Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-08-02 / nr. 88
Ar. 88 ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 f., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 iuni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhia pe an 8 fl., 6 Iuni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Iuni 6 fl., 3 luni 8 fl. Sibiiu, Marți 2/14 August 1883. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuiții a se adresa la Administrațiunea tipografiei arohidie cesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor nr. 43. Epistole nefrancate se refasă. — Articalii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXI INSERTIUNILE Pentru odată 7 or., — de doua ori 12 or., — de trei ori 16 cr. rândul an litere garmond — și timbra de 30 or. pentru fiecare publicare. Comentariu unguresc la proiectul — acum lege — pentru scoalele medii. Cetitorii noștri cunosc legea pentru scoalele medii în toate amănuntele ei. Fiindcă legea e lege, care trebue respectată, după cum este ea, căci e sancționată deja de Maiestatea Sa, noi încă o luăm ca fapt împlinit. Vădită este tendința ei, vădit scopul ei, și soiul este chipul și modul cum s’a adus ea. Resultatele ei Încă nu se pot constata, căci abia cu începutul anului scolastic următoriu se va pune în lucrare. Cu toate acestea Ziaristica ungurească s’a și pus pe lucru și în modul tendențios — propriu oamenilor fără consciință — mod propriu lor, se comentează această lege. începutul l’a făcut guvernamentalul „Nemzet“ prin o lungă serie de denunciațiuni. Noi am soltit din capul locului, că începutul trebue să se facă cu denunciațiuni. Un proiect de lege, croit cu scop vădit — maghiarizare — un proiect de lege școlară contra tuturor principiilor pedagogice, îndreptat spre a nimici marea majoritate de cetățeni ai statului, așa numit constituțional, devenind lege cu aceleși scăderi, nici că se pute inaugura altfel rumânii. Denunciațiunea s’a început mai întâiu cu toți aceasta încă e foarte natural Un popor mai blând, mai supus stăpânirei, mai al lui Dumnezeu nu este sub soare. Cu istoria in mână constatăm ținuta noastră corectă chiar și între cele mai critice impregiurări. Escepționala lege adusă contra noastră numai prin denunciațiuni se poate justifica, numai prin denunciațiuni se poate pune în lucrare în toate consecvențele ei. Un patriot modern, Téglás Cu numele, care pe românesce se tâlcuesce Cioiu, a scris în Ziarul guvernamental „Nemzet“ un ciclu de articole asupra școalelor medii nemaghiare din patrie. începutul l’a făcut cu românii. A scris multe verzi și uscate despre gimnaziul din Blaj, despre cel din Năsăud, despre cel din Brașov și Brad. Beiușul l’a lăsat la o parte. A mai vorbit apoi despre crescerea junimei noastre în străinătate și apoi a trecut la Iași. Am cetit cu multă paciență aberațiunile domnului corespondent. Și mai ales le-am cetit și rescetit din motivul, că redacția a atras asupra lor atențiunea deosebită a cetitorilor, ca asupra unui lucru de mare importanță. Am cetit și pe șire și printre șire, și am dat tot numai de denunciațiuni preste denunciațiuni. La adresa celor scrise asupra gimnasiului din Blaj și Năsăud nu vom face nimica. Frații gr. cat., firesce nu toți, și în cele naționale și în cele bisericeșci și și în cele școlare merg mână în mână cu catolicii. Și, după cum ne-a spus Ziarul oficios și oficial al Blajului, ei în toate lucră după instrucțiunile ce le vin din Roma-Strigoniu. Interesele lor sunt identice cu ale romano-catolicilor. Cu durere trebue să abstragem de la ei în cestiunile naționale, căci nouă nu ne sunt cunoscute instrucțiunile lor primite de la primatele Ungariei. Vom remânea deci la ale noastre Prima imputare ce se face gimnasiului nostru din Brașov este că el romanisează. S’ar pără multora paradocsă afirmarea Ziarului guvernamental: în Brașov la gimnasiul nostru de acolo, cu escepțiune a trei sau patru israeliți din România, toți studenții sunt români. Cum e posibilă așadară romanisarea cu forța aici? Enigma ni-o desleagă corespondentele însuși. Dînsul a descoperit că locuitorii gr. or. din comitatul Treiscaunelor sânt toți secui. Aceștia cercetează gimnasiul românesc din Brașov unde se romanisează cu forța. Iată cerce el între altele: „Locuitorii din Treiscaune de religiunea gr. or., cu puțină escepțiune, sunt toți unguri (teljesen magyarajkúak) și nici nu sunt de origine română, ci sunt streini. Problema gimnasiului este: se planteze în ei (în cei cu buze unguresci) ideile românismului, și el nu-și perde din vedere chemarea. Sciu însumi cașuri, că secuiitul gr. or., înșelat aici cu găini și colaci, a fugit dela scoală; așa de tare s'a scârbit de jertfa romanisărei cu forța.“ între naivitate și prostie nu va fi un mic grad de afinitate. Corespondentul din „Nemzet“ le are în mare măsură pe amendoare. Ne vine în minte vorba ceea, mamă gușată, ca se nu-țirică ea.“ Dacă vede dînsul că ungurii se sbuciumă pănă la nebunie numai și numai să ne poată maghiariza, se face naiv, și ne presentează pre noi în rola lor de apăsători, și pe ei în a noastră de apăsați. Ne mângăiem însă că nu este aceasta prima prostie a ungurilor, și dacă va vrea Dumnezeu nu va fi nici cea din urmă. Le seim manevrele, le cunoascem și armele, și seim a prețui valoarea lor. Asemenea stăm și cu gimnasiul din Brad. El e cuibul daco-romaniștilor din comitatul Uniadoarei, el e centrul agitatorilor români, de cari domnul Téglás, ca profesor în Deva, nici noaptea nu poate odihni. Deja la înființarea lui, gimnasiul acesta a fost botezat de dacoromanist,a la Hodoș, Frâncu, Bortea etc. El e causa că daco-romaniștii mai trăiesc prin acest comitat, prin urmare: Jos cu el! Răul e mare. Răul trebue delăturat. Gimnasiile românesci din Brașov și Brad sânt contra ideei de stat unguresci, căci pun pedeci maghiari sărei, și încă în mod activ romanisând cu forța. Numai două căi sânt spre mântuire. Sau să fie strămutate la alt loc, bunăoară la Dobrițin, sau trebuesc șterse de pre fața pământului. Rătucit va fi la cap românul, care nu va cuprinde cu mintea tendența ungurilor. Ei în maghiarizarea școalelor românesci lucră cu sistem. Au adus legea în parlament. Au intercalat încă disposițiuni draconice, încât te ia groaza când le cetesci. Au făcut nisce definițiuni vage, încât le poți interpreta cum vrei. Vine acum Ziarul guvernamental cu denuncațiuni mârșave, și noi stim ce pot la noi denuncațiunile. Sapienți satis. Să mergem mai departe. Ca se fie lucrul perfect n’ajunge cu denudațiunea gimnasiilor, trebue să fie denundată și suprema autoritate a acestor două gimnasii. S’a și întâmplat din mila lui Dumnezeu. Și e lucru caracteristic, că învinuirea ridicată asupra gimnasielor, că ele adecă romanisează pe unguri, este aruncată în fața consistoriului ortodocs român din Sibiiu în ce privesce scoalele comunale ale statului. Risum tenentis. Consistoriul român ortodocs din Sibiiu persecută în școalele comunale limba maghiară! E lucru scrut, că în sensul articolului de lege XVIII din 1879 limba maghiară e introdusă în școalele noastre confesionale. Fiecare copil dela sate trebue se învețe unguresce. Acum „vine“ consistoriul din Sibiiu și prin cercularie „impedecă“ învățarea acesteia sau cu Ziarul „Nemzet“ vorbind, a întreprins resboiu de esterminare contra limbei unguresci (itó háborat indított ellene). Nu va fi doară fără interes a spune, că aceste încă se afirmă un ungur din Deva, tot om de școală, însă nu la școalele reale, înțelegem întreaga manevră, și declarăm sărbătoresce, că marea luptă pentru axistența națională va afla pe fiecare român ortodocs la postul său, în ce ne privesc spre noi românii ortodocși se mai plânge pariul unguresc asupra junimei, care studiează în Viena, Berlin, Brusella, Paris, și nu se perfecționează, lipsindu-i sublimitatea șciinței și a culturei Unguresci: Lucus a non lucendo! Da, studiem în străinătate, ca să ne cultivăm. Vrem se fim oameni moderni, europeni, și ne ținem fericiți, că nu sântem crescuți în esclusivismul introdus aici în Ungaria. Germanii și Francezii lucră FOIȚA. Cristian Waldo sau CAILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus din franțuzesce de E. B.) (Urmare). Dl Goefle au și deschizând ușa, și să preseată resolut persoanei ce eși. El să găsi in fața unui bărbat, de vre-o treizeci de ani, cu față frumușică, dată de o paliditate sinistră. Advocatul și necunoscutul își priveau în ochi, trecând foarte aproape unul de altul pe scara îngustă. Privirea fățișă, severă și scrutătoare a advocatului să întâlni cu privirea poncisă și fățarnică a necunoscutului, care îl saluta respectuos, și cobori pănă la ultima treaptă, pănă ce dl Goesle ajunse capătul scărei; dară ajunși amândoi acolo, ei se reînturnară spre a se mai privi și advocatul văzu ceva diabolic în fața aceea palidă, luminată de o mică lampă, ce era atârnată înaintea întrărei interioare a tindei. Dl Goefle întră la Stenson și îl găsi săpând cu capul în pălmi nemișcat ca o statuă. El fu nevoit a-l atinge cu mâna, ca să-l bage în samă. Bătrânul era așa de adâncit în gândurile sale, de îl privea cu un aer tâmpit și avu nevoe de vr’o câteva momente pănă ce -l recunoscu și își reculese ideile. în sfârșit părea că-și revine în fire, făcând o mare încordare a voinței și ridicându-se el salută pe dl. Goefle cu politeța sa obicinuită, întrebându-l de sănătate și oferindu-i propriul său fetel, pe care advocatul însă îl refuză. Stringându-i mâna, dl Goefle o găsi puțin caldă și umedă de sudoare sau de lacrimi, și se simți emoționat. El avea multă stimă și afecțiune pentru Sten, și era dedat a-i atesta respectul ce datorea bătrânețelor sale și caracterului său. El bine vedea, că moșneagul suferea de o criză teribilă și că o a suportat cu vrednicie, dară ce secret era acela, ce un necunoscut cu față suspectă și cu limbă cinică părea că-l ține atârnat ca pe o sabie a lui Damocles asupra capului său ? .. într’aceea Stenson își recâștigase aerul său serios, cam rece și ceremonial. El n’a fost niciodată omul vorbei. Fi va de mândrie sau de frică, el era tot așa de reservat cu oamenii cei cunoscea de treizeci de ani ca și cu aceia, ce-i vedea întâiași dată, și obiceiul său de a răspunde în monosilabe la întrebările cele mai serioase, ca și la cele mai neînsămnate se făcură dlui Goetle foarte surprinzătoare, puținele frase mai lungi, ce tocmai le auzise, spunându - le necunoscutului. — N’am scrut, că ai sosit la Waldemora, domnule advocat, Z186 el. Dta vii pentru proces? — Pentru procesul baronului cu vecinul de la Elfdalén, care, pîresce poate cu drept cuvânt, eu am sfătuit pe baron a nu pleda. Mă înțelegi, domnule Stenson? — Da, domnule, foarte bine. Deoarece moșneagul din politeță escesivă avea obiceiul a răspunde totdeuna așa, de a priceput sau nu, dl Goefle, voind să povestească cu dânsul, se apropia de urechea sa, și să sili a articula bine fiecare silabă, dară el văzu îndată, că grija aceasta era mai puțin de lipsă decât în anii premergători. Nu numai că surzimea lui Stenson nu să era înrăutățit ci din contră se părea, că s’a ușurat cu mult. Dl Goefle îi făcu în privința aceasta complimentele sale. Stenson făcu din cap și Zis ®: — Da, pentru momente, dară este foarte inegal. Astăzi aud toate. — Așa e după ce ai suferit vreo emoțiune vie? replica dl Goefle. Stenson se uită la advocat cu surprindere, și, după un moment de eșuare îi dădu răspunsul următor, care nu era răspuns: — Eu sunt nervos, foarte nervos! — Da — îmi voia a te întreba, replica dl Goefle, cine este omul, ce tocmai l’am văzut eșind de-aici ?