Telegraful Roman, 1902 (Anul 50, nr. 1-146)

1902-06-11 / nr. 64

258 Chestiuni pedagogice, de Ioan Paicu învăţător. (Urmare.) Tinerimea şcolară în restimpul vacanţelor este dată cu totului pradă muncei, cântecelor urîte, glumelor indecente, sudalmelor, tutunului etc., fără a se mai îngriji cineva şi de partea spirituală a ei. Şcollele nu mai sunt cercetate, precum nici bisericile în acest timp, deci uşor putem înţelege că patima contrabalanseaza virtutea în intervalul acesta relativ destul de lung, pentru ca iarba rea să prindă rădăcini. Din gurile pruncilor n’auzi „Osana fiul lui David“, ci vorbe urîte, pe cari le aud şi ei de la alţii. Copilul cât de mic, bea rachiu, că e ostănit dragul tatii, furniză tutun şi suduc din gros; căci copilul învaţă de la tata vorbe urîte şi patimi urîte. Vorba comună — carea de regulă o esprimă româncele de la sate, cine nu o ştie ?! Că: „cine nu bea, (se înţelege, că nu apă) acela nu mirosă a bărbat. Cine nu fumeza acela nu samănă a bărbat, şi cine nu-şi arată curagiul (se înţelege prin sudalme), acela e muerotcă, feteleu etc.“. însuşirile bune adecă sunt presentate ca slăbiciuni, şi viceversa, slăbiciunile ca virtuţi. Apoi bărbatul ce nu face de dragul, sau de frica (gurei) muerei sale ? Iată deci, că la începutul anului şcolar te pomeneşti că şcoila e plină de spini şi polemidă, şi în loc de a te desfăta în priveliştea unei frumoase şi curate holde, curăţită anul trecut ca ochiul, eşti silit a o privi din nou şi de la început, dacă cu finea anului nu voesci a avea materie bună numai pentru aruncat în foc. Uşor putem înţelege deci, că din o tinerime şcolară înclinată mai mult spre viţii decât spre virtuţi, iese una adultă carea în loc de a cerceta orele de catechisaţiune, societatea de lectură, etc. mai bucuros va cerceta şezătorea şi alte conveniri demoralizătore, unde află distracţie spre a sa plăcere. In loc de a săgeta inima acestui fel de tinerime sunetul clopotului de la biserică, o va săgeta arcul prematurului amor şi lugubra voce a soţilor de cârcimă. Dacă astfel nu de membri ai societăţii vom creşte, atunci pot spune sincer că să fie în toată comuna bisericască ca preot un „boan gură de aur“, sau un „Cicerone“, ca să le ştie şi potă vorbi respective predica în „limbile îngerilor“, nu-şi va ajunge scopul, deoarece: n'are cui predicat! Căci astfel nu de oameni vin la biserică numai când e să capete Paşti. Deci, dacă vrem să reformăm lumea, va trebui s’o luăm de la cap, sistematic, cu foarte mare abnegaţiune şi zel de jertfire!! Am vorbit de tinerimea adultă şi de cea şcolară, să vedem acuma cum stăm cu mititeii ţăranilor noştri!? — Copiii de la trei pană la șase ani ai acestora, vara în toiul lucrului, au o soarte demna de compătimit. In diminața fie cărei zile biata mamă umblă din casă ’n casă cu copilul ei de mână, sau în brațe, să-i capete o gazdă pentru ziua aceea, ca să se potă duce la lucrul câmpului. De multe ori n’are cine '1 găzdui şi astfel cu mama e silită să’l ducă cu sine la câmp, pe unul de mână şi pe altul în spate. Dacă '1 poate da în grija cuiva, apoi numai el ştie sărmanul câte neajunsuri îndură, cât e ziua de mare! Uneori i se răpesce merindea lăsată de mamă, d’un câne, sau râmător; alte dăţi i-se mistue prin un copil mai mare, care ’i este tutor în acea zi, şi trebuie să mai rabde şi bătăi, dacă va protesta pelângă lomea ce-’l ajunge într’o zi de vară. Mănâncă pâme necopte, pănă ’l prind frigurile. Iar’ dacă se face vorbă că din partea gazdei i s’a mâncat merindea, mâne să ’şi caute norocul aicea! De multe ori ’i găsesc părinţii adormiţi pe drum, pe prispa casei etc., şi câte nenorociri nu provin de aici! ! Ear’ timpul de o zi de vară îl petrec mai mult în certe, în bătăi, în batjocuri şi preste tot cu fapte nerecomandabile fragedei lor etăţi. Când e veac bun, — pravul — din drum, cu care 'şi prăvuesc vestmintele, îşi pun unul altuia pe cap; car’ după ce ploua, — lina, — le servesce spre distracţie, încât săra, când sosesc părinţii acasă de la lucrul câmpului, ’i află frânţi de obosală, murdăriţi, bătuţi şi prăpădiţi de forie. Răul ce provine din necesitatea tractării în acest mod cu inocenţa, frageda şi de o mai bună tractare vrednica tinerime, cred că nu mai trebue cu alte esemple ilustrat. Poporul român de la sate, parte nu înţelege actuala stare a lucrurilor, parte să scapă cu frasa: „n’avem alt modru“. Cei chemaţi datorinţă avem să ne îngrijim şi de acest cas, prin care se ajută sau strică foarte mult înaintării poporului nostru în direcţiune bună. Popoarele conlocuitoare, cu stare materială mai bună, au pentru acăsta cea mai minoră tinerime grădinile de copii, sau se f fie numite după înfiinţătoriul lor „grădine Froebeliane“. Poporul nostru curend însă nu va pută ajunge la crearea astor feliu de instituţiuni, că pe deo parte nu -i dă mâna, care pe de altă parte este prea neaccesibil pentru lucruri idealiste. Să rămânem deci la tinerimea şcolară şi cea adultă, şi în privinţa acăsta am să-mi mai spun unele păreri. Ţin de necesar însă întâiu de toate a promite următoarele: a) nu ar trebui aplicaţi învăţători definitivi — în toate comunele noastre bisericesci, unde numai nu eeschisă în mod absolut posibilitatea ; b) să se sistemiseze mai multe posturi de învăţători, unde numai se simte trebuinţa ; c) preotul să fie la înălţimea chemărei sale. înţeleg lucrul aşa, că preotul pe lângă multele calităţi bune, ce trebuie să întrunăscă preotul pentru ca să corespundă chemării sale sublime,— să mijlocescă şi plătirea salariului învăţătoresc regulat, şi să -l sprijinescă pe învăţător în toate ale sale bune intenţiuni. Căci atunci desigur nu se vor pută încorda relaţiunile întră preot şi învăţător. Astfel eu fiind şi urmând am pută să pretindem, ba chiar să îndatorăm pe fiecare învăţător, ca după puterile sale să sevârşască lucruri bune şi de folos. Căci dacă „vrednic este lucrătoriul de plata sa“, apoi şi solvitoriul, respective risipitoriul onest, este vrednic a strînge îndoit, ceea ce a risipit. Părerea mea cu privire la ţinuta ce ar trebui luată faţă de tinerimea adultă, ar fi următdrea: I. Preotil să fie îndatorat, ca în toate Duminecile și serbătorile de preste an să țină catechisațiune cu adulții, de la 12—2 ore după amezi. De acolo în corpore să mărgă la vecernie. Jocul să nu se permită până după rugăciunea de săra, când cu drag să privăscă și preotul la tinerimea jucăuşă. Nu însă, cum se întâmplă azi, preotul să fie în biserică aproape numai cu cântăreţii, fiindcă tinerimea jucă şi poporul întreg se uită la ea. II. Preste anul şcolar ca elevii de repetiţie să ţină preotul religie, şi anume: în jumătatea primă sau a 2-a a zilei destinată pentru serii septemânale. Căci dacă un învăţător, punem caşul că are obligaţi a cerceta şcola de toate zilele preste 70 elevi, ca să nu zicem o sută, căci atunci după lege trebuie 2 invetatori, — şi cătră aceştia se mai adaugă încă câte 25—30 elevi de repetiţie: cum să te mai poţi ocupa de religie cu aceştia primdos scopului?!! .........Căci nu trebue trecut cu vederea nici aceea, că şcola de repetiţie e repetarea materialului propus în timpul ordinar de 6 ani din toate studiile prescrise pentru o scală poporală. Şi în special — după a mea părere — economia şi higiena trebue tractate în anii de repetiţie întru cât e posibil mai pe larg. Cele spuse nu se pot privi ca sarcină asupra preotului. Şi din mai multe puncte de vedere, anume: 1. Datorinţă au e lucra preoţii aşa, pentru siguranţa moralei publice şi pentru dorinţa, — ce trebue s’o aibă oricare preot — de a-şi cresce poporeni buni. 2. Nu există sarcină, — per absolutum, — nerăsplătită. Pentru că după cât ştiu eu, în unele comune bisericeşti e şi remunerat preotul pentru aşa numita catichisaţiune a adulţilor. 3. Subsistenţa onestă în societate le este asigurată. De sine înţeles, că pentru caşul când preotul e ocupat într’o causă neamânabilă, învăţătoriul va avea să ’l înlocuiască. Invăţetoriul conserenţios o va face acesta cu plăcere. Ce urmază d’aiii ? Relaţiuni bune întră conducătorii naturali ai poporului, având cunoscinţă că sunt dependenţi unul de altul. Prelângă acestea, dacă înv. din întâmplare s’ar bolnăvi preste an, sau i-ar veni alte rele preste cap, n’ar suferi nici salariul sau schimbare, dacă Vor înlocui preotul câteva zie (Va urma.) / FOIŞORĂ Cultivarea sentimentului religios, de Eleonora Slavici (Fine.) A treia consecvenţă practică a sentimentului religios e dorinţa de a face ceea ce e plăcut lui Dumnezeu. Ferice de femeia care e stăpânită de dorinţa aceasta, căci fiecare faptă a ei este o mulţămire pentru ea însaşi. Acestă fericire nu putem fusă să li-o dăm copiilor decât ţinând curată icoana vieţii noastre casnice. Nu e destul, îi zic femeii, să păstrezi tu curăţenia inimei tale, ci prin blândeţa ta, prin firea ta îndatoritoare şi prin purtările tale trebue să ajuţi pe soţul tău a păstra şi el pe a sa. Respectă pe soţul tău, căci te umilesci pe tine însuţi nerespectându-l, şi nu desaproba nici chiar defectele lui în faţa copiilor. Suportă greşelile lui cu răbdare, nu-i grăi de rău nici în faţa străinilor nici mai ales în faţa copiilor, căci vei fi tu mai rău judecată decât defectele lui. Fii cu inima deschisă, nu ascunde în faţa soţului tău nimic din cele scrtite şi de copii, căci aceştia chiar de la tine vor învăţa a minţi. Iubirea de adevăr e sădită în inima omului de Dumnezeu, care ni-a dat graiul şi judecata, ca să spunem adevărul, şi nu e păcat mai mare decât să abusăm de acest dar, ascungând adevărul ori minţind. De aceea copiii toţi au inima deschisă şi numai în urma abusului ori a lipsei de pricepere ajung să mintă. Niciodată deci să nu minţim în faţa copiilor, să nu ascundem în faţa lor adevărul, să nu -i ademenim să mintă ori să nu spună adevărul; niciodată să nu-i silim prin ameninţări ori prin sperieturi a minţi. Oricât de mare e greşala copilului, el e vrednic de iertare dacă-şi mărturiseşte greşala, şi, din contră, oricât de mică i-e vina, el are să fie certat dac’o ascunde, căci din inima omului care minte se pierde dorinţa de a face ceea ce e plăcut lui Dumnezeu, pe care nu poate să-l mintă, şi-l face cel mai nesuferit pânditor. A patra consecvenţă şi cea mai importantă, este iubirea cătră Dumnezeu şi cătră toate creaturile lui, începând de la firul de iarbă pănă la om. Icoana cea mai vie, pe care a pus-o Dumnezeu ochilor noştri pentru vecie, este natura. Cu ea să începem deci cultivarea sentimentului religios. Să deprindem pe copil să admire sorele, acest centru planetar, de la care depinde viaţa noastră pe pământ. Luna, acest satelit fără de care concepţiunile poetice ar înota într’o noapte fiorasă. Stelele selipitoare, cari ţin taina privirilor noastre, ochii duioşi ai celor ce iubim. Norii trecători, cari ne astupă farmecul vederii, ca şi nevoile vieţii, cari umbresc clipele noastre de fericire. „Spre cer pornesc ochii noştri în rugăciunile noastre, în sentimentele de iubire şi în cele de durere!“ Mai simţitor încă e copilul la podoabele vieţii vegetale. Ce vie bucurie simte copilul când vede o floare ori un fruct, când poate să alerge pe iarbă verde, ori să se joace în umbra pădurii dese. Să ne folosim de bucuria acesta spre a-l face să înţelegă, că podoabele vieţii vegetale, de la bradul gigantic până la lichenii mărilor polare, şi numeroasele plante curioase cari acoper fundul mărilor şi oceanelor, toate sunt de la Dumnezeu. Acestă natură vie ne este în toate amănuntele ei folositoare. Din ea ne luăm hrana, din ea îmbrăcămintea, din ea locuri de alinare pentru suferinţele noastre. Să cultivăm fără încetare în fiicele noastre iubirea cătră natură, căci femeia care iubeşce natura, va fi o bună soţie, bună mamă, bună gospodină, totdauna sânătosă, deoarece nimic nu e mai pruitor sănătăţii decât respirarea în aer liber şi purificat de mirosul florilor. Mare binefacere . In înţelesul celor 12 şi 13 din statute membrii „Reuniunii femeilor române din Sibiiu“ se convocă în Adunarea generală ordinară pe Duminecă în 6 Iulie 1902, la 11 ore a. m. în localul Casinei române din loc. Ordinea de zir a adunării este: 1. Deschiderea adunării generale. 2. Raport despre activitatea comitetului în 1901, deci pentru copile, ca se fie deprinse a sărmâna, a răsădi şi a purta grije de plante. Ca tovarăşi de viaţă pe pământ, mai avem şi animalele, pentru cari copiii au o particulară atenţiune. Să nu -i lăsăm a le maltrata, căci ajung să nu mai facă deosebire între animal şi om. De mic trebue deci luminat copilul asupra foloselor pe cari ni le aduc animalele şi obicinuit a compara durerea lor cu ceea ce simţim noi înşine. Numai deprinându-se astfel a iubi tot ceea ce este şi are viaţă, va ajunge copila să fie deprinsă de adevărata caritate, acestă virtute femeasca, şi să-şi facă rugăciunile nu din obicinuinţă, ci cu tata inima. Nu este nimic mai frumos decât o mamă care-şi învaţă copilul să se roge lui Dumnezeu, şi nu-mi pot închipui o mamă care să nu ţină să aibă această bucurie şi ar putea să dorma liniştită dacă ar şti că copilul ei a adormit fără să-şi facă rugăciunea de soră. Nu e însă destul să ne deprindem copilele a se înălţa prin rugăciune la Dumnezeu, şi a merge la biserică, ci trebue totodată să le formăm sufletele aşa, ca ele să se pătrundă de sentimentul religios şi rugăciunea să nu fie pentru ele nisce forme deşerte. TELEGRAFUL ROMAN Revistă esternă Ţarul nu merge la Sofia. Ştirea dată cu atâta bucurie din partea ziariului „Mir“, că la desvălirea statuei lui Alexandru II („ţarul eliberator“) va asista şi ţarul Nicolae II, e dementată chiar din cercurile de curte ale Sofiei, care declară că asistarea ţarului la acestă desvălire nici că a fost luată în program. Ţarul va fi representat prin un mare duce. Asemenea se dementază şi ştirea că principele Ferdinand ar intenţiona să se proclame rege. Acastă demontare a făcut’o ministrul-president Danev într’o convorbire avută cu un redactor francez. A recunoscut însă şi a accentuat chiar, că visita de la Petersburg are mare însemnătate politică, şi că manifestațiunile ce în curând vor urma vor pune în clară lumină raporturile dintre Rusia și Bulgaria. # Guvernorul Transvaalului. Lordul Milner a publicat alaltâeri că e numit guvernor al Transvaalului. In legătură cu acesta înregistrăm aci o știre cam greu de creatut. Anume, că în ziua în care s’a încheiat pacea cu Burii o telegramă din Pretoria raportase despre o conspiraţie contra lui Kitchener, dar’ ştirea a rămas mortà; un timp binişor n’a vorbit nimenea de ea. Acum se telegrafază din Pretoria (dto. 20 Iunie) că în numita conspiraţie ar fi compromişi 47 inşi, întră cari şi număroşi comandanţi buni dintre cei cari în 17 Maiu se aflau în Pretoria. Se spune chiar că s’a aflat o cale suteranâ spre casa unde-şi avea Kitchener cuartirul şi că numai 6 metri ar mai fi trebuit să sape conspiratorii, ca să ajungă să pună dinamit sub casă. (!) Convocare.