Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-07-31 / nr. 84

Nr. 84. Anul XL­I. Sibiiu, Joi, 31 Iuliu (12 August) 1897. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL la „Td­. Rom.“ într’una cu suplementul „Foia Pedagogică“ Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se ref­usă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 30 Iuliu 1897. între instituţiunile ce le-am creat noi sub auspiciile bisericei în timpul din urmă, merită a fi socotit şi fondul de pensiuni al archidiecesei. Era justă şi generală plângerea, că biserica nu s’a ocupat serios cu în­grijirea văduvelor preotese, şi a prun­cilor orfani ai preoţilor — deşi încă în şedinţa VI dela 24 Septembre a con­gresului din a. 1868, — s’a fost făcut o propunere pentru întemeierea unui atare fond. Afacerea a fost obiect de studiu ani de-a rândul, pan’ ce la 1891 sinodul archidiecesan ’i-a dat o soluțiune și a votat statutele fondului, decretând, că fie-care membru din cler e obligat să fie şi membru al fondului de pensiuni. Astăzi fondul de pensiuni după şese ani dela întemeierea sa trece pre­­ste o sută mii floreni, şi dacă toţi cei din cler ar fi înţeles intenţiunea cea bună a întemeietorilor, de bună sema că fondul ar fi încă odată aşa de mare. Să fie lipsa şi sărăcia, atât de des accentuată, causa, că o parte conside­rabilă a clerului nostru nu a satisfăcut nici ac­i, după şase ani, obligămintelor sale, noi nu o putem crede. Din contră, cunoscut ne este, că mulţi, foarte mulţi preoţi din cei cu stare binişoră nici aci nu au satisfăcut obligămintelor lor — sub diferite pre­texte destul de josnice şi urâte. Vom enumera vre-o câte­va soiuri dintre cei ce nu află de bine a spri­­jini biserica în intenţiunile bune, şi anume vom scoate la iveala, că unii sub cuvânt, că nu au prunci, alţii sub cu­vânt, că sunt văduvi şi nu are cine be­neficia de disposiţiunile fondului — nu vor nici să audă de contribuirile la cari sunt obligaţi. Se mai adaugă la acest soiu şi un al treilea, anume, cei ce ar dori să li se asigure o pensiune egală cu salariul respective emolumentele ce folosesc în stare de activitate, tot lucruri aceste la cari se poate reflecta serios numai atunci, când fondul prin interesele sale ar fi în stare a suporta un budget anual de câte­va d­eci floreni. Mic şi neînsemnat este numărul acelor preoţi, cari nu pot şi nu au de unde achita taxele fundamentale şi cele de rescumpărare — căci taxa anuală la cei mai mulţi compatată cu 4 fl. la an, e un bagatel atât de neînsemnat, încât nici nu poate fi luată în serios ca greutate, ori sarcină nesuportabilă. Cum vine deci totuşi, că şi atât după şese ani restanţele la fond sunt enorme, şi ating suma de câte­va zeci de mii ? Dela Consistoriu s’au făcut pro­vocările la timp, sinodul archidiecesan a fi epis­ta să se ia cele mai aspre mă­suri disciplinare faţă cu restanţierii — dar afacerea regularii restanţelor merge încet şi întimpină greutăţi. Sunt câte­va protopresbiterate în­tregi de unde nu au întrat taxele de la preoţime, şi acestui simptom trebue să-i dăm altă explicare. Este o tendinţă vădită a unor or­gane subalterne de a îngreuna cursul afacerilor sub pretexte de nimica şi acea­­stă tendinţă va trebui paralizată prin măsuri extraordinare. Indulginţa tre­bue să aibă şi ea marginile sale, şi biserica pe lângă duhul blândeţelor va trebui să aplice şi alte măsuri, ca să delăture un reu, care s’ar putea ge-­ neralisa şi ar putea deveni periculos în consecinţele sale pentru întreg or­ganismul. Nu avem pretenţia să credem, că e perfect statutul fondului de pensiuni, nici nu trăim în convingerea, că nu sunt în el disposiţii, cari trebue în­dreptate, dar odată trebue să ştim, cari sunt factorii cu cari avem de lu­cru, care e numerul membrilor şi câţi sunt cei ce-şi fac seama cu poziţia lor de conducători ai poporului, şi ărăşi, câţi, cari nu au voie ori pricepere de a îngriji de sartea lor la căile de ne­­voie şi de sartea pruncilor lor even­tual de a văduvei. Scoase elementele putrede şi ne­trebnice, disciplinaţi cei renitenţi, vom fi îngăduitori numai faţă de cei ce trebue să fim, de cei ce cunoscuţi sunt, că au bunăvoință, dăr le lipsesce puterea, și aceia pot conta la sprijin pe altă cale, ca să li se dea mână de ajutorii­. Atunci, — da numai atunci vom putea vorbi de modificări de statute, de asigurări de pensiuni mai mari, când vom avea un număr de membrii, cari sciu aprecia însămnătatea unei atari instituţiuni binefacetoare — şi cari vor insui să şi dea fondului,, nu numai să cera dela fond. Omeni scurţi de vedere sunt pre­­tutindene, şi între aceia pot fi şi unii dintre preoţi, — dar cei chemaţi ca să dee direcţiune lucrurilor nu au să se determine în acţiunile lor de dorinţe efemere, ci de adevăratele interese ale bisericei, care reclamă ca să îngrijască de sartea celor deveniţi neapţi de muncă şi cu deosebire de sartea vă­duvelor şi orfanilor. Aşa ni-am închipuit întemeierea fondului de pensiuni, şi tot aceste ve­deri le avem şi astfa­i, când deja 26 persoane beneficiaz­ă din resursele lui, între cari mai multe văduve şi orfani. De se vor fi făcut unele greşeli­­— la câte o pensionare prematură — acele se pot îndrepta şi trebue să se îndrepte, căci titlu de drept pot avea numai cei neapți de câştig, mai cu sămă pănă se consolidează fondul, ei nu şi omeni, cari după puterile lor trupeşei şi sufletesci pot şi ar mai pu­tea face încă bune servicii bisericei. Revista politică. Noue turburări în Creta. Din Ca­nea se telegrafeaza, că turburările din Creta, încetate odată, ei încep, căci turcii atacă din nou poporaţiunea creştină. In vederea acestor tulburări, puterile europene vor fi silite a-şi înmulţi trupele de supraveghiere. Conflict­ul evitat între Serbia şi Turcia. Pănă când în Constantinopol se ţin conferenţe pentru încheerea păcii între Grecia şi Turcia şi la Bruxella alte confe­renţe, tot de pace, dar nu emanate din ca­şuri concrete, ci ideale, — pe atunci era gata să se întâmpla un conflict între Serbia şi Turcia, care uşor putea deveni motiv de un resbel european, dacă nu universal. Este sclut, cât de crâncen a fost bătută biata Grecia din partea Turciei, şi prin acea­­sta, cât de mult a suferit elenismul atât de mult trimbiţat în lume din partea falei gole grecesci. Prin bătaia aceasta, elenismul a scă­pat din mână pentru totdeauna frânele con­ducerei politicei în Balcani, şi acelea au ajuns în mânile Slavilor. Stătuleţele slave din peninsula balcanică erau gata să sure și ele în spatele Turciei, pe când aceasta era atacată de Grecia, dar politica mai departe vedetoare în favorul panslavismului a Rusiei le-a împedecat, și astfel au trebuit să rămână pasive în fața evenimentele ce li se desfă­șurau înaintea ochilor. Dacă săriau şi ele atunci în spatele Turciei şi acesta era bătută, atunci rămânea ca panslavismul se se lupte singur cu panelenismul în peninsula balcanică şi lupta ar fi rămas multă vreme nedecisă. Aşa însă, fiind panelenismul nimicit pentru totdeuna preste graniţele Greciei, panslavis­mul şi-a conservat puterile spre a se putea lupta singur numai contra mohamedanismu­­lui, care se nimicesce în mod repentiv şi fără atac străin. Incungiuraţi de astfel de împregiurări, slavii din peninsula balcanică încep a deveni nerăbdători în ajunge­rea scopului lor. In special Serbia caută fel şi fel de pretexte spre a învada în Tur­cia şi ast­fel a o constrînge pe acesta la împlinirea pretensiunilor sârbesci, eventual a starce şi alte concesiuni de la ea în favo­rul slavismului. Aşa în timpul din urmă a trimis sub pretextul de a-şi apăra graniţele contra bandelor turcesci, mai multe trupe la graniţă, şi ca să aibă contra cui se lupta, avea de cuget să angajeze anume bande de ar­­năuţi, cari atacând graniţele sârbesci, ca apoi se erumpă în Turcia, serbii din Macedonia să se rescoale şi să proclame independenţa Macedoniei. Turcia fiind slăbită, n’ar cuteza să o atace, ei cerând intrevenirea Europei, acesta pentru evitarea unui conflict­­ eu­ropean, va fi silită a-i împlini cererile. Guvernul turcesc a luat însă de veste și a descoperit tot planul ambasadorului ru­sesc, Nelidov. Urmarea a fost, că­­filele ultime a sosit o notă la oficiul de externe, în care Sârbia e făcută atentă, că să evite ori­ce act, care ar trage după sine bănueli, că ar avea intenţiuni de a conturba pacea generală. Şi efectul n’a lipsit, căci regele Alexan­dru şi-a început călătoria în străinătate, călătorie, care vrea să şi-o amâne pe timp nedeterminat, or Sultanul a promis împlinirea dorinţelor sârbesci, întru cât va fi cu putinţă, numai se mai aştepte puţin. Asasinarea ministrului - president spaniol. Duminecă după amei fi un teribil omor s’a săvârşit la baia Santa Agueda de lângă San-Sebastian în Spania. Un anar­chist italian, cu numele Michail Augine Golfi din Neapole, care la început a afis, că îl chiamă Rinaldini, a puşcat de trei ori din un revolver asupra ministrului-president spaniol Canovas, care după o ora și ju­mătate a repausat fiind prevădut cu sângele taine. Ultimele cuvinte i-au fost: „Trăiască Spania!“ Omorul a fost săvârşit din răsbu­­nare pentru oprimarea în sânge a unei mişcări anarchiste din timpul din urmă. Când s-a săvârşit atentatul fatal, afară de soţia nenorocitului bărbat de stat nu erau de faţă decât trei ospeţi dela băi. Asasinul a fost prins numai decât, deşi cu mare gre­utate, din partea unui advocat cu numele Suarez şi cu ajutorul celorlalţi doi ospeţi, inginerul Aspiazu şi publicistul Torres. Pu­blicul, ce în curând s’a adunat, era să sfâşie în bucăţi pe asasin, şi numai intrevenirei grabnice a poliţiei se poate atribui, că acesta a scăpat de moartea înfioratoare. Eră câte­va date biografice din viaţa regretatului bărbat de stat. Antonio Canovas del Castillo s’a născut la Malaga în anul 1824. După­ ce a studiat la Madrid dreptul şi filosofia, îmbrâţişă ca­riera diaristicei. La 1852 fu ales represen­­tant al oraşului Malaga în Cortezi. După doi ani fu numit însărcinat de afaceri la Roma. In 1864 deveni ministru de interne, apoi ministru de finanţe şi al Coloniilor şi propuse chiar un proiect de lege pentru abolirea sclavagiului. Răsturnat dela guvern de c­ătră Nar­vaez şi Gonzales Bravo, fu unul din cei din urmă care apără în Cortez ideile liberale conciliate cu monarchia constituţională şi fu exilat puţin timp înaintea revoluţiunei din Septembrie 1868, la care nu luă parte. După­ ce combătu în camera constitu­antă, din care făcu parte, proiectele de Con­stituţie democratică, Canovas de Castillo se ocupă şi luptă pentru a prepara restaurarea Bourbonilor. El fu unul din şefii mişcărei, care aduse pe tron pe Alfons XII. După pronunciamentul lui Martinez Campos, la 31 Decembrie 1874, el primi preşedinţia ministerului de regenţă. în 1875 se retrase, dar fu chemat la preşedinţie în Decembrie acelaşi an şi fu însărcinat a di­­rigea primele alegeri legislative ale noului regim. In 1876 fu ales în Cameră de cătră oraşul Madrid. El avu să reprimeze atunci a doua tentativă de răsboiu civil a Carliştilor şi prima rescoala din Cuba. La 3 Martie 1879, Canovas redă puterea lui Martinez Campos şi o reluă la 10 Decembrie acelaşi an, când trebui să reprimeze o a doua res­­coala din Cuba. Dar, combătut cu înverşu­nare de Castelar, Sagasta şi generalul Mar­tinez, își dete demisia în Februarie 1881. Atunci el organiză un nou partid, conser­vator-liberal, al cărui șef fu proclamat. Canovas făcu în timpul acesta mai mul­te campanii politice remarcabile: contra su­fragiului universal, pentru disciplina în arma­tă, contra politicei radicale a cabinetului Possada şi reuşi să răsturne pe acesta, la 18 ianuarie 1884, când reluă preşedinţia consi­liului. Dar în iunie 1884 trebui să dimisio­­neze, pentru că se opusese la dorinţa tinăru­­lui rege Alfonso de a visita provincia Mur­cia bântuită de choleră. Deabia în 1890 Ca­novas reluă frânele puterii, şi de atunci a condus afacerile Spaniei, cu mici întreruperi, în numele partidului conservator, pănă Du­mineca trecută, când gonţele asasinului leau scurtat aşa de timpuriu viaţa. Văduva repausatului a primit mulţime de telegrame şi alte scrisori de condolenţă. Consiliul de miniştrii numai­decât s’a adu­nat în şedinţă şi a luat disposiţiuni pentru con­ducerea afacerilor ministrului-president. A re­comandat reginei regente ca să încredinţeze conducerea acestor afaceri ministrului de resbel Atharaga, care a şi fost încredinţat cu conducerea provisorie a acestor afaceri. Faptul înfiorător a produs adâncă con­­sternaţiune în întrega ţară şi Europa. Din parte oficiosă se raportază, că liniştea în ţară nu e conturbată, împăratul Wilhelm la Petersburg. La prânzul de gală, ce s’a dat Sâmbătă la curtea rusâscă în onoarea părechii imperiale germane, Ţarul Nicolae l­. a ridicat urmă­torul toast: „Presenţa Majestăţii Voastre şi a Majes­­tăţii Sale împărătesei între noi, îmi causeaza o viuă satisfacţiune. Ţin mult de a Vă exprima pentru aceasta mulţumirea Mea sin­ceră. Aceasta noua manifestare a legăturilor tradiţionale, ce se unesc, şi a bunelor rela­­ţiuni stabilite în mod aşa de fericit între cele două imperii ale Noastre vecine, este tot­odată o garanţă preţiosă pentru susţinerea păcii generale, care formeaza obiectul silin­ţelor Noastre constante şi­­a dorinţelor Noastre

Next