele noastre de a delătura după grupe, nu sânt de ajuns, și că ea e numai frase liberale. Spre a susține sistemul electoral actual s’au provocat mulți la chemarea representanților marilor proprietari, cari ar fi se formeze o grupă mijlocitoare între naționalitățile învrășbite. Noi înse vedem că representanții acestei culte, dacă nu sunt germani, cu privire la cele naționale sânt una cu connaționalii lor. (Va urma) Monumente istorice. Sub acest titlu cetim în Ziarul „Timpul“ următoarele: După ce Stefan Vodă a bătut pe Lobodă și Nalivaico, hatmani căzăcești ce năvălise în țeară, după isbândă s’au întors Stefan Vodă și „au descălecat în târgul Iașii“ și in lauda lui Dumnezeu au început o zidire „Biserica Sf. Nicolae I“, biserica în care se ungeau domnii Moldovei la suirea lor pe tron. Acest însemnat monument istoric, de care sânt legate atâtea amintiri istorice, astăzi este aproape o ruină( căci mare e nepăsarea noastră, pentru lucrurile istorice. Iașul fosta capitală a moldovei e un oraș eminamente istoric; la fiecare pas întâlnesci ceva care se amintească gloria străbună, dar toate aceste amintiri se perd încetul cu încetul, neglijindu-se de ele nici guvernul, nici comuna, nici soțietățile particulare. Ar fi bine ca această neglijență se se oprească aici, și să nu ne pară rău că ne-am luat seama prea târziu. Ni se va spune poate, că guvernul se ocupă cu întreținerea monumentelor istorice, că a pus se se repare mânăstirea Trei Ierarhi, pentru care va chieltui trei sute mii de lei. Dar cât s’a chieltuit cu repararea mânăstirei dela Curtea de Argeș? E solut de toată lumea, că s’a chieltuit peste un milion, și ar trebui să fim rușii, să se chieltuiască și pentru partea de dincoace de milcov tot atât cât se chieltuesce pentru cea de dincolo. Avem nu numai în Iași, ci în toată Moldova, atâtea monumente, de cari sunt legate suveniri scumpe gloriei noastre ! Ne vom mărgini a cita numai câteva din ele. Așa e cetatea neamțului, martoră a multor fapte eroice, care nu mai e decât o ruină. Mănăstirea Bistrița, unde d. Dim. Sturza a găsit un manuscript de cea mai mare importanță istorică, pe care l-a adus la Bucuresci, Mânăstirea Săcu și multe altele, cari reclamă o reparațiune imediată, căci toate au ajuns a nu mai fi decât nesce ruine. Ni se spune că acum, cu ocasiunea reparărei Palatului, piatra istorică pusă la 1805 cu marca moldovei, nu se va așeza la locul ei. Rău și fără cale ar fi luată această disposiție, căci nu trebue se dăm cu buretele uitărei peste urmele istorice. In Bucuresci am văzut pe teatru, pe Universitate, pe case particulare, ba chiar și pe cișmelile primăriei vulturul Munteniei. Aceasta dovedeste, că poporul Bucureștean are tărie în istoria trecută, ține la tradițiunile sale, și asta nu-i poate face decât onoare. Dar asta o putem observa nu numai în Bucuresci, ci și în alte țări streine. Lă luăm spre exemplu Italia, visitând cineva orașele Italiei, vede că fiecare oraș își păstrează cu sfințenie reminiscențele sale istorice, fără ca vreun 1 1) Pag. 173 Cronice Române Tom. 1.1872, călare ilustrului domn al Modovei, Ștefan, care în al XV secol apără cu vitejie pe poporul său în contra Turcilor și a celor alte națiuni vecine. Esecutarea unei asemenea lucrări nu putea să fie pusă în mai bune mâni decât în acelea ale d-lui Femiet. Eminentul artist, cu totul plin de istoria glorioasă a eroului seu, a compus statua sea, consultând și puind de acord numeroase documente, se poate zice ca imaginea ce el a tras din acestea, are un caracter autentic. El a ținut cu deosebire samă de cronicile Moldovei, a Vornicului Ureche și de corespondența medicului venețian Muriano. El a cunoscut portretul care este la monastirea Putna. Ștefan este representat în unul din acele momente, în care după o campanie întră victorios în capitala sea Suceava. El are coroană pe cap, își întinde peste poporul sau sceptrul în formă de măciucă de arme. Costumul ce el poartă este tunica și hlomeada ■ bisantină, în usanță atuncea pentru ceremonii. O îmbrăcăminte de zale a care apare la genuchi aminteste pe resbelnicii. Tot personagiul respiră puterea și sănătatea. Unitatea operei este complectă: cavalerul și calul său trăesc și se mișcă în acelaș moment. Sub toate privirile, composițiunea sea armonisează cu o mare acurateță. Această statuă triumfală, trebue să fie rădicată la Iași pe un loc înalt. De departe se va înțelege destul și se va saluta maestatea. De departe, fiecare om din România va recunoasce pe Stefan cel bun, mare și sânt. „Dicționarul Veron“ 1882 — Art. semnat Ch. Veron. Fremiet (Emanuel). „Stefan cel mare“ d. al Moldovei. „Statuă călare de bronz“, modelând pasul cadențat al calului său, fiind frîul cu mâna stângă întinde cu dreapta sceptrul său în formă de măciucă cu cuie ascuțite. Domnul ridică cu mândrie nobilul său cap încoronat cu un cerc ornat cu mici cruci. Acest cap cu barba în furculiți, are desigur înfățișarea regească. O mantă cu cacom acopere umerii sei și tunica încrustată cu găitane (brandoburguri) sub pulpana căria se arată zalele, care se termină mai aproape de genunchi. Spada spat zurată la coasta stângă și se pogoară pe clobota moale și blănita. Calul superb,merge bine cadențat, și capul său nobil pare mândru de a purta pe suveranul Moldaviei. Să felicitam sincer pe domnul Fremiet de înfățișarea regească a acestei superbe statue călare. „Camei artiste 24 Iunie 1882 — Art semnat Felin Zahier: Termin lucrările de bronz prin marea statue călare a lui Ștefan cel mare domnul Moldaviei, pe care dl. Fremiet a construit-o cu abilitate sea obicinuită. „Parisul modern“ 20 Iunie. Art. semnat Palette. Sânt și alte bune statue la salon, între acestea este colosalul grupă de bronz de Fremiet, Stefan cel mare, domnul Moldaviei. „Parnasul“ 15 Iunie 1882. Art. semnat Miles. D. Fremiet a făcut o mare operă in statua călare a lui Stefan cel mare domnul Moldaviei. Acest monument este de un mare efect și isbânda sea este foarte legitimă. „Mica presă“ 21 Iunie. Art. semnat Georges Vicaire. Statua călare a d-lui Fremiet (bronz) a lui Stefan cel mare, atrage cu osebire privirile. Calul are o înfățișare în adever superbă. Cât privesce pe Ștefan cel mare el stă cu mândrie așezat pe calul său. Laudă talentului d-lui Fremiet nu mai este de făcut. Citând opera sea este a Zice, că ea conține toate calitățile care aparține acestui eminent statuar. Dl. Fremiet espune de asemenea un bust de marmură a lui Carol V-lea bine sculptat și de o esecuțiune foarte fină. „Ecoul Nordului“ 17 Iunie 1882 Art. semnat Etienne Durand, îmi place mai bine domnul Moldaviei Stefan cel mare, esecutat de Fremiet după o subscripțiune naționale: „Seara“ 20 Main Art. semnat Gustave Goetschy. (Va urma.)