Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)
1897-07-31 / nr. 84
Nr. 84. Anul XLI. Sibiiu, Joi, 31 Iuliu (12 August) 1897. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL la „Td. Rom.“ într’una cu suplementul „Foia Pedagogică“ Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Sibiiu, 30 Iuliu 1897. între instituţiunile ce le-am creat noi sub auspiciile bisericei în timpul din urmă, merită a fi socotit şi fondul de pensiuni al archidiecesei. Era justă şi generală plângerea, că biserica nu s’a ocupat serios cu îngrijirea văduvelor preotese, şi a pruncilor orfani ai preoţilor — deşi încă în şedinţa VI dela 24 Septembre a congresului din a. 1868, — s’a fost făcut o propunere pentru întemeierea unui atare fond. Afacerea a fost obiect de studiu ani de-a rândul, pan’ ce la 1891 sinodul archidiecesan ’i-a dat o soluțiune și a votat statutele fondului, decretând, că fie-care membru din cler e obligat să fie şi membru al fondului de pensiuni. Astăzi fondul de pensiuni după şese ani dela întemeierea sa trece preste o sută mii floreni, şi dacă toţi cei din cler ar fi înţeles intenţiunea cea bună a întemeietorilor, de bună sema că fondul ar fi încă odată aşa de mare. Să fie lipsa şi sărăcia, atât de des accentuată, causa, că o parte considerabilă a clerului nostru nu a satisfăcut nici aci, după şase ani, obligămintelor sale, noi nu o putem crede. Din contră, cunoscut ne este, că mulţi, foarte mulţi preoţi din cei cu stare binişoră nici aci nu au satisfăcut obligămintelor lor — sub diferite pretexte destul de josnice şi urâte. Vom enumera vre-o câteva soiuri dintre cei ce nu află de bine a sprijini biserica în intenţiunile bune, şi anume vom scoate la iveala, că unii sub cuvânt, că nu au prunci, alţii sub cuvânt, că sunt văduvi şi nu are cine beneficia de disposiţiunile fondului — nu vor nici să audă de contribuirile la cari sunt obligaţi. Se mai adaugă la acest soiu şi un al treilea, anume, cei ce ar dori să li se asigure o pensiune egală cu salariul respective emolumentele ce folosesc în stare de activitate, tot lucruri aceste la cari se poate reflecta serios numai atunci, când fondul prin interesele sale ar fi în stare a suporta un budget anual de câteva deci floreni. Mic şi neînsemnat este numărul acelor preoţi, cari nu pot şi nu au de unde achita taxele fundamentale şi cele de rescumpărare — căci taxa anuală la cei mai mulţi compatată cu 4 fl. la an, e un bagatel atât de neînsemnat, încât nici nu poate fi luată în serios ca greutate, ori sarcină nesuportabilă. Cum vine deci totuşi, că şi atât după şese ani restanţele la fond sunt enorme, şi ating suma de câteva zeci de mii ? Dela Consistoriu s’au făcut provocările la timp, sinodul archidiecesan a fi epista să se ia cele mai aspre măsuri disciplinare faţă cu restanţierii — dar afacerea regularii restanţelor merge încet şi întimpină greutăţi. Sunt câteva protopresbiterate întregi de unde nu au întrat taxele de la preoţime, şi acestui simptom trebue să-i dăm altă explicare. Este o tendinţă vădită a unor organe subalterne de a îngreuna cursul afacerilor sub pretexte de nimica şi această tendinţă va trebui paralizată prin măsuri extraordinare. Indulginţa trebue să aibă şi ea marginile sale, şi biserica pe lângă duhul blândeţelor va trebui să aplice şi alte măsuri, ca să delăture un reu, care s’ar putea ge- neralisa şi ar putea deveni periculos în consecinţele sale pentru întreg organismul. Nu avem pretenţia să credem, că e perfect statutul fondului de pensiuni, nici nu trăim în convingerea, că nu sunt în el disposiţii, cari trebue îndreptate, dar odată trebue să ştim, cari sunt factorii cu cari avem de lucru, care e numerul membrilor şi câţi sunt cei ce-şi fac seama cu poziţia lor de conducători ai poporului, şi ărăşi, câţi, cari nu au voie ori pricepere de a îngriji de sartea lor la căile de nevoie şi de sartea pruncilor lor eventual de a văduvei. Scoase elementele putrede şi netrebnice, disciplinaţi cei renitenţi, vom fi îngăduitori numai faţă de cei ce trebue să fim, de cei ce cunoscuţi sunt, că au bunăvoință, dăr le lipsesce puterea, și aceia pot conta la sprijin pe altă cale, ca să li se dea mână de ajutorii. Atunci, — da numai atunci vom putea vorbi de modificări de statute, de asigurări de pensiuni mai mari, când vom avea un număr de membrii, cari sciu aprecia însămnătatea unei atari instituţiuni binefacetoare — şi cari vor insui să şi dea fondului,, nu numai să cera dela fond. Omeni scurţi de vedere sunt pretutindene, şi între aceia pot fi şi unii dintre preoţi, — dar cei chemaţi ca să dee direcţiune lucrurilor nu au să se determine în acţiunile lor de dorinţe efemere, ci de adevăratele interese ale bisericei, care reclamă ca să îngrijască de sartea celor deveniţi neapţi de muncă şi cu deosebire de sartea văduvelor şi orfanilor. Aşa ni-am închipuit întemeierea fondului de pensiuni, şi tot aceste vederi le avem şi astfai, când deja 26 persoane beneficiază din resursele lui, între cari mai multe văduve şi orfani. De se vor fi făcut unele greşeli— la câte o pensionare prematură — acele se pot îndrepta şi trebue să se îndrepte, căci titlu de drept pot avea numai cei neapți de câştig, mai cu sămă pănă se consolidează fondul, ei nu şi omeni, cari după puterile lor trupeşei şi sufletesci pot şi ar mai putea face încă bune servicii bisericei. Revista politică. Noue turburări în Creta. Din Canea se telegrafeaza, că turburările din Creta, încetate odată, ei încep, căci turcii atacă din nou poporaţiunea creştină. In vederea acestor tulburări, puterile europene vor fi silite a-şi înmulţi trupele de supraveghiere. Conflictul evitat între Serbia şi Turcia. Pănă când în Constantinopol se ţin conferenţe pentru încheerea păcii între Grecia şi Turcia şi la Bruxella alte conferenţe, tot de pace, dar nu emanate din caşuri concrete, ci ideale, — pe atunci era gata să se întâmpla un conflict între Serbia şi Turcia, care uşor putea deveni motiv de un resbel european, dacă nu universal. Este sclut, cât de crâncen a fost bătută biata Grecia din partea Turciei, şi prin aceasta, cât de mult a suferit elenismul atât de mult trimbiţat în lume din partea falei gole grecesci. Prin bătaia aceasta, elenismul a scăpat din mână pentru totdeauna frânele conducerei politicei în Balcani, şi acelea au ajuns în mânile Slavilor. Stătuleţele slave din peninsula balcanică erau gata să sure și ele în spatele Turciei, pe când aceasta era atacată de Grecia, dar politica mai departe vedetoare în favorul panslavismului a Rusiei le-a împedecat, și astfel au trebuit să rămână pasive în fața evenimentele ce li se desfășurau înaintea ochilor. Dacă săriau şi ele atunci în spatele Turciei şi acesta era bătută, atunci rămânea ca panslavismul se se lupte singur cu panelenismul în peninsula balcanică şi lupta ar fi rămas multă vreme nedecisă. Aşa însă, fiind panelenismul nimicit pentru totdeuna preste graniţele Greciei, panslavismul şi-a conservat puterile spre a se putea lupta singur numai contra mohamedanismului, care se nimicesce în mod repentiv şi fără atac străin. Incungiuraţi de astfel de împregiurări, slavii din peninsula balcanică încep a deveni nerăbdători în ajungerea scopului lor. In special Serbia caută fel şi fel de pretexte spre a învada în Turcia şi astfel a o constrînge pe acesta la împlinirea pretensiunilor sârbesci, eventual a starce şi alte concesiuni de la ea în favorul slavismului. Aşa în timpul din urmă a trimis sub pretextul de a-şi apăra graniţele contra bandelor turcesci, mai multe trupe la graniţă, şi ca să aibă contra cui se lupta, avea de cuget să angajeze anume bande de arnăuţi, cari atacând graniţele sârbesci, ca apoi se erumpă în Turcia, serbii din Macedonia să se rescoale şi să proclame independenţa Macedoniei. Turcia fiind slăbită, n’ar cuteza să o atace, ei cerând intrevenirea Europei, acesta pentru evitarea unui conflict european, va fi silită a-i împlini cererile. Guvernul turcesc a luat însă de veste și a descoperit tot planul ambasadorului rusesc, Nelidov. Urmarea a fost, căfilele ultime a sosit o notă la oficiul de externe, în care Sârbia e făcută atentă, că să evite orice act, care ar trage după sine bănueli, că ar avea intenţiuni de a conturba pacea generală. Şi efectul n’a lipsit, căci regele Alexandru şi-a început călătoria în străinătate, călătorie, care vrea să şi-o amâne pe timp nedeterminat, or Sultanul a promis împlinirea dorinţelor sârbesci, întru cât va fi cu putinţă, numai se mai aştepte puţin. Asasinarea ministrului - president spaniol. Duminecă după amei fi un teribil omor s’a săvârşit la baia Santa Agueda de lângă San-Sebastian în Spania. Un anarchist italian, cu numele Michail Augine Golfi din Neapole, care la început a afis, că îl chiamă Rinaldini, a puşcat de trei ori din un revolver asupra ministrului-president spaniol Canovas, care după o ora și jumătate a repausat fiind prevădut cu sângele taine. Ultimele cuvinte i-au fost: „Trăiască Spania!“ Omorul a fost săvârşit din răsbunare pentru oprimarea în sânge a unei mişcări anarchiste din timpul din urmă. Când s-a săvârşit atentatul fatal, afară de soţia nenorocitului bărbat de stat nu erau de faţă decât trei ospeţi dela băi. Asasinul a fost prins numai decât, deşi cu mare greutate, din partea unui advocat cu numele Suarez şi cu ajutorul celorlalţi doi ospeţi, inginerul Aspiazu şi publicistul Torres. Publicul, ce în curând s’a adunat, era să sfâşie în bucăţi pe asasin, şi numai intrevenirei grabnice a poliţiei se poate atribui, că acesta a scăpat de moartea înfioratoare. Eră câteva date biografice din viaţa regretatului bărbat de stat. Antonio Canovas del Castillo s’a născut la Malaga în anul 1824. După ce a studiat la Madrid dreptul şi filosofia, îmbrâţişă cariera diaristicei. La 1852 fu ales representant al oraşului Malaga în Cortezi. După doi ani fu numit însărcinat de afaceri la Roma. In 1864 deveni ministru de interne, apoi ministru de finanţe şi al Coloniilor şi propuse chiar un proiect de lege pentru abolirea sclavagiului. Răsturnat dela guvern de cătră Narvaez şi Gonzales Bravo, fu unul din cei din urmă care apără în Cortez ideile liberale conciliate cu monarchia constituţională şi fu exilat puţin timp înaintea revoluţiunei din Septembrie 1868, la care nu luă parte. După ce combătu în camera constituantă, din care făcu parte, proiectele de Constituţie democratică, Canovas de Castillo se ocupă şi luptă pentru a prepara restaurarea Bourbonilor. El fu unul din şefii mişcărei, care aduse pe tron pe Alfons XII. După pronunciamentul lui Martinez Campos, la 31 Decembrie 1874, el primi preşedinţia ministerului de regenţă. în 1875 se retrase, dar fu chemat la preşedinţie în Decembrie acelaşi an şi fu însărcinat a dirigea primele alegeri legislative ale noului regim. In 1876 fu ales în Cameră de cătră oraşul Madrid. El avu să reprimeze atunci a doua tentativă de răsboiu civil a Carliştilor şi prima rescoala din Cuba. La 3 Martie 1879, Canovas redă puterea lui Martinez Campos şi o reluă la 10 Decembrie acelaşi an, când trebui să reprimeze o a doua rescoala din Cuba. Dar, combătut cu înverşunare de Castelar, Sagasta şi generalul Martinez, își dete demisia în Februarie 1881. Atunci el organiză un nou partid, conservator-liberal, al cărui șef fu proclamat. Canovas făcu în timpul acesta mai multe campanii politice remarcabile: contra sufragiului universal, pentru disciplina în armată, contra politicei radicale a cabinetului Possada şi reuşi să răsturne pe acesta, la 18 ianuarie 1884, când reluă preşedinţia consiliului. Dar în iunie 1884 trebui să dimisioneze, pentru că se opusese la dorinţa tinărului rege Alfonso de a visita provincia Murcia bântuită de choleră. Deabia în 1890 Canovas reluă frânele puterii, şi de atunci a condus afacerile Spaniei, cu mici întreruperi, în numele partidului conservator, pănă Dumineca trecută, când gonţele asasinului leau scurtat aşa de timpuriu viaţa. Văduva repausatului a primit mulţime de telegrame şi alte scrisori de condolenţă. Consiliul de miniştrii numaidecât s’a adunat în şedinţă şi a luat disposiţiuni pentru conducerea afacerilor ministrului-president. A recomandat reginei regente ca să încredinţeze conducerea acestor afaceri ministrului de resbel Atharaga, care a şi fost încredinţat cu conducerea provisorie a acestor afaceri. Faptul înfiorător a produs adâncă consternaţiune în întrega ţară şi Europa. Din parte oficiosă se raportază, că liniştea în ţară nu e conturbată, împăratul Wilhelm la Petersburg. La prânzul de gală, ce s’a dat Sâmbătă la curtea rusâscă în onoarea părechii imperiale germane, Ţarul Nicolae l. a ridicat următorul toast: „Presenţa Majestăţii Voastre şi a Majestăţii Sale împărătesei între noi, îmi causeaza o viuă satisfacţiune. Ţin mult de a Vă exprima pentru aceasta mulţumirea Mea sinceră. Aceasta noua manifestare a legăturilor tradiţionale, ce se unesc, şi a bunelor relaţiuni stabilite în mod aşa de fericit între cele două imperii ale Noastre vecine, este totodată o garanţă preţiosă pentru susţinerea păcii generale, care formeaza obiectul silinţelor Noastre constante şia dorinţelor Noastre