Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)

1892-10-24 / nr. 111

Mr. 111. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 Ü. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Sibiiu, Sâmbătă, 24 Octobre (5 Novembre) 1892. TELEGRAFUL Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anii XL INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Din causa sf. serbători a „M. Mac. Dimitrie“ firul procsim va apare «Joi In 29 Octobre ». Stările în comitatul Făgărașului. In Făgăraș să petrec lucruri ciudate în feliul lor, se petrec lucruri, cari merită atențiunea de aprope a tuturor românilor. Este vorba despre lup­tele rbsolute, ce se portă cu bărbăție și însuflețire românii olteni de un an și jumătate incece în con­tra purtării necorecte, brutale și nec­asificabile a capului comitatului și a unei elice, răflămată pe pu­terea acestuia. Este un an și jumătate, de când dl Guido Baus­­nein a fost numit de comite suprem în Făgăraș. El, ca „fișpan“, este fătul pactului solut dintre gu­vern și sași, prin care guvernul a promis sașilor, între altele și câți­va comiți supremi. Astfel l-a lo­vit și pe dl Bau­snein norocul și în curând a de­venit și el „stâlp patriotic“ al acestei patrii. Unii vreau să scie, că guvernul ar fi intenționat la în­ceput să-l puie de „fișpan“ în Sibiiu sau în Bistrița, dar cercurile politice hotăritore de pe acolo, din dragostea ce o au față de dânsul i-au mulțămit dlni Szapăry pentru atențiune și l’au rugat să nu i­mp­lenteze cu o astfel de denumire. Szapăry l- a ascul­tat, se vede, rugarea și astfel a trimis pe dl Baus­­snern la Făgăraș, ca să fericască acest comitat per excellentium românesc! Dl Baussner a ajuns „fispan“ ’și-a și început opera fericitare. Deja la instalare s’a arătat, că cine este dânsul. Atunci a­­r­s în vorbirea sa, că în com­it­atul Făgărașului este „putrejuic“ și prin acesta a dat lumii să înțelegă, că el este omul, „stâlpul patriei“ care este menit să curețe putrejunea din comitat și se facă ordine. Și de un an și jumătate se trudesce bietul „fișpan“ în sudarea feții sale se facă rânduiela; și a luat și de ajutor pe vicecomitele și pe alții, însă în zadar, căci puțina „putrejune“ ce pate să fi fost la venirea sa, a­zi după un an și jumătate s’a în­mulțit și a cuprins întreg comitatul. Căci ore nu este putrejnic aceea, când se ocroteza de vice co­mite o personă, contra voinței comitatului întreg? Nu este putrejnic, că oficiali români c­alificați sub prete este de nimica se suspendă din oficiu și să sub­stituie cu magiari nec­alificați, dar cu „diplome de rudeniă“ cu Măria Sa „fispanul“ ? Nu este pre pu­­trejnic, când acești oficiali sunt neglijenți, merg în stare anormală la oficiu și au purtare scandalosă , în afară, în viața socială, fără de a fi trași la res­­pundere? Nu este putrejnic aceea, că legile nu se respectă chiar din partea oficialilor, cum e bună oră legea de naționalitate, că bieții țărani români sunt huiduiți și dați afară de prin cancelarii, ș. a. și că vice-comitele în raportele sale cătră adunarea ge­nerală tote aceste și altele asemenea acestora le reface, va se 4a cu substem­e raporte false, or dacă i se arată acesta, merge păi­ă acolo, încât cu o te­­meraritate ne mai pomenită în analele comitatelor, amenință pe membrii congregațiunii cu „kutya kor­bács“ ? Acesta este „putrejune“, acestea sunt stările de­plorabile și abnormale, la care a fost adus comita­tul într-un an și jumătate, prin uneltirile elicei, for­mată sub ochii și cu sprijinul d-lui Baussnern. In fața acestor stări de lucruri, românii au luat o posiție hotărîtă, care numai spre laudă și onore le póte servi. Ei ca omeni iubitori de nemul lor și având la suflet interesele adevărate ale comitatului, au pus tote în mișcare între marginile legale, s’au consolidat și au făcut un afront puternic uneltirilor și păsurilor abuzive și nec­alificate ale celor de la cârmă, afront și oposițiă, care „lișpanul­“ în impo­tența sa, numai așa crede, că o va pute contra­ba­lansa, dând ucasuri, ca cela ce se póte ceti în nu­mărul de a­ ji al fetei nóstre, un ucas de concepțiune birocratică forte restrânsă, care numai spre rușine póte servi aceluia, de la care a emanat! — „Ca la noi la nimeni“, pot esclama oltenii. Ca la noi în țară nicăiri, esclamăm noi, văd­end cum guverul nu se află îndemnat a interveni, ca se curme răul și să pună capăt sbuciumărilor unui comitat întreg. El se portă pasiv ca și când tóte lucrurile ar fi în cea mai bună rânduială. Acesta ne arată starea deplorabilă la care sunt condamnate comi­tatele locuite de români, cari fie căușele lor ori cât de drepte, pórte-se ei ori cât de loial, sprijin în sus nu au. Dl Baussnern și ceialalți oficiali octrpați în Fă­găraș, au noroc, că sunt în mijlocul unui popor blând, iubitor de ordine și cinstitor de legi, căci altcum să pute întâmpla ca ei de mult să fie scoși între hotare, la granița comitatului ... Oltenii însă, ca toți românii, sunt omeni pașt­­nici; ei se supun, sufer îndelungat, dar în acest timp ei se luptă pe tote căile legale pentru asigu­rarea drepturilor, ce le compet. Acesta e calea cea adevărată și bine nimerită, înainte, tot înainte ast­fel și fie asigurați frații noștri de pe țara Oltului, că triumful al lor va fi, căci causa draptă tot tre­buie odată să învingă, răul trebuie se cedeze bine­lui și fie asigurați mai departe, că și pănâ atunci admirația și simpatia nostră, a românilor de preste tot locul, o au. Revista politică. Ziarul „Magy­ar Hírlap“ a primit o scrisóre din Viena care parcurge stările politice din Ungaria și arată la lumină clară, cum judecă cercurile vie­­neze lucrurile din Ungaria. Era ce scrie între altele numita faie: Tot mai des se aud acusele contra lui Tisza, că adecă guvernarea lui a făcut să crescă șovinis­mul și corupțiunea. Oposiție m­agiară nu-l judecă pe Tisza mai aspru, de­cât îl judecă cercurile ho­­tărîtore de aici. Cultul lui Kossuth, demonstrațiile contra lui Hentzi, nu sunt de­cât fructele guvernării lui. Atitudinea lui dubiosă a încuragiat pe elemen­tele turbulente din Ungaria. Acestora ii se trebue să li se facă, cu ori­ce preț, sfârșită — așa s’a dat lo­zinca îndată după formarea cabinetului Szapáry. Materialul revoluționar se arată și glaseza în comitate. Acolo se afă rădăcinile cultului lui Kossuth. Desvoltarea pacinică a Ungariei, consolidarea mo­­narh­iei, numai așa se pot asigura, dacă adminis­trația va fi centralizată și dacă puterea de stat n’ar fi primejduită prin estravaganțele elementelor autonome. D Vostră aț­ considerat reforma administrației drept o cestiune internă, deși ea este cestiune de putere a dinastiei și monarh­iei. Cultul lui Kossuthi, care nu mai are sfârșit, re­­petitele afaceri militare, demonestarea continuă și fără nici o cauză, ori folos al colorilor și insigniilor de până acum ale monarh­iei, tote acestea au sti­­mulat cercurile politice de aici. Intoleranța, care s’a arătat față cu partea de dincece a monarh­iei, ca și față de naționalitățile din Ungaria, a deșteptat pretutindeni asemenea intoleranță și dușmănie, înțelegeți acuma amărăciunea și animositatea, care domnesce aici față de Ungaria. Când as­­ta, după lungi rugăminți, s’a învoit la încununarea îm­prumutată a statuei honvezilor și a lui Hentzi, a fă­cut-o în speranță, ca cu acesta va înceta sărbători­rea tendențiosă a reminiscințelor revoluționare. Dar s’a înșelat în speranța sa, fiind-că nobila lui inten­­țiune a fost sau greșit înțelesă, sau rău esplicată. Eu n’o explic, căci soiți d-vostră ce ați făcut și de ce ați făcut așa. Dar atâta este sigur, că incidentul acesta a contribuit în mare măsură la întărirea posiției acelora, cari nici odată n'au fost apărătorii națiunei FORȚA Cei doi bătrâni de Contele Leo Tolstoi. VIII. (Urmare). La eșire din corabie se întețiră omenii, căci erau forte mulți. Corabia e înaltă, și din corabie trebuiau ei să sară în o luntre; luntrea se clătina, în tot momentul putea cădea câte un om în apă. Doi dintre omeni se umplură de apă, totuși scăpară cu toții sănătoși pe uscat. Ei merseră pe jos și ajunseră în zi­ua a patra la Ierusalim. Ei se opriră înaintea porților în locul de adăpost (ospiț) rusesc, își scoseră pașaportele, mâncară de amerfi, și se luară spre mormântul sânt. In capela unde a fost înmormântat Christos încă nu putură intra. La slujba de diminața merseră în mă­năstirea patriarh­ilor, se rugară lui Dumnezeu și aprinseră lumini. Pe din afară se uitară bine la tem­plul învierei, care ascunde sicriul Mântuitoru­­­lui. In­­ ziua primă cercetar­ă ei numai chilia Măriei egip­­tână, unde căută ea mântuirea sufletului, ei aprin­seră aoi lumini și făcură rugăciuni de mulțămită. De dimineță voiră să mergă la slujba sântă de la mormântul lui Christos, dar era cam târziu. Ei mer­seră în claustrul lui Avram, și vărjură locul unde Avram voia se sacrifice fiul seu pentru Dumnezeu. Apoi cercetară locurile unde s’a arătat Christos Mă­riei Magdalena ; apoi biserica lui Iacob, fratele Mân­­tuitoriului. Tóte locurile le arăta pelerinul, și în tóte locurile spuse câți bani să se dea, și unde să se pună lumini. El se reîntorseră la locul de adăpost. Când voiră să se pună jos, se înfrică, că deodată pelerinul căuta prin hainele lui, scutură tot . . . „Mi s’a furat punga — douăzeci și trei de ruble erau înlăuntru — două hârtii de câte zece Și trei mărunte. El se tângui. Ce era de făcut? Ei se puseră se se culce. După­ ce s a pus Ieftin să se culce, veni o ispită preste el. Pelerinului nu i s’a furat, cugetă el. Lui i se pare, că acela nici nu a avut bani. Nicăici nu a dat ceva. Tot pe mine m’a lăsat de am dat bani, el a luat de la mine o rublă. Așa cugetă lefim, și își făcu imputări, pentru ce să judec eu un om, eu comit un­­ păcat, să mi iau gândul dela așa ceva Dar el el își aduce aminte, cum ținea pelerinul la bani, și nici nu-i vine a crede, că i s’a furat punga — el nu a avut bani. Este nu­mai o vorbă scornită și statului magiar, pe când realitatea magiară, ce o bucinau­ d vostră, este apreciată în Viena, cel puțin în tendințele ei, de forte caracteristică. Dimineța plecară ei la biserica cea mare a în­vierei, la mormântul lui Christos. Pelerinul nu se lasă de ieftin, ci merge cu el. Ce mulțime de omeni de la diferite popare în jurul bisericei! Ruși, greci, armeni, turci și sirieni, o mulțime ne mai pomenită. lefim pe lângă totă mulțimea, ajunse la pofta cea sântă, trecu pe dinaintea pan jei turcesci, la locul unde a fost luat Christos de pe cruce și unde acum ard nouă policandre (candele) mari. El puse o lumină Apoi îl conduse pelerinul pe trepte în partea draptă la Golgotha, unde era crucea; Iefim își făcu rugăciunea lui. I se arătă crepătura unde s’a desfăcut pământul pănă în iad i se arăta locul acela unde i s’a bătut cu cuie piciorele lui Iisus pe cruce; i se arăta mormântul lui Avram, unde sângele lui Christos a curs pe piciorul lui. Veniră la petra? pe care a șe­ jut Isus, când i s’a pus cununa de spini la stâlpul de care a fost legat când a fost bătut cu sbiciul. Apoi vedui lefim petra cu două găuri pen­tru piciorele lui Iisus Era să i se arete mai mult, dar poporul năvăli; toți se munceau să ajungă la mormântul cel­fânt al Mântuitoriului. Slujba streină a încetat, începu cea creștină, lefim merse cu po­porul la capelă. El voia să se desfacă de pelerin, dar acesta nu se lăsa de el, ș­așa ei merseră la­olaltă la mormân­tul lui Iisus Ei voiră se între pe dinainte, dar nu

Next