Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)
1899-07-31 / nr. 81
Nr. 81 Anul XLIII. Sibiiu, Sâmbătă, 31 Iuliu v. (12 August n.) 1899. TELEGRAFUL ROMAN. Aport Martul, Jom Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45-Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retuşa. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Biserica din Bucovina. Urmărim cu mare încordare desvoltarea lucrurilor în biserica ortodoxă din Bucovina, şi cele ce se întâmplă acolo ne umplu de mare întristare. Raportul intim dintre părinte şi fiu, raportul intim dintre metropolitul bisericei ortodocse din Bucovina şi poporul român ortodocs de acolo, — raportul acesta de mult nu mai există în metropolia soră. In locul acestui intim raport aflăm duşmănie pe faţă, care a luat dimensiuni atât de mari în inimile românilor ortodocşi, încât elementele mai tinere au eşit în publicitate cu durerile lor, cu nemulţămirea generală ce domnesce în biserică de la venirea actualului metropolis Nemulţămirea există de mult, şi numirea a doi ruteni în gremiul consistoriului a fost numai incidentul, ca nemulţămirea se isbucneasca, şi se sfărîme toate legăturile de stimă, de veneraţiune, de iubire şi de supunere, ce se datoresc capului bisericei de cătră fiii credincioşi. Noi ca biserică soră, în o monarchie, sub un Domnitor, din tóta inima regretăm conflictul ce s’a escat intre metropolitul Arcadie şi între Românii din Bucovina, ca fii credincioşi ai metropolitului. Regretăm că nemulţămirii s'a dat espresiune prin o demonstraţiune pe stradă, şi deşi se im aprecia durerea Românilor ortodocşi şi nemulţămirea lor cu mersul lucrurilor în biserica de acolo, credem că dăm expresiune convingerii oamenilor serioşi, când condamnăm huiduirea pe stradă a metropolitului. Este acest, soiu de manifestare a nemulţămirei împrumutat de la lucruri lumesci, şi nu este de demnitatea bisericei, ca nemulţămirii faţă cu persoana metropolitului în acest mod să i se dea expresiune. însutit regretăm înse, că bisericei din Bucovina nici după treicieci de ani dela era constituţiunei, nu i-a succes a-şi esopera drepturile sale autonome, ca ea prin ale sale organe să’şi administreze afacerile bisericesci, şcolare şi epitropesci. Dacă bisericei române ortodoxe din Bucovina în stat constituţional, cum este Austria, i-ar fi succes a-’şi esopera drepturile sale autonome, şi s’ar fi reactivat sistemul sinodal din biserica orientală, a fi Bucovina ar avea sinodul său eparohial, în care s’ar regula toate afacerile bisericeşti, şcolare şi fondaţionale, unde ar lua parte în cele administrative şi elementul laic. Acolo s’ar aduce plângerile, acolo durerile, acolo dorinţele, acolo inştiinţele, acolo aspiraţiunile culturale, acolo pretensiunile de a dispune biserica de fondul religionar, acolo loialitatea poporului român, acolo s’ar da espresiune alipirii de biserică şi de instituţiunile culturale legate de ea , cu un cuvânt în sinodul eparchiei Bucovinei ar răsuna şi glasul de loialitate cătră împărat, patrie şi tron, şi stima, iubirea, veneraţiunea cătră capul bisericei, acolo ar răsuna glasul de bucurie pentru prosperarea bisericei, dar totodată şi durerea şi nemulţămirea cu mersul neregulat al afacerilor. In lipsa acelui for competent, manifestaţiunea se face pe strade, cu totala devalvare a autorităţii metropolitului, dar totodată şi cu totala dejosire a bisericei. In un număr premergător al zarului am reprodus scirea, că congresul bisericei ortodoxe din Bucovina s’a disolvat, după ce timp de aproape 30 de ani nu a lucrat nimica. Inima ni se strînge de durere, când vedem situaţiunea tristă în care a ajuns în zilele noastre biserica soră din Bucovina. Cu câtă însufleţire s’a pornit în anul 1868 lupta pentru recâştigarea autonomiei bisericesci în Bucovina. Câtă durere pentru răceala metropolitului de atunci Hakman faţă cu cererile Românilor, câtă speranţă cuprinde cererea Românilor cătră parlamentul Austriei pentru recâştigarea automoniei bisericesci. Cu câtă căldură, cu ce entusiasm vorbesce în parlamentul Austriei Eudoxiu Hormuzachi, cu câtă sciinţă, cu ce caldă inimă sare în apărarea autonomiei bisericesci episcopul din Dalmaţia, Ştefan Knezevici, cu câtă elocinţă vorbesce referentul pentru afacerea de culte în parlament! Cu deosebire deputatul Eudoxiu Hormuzachi cu însufleţire vorbesce de misiunea bisericei orientale, de rolul ei pentru cultura poporului român. Cap luminat, român mare, ortodox înflăcărat, Eudoxiu Hormuzachi în sinodalitate vede terenul cel mai potrivit pentru desvoltarea bisericei, în opoziţie cu centralismul absolutifric, care eschide participarea elementului laic din administrarea bisericei. O asemenea caracterisare a bisericei orientale numai din rostul şi din pona marelui nostru bărbat Alecsandru Mocsonyi am mai amjit şi am cetit. Ca vorba la aniversarea a 25-a de la trecerea din viaţă a nemuritoriului metropolit Şaguna, cu pena din incidentul instalării actualului metropolit a apreciat domnul Alecsandru Mocsonyi misiunea bisericei orientale pentru poporul român. Un asemenea spirit luminat transpiră şi din vorbirea lui Hormuzachi Votul parlamentului din Viena a fost pentru cererile Românilor. Entusiasmul Românilor bucovineni pentru autonomia bisericei, curentul favorabil în cercurile guvernamentale, toate acestea ne îndreptăţeau la mari speranţe. Cler cult, aristocraţie bogată, cultă şi cu influenţă în cercurile normative, cine să nu spereze un puternic avânt? — sau cine să nu deplângă situaţiunea tristă de acuma? Ani 30 au trecut dela ora cu speranţele, un lung interval al întunerecului, unde nu mai vedem ce se întâmplă la locurile competente. Din când în când un ţipăt de durere al răposatului metropolit Silvestru Morariu şi un energic protest contra uneltirilor papiste în sinul bisericei din Bucovina. Şi aeji! Adi tristul tablou cu deslănţuirea patimilor şi manifestarea nemulţămirii, manifestare pe stradele Cernăuţului.... Trist tablou. 1 FOITA * Dela Cristiania. In sera din 1 August st. n. grupul norvegian ne-a invitat la o gustare în grădina St. Haushaugen, unde musica militară a cântat pe rând, Imnul fiecărei naţiuni. Imnul românesc a fost repetat, în urma viguroselor aclamaţiuni pe care le-au făcut românii, secondaţi de francezi, polonezi, sârbi, şi turci. La 2 August, diminaţa, toţi parlamentarii s’au adunat la universitate şi de acolo au pornit spre Storthing. La scara de onoare , musica militară i-a salutat pentr’un marş triumfal. Parlamentarii şi-au ocupat fiecare câte un loc în sala şedinţelor, după care musica a intonat imnul naţional norvegian. Tot publicul l-a ascultat în piciore şi l’a aclamat cu strigătul: — Trăiască Norvegia liberă ! (Leve det fine Norge !) Prima şedinţă a fost deschisă Duminecă la 1 August v., de ministrul-preşedinte Steen, care a pronunţat un discurs în limba norvegiană, făcând elogiul păcii şi al ideii arbitragiului între naţiuni, Dr. Gothat, elveţian, propune ca preşedinţii celor două adunări legislative norvegiane, să fie proclamaţi preşedinţi ai congresului. Se primeşte. Pe când dl Lund, alesul preşedinte, dupa ce îşi ocupase locul, îşi ceteşte discursul, arunc o privire în sală. Incinta e plină de capete albe şi grave, între cari se remarcă senatorul francez Labiche, nu vodevilistul, altul, ras de mustăţi, cu un păr lung alb şi barbe în favorite. La dreapta lui stă Pázmândy, negru, slab şi palid, e bolnav. Mai în fund, figura simpatică a gigantului profesor de drept internaţional de la Neapole, Pierrantoni, prieten bun al Românilor, decorat cu „Steaua României". Lojile sunt toate ocupate de domne. Intre loji atârnă stindardele tuturor n a ţ i u n i lo r, între cari, natural, şi stindardul românesc. Intrega sală decorată cu sculpturi în lemn aurite, în stil gotic şi bine iluminată, are un aspect vesel plăcut, încep discursurile delegaţilor, în ordinea alfabetică a naţiunilor. Delegatul german von Bar, mic, cu barbă scurtă albă, cu vocea supţire şi argăţaşă, ne reaminteşte pe dl D. Sturdza. Delegatul austriac, von Pirquet e salutat cu simpatie la urcarea sa pe tribună, vorbeşte liniştit şi clar. Amândoi salută ideia păcei şi pe conferenţiari. Representantul Belgiei, Thiebaud, asigură adunarea de simpatia şi aderarea guvernului şi poporului belg, şi arată cum guvernul belgian introduce, de câte ori poate, clausula arbitragiului în tractatele ce închee. Sofus Hoegsbro, preşedintele Folkethingului danez, în limba daneză, doreşte aderarea poporului danez la ideea păcei. Parlamentul danez a votat o subvenţie pentru delegaţii săi. Don Arturo Marcuartu, senator spaniol, face în limba franceză, istoricul conferinţelor pentru pace şi arbitragiu, arătând mersul lor ascendent şi încrederea ce se cuvine să avem în succesul lor. După energica cuvântare a delegatului american, apare frumoasa figură a senatorului francez Labiche. Discursul său e cel mai aplaudat; de la suirea sa la tribună până la scoborîre, fiecare dintre elegantele fraze este subliniată de aplauzele tuturor. Ca fond, un discurs de ocaziune. Englezii aproba continuu vorbirea hotărîtă a delegatului lor, inginerul F. Stanhope, explorator al Sudanului. Lipsește loc. colonel Th. Skinas, delegatul și singurul representant grec. Contele Albert A p p o ny i începe cu o salutare a congresului în limba franceză, apoi introduce câteva fraze în limba ungurescă apoi iar în limba franceză. Marchizul B. Pandolfi, din partea italienilor, face rezerva relativ la reuşita congresului de la Haga, şi arată că rolul cel mare îl au conferinţele interparlamentare. Tot în limba franceză van Houten, fost ministru de interne şi publicist, pronunţă un lung discurs, dovedind că Olanda e chiar ţara păcii. Lipseşte delegatul portugez, José Dias Fereia, care trimite o telegramă de salutare. Delegatul român dl V. A. Itrechim, pronunţă un discurs, des aplaudat (din care am dat partea principală în numărul nostru trecut). Dl Nicolaevici, fost ministru-preşedinte al Serbiei, spune că toate clasele sociale din Serbia, începând dela tinerul rege, până la 6000 copii fără scălă. Unde? In vre-un ţinut românesc, prin biete comune româneşti? Nu! Atunci îndată ar veni guvernul într’ajutor, şi ne-ar ferici acolo cu şcoli de stat, căci ne are dragi şi ne purta grija se nu suferim în privinţa asta. Ci cei 6000 de copii cari n’au putut umbla la şcollă sunt dintr'un singur oraş unguresc, din Szabadka (cu 75.000 locuitori), şi n’au putut umbla că n’au avut şcoli de-ajuns! Ce o fi în jur, în ţinutul oraşului, dacă în oraşul însuşi e aşa grijă de cauza şcolară ? Iată spre ce plaiuri ar trebui să-şi mai întorcă guvernul privirile, nu să ’şi le ţină aţintite tot numai asupra săracelor noastre ţinuturi, pândind cu ochi de vultur bietele noastre şcoli şi observând că la cutare scoala, cutare fereastra e prea mică, deci scoala trebue închisă, ca să ne dee statul alta mai luminosă. Străşnicie de censură. Un lucru tragicomic reese din ultimul număr (303) al „Patriei“ din Cernăuţi. Penultimul ei număr fusese iar confiscat de censură. Nişte pasagii i-au părut teribilului procuror prea obraznice, şi a tras peste ele cu creionul albastru, şi judecata gata: ideile de ele nu-i permis să fie respândite prin presă în public! Ziarul a apărut la locul respectiv cu oglindă albă şi cu cuvântul tipărit mare la mijloc: „confiscat"... In numărul mai nou însă, aflăm dată explicația textelor confiscate, prin urmatoarea adresă a ziarului cătră procuror : „Domnule procuror! „Numărul nostru trecut iarăşi a cărut pradă censurei ! Acesta este al 23-lea număr confiscat in acestefole de grea cercare pentru presa independentă. „ De astă dată ne-ați confiscat însă reproducerea unei înformațiuni din „De”-