Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-07-31 / nr. 88

350 TELEGRAFUL ROMAN. Cuventarea deputatului din se­natul imperial Br. Walters­­kirchen, în introducerea vorbirei sale re­flectă oratorul la referințele de până acuma din parlament, cari au provo­cat formarea unei noue partide. Astăzi nu mai avem de făcut cu o programă tactică a unui club parlamentar — vise oratorul, — ci cu programa unei partide din popor, și afirmarea, că una s­au alta nu se poate esecuta, nu este escepție, la care ne-am putea opri. Pășir­ea noastră in­tenționează chiar aceea, că ce nu se esecută astăzi, se se poată esecuta. Când începură jurnalele a face amin­tire despre o o nouă partidă, care se va înființa sub numirea partida poporu­lui german, și programa acestei par­tide se desbătea de cătră jurnalele amice ei, credeam că jurnalele, cari mai înainte călăriau pe principiele cu­prinse în programa partidei noastre, se vor bucura vedend, că o mare parte a populației, începe a se împre­­tini cu acele principii. Va presupune cineva, că principiile nu devin rele, îndată ce o mare parte din popor le acceptează. (Bravo!) M’am uimit vise când în loc de a fi spriginiți, am în­tâmpinat critică și inimiciție. Ceea ce voesce partida poporului german, con­sună aproape întru toate cu progra­ma pe baza căruia fură aleși depu­tații liberal din Stiria, și nu stă în nici o contrazicere cu programa sub­scrisă la încheerea sesiunei trecute de 112 deputați ai parlamentului, cari s’au declarat sărbătoresce a’l și sus­ținea, fie ca alegători, fie ca deputați realeși (S’auzim!) Se înțelege de sine, că după trecerea alegerilor programa, B’a dec­larat de consumat. (Bravo!) Eu am urmărit cu atențiune tot ce s’a scris despre partida poporului ger­man, și n’am aflat nici o obiecție de „Doamne ajută“ în contra noastră, mai mult am aflat vorbindu­se despre lu­cruri, cari nu erau nici în rânduri, nici printre rânduri, ci erau atacuri asupra persoanelor, cari au îndrăsnit a dubita in­infalibilitatea partidei con­stituționale. Asupra reformei electo­rale, pentru care se va lupta partida noastră, nu s’a scris nici un cuvânt, s’au aruncat însă trăsnete și fulgere asupra federalismului, pre care, cu scirea mea cel puțin, nime­nu’l dore­­ște. Nu s’a­­ lis nici un cuvânt asupra folosului, ce ar resulta din regularea teritoriului limbei germane, și a drep­turilor naționale, sau aruncat însă baterii de calibrul cel mai mare asu­pra închipuitei trădări a germanilor proiectate de noi, cari voim se înfră­țim pe germanii cu bohemii și polonii. (Bravo! bravo!). Pentru ce e tradare a repara o întrelăsare, și a asigura valoarea limbei germane în Austria, pentru ce e tradare a esecuta prin lege principiul depus de însăși partida con­stituțională în articlul 19., care din­­tre altele lasă mână liberă fie­cărui gu­vern de a face ce el voesce, eu din partemi nu o sciț, poate nici D voastră nu o sciți, și nu o sciu doară nici jurnaliștii, cari o afirmă aceasta. (Ila­ritate.) E posibil că ei cugetă la co­șuri precedente, când din interese materiale s’a fost format o aseme­nea alianță, despre care e consult­a­tă­cea, când ne aruncă în față tradare. De­oare­ce înse vechia partidă constituțională cum a fost ea și încă este, vrea se rămână pe de­asupra, nu se mai poată întreprinde nimica și ca se ne poată lua lucrurile altă di­recție, a fost de lipsă, ca partida noa­stră se fie înnegrită încât numai se poate. Și deoare­ce contra principii­lor noastre nu puteau face nici o ex­cepție, fără de a-și perde va­ța îna­intea popoporului, au ignorat progra­mul obiectiv și sau silit a atrage aten­ția publicului în altă direcțiune (Adevăr, așa este!) Urmând însă adevăratei noastre convingeri, trebue se zicem, că astfeliu de oameni sau nu vorbesc adevărul, sau sunt oamenii momentu­lui, cari nu se pot considera de oa­meni serioși. Și deoarece noi încă nu ne-am dec­larat, fiecare din noi se poate alătura la categoria, care i mai convine. N’ar fi fără interes a căuta, căr și categorii aparțin organele publice cari mai înainte susțineau acestea? Spre onorul jurnalisticei austriaca, eu presupun, că jurnalisticii voștrii se țin de categoria din urmă, sunt oa­menii momentului și eu pănă acuma n’am observat nici un raport intern între jurnalistica austriacă și exaltații entusiastici. Se mai vorbia de plebe, care se grupează pe lângă programa noastră. Părerile despre punctul unde în­ceată plebea și începe a fi omul, sânt împărțite pănă acum. Există plebe și­­ în ce privesce mintea sănătoasă a că­rei membrii se află în toate păturile societății, ea însă nu se inspiră de principii idealistice. Și a documenta, că asemenea plebe aderează la prin­cipiile noastre, este tot atât de greu, ca și documentarea, că astăzi trăim în o zec­­ală de toamnă. Ideea de împăcare de sine nu­mai nu este de ajuns, pe cât timp câmpul de luptă este fără margini, precum e între împregiurările de astăzi în parlamentul nostru și atârnă nu­mai de la voința ministrului, care na­ționalitate se fie protegrată. Și nu ajută nimic, nici încercarea de a îm­păca controversele dreptului de stat.­­ Este neapărată trebuință se aducem în consonanță constituția cu princi­piile libertății și prin determinarea sferei de libertate a tuturora, se asi­gurăm libertatea singuraticilor națio­nalități. Ar fi lucru chimeric, ca pe când representăm interesele naționalilor ger­­mani și visăm despre ele, se credem că ne vor ajuta la aceasta elementele liberale ale naționalităților. Dacă voim se germanisăm Austria cu forța, și credem că aceasta e astăzi cu putință, starea cea mai naturală e lupta, de­oarece unul poate se câștige numai, ceea ce perde celalalt. Ar fi ostenicios a scruta, fosta a­pare vre-o vreme, când monarh­iei absolute i ar fi succes se straformeze Austria într’un stat curat național. Astăzi numai nebunii o mai în­cearcă. (Și ungurii la noi. N. Tr.) O possibilitate totuși ne mai remâne, se ne păstrăm posiția, ce avem de pre­sent. Și aceasta o putem face fără se venim în luptă cu slavii, dacă ei nu voesc să ne slaviseze, căci atunci nici o naționalitate n’are se vină în con­flict cu celelalte. Și apoi nu este nici o vătămare și pagubă pentru naționalități, dacă va fi limba germană generalul mij­loc de înțelegere. Nu există limbă au­striacă, și italienii, bohemii sânt mai bucuroși cu limba germană, ca limbă de stat, decât cum ar fi d. e­ când polona ar fi limbă de stat; de aseme­nea polonii și rutenii mai ușor se îm­pacă cu limba germană decât cu cea bohemă. (Aplause vii). Prin lupta de pănă acum dintre naționalități nu se periclitează numai constituționalismul, mai este ceva încă în joc, ceea ce mi se pare cu atât mai important pentru viitoriul poporului, cu cât fără acest ceva constituționalismul remâne literă moartă, prin el înse ajunge poporul la conscința responsabilității sale, de a se folosi de libertate și a evita abu­­zurile. Și acest ceva este Autono­mia organismelor mai inferioare ale statului. Cu privire la reforma noa­stră electorală, ni s’a zis> că silințele noastre de a delătura după grupe, nu sânt de ajuns, și că ea e numai frase liberale. Spre a susține sistemul elec­toral actual s’au provocat mulți la chemarea representanților marilor pro­prietari, cari ar fi se formeze o grupă mijlocitoare între naționalitățile în­­vrășbite. Noi înse vedem că repre­­sentanții acestei culte, dacă nu sunt germani, cu privire la cele naționale sânt una cu connaționalii lor. (Va urma) Monumente istorice. Sub acest titlu cetim în Ziarul „Timpul“ următoarele: După ce Stefan Vodă a bătut pe Lobodă și Nalivaico, hatmani căzăcești ce năvălise în țeară, după­ isbândă s’au întors Stefan Vodă și „au descălecat în târgul Iașii“ și in lauda lui Dum­­nezeu au început o zidire „Biserica Sf. Nicolae I­“, biserica în care se ungeau domnii Moldovei la suirea lor pe tron. Acest însemnat monument istoric, de care sânt legate atâtea amintiri istorice, astăzi este aproape o ruină( căci mare e nepăsarea noa­stră, pentru lucrurile istorice. Iașul fosta capitală a moldovei e un oraș eminamente istoric; la fiecare pas întâlnesci ceva care se amintească gloria străbună, dar toate aceste amintiri se perd încetul cu încetul, neglijindu-se de ele nici guvernul, nici comuna, nici soțietățile particulare. Ar fi bine ca această neglijență se se oprească aici, și să nu ne pară rău că ne-am luat seama prea târ­ziu. Ni se va spune poate, că guvernul se ocupă cu întreținerea monume­ntelor istorice, că a pus se se repare mână­­stirea Trei Ierarh­i, pentru care va chieltui trei sute mii de lei. Dar cât s’a chieltuit cu repararea mână­­stirei dela Curtea de Argeș? E solut de toată lumea, că s’a chieltuit peste un milion, și ar trebui să fim rușii, să se chieltuiască și pentru partea de dincoace de milcov tot atât cât se chieltuesce pentru cea de dincolo. Avem nu numai în Iași, ci în toată Moldova, atâtea monumente, de cari sunt legate suveniri scumpe gloriei noa­stre ! Ne vom mărgini a cita numai câteva din ele. Așa e cetatea neamțu­lui, martoră a multor fapte eroice, care nu mai e de­cât o ruină. Mănăstirea Bistrița, unde d. Dim. Sturza a găsit un manuscript de cea mai mare im­portanță istorică, pe care l-a adus la Bucuresci, Mânăstirea Săcu și multe altele, cari reclamă o reparațiune ime­diată, căci toate au ajuns a nu mai fi de­cât nesce ruine. Ni se spune că acum, cu ocasiu­­nea reparărei Palatului, piatra istorică pusă la 1805 cu marca moldovei, nu se va așeza la locul ei. Rău și fără cale ar fi luată această disposiție, căci nu trebue se dăm cu buretele uitărei peste urmele istorice. In Bucuresci am văzut pe teatru, pe Universi­tate, pe case particulare, ba chiar și pe cișmelile primăriei vulturul Munteniei. Aceasta dovedeste, că po­porul Bucureștean are tărie în istoria trecută, ține la tradițiunile sale, și asta nu-i poate face de­cât onoare. Dar asta o putem observa nu numai în Bucuresci, ci și în alte țări streine. Lă luăm spre exemplu Italia, visitând cine­va orașele Italiei, vede că fiecare oraș își păstrează cu sfințenie remini­scențele sale istorice, fără ca vre­un 1­ 1) Pag. 173 Cronice Române Tom. 1.­­1872, călare ilustrului domn al Modovei, Ștefan, care în al XV secol apără cu vitejie pe poporul său în contra Tur­cilor și a celor alte națiuni vecine. Esecutarea unei asemenea lucrări nu putea să fie pusă în mai bune mâni de­cât în acelea ale d-lui Femiet. Eminentul artist, cu totul plin de istoria glorioasă a eroului seu, a compus statua sea, consultând și pu­­ind de acord numeroase documente, se poate zice ca imaginea ce el a tras din acestea, are un caracter autentic. El a ținut cu deosebire samă de cro­nicile Moldovei, a Vornicului Ureche și de corespondența medicului vene­­țian Muriano.­­ El a cunoscut por­tretul care este la monastirea Putna. Ștefan este representat în unul din acele momente, în care după o cam­panie întră victorios în capitala sea Suceava. El are coroană pe cap, își întinde peste poporul sau sceptrul în formă de măciucă de arme. Costumul ce el poartă este tunica și hlomeada ■ bisantină, în usanță atuncea pentru ceremonii. O îmbrăcăminte de zale a care apare la genuchi aminteste pe resbelnicii. Tot personagiul respiră puterea și sănătatea. Unitatea operei este complectă: cavalerul și calul său trăesc și se mișcă în acelaș moment. Sub toate privirile, composițiunea sea armonisează cu o mare acurateță. Această statuă triumfală, trebue să fie rădicată la Iași pe un loc înalt. De departe se va înțelege destul și se va saluta maestatea. De departe, fie­care om din România va recunoasce pe Stefan cel bun, mare și sânt. „Dicționarul Veron“ 1882 — Art. semnat Ch. Veron. Fremiet (Emanuel). „Stefan cel mare“ d. al Moldovei. „Statuă călare de bronz“, modelând pasul cadențat al calului său, fiind frîul cu mâna stângă întinde cu dreapta sceptrul său în formă de măciucă cu cuie ascuțite. Dom­nul ridică cu mândrie nobilul său cap încoronat cu un cerc ornat cu mici cruci. Acest cap cu barba în furculiți, are de­sigur înfățișarea regească. O mantă cu cacom acopere umerii sei și tunica încrustată cu găitane (bran­­doburguri) sub pulpana căria se arată zalele, care se termină mai aproape de genunchi. Spada spat zurată la coa­sta stângă și se pogoară pe clobota moale și blănita. Calul superb,­­merge bine cadențat, și capul său nobil pare mândru de a purta pe suveranul Mol­­daviei. Să felicitam sincer pe domnul Fremiet de înfățișarea regească a ace­stei superbe statue călare. „Camei artiste 24 Iunie 1882 — Art semnat Felin Zahier: Termin lucrările­­ de bronz prin marea statue călare a lui Ștefan cel mare domnul Moldaviei, pe care dl. Fremiet a construit-o cu abilitate sea obicinuită. „Parisul modern“ 20 Iunie. Art. semnat Palette. Sânt și alte bune statue la salon, între acestea este colosalul grupă de bronz de Fremiet, Stefan cel mare, domnul Moldaviei. „Parnasul“ 15 Iunie 1882. Art. semnat Miles. D. Fremiet a făcut o mare operă in statua călare a lui Stefan cel mare domnul Moldaviei. Acest monument este de un mare efect și isbânda sea este foarte legitimă. „Mica presă“ 21 Iunie. Art. sem­nat Georges Vicaire. Statua călare a d-lui Fremiet (bronz) a lui Stefan cel mare, atrage cu osebire privirile. Calul are o înfățișare în ade­­ver superbă. Cât privesce pe Ștefan cel mare el stă cu mândrie așezat pe calul său. Laudă talentului d-lui Fre­miet nu mai este de făcut. Citând opera sea este a Zice, că ea conține toate calitățile care aparține acestui eminent statuar. Dl. Fremiet espune de asemenea un bust de marmură a lui Carol V-lea bine sculptat și de o esecuțiune foarte fină. „Ecoul Nordului“ 17 Iunie 1882 Art. semnat Etienne Durand, îmi place mai bine domnul Mol­daviei Stefan cel mare, esecutat de­­ Fremiet după o subscripțiune națio­nale: „Seara“ 20 Main Art. semnat Gu­stave Goetschy. (Va urma.)

Next