Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-11-08 / nr. 131
Nr. 131 ABOHAUIMTDL Fantra Sibila pe an 7 fi., 6 Inni 8 fi. 60 or., 8 Inni 1 fi. 76 or. Pentru ■•narorile pe an 8 fi., 6 Inni 4 fi, 3 Inni 2 fi Pentru Străinitate pe an 12 fi, 6 Inni 6 fi., 3 Inni 30. Sibiiu, Joi 8/20 Novembre 1884. Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și Inaerțtimt a te adresa la AdHlal*trada la tipii raid arahici laoaanai Sibiin, s trada Măcelarilor 47 Corespondențele atlnta adresa la fradacțiunea „Talegrafalal Renan“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refnsă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiații Anul XXXII IMNKTIUMILI Pentru odată 7 tr., — de doui ori îs or., — de trei or 16 tr. rundalan litere garmond — ți timbra de 30 er. pentru fiecare publicare. Sibiiu, 7 Novembre, 1884. Statul nostru este cel mai poliglot pe acest continent. Națiunea politică maghiară este compusă din o sumă de naționalități, cari aproape nimica nu au comun cu naționalitatea genetică maghiară, ale cărei tendințe vădite se concentrează în dogma politică: maghiarizarea întregei vieți publice din stat. Poliglotismul statului nostru aduce cu sine, că la noi politica externă are mare inrurință asupra celei interne, ba în cele mai multe cazuri cea din urmă se orientează celeilalte, politica internă, celei esterne. Aceasta mai tare s’a pronunciat și se pronundă în Ungaria, și aici în special încât ne privește pre noi românii, politica esternă era oarecum pretetul de a ne apăra pre noi românii. Consolidarea statului român n’a fost privită cu ochi buni de către puternicii jilei dela noi. Mai mult, au fost timpuri când vigurosul stat român era privit adevărat cuib de revoluționari, cari pândesc momentul spre a se repezi asupra Transilvaniei, și cucerindu-i să întemeieze mult visata Daco-Românie. Pe acelea timpuri actualul guvern al României, în frunte cu actualul conducătoriu era presentat ca incarnațiunea Daco - Românismului, și din această cauză mult, foarte mult am avut se suferim [noi pacinicii români de sub coroana Sântului Ștefan, în timpurile din urmă cercurile normative din Viena au început a privi prin alte sticle consolidarea României. După tractatul de la Berlin România s-a ridicat la regat, a trecut norocoasă deocamdată prin mult agitata cestiune a Dunărei, și astăzi lumea crede că și ea a intrat în alianța puterilor din centrul Europei. Nimeni se bucură din inimă mai curată de această nouă fașă a lucrurilor ca și noi românii din Ungaria și Transilvania. Bucuria noastră este îndoită, ne bucurăm de progresele României, și de binefacerile, ce se revarsă din ea asupra noastră. Să nu fim rău înțeleși. Noi suntem cei mai credincioși supuși ai casei Habsburgice, prin urmare cei mai supuși cetățeni ai statului ungar; bucuria noastră se explică deci astfel cu: prin bunele noastre relațiuni cu România s’a tăiat calea stăpânilor de a călări pe noi de frică pentru consolidarea vigurosului stat vecin, în zilele din urmă s’au întâmplat lucruri cari ne întăresc în credința, despre bunele relațiuni dintre noi și România. Prin discursul la adresele preșidenților delegațiunilor Maiestatea Sa prea bunul nostru monarh ne-a asigurat că stăm în bune relațiuni cu statele vecine, și România încă este stat vecin cu noi, în delegațiunile ungurești ministrul de externe, comnitele Kálnoky, a vorbit în special și despre România, și ne-a spus că relațiunile noastre cu acest stat din încordate ce erau au devenit amirabile, și că ele nu vor fi conturbate prin încercările unei mici cete de oameni trecuți de la noi, încercări îndreptate spre conturbarea acestor bune relațiuni, încercări, cari noile nu ne fac onoare, fac însă multe neplăceri guvernului din România. Reîntorși de la o sărbare familiară în casa părinților lor, suveranii României în Viena fură bine primiți de fitoriul nostru împărat și soția lui, și întimpinat simpatic din partea pressei de acolo. Pressa din Viena, deși jidănită pănâ la măduvă, are atâta tact și bun simț, destimează pre oaspeții casei domnitoare, și dacă și are nedumeriri politice, acelea sau le reservă pentru altă ocasiune, sau dacă nu, le înbracă în haina cuviincioasă, și le presentează publicului ca dorințe sau grav amine îndreptățite. La espresa dorință a Maiestății Sale împăratului, suveranii Românii s’au abătut pe la Budapesta, și ei fuseră primiți foarte simpatic de cătră domnitoriu și casa sa. Nu tot așa a urmat pressa maghiară. Fără mult comentariu am reprodus în numărul de Sâmbătă al Ziarului nostru un articol publicat la locul prim în guvernamentalul „Nemzet.* Precând în gara de la Budapesta Maiestățile făceau onorurile oaspeților suverani, pre atunci prin capitală se impărta diariul „Nemzet,“ cu articolul de intimpinare provocat de noi. Un confrate al nostru accentuând marea importanță a acestei întâlniri de monarhii în capitala Ungariei, leagă mari speranțe pentru pacea dintre aceste două state, și prin ea consolidarea internă a bunei înțelegeri între noi și elementul maghiar. Darear Dumnezeu tot oameni optimiști între români. Atunci am fi cruțați de momente neplăcute văzând cum se manifestează opinia publică maghiară chiar și la ocasiuni solemne. Cu opinia publică maghiară suntem în curat. Cât timp pressa va fi în mâna jidanilor și nu se vor putea impune adevăratele caractere în publicistica Ungariei, despre o înțelegere între noi nu poate fi vorba, și precând un liariu va înjura pre capul statului vecin chiar atunci, când monarhul nostru îl va îmbrățișa, celalalt va cere să se maghiariseze Întreg contingentul de dragul unui caprițiu, iar junimea maghiară, viitoriul natiunei maghiare la fâlfâirea steagului „Schwarzgelb“ — va cânta cântări revoluționare la adresa coroanei, a dinastiei și a armatei comune. Așa este signatura timpului, și ministrul de externe Kálnoky a știut ce vorbește, când în fața lumei a spus un mare adevăr. Elementele turbulente din România nu ne fac onoare. Așa este. Onoare ne ar face, când, prin o înțeleaptă politică le-am fi dat posibilitatea să se validiteze aici acasă, și nu i-am fi silit să iac lumea în cap. Și dacă bătrânul Kossuth nu încetează a-și manifesta ideile sale, și voește să moară în credința sa politică, dacă junimea maghiară ne spune că la un semn dat, ea va merge sub steagul lui Kossuth contra casei Habsburg, dacă acestea sunt posibile și permise de ce să nu fie permise manifestările din București, Iași, Craiova, Galați etc. Și cât timp există acestea ca efecte ale unei cause ce se susține prin realitatea lucrurilor, noi ca simplii muritori nu ne legănăm în visuri deșerte pentru simpatii ale opiniei publice maghiare. Actuala ordine de lucruri este opera magică a orașlului din Berlin. Și părerea noastră este, că ea se basează pre interese bine calculate, încât acelea interese varsă raze binefăcătoare și asupra noastră, cari suntem bun material în mâna măestrului, actuala ordine de lucruri din Austro-Ungaria va avea durabilitate. Revista politică. Binii. Delegațiunile și-au terminat agendele in comite vor ținea deci puține ședințe plenarie, și apoi ’și vor termina activitatea, remâind parlamentelor respective sancționarea budgetelor aprobate de delegațiuni. Conferența pentru Congo preocupă întreagă pressa europeană. Un corespondent e de la „Pol. Cor.“ despre care ni se afirmă că este bine informat despre scopurile conferenței, având o întrevorbire cu un membru din conferență comunică următoarele: „Conferența din Berlin are mare problemă civilisatorică înaintea sa. Meritul convocărei acestei conferențe cade asupra cancelarului Germaniei. Această conferență cu privire la importanța ei pentru dreptul internațional este asemenea congreselor de la 1815 și 1856. Francia tocmai din considerarea importanței civilisatorice a acestui congres a primit invitarea Germaniei, căci Francia totdeauna este condusă de interesul pentru progres. Cu privire la chemarea congresului nu numai publicul laic, ci FORȚA. Desvoltarea și însemnătatea monahismului primitiv. (Tractat istorico - teologic de 4. J.) (Urmare.) Stând lucrul astfel, era o necesitate reclamată de curentul pus în mișcare în cei dintâi trei secuii ai creștinismului, ca creștinii simițivi supuși influințelor naturii și persecutați pănă la estrem în zelul lor cel înfocat cătră învățăturile propagate de Cbs, să desprețuiască speranțele pământului acestuia și să ducă o vieața isolată și consacrată teoriei rugăciunei și meditațiunilor religoase alegându-și ceriul de patrie comunâ. Pietatea massei creștine cătră Dileu era așa de mare, încât o parte considerabilă depunea toată averea disponibilă comunității locale sau o împărța celor mineni, iar dânșii viețuiau în cea mai mare simplitate și abnegațiune prin deșerturile și pădurile gigantice ale Egiptului. Sentimentul de consanguinitate nu se mai considera ca cea mai sfântă legătură în familie: părinții î și abandonau fiiiei și viceversa, iar amicul rupea toate legăturile de pretinse, nn cari au stat cu alții. D. c. Viața aceasta ascetică o Începe fără îndoială Pavel din Teba în secl. al III, iar adevăratul intemeietor al vieții monahale este Antonie născut în Coma din Egipt, care -și câștigă o mulțime de imitatori, al căror viețuire exemplară avu de urmare convertirea foarte multor păgâni la creștinism: învățăcelul lui Antonie, Pahomie, uns pe anahoreți în odăi comune dândule unele prescripțiuni, pe baza cărora cu drept cuvânt se poate privi de primul organisator al monarhismului. Acesta înființa pe insula Tabene o mănăstire pe lângă care se adăposteau la moartea lui (348) aproape 50.000 de anahoreți. Majoritatea anahoreților o forma oameni dintr’o posiție mai inferioară, cari cu scop de a trăi mai comod, de a fi dispensați de imposite, de serviciul militar și de alte datorințe civile sub cuvânt de religiozitate intrau în mănăstiri. Dar nu numai atât, oamenii cei mai corupți și mai despravați, culpabilii cei mai mari pentru ca să se scape de pedeapsa meritată și luau refugiul în asiluri monahale, unde sub velul sânzeniei ccupau coruperea celorlalți membrii din mănăstire. Din causa aceasta Valens împăratul bizantin prevăzând periculul amenințător, decreta să se alunge cu forța toți proletarii și alți trași împinși din mănăstiri1“. In urma acestor împregiurări deplorabile era neapărat de lipsă să se stabilească unele norme în privința vieții monahale și să se ficșeze condițiunile ce trebuie să le întrunească toți aceia, cari aveau aplicare spre monahism. In privința acesta Vasile cel Mare ocupă un loc foarte onorific între organisătorii statului monahal, căci el statorind unele reguli pentru mănăstirea din Neocesarea, a dat totdeodată nu numai pentru mănăstirile de atunci, dar chiar și pentru cele de mai târziu o disciplină foarte riguroasă. Cu drept cuvânt s-a dat biserica epitetul: „patriarhul monahilor.“ In Occident idea monahismului era pentru popoarele barbare un ce cu totul necunoscut; sălbatica natură a acelora nu se putu împăca cu practicarea vieții solitare. Cu toate acestea pe lângă multe greutăți îi succede lui Atanasie cel mare pe timpul exilului său în Galia, a familiarisa idea monahismului și la aceste națiuni. In scurt timp Occidentul era plin de congregațiuni monahale, în cari intrau chiar și femei având exemple premergătoare cu privire la o vieață plină de demnitate pe Antusa, Macrina și altele. Emigrațiunea popoarelor a dat o lovitură distrugătoare monahismului, care trase la îndoială existența religiunei creștine nouă și streină pentru emigratorii barbari și încă nepetrunsă pe replin de către indigenii copleșiți în haosul întunerecului. *) F. Guericke, Kirchengeschichte, pag. 270.